Cunoaşterea de sine
Marele secret al ego-ului
Fazele iluminării
Condiţia extraordinară de iluminare ordinară
De ce apare ego-ul?
Ce
declanşează iluminarea< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Mai mulţi Atmani, fiecare fiind
Brahman
Cunoaşterea de sine
Marele secret al ego-ului
Fazele iluminării
Condiţia extraordinară de iluminare ordinară
De ce apare ego-ul?
Ce
declanşează iluminarea
Motto: „Universul este un vis visat de un singur visător, unde fiecare personaj din vis, de asemenea, visează. Astfel, totul se întrepătrunde şi se armonizează cu totul.” ~ Arthur Schopenhauer
„La început” există SURSA absolută, care conţine în potenţialitate TOTUL. Ea este inconştientă, dar în ea se iscă conştiinţa EUSUNT, care devine conştientă de sine şi de inconştienţa Sursei.
Nu se iscă doar o singură conştiinţă, ci o multitudine, o infinitate. Ele nu diferă prin nimic, fiindcă apar în Sursa non-diferenţiată. Deci, chiar dacă sunt multe, ele nu se pot observa reciproc, fiindcă nu au atribute, sunt absolut egale. De fapt, acolo nu există încă nici conceptul de „multe”. De aceea, se observă doar unica Conştiinţă EUSUNT apărută în unica Sursă nediferenţiată.
Faptul că există mai multe Conştiinţe EUSUNT devine evident abia odată cu manifestarea universului.
Fiecare Conştiinţă EUSUNT este liberă să creeze, iar primul pas este să-şi creeze extensii ale propriei conştiinţe, adică suflete. În acest context, conştiinţa EUSUNT se poate numi Suprasuflet sau Spirit.
(Entitatea extraterestră Bashar spune că există multe niveluri de Suprasuflete: Suprasuflete ale sufletelor umane, animale, insecte, vegetale, minerale, dar şi Suprasuflete mai mari, cum ar fi cele ale unei întregi lumi ce conţin toate regnurile amintite, sau mai multor lumi, sau galaxii sau universuri, care pot fi considerate versiuni miniaturale a TOT-CE-EXISTĂ)
Ca să folosim o analogie, în Sursă, toate conştiinţele EUSUNT sunt băgate una într-alta precum păpuşile ruseşti Matrioşka. Când arăţi către păpuşa umplută, te referi la o singură conştiinţă EUSUNT. Dar când scoţi păpuşile şi le înşiri pe masă, vezi că sunt mai multe astfel de conştiinţe identice.
Filosoful David Bohm definea „ordinea implicită” ca nivelul profund al realităţii, un întreg nedivizat în care totul este înfăşurat şi conectat holografic (adică Sursa). Iar „ordinea desfăşurată” reprezintă lumea materială, observabilă, cea în care obiectele şi evenimentele par separate în spaţiu şi timp. Imaginea cu păpuşile expuse una lângă alta mi se pare foarte sugestivă când ne referim la ordinea „desfăşurată”.
Mai multe conştiinţe EUSUNT identice, ieşite din unica SURSĂ
Înţelepţii antici indieni numeau Sursa BRAHMAN, iar Conştiinţa EuSunt ATMAN. Şi mai spuneau că BRAHMAN e totuna cu ATMAN. Practic însă, fiecare fiinţă se raportează numai la propriul său Atman care îi este unicul Dumnezeu. Deci Dumnezeu este personal şi impersonal în acelaşi timp. Este personal, fiindcă fiecare persoană are propriul Dumnezeu. Şi este impersonal (sau transpersonal), fiindcă EUSUNT creează simultan nenumărate suflete cu diverse personalităţi şi roluri.
Dar este Dumnezeu unic?
Da şi nu. DA, şi se numeşte Brahman, dar nu-L putem folosi în niciun fel, fiindcă este inconştient. NU, şi Dumnezeul nostru se numeşte Atman, iar pe El ne bazăm cu totul, fiind Conştiinţa noastră, care creează universul sufletului nostru.
Nu există un adevăr absolut, poate, din această cauză. Şi asta-i cel mai evident în spiritualitate, unde fiecare om care simte că este alesul lui Dumnezeu – trăind epifanii şi primind mesaje etc. – fiecare vede şi spune altceva, vine cu un alt mesaj. Nu există un consens general în nimic. În spiritualitate, varietatea este dezarmantă. Poţi lua de la fiecare câte o idee valabilă şi să-ţi construieşti propria combinaţie, antologie, sinteză pe care s-o consideri ca fiind „adevărul tău”. Şi chiar asta facem, de fapt, cu toţii...
Fiecare Dumnezeu individual creează lumea în propria sine. Asta-i de neînţeles pentru mintea omenească, care are impresia că lumea este obiectivă. Nu, lumea este subiectivă, adică apare în Conştiinţa EUSUNT a omului respectiv.
Lumea nu e o creaţie a minţii umane, care-i foarte limitată. Dar e o creaţie a Spiritului omului, care nu are o „minte” propriu-zisă. Spiritul devine lumea, nu o gândeşte obiectiv.
Mintea nu înţelege nici cum de lumea are legi obiective, din moment ce se spune că fiecare Atman sau Conştiinţă EUSUNT îşi creează propria lume. Răspunsul este că legile obiective apar datorită consensului dintre toate Conştiinţele implicate în construirea acestei lumi. Nu uitaţi că ele sunt unite în Sursă; Brahman e totuna cu Atman!
Fiecare Conştiinţă este absolut liberă să creeze orice, preluând câte ceva din Sursă, şi din această cauză apar conflicte şi contradicţii în sânul manifestării – asta-i inevitabil când libertatea este absolută.
Pe de altă parte, există o comuniune şi o comunicare instantanee între toate conştiinţele EUSUNT; ele sunt una în Brahman. Din acest motiv, contradicţiile se rezolvă întotdeauna, apare un echilibru sub forma legii acţiunii şi reacţiunii. Această lege este un efect al armoniei dintre toţi Atmanii.
Aşa apare jocul dialectic al contrariilor din univers, care nu are sfârşit (datorită libertăţii de creaţie), dar nici nu duce la distrugerea universului (datorită armonizării jucătorilor).
< Sus >
Să coborâm acum la nivelul sufletului omenesc, adică acel fragment de Conştiinţă EUSUNT. Pe lângă conştiinţă, sufletul conţine straturi de energie cu diverse atribute şi scopuri în manifestare. Deci sufletul ar fi ca un cocon de energii ce învăluie Conştiinţa pură.
Datorită fenomenului iluminării, pe care îl trăiesc unii semeni de-ai noştri, ştim cu certitudine că senzaţia de eu (ego-ul personal) nu este necesară pentru a exista şi funcţiona ca om. De aceea, trebuie să definim mai clar ce se înţelege prin ego şi prin iluminare, ca să nu ajungem la neînţelegeri majore.
Se spune că ego-ul sau eul apare prin identificarea Conştiinţei cu corpul şi mintea. Am putea spune, mai clar, că e vorba de identificarea Conştiinţei cu reprezentarea corporală din minte. Deci Conştiinţa are acces la minte, iar mintea conţine reprezentarea trupului. Budiştii consideră că mintea este în tot corpul, iar noi putem spune, echivalent, că tot corpul este în minte.
Acum, să dăm o definiţie pentru minte, chiar şi vagă: mintea ar fi o aglomerare de energii de diverse tipuri. Iar ego-ul reprezintă o parte din aceste energii ale minţii (nu toate!), cu precădere energii psiho-morale. Le putem spune tipare energetice sau vasanas. Ele sunt acumulate în această viaţă, dar provin şi din experienţele altor vieţi (succesive sau simultane, dar asta e o altă discuţie...).
În munca spirituală, când vrem să scăpăm de unele tare sau racile personale, întâmpinăm multe obstacole, de parcă acest ego ar fi o entitate mai vicleană decât noi.
Deci este ego-ul o entitate cu care ne luptăm, căci aşa pare...?
Ei bine, nu este. Aşa cum am spus, ego-ul este un agregat de tipare psihice şi atât. Nu are o personalitate, ci o mulţime de subpersonalităţi, care se manifestă ocazional şi deseori contradictoriu (de exemplu, un psiholog transpersonal român şi-a depistat peste 70 de subpersonalităţi, observându-se atent).
Ego = lego: Nu-i o entitate, ci un agregat de tipare mentale
Ego-ul nu e o entitate reală, ci un agregat de tendinţe şi tipare energetice. E precum un omuleţ creat din piese de lego. Pare că-i om, dar la o privire mai atentă, sunt doar nişte piese prinse între ele cu butoni. Lucrul spiritual sau cunoaşterea de sine înseamnă să demontezi aceste piese de lego, una câte una. Adică să cunoşti şi să înlături ce NU e Sinele. Este un proces îndelungat şi uneori dureros, dar cu urmări plăcute şi benefice.
< Sus >
Dar atunci, de unde vine puterea, voinţa şi inteligenţa de a ne împiedica munca spirituală cu atâta cerbicie, de parcă asta ar fi raţiunea ego-ului de a exista?
Această putere, voinţă şi inteligenţă sunt un efect indirect al prezenţei Conştiinţei EUSUNT. Ea este cea care conferă senzaţia de personalitate coerentă a ego-ului. Conştiinţa EUSUNT se identifică cu corpul din minte sau corpul-minte, iar prin acest simplu fapt, agregatul egotic capătă putere şi coerenţă, putând juca rolul de persoană autonomă. Deci iluzia sau avidya (ignoranţa spirituală) a sufletului este cauza, iar dorinţa de supravieţuire a eu-lui personal este efectul aparent, comportându-se ca un demon interior.
Ego-ul primeşte energia identităţii impersonale EUSUNT, pe care o transformă automat într-o identitate personală, adică limitată la materialul existent în minte. Este aceeaşi senzaţie de existenţă EUSUNT, dar în două forme diferite.
Marele secret al ego-ului este că el nu există! Există doar ignoranţa sau ignorarea adevărului, care face sufletul să se identifice cu corpul-minte. Şi când sufletul se luptă cu ego-ul, de fapt, se luptă cu sine, căci forţa ego-ului este aceeaşi cu forţa sufletului. E ca şi cum ai vrea să te ridici de la pământ trăgându-te de păr.
Pe de altă parte, cu adevărat, există tipare mintale nocive şi neplăcute. Dar ele nu sunt o entitate, ci nişte programe informatice sau mecanisme ce pot fi disecate, recunoscute şi eliminate prin conştientizare. Astfel, cu timpul, aşa-zisul ego devine mai relaxat. Chiar asta e senzaţia sufletului identificat cu o minte mai despovărată, anume că viaţa este mai plăcută decât înainte.
* * *
Fenomenul iluminării confirmă această explicaţie. Conform celor treziţi şi eliberaţi, iluminarea nu este altceva decât dispariţia senzaţiei de eu personal strict limitat şi înlocuirea ei cu senzaţia de EUSUNT nelocalizat nicăieri în spaţiu şi timp.
Atenţie, unii iluminaţi spun că ego-ul nu dispare, referindu-se însă aici la întregul agregat de tipare energetice. Într-adevăr, purificarea mintală continuă şi după iluminare. Iar atunci purificarea este mai rapidă şi mai uşoară, fiindcă sufletul este detaşat de corpul-minte şi nu mai întâmpină opoziţie la conştientizarea tiparelor negative (care se petrece la omul obişnuit, cu ego).
Într-o formulă simplă: spiritualitatea se ocupă de purificarea minţii înainte de iluminare, iar nondualitatea, după.
Nu toate tiparele energetice sunt menite să se dizolve. Cât trăieşte omul, va păstra nişte preferinţe, care sunt tot nişte tipare energetice, dar benigne, necesare chiar pentru a se manifesta ca o personalitate distinctă.
Prin urmare, ce dispare automat prin iluminare este senzaţia de eu personal. Mai bine zis, conştiinţa EUSUNT a sufletului îşi comută atenţia de la identificarea cu mintea personala la identificarea cu marea Conştiinţă EUSUNT impersonală. Este ca un întrerupător cu doar două poziţii; senzaţia de eu personal nu poate coexista cu starea de Spirit impersonal. Dar este aceeaşi senzaţie de EU SUNT...
Folosind o analogie, sufletul priveşte lumea cu ochii obişnuiţi. În iluminare, i se trezeşte în plus şi ochiul din creştetul capului, cu care vede de unde vine, de unde se trage şi cine este el cu adevărat – adică Marea Conştiinţă EUSUNT. Sufletul vede simultan şi lumea exterioară, dar şi Sinele sau Dumnezeul personal.
Efectul este unul de detaşare de corpul-minte. Dar este una organică, nu forţată, cum se întâmplă în cazul acelor fakiri sau asceţi, care ajung să deteste lumea materială, nevăzând că ea este tot Dumnezeu. Adevăratul înţelept este detaşat de materie, dar totodată o iubeşte ca fiind corpul lui Dumnezeu.
Detaşarea poate fi iniţiată sau mult accentuată de unele experienţe transformatoare cum sunt: moartea clinică, proiecţiile astrale voluntare, răpirile în duh involuntare şi satori. (Satori este iluminarea sau perceperea Sinelui Divin pe o perioadă limitată de timp.) Toate aceste experienţe, şi altele, declanşează un dor de divinitate care nu poate fi stins şi care se manifestă în comportamentul elevat al respectivului om.
Totuşi, iluminarea definitivă sau eliberarea este cu totul altceva, nu doar amintirea unui satori, ci este o schimbare marcantă şi, prin definiţie, ireversibilă. Doar aşa poate veni adevărata detaşare naturală de iluzia materiei. Este iluzie în sensul că nu arată cum o vede omul obişnuit, dar ea există ca energie ce ascultă de Spirit.
< Sus >
Orice om are scurte momente de iluminare, dar pe care nu le conştientizează ca atare, având obiceiul să fie identificat cu corpul-minte.
Apoi, mai există acele licăriri ale nondualităţii, numite şi satori, când nondualitatea se revelează foarte clar, dar durează puţin timp. Acel om îşi dă seama brusc şi ireversibil că el nu este materie, ci conştiinţă pură.
Apoi, eventual, apare reala iluminare ireversibilă, când accesul la nondualitate este permis oricând, dar omul nu reuşeşte să-şi menţină atenţia pe Conştiinţă decât atunci când şi-o retrage de la exterior. Este faza pe care Vishrant o numeşte iluminare pe jumătate (half-baked enlightenment, sau iluminare necoaptă). În cazul său, ea a durat un an de zile. Când omul se interiorizează, nondualitatea i se revelează imediat şi de aceea are tendinţa de a sta în meditaţie sau nemişcat perioade lungi de timp. Însă când acest om reintră în fluxul existenţei cotidiene, starea meditativă se şterge, iar el redevine la starea neiluminată, s-ar putea spune.
Ei bine, pentru această condiţie existenţială se recomandă ca omul să nu să se laude oricui cu iluminarea sa, pentru că este încă „necoaptă”. Eckhart Tolle a stat timp de doi ani inactiv după momentul iluminării, mai precis, a stat pe o bancă în parc, nefăcând nimic altceva decât obişnuindu-se cu noua stare psihologică şi adaptându-şi sistemul nervos la viaţa împărţită între exterior şi interior.
Vishrant spune că s-a obişnuit să-şi păstreze starea iluminată simultan cu atenţia pe exterior prin faptul că obişnuia să stea de vorbă, adică în satsang, cu alţi maeştri pe deplin iluminaţi. Astfel a învăţat să-şi păstreze atenţia pe exterior fără a o pierde de pe Conştiinţă.
Deci imediat după iluminare, începe faza de tranziţie, în care, paradoxal, intervine deseori şi ego-ul, mai ales când omul este focalizat pe lumea externă. Încât devine oarecum neclar: mai există sau nu mai există ego-ul? Este iluminarea reală?
Unii iluminaţi îşi amintesc că în acea perioadă le părea rău, chiar plângeau după obişnuinţele lor pur omeneşti. Atât de radicală este schimbarea. E ca o moarte psihologică.
Deci cui îi părea rău, dacă ego-ul dispăruse?
Iată mecanismul: După iluminare, Conştiinţa sufletului devine conştientă de adevărata ei origine şi stare. Din acel moment, orice tipar egotic care este conştientizat nu mai este alimentat cu energie, fiindcă este văzut ca fiind fals şi incompatibil cu starea de Spirit. Astfel, demonul interior îşi pierde treptat din putere. Perioada de timp în care el dispare cu totul diferă de la caz la caz. Dar, până la urmă, este de aşteptat ca, prin retragerea suportului Conştiinţei sufletului de la tiparele nocive, acestea să se stingă.
Este posibilă, de ce nu? şi situaţia când tiparele să învingă, iar sufletul să revină la identificarea cu corpul-minte. Şi acest caz a fost raportat de unele persoane. Adică, după o stare de iluminare de câteva luni sau chiar ani, ego-ul să revină. Am putea traduce asta prin faptul că iluminarea nu s-a „copt” până la capăt, iar starea de bipolaritate psihologică a dus până la urmă la o rezolvare mai comodă.
Nu există nicio justificare clară, la fel cum nu există explicaţie nici cum şi de ce apare iluminarea... Toate sunt „accidente” divine.
< Sus >
La unii, iluminarea vine cu dispariţia totală a gândurilor şi acţiuni total automate, dar acestă stare nu durează prea mult. E dată mai mult ca o exemplificare a ideii că, realmente, nimic nu e făcut de om, ci acţionează întotdeauna Marea Conştiinţă.
Sunt alţi iluminaţi care reuşesc performanţa să-şi blocheze complet fluxul mental, dacă o doresc, cel puţin până când survine nevoia de a-şi folosi inteligenţa în scopuri practice urgente.
Însă majoritatea iluminaţilor continuă să primească gânduri neinvitate, mai puţine decât înainte, e adevărat, pe care însă ei, spre deosebire de oamenii obişnuiţi, nu le cred, nu le dezvoltă şi nu le transformă în acţiuni. Asta e marea deosebire!
Deci starea de iluminare este un caz psihologic special, care evoluează în timp. El trebuie să fie tratat cu multă înţelegere şi atenţie, preferabil prin colaborarea cu un iluminat cu vechime. Psihologia omului trezit diferă de cea obişnuită, egotică. Omul iluminat a renunţat la fosta tendinţă de a ţine totul sub control şi de a fugi de necunoscut, specifică ego-ului.
Prin urmare, durează un timp până se stabilesc noile tipare energetice, care înlocuiesc treptat vechile conexiuni neuronale. Aşa cum spuneam, ego-ul este o construcţie complexă formată din multe componente, care trebuie demontate bucată cu bucată. La fel de complexă este şi noua construcţie psihică iluminată.
Omul iluminat nu-şi pierde percepţia fizică, care îl ajută să supravieţuiască fizic, dar dobândeşte şi adevărata vedere, a Sinelui cel real. Şi astfel, comparându-le, îşi dă seama că viaţa fizică este o iluzie.
Atunci ce este viaţa?
Viaţa este un joc de energii, fără un scop final şi fără vreo semnificaţie specială pentru Creatorul Atman... Asta-i o viziune complet diferită de cea a ego-ului, care simte nevoia de a se simţi special, de a sluji un scop măreţ şi nobil etc.. Totuşi, Atman îşi creează mereu scopuri în joacă şi le pune în aplicare cu deplină libertate şi fără restricţii.
Atenţie: sufletul este o extensie a lui Atman, nu întregul Atman! Sufletul nu are puterile lui Atman, decât dacă Acesta i le acordă parţial. De aceea, nu este corect să pretinzi de la un iluminat să aibă atotputernicia acelui Dumnezeu pe care ni-L închipui noi. Primeşte percepţia originară divină, dar nu toate posibilităţile divine. Nici nu ar avea ce face cu toate în acest tărâm al ignoranţei spirituale... I se dă doar cât are nevoie să se exprime în rolul mărginit pe care îl joacă sufletul în marea schemă a lucrurilor.
< Sus >
Oare de ce apare această falsă identificare a conştiinţei EUSUNT cu corpul-minte şi agregatul egotic?
De dragul lărgirii experienţelor. Este clar că lumea ego-urilor este mult diferită de o lume ideală, utopică deocamdată, în care oamenii nu au un eu personal. Aceea ar fi raiul pe Pământ... Şi va fi la un moment dat. De ce? Tot de dragul lărgirii experienţelor.
Ne putem lipsi de ego în lumea reală?
Cazurile concrete ale iluminaţilor de pe planetă confirmă acest lucru.
Dar poate creşte un copil fără să-şi creeze un ego, astfel ca să nu mai fie nevoie de un efort ulterior de diminuare a acestuia?
Viaţa oamenilor pe Pământ nu este simplă, cum ar fi pe alte planete locuite. Se pare că identificarea sufletului copilului cu corpul îl ajută să devină mai eficient pentru supravieţuire. Desigur, există şi cazuri speciale când ego-ul nu apucă să se formeze, cum ar fi la autism sau alte sindroame psihice handicapante. Aceşti copii sunt ajutaţi de familie şi societate să trăiască, căci altfel ar muri repede.
Deci pentru a deveni independent, copilul trebuie să se identifice cu corpul său cât mai repede. Ulterior, la maturitate, el va încerca să scape de ego, dacă e interesat de spiritualitate. Se spune că ego-ul apare pe la vârsta de 2 ani şi e complet format până la 8-9 ani. Acesta e mersul pe Pământ.
După ce s-au format tiparele energetice care asigură supravieţuirea autonomă, poate apărea şi iluminarea fără niciun pericol. Altfel, fiinţa este prea vulnerabilă şi va putea trăi numai prin grija devotată a altora. Un exemplu extrem este viaţa celebrei eliberate Ma Ananda Mayi, care era îngrijită de adepţii săi, căci nici să mănânce singură nu era interesată.
< Sus >
Atenţie: Spiritul ştie totul, fiindcă el a pus totul la cale. Dar nu e totuna cu a experimenta totul. Şi exact ăsta-i rostul întrupării şi al lumii fizice.
Iar de aici desprindem un alt răspuns. Fenomenul iluminării nonduale nu ţine de voinţa sau putinţa ego-ului (care nu are o voinţă proprie, cum afirmam mai devreme). Totul e în mâna lui Dumnezeu sau Atman. El stabileşte scenariul şi el declanşează momentele critice de transformare. Aşa după cum s-a mai spus, timpul este o altă aparenţă şi este elastic. Viaţa noastră se desfăşoară în imaginaţia lui Atman (prin consens cu ceilalţi Atmani în număr infinit) şi orice „magie” se poate petrece oricând...
Asta nu înseamnă că omul nu se va strădui să evolueze spiritual, ci trebuie doar să inversăm cauzalitatea. El nu evoluează datorită strădaniei sale (prin practici spirituale, rugăciuni etc.), ci decizia luată de Atman împinge eul să acţioneze în acel sens. Iar toate evenimentele urmează aceeaşi logică a evoluţiei, de parcă universul „conspiră” la asta, într-o sinergie a evenimentelor. Nu-i nicio conspiraţie şi nici vreun miracol, ci pur şi simplu, universul întreg este Atman sau Dumnezeu, care pune în practică scenariul Său.
Deci dacă simţim nevoia să practicăm ceva, să ne adâncim cunoaşterea de sine etc., o vom face, fiindcă acesta e scenariul vieţii noastre curente. Dar nu înseamnă că şi ceilalţi ar trebui să ne urmeze exemplul. Poate că lor le-au fost rezervate alte experienţe. Unii ne iluminăm, alţii nu ne iluminăm – ăsta-i jocul imprevizibil al creaţiei infinite. Nimic nu ţine de voinţa omului ignorant, adică cel care se consideră autonom şi separat de univers. Întreg universul este Sinele, iar această revelaţie vine doar prin iluminarea nonduală, care-i un dar, o graţie divină.
Iluminarea este darul de a te vedea în tot ce există, inclusiv în toţi oamenii obişnuiţi, precum şi în cei aşa-zis „iluminaţi”. Deci să te percepi ca fiind, simultan, şi iluminat, şi neiluminat...
Chintesenţa învăţăturii nondualiste este: „Totul este sub control. Nu-ţi fă nicio grijă!”. Ea nu face nicio referire la ce trebuie să faci sau să nu faci, nu face distincţii şi categorisiri între bine şi rău, nu dă sfaturi. Pur şi simplu, te linişteşte: de toată agitaţia de pe Pământ nu-i niciun om responsabil. Dar asta nu-i deloc o sugestie ca, de acum înainte, tu să te manifeşti iresponsabil! Poate că aşa ar înţelege mintea egotică învăţătura, dar asta nu-i vina nondualismului...
Oricum, chiar aşa fiind, nu-i nicio problemă, fiindcă mintea nu are puterea de a schimba ceva esenţial. Ea doar face jocul Spiritului. Aşa că, nu ne rămâne decât să ne relaxăm...
< Sus >
Răzvan A. Petre
1 noiembrie 2026