<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


ILUZIA FRAGMENTĂRII

de Răzvan-Alexandru Petre

Universul e o iluzie

Universul e o iluzie, spun nondualiştii. Dar asta nu înseamnă că nu există deloc, cum greşit interpretează unii. Există, dar nu arată aşa cum percepem noi. Ştiinţa ne poate lămuri mai bine în această privinţă.

Se ştie că atomii sunt formaţi din nucleu (protoni şi neutroni) şi electroni. Distanţa dintre electroni şi nucleu este atât de mare, încât volumul total al atomului cuprinde 99,99% vid. Când atomii se cuplează în molecule, proporţia de vid creşte şi mai mult. Iar la nivel macroscopic, „materia” (protoni, neutroni, electroni) aproape că nici nu există.

În plus, descoperirile fizicii cuantice arată că particulele subatomice (electroni, fotoni, quarci) apar şi dispar din vid cu o frecvenţă foarte mare. Gândiţi-vă că priviţi un avion pe cerul nopţii. Nu-i vedeţi fuzelajul, ci numai luminiţele de pe aripi care clipesc din când în când, astfel că puteţi să-i ghiciţi traiectoria pe cer. Cam aşa este şi cu particulele cuantice, există şi nu există, în acelaşi timp, dar produc efecte evidente.

Iar acum, ţinând cont de imaginea pe care ne-o oferă ştiinţa, ne putem închipui, oarecum, care este percepţia oferită omului de iluminarea nonduală. El vede (dar nu cu ochii) lumea ca un fel de ceaţă rarefiată, care vibrează, nu ca pe o colecţie de obiecte solide. De aceea, iluminatul vorbeşte de iluzia cosmică, maya.

Să ilustrăm cele spuse mai sus, într-un mod rudimentar.

Iată cum s-ar vedea o sferă roşie peste un paralelipiped albastru, în viziunea nonduală: cele două „obiecte” nu ar fi decât nişte puncte vibratorii.

obiecte puncte

În viziunea comună, mintea umană transformă aceste puncte vibratorii în senzaţia unor obiecte solide. Reprezentarea mentală este un cerc roşu peste un dreptunghi albastru.

viziune comuna

Am numerotat cele trei zone de interes:

1 – sfera roşie este aparenta CAUZĂ care obturează dreptunghiul.

2 – OBSERVATORUL interpretează ceea ce vede dintr-un anumit unghi sau punct de vedere, ca pe nişte obiecte solide, aranjate în spaţiu.

3 – EFECTUL din mintea observatorului este un cerc roşu peste un dreptunghi albastru.

Aşadar, pentru ca iluzia cosmică să poată avea loc sunt necesare următoarele condiţii:

- să existe spaţiul,

- să existe o conştiinţă individuală plasată într-un loc din spaţiu,

- să existe o interpretare proprie a ceea ce există în mod natural.

În somnul cu vise, mintea este activă, dar interpretează ceea ce percepe conştiinţa în alt spaţiu vibratoriu. Iluzia funcţionează, dar cu alţi parametri.

În somnul fără vise, interpretarea lipseşte, fiindcă mintea este în repaos. Iluzia nu funcţionează.

Deci esenţială pentru prezenţa iluziei este activitatea minţii. Conştiinţa nu doarme niciodată.

În iluzia visului, timpul este doar aparent şi fluid, dar tot există, ca un ecou al obişnuinţei minţii din starea de veghe.

Din această iluzie cosmică (în starea de veghe) face parte şi cauzalitatea, care afirmă că orice efect are o cauză şi orice cauză va da un efect. În figura de mai jos, cauza este notată cu punctul temporal 1, iar efectul este notat cu punctul temporal 3.

Iluzia cosmică creează şi timpul. De obicei, vorbim de cauzalitate în contextul timpului. Cauza este anterioară întotdeauna efectului. Putem ilustra grafic cauzalitatea pe axa timpului: în mintea observatorului, aprinderea becului (efectul) este generată de apăsarea întrerupătorului (cauza), între ele fiind un decalaj de câteva milisecunde.

cauza efect 

< Sus >

Totul e fragmentat

Într-o primă concluzie, iluzia cosmică are la bază aceste elemente: spaţiul, timpul (care implică şi cauzalitatea) şi observatorul.

Observatorul este o conştiinţă individuală, care nu lipseşte din nicio vieţuitoare. Dar ce este conştiinţa?

Din perspectivă nonduală, Conştiinţa este Sursa existenţei. Ea se fragmentează în nenumărate conştiinţei individuale, care sunt plasate în diferite puncte ale spaţiului şi timpului, de unde percep realitatea într-un mod parţial. Conştiinţa individuală creează automat o separare între subiectul cunoscător (observatorul) şi obiectul cunoscut.

De fapt, separarea nu este specifică doar conştiinţei individuale, ci aşa apare şi spaţiul, şi timpul – prin separarea sau fragmentarea întregului. Separarea este Creaţia. Creaţia apare prin divizarea Întregului. Lumea nu este altceva decât Dumnezeu aparent fragmentat.

Acestui întreg îi putem spune Absolut, având anumite „atribute” (prin raportare la înţelegerea umană), după cum vedem în tabelul de mai jos.

ABSOLUTUL (care este) se fragmentează  şi DEVINE
Conştiinţă holistică Conştiinţă individuală (observator)
Unime Spaţiu
Veşnicie Timp
Simultaneitate Cauzalitate (cauză –>efect)

Prin urmare, doar Absolutul există, cu aparentele sale calităţi de:

- conştiinţă holistică (ce cuprinde toate punctele de vedere),

- unime (o unică Existenţă nedivizată),

- veşnicie (atemporalitate), de unde rezultă simultaneitatea cauzei cu efectul.

Absolutul, pur şi simplu, Este (fără calităţi, fără atribute, static) şi, totodată, Devine universul (cu forme, calităţi, dinamic).

În vederea Creaţiei sau Devenirii, Absolutul se fragmentează, se separă în:

- conştiinţe individuale (observatori),

- spaţiu (mici parcele de dimensiunea Planck*),

- timp (mici intervale de dimensiunea Planck*),

* vezi teoria fizicianului Nassim Haramein, unde unitatea de lungime Planck: cca. 10-35 metri, unitatea de timp Planck: cca. 10-44 secunde

Cauzalitatea este o urmare firească a timpului şi spaţiului, dar şi a conştiinţei individuale care percepe înlănţuirea cauzelor şi efectelor.

Teoretic, dacă n-ar exista un observator, cauzalitatea ar fi altfel. Acest lucru începe să fie intuit prin experimentele de fizică cuantică, unde rezultatul depinde decisiv de existenţa unui observator (un detector de particule, manevrat de un savant). În lipsa observatorului, particulele se manifestă, în mod natural, ca vibraţii sau unde. În prezenţa observatorului, particulele se comportă, în mod artificial, ca nişte particule punctiforme şi cu masă.

De aceea, se spune deseori în metafizică că „lumea apare în minte” (adică în prezenţa unui observator).

Aşadar, ceea ce există în mod natural diferă foarte mult de ceea ce percepe un observator (uman sau din alt regn). Existenţa naturală este integrală, nedivizată, o unică Fiinţă, pe când percepţia individuală este că ar exista nenumărate obiecte separate, între care, automat, apar relaţii de atracţie sau respingere.

Iluminarea sau trezirea nonduală înseamnă retragerea iluziei cosmice dintr-un corp-minte uman. Nu avem dovezi că asta se întâmplă şi la animale (deşi orice ar fi posibil). Omul trezit nondual, pe lângă percepţiile normale senzoriale, capătă şi apercepţia Absolutului. Corpul-minte percepe lumea prin simţurile fizice, iar conştiinţa apercepe direct Absolutul. (Observaţi distincţia lingvistică dintre percepţie şi pura apercepţie, termen folosit de I. Kant!)

Nu e vorba că acea minte-corp ar căpăta vreo calitate specială. Ea rămâne cu vechile sale abilităţi. Dispare doar iluzia, dar pentru cine?

E o întrebare dificilă. Din moment ce dispare conştiinţa individuală (observatorul), rămâne Conştiinţa holistică, cea care exista de la bun început. Observatorul era doar o deghizare a Conştiinţei, dispare doar masca, aşa că totul rămâne ca înainte. E un paradox. Nu dispare nimic.

Desigur, nu dispare nici corpul-minte, mintea nu se şterge, ci rămâne ca mai înainte. Conştiinţa nu mai este individuală, în sensul că acum lucrurile sunt privite din toate punctele de vedere simultan, de Conştiinţa holistică. Desigur, ar fi imposibil pentru mintea umană să cuprindă toate perspectivele simultan. Mintea rămâne în parametri proiectaţi iniţial. Doar conştiinţa „se dilată” la dimensiunea universului (prin comparaţie cu starea sa anterioară limitată).

Deseori auzim că mintea şi Conştiinţa sunt chestiuni diferite. Cu adevărat, nu putem înţelege cu mintea viziunea Conştiinţei. Mintea este o creaţie măruntă a Conştiinţei. După iluminare, mintea şi corpul nu se schimbă. Schimbarea radicală se produce doar în Conştiinţă. Iar mintea iluminatului doar încearcă umil şi neputincios să transmită oamenilor acea stare inefabilă, de necunoscut (cu mintea), dar percepută nemijlocit (prin Conştiinţă).

Iluminaţii spun că nu există nici spaţiu, nici timp, nici cauzalitate, ci doar o unică Fiinţă sau Existenţă. Exact cum am prezentat mai sus. Este aceeaşi viziune. Dar ea poate fi descrisă cu alte cuvinte, fiecare om având propria minte şi personalitate.

< Sus >

Influenţa iluminatului

Spuneam mai devreme că dacă n-ar exista un observator, cauzalitatea ar fi „altfel”. Ei bine, prin iluminare, dispare observatorul, conştiinţa individuală. Rămâne Conştiinţa holistică, integrală. Se schimbă cauzalitatea? Se pare că da, dar nu după nişte reţete prefabricate sau presupuse de minte. În prezenţa iluminatului, lucrurile se pot petrece oarecum diferit.

E ceva oarecum similar cu experimentele cuantice. În lipsa observatorului, particulele materiale se comportă ca nişte unde imateriale, dând alte efecte. Cam aşa este şi cu cel trezit nondual, simpla sa prezenţă poate da uneori nişte efecte neaşteptate. Nu vă gândiţi numai la efecte spectaculoase, ci pot fi efecte de tip revelaţii, intuiţii, trezite în cei din jur sau fenomene în natură. Unele pot fi încadrate în categoria „paranormal”, dar ce este normal şi paranormal pentru Conştiinţa divină?! Astea sunt nişte clasificări penibile ale minţii.

Iluminat sau neiluminat, literatura de specialitate raportează deseori manifestări paranormale, cum ar fi dedublări sau bilocaţii, prin care conştiinţa individuală fie îşi schimbă punctul de unde percepe, fie se împarte în două sau mai multe locuri în acelaşi timp.

În mod normal, conştiinţa individuală are un loc fix de unde percepe, situat relativ în dreptul capului. Este o regulă stabilită chiar de Conştiinţă, pe care o poate încălca oricând doreşte. În situaţii speciale, conştiinţa se poate transfera în afara corpului, privind acest corp ca pe un obiect străin. Alteori, conştiinţa poate pierde complet priza asupra corpului fizic, călătorind în alte tărâmuri vibratorii (proiecţie astrală).

Unii au relatat că s-au trezit dintr-o dată, pentru scurt timp, într-un corp uman străin, într-o altă ţară unde n-au mai fost niciodată. Este un simplu indiciu legat de capacităţile conştiinţei individuale. De fapt, e doar o mică introducere în posibilităţile infinite ale Conştiinţei din care s-a fragmentat conştiinţa individuală.

Yoghinii au tehnici prin care încearcă să coboare sediul conştiinţei din cap (Ajna chakra) în inimă (Anahata chakra), sperând astfel să atingă iluminarea. Da, este posibilă această jonglerie energetică. Dar ea nu provoacă iluminarea, ci doar nişte efecte energetice interesante.

Iluminarea nu e treaba omului, ci apanajul strict al Conştiinţei absolute. Ea s-a restrâns la nivel individual şi tot Ea se poate dilata la dimensiunea iniţială.

Dar aşa e omul, speculează micile sale cunoştinţe, neştiind nici el ce face, precum ucenicul vrăjitorului. De fapt, nici măcar n-ar încerca să „se ilumineze” dacă ar înţelege că este un nonsens total. Iluminarea înseamnă, efectiv, dispariţia eu-lui individual, deci eul nu va putea niciodată asista la propria sa iluminare!

Notă lingvistică:

Cuvântului „conştiinţă” i se pot da şi alte înţelesuri în mod obişnuit. De exemplu:

Conştiinţa comună are de-a face cu fenomenele normale.

Conştiinţa modificată e specifică fenomenelor paranormale.

Conştiinţa nonduală trece de dualitatea normal-paranormal şi de orice altă dualitate. Ea cuprinde absolut totul. Şi, da, este posibil pentru om să devină Dumnezeu, ca Conştiinţă. Prin iluminare. Dar mintea sa nu va putea cuprinde această măreţie, se va chinui să o traducă în gânduri şi nu va putea.

Orice om e deja Dumnezeu, nu doar cel iluminat. Orice vieţuitoare şi orice obiect este Dumnezeu. Deci, pe de-o parte, Dumnezeu devine lumea. Pe de cealaltă parte, Dumnezeul necreat este ce este, absolut indescriptibil de către mintea creată.

Răzvan A. Petre
3 ianuarie 2024

< Sus >

Comentariul Laurei

Apercepţia Realului este ca şi cum EŞTI totul; nimic nu se percepe, însă Totul este. E vorba despre o Fi-ire, a fi, dar nu ceva. Nici măcar nu se poate folosi un cuvânt; exişti şi atât... eşti Existarea.

Apoi din această Existare care eşti, apar unde; energia se face simţită ca fiind o caracteristică a existării, şi Viul, secundă de secundă, este. Apar ca nişte forme fără particule, adică un fel de fum/ceaţa totală, dar cu o anumită imagine. Totul există acum, dar vibrează NONDUAL.

Apoi începe percepţia din diferite puncte; şi începe şi percepţia undă/particulă. Deci doar când apare observatorul, se pare că apar şi percepţia şi particula; particula şi observatorul sunt Una, nu pot exista una fără alta.

Apoi se trece mai departe până unde ai arătat, şi viziunea materialistă etc, nu insist.

Aş mai vrea să spun ceva în privinţa poziţionării Conştiinţei în diverse poziţii.

Într-o zi stăteam pe malul unui lac şi priveam soarele. Era o zi frumoasă şi căldura mă făcea să urmăresc admirând natura, soarele.

Şi dintr-o dată, privind soarele, eram în locul soarelui ce privea forma fizică de pe malul lacului (a Laurei). O milisecundă a infinitului, ce a fost waw!

De Acolo, din poziţia impersonală (soarele nu are eu), TOTUL este IUBIRE.

Totul este o îmbrăţişare şi o recunoaştere a ceea ce nu poate fi văzut (acea Prezenţă infinită).

Din poziţia impersonală nu există rău/bun, ci doar iubire, uimire, admirare, toate la puterea INFINIT. Viaţa văzându-se pe Ea, şi Iubirea ce există ca esenţă, luând aparente forme.

Din poziţia de conştiinţă localizată în corp nu mi-aş fi putut imagina vreodată o astfel de IMPARŢIALITATE şi că Totul este Iubire. Niciun "sentiment" uman, nici o judecată mentală, o Fi-ire, o Existare binecuvântată.

Laura Averchi, 3 ianuarie 2024