<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

ESTE LIBERUL-ARBITRU DOAR O IMPRESIE?

de Răzvan-Alexandru Petre

Test rapid: Cât liber-arbitru cred că am?  |  Labirintul  |  Non-învăţătorul şi non-adepţii 

Înţelepţii au dat diverse răspunsuri la chestiunea liberului-arbitru.

Nondualiştii afirmă că nu există decât impresia de liber-arbitru, care, de fapt, nu modifică nimic din ceea ce se petrece prin Voinţa Divină. Din această impresie, intelectul face un concept. Un concept iluzoriu, ca toate conceptele. În realitate, Mintea universală decide toate evenimentele.

Unii spun că liberul nostru arbitru (ego) chiar poate modifica câte ceva, dar în limitele destinului nostru. Este o poziţie de compromis. În general, învăţăturile spirituale se adresează unei voinţe individuale, ce poate acţiona şi contrar divinităţii, dar ar fi mai bine dacă s-ar alinia Voinţei Divine.

Iar alţii spun că ego-ul poate modifica foarte multe, pentru că există o infinitate de viitoruri posibile care ne aşteaptă să le explorăm. Şi chiar dacă contravine destinului, există timp şi ocazii destule pentru reparaţii, în această viaţă sau în următoarele. Destinul ar fi doar ceva orientativ, ce poate fi încălcat oricând.

Prima poziţie, nondualistă, este considerată de ego ca fiind fatalistă. A treia, este poziţia voluntaristă. Poziţia de mijloc, de compromis, vrea să împace ambele tabere, din motivul că oferă o învăţătură spirituală de autoîmbunătăţire a vieţii şi pregătire a iluminării.

Din această poziţie de compromis, unii afirmă chiar că nu poţi face, ca individ limitat, prea multe ca să te ridici spiritual, ci poţi doar să te deschizi şi să invoci ajutorul Forţelor divine, care ştiu şi pot să te purifice spiritual. Singurul efort se reduce la a cere ajutor divin.

Pe aceeaşi linie, alţii merg chiar mai departe, spunând că e de ajuns să nu te împotriveşti intervenţiei divine, care oricum modelează pe toată lumea. Deci nici măcar rugăciunile sau alte proceduri activ spirituale nu sunt necesare, ci doar aspiraţia sinceră, receptivitatea spirituală, dorinţa de evoluţie spirituală.

Pe de altă parte, se acceptă că ego-ul ar putea încerca să forţeze „porţile Împărăţiei”, prin anumite tehnici yoghine sau esoterice. Dar, dacă nu-i este dat în destin, rezultatul acestor eforturi egotice poate fi ori nul, ori o incursiune dramatică, dureroasă sau terifiantă în lumea spiritelor sau energiilor subtile. Ca urmare, spiritul va învăţa o altă lecţie importantă: de a nu grăbi procesele naturale, creşterea organică, evoluţia treptată.

Observăm că problema existenţei liberului-arbitru se pune în două situaţii diferite: 1) Pentru progresul spiritual, ca o chestiune de importanţă practică; 2) În viaţa curentă, ca o chestiune filosofică, pur teoretică.

1) În primul caz, se pare că, mai degrabă, liberul-arbitru este foarte limitat, dacă cumva există. Acest lucru se recunoaşte deschis de către unii înţelepţi care se adresează unor aspiranţi spirituali, gata să suporte francheţea şi alte neplăceri specifice urcuşului spiritual. Progresul spiritual nu este iniţiativa ego-ului, ci dimpotrivă. Pe verticală, de la ego în sus, nu prea există liber-arbitru, adică bunul-plac.

2) În al doilea caz, omul poate afla că i se pun multe limite în ceea ce poate face şi ceea ce poate gândi. Este plin de condiţionări şi moşteniri mentale şi karmice. Chiar şi în mentalitatea populară există un oarecare fatalism referitor la momentele critice din viaţă. Bob Dylan spunea că suflăm în vânt („blowing in the wind”).

Dar, între anumite limite, teoretic, omul poate alege orice. Dumnezeu nu-l împiedică. Spiritul său este interesat de orice variantă de lucru, din care va câştiga ceva, cu siguranţă. Doar dacă ego-ul depăşeşte graniţa invizibilă a ceea ce i se îngăduie, vor interveni imediat nişte forţe divine care să-l oprească: prin evenimente exterioare, prin alţi oameni, prin dorinţe şi idei induse în minte. Totuşi, ego-ul poate avea iniţiative, care sunt tot atâtea variante de explorare a vieţii. Pe orizontala ego-ului, există destul liber-arbitru sau bun-plac.

Putem face o diferenţă clară între liber-arbitru sau bunul-plac egotic şi libertatea spirituală.

Spiritul are toată libertatea de a-şi alege mijloacele prin care să-şi provoace evoluţia, prin intermediul omului pe care îl animă. Îşi cunoaşte foarte bine interesele: unde vrea să ajungă, ce să înveţe, ce calităţi să-şi perfecţioneze, ce să repare. Şi cunoaşte foarte bine materialul uman: personalitatea, calităţile şi defectele, karma suportată, condiţionările familiale, educative, de mediu etc.

Omul (ego-ul) nu ştie mai nimic. Nu înţelege de ce s-a născut, dar nici nu vrea să moară. Este plin de condiţionări, dar rareori vrea să şi le cunoască. Vrea libertate, dar nu şi responsabilitate.

Omul de nivel spiritual începător, adică în primele încarnări umane, poate face orice. Bunul său plac este rege. Poate greşi cât doreşte, căci numai aşa va încasa pedepse şi, astfel, va învăţa pe propria piele că există nişte legi cosmice. Spiritul nu poate învăţa decât prin experienţă, nu prin teorie. Experienţa se imprimă adânc în memoria spiritului, pentru veşnicie. Teoria, după cum bine cunoaştem, intră pe o ureche şi iese pe cealaltă. Ba chiar dacă memorăm bine teoria, „practica ne omoară”, după cum se spune.

Cu cât nivelul spiritual al omului creşte, cu atât simte că nu trăieşte chiar după bunul său plac, ci se supune unor ordine invizibile venite de Sus.

La limita superioară, omul iluminat simte că nu are nicio voinţă personală, ci voinţa lui individuală s-a unit cu Voinţa Divină. Este total relaxat, calm, liniştit, pe pace, ştiind că orice ar face, ar spune sau ar gândi, nu are ce-şi reproşa.

Pe de altă parte, omul iluminat care este onest cu sine înţelege că întotdeauna mai rămân resturi de ego care pot ieşi la suprafaţă uneori. Însă tot ce poate face este să fie onest şi să-şi recunoască greşelile, dacă şi când apar. Asta însă nu-i răpeşte din fericirea vieţii, căci iluminatul este îndrăgostit de orice lucru sau fiinţă, de orice aspect pe care i-l înfăţişează viaţa. Adyashanti spune că dacă iluminatul înţelege ce mare răspundere are pentru cei din jurul său, devine foarte atent ce şi cum spune.

< Sus >

Iată o diagramă sintetică a ceea ce am spus mai sus. Liberul-arbitru este invers proporţional cu libertatea spirituală.

liber arbitru

Fig. Liberul-arbitru este invers proporţional cu libertatea reală

Libertatea este specifică supraconştientului (spirit) şi este imprevizibilă.

Liberul-arbitru este specific inconştientului (unde se găseşte şi ego-ul) şi este relativ previzibil (toate programele din inconştient ar putea fi, teoretic, introduse într-un algoritm de previziuni)

Şi acum, te invit să faci un test rapid de autocunoaştere. Bifează opţiunea corectă pentru tine şi se va deschide automat partea a doua a articolului, unde vei putea citi o interpretare interesantă. 

Test rapid: Cât liber-arbitru cred că am?

Cât liber-arbitru cred că am?

Optează pentru o variantă ca să poţi citi interpretarea şi restul articolului!

< Sus >

Răzvan A. Petre
 3 iunie 2021