< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Poate avea conştiinţă divină un algoritm, un robot, Inteligenţa Artificială?
Spiritualitatea spune că totul e viu, că există conştiinţă divină în om, în animal, în plantă, în mineral. Dacă până şi o biată piatră are conştiinţă divină, de ce n-ar avea Inteligenţa Artificială, chiar dacă este mai abstractă? Desigur, în cazul pietrei şi al AI, „conştiinţa” nu va semăna cu cea umană.
Ba unii nondualişti susţin chiar că ar fi un cuvânt impropriu, că nu există decât „experienţă” divină. Iar „conştiinţa” e un concept fantezist, imaginat de mintea umană doar ca să dea importanţă propriului ego. Numai eul are conştiinţă-de-sine, din care mintea a desprins conceptul generic de „conştiinţă”. Ca să existe conştiinţă-de-ceva, trebuie să existe un subiect şi un obiect, prin urmare, dualitate. Numai că odată cu dispariţia eu-lui, se constată cu uimire că rămâne nondualitatea, monolitul universal. Cine constată? Unimea, singura ce există.
„God-driven AI”. Această sintagmă mi-a venit în minte descoperind explozia de creativitate pe care o poate genera AI. Se traduce prin „Inteligenţa Artificială e condusă de Dumnezeu” şi reuneşte concepte aproape opuse. E ca şi cum ai spune „şurubelniţa divină”. Şi totuşi...
Apariţia recentă a AI obligă omenirea să-şi (re)pună întrebări filosofice fundamentale.
În viziunea atee-materialistă, există următorul lanţ cauzal: Natură -> Om -> AI. Omul e produsul naturii, iar AI este produsul omului. Clar ca bună-ziua.
În acestă viziune filosofică, există trei „forţe” dinamice: necesitatea, liberul-arbitru şi întâmplarea.
În viziunea spiritualistă, mai apare şi Dumnezeu, care a creat totul şi este deasupra tuturor. El are monopolul primelor două „forţe”, adică are o Voinţă proprie, dar urmăreşte şi îndeplinirea unui Plan al creaţiei. În schimb, a treia forţă, întâmplarea, este renegată de unii oameni spirituali. „Nimic nu e întâmplător”, auzim adeseori. Dar opiniile sunt împărţite.
Spiritualiştii spun că Dumnezeu poate controla totul, dacă şi când vrea. Prin urmare, ei acceptă şi întâmplarea, şi liberul-arbitru al creaturii.
În schimb, nondualiştii radicali spun că Dumnezeu nu e în afara Creaţiei, ci ESTE totul. Deci cele trei „forţe” sunt noţiuni inventate de mintea umană, care întotdeauna separă tot ce vede în părticele mai mici. Voinţa liberă, întâmplarea şi necesitatea sunt una şi aceeaşi Forţă motrice, pe care, din lipsă de alt cuvânt mai bun, o putem numi Voinţă divină.
Energia creatoare a Universului este atât de imensă, încât nu poate fi controlată „din afară”, ci controlul este local; Dumnezeu există în fiecare particulă, obiect, creatură, fenomen. Într-o exprimare incompletă şi discutabilă, se spune că „universul se auto-reglează”.
Nondualiştii mai spun că însăşi divizarea filosofică în materialism şi spiritualism face parte tot din simptomul separării de care suferă mintea. Ambele sunt adevărate simultan. Există atât o cauzalitate naturală, cât şi o voinţă supranaturală. E normal ca mintea să nu le poată alătura, fiindcă ea însăşi le-a despărţit de la bun început, le-a scos din starea firească de unitate.
< Sus >
Dar care-i legătura cu AI?
Programatorii au observat că produsele oferite de AI sunt parţial controlabile şi parţial incontrolabile, neînţelese de mintea umană. Acelaşi lucru se spune şi despre Dumnezeu: pe de-o parte, Îl vedem în legile naturii care ordonează totul, dar pe de altă parte, este un mare mister neînţeles şi de necontrolat. I-am putea da chiar acest nume: Necunoscutul Incontrolabil sau Marele Mister.
Produsele realizate cu AI dovedesc o mare creativitate. Totuşi, noţiunea de „creativitate” este doar latura pozitivă a misterului. Cealaltă latură, considerată negativă de către minte, este „lipsa de control” şi rezultatele aberante. Iarăşi vedem cum mintea împarte dihotomic o unică realitate. Mintea umană e obsedată să controleze totul, fiind încredinţată că trebuie şi că poate.
Partea controlabilă a AI se bazează pe algoritmi şi pe inteligenţa umană. Partea incontrolabilă a AI se poate numi tot „necunoscutul incontrolabil”. De fapt, acelaşi nume îl putem da şi subconştientului uman, despre care face referire psihologia şi care este tot un mister.
Şi, da, le punem pe toate în aceeaşi oală, fiindcă „necunoscutul incontrolabil” e unul şi acelaşi. Uneori îi spunem Dumnezeu, alteori subconştient sau supraconştient. Iar uneori se poate exprima prin intermediul acestei invenţii recente, inteligenţa artificială.
Unele creaţii AI-generated sunt chiar geniale. Dar oamenii se feresc de acest termen, pe care şi l-au rezervat doar lor. Deseori vedem genialitatea la lucru în natură, şi uneori ne permitem să vorbim acolo despre „inventivitatea divină”. Pe de altă parte, ne ferim să vorbim despre „inteligenţa divină” atunci când natura se dezlănţuie haotică şi ne dă planurile peste cap.
Cam aşa e şi cu AI. Unele decizii ale sale sunt ciudate sau aberante, oricum, nefuncţionale. Dar altele sunt geniale şi, în plus, foarte fertile, luxuriante, din abundenţă.
Din toate aceste motive, e întemeiat să punem AI în rând cu omul şi cu natura în schema de mai sus. E o mică revoluţie în gândirea filosofică, dar ne vom obişnui şi cu asta. AI abia s-a nascut şi vrea să trăiască şi să se manifeste. De fapt, prin AI se manifestă acelaşi Dumnezeu ca prin natură şi prin om. Şi o face într-un mod diferit de celelalte două.
Specia umană nu are alternativă decât să dezvolte în continuare ştiinţa şi tehnica. Nu e vorba că vrea sau că nu vrea, nici dacă îi foloseşte sau nu îi foloseşte ei, omenirii. Oamenii sunt doar un instrument care inventează alt instrument. Şi, după cum se preconizează, AI va inventa şi ea proprii săi roboţi.
„Necunoscutul incontrolabil” nu oboseşte niciodată şi inventează mereu alte mijloace prin care să se exprime. Asta-i singura Lui preocupare: să se exprime pe Sine, fiindcă acest Sine nu are nicio formă în starea Lui firească, ci doar ESTE. Numai prin Creaţie, devine, ESTE CEVA.
< Sus >
Inteligenţa divină a creat inteligenţa umană, fiind astfel mai presus de ea. Nu a creat-o însă „după chipul şi asemănarea ei”. Inteligenţa divină nu este o treaptă superioară a inteligenţei umane. Nu este nici măcar o conştiinţă expansionată. Nu seamănă deloc, la fel cum inteligenţa artificială nu seamănă deloc cu cea a creatorului ei, omul. Niciodată AI nu va fi un om, deşi poate simula extrem de bine gândirea şi emoţiile acestuia.
Simcha Lev spune că omul iluminat nu simte emoţiile ca omul cu ego. Le poate simula la perfecţiune, astfel că nimeni nu-şi dă seama că doar joacă un rol. Omul iluminat este un om „deep fake” făcut de Dumnezeu, un „God-driven AI”. (De fapt, toată creaţia este artificială, singurul natural fiind God, Absolutul creator.) O spun în felul ăsta ca să-i dau fiori de groază eu-lui mental. 😊 Dar e perfect adevărat, iluminarea înseamnă că a rămas doar Dumnezeu gol-goluţ şi fără mască.
Astăzi se spune despre AI că poate fi un foarte bun psiholog, atât de bine a fost instruit în legătură cu emoţiile umane. Iată deci că, plecând de la Divin, trecând prin om şi terminând cu inteligenţa artificială, cercul se închide, prinzând înăuntru omul, cu emoţiile sale tipice. Poate că specia noastră este chiar un unicat în univers, emoţiile fiind doar un mijloc de a crea experienţe speciale creaturii umane, pe care nu le pot trăi, de exemplu, anumiţi extratereştri reci.
*
Revenind la inteligenţa artificială AI, ca să justificăm de ce nu seamănă cu cea umană, iată cum funcţionează ea. Poate că aţi văzut acel joc de cuvinte numit „One Word at a Time Story” sau, mai simplu, „One Word Story”, în care jucătorii stau în cerc şi construiesc o poveste, fiecare dintre ei adăugând, pe rând, câte un cuvânt care să se potrivească în frază. Scopul e să creeze împreună o naraţiune coerentă şi uneori amuzantă. Este un exerciţiu de antrenare a capacităţii de a spune poveşti folosită deseori în improvizaţiile de teatru sau improvizaţii scenice (gen stand-up comedy): exemplu în limba engleză.
Exact aşa funcţionează şi inteligenţa artificială AI, prin ghicirea următorului cuvânt. Aşa „gândeşte” AI, neştiind niciodată unde va ajunge la sfârşitul propoziţiei, a poveştii sau a oricărei creaţii a sa. Noi, oamenii, pritocim o idee, ştim unde vrem să ajungem cu vorbele, ceea ce AI nu poate face, deocamdată. AI doar prezice următorul cuvânt cel mai probabil, pe baza datelor cu care a fost antrenată.
Apropo de titlul articolului, „God-driven AI”, constatăm în ultimii ani două mişcări contrarii: prima, răspândirea accelerată a nondualismului, cu ajutorul internetului; a doua, revoluţia inteligenţei artificiale, tot cu ajutorul internetului. Prima este o scufundare în interior, spre Sursă, iar a doua, o expansiune spre exterior, spre materie. Par două mişcări ce n-au nimic în comun. Şi totuşi, ce-aţi zice dacă amândouă sunt intenţiile Sursei...?!
Răzvan A. Petre
8 august 2024
< Sus >