<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


ECONOMIA DE ENERGIE PSIHICĂ

de Răzvan-Alexandru Petre

Fără judecăţi  icon  Avantajul prezentului  icon  Dezinteres pentru gânduri

Fără judecăţi

Nu mai judeca (pe alţii sau situaţiile în care te afli)!

Oare nu simţi câtă energie psihică consumi când te porneşti să judeci pe cineva?! Nu simţi cum îţi pierzi pacea sufletului?! Ba da, simţi, dar obiceiul judecăţilor este adânc înrădăcinat şi a devenit „normal”.

Renunţă la judecarea altora şi te vei simţi eliberat de o mare povară. Vei elibera multă energie stocată în această obişnuinţă. Când vezi pe cineva, tu automat începi să-l judeci, ca aspect, ca comportament, ca voce, ca statut social, dacă poţi profita de el etc. Opreşte-te imediat, din prima secundă! Rupe firul acestor gânduri de măsurare a valorii omului. Nu ai nevoie să ştii „valoarea” omului din faţa ta. Nu de asta depinde fericirea sau viitorul tău.

Poate că, la început, te vei simţi stingher, fiindcă toţi cei din jur judecă tot şi pe toţi. Ţi se va cere părerea şi ţie, şi ce vei spune atunci? Păi, ai putea răspunde: „Ştiu eu?!” sau „La asta nu m-am gândit!” sau „Tu ştii mai bine!”. Nu te sfii să pari mai prost decât eşti. Vei părea chiar mai simpatic, nefiind perceput ca periculos, fiindcă nu vei ataca pe nimeni, nici măcar verbal.

Tu însă vei dispune de mult mai multă energie pentru gândire clară şi creativă. Aceiaşi oameni vor veni la tine să-ţi ceară sfatul în chestiuni importante, fiindcă vor simţi că intuiţia ta nu dă greş. Lasă-i pe alţii să se împovăreze cu judecarea lumii. Nu-ţi aduce niciun beneficiu.

De asemenea, nu simţi câtă energie pierzi când evaluezi dacă situaţia în care te afli corespunde cu preferinţele tale?! Observă că preferinţele tale nu schimbă realitatea cu nimic, ci doar o judecă.

Desigur, e omeneşte să îţi faci planuri şi să le vrei împlinite. Dar sunt relative. Pot să nu corespundă cu Planul Divinităţii. Sau doar o parte a lor să fie în armonie cu acesta. Pe şleau spus, planurile tale chiar nu contează. Viitorul tău nu depinde de ele.

Deci n-ai decât să visezi cât vrei, dar fii conştient că este doar o visare, fabricată de inconştient. Nu pune preţ pe ea. E un simplu joc al imaginaţiei. Realitatea nu ţine cont de visele tale. Realitatea are propria sa agendă, care te include şi pe tine, eşti deja „în cărţi”.

Poate te gândeşti că, judecând prezentul, vei putea schimba viitorul. Ei, aş! Ăsta-i doar morcovul din vârful băţului. Te convingi singur că e corect să judeci. Vrei să ai puterea de a schimba ceva, să controlezi lucrurile.

Dar crezi oare că, fără intenţiile tale, nu se va schimba nimic? O-ho-ho, câte nu se vor mai schimba, chiar fără să doreşti nimic! Totul se va schimba. Sau va rămâne la fel, indiferent de sforţările tale. Cum se poate aşa ceva?!

Simplu, ţi s-a dat un destin şi-l vei urma negreşit. Tu nu ştii care este acel destin, aşa că, deşi crezi că tu iei deciziile, de fapt, de fiecare dată, alege destinul sau inconştientul pentru tine, îmboldindu-te pe ascuns. Nici dacă te răzgândeşti subit nu poţi păcăli destinul. Totul e deja scris, inclusiv răzgândirea ta bruscă. Cum se spune în popor, „orice şut în fund este un pas înainte”.

Deci n-ai decât să te relaxezi şi să nu mai judeci pe nimeni şi nimic. De ce să te agiţi degeaba, când ar fi mai simplu doar să-ţi joci rolul cu plăcere, ăla care este?! Şi să nu mai visezi la rolul vecinului, că nu-i ştii replicile şi scenariul. Invidia e o altă scurgere inutilă de energie psihică. Mai bine bucură-te de bucuriile vecinului, căci bucuria îţi dă energie, indiferent de motivul ei. Ba chiar te poţi bucura degeaba, doar aşa, că poţi respira parfumul florilor şi prospeţimea ierbii după ploaie...

neplăerile meseriei

< Sus >

Avantajul prezentului

Trecutul şi viitorul nu există decât în imaginaţie. Totuşi, ne petrecem mare parte din timp reflectând la ele şi pierzând din vedere prezentul, singurul care există în realitate.

Nu promovăm aici ideea de a ne pierde amintirile sau de a nu ne face planuri de acţiune. Însă-i de ajuns să ne gândim o dată la ele şi gata. Nu trebuie să rumegăm aceleaşi idei iar şi iar. Repetarea lor exagerată nu ne va face mai fericiţi şi nici mai eficienţi.

Şi nici nu criticăm aici necesitatea repetiţiei pentru a ne întări memoria (ca în cazul învăţării) sau planificarea mai multor variante de acţiune viitoare. Ci la gândurile strict personale repetitive, care pot deveni obsesive şi compulsive. Acestea sunt periculoase şi pot duce la tulburări psihice.

Regretele, victimizarea sunt o povară a trecutului reiterat în minte. Îngrijorările, anxietatea sunt povara viitorului nesigur. Tot un risc sunt şi fanteziile pe care ni le facem despre cineva sau ceva, care par a ne promite fericirea viitoare. Nimeni şi nimic nu este motivul fericirii noastre. Dar asta e o lecţie pe care o învăţăm cu greu şi târziu...

Însă, este adevărat, aceste fantezii ni se prezintă uneori drept salvarea din cenuşiul monotoniei zilnice sau de nemulţumirea ce ne roade. De obicei, sunt doar nişte capcane. Dacă avem puţină răbdare, vom vedea şi cât de uşor putem fi deziluzionaţi de persoana sau lucrul mult-dorit. Dar e mai bine să nu ajungem la deziluzii reale, fiindcă atunci vom suferi. E preferabil să întoarcem rapid iluziile pe calea pe unde au venit, înapoi în minte.

Este adevărat, uneori putem fi fericiţi în imaginaţie pentru câteva minute. Ca atunci când ne închipuim că ajungem, în sfârşit, alături de vedeta sau persoana pe care o adorăm. Ne facem scenarii despre întâlnirea mult-visată şi cât de fericiţi vom fi. Şi chiar suntem fericiţi pe durata visării. Dar aceea nu este fericirea reală, fiindcă se termină repede. Astfel de fericiri efemere putem avea mai multe în imaginaţie sau chiar în realitate, ca atunci când ne îndeplinim o dorinţă.

Însă fericirea adevărată, permanentă, este calmă, constantă, un fundal mulţumit pe care se aştern întâmplările vieţii. Nu evenimentele trebuie să ne dicteze nouă cum ne simţim interior. Dacă aşa stau lucrurile, vom fi deseori tulburaţi, ba stresul ne poate duce chiar la boli psihice şi psiho-somatice. Viaţa e grea... (La ultima afirmaţie, un filosof ar putea replica: În comparaţie cu ce? 😊)

Soluţia fericirii calme este să ne focalizăm pe trăirea în prezent. Ea ne diminuează gândurile obişnuite, dar mintea rămâne ascuţită, gata oricând de ofensivă. Mintea va respinge gândurile personale repetitive şi despre trecut sau viitor. Ele nu sunt necesare, ci întăresc senzaţia de „eu”.

Dacă vom respinge instinctiv gândurile personale, egotice, subiective, vom rămâne numai cu cele strict necesare şi legate de viaţa exterioară. Asta înseamnă trăirea în prezent. Totuşi, nu este aşa de simplu, fiindcă eul se strecoară mereu şi foarte abil în gândirea obiectivă...

În acest scop ar fi utilă această imagine, care ne va aminti ideea: Trecutul şi viitorul conţin un registru foarte limitat de gânduri. Ne tot învârtim gândind aceleaşi lucruri, cu mici variaţii. Trecutul şi viitorul sunt stătute, alcătuite din gânduri mereu repetate în cercuri.

prezentul

În schimb, prezentul ne deschide un orizont infinit şi care nu repetă nimic. Prezentul e mereu proaspăt şi irepetabil.

Prezentul e mult, mult mai frumos decât trecutul sau viitorul. Numai că acestea două ne asaltează imaginaţia şi ne împiedică să ne bucurăm de el, această permanentă sursă de uimire. Trecutul şi viitorul ne ţin închişi în bula timpului, pe când prezentul ne eliberează din ea.

Excluzându-ne propria persoană din bula gândirii, dintr-o dată, scăpăm de angoase şi anxietăţi, de regrete şi acuzaţii şi lamentări.

Unii procedează astfel în mod instinctiv, de pildă, scufundându-se în muncă sau în lecturi, în filme sau dedicându-se unei cauze colective sau în orice activitate care le ţine mintea în priză şi departe de propria persoană. Preocuparea faţă de sine este mereu angoasantă.

Cu alte cuvinte, trăirea în ACUM nu înseamnă altceva decât evitarea gândurilor şi a preocupărilor exagerate pentru propria persoană. Chiar şi neuroştiinţele spun că noi ne folosim 99% din timp pentru a satisface o persoană care nu poate fi găsită nicăieri în creier: „eul”, conştiinţa de sine. Şi de aceea suntem nefericiţi.

Conştiinţa divină nu are un centru, pe când eul este o conştiinţă fixată într-un centru, de unde priveşte lumea din jur. A fi fără eu înseamnă eliberarea Conştiinţei din centrul unde ea a fost îngrădită.

E simplu de spus, dar obiceiul oamenilor este tocmai ca, în momentele când atenţia nu le este atrasă de exterior, mintea să se replieze imediat în egotism; „eul” preia comanda gândurilor, pe care le direcţionează către sine.

Nu avem nevoie de aşa ceva, este dureros. Eul este sursa multor suferinţe, dacă nu chiar a tuturor.

Putem încerca să ne fixăm această idee, care să devină mai puternică decât ideea de „eu”. Trăirea în prezent înseamnă FĂRĂ gânduri personale legate de trecut sau viitor. ACUM nu există „eul”, fiindcă el trăieşte în trecut şi viitor. Ţinându-ne cât mai mult în prezent, în ceea ce facem acum, eul dispare temporar şi ne simţim mult mai bine. Imediat ce luăm pauză, eul revine şi începe nemulţumirea vieţii, odată cu gândurile legate de „eu”.

Folosul acestei imagini este pentru aceste pauze de activitate, când eul revine în forţă. Desenul ne reaminteşte că prezentul înseamnă expansiunea conştiinţei, dilatarea către un orizont nesfârşit şi plăcut. El nu promite nimic, fiindcă deja oferă totul. De ce l-am părăsi pentru nişte amărâte de gânduri despre trecut sau viitor, care oricum sunt mincinoase, subiective, şi ne tulbură liniştea sufletului?! Sufletul se simte bine doar în prezent, fără imaginaţie, fără speranţe, fără regrete.

Mă simt adevăratul Eu doar când nu mă gândesc la „mine”.

nor prin gard 

< Sus >

Dezinteres pentru gânduri

Nu te interesează să-ţi alungi gândurile, nici să le micşorezi numărul, nici să le contrezi prin gânduri opuse... Pur şi simplu, gândurile nu te mai interesează. Ce-ţi pot comunica ele?! Nimic nou. Aceleaşi informaţii pe care le ştii, eventual sub altă formă sau variaţiuni. În esenţă, nimic interesant. Observă-ţi acest dezinteres.

Oricât de colorat ar luci, le priveşti cu coada ochiului, ştiind dinainte ce vor să-ţi spună. Nu te mai interesează cu adevărat. Aceleaşi bazaconii ca dintotdeauna. Le laşi să treacă mai departe, nu le primeşti cu generozitatea şi pofta dinainte. Nu te mai ating.

Nu eşti indiferent faţă de lume, ci faţă de gânduri. Eşti detaşat de ele, dar nu de realitatea simţurilor. Şi, da, imediat vor apărea celelalte gânduri, care interpretează senzaţiile şi-ţi aduc aminte, binevoitoare, de câte ceva legat de acele senzaţii. Nici gândurile astea nu te interesează, sunt din acelaşi lot învechit.

Nu mai eşti atras de nicio poveste pe care ţi-o spun. Eşti atent doar la ce-ţi transmit simţurile, fără translator. Cuvintele însele le simţi ca pe o povară. Nu ai nevoie nici de cuvinte, nici de gânduri. Sunt atât de grele, de stufoase, de inutile...

Răzvan A. Petre
31 mai 2024

< Sus >