<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


GRAŢIA VINE CONDIŢIONAT?

de Răzvan-Alexandru Petre

Se spune că Graţia Divină nu poate fi prevăzută şi nu poate fi obligată. Marele cadou care este iluminarea vine când şi la cine vrea Ea, uneori la cine nu te aştepţi.

Totuşi, din alt punct de vedere, s-ar putea estima probabilitatea să NU primim acest cadou. Se pare, doar se pare, că Graţia vine în nişte condiţii. Dacă nu îndeplinim criteriul cerut, nici să nu ne aşteptăm ca viaţa să ni se schimbe profund şi divin. Iar condiţia este repetată de marile şcoli spirituale de pretutindeni: renunţarea la toate ataşamentele faţă de lumea fizică. Uşor de spus, mai greu de realizat...

Iluminata Simcha Lev spune că iluminarea, trăirea directă a Nimicului-Tot, a Păcii-Bucurie, poate fi comparată cu absolvirea unei şcoli, după ce ai învăţat toate lecţiile de viaţă şi ai promovat toate testele. Nu doar 99% dintre teste, ci absolut toate. Cei care se retrag în izolare de lume, meditând toată ziua, se privează de multe lecţii şi, prin urmare, nici nu vor putea absolvi şcoala Pământului.

Viaţa oferă multe lucruri plăcute şi posibilităţi creatoare, iar atunci omul se aliniază cu fluxul Vieţii divine. Însă marile lecţii se învaţă trecând prin greutăţi. Iar dacă problemele se repetă, asta arată că lecţia nu a fost învăţată.

Dacă nu pricepem care era lecţia, totuşi, să avem în vedere că toate lecţiile au ca scop să ne apropie de Adevărul care Suntem. Lumea este o iluzie şi scopul nostru NU este de a atinge „perfecţiunea” în vreo virtute lumească. Ci scopul este de a ne elimina ataşamentele de lume, care sunt adânc ancorate în subconştientul nostru. Noi suntem Dumnezeu care s-a lăsat vrăjit de propria sa imaginaţie, nu suntem aceste personaje de film.

Iluminatul Marius Ghidel detaliază cu sfaturi concrete. El ne îndeamnă să renunţăm la toate plăcerile ego-ului. Să avem o atitudine de restrângere, de limitare a dorinţelor doar la cele strict necesare supravieţuirii, de eliminare a ataşamentelor şi judecăţilor şi reproşurilor. Noi suntem suflete nemuritoare şi imateriale, iar materia ne fură din energia divină. Ne îmbogăţim numai dăruind. La „Şcoala Iubirii” îl căutăm pe Dumnezeu şi orice altă ofertă este o capcană.

Marius ridică ştacheta spirituală la un nivel ascetic, dar asta fiindcă şi miza este imensă. „Primeşti de la El numai când nu vrei nimic, ştie El ce ai nevoie.” „Dacă oamenii te umilesc şi te exploatează, înseamnă că ai ego. Fără ego nu poţi fi exploatat.” „Absolutizarea binelui şi virtuţii creează răul şi păcatul.” „Cu fiecare NU spus atracţiilor vieţii, tu te înalţi în lumea de dincolo, chiar acum.” Mesajul transmis prin Marius pare greu de aplicat şi chiar de înţeles de către omul obişnuit, căci, într-adevăr, puţini sunt dispuşi să absolve şcoala Pământului.

Iluminatul Daniel Shai a descoperit pe cont propriu că Graţia Divină nu poate veni dacă mai menţii şi un singur ataşament, chiar şi unul aparent nobil. Abia după ce Daniel a renunţat la ataşamentul pentru rolul de învăţător spiritual, a primit iluminarea. El se pregătea conştiincios şi îşi făcea datoria de mentor spiritual foarte serios. Dar tocmai aici era ataşamentul său, bine ascuns în spatele unor idealuri spirituale.

Iluminatul Gary Weber medita de mulţi ani, avusese experienţe iluminatorii şi îşi dezvoltase o bună intuiţie. Ştia foarte clar că un anumit ataşament îl împiedica să obţină pierderea definitivă a „eu”-lui, şi anume iubirea faţă de fiicele sale. Dar nu putea renunţa. Abia după ce le-a trimis la şcoli, a putut să-şi mute gândul de la ele, practic, renunţând la ultima verigă ce-l mai lega de teluric. Iar după două zile, a primit iluminarea, în mod definitiv.

Multe şcoli spirituale vorbesc despre renunţarea la lume, despre abandonul de sine, „letting go” (să laşi lucrurile aşa cum vin ele), fiecare cu alte cuvinte şi exemple. Dar ideea este aceeaşi: ruperea de ataşamentele psihologice. Este o învăţătură foarte dură pentru ego, fiindcă îl arde de viu. Nu oricine se angrenează într-o astfel de practică spirituală. Divinul nu obligă însă pe nimeni.

prefer samsara

Pe de altă parte, acelaşi Divin ne poate pregăti surprize neplăcute în viaţă, tocmai pentru a ne distruge ataşamentele, fără a ne mai cere cooperarea sau aprobarea. Există destule relatări de iluminare în urma unor traume care au sfâşiat sufletul persoanei în cauză. Fie că a fost vorba de pierderi materiale sau a sănătăţii sau a unor relaţii umane sau de distrugerea imaginii de sine sau a unor idealuri, acolo a fost o traumă pentru ego. Căci numai ego-ul poate suferi, corpul suportând orice durere fără să se plângă.

Un exemplu celebru este cel al lui Eckhart Tolle, dar mai sunt şi alţii. O mare suferinţă se poate dovedi salvatoare pentru spirit. Purificarea sufletească bruscă şi pe nepregătite are un potenţial traumatic, dar şi iluminatoriu, prin distrugerea mecanismelor eu-lui.

< Sus >

Corelaţia cauzală

Nu oamenii decid cum şi dacă vor se vor ilumina. Nu-i întreabă nimeni. Pur şi simplu, unii se angrenează într-un efort spiritual susţinut timp de decenii, dar fără garanţia vreunei „realizări ultime”, iar alţii se trezesc în miezul unor evenimente incredibile, care le dau peste cap toate calculele şi proiecţiile de viitor. Unii nu capătă niciodată un „eu” (cazuri rare), iar alţii îl pierd în urma vreunui accident cerebral... Viaţa se întâmplă automat, nu ne cere aprobarea şi nici nu-i pasă dacă cârcotim împotriva ei. Iar uneori, ne oferă mai mult decât puteam spera, mai mult decât ne puteam închipui. Prin Graţie Divină...

La nivel relativ, aparent, se pare că există o încrengătură de cauze şi efecte, iar învăţăturile spirituale caută să ni le desluşească, pentru a ne croi singuri viitorul dorit. Însă la modul absolut, există o singură Cauză primordială, Sursa, care creează toate efectele. Efectele nu au legătură între ele, niciuna nu devine cauza alteia. Cauzalitatea pe care o observăm în jur este doar aparentă, necesară pentru ca jocul vieţii să ne pară real.

Putem compara situaţia cu scenariul unui film dramatic. Personajele nu au nicio vină pentru tragediile de acolo, deşi spectatorul captivat va da vina pe unul sau pe altul. Toată vina, ca şi meritul, cade în seama scenaristului şi regizorului. Dar oamenii privesc filmele pentru a se identifica cu personajele, a le judeca şi a trăi suspansul. Tot farmecul ar dispărea dacă s-ar gândi continuu că e doar o făcătură, scrisă de un individ pentru a câştiga nişte bani. Oamenii privesc filmele pentru a-şi continua visul din stare de veghe, adică propria viaţă, care pare cam banală. Nu le privesc pentru a se trezi la Realitate, ci pentru a-şi păstra somnul nealterat. Dar e în regulă şi aşa, acesta e jocul divin...

Revenim la ideea că există o singură Cauză, iar tot restul, întreaga lume este doar un conglomerat de efecte ale Acesteia...

Gary din exemplul de mai sus încă păstra ataşamentul pentru fiicele sale pentru că aşa era scenariul lui, poate fiindcă ele aveau nevoie de grija lui părintească. Dar la momentul potrivit, Sursa l-a pus pe fiecare să meargă pe drumul său. Nu Gary a decis să renunţe la ataşamentul părintesc, ci s-a întâmplat firesc exact în preajma iluminării. Nu renunţarea a produs iluminarea, ci totul s-a corelat automat. După plecarea fiicelor la şcoli, Gary a devenit liber să se dedice integral cercetărilor asupra mecanismelor neuronale ale iluminării.

Aceeaşi Sursă l-a îndemnat pe Daniel să fie un bun învăţător spiritual pentru discipolii săi. Ei au învăţat lucruri bune şi au fost ajutaţi să devină persoane mai puternice şi independente. Totuşi, Daniel a fost orientat către nondualitate la un moment dat, iar noul mesaj se bate cap în cap cu vechea spiritualitate. Era deci necesar să îşi piardă parţial interesul sau entuziasmul pentru pasiunea trecută, dar el nu a renunţat de bunăvoie, ci abandonul a venit de la sine atunci când i s-a apropiat clipa iluminării. Care este decisă de Sursă, nu de comportamentul sau atitudinea omului.

< Sus >

Experimentul mintal

Vreau să mai adaug că nu e nevoie neapărat ca Sursa fie să ne provoace traume, fie să ne modifice radical traiectoria în viaţă în scopul de a ne elibera de condiţionările psihologice. Există şi posibilitatea mai blândă ca să ne provoace un tumult interior trimiţându-ne anumite gânduri şi emoţii. De obicei, obsesiile încearcă tacit să ne ajute să pricepem o lecţie.

De pildă, dacă ne obsedează o persoană de sex opus, dar fără a avea o legătură concretă cu ea, asta NU înseamnă că ea ne este sufletul-pereche şi ne este predestinată. Ci ni se oferă ocazia de a prospecta mental această variantă a convieţuirii şi ce anume ar putea merge prost. Iar până la urmă, să ne dăm seama că dezavantajele acestei relaţii ar depăşi cu mult avantajele visate de noi.

Obsesia se va sfârşi brusc în momentul când vom pricepe că acest vis era doar o proiecţie a unor ataşamente subconştiente, care s-au materializat sub forma acestei poveşti imposibile şi inutile de iubire romantică. Putea fi vorba de ieşirea la suprafaţă a unor frustrări sexuale, a neîncrederii în sine, a fricii de viitor, a dorinţei de mândrie şi faimă, a slăbiciunii în faţa sexului opus etc., niciuna neavând legătură cu iubirea dezinteresată, altruistă. În general, iubirea romantică este coi-ntersată co-interesată de un schimb energetic, nu este detaşat-divină.

Mulţi oameni nu înţeleg rolul impulsurilor de acest tip şi se avântă necugetat în diverse aventuri. Lecţia va fi aceeaşi, dar cu mai multă suferinţă. Ar fi putut evita toată daravera dacă ar fi luat sugestiile subconştiente la modul ipotetic, şi lecţia ar fi durat mult mai puţin.

Deci dacă avem mintea deschisă şi suntem atenţi la gândurile şi emoţiile care ies din subconştient sau care ne sunt trimise de supraconştient, atunci putem învăţa mai multe şi mai repede şi fără suferinţă decât dacă ne lăsăm acţionaţi de ele în viaţa concretă.

NB. Totuşi, s-o spunem şi pe asta: când te loveşte iubirea adevărată, e ca o boală incurabilă. Bucuria iubirii este atât de mare, încât alungă orice umbră de îndoială sau de prudenţă. Practic, nu mai ai liber-arbitru, eşti ca într-o dulce capcană, precum musca căzută în miere.

Şi nimeni nu ştie de unde sau când vine iubirea asta năprasnică, ca o furtună sufletească de neînţeles... Şi nimeni nu ştie cum şi de ce se stinge, disparând la fel de imprevizibil cum a venit. Rămâne ca temă de cercetare academică... 😊

< Sus >

cercetarea mintii

Capcana din Karma yoga

Unii călugării budişti japonezi (dar nu toţi) au sprijinit militarismul japonez. Îi încurajau pe soldaţi în al doilea război mondial să ucidă cu sânge rece, dacă aşa li se ordona. Era citat uneori exemplul din Bhagavad Gita, când militarul Arjuna avea mustrări de conştiinţă, dar Domnul Krishna îi spunea că, dacă acţionează fără să se simtă responsabil, atunci nu va acumula karmă, va fi izbăvit de orice urmare neplăcută acum şi în vecii vecilor. (De altfel, chiar şi în zilele noastre, patriarhul Chiril al Rusiei, încurajează şi el imperialismul rusesc, dar cu alte argumente dogmatice.)

Mesajul nondualităţii (şi orice mesaj spiritual) poate fi uşor răstălmăcit de minte, care e foarte vicleană. De aceea, trebuie repetat ferm că nondualismul nu are nicio aplicaţie practică.

Unii încearcă să îl combine cu psihoterapia. Foarte frumos, dacă funcţionează. Dar, cu siguranţă că pe unii pacienţi îi va îngrozi de-a binelea să audă că „ei” nu există sau, şi mai rău, că nu există liber-arbitru.

Nondualismul nu este adresat entităţii fictive numite „eu” sau „minte egotică”, care va trage de el în toate direcţiile, încercând să profite cumva de pe urma „învăţăturii”. Nondualismul nu este o învăţătură, nici măcar un mesaj, ci o descriere a ceea ce există dincolo de minte. Dacă e dincolo, înseamnă că e inaccesibil minţii, deci absolut inutil.

Este altceva din interior care adulmecă frumuseţea nondualismului şi este atras ca musculiţa de lumina felinarului. Altceva inefabil. Acela eşti adevăratul Tu-fără-de-tu.

Răzvan A. Petre
24 iulie 2024

< Sus >