< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Alexandru Petre
Cititorii interesaţi de spiritualitate sunt cu siguranţă familiarizaţi cu ideea că viaţa noastră este un vis, o iluzie cosmică, că trăim în majoritatea timpului într-o stare de transă şi că ar trebui să ne trezim, să ne iluminăm. Uşor de zis, dar mai greu de priceput. În momentul înţelegerii profunde apare şi dorinţa intensă de a te elibera definitiv de păcăleală.
Elevul care a reuşit sa înţeleagă că viaţa lui e un vis, pe care îl alimentează el însuşi cu imagini plăcute sau înspăimântătoare, se poate strădui să împiedice transformarea visului în coşmar. Se poate strădui să umple această lume relativă, creaţia lui, cu obiecte care să-i aducă bunăstarea, fericirea. [Acestea sunt] obiecte iluzorii, tablouri asemănătoare cu cele oferite de miraje, fireşte, dar eficiente, adică reale pentru visătorul făcut din aceeaşi substanţă cu ele şi care împarte cu ele acelaşi grad de existenţă iluzorie.
Sau, visătorul avertizat poate să înceteze să se mai complacă în visare. Să înceteze să-i mai imite pe aceia care dorm captivaţi de fantasmagoria pe care o contemplă şi în care joacă un rol, încăpăţânându-se a nu voi să se trezească.
ALEXANDRA DAVID NEEL
"Învăţăturile secrete ale budiştilor tibetani" Cap.VII Doctrina vacuităţii
Iluzie optică (imaginea este statică, dar ochiului i se pare că se mişcă)
Iluzia cosmică (maya) poate apare astfel doar dintr-o perspectivă absolută, la care prea puţine persoane au avut acces vreodată şi pe timp limitat. În rest, viaţa noastră are o curgere relativă. Ar fi chiar o probă de inadaptare la realitate ca cineva să-şi „imagineze” că trăieşte o iluzie! Dar ar fi o atitudine serioasă dacă am înţelege că, până să devoalăm iluzia absolută, putem descoperi numeroase capcane în care fiinţa poate cădea. Sau putem sui trepte de pe care vederea spirituală devine tot mai clară şi mai vastă, depăşindu-ne tot mai mult limitele.
Vom diseca acum variatele forme sau cauze ale iluziei care ne construiesc viaţa. Deşi ele acţionează deseori în combinaţie, le putem totuşi distinge, nu doar de dragul clasificării, ci mai ales al acţiunii spirituale eficiente. Cel ce îşi recunoaşte iluziile, mai devreme sau mai târziu va dori să se ferească de ele. Primul pas este deci luarea la cunoştinţă, iar reamintirea repetată va duce treptat la detaşarea de puterea lor.
1. Ego-ul
Este simţul individualităţii, cu care se naşte orice fiinţă vie. Dintre toate animalele, numai omul se poate desprinde de această iluzie universală, folosind tehnici meditative contemplative şi beneficiind de Graţia divină. Iluminarea spirituală aduce sentimentul că nu eşti doar un sine limitat şi separat, ci faci parte dintr-un tot mai grandios. Aşa ne asigură toţi înţelepţii, sfinţii, maeştrii spirituali ori chiar simplii muritori care au avut şansa trăirii stării de unire cu Dumnezeu.
Ego-ul este
iluzia absolută din perspectiva spirituală non-duală, dar din punct de vedere
psihologic, ego-ul este temelia pe care se clădeşte egoismul sănătos, având ca
atribute: instinctul de supravieţuire, autonomia, încrederea în sine şi altele.
2. Limitele corporale
- Acţiunile pe care le poate face un om cu propriul trup sunt limitate de datele biologice.
Vezi aici ducerea la extrem a posibilităţilor umane: http://noulpamant.ro/daruieste-inspiratie/saptesprezece-persoane-cu-abilitati-supra-umane/.
- Avem limite evidente de a pătrunde cu simţurile în microcosmos sau macrocosmos.
- Distingem numai un spectru redus de frecvenţe electromagnetice.
- Nici măcar cu aparate moderne nu putem accesa lumile paralele (subtile), care au o vibraţie mult mai fină.
Doar prin dezvoltarea percepţiilor extrasenzoriale ne putem extinde conştiinţa în universul infinit.
- Mai putem
include în această categorie deficienţele de gândire cauzate de o sănătate
precară sau de condiţii dăunătoare vieţii (intoxicaţie, malnutriţie, oboseală,
frustrări grave etc).
3. Condiţionările sociale
- Nivelul de conştiinţă planetar ne predispune la distorsionarea adevărului. Omenirea se află încă într-un stadiu de imaturitate cosmo-etică, fiind condusă prin acţiuni violente, egoism rapace, dorinţă de dominare şi alte asemenea racile larg răspândite.
- Karma colectivă este ceea ce diferenţiază grupurile umane din diversele zone ale Pământului. Cuprinde condiţiile de viaţă specifice, obiceiurile şi mentalităţile sociale, precum şi evenimentele istorice marcante. Viaţa şi viziunea omului depinde foarte mult de societatea şi cultura, ca şi de familia în care trăieşte.
- Deşi o caracteristică individuală, sexul persoanei condiţionează fundamental educaţia primită şi integrarea socială, pretutindeni în lume.
1. Prostia
Sub acest termen grupăm lipsa de inteligenţă, lipsa de experienţă de viaţă, precum şi lipsa unei viziuni mai largi asupra lumii.
- Inteligenţa semnifică aici puterea de adaptare şi de înţelegere a mecanismelor realităţii.
- Experienţa de viaţă este în sine o formă de inteligenţă, iar lipsa ei se traduce uneori prin "naivitate".
- O
concepţie de viaţă îngustă, fără orizont, poate fi extinsă prin cunoaştere şi
cultivarea minţii (mass-media, călătorii, contactul cu oamenii, experienţe
spirituale etc). Credinţele, filosofiile marchează puternic viziunea
intelectuală asupra vieţii, în bine sau în rău.
2. Karma individuală
Ne referim aici la comportamentele ciudate, aberante, care cheamă efectele dictate de karmă. Chiar şi atunci când i se explică raţional, omul nu are putere de a se corecta, fiind prins în fatalitatea suferinţei. Karma rea nu poate fi eliminată decât prin muncă spirituală, pentru a căpăta luciditate mintală şi ajutor angelic.
De exemplu:
falsul paranoic întâi are grijă să îşi provoace duşmanii, pentru ca apoi să aibă
motive să se simtă ameninţat. Aici, pedeapsa karmică ar consta în "a se simţi
sub asediu".
3. Imaginaţia necontrolată
Doar în tehnicile meditative de vizualizare şi în acţiunile creative imaginaţia este supravegheată. În rest, imaginaţia traduce automat unele impulsuri exterioare în adevărate scenarii. Acest lucru este folositor în actul lecturării, al vizionării de filme şi piese de teatru, în recunoaşterea formelor vagi ori alte situaţii care solicită o imaginaţie activă.
Magnetismul sexual stârneşte furtuni în imaginaţie, care pot fi foarte plăcute sau cu efecte dezastruoase.
Imaginaţia poate fi de-a dreptul toxică atunci când creează patimi, coşmaruri, stres, griji inutile pe baza unor speculaţii proprii şi induceri exterioare sau alte efecte iluzorii (de exemplu, mecanismele de apărare ale ego-ului pot distorsiona, ascunde, nega realitatea).
Inconştientul este o sursă inepuizabilă de imagini reale sau născocite, combinate şi modificate. Este oarecum dificil a controla mecanismul imaginaţiei, pentru că mintea s-a obişnuit să opereze cu anumite scheme, care ar trebui înlocuite. Există tehnici mentale şi meditative ce ne pot ajuta să devenim stăpânii imaginilor (sau altor simţuri) sub a căror fascinaţie trăim.
Howie Mandel este un comedian american cunoscut pentru că suferă încă din copilărie de tulburarea obsesiv-compulsivă numită misofobie sau germofobie – adică teama patologică de contaminarea cu microbi. Aceasta îi produce reale neplăceri şi chiar depresie, fiindcă nu poate pune palma pe obiectele din jur, considerându-le murdare.
Sursa: Howie Mandel Talks About Living With OCD (obsessive-compulsory disorder) https://www.youtube.com/watch?v=dSZNnz9SM4g
Iată, într-un episod amuzant, cum devine imediat convins - prin hipnoză - că poate da mâna în siguranţă cu oricine. I s-a sugerat că oamenii au mânuşi de cauciuc invizibile, care îl protejează la atingere. La final, hipnotistul îl scoate din transa uşoară, iar Howie redevine el însuşi, adică un om chinuit.
Sursa: Chris Jones: Howie Mandel Gets Hypnotized to Shake Hands - America's Got Talent 2015 https://www.youtube.com/watch?v=f9dFLXV9hs0
Ulterior, comedianul explică starea sub hipnoză: „Ştii ce faci, dar e ca şi cum ai fi la o petrecere, ai băut şi nu îţi pasă. Eram cu garda jos, dar imediat ce tipul m-a scos din stare, garda a revenit la loc. Nu m-a vindecat”.
Sursa: Howie Mandel: I got hypnotized on air https://www.youtube.com/watch?v=PH8yfLVlLbI
Aţi văzut iluzia lui Howie? Noi, ceilalţi oameni „normali”, nu avem această hipersensibilitate. El are însă o „boală mentală” şi merge la psihoterapeut... Dar, nu vă bucuraţi prea devreme: fiecare dintre noi are propriile sale inutile fantasme, prejudecăţi, himere, vise, obsesii, iluzii! Vi le-aţi recunoscut?
Demonii profită de toate formele iluziei antemenţionate, pentru a ne înşela cu idei şi sentimente eronate şi dăunătoare. Chiar şi când se bazează pe un adevăr obiectiv, îndemnurile lor sunt orientate spre un scop malefic, ce încă nu poate fi întrezărit.
Dumnezeu a creat lumea cu ajutorul iluziilor bune, ca printr-o magie divină. Dacă reuşim să le înlăturăm complet (Doamne ajută!), nu rămâne decât Dumnezeu.
Dimpotrivă, Înşelătorul nu elimină, ci perverteşte iluzia divină prin următoarele căi:
1 - fie schimbă iluzia bună cu alta rea (satanică),
2 - fie adaugă iluziei bune încă una rea.
3 - fie schimbă o iluzie rea cu una şi mai rea.
Exemplu de tip 1: Atracţia între sexe este o iluzie obiectivă. Ea ne poate aduce şi prejudicii uneori, dar, în definitiv, este jocul naturii. Dacă dorim să le evităm, trebuie lucrat în principal asupra Prostiei, Imaginaţiei şi Karmei.
Dar lucifericii au găsit o cale alternativă: homosexualitatea (!). Homosexualii devin foarte mândri că s-au ridicat deasupra legii speciei. De fapt, au înlocuit o iluzie obiectivă (nobilă, creatoare) coborându-se într-o iluzie subiectivă (jalnică, distructivă) – victime inconştiente ale unei înşelătorii demonice.
Exemplu de tip 2: Spuneam că ego-ul este o iluzie obiectivă, necesară vieţii. Din păcate, egoismul poate lua cu uşurinţă forme dizarmonioase, sub forma unor „păcate” induse demonic precum: trufia, invidia, ura, mânia, lăcomia şi toate patimile. Acest egoism hidos mai adaugă vederii clare a realităţii un filtru subiectiv în plus, dublând iluzia.
Exemple de tipul 3: În mod normal, frica de moarte poate fi demontată prin diminuarea ego-ului, obţinută prin religiozitate şi cunoaştere spirituală. Unii oameni au anumite temeri specifice (frica la vederea sângelui, frica de tenebre, frica de a-şi pierde averea), care însoţesc gândul morţii, dar care pot fi mult mai puternice şi persistente decât frica naturală de moarte.
Lucifer nu poate elimina teama de moarte, dar poate încerca să şteargă fricile asociate, apelând la metoda folosită în psihoterapie pentru tratamentul fobiei: desensibilizarea treptată în mediu securizant. Iată metodele luciferice:
Frica de sânge. Omul este expus prelungit şi repetat la orori macabre (filme horror, practici masochiste). Dispare frica, dar sunt creaţi criminalii, masochiştii, bolile psihice...
Frica de tenebre. Omul este antrenat în sărbători gen Haloween, desene animate cu monştri, muzică heavy-metal etc. Dispare frica, dar apare apetenţa pentru urâciuni, monştri, satanism, boli spirituale...
Frica de pierderea averii. Omul este încurajat să se îmbogăţească cât mai repede, cu orice preţ, călcând peste cadavre dacă e nevoie. Frica de sărăcie îşi pierde motivaţia, dar sunt creaţi oamenii fără scrupule, cu obsesia banului, cu dispreţ faţă de „sărăntoci”, bolile sociale...
Deşi „pacientul” pare acum mai puternic, rezultatele metodei luciferice nu sunt deloc benefice pentru societate şi nici pentru individ. Atunci prin ce a diferit ea de terapia fobiilor? Desensibilizarea a avut loc, dar prin pervertirea sufletului. Lucifericul a schimbat în aceste cazuri o iluzie rea cu altă iluzie şi mai rea. Sufletul rămas fără protecţie şi-a pierdut puritatea divină, compasiunea şi bunul-simţ. Sufletul-hoit trăieşte plin de sine, dar golit de sens...
RĂZVAN PETRE
7 august 2015