<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


EUL MULTIDIMENSIONAL

de Răzvan-Alexandru Petre

Polaritate şi dualitate  🍀  Relativitatea binelui  🍀  Intelectul fără ego  🍀  Altă întrebare!  🍀  Perspective nondualiste  🍀  Metafora şablonului de pictură  🍀  Dedublare şi iluminare  🍀  Inteligenţa supravieţuieşte morţii  🍀  Modelul EUL MULTIDIMENSIONAL  🍀  Sufletul înseamnă eul fizic


Polaritate şi dualitate

La fiecare nivel al scării universului creat există anumite legi (sau iluzii *) specifice, care se suprapun. Astfel, la nivelul atomic există legile fizice, la nivelul molecular se suprapun legile chimice, la nivelul celulei vii apar legile biologice, la nivelul animalelor se impun legile comunităţii. Odată cu omul, evoluţia continuă prin dezvoltarea intelectului.

Intelectul era deja format la animalele superioare, dar la om apare şi conştiinţa de sine sau eul/ego-ul. Ego-ul e ca un parazit agăţat de intelect, precum vâscul creşte pe tulpina altor pomi. Intelectul este un instrument util existenţei animale şi umane, dar ego-ul poate lipsi. Şi totuşi, el este nelipsit din marea majoritate a oamenilor. De ce? vom încerca să explicăm la finalul articolului, cu stângăcie.

Ego-ul se foloseşte intens de intelect şi de tot ce ţine de minte. Poate că de aceea, deseori, nondualiştii vorbesc despre acest ego/eu ca fiind mintea. Totuşi, putem face o anumită distincţie.

Astfel, intelectul foloseşte dualitatea perceptuală. De exemplu, perechea sus/jos provine din legea gravitaţiei terestre, care nu mai are aplicabilitate în spaţiul cosmic.

* De ce ar fi legile naturii nişte iluzii?

De pildă, forţa gravitaţiei, deşi are clare evidenţe empirice, a fost demascată a fi o simplă iluzie de către teoria relativităţii restrânse. Gravitaţia nu este nicidecum o forţă, ci este traiectoria (geodezica) pe care un obiect o urmează spontan în spaţiul-timp deformat de o altă masă mai mare. Desigur, deformarea are loc într-o altă dimensiune spaţio-temporală invizibilă, a patra. Deci gravitaţia este un efect natural al spaţiului-timp în conjuncţie cu masa. Nu efectul perceput este iluzoriu, ci explicaţia lui Newton, bazată chiar pe o formulă matematică. Iată deci cele două faţete ale ştiinţei: adevăr relativ şi fals relativ. Acesta e un exemplu simplu privind iluzia oricăror idei dualiste.

* * *

Ego-ul foloseşte dualitatea conceptuală, cum ar fi perechea bine/rău. Ce este binele şi ce este răul nu poate fi definit ştiinţific, fiind o decizie personală sau un principiu moral.

Aşa că, am putea spune că intelectul l-a creat pe homo faber (deşi unele animale inteligente folosesc şi ele unelte), iar ego-ul l-a creat pe homo sapiens. Da, această aşa-zisă „înţelepciune” aparţine ego-ului, adică ego-ul mai deştept se declară superior altuia vădit inferior.

Realitatea ne demonstrează că există dualităţi fizice, cum ar fi cald/rece sau întuneric/lumină etc. Cu aceste operează intelectul şi le-am putea numi polarităţi, pentru a le deosebi de dualităţile inventate de ego. Polarităţile sunt percepţii naturale, iar dualităţile sunt concepte, adică artificiale.

Conform nondualismului, când dispare ego-ul, dispare şi dualitatea conceptuală. Adică dispar dilemele de genul bine/rău sau liber-arbitru/predestinare etc. Gravitaţia nu dispare.

Este ego-ul bun sau rău?

Aceasta este o falsă dilemă. La fel şi dilema dacă avem liber-arbitru sau suntem predestinaţi. Orice variantă de răspuns am susţine, NU ne va satisface pe deplin, pentru că vor exista întotdeauna şi argumente contrare. Aceste dileme sunt fără soluţie, fiindcă sunt artificiale. Provin din lumea artificială a conceptelor dualiste. Şi nici nu pot exista concepte „nondualiste”. Mintea este dualistă chiar din fabrică.

Chiar şi acest articol, deşi vrea să desluşească nondualitatea, este totalmente dualist.

< Sus >

Relativitatea binelui

Am mai amintit şi cu alte ocazii de cele trei poziţii filosofice fundamentale, numite ateism, spiritualism şi nondualism.

Pentru ateism-materialism, viaţa este bună, iar moartea este rea. Punct.

Spiritualismul aduce o noutate: moartea este bună. Scopul este de a oferi speranţă oamenilor, dar până la urmă, produce instabilitate. Omul religios este confuz, fiindcă alternează mereu între poziţia materialistă şi cea spiritualistă. În funcţie de context, moartea este ba rea, ba bună. Dilema este totală şi irevocabilă.

Nondualismul rezolvă această confuzie, spunând că nu există bine şi rău. Există doar Viaţa, aşa cum ni se înfăţişează ea, aflată într-o perpetuă transformare. Iar moartea este doar un concept, deci falsă ca orice idee abstractă – dar asta nu înseamnă că formele fizice n-ar fi supuse distrugerii.

antahkarana

"Antahkarana" celor trei poziţii filosofice fundamentale

Trebuie să mai clarificăm ceva. Nondualismul este tot o concepţie, precum ateismul şi spiritualismul. Efectul său (pe lângă cel de a contrazice celelalte două poziţii 😊) este că face trecerea mai lină către Nondualitate (Tao, Absolut). Aceasta poate fi doar percepută direct şi nu poate fi tradusă minţii decât în concepte sărace şi incomplete.

Iluminatul este cel care percepe direct Nondualitatea, deoarece i-a dispărut ego-ul. Atât şi nimic mai mult, nimic spectaculos, fără magie sau miracole. Evaporându-se ego-ul, dispare lumea conceptelor dualiste şi rămân doar percepţiile polare, cu care operează intelectul.

< Sus >

Intelectul fără ego

Intelectul fără ego nu se preocupă de probleme inexistente, cum ar fi „există viaţă după moarte?”. În realitate, viaţa şi moartea desemnează nişte stări temporare ale materiei, care trec dintr-una în alta. Dacă vom privi atent natura, moartea şi viaţa sunt întreţesute. Viaţa se hrăneşte permanent din moarte şi invers.

Dar cele două aspecte sunt foarte distincte şi evidente pentru ego. Întrebarea a fost pusă de ego, iar „viaţa” echivalează cu el însuşi, cu „mine”. Adică, reformulând, întrebarea sună aşa: „oare voi continua să trăiesc după ce voi muri?”. E vorba de „viaţa mea”, nu de a altora, nu-i o chestiune ştiinţifică sau filosofică.

Animalele superioare nu se gândesc la ce urmează după moarte. Dar nu pentru că le-ar lipsi intelectul, căci unele au chiar inteligenţa unui copil de 7 ani (vârstă la care orice copil are deja un ego complet). Ci pentru că le lipseşte eul, conştiinţa de sine.

Intelectului fără ego nu-i pasă de moarte.

Chestiunea a fost lămurită deja de ateism astfel: după ce mori, conştiinţa de sine dispare, deci nu-ţi mai faci probleme, de pildă, că viermii îţi mănâncă cadavrul. Însă a fost întoarsă la 180 de grade de pariul lui Pascal: nu vei pierde nimic dacă crezi în nemurirea conştiinţei de sine, deşi ar putea fi o credinţă eronată. Iar nondualismul a întors-o iarăşi la 180 de grade: nu există conştiinţă de sine, care e doar o iluzie. Cercul este complet, mai degrabă sub formă de spirală.

Totuşi, intelectul fără ego poate să evite în continuare suferinţa fizică, în mod natural, precum animalele. Iluminatul nu este un masochist şi nu e obligatoriu să fie cu capul în nori. El acţionează întotdeauna organic, integrat în armonia lumii.

< Sus >

Altă întrebare!

Va fi oare mai bine într-o lume formată doar din iluminaţi?

Conţinând „binele” în ea, întrebarea provine din dualitate, deci va avea neapărat două răspunsuri opuse:

- Da, va fi mai bine, fiindcă oamenii vor fi ca fraţii, aşa cum au visat dintotdeauna. Viaţa va fi simplă şi plăcută, iar cultura, mult mai puţin sofisticată decât cea actuală.

- Nu, va fi mai rău, fiindcă va lipsi complexitatea vieţii psihologice, va lipsi agonia şi extazul, toată cultura bazată pe cultul eu-lui, a conştiinţei de sine.

Când ego-ul se dizolvă, asemenea întrebări dispar odată cu el. Dar când unui iluminat i se pun asemenea întrebări, ce va răspunde oare? Orice reacţie este posibilă, dar mai probabil, una din următoarele:

- Fie îşi va prezenta poziţia nondualistă fără compromisuri. De exemplu, la întrebarea „există ceva după moarte?” ar putea replica „dar există oare cu adevărat ceva înainte de moarte?” – sugestia fiind că totul este o iluzie divină.

- Fie va găsi argumente contrare poziţiei prezentate de ego, demonstrându-i relativitatea oricărei concepţii dualiste. Când vezi că un lucru poate fi atât adevărat, cât şi fals, practic recunoşti că nu este nici adevărat, nici fals, deci nu-i real – care este poziţia nondualistă.

Un exemplu memorabil este melodia „Always look on the bright side of life”, din filmul „The Life of Brian”. Scena este o autoironie evidentă la mesajul luminos al cântecului. În lumea dualităţilor, gândirea pozitivă poate fi valabilă doar până la un punct, când este neutralizată de realitatea absolut groaznică. Aici se poticnesc psihologia pozitivă, religia şi spiritualitatea, care accentuează excesiv una din laturile dualităţii: mai devreme sau mai târziu, apare un fel de echilibrare din partea opusă. În fond, totul e un joc, deci nicio poziţie sau credinţă nu poate fi de încredere, orice poate fi răsturnat la un moment dat.

Fericirea nu se poate baza pe dualitate, pe stări trecătoare şi alternante. Adevărata fericire vine din nondualitate.

always look on the bright side of life

Link către secvenţa din comedie cu melodia "Always look on the bright side of life" ("Întotdeauna priveşte partea luminoasă a vieţii")

* * *

De ce a apărut parazitul ego? Unii întreabă altfel: de ce a apărut răul sau satan?

Este o altă întrebare venită din lumea conceptelor iluzorii. Iar răspunsul poate fi:

- a fost un accident al naturii, sau

- a fost iniţiat (eventual doar prevăzut, dar neîmpiedicat) de către Divinitate.

Deşi "Divinitatea" se vrea a fi un concept al speranţei, „Binele Suprem”, totuşi, în acest caz, sfârşeşte prin a fi găsit „vinovat” pentru răul adus de ego şi pentru toată suferinţa din lume. Iată deci cât de chinuitoare este dualitatea conceptuală în care trăieşte ego-ul!

Nondualismul pune ego-ul într-o postură penibilă, vorbind despre dispariţia ego-ului, adică coşmarul său suprem. Dar ego-ul însuşi este sursa penibilităţii. El este nemulţumit şi în postura de ateu (lipsindu-i orizontul metafizic), şi în postura de spiritualist (dezamăgit de neîmplinirea speranţelor).

Dar şi în postura de nondualist, ego-ul se poate simţi la fel de penibil. Unii căutători spirituali care au găsit mesajul nondualist radical îşi pierd interesul pentru orice altceva, putând deveni chiar depresivi. Este una din reacţiile psihologice relativ „normale”, dacă ţinem cont că ego-ul încă e viu şi activ în acel om. Dar nu e singura reacţie şi nici nu e obligatorie.

< Sus >

Perspective nondualiste

Toate misterele nondualităţii s-ar înţelege imediat dacă am putea înţelege că nu există timpul. De pildă, din perspectiva minţii, totul pare planificat în univers, fiindcă oamenii pot afla viitorul din akasha. Acest lucru este indubitabil, există numeroase mărturii despre cunoaşterea viitorului, care pare a fi scris dinainte. Însă trebuie să fim conştienţi că mintea însăşi este produsul timpului. Nu avem niciun instrument cu care să „înţelegem” non-timpul sau veşnicia.

Din perspectiva veşniciei, totul este spontan. Nu există nimeni care să proiecteze ceva, fiindcă nu există timp, deci nici planuri. De aceea, când lipseşte mintea, lipseşte şi percepţia timpului şi simţim că tot ce se întâmplă este proaspăt, imediat. Viaţa are grijă de viaţă. Totul se echilibrează de la sine, precum se vede în natură.

* * *

Dacă credem în Divinitate, atunci putem spune că, prin fiecare om, Divinul însuşi doreşte să trăiască un scenariu diferit, senzaţii diferite, emoţii diferite. Şi nu este dator cu nicio explicaţie de ce viaţa „noastră” este aşa sau altfel, fiindcă „noi” nu existăm separat de El însuşi. Tot ce ni se întâmplă, nu ni se întâmplă „nouă”, care nu existăm ca persoane, ci i se întâmplă însuşi Divinului, care este cel ce experimentează totul, şi binele şi răul. Divinul nu este Binele Suprem, fiindcă e curios de toate stările posibile, de la agonie la extaz.

* * *

Afirmaţia nondualistă „Ce vedem, Asta e tot” trezeşte reacţii negative de bun-simţ atât din perspectivă materialist-atee (cu referire la invizibilul microcosmos şi macrocosmos), cat şi spiritualistă (referitoare la vibraţiile subtil-energetice, dimensiunile astrale etc.). Deci, cum s-o înţelegem?

Interpretarea 1: Pune accentul pe percepţie, subliniind irealitatea ideilor personale în care trăieşte eul. Deci afirmaţia nu neagă existenţa altor realităţi invizibile.

Interpretarea 2: Totul, inclusiv lumea ideilor, este o singură Fiinţare. „Tot” înseamnă aici întreg, dintr-o bucată. Asta, ce există, e unica non-formă ce apare sub aparenţa a miriade de forme diferite. "Păcatul", din perspectiva nondualistă, este să priveşti un obiect ca fiind separat de tot restul lumii, vizibile şi invizibile.

< Sus >

Metafora şablonului de pictură

Creatura e ca un şablon de pictură pe care Dumnezeu îl umple cu vopsea. Fiecare formă de viaţă diferă, de la contururi simple la opere de artă. Vopseaua albă ar fi conştiinţa divină, iar negrul de fum (o impuritate) amestecat în vopsea ar fi conştiinţa de sine sau ego-ul.

sablon pictura

Iluminarea este starea naturală a tuturor formelor de viaţă, dar noi vorbim despre ea ca de ceva deosebit, pentru că o privim, din perspectiva ego-ului, ca pe o ciudăţenie. „Eu nu sunt mai iluminat decât măgarul meu”, spunea un iluminat – diferenţa e că eu pot descrie această iluminare cu ajutorul unui intelect mai dezvoltat decât al animalului. Mai corect spus, nu „eul” o descrie (fiindcă a murit deja), ci intelectul.

Deci autonomia individuală este o iluzie, numită eu sau ego sau persoană, dar există cu adevărat o individualitate sau personalitate distinctă, caracterizată, printre altele, de capacitatea intelectuală a fiinţei respective.

< Sus >

Dedublare şi iluminare

Pe timpul somnului, conştiinţa pare că se retrage şi rămâne doar forma goală. Iluminarea omului dispare în somnul cu vise şi în cel fără vise.

Doar oamenii care se pot proiecta astral sau mental îşi pot păstra iluminarea şi pe timpul somnului. Proiecţia astrală e o capacitate specială a minţii. Deci această dedublare nu are legătură cu iluminarea, sunt fenomene separate. Rareori un om iluminat se poate şi dedubla. Ilie Cioară era o astfel de excepţie, dar după iluminare şi-a pierdut interesul pentru dedublare, fiindcă el călătorea de obicei doar în lumea astrală, nu şi mai sus. Iată deci că iluminarea nu distruge iluzia cosmică, care rămâne intactă pe toate palierele de vibraţie. Doar că te face conştient de ea.

Dedublarea păstrează trezia minţii pe timpul somnului corpului, pe când iluminarea percepe dincolo de minte – dar cu condiţia ca mintea să fie trează. Să nu confundăm cele două noţiuni! Cât timp iluminatul este în stare de veghe, are conştiinţă, dar nu şi conştiinţă-de-sine. Când mintea doarme, nu mai există deloc conştiinţă, rămâne doar fiziologia.

Dar nu-i nicio pierdere, la fel cum nu-i nicio pierdere dacă tu, cititorule, şi o omenire întreagă nu este iluminată. O mică iluzie nu-şi dă seama că trăieşte într-o mare iluzie. Şi ce dacă?! Oricum, Realitatea este aceeaşi, nemişcată, tăcută şi nu se întâmplă niciodată nimic.

Conştiinţa divină este cu totul altceva decât conştiinţa de sine, deşi au denumiri similare. Divinul nu are sine, nu are eu, este total impersonal şi răspândit pretutindeni. În schimb, conştiinţa egotică este autocentrată, strict localizată.

< Sus >

Inteligenţa supravieţuieşte morţii

Ce se întâmplă după moartea corpului?

Pe scurt: Omul obişnuit are conştiinţă de sine, care se va perpetua, centrându-se într-un nou corp astral autogenerat, ca suport material al autocentrării sale. Învelişul său astral este bine dezvoltat.

Iluminatul nu are conştiinţă de sine, dar asta nu înseamnă că învelişul său astral se va dizolva în neant. Intelectul făcând parte din învelişul astral şi mental, va rămâne activ. Deci inteligenţa iluminatului se perpetuează, fie în planul astral superior, fie mai sus, în planul mental – sub o anumită formă specifică planului şi subplanului respectiv. De ce s-ar pierde?!

Afirmaţia că „inteligenţa se perpetuează după moarte” echivalează cu a spune că mintea nu moare. Or unii iluminaţi spun, tocmai, că le-a murit mintea (de fapt, eul). Deci afirmaţia de mai sus pare o încercare spiritualistă de a interpreta anapoda nondualismul. Atâta timp cât rămânem în teritoriul conceptelor, vrem nu vrem, vom tinde către spiritualism. Nondualismul, ca teorie, este vulnerabil şi nu rezistă unei confruntări frontale, tocmai pentru că orice confruntare ideologică se face pe teren dualist.

Totuşi, trebuie să găsim o explicaţie pentru existenţa spiritelor sau reîncarnarea lor, care nu pot fi puse pe seama superstiţiilor sau a poveştilor religioase. Atâta timp cât fenomenele există obiectiv, cer o explicaţie. Iar explicaţia va fi necesarmente dualistă.

Am spus că inteligenţa se perpetuează, ceea ce este adevărat în cadrul acestei iluzii cosmice. Dar dacă trecem la nivelul nondualist, negând orice explicaţie şi nepunând nimic în schimb, desigur că afirmaţia devine falsă, ca oricare alta.

Cu alte cuvinte, un iluminat poate nega oricând ideea supravieţuirii sufletului după moarte sau că nu există reîncarnare, pe motiv că nu există eu. Şi totuşi, constatările faptice demonstrează că reîncarnarea există, chiar dacă nici măcar budiştii nu pot defini cine sau ce se reîncarnează de fapt.

Dacă însă acceptăm că eul are o componentă mai subtilă decât mintea fizică, ea poate genera reîncarnarea. Dar poate oare un iluminat accepta că iluminarea sa este „incompletă”?! Se spune că trezirea la Realitate este aceeaşi la toţi. Dar unii mai recunosc şi că profunzimea iluminării se accentuează în timp.

Şi atunci, ce este identic la toţi iluminaţii şi ce poate diferi?

< Sus >

Modelul EUL MULTIDIMENSIONAL

Pentru a răspunde la această întrebare, propunem următorul model:

Eul este un gen de „impuritate” care există în planul fizic, cel astral şi cel mental simultan. Dar nu are vreo consistenţă, de exemplu, eul fizic nu este material. Este un fel de maestru hipnotist care iluzionează tot ce atinge.

Evoluţia spirituală a omului desemnează diminuarea eu-lui fizic. Iluminarea omului constă în dispariţia completă a eu-lui fizic, în paralel cu diminuarea accelerată a eu-lui astral.

Cu alte cuvinte, există un EU TOTAL ce se întinde în toate dimensiunile vibratorii, Dizolvarea sa începe în planul fizic, dar trebuie să se continue şi în planurile superioare.

Eul fizic este legat de corpul fizic. Eul astral este legat de forma umanoidă variabilă din astral, iar eul mentalo-cauzal este legat de forma de sferă a „spiritelor pure”. Există în toate aceste dimensiuni vibraţionale câte o formă individuală în paralel cu câte un aspect de eu (iluzia autonomiei). Cu cât eul este mai rafinat, cu atât iluzia autonomiei scade, fără a dispărea însă.

Ca argumente pentru acest model: Marius Ghidel vorbea de aspectul entităţii dincolo de astral, în planul mental, unde apare ca o sferă aurie, fără griji. Există şi acolo o formă individuală, ca şi un eu foarte rafinat. Pe de altă parte, iluminaţii vorbesc de aprofundarea iluminării de-a lungul timpului, ca şi cum ceva inefabil se dizolvă. De asemenea, unii iluminaţi spun că eul nu dispare complet prin iluminare (deşi, poate că se referă la caracteristicile personalităţii).

Iată modelul sub o formă grafică:

modelul  EU MULTIDIMENSIONAL

Modelul „EU multidimensional”

EUL TOTAL conţine dimensiunile fizică, astrală şi mentală. Urmărind săgeata evoluţiei spirituale, vedem că ea diminuează, în primul rând, eul fizic.

În clipa iluminării fizice (linia roşie), dispare identificarea cu corpul fizic (omul se simte una cu restul naturii), dar rămâne o parte din eul astral, care-i permite să supravieţuiască printre ceilalţi oameni. Cum spuneam în alte articole, mintea astrală cunoaşte foarte bine activitatea minţii fizice, aceasta fiind şi explicaţia pentru care hipnoza funcţionează (când conştientul fizic este suspendat, deciziile sunt preluate de subconştientul astral). Sau în cazul somnambulilor, acţiunile lor sunt conduse cu luciditate şi fără frică de mintea astrală.

Aşa explicăm şi faptul că Ilie Cioară, deşi iluminat, nu se putea dedubla decât în astral: fiindcă avea un eu astral încă puternic...

Iluminaţii vorbesc de o adâncire a trezirii lor spirituale după iluminare, pe care însă n-o pot descrie sau înţelege, fiindcă atinge dimensiuni prea subtile (astrale şi mentale). Opinăm că, pe măsură ce evoluţia continuă, va dispărea şi eul astral (linia verde).

Deci, e ca şi cum evoluţia ar „rupe hălci” diagonale din eu. În desen, odată cu iluminarea fizică, jumătate din eul total a fost deja eliminat. Totuşi, acesta nu este finalul, ci evoluţia continuă spre dispariţia atât a eului astral, cât şi, în final, a eului mentalo-cauzal (acel simplu EU SUNT, cea mai rafinată formă de eu).

Evoluţia iluminatului continuă pe tot parcursul existenţei sale fizice, dar durata vieţii este limitată. De aceea, după moartea corpului, evoluţia „sufletului” său continuă în planurile superioare. Poate fi vorba de astralul superior sau chiar de planul mental.

De asemenea, am putea vorbi şi de evoluţia intelectului după moarte.

< Sus >

Sufletul înseamnă eul fizic

Ce înţelegem aici prin „suflet”?

Pentru a fi cât mai exacţi, sufletul este o noţiune pur umană. Adică este totuna cu eul fizic. Prin urmare, odată cu trecerea liniei roşii, când rămâne doar un eu subtil, sufletul nu mai este bine structurat, condensat, ci este evanescent, dezlânat. Am putea spune că eul iluminatului tinde către impersonal, deci nu mai este deloc „suflet” în sensul clasic.

Au plantele şi animele suflet?

Au şi ele un eu subtil, dar încă nu au un eu fizic. Unele tradiţii spirituale vorbesc de suflete de grup sau sufletul speciei, nu de sufletul individual al plantelor sau animalelor.

Unele specii de mamifere superioare, precum maimuţele, delfinii, elefanţii au un rudiment de eu fizic. Dar chiar în cadrul aceleiaşi familii de maimuţe, de pildă, unele pot să se recunoască în oglindă, dar altele nu. Adică, unele au trecut linia roşie (în sens invers), iar altele încă nu.

Este cert însă că e nevoie de mult timp şi suferinţă pentru a parcurge drumul evolutiv de la eul uman la lipsa de eu.

Putem sintetiza ideile în graficul următor.

eul fizic

Eul creşte şi descreşte, după o curbă derulată într-un timp istoric, în care se petrece evoluţia sufletului. Imediat după apariţia eu-lui fizic, eul este supus rigorilor comunităţii, fiind dependent de prejudecăţile clanului în care trăieşte (familie, gaşcă, grup, etnie, popor, rasă etc). Pe măsură ce evoluează, eul devine tot mai autosuficient, individualist, autonom. În grafic, conceptul anterior de „Eu iniţial”, total, multidimensional e reprezentat de omul egocentric.

La un moment dat, începe să îşi coboare pretenţiile şi aroganţa, devenind mai altruist, uitând de sine. Spre finalul sufletului individual, omul devine foarte tolerant cu semenii, înţelegând condiţia umană de pe poziţia înţelepciunii.

Înainte de apariţia speciei umane, ca şi după iluminarea individului, eul este impersonal, nelegat de trup, foarte rafinat. Deci eul iluminatului este similar cu al animalelor şi chiar al plantelor, dispersat, dilatat. Dincolo de linia roşie nu mai putem vorbi de „suflet” în sensul uman obişnuit, personal.

durata totala a eului

Eul subtil continuă să scadă şi după trecerea liniei roşii. Însă dispariţia totală a eu-lui e puţin probabil să se producă pe timpul vieţii fizice a iluminatului. Nici măcar dispariţia completă a eului astral nu e pusă în discuţie. Acest eveniment ar face imposibilă existenţa în planul fizic.

Chiar şi avatarii sau boddhisatvaşii (reîncarnările unor mari maeştri spirituali) au rudimente de eu astral. Adică, sunt urmaşii spirituali ai unor oameni care s-au iluminat pe timpul vieţii fizice, dar nu au pierdut complet eul. Când nu mai există nicio urmă de eu, nici măcar cel subtil, atunci încarnarea într-o formă umană devine imposibilă. Eul este cel care se reîncarnează, fie că este fizic (la oamenii obişnuiţi) sau subtil (la marile lumini spirituale).

Este clar că intelectul evoluează ascendent odată cu creşterea şi descreşterea eu-lui, odată cu evoluţia sufletului. Aşa cum spuneam mai devreme, inteligenţa supravieţuieşte morţii şi evoluează ascendent. Dar până când?

Până când se termină durata eu-lui şi totul se termină. Pare un joc fără scop şi fără miză. Aceasta este descoperirea nondualistă. Din contră, spiritualismul găseşte un scop în orice întâmplare sau coincidenţă, orice poate căpăta o semnificaţie ascunsă (de exemplu, visele).

Conform nondualismului, există o singură Conştiinţă care se manifestă prin toate formele de viaţă. Numai această Conştiinţă este stabilă şi reală, creaţia fiind veşnic schimbătoare, deci ireală.

* * *

În concluzia articolului, se pare că am răspuns la întrebarea ce este identic la toţi iluminaţii şi ce diferă ca profunzime. Este identică mutaţia de conştiinţă când dispare eul fizic (iluminarea, linia roşie). Diferă însă profunzimea iluminării pe măsură ce procesul avansează în dimensiunile subtile. Nu am putut defini ce înseamnă eul subtil, spre deosebire de eul fizic. Probabil că niciun om nu o poate face cu ajutorul minţii sale fizice. Nici măcar eul fizic nu se ştie ce este, dar efectele dispariţiei sale sunt foarte clare pentru iluminat.

Iluminarea poate fi un eveniment sau un proces. Modelul este deschis ambelor posibilităţi. Dispariţia eu-lui fizic se poate face mai abrupt sau în paşi foarte mici, insesizabili.

Totuşi, când Nondualitatea este percepută (de către nimeni), toate cele de mai sus par doar un joc al intelectului, nimic real. Intelectul însuşi este o iluzie a Nimicului.

< Sus >

Răzvan A. Petre
24 septembrie 2022