<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


EU ŞI EGO

de Răzvan-Alexandru Petre

În discuţiile dintre spiritualişti şi nondualişti apar unele confuzii şi contradicţii, din cauza folosirii cuvintelor „eu” şi „ego” în mod alternativ. Pentru a împăca spiritele, propunem diferenţierea lor, după cum urmează:

1. EUL este senzaţia de eu, de individ separat, de persoană. Eul este menţionat doar de nondualism ca o energie specifică, care poate dispărea, ceea ce va da nişte efecte minunate în corpul-minte.

În orice alt domeniu, se consideră că fiinţa umană nu poate exista fără eu. Pentru psihiatrii, lipsa acestei senzaţii marchează aşa-zisa „tulburare disociativă de depersonalizare şi/sau derealizare”.

2. EGO-UL se referă la tiparele de personalitate. În psihologie, ego-ul este ceva relativ neutru, având unele exacebări, uneori. Ar fi deci oarecum sinonim cu personalitatea. În spiritualitate, însă, ego-ul are o conotaţie clar negativă, opus „caracterului moral şi altruist”.

Spiritualitatea şi nondualismul abordează cei doi termeni, eu şi ego, cu totul diferit.

a) Spiritualitatea şi religia urmăresc micşorarea impactului ego-ului asupra vieţii oamenilor, diminuarea şi chiar eliminarea sa totală. Viaţa spirituală are rolul să cizeleze caracterul moral al omului.

Unele dintre tiparele egotice pot dispărea extrem de rapid în cadrul unor experienţe de vârf, cum ar fi revelaţii, răpiri în duh, moarte clinică, dedublare astrală, viziuni supramentale, trezirea lui Kundalini etc. Dar, în general, practica spirituală caută să domolească excesele egotice printr-un efort răbdător şi de lungă durată al adeptului sau credinciosului.

b) Nondualismul nu se preocupă de aspectele egotice, pentru că se focalizează exclusiv asupra trăirii supreme numită iluminare, trezire nonduală, eliberare de eu. Ea constă în dispariţia senzaţiei de eu. Poate avea loc instantaneu sau poate decurge de-a lungul unei perioade de timp.

Totuşi, mulţi învăţători nondualişti subliniază şi necesitatea diminuării ego-ului, adică a „întruchipării” în viaţa cotidiană a iluminării obţinute. Probabil că ei se referă la cazurile, destul de frecvente, când prima licărire a luminii nonduale nu a alungat încă umbrele trecutului traumatic.

Adyashanti, care a adunat multe mărturii de la discipolii săi şi o experienţă personală bogată, spune că există trei niveluri la care se petrece trezirea nonduală:

Prima şi cea mai comună este la nivelul capului (centrul Ajna, Rudra Granthi), unde conştiinţa se expansionează la infinit şi se simte absolut vidă. CHIT

A doua şi cea care împlineşte cumva trezirea este la nivelul inimii (centrul Anahata, Hridaya Granthi), când individul se simte una cu tot ce există. ANANDA

Mai există şi al treilea nivel, cel mai rar întâlnit, la nivelul abdomenului (centrul Hara/Manipura, Vishnu Granthi), care conferă stabilitate, o înrădăcinare în existenţă. SAT

În concluzie, trezirea doar la nivelul capului poate să nu fie integrată şi în viaţa cotidiană, unii iluminaţi rămânând oarecum suspendaţi între cer şi pământ. Adică, inima rămâne netrezită, ceea ce s-ar traduce printr-o lipsă a „întruchipării” iluminării.

Desigur, unii pot să nu fie de acord cu viziunea lui Adyashanti, pe motiv că iluminarea nu are legătură cu corpul fizic, fiind dincolo de stări sau experienţe. Totuşi, faptul că există atâtea variaţii printre iluminaţi atestă că corpul-minte individual joacă şi el un rol în traducerea sau întruchiparea nondualităţii în viaţa omenească. Cu alte cuvinte, nondualitatea este una singură, dar manifestările sale sunt multiple.

* * *

Spre deosebire de spiritualitate, unde se vorbeşte mereu de experienţele şi practica persoanei-eu, în nondualismul radical acestea nu contează. Iată de ce:

Experienţele nonduale sunt scurte licăriri ale stării fără de eu, după care omul rămâne descumpănit şi nu ştie cum să refacă acea stare sublimă. Totodată, cel care o trăieşte nu are niciun avantaj faţă de ceilalţi (doar că nu se mai poate îndoi de doctrina nondualistă). După un episod iluminatoriu, de obicei eul revine; iar episodul se poate repeta sau nu.

Faptul că ai avut o scurtă iluminare nu constituie o garanţie că ea se va mai repeta vreodată. În plus, apare riscul să te simţi privilegiat, superior, ca făcând parte dintr-o fictivă elită spirituală.

Şi nu are cum exista nici vreo practică care să anuleze sentimentul de separare de univers, pentru că orice ar practica individul care se crede separat îi va întări acest sentiment. Cea mai eficientă, din punct de vedere nondualist, este abandonarea voinţei personale – care este o non-practică, mai degrabă un deziderat abstract. Cei care fac din asta o practică sunt asceţii, care se bazează pe voinţă pentru a-şi schimba obiceiurile normale. În cazul lor, cel mai probabil, voinţa le va fi întărită, nu dizolvată.

O altă non-practică ar fi, pur şi simplu, studiul şi îmbibarea minţii cu mesajul nondualismului, care să şteargă vechile tipare mentale, să producă decondiţionarea mentală de la sine...

Nondualismul tradiţional include însă practici pentru ca eul să fie cumva orientat, să nu se mai piardă printre mărunţişuri sau deviaţii spirituale. Este o atitudine prevalentă de-a lungul istoriei şi nu doar pe căile nondualiste. O regăsim, de pildă, şi în şcoala occidentală a stoicilor (Epictet, Seneca, Marcus Aurelius). Acest practici au efecte psihologice foarte bune, de rezistenţă la stres şi ducerea unei existenţe mai liniştite interior.

Totuşi, iluminarea propriu-zisă este cu totul altceva, trezirea nonduală făcând ca aceste îndemnuri să vină automat la momentul potrivit prin intuiţie, neelaborate mental şi neimpuse prin voinţă.

Căile orientale nondualiste tradiţionale, cu magnet la mulţi adepţi, nu sunt chiar ce se doresc a fi. Rata lor de succes în vederea trezirii nonduale este foarte redusă. Dacă am aduna într-un ashram condus de un înţelept o mulţime de oameni care vor sincer să se apropie de Dumnezeu şi să renunţe la propriul ego, dar nu le-am da nicio practică de urmat, ce credeţi? Câţiva dintre ei se vor ilumina la un moment dat, la fel de mulţi ca într-un ashram unde se practică intens tot felul de tehnici şi metode. Iluminarea vine numai prin Graţie Divină acolo unde a găsit terenul propice. Nu tehnica, nu gurul, nu publicitatea decide asta.

Stoicismul i-a influenţat şi pe părinţii creştini Toma d’Aquino şi Sfântul Augustin, precum şi pe filosofii R. Descartes şi I. Kant. Este un grupaj de îndemnuri destinate a ne păstra echilibrul pe aţa subţire a vieţii. În limbajul curent, „stoicism” semnifică auto-control, o comportare foarte cumpătată, sobrietate, chiar austeritate şi ascetism. O atitudine stoică ne ajută să răbdăm suferinţa, să facem faţă greutăţilor şi să privim moartea cu calm şi echilibru mintal. Stoicul recunoaşte efemeritatea vieţii, inevitabilitatea suferinţei şi ordinea divină care guvernează totul.

Premisa de la care pleacă stoicul este că mintea generează experienţa, deci nu lumea exterioară este problema, ci modul cum tu o interpretezi. Oamenii nu prea controlează ce li se întâmplă, de aceea, stoicul subliniază să nu te îngrijorezi de haosul extern, fiindcă asta nu te va ajuta să atingi stabilitatea emoţională, ci să îţi controlezi raţional emoţiile. Conform stoicilor, fericirea este o alegere. Pentru asta, trebuie să fii mereu atent la gândurile şi emoţiile care te pătrund.

Filosofia stoică este precursoarea terapiei cognitiv-comportamentale.

cum reactionam

Stoicismul: Nu putem controla ce ni se întâmplă, dar putem alege cum să reacționăm

* * *

Deseori, apar dispute între spiritualism şi nondualism, din cauza confuziei dintre eu şi ego. (Chiar şi eu am folosit nediferenţiat cei doi termeni în articolele mele.) După cum se vede în sinteza de mai jos, abordările sunt total diferite.

ABORDARE faţă de –> EU EGO experienţe şi practică superioritatea celor realizaţi
a) Spiritualism Indiferenţă Pentru eliminare Interes Diferenţă între sfinţi şi păcătoşi
b) Nondualism Pentru eliminare Indiferenţă Dezinteres Nicio diferenţă între iluminaţi şi ignoranţi

Ca nişte drepţi onorabili, spiritualistul şi nondualistul trebuie să fie de acord că nu pot fi de acord, din motivele fundamentale de mai sus. Pe de altă parte. mulţi nondualişti folosesc concepte spiritualiste şi mulţi spiritualişti folosesc noţiuni nondualiste. Însă asta nu-i opreşte să se combată reciproc, din cauza diferenţelor de principiu.

Spiritul lui Isus încearcă un fel de fuziune, în comunicările prin mediumul Gina Lake. El vorbeşte acolo de „întruchiparea Conştiinţei Cristice”, ceea ce înseamnă ca cel trezit nondual (care a dobândit Conştiinţa Cristică) să se manifeste plin de compasiune, iubire faţă de semeni, conform idealului creştin. Similar, Advaita Vedanta încurajează încadrarea discipolului într-un cadru etic, care se va menţine, probabil, şi după ce va surveni realizarea Sinelui.

Nondualiştii pomenesc deseori de Iubirea necondiţionată, care poate deveni un fel de ideal spiritual. Totuşi, trebuie bine înţeles că această Iubire nu are nicio legătură cu formele de iubire condiţionată (faţă de copil, de părinţi, de partener etc.). La fel de bine poate fi denumită Libertate necondiţionată, care sună foarte diferit, nu-i aşa?! Cel mai neutru ar suna numele de Necondiţionare.

Şi, e adevărat, unii iluminaţi devin în mod spontan nişte întruchipări ale Iubirii aşa cum ne-am aştepta. Un astfel de exemplu a fost Isus din Nazaret.

Dacă nu se petrece simultan cu iluminarea nonduală, atunci întruchiparea poate deveni un proces de durată, dacă iluminatul simte imboldul de a-şi purifica pe mai departe anumite „defecte” personale(eliminarea de samskaras) sau, mai degrabă, când procesul are loc de la sine. Unii iluminaţi simt impulsul de a deveni nişte faruri călăuzitoare pentru semenii lor, aşa sunt ei conduşi de către Spiritul Divin.

ego vs constienta

Ego vs. Conştienţă

Dar acest lucru nu este obligatoriu să se întâmple. Alţi iluminaţi nu par deloc nişte sfinţi şi nici nu simt dorinţa de a deveni nişte exemple umane. Poate că tiparele lor egotice nu au fost îndeajuns purificate încă. Şi ei sunt conduşi tot de către Spiritul Divin. În orice caz, nu există vreo superioritate a primilor faţă de secunzii.

Este absolut normal să existe ambele situaţii, deşi ele pot produce confuzii printre cei netreziţi nondual, care se aşteaptă ca toţi iluminaţii să fie nişte sfinţi, după nişte standarde prefabricate. Conform nondualismului, nu există nicio diferenţă între omul iluminat şi cel neiluminat. (Asta ar fi o altă diferenţă majoră faţă de spiritualitate sau religie, care împarte oamenii în păcătoşi şi sfinţi!) Deci, dacă în viaţa obişnuită, există o imensă varietate de personalităţi, diferenţele vor persista şi după aşa-zisa trezire nonduală.

Nondualitatea – elementul comun, identic, unic, trăit de toţi iluminaţii – este ceva indescriptibil şi care nu poate fi reprodus în existenţa umană. Aşa că nu există niciun semn distinctiv al trezirii nonduale. Iluminarea nu se poate depista nici prin electroencefalogramă, nici prin RMN, nici de către profileri, nici de către numerologi, nici de către delfini dresaţi.

Evenimentul extraordinar este dispariţia senzaţiei de eu, care are o aparentă influenţă asupra tiparelor egotice. După iluminare sau trezirea nonduală, apar modificări importante în unele tipare egotice, deşi altele pot rămâne ca mai înainte. Nu se poate prezice cu certitudine ce se va întâmpla, căci fiecare caz este special şi unic.

Totuşi, influenţa eu-lui asupra ego-ului este relativă, parţială şi variabilă de la caz la caz. Iar cel mai bun argument este, poate, că există unii oameni fără eu care nu par deloc iluminaţi, dar şi opusul, unii oameni neiluminaţi, dar foarte altruişti, frumoşi la suflet.

Răzvan A. Petre
20 decembrie 2023

< Sus >