<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


DIVINITATEA DUALĂ

de Răzvan-Alexandru Petre

Prima lege a metafizicii  |  Creaţia  ◘  Timpul – o noţiune depăşită  |  Trezirea spirituală şi trezirea lui Kundalini  ◘  Energia  |  Echipa "minte-conştiinţă"  |  Conştiinţa este mai reală decât mintea  |  Gradele individualităţii


Din fizică, ştim că există o “energie potenţială” sau un “potenţial de acţiune” care se defineşte matematic. Acest Potenţial devine energie cinetică sau altă energie când apare o interacţiune, o ciocnire. Isaac Newton a înţeles realitatea Potenţialului energetic abia când a primit un măr în cap. Savanţii au încredere acum că aparatul matematic nu greşeşte, că energia prezisă de acesta chiar există, deşi nimeni nu o vede, nu o simte. Newton nu credea că mărul liniştit din copac avea o energie, decât când i-a făcut un cucui.

Similar, Creatorul poate fi definit prin Creaţia Sa, prin ceea ce se vede şi se simte. Numai că în metafizică, în loc de matematică, trebuie să ţinem cont de revelaţii, de mărturiile iluminaţilor. Iluminaţii sunt un fel de newtoni care au primit un măr în cap, doar că este un măr căzut din Grădina Raiului. Sunt cam buimăciţi la început, dar toţi iluminaţii spun acelaşi lucru, mesajele lor sunt coerente, deşi sunt rostite la momente diferite istorice, în culturi diferite, în cuvinte diferite.

De fapt, exprimarea verbală cam suferă, căci niciunii nu prea găsesc cuvinte adecvate. Dar plecând de la revelaţiile lor, putem să înţelegem Creatorul prin comparaţie cu ceea ce putem percepe, cu atributele Creaţiei.

Prima lege a metafizicii

Există o singură dualitate:
1. Absolut, transcendent, nondualitate, haos, unitate, iubire, Creator
2. Minte universală, Creaţie, ordine, separare, energie

Vom defini “în oglindă” cele două aspecte ale Divinităţii, Shakti şi Shiva, pentru a pune în evidenţă Absolutul, pentru care nu avem alte concepte. Nu-l putem defini cum ESTE, ci cum NU este.

Forma sau oglinda Absolutului. "Shakti" Absolut (fără forme sau concepte). "Shiva"
Creaţie Creator
imanent transcendent
dualitate nondualitate
ordine, control haos, libertate
multiplicitate, separare unitate, iubire
diferenţiere non-diferenţiere
energie intenţie
Minte universală Conştiinţă universală
cantitate fără calitate, “ireală” calitate fără cantitate, indescriptibilă
vis, iluzie, hipnoză indusă realitate
complexitate simplitate
spaţiu şi timp non-spaţiu, non-timp (eternitate)
permanent se schimbă neschimbat în veşnicie

< Sus >

Creaţia

În lipsa altor instrumente intelectuale, să folosim o abordare temporală a veşniciei:

- Absolutul era haotic. La un moment dat, a „dorit” să se ordoneze pe sine însuşi. Aşa a apărut principiul ordonator sau vibraţia primordială AUM. Ea a fost începutul Minţii cosmice sau universale. Dar ea nu a eliminat haosul din Absolut, ci doar este o altă stare de agregare, inexistentă “anterior”. Este ca şi cum, la început exista numai apă, iar acum o parte din apă a îngheţat la suprafaţă.

TERMINOLOGIE:

Termenul de haos este înşelător. L-am folosit pentru a distinge în mod clar libertatea absolută de ordinea, supunerea la reguli, specifică Creaţiei. Totuşi, pentru noi, haosul este echivalent cu mişcarea browniană a unei mulţimi de particule ce nu reuşesc să se coordoneze. În Absolut nu este vorba de mai multe unităţi, ci de una singură, o singură Fiinţă. Prin urmare, mai potrivit ar fi cuvântul LIBERTATE absolută, imprevizibilă şi de neînţeles.

- Prima şi singura operă, în viziunea Absolutului, a fost şi este această diferenţiere iniţială. Restul creaţiei s-a autocreat de la sine, prin auto-dezvoltare pe baza principiilor ordonatoare AUM.

- Deci acum Absolutul are două stări simultane: transcendentul (unii spun "energiile necreate") şi imanentul (creaţia).

- Creaţiei îi mai spunem şi Mintea cosmică. În orice lucru sau fiinţă creată există o părticică de minte, de inteligenţă. Mintea cosmică înseamnă totalitatea minţilor creaturilor, plus ceva specific numai Absolutului.

Dacă este o minte, înseamnă că este la fel de ireală ca orice minte.

Mintea umană sau gândurile – nu sunt recunoscute ca atare de către ştiinţă, ci doar sunt constatate efectele indirecte: reţeaua neuronală, transmisiile electrice şi chimice din creier etc. Deci putem spune că mintea nu există ca entitate.

Cuvinte similare folosite în nondualism pentru a descrie irealitatea minţii ar mai fi: vis, iluzie, hipnoză sau halucinaţie indusă. Lumea este ireală – din perspectiva Absolutului – dar este reală pentru creatură.

Pe de altă parte, omul mai are parte de o iluzie suplimentară, numită ego. (Unii îl numesc tot minte, dar asta poate produce confuzii.) Ego-ul, acest "vis în vis", poate fi eliminat fără a pierde nimic din realitatea lumii. Lumea dispare cu adevărat numai în stările rare de transă profundă, când Absolutul devine singura Realitate.

- Absolutul este simplu (în comparaţie cu Mintea universală) şi neschimbat. Mintea, creaţia este complexă, din ce în ce mai complexă, se modifică continuu.

Mintea oricărei creaturi are ca ideal să atingă puterea Minţii universale. Pentru ea, Divinitatea reprezintă această Minte supremă. Pe minte nu o atrage Absolutul.

Dar Absolutul este sursa iubirii, fiindcă iubirea înseamnă unitate. El este haotic, total liber (prin comparaţie cu Mintea, care înseamnă ordonare).

Mintea este sediul separării, al diferenţierii, dar şi al ordonării. Mintea AUM, dorinţa de ordonare, a apărut din iubirea Absolutului pentru sine, pentru a se îmbogăţi cumva. Sau a se autocunoaşte, după cum se mai spune...

Lumea înseamnă implicit ordine, respect al legilor cosmice, al principiilor ordonatoare divine. Dar mai înseamnă şi iubire universală, necondiţionată, care nu provine din Minte, ci din Absolut, din Unitate. Ordinea fără iubire dă naştere, inevitabil, la manipulare, dorinţă de control absolut. Inteligenţa fără iubire este despotică, iar iubirea fără inteligenţă este neputincioasă.

Absolutul este complet imprevizibil şi liber. Nu există vreo măsură obiectivă care să-i determine gradul de libertate, căci numai Unica fiinţă există. Noi ne pretindem exteriori Absolutului acum, ceea ce este un fals. Dar nu putem ieşi din această capcană. Când intelectualizăm, ne detaşăm de obiectul analizei, devenim subiectul ce priveşte obiectul.

În realitate, nu există triada obiect, subiect şi relaţia dintre ele. Sau triada cunoscut, cunoscător şi cunoaştere. Există numai cunoaşterea, numai relaţia abstractă. Acesta este spiritul, ceva abstract: nici fiinţă, nici lucru – un verb. Obiect-subiect este o altă dualitate apărută din dualitatea primordială Creator-Creaţie.

Când ne retragem în Absolut, revenim Acasă şi dispar toate dualităţile. Orice simţim atunci nu poate fi translatat, tradus, interpretat de mintea creaturii şi nici măcar de Mintea universală.

Nu există un plan predefinit, fiindcă nu există timp, ci totul se petrece în eternul Acum. Mintea universală reglează totul instantaneu. Este de înţeles de ce Absolutul este fascinat de Creaţia sa: şi ea este imprevizibilă.

Dar atunci cum explicăm premoniţiile, cunoaşterea viitorului?

Timpul este o creaţie artificială, ca orice creaţie. El poate fi controlat de Creator.

Scenariile de viitor ţin de activitatea Minţii. Ea este foarte complexă, după cum am spus. Dar scurgerea timpului urmează o singură variantă. Am putea spune că timpul curge din trecut spre viitor, adică de la cert, sigur spre incert, nesigur. Aceasta e săgeata timpului, de la cert la incert, aşa îl putem defini în termeni abstracţi.

< Sus >

Timpul – o noţiune depăşită

Timpul este o noţiune foarte utilă în chestiunile practice, de zi cu zi. Dar devine o noţiune nu doar inutilă, ci chiar deranjantă dacă vrem să cunoaştem Adevărul.

Ce este timpul? Este un concept prin care oamenii explică de ce apare schimbarea. De ce apare schimbarea? Pentru că există timpul. Voilà! Dar ce este timpul? O idee, o abstracţiune. Însă schimbarea este ceva concret.

Schimbarea apare continuu în momentul prezent şi nu ştim de ce. Fiindcă tare ne deranjează că nu ştim, înjghebăm imediat o altă explicaţie: schimbarea este acţiunea Creatorului. Numai că şi Creatorul este tot o idee, ca şi timpul, şi are acelaşi defect ca orice idee: poate fi înlocuită cu alta. Lumea ideilor este foarte instabilă, nu ne putem baza pe ele.

Timpul este un concept nesigur şi atacabil. Haide să-l disecăm puţin!

Teoretic, timpul se împarte în trecut şi viitor. Prezentul este nesemnificativ pentru acest concept, fiind doar graniţa subţire dintre trecut şi viitor. (Totuşi, în Adevăr, numai prezentul există, în care apar toate schimbările.)

Formele biologice de viaţă cunosc numai jumătate de timp: trecutul. Ele au memorie, deci un trecut, chiar dacă inconştient. Dar niciuna nu se gândeşte la viitor, fiindcă nu au intelect. Viitorul este un concept strict uman. Dar asta nu-l face real, doar fiindcă ni-l imaginăm noi, specia cea mai avansată dintre toate dobitoacele.

Prin gândire, omul extrapolează săgeata timpului (dată de ordinea evenimentelor trecute) dincolo de clipa de ACUM, creând astfel noţiunea de viitor. Nimeni nu a putut demonstra vreodată că viitorul există. Ce experimentăm în mod comun este doar schimbarea, care este cu totul altceva.

Pentru animale, trecutul există ca o energie înmagazinată în corpul lor, nu-i o idee. Deci, deocamdată, putem spune că timpul este pe jumătate energie (trecutul) şi pe jumătate o idee (viitorul). Putem renunţa la viitor, ca la orice idee, fără a pierde nimic esenţial. Meditaţi la asta!

Odată cu animalele superioare, care au amintiri episodice (de exemplu, elefanţii au o memorie remarcabilă), începe să existe trecutul şi ca o creaţie mentală. Însă numai odată cu omul apare noţiunea echilibrată de timp, cu trecut şi viitor, simetrice între ele.

Amintirile episodice devin şi ele tot mai bine structurate, datorită gândirii umane şi mijloacelor de întărire a trecutului (scrieri, filmări, monumente, rememorări colective etc.). Şi uite aşa, trecutul devine mai mult decât o energie corporală, devine şi el un concept abstract.

În mod aparent, clipa de ACUM este rezultatul energiei trecutului, înmagazinată în formele fizice, inclusiv în corpul uman. Nu putem şterge memoria cosmică, dar ne putem ridica deasupra ei, rămânând în purul ACUM, veşnicia în permanentă schimbare.

Nu ne putem încrede în concepte, în ideile minţii, instabile şi abstracte. Mult mai de încredere sunt simţurile: mirosul, auzul etc. Ele ne informează cu ce se petrece concret în împrejurimi. În schimb, intelectul, cu abstracţiunile sale, ne minte tot timpul. Ne minte cu timpul. Timpul este ireal. Doar ACUM există cu adevărat, mereu proaspăt.

Also God
Cine este Dumnezeu, conform nondualismului? (internet)

< Sus >

Trezirea spirituală şi trezirea lui Kundalini

Să definim din nou conştiinţa individuală. Există o singură Conştiinţă – universală, divină, absolută. Ea se divide în nenumărate spirite. Cum?

Îşi stabileşte nişte puncte focale în cadrul Marii Conştiinţe, un fel de sorb, tunel sau canal, prin care îşi îndreaptă atenţia către detaliile lumii. Se naşte astfel o conştiinţă locală.

Prin acelaşi procedeu, Mintea cosmică se divide în nenumărate minţi locale (de pildă mintea de spirit – perispirit sau koshas). Detaliile lumii înseamnă creaturi, formate din minţi locale ale Minţii universale, cosmice, divine.

Astfel, se creează o corespondenţă şi o echipă sudată între o conştiinţă locală şi o minte locală (de pildă, conştiinţa umană şi mintea umană, care, împreună, pot fi numite "suflet uman").

Conştiinţa umană este un canal prin care se scurge ATENŢIA de la spirit către om (similar ca de la Absolut la spirit). În mod normal, canalul este înfundat de un ghem de mizerii numite EGO. Numai Instalatorul divin poate desfunda scurgerea, moment în care apare iluminarea. Vine instalatorul cu şarpele de desfundat, îl învârte pe canal şi gata! (Poate că din acest motiv unii se închină Zeului-şarpe!) ismaili

Deci iluminarea omului ar fi un fel de desfundare a canalului conştiinţei, prin care va curge o mai mare cantitate de fluid al ATENŢIEI de la spirit. Putem spune deci că conştiinţa umană este un mic fragment din conştiinţa spiritului, care curge continuu în rezervorul minţii umane.

Energia

Cu totul altceva se întâmplă prin ridicarea lui Kundalini şi activarea intensă a chakrelor. Atunci se desfundă canalul ce conectează mintea spiritului cu creatura. Atunci, natura umană are acces la o mare ENERGIE a Minţii universale, prin mintea spiritului (perispirit sau koshas).

Cei mai mulţi iluminaţi nu au parte decât de prima desfundare, şi vor păstra aceleaşi limite umane ca semenii lor. Uneori însă, chiar şi la cei neiluminaţi, când se desfundă canalul mental, apar puterile paranormale.

Există însă şi posibilitatea unei desfundări simultane a ambelor canale, având ca rezultat atât iluminarea, cât şi abilităţi paranormale superioare.

După cum spune tradiţia yoghină clasică, există 6 chakre ce corespund Creaţiei şi cea superioară, a şaptea, care face legătura cu Transcendentul Absolut. Am putea îmbunătăţi modelul nostru afirmând că tunelul sau canalul minţii are 6 subcanale, corespunzătoare celor 6 chakre, de la Muladhara la Ajna. Astfel, şi mintea spiritului are 6 canale de legătură cu Mintea universală. Acest fapt poate explica cum de spiritele diferă ca specializare şi putere energetică: este rezultatul activării combinate şi complete sau incomplete a celor 6 chakre.

Deci pe aspectul de Minte, creaturile au parte de dezvoltare energetică, de acumulare de experienţe şi purificare energetică. Dar pe aspectul de Conştiinţă, nu putem vorbi de nicio evoluţie.

La nivelul fiecăreia dintre cele 6 chakre apare o formă de iubire, iubirea Creatorului pentru creaţia sa. El simte toate aceste iubiri simultan. La nivelul creaţiei, iubirea unică s-a divizat în mai multe tipuri, ce corespund chakrelor şi extazurilor specifice fiecărei chakre. Ne putem îndrăgosti de creaţie la fiecare nivel, cu ce ne oferă el. Şi ne îndrăgostim de Absolut pe nivelul ultimei chakre, a şaptea, Sahasrara.

< Sus >

Echipa "minte-conştiinţă"

În următorul grafic am reprezentat echipa minte-conştiinţă pe toate cele trei niveluri: divinitate, spirit şi om. Mintea diferă de la nivel la nivel. Astfel, din Mintea universală AUM se desprind o infinitate de spirite, mai precis partea lor energetică-mentală (perispiritul). Iar perispiritul se divizează, la rândul lui, în minţile umane supuse încarnărilor.

Minte+Constiinta
Fig.1 Echipa minte-conştiinţă pe cele trei niveluri: Divinitate, Spirit, om

Mintea evoluează pe toate cele trei paliere:

Mintea umană se completează şi se îmbunătăţeşte odată cu trecerea timpului.

Mintea spiritului se perfecţionează odată cu fiecare încarnare umană, îmbogăţindu-se cu experienţa minţii umane respective.

Mintea universală AUM acumulează experienţa tuturor spiritelor care o compun.

În schimb, Conştiinţa rămâne aceeaşi, neschimbată, nu evoluează, este nonduală, indiferent pe ce nivel serveşte. Iluminatul se simte a fi Întregul, deşi este doar un om. Este un paradox. La nivel de Conştiinţă, este una cu Conştiinţa universală, dar la nivel de minte, rămâne cu limitele sale umane (cum sugerează şi figura 1).

< Sus >

Conştiinţa este mai reală decât mintea

Absolutul este nondiferenţiat, nelocalizat, un tot fără margini. Conştiinţa unică absolută se “localizează”, generează senzaţia de Aici. O mică parte a Conştiinţei se îndrăgosteşte de acest Aici şi, în sfârşit, simte că are ceva al ei concret, ceva de care să se ţină. Şi astfel, Conştiinţa non-locală devine ŞI o conştiinţă localizată. Conştiinţa locală este partea din Conştiinţa universală care este un martor tăcut la viaţa unei creaturi.

În paralel, din Mintea divină non-locală se desprinde un mic fragment ce devine mintea creaturii. Ea are limite în ce priveşte puterea şi înţelegerea, fiind specifică creaturii respective.

Deci, Conştiinţa înseamnă viaţă pură, liberă, fără formă, iar Mintea este mecanismul de organizare a vieţii în Creaţie. Conştiinţa locală nu percepe decât spectrul limitat oferit de mintea locală. Iluminatul nu capătă cunoaşterea universală, ci doar conştiinţa universală.

Creatura este condusă de Mintea universală, care are imaginea de ansamblu şi coordonarea generală. Mintea universală conduce fiinţa în primul rând prin mecanisme generale, integrative, dar şi prin intelectul şi voinţa creaturii.

În adresările prin Erin Michelle Galito sau din "Cursul de miracole", spiritul lui Isus vorbeşte deseori despre Spiritul Sfânt sau Duhul Sfânt. Este ceea ce tot el numeşte, prin alţi mediumi precum Gina Lake sau Tina Spalding, Sistemul de ghidare emoţională sau Inima. În spiritualitatea occidentală se numeşte Sine superior, iar în mesajele primite de mediumul Nina Petre este combinaţia dintre Mintea astrală şi Mintea mentală (poate fi numită şi Mintea supraconştientă). Mediumul Guy Needler spune că fiinţa umană funcţionează pe 10 benzi de frecvenţă, dintre care primele 3 ţin de corpul fizic, următoarele 4 ţin de aspectele energetice şi astrale, iar ultimele 3 au deplina conştiinţă a Spiritului, dar uşor coborâtă ca vibraţie, pentru a se putea asocia cu frecvenţele inferioare ale omului, constituind astfel Sinele superior.

În anumite tradiţii de yoga, Sinele Superior se regăseşte prin numele de Buddhi. A nu se confunda cu Atman, care este Spiritul Divin, cea mai înaltă instanţă prezentă în om, de natură impersonală.

Mintea supraconştientă este strict individuală, dar se află în legătură directă şi permanentă cu Spiritul Divin, gândind exact gândurile acestuia (mai exact, ale perispiritului) referitor la această încarnare.

Mai există şi mintea inconştientă, care nu are o personalitate sau voinţă propriu-zisă, dar are o mare influenţă asupra minţii conştiente. În inconştient se găsesc amintirile şi tiparele mintale. Aici nu există deloc Conştiinţă, inconştientul este o structură auxiliară, precum memoria, dar la fel de gigantică.

Mintea conştientă este o mică parte a conştiinţei umane (deci conştientul nu este minte propriu-zisă!), dar sub o formă atenuată şi umbrită de iluzia separării de Univers şi de Dumnezeu. Mintea conştientă este total asociată cu corpul fizic. Limitele impuse de corpul fizic se transpun în limitele minţii conştiente sau fizice.

Am marcat această clasificare în articolul meu YANTRA CONŞTIINŢEI. Ea este valabilă inclusiv pentru persoana noastră. Avem o minte corporală (“conştientul”), o minte pur mentală (supraconştientul) şi un Spirit transcendent, non-mental.

Iată într-un tabel sintetic cele trei forme ale Conştiinţei, în diverse clasificări. Singura reală este Conştiinţa, iar restul (aspectele mentale) sunt adăugiri imaginate de către Conştiinţă. Nimic nu este absolut real, în afară de Conştiinţă.

În om În Univers Forma Conştiinţei
Conştiinţă spirituală (perispirit) Transcendenţă, Divinitate Creator Suprem
Conştiinţă cu minte liberă (supraconştient) Lumi spirituale, pur mentale – fără forme Spirit liber
Conştiinţă cu minte corporală, densă (conştient) Lumi corporale – cu forme Spirit încarnat

Privind prin corpul-minte, Conştiinţa are impresia că Universul fizic este separat de ea însăşi, că ar exista o dualitate eu–restul lumii. Crede că simpla sa voinţă individuală nu are prea mare efect asupra mediului înconjurător şi absolut niciuna asupra mediului îndepărtat.

Privind prin mintea liberă, dar începând treptat încă de la nivelul eteric şi astral, Conştiinţa observă că Universul ia naştere din intenţiile sale. Realitatea înconjurătoare este un produs al imaginaţiei sale, la fel cum pânza de păianjen este secretată de corpul lui.

Privind de la nivelul Conştiinţei pure, creaţia nu are nicio realitate proprie. Creaţia este o iluzie pe care tot Conştiinţa şi-o produce sieşi, dintr-un motiv neclar pentru mintea noastră. (Cât de clară ar putea fi o halucinaţie?)

Se spune că Conştiinţa pură nu se poate autocunoaşte altfel, fiindcă nu are nicio calitate, şi atunci a inventat această “oglindă”, prin care îşi manifestă unele aspecte limitate ale sale; şi aşa îşi compune treptat imaginea de sine. Tot ce este creat este un aspect autolimitat al Conştiinţei, fiindcă ea este infinită în toate direcţiile şi sensurile. De aceea, pentru a se cunoaşte cât mai complet, Conştiinţa creează continuu noi şi noi expresii ale sale, numite spirite. Niciun spirit nu seamănă cu altul şi numărul lor este infinit, crescând în permanenţă. Creativitatea Conştiinţei divine nu se termină niciodată, pentru că Ea simte nevoia imperioasă să se autocunoască complet şi absolut, ideal de neatins, probabil. Niciodată nu creează două lucruri, fiinţe, conjuncturi identice, caz în care n-ar învăţa nimic nou despre Sine. Creatura ajută Creatorul să se cunoască, iar Creatorul, la rândul său, ajută creatura să se cunoască.

Ceea ce Conştiinţa învaţă la nivelul Universului fizic, printr-un corp-minte, este cu totul diferit de ceea ce învaţă în planurile suprafizice. Iar la cel mai înalt nivel, supramental absolut, acolo se autocunoaşte cu adevărat în toată splendoarea, creativitatea, atotputernicia şi infinitatea Sa.

Este greu pentru un om, un corp-minte, să priceapă cum stau lucrurile în planul mental, dar este absolut imposibil să înţeleagă ce este planul non-mental, acolo unde nu există nicio minte. De fapt, aceste planuri nu se află în altă parte, ci tot aici, dar vibrează la altă frecvenţă. Aşa cum am spus, totul este o iluzie măiastră, bazată pe vibraţie. La fiecare nivel, conştiinţa îmbracă o anumită formă sau minte cu care poate percepe acel nivel al realităţii iluzorii. Realitatea este iluzorie numai din perspectiva supremă transcendentă, a conştiinţei pure. Însă pentru conştiinţa îmbrăcată în acel corp sau formă sau minte specifică, realitatea este cât se poate de solidă şi de reactivă.

Ce este omul?

Omul este, în esenţă, un fragment limitat din Conştiinţa unică, care a fost încapsulat într-un corp-minte. Această conştiinţă devenită “umană” nu-şi aminteşte nimic despre starea ei transcendentă, fiindcă i s-a şters sau nici nu i s-a dat memoria cosmică (care ţine de perispirit). Rolul ei este să se centreze numai pe experienţa fizică, din care să extragă maximum de învăţăminte. Prin acţiunile sale şi urmările lor, conştiinţa umană învaţă despre sine lucruri interesante.

Totuşi, aceste experienţe fizice nu pot dura la infinit, fiindcă gama lor este limitată, iar conştiinţa începe să se plictisească şi să nu mai găsească elemente de inedit. De aceea, la un anumit punct evolutiv, conştiinţa începe să fie atrasă de aspecte suprafizice, începând cu chestiuni culturale, artistice, intelectuale şi terminând cu aspectele spirituale. Primele încarnări sunt mult mai interesante, fiindcă oferă lecţii noi. Spre sfârşitul lanţului reîncarnărilor, multe chestiuni omeneşti se repetă, iar fiinţa devine mult mai interesată de lumile superioare.

Şi vine şi momentul iluminării spirituale, când conştiinţa umană realizează că ea nu este deloc umană, ci este Conştiinţa unică ce s-a autolimitat temporar pentru a se experimenta pe Sine însăşi. Căci, aşa cum am spus, creaţia este propriul “corp” al Creatorului. Cunoscând creaţia, El se autocunoaşte. Viaţa fiecărui individ nu este altceva decât Conştiinţa care se experimentează pe Sine într-o formă unică.

< Sus >

Gradele individualităţii

“Iluminarea înseamnă să fii capabil că trăieşti simultan unitatea şi individualitatea fără a resimţi niciun conflict” (Adyashanti)

Individualitatea are grade şi trepte. Această idee este contraintuitivă şi trebuie acceptată la modul abstract, la fel cum facem cu matematica superioară, care nu are nicio tangenţă cu realitatea imediată.

Vorbim de universalitate (nonlocalizare) şi localizare, ca cei doi poli între care se găseşte întregul spectru al individualităţii. Mintea universală şi mintea locală. Conştiinţa universală şi conştiinţa locală.

Am auzit cu toţii de termenul de conştiinţă colectivă. Dar el poate desemna două lucruri total diferite.

În cazul unei colonii de insecte, de pildă, avem o conştiinţă unică şi o mulţime de minţi locale corelate cu ea. Raportul este de N:1.

La om, avem o conştiinţă locală unică şi o minte locală unică. Raportul este de 1:1.

La extratereştri (sau umanitatea viitoare), avem o unică minte colectivă corelată cu o mulţime de conştiinţe locale (care au şi propria minte locală). Raportul este de 1:N. Asta vrea să însemne că voinţa individuală se subordonează binelui colectiv, minţii de grup. Fiecare extraterestru este conştient de sine, ca unitate autonomă. În acelaşi timp, nu se poate imagina ca vieţuind singur şi făcându-şi doar mofturile lui de moment. De altfel, nici nu poate înţelege cum de oamenii pot face acest lucru, cum de sunt rupţi de restul omenirii.

evolutia individualitatii

Fig.2 Trei tipuri de individualitate

Cantitatea este un concept specific Creaţiei, Minţii. Energia este cuantificabilă. Conştiinţa nu. Când spunem că Conştiinţa se "divide", folosim un termen imperfect. Mai corect ar fi să spunem că Conştiinţa unică îşi creează puncte de interes local, un fel de sorb sau tunel, pe unde percepe şi comandă creatura (mintea locală). În Conştiinţă, punctul local va rămâne punct local în eternitate, nici nu se va mări, nici nu se va uni cu alte puncte. Punctul de interes rămâne un concept static, neschimbat. Dar prin acest tunel va putea curge mai multă atenţie de la Conştiinţa universală, exact cât este necesară pentru a coordona creatura. Când creatura devine mai complexă, se scurge mai multă atenţie prin punctul local. Deci conştiinţa nu se "dilată", precum mintea, ci se “intensifică”.

Am putea folosi şi conceptul de hologramă. Dintr-o singură imagine, se pot crea nenumărate copii holografice, fără a afecta cu nimic originalul. Şi dacă fragmentăm una dintre copii, toate copiile rezultate vor conţine automat aceeaşi imagine iniţială.

Dar spiritul? În principiu, un spirit oarecare are o conştiinţă şi o minte mult mai non-locale decât omul, dar încă nu a atins universalitatea. Putem spune că spiritele umane imature sunt 1:1. Spiritele evoluate sunt 1:N, adică, rămân cu o conştiinţă localizată (rază sau aspect fix din Dumnezeu, creat la început), însă cu o minte tot mai largă, pe măsură ce numărul de încarnări (N) creşte. Mintea locală a spiritului se măreşte prin adăugarea de experienţe umane sau specifice lumii spiritelor. Spiritul nu mai este interesat de un bine personal, ci de un bine transpersonal (al speciei, al grupului de spirite etc), şi chiar impersonal (când ajunge la un nivel mai apropiat de Mintea universală). 

< Sus >

Răzvan A. Petre
 16 iunie 2021