EGO DEMONIC vs. NONDUALITATE

2 Atenţie: textul conţine idei nondualiste radicale care vă pot afecta intelectual!

Vedem dezastrul omenirii la tot pasul. Este rezultatul unor milenii de prezenţă a ego-ului. Nu e vina lui Dumnezeu, ci a celor care se opun lui Dumnezeu şi instigă ego-urile noastre la tot felul de nebunii.

Unii cinici spun că războaiele sunt necesare pentru “reechilibrare demografică”. Într-o lume în care “lăcomia guvernează totul” şi mulţi ar vrea să posede nelimitat, este clar că resursele nu ajung tuturor. Din păcate, în războaie mor cei mai săraci, care oricum se mulţumesc cu puţin. Ar trebui inventată o formă de război în care să moară numai conducătorii nesătuli de putere şi avere. Astfel, oamenii şi-ar diminua ego-ul în mod firesc, iar resursele ar ajunge tuturor.

Lăcomia este o caracteristică mortală a ego-ului, ca şi foamea de putere, orgoliul şi alte neghiobii. Poate că războaiele şi pandemiile ar fi trebuit să mai distrugă din ego şi, oamenii devenind mai buni, resursele să ajungă la mai mulţi.

Dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit mereu, omenirea s-ar fi autodistrus de mult. De fapt, câteva civilizaţii planetare deja s-au autodistrus, dar, omenirea a continuat să dăinuie, prin grija lui Dumnezeu. E posibil ca şi actuala civilizaţie să crape, căci sunt multe semne de îngrijorare. Dar, cu certitudine, viaţa şi umanitatea va continua pe această planetă.

Toată suferinţa omenirii este cauzată de ego. Iadul începe pe Pământ şi e creat prin ego-urile noastre; iadul continuă şi după moarte tot din cauza energiilor dezlănţuite ale ego-ului. Raiul apare când suntem altruişti spontan (nu viclean, interesat, demonstrativ) şi ne comportăm cu bun-simţ. Ca soluţie simplă anti-ego, să urmăm altruismul şi bunul-simţ.

Depresia este o boală a ego-ului, ca şi multe alte dereglări psihice endogene.

Ego şi Lucifer

Ego-ul funcţionează ambalat la maximum aproape tot timpul. Multe idei personale sunt greşite sau exagerate, fiindcă ne lipseşte imaginea de ansamblu şi dorinţa de a le fi bine tuturor (altruismul). Ego-ul nu ştie când să se oprească şi nici nu vrea, decât forţat.

Nici demonii n-au limite, sunt neruşinaţi, la fel ca ego-ul. Ego-ul este o replică miniaturală a lui Lucifer. Este ceea ce a făcut şarpele din Adam şi Eva. La fel ca ego-ul, Lucifer cârcoteşte că lucrurile nu merg “aşa cum ar trebui”. E veşnic nemulţumit, la fel ca ego-ul. Lucifer se crede “salvatorul” lumii, crede că lui îi revine responsabilitatea conducerii ei. Aşa şi ego-ul, crede că, fără grija lui, omul s-ar prăbuşi în haos.

De fapt, lucrurile stau exact invers. Fără Lucifer şi fără ego, ar fi perfect, Universul şi omul ar merge foarte bine înainte. Dar probabil că era necesar să apară în istorie şi aceste specimene, ca cei înţelepţi să observe eroarea de fond. Mă gândeam chiar că Lucifer poate fi doar un simbol, o personificare a ego-ului uman, ca să fie prezentat mai pe înţelesul omului simplu.

Dumnezeu e tolerant şi inteligent. Îi dă ego-ului tot ce doreşte: provocări, suferinţe, victorii, înfrângeri, drame, ca să ajungă în final tot la vorba Lui, dar cu preţul suferinţelor pe care le merita. Tot aşa, Dumnezeu i-a dat lui Lucifer un interval de timp în care să-şi facă de cap pe Pământ, iar evenimentele arată că Lucifer, “împăratul Pământului”, duce lumea într-un haos total. Dumnezeu nu vrea să-şi impună părerile, ci să demonstreze celor de alte păreri că habar n-au ce vorbesc, că nu se pricep la conducerea lumii (Lucifer) sau a omului (ego-ul).

Într-un final, Dumnezeu va pune capăt acestei drame. După Apocalipsă, vor urma “cei 1000 de ani de pace”, în care diavolul va fi “legat”, iar elitele conducătoare şi o mare parte din omenire vor fi persoane iluminate spiritual (fără ego), desăvârşite din toate punctele de vedere.

«SINGURUL LUCRU PE CARE ÎL VREA DIAVOLUL ESTE SĂ TE FACĂ SĂ PUI SATISFACŢIILE SIMŢURILOR PE PRIMUL PLAN ȘI SĂ LE VREI, ÎNŢELEGI? SĂ LE VREI, SĂ LE DOREŞTI.

DACĂ RESPINGI DIAVOLUL CARE VINE DIN FAŢĂ PRIN ATRACŢII ŞI PLĂCERI SAU GLUME DEȘĂNŢATE, ÎL OPREŞTI SĂ INTRE ÎN TINE. Şi dacă nu îl opreşti când te ispiteşte din faţă, îi vei permite să intre în tine şi apoi vei începe să aperi lucrurile diavolului şi să te împotriveşti smereniei, FĂRĂ SĂ ÎŢI DAI SEAMA.

La fiecare consimţire, el îţi pune un văl pe faţă şi minte şi nu mai poţi discerne corect adevărul. Când ai consimţit, vei vedea ispitele lui ca normale şi fireşti, ŞI NU TE VOR DERANJA şi, dacă îşi bate joc de tine, NU TE VA DERANJA, iar adevărul divin îl vei vedea anormal.

ŞI VEI ÎNCEPE SĂ LUPŢI ÎMPOTRIVA MODESTIEI, SMERENIEI, CUMINŢENIEI ŞI SIMPLITĂŢII fără să-ţi dai seama. PRIN CONSIMŢIREA VICIULUI ŞI TOLERAREA LUI, SAU A PATIMII, TU DEVII CA EL. Şi vei lupta împotriva celui care nu acceptă patimile. Şi nu mai simţi că îşi bat joc de tine duhurile întunericului, şi zici că este firesc.

Prin respingerea ispitelor cu care te învăluie, prin cuvinte mieroase şi glume prosteşti, tu te păstrezi în Dumnezeu. Pentru că singurul lucru pe care îl vrea diavolul este să te facă să pui satisfacţiile simţurilor pe primul plan şi SĂ LE ȘI VREI. Înţelegi? SĂ LE VREI, SĂ LE DOREŞTI. Şi când îi accepţi noroiul, îţi murdăreşti sufletul. Când cineva se supără şi îşi apără plăcerile, are diavol. Pentru că, dacă ar fi în divin, ar respinge chemările lui.

Acceptă tot ce vine din faţă ca venind de la Dumnezeu, DAR SĂ NU ACCEPŢI ISPITA, chemările spre plăceri de orice fel şi cele venite prin oamenii care au duhuri ale întunericului în ei.

Diavolul este tot ce este mai plăcut, mai atrăgator, mai frumos. Cuvintele lui sunt dulci, chemările lui sunt insistente. Păzește-te de mai multă plăcere sau fericiri. Tot ce este mai mult și mai plăcut - în spatele lor sunt duhuri ale întunericului. Când te duci spre ele, te înrobești. Apoi este foarte greu să scapi de atașamentul de plăceri.»

Marius Ghidel

Între Dumnezeu şi diavol

Pe lângă ce primeşte de la Inteligenţa divină, ego-ul are şi unele “iniţiative personale”… Are el un dram de libertate? Da, dar este „libertatea” de a face voia diavolului. Prins din ambele părţi, între Dumnezeu şi diavol, ego-ul n-are, de fapt, nicio libertate. Singura alegere reală care ne stă în putere este să optăm de cine vrem să ascultăm: de Divin sau de Antidivin.

Demonii ar putea să-l afecteze foarte puţin sau deloc pe iluminat, pentru că el nu mai are acel ego care atrăgea urâţii. Iluminatul a devenit invizibil pentru draci, fiindcă îi lipseşte markerul de semnalizare.

Nondualitatea nu are în vocabular noţiunea de rău şi diavol, privind lucrurile mai presus de dualitatea bine-rău. Faptul că iluminaţii nu vorbesc despre necuraţi se poate datora faptului că al lor corp-minte nu are percepţii subtile, deci nu au o experienţă directă. Dar demonii există, la fel cum universurile paralele, cu fenomenele şi procesele lor, sunt reale. Când lumea nu mai e percepută ca reală, nici demonii nu mai sunt reali. Dar când lumea e percepută sau i se admite “realitatea”, nu poate lipsi nimic din ea.

Ego – implant satanic

Virusul este o pseudo-fiinţă (nu se încadrează în definiţia de "microorganism") care parazitează un organism viu. Se foloseşte de resursele organismului viu pentru a se replica la infinit, deşi nu are niciun rost pe lume. La fel, ego-ul este o pseudo-fiinţă care parazitează intelectul omului. Se foloseşte de corpul-minte şi de intelect pentru a-şi întreţine iluzia că există.

Ego-ul e un proces tradiţional ce se întâmplă tuturor, prin iniţiere de la părinţi la copii. L-aş compara cu un fel de virus de software al minţii, care se transmite în reţea de la un computer uman la altul şi pentru care nu există antivirus. Singura metodă de eliminare (iluminarea) ar fi reinstalarea sistemului de operare. Sau, mai degrabă, ego-ul ar fi un virus de hardware, implantat în BIOS. Îndepărtarea lui necesită chiar schimbarea cipului de BIOS de pe placa de bază a computerului.

Ego-ul pare a fi un cip demoniac implantat în mintea omului pe la vârsta de 2 ani, fără de care credem că nu putem trăi! În viitorul apropiat, se profeţeşte că oamenii vor avea implantat un cip sub piele, fără de care nu vor putea vinde şi cumpăra nimic (cam aşa scrie la "Apocalipsă" şi este un trend vizibil în Occident). În Revelaţie se menţionează că această cipuire a populaţiei este un plan satanic. Chiar dacă unii vor atrage atenţia că cipul este dăunător, nimeni nu şi-l va mai scoate.

Aşa este şi cu ego-ul. Puţini dintre cei care află despre inconveniente doresc să-l îndepărteze din minte. Pur şi simplu, nu-şi imaginează că ar putea supravieţui fără el. Oare este ego-ul un implant satanic în psihic sau este chiar un demon mascat? Că se comportă exact ca un diavol. Iar iluminarea seamănă cu o „exorcizare de ego”...

Perversiuni nonduale

Oare poate diavolul perverti nondualitatea, cum a făcut-o cu alte credinţe şi religii?

Nu are cum, fiindcă Nondualitatea duce la încetarea viselor sau poveştilor, iar demonul tocmai din astea trăieşte. El ne terorizează prin frică. Or, frica este o poveste. Totuşi, pot apare falşi învăţători care pretind că vorbesc în numele Nondualităţii.

Ce ar fi dacă însăşi spiritualitatea nondualistă ar fi invenţia diavolului? În fond, ea vorbeşte deschis şi programatic despre „distrugerea minţii” şi e suspect că diavolul nu îi deranjează pe iluminaţi...

Dacă ar fi aşa, atunci toţi marii înţelepţi, maeştri, sfinţi care au vorbit despre starea de iluminare au făcut jocul diavolului. Ar însemna că întreaga spiritualitate a fost o minciună, pentru că ea s-a bazat pe cuvântul acestor autorităţi spirituale. Adică, Dumnezeu n-a existat niciodată, nu El ne-a inspirat scripturile. Ar rămâne doar un dezolant deşert fără speranţe, unde tronează doar diavolul. Dar poate exista diavolul fără Dumnezeu? Imposibil. Înseamnă că tot „raţionamentul” de mai sus a fost doar un sofism, o păcăleală intelectuală.

Nimic nu poate zdruncina Nondualitatea, pentru că este baza tuturor sistemelor de gândire, ea nefiind gândire.

Dar diavolul poate face altceva. Când cineva a trăit o iluminare, dar apoi a revenit la ego, a apărut o vulnerabilitate. Acel ego devine extrem de „spiritual”, încât se crede a fi Conştiinţa pură, pentru că preia din memorie ceva sublim. Din această confuzie se nasc multe alte confuzii şi cei care îl ascultă pe acest om pot fi conduşi în eroare. Aici poate interveni demonul, pentru că are pe cine să manipuleze: pe ego-ul post-iluminatului şi pe ego-urile non-iluminaţilor din jurul său.

Efectul de ego

Lăsând acum la o parte chestiunea spinoasă a demonilor, atât spiritualitatea dualistă (D), cât şi nondualitatea (N) se înţeleg asupra unui aspect: că există un ego care produce suferinţă (D) sau simţul separării (N).

Iluminatului îi dispare ego-ul prin iluminare, deci e normal să spună că ego-ul nu există. Lui i-a dispărut. Ceilalţi semeni continuă să-l aibă. El este iluzoriu la fel de mult pe cât este iluzorie întreaga lume. Dar cam greu putem admite că lumea e reală, iar ego-ul nu ar fi real.

În schimb, putem spune, de comun acord, că pretenţia ego-ului de a avea liber-arbitru este falsă. Doar Conştiinţa are libertatea voinţei, dar intelectul şi "pălăria" lui, ego-ul, nu o are. Intelectul e folositor doar la gestionarea ideilor care formează scheletul universului. Putem agrea cel mult ideea că ego-ul are libertatea de a jongla liber cu ideile, dar acţiunile, faptele, deciziile finale sunt ordonate şi ghidate de Sus.

Atâta timp cât există ego (deci nu trăim direct iluminarea), nu putem pretinde să ne dispară complet simţul persoanei. Nu e posibil. Putem doar filosofa despre asta. Simpla imaginaţie nu îl va alunga din intelectul nostru. Ego-ul e cât se poate de real, cel puţin ca efect asupra intelectului.

Chakrele şi Nondualitatea

Nondualitatea şi trezirea spirituală au legătură cu energizarea chakrei Sahasrara. Abilităţile paranormale au legătură cu celelalte 6 chakre, ca şi extazurile beatifice. Dar cei treziţi (cu Sahasrara activă) vor conştientiza cât de iluzorii sunt extazurile beatifice, pentru că sunt întotdeauna trecătoare şi, când te întorci la realitate, eşti acelaşi om neputincios şi prost. Cele 6 chakre fac parte din lumea fenomenală, care, prin definiţie, este schimbătoare, dar extrem de interesantă! Singura realitate fixă, imuabilă, neschimbată există la nivelul chakrei 7.

Sahasrara se poate activa treptat, de-a lungul anilor de aspiraţie spirituală. Omul devine tot mai detaşat de aspectele fizice. Există şi alternativa ca, prin trezirea impetuoasă a lui Kundalini, Sahasrara să fie activată brusc, având ca efect iluminarea pe neaşteptate. În ambele ipostaze, acest om poate avea ulterior şi experienţe de extaz, prin activarea chakrelor 1 – 6. Şi invers, oamenii care au mers pe alte căi spirituale care activează numai aceste chakre, vor avea uneori sclipiri de iluminare, prin activarea chakrei 7. Deci, lucrurile sunt destul de amestecate…

Liniştirea şi controlul minţii se obţin prin energizarea lui Ajna chakra. Totuşi, nu există niciun canal secret între Ajna şi centrele care formează Sahasrara chakra. Sahasrara se activează independent de Ajna. Uneori, cele două se corelează şi, din acest motiv, raja-yoghinii pun accentul pe controlul minţii, pe obţinerea forţată a tăcerii mentale. Totuşi, această tăcere este temporară, un exerciţiu folositor concentrării pe un obiect sau subiect. Celor nativ mai activi pe Ajna li se pare mai uşor.

Dar liniştirea minţii nu distruge ego-ul! Ego-ul nu poate fi dizolvat decât prin Sahasrara. Ajna şi Sahasrara sunt separate. Un iluminat poate avea o minte chiar aparent mai “agitată” decât un meditator cu experienţă calm, detaşat, dar încă netrezit spiritual. Diferenţa esenţială, dar greu de priceput este că mintea iluminatului e a "nimănui", pe când mintea meditatorului încă aparţine "cuiva".

Cu binişorul, de la ireal la real

Cuvântul “iluzie” înseamnă în nondualitate că există altfel decât ne închipuim, nu că n-ar conta şi că am putea face orice.

Magia de spectacol ne vinde “iluzii”, dar nu sunt trucuri optice sau hipnotice. Ne demonstrează că însuşi actul percepţiei noastre obişnuite este incomplet şi subiectiv, deci că nu cunoaştem integral Viaţa. Şi întâmplările fabuloase povestite de Marius Ghidel ne conduc la aceeaşi concluzie: percepţiile noastre sunt limitate şi ne conduc la concluzii false, preluate şi dezvoltate de ego.

Care ar putea fi rostul dezbaterii ideilor despre iluminarea spirituală în lipsa trăirii ei directe? Poate ajuta la ceva filosofia sau credinţa nondualistă?

Simplul fapt că nondualitatea se răspândeşte în lume, că atrage interesul oamenilor este semnul că acest fenomen misterios are rostul lui. Este nostalgia după Acasă.

Este important să fim informaţi că în intelectul nostru există acest impostor numit ego. Spiritualitatea şi religiile se luptă de milenii cu el, dar nu l-au explicat, până în zilele noastre, atât de clar. Ascezele de tot felul nu se războiesc cu corpul-minte, ci atacă ego-ul (simţul importanţei de sine, personal). Nu mintea trebuie blamată, care e un cadou divin, ci tumoarea crescută în intelect numită ego.

Foarte multe dintre cele ce s-a scris despre natura psihică a omului, despre omenire, condiţia umană, minte – se referă la ego. Dar calităţile considerate “pozitive” din om sunt influenţate divin.

În prezent, unele norme de convieţuire socială şi religiile caută să limiteze ego-ul, de obicei prin frică. Frica este eficientă împotriva agresiunii şi expansiunii ego-ului. Spiritualitatea caută să-l îmbuneze prin recompense pozitive, apelând la însuşirile sale mai elevate, mai recent dobândite (deşi încă egotice), numite “ego spiritual”.

Când te ataşezi de imaginea de sine de “om bun”, eşti prins în capcana ego-ului spiritual. Permite-ţi o atitudine mai relaxată şi adaptabilă. Atunci te vei simţi mai liber, deci mai apropiat de Sine. Sinele nu are prejudecăţi impuse de normele sociale, morale, religioase.

Când postim creştineşte de carne, preotul ne îndeamnă să postim şi de gânduri murdare, josnice. Adică să postim de ego. Putem posti de ego foarte uşor umplându-ne mintea cu gânduri impersonale, mai ales reflectând atent la tezele nondualităţii.

Avem la dispoziţie resursele nelimitate ale internetului, iar YouTube ne arată nenumăraţi maeştri şi iluminaţi. Vizionându-i relaxat, intrând în câmpul lor de conştiinţă, cu siguranţă că prindem mireasma iluminării, dacă nu şi gustul ei direct. Este o jumătate de realizare binevenită.

Neo-advaitinul Richard Sylvester: Discuţiile despre nondualitate nu duc la nicio concluzie.

Odată ce mintea vede că Acela nu poate fi cunoscut, îşi pierde interesul şi se abandonează, dar nu pentru că ar fi găsit ceea ce căuta, ci pentru că înţelege că nu-L poate înţelege niciodată pe Acela. Mintea căutătorului înţelege treptat că întrebările ei nesfârşite nu vor avea niciodată un răspuns şi că nu pot avea vreun răspuns. Aşa că mintea se linişteşte, renunţă la întrebări, la dorinţa de a cunoaşte Indescriptibilul. Şi mintea devine mai relaxată, de fapt, întregul mecanism se relaxează. Pentru că Adevărul ultim nu poate fi “cunoscut”, ci doar trăit direct, fără minte. Cu această atitudine şi în câmpul benefic al iluminatului, sunt posibile clarificări, transformări benefice şi chiar trezirea spirituală.

Dar nondualitatea poate rămâne o simplă poveste (credinţă), pe care mintea o devoră cu plăcere ani la rând. Minţii îi plac poveştile abstracte, pentru că se poate juca la nesfârşit cu ele. În anumite limite. Nu te vei arunca în faţa autobuzului bazându-te pe axioma nondualistă că “lumea e o iluzie”. Realitatea concretă şi autoconservarea îi pune piedici intelectului înfierbântat. (sinteză din sursa YouTube)

Concluzii despre ego din perspectiva nondualistă

Nu ego-ul creează ideile şi nici nu ia deciziile. Toate ideile există deja în lumea divină a ideilor. Mintea doar le atrage prin rezonanţă. Ego-ul e doar un filtru, nu un creator de idei noi.

Nu ego-ul are grijă de corpul-minte, nu el este responsabilul, ci Inteligenţa divină. Ego-ul are această impresie şi pretenţie de “salvator”, dar în mod eronat.

Ego-ul doar asistă la ce se petrece cu corpul-minte, nefiind conştient decât de cel mult 1% din activitatea acestuia. De fiecare dată când apare o decizie în intelect, venită de Sus, ego-ul îşi spune sieşi: “Eu am decis aşa. Bravo mie!”.

Ego-ul e ca un balon umflat cu idei abstracte strict personale. Filosofia nondualităţii e ca o pompă ce le scoate afară, dezumflând balonul egotic. Bombardamentul cu idei nonduale secătuieşte ego-ul de vlagă în mod treptat.

Chiar dacă nu garantează disoluţia ego-ului, filosofia nondualistă pune umărul la betegirea lui. Acest fapt converge cu ţelul religiilor şi spiritualităţii.

În mod natural, Divinitatea lasă ego-ul să experimenteze tot felul de iluzii urmate de deziluzii, până când acesta începe să caute şi să fie receptiv la glasul înţelepciunii. Chiar dacă omul moare, rămâne în perispirit amintirea deziluziilor amare, iar în viaţa următoare, noul ego nu va mai pofti la respectivele iluzii. Când s-au adunat multe deziluzii, deja s-a creat un tipar de respingere a “lumii iluzorii”, care se va aplica la toate ispitele.

NOTĂ: Ego-ul este la fiecare reîncarnare acelaşi, un nimic fără conţinut. E doar iluzia separării, care provoacă apoi nişte tipare mentale în corpul-minte specific acelei încarnări. Închipuie-ţi că te afli într-o cameră numai cu oglinzi de jur împrejur. Oriunde ai privi, te vezi multiplicat la infinit. Ei bine, în această comparaţie, ego-ul ar fi reflecţia razelor de lumină între oglinzile poziţionate faţă în faţă. Nu lumina, ci fenomenul reflecţiei.

Divinul doreşte experienţe. Pentru El nu contează dacă vor veni cu suferinţă sau fără suferinţă pentru persoană. Totuşi, tot Divinul ne avertizează şi ne sfătuieşte să acţionăm înţelept dacă nu vrem să suferim. Dar ego-ul are de obicei altă părere, el e interesat de lucruri spectaculoase, palpitante. Numai când se satură de suferinţa creată de acestea, omul se mulţumeşte cu puţin şi nu se mai plictiseşte de nimic.

Divinul nu e deranjat de păcatele ego-ului. E normal să greşească, stă în firea sa. Pentru Conştiinţă, contează că a achiziţionat o „experienţă”. Asta o îmbogăţeşte, indiferent dacă fără suferinţă sau cu multă suferinţă. Totul se înmagazinează în memorie şi totul va folosi mai târziu. La ce? Dumnezeu ştie. Poate că este un joc fără scop.

Deci ai două alternative: o viaţă senină (ca să nu suferi) sau o viaţă interesantă (ca să nu te plictiseşti). Cu menţiunea că, preferând viaţa senină, nici nu te vei plictisi. Orice alegere faci, este perfect pentru Dumnezeu.

„Nu există experimente ratate, ci doar experimente cu rezultate neaşteptate.” Buckminster Fuller

Decapitarea ego-ului nu poate apare decât prin Graţia divină, în iluminarea spirituală. De la izgonirea din Rai, ego-ul se autocreează automat în orice intelect uman, ca o umbră a corpului-minte. E nevoie de o acţiune din exterior pentru a-l desfiinţa definitiv.

Trezirea spirituală iminentă este un şoc mortal pentru ego. Frica lui este resimţită în corpul-minte precum frica de a cădea de la etaj. Dar e un coşmar trecător, o frică de vis. Atunci când eşti pregătit teoretic, filosofic, ai puterea de a-ţi diminua această trăire negativă în caz că se apropie iluminarea (dacă ţi se dă de ştire).

Chiar şi după iluminare, se recade în starea cu ego, la început. Majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi de această trăire “ciudată” şi revin automat, aproape speriaţi. Alţii nu suportă acea stare de vid şi se întorc la lucrurile “mai interesante” ale lumii. Chiar şi celor care trăiesc luni de zile spectacolul trezirii nu le garantează nimeni că nu vor recădea ulterior într-o stare mai mult sau mai puţin iluzorie.

Ca un fel de compensaţie, Dumnezeu ne trimite pe Pământ, din când în când, şi oameni care se nasc fără putinţa de a-şi autocrea un ego, ieşiţi din normă (Jiddu Krishnamurti, Ma Ananda Mayi, Ramana Maharishi ş.a.).

«Nu este semn de sănătate să fii bine adaptat la o societate profund bolnavă.» (J. Krishnamurti)

Dar atâtea discuţii despre nondualitate nu fac din acest presupus “ego” o obsesie?

Nu. Ego-ul este deja obsesia. El e ceea ce crezi tu că eşti, în mod eronat. Avem o obsesie de care nu suntem conştienţi şi care ne provoacă o gândire compulsivă. Nondualitatea ne sugerează să ne tratăm de această obsesie. În psihiatrie, oamenii cu probleme psihice şi care nu le recunosc se numesc psihotici. Ei refuză tratamentul, deoarece cred că ei ar fi normali, iar cei din jur ar avea “păsărele”. Similar, cei care refuză să creadă că au un ego care îi face să sufere, am putea spune că au un “ego agravat”, nu-i aşa?

Ego-ul ne provoacă o gândire compulsivă, când gândurile ne asaltează necontrolabil. Ego-ul umple 80% din intelect cu gânduri personale inutile, iar mintea nu mai are timp să se oprească.

La iluminare, când ego-ul dispare, mintea se linişteşte de la sine şi resimte plăcerea tăcerii. Tăcere de plăcere… mmm, ce frumos! Intelectul iluminatului se poate gândi la orice când are nevoie, inclusiv la problemele corpului-minte. Are o mare claritate, pentru că intelectul este acum mult mai liber.

«În societatea actuală, a fi „normal” înseamnă a fi spălat pe creier de la o vârstă foarte fragedă timp de mai bine de 12 ani prin ceea ce numim „educaţie” sau școală; a lucra ca un sclav aproape toată viaţa pe un salariu de nimic și intrând în competiţie cu alţii pentru a-ţi asigura supravieţuirea; a consuma încontinuu într-o manieră inconștientă tot felul de produse ca urmare a manipulării prin marketing, în tot acest timp dăunând planetei care ne susţine și otrăvindu-ne organismele prin consumarea de alimente care duc la apariţia bolilor; a te supune regulilor și a crede în dogme transmise de cei cu autoritate; a fi pasiv și lipsit de creativitate; a te suprima pe tine însuţi în nenumărate feluri; a trăi în suferinţă și, cu toate acestea, a nu face nimic pentru a o depăși.» (Ursula Sandner)

Întrebare fără autor

Eu: – Cât mai durează?
Sinele: – Ce?
Eu: – Cât Te mai aştept să vii?
Sinele: – Dar sunt aici, împreună cu tine, dintotdeauna.
Eu: – Aş vrea să nu mai fim separaţi.
Sinele: – Nu văd nicio separare.
Eu: – Dar uite că dialogăm ca două entităţi diferite!
Sinele: – E un monolog.
Eu: – Aha, adică eu vorbesc singur cu un personaj închipuit?!
Sinele: – Nu, scumpule. Eu vorbesc cu o persoană care nu există.
Eu: – !?!... Dar eu… CINE SUNT EU?
Sinele: – O ÎNTREBARE FĂRĂ AUTOR.