<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

ÎNVĂŢĂTURA SACRĂ

Studiu de Răzvan Petre

Cercetătorul fenomenelor parapsihologice „pe viu” – nu doar prin lecturi ocazionale - ar putea fi bulversat de multitudinea de practici şi întâmplări bizare răspândite pe tot globul. Putem înţelege şocul său psihologic numai înşiruind câteva dintre acestea: transformări alchimice, călătorii astrale şamanice, substanţe halucinogene, magie voodoo, oameni zombi, posedaţi de spirite, diverse demonstraţii ale fakirilor ce dovedesc stăpânirea unor procese psihofiziologice necunoscute ştiinţei actuale. Poate de aceea, unii cititori, saturaţi mental cu aceste realităţi supranaturale, le neagă din comoditate, pentru a nu-şi tulbura echilibrul psihic şi a-şi duce viaţa ca mai înainte, după bunul plac. Alţii îşi găsesc refugiul în religie, care le aduce liniştea sufletească după care tânjesc.

Totuşi, marile religii actuale - în luptă crâncenă cu credinţa materialistă şi cu scepticismul nihilist - parcă nu au forţa spontană de convingere pe care o are proto-spiritualitatea, tradiţiile şamanice. Un rol are, desigur, naivitatea şi credinţa oarbă a indigenilor, consideraţi „primitivi” de către noi. Ne referim totuşi la realitatea obiectivă, verificată de nenumăraţi cercetători occidentali, a unor fenomene venind din altă lume. Ştiinţa modernă le circumscrie de obicei ca fiind „autosugestii”, „fenomene normale” sau, mai nou, „fenomene cuantice ori parapsihologice”. Dar ştiinţa nu ne poate aduce seninătatea religiei, ea este mereu frământată, neliniştită, nesigură şi, de fapt, nu a explicat para-normalul.

Prin urmare, pe planetă oamenii au doi piloni care le pot aduce siguranţa: fie tradiţiile politeiste, animiste, bazate de şamanul paranormal, fie religia monoteistă majoritară, bazată pe preotul moralist. Am simplificat lucrurile pentru a le diferenţia mai clar. Şamanismul poate, dar are limite filosofice (poate, dar nu ştie); religia ştie, dar are limite practice (ştie, dar nu poate).

O sinteză între cele două extreme este înfăptuită de tradiţia indiană. Teoriile sale ne ridică mintea şi sufletul cu mult deasupra planului mundan, iar practica yoga egalează şi depăşeşte performanţele şamanilor. În plus, metodele yoghine nu sunt deloc fioroase, şocante, dezechilibrante, precum cele şamanice. Yoga pune accent pe valorizarea fiinţei umane, pe omagierea libertăţii sale. Şamanul este un servitor necondiţionat şi chinuit al zeităţilor tribului.

O privire de ansamblu magnifică asupra lumii, vieţii şi Divinităţii o găsim în Upanişade (scrise între 800-300 î.d.Cr.), care reprezintă o sinteză a misticii Vedelor, depăşindu-le ca profunzime. Upanişadele au rămas actuale până astăzi, fiind consacrate prin comentariile lui Shankara (cca. 800 d.Cr.), cel care a consolidat sistemului Advaita-Vedanta. Adăpându-se la izvorul de înţelepciune al Upanişadelor, mulţi maeştri spirituali indieni au adus clarificări personale, completări bazate pe practica yoga personală, închinată unirii sufletului cu Dumnezeu.

O astfel de schemă a lumii ne prezintă Sri Yukteswar în cartea sa „Învăţătura sacră” (editată în anul 1894), o culegere de Sutre comentate de Domnia sa. Am sintetizat acest informaţii deosebite în tabelul de mai jos, adăugând şi o mică contribuţie personală, sperăm binevenită. Sinteza prezintă elemente devenite deja clasice în filosofia indiană. Sigur că i s-ar putea reproşa aspectul simplificator şi speculativ, dar orice schemă asta şi face: reduce necunoscutul la ceva inteligibil. În secolul XX, multe alte informaţii inedite au fost transmise omenirii prin mediumi, dar şi acelea îşi pot găsi un loc aici. Schema este clară şi, deşi nu trebuie confundată cu Realitatea în sine (de necuprins într-o explicaţie didactică), ea aduce lămuiri metafizice de mare preţ. Experienţa şamanică apare aici drept o etapă intermediară, de obţinere a unor puteri paranormale (siddhis) la nivelul planului astral, care nu este capătul drumului spiritual. Învăţătura sacră ne vorbeşte de acest capăt al drumului spre care ne îndreptăm cu toţii, mai repede sau mai lent. Îl numeşte eliberare, mântuire, deschiderea ochilor spirituali care văd iluzia lumii (maya), unire cu Dumnezeu. Sunt prezentate, simplificat, toate etapele pe care le-am parcurs şi pe care le mai avem de parcurs, fiecare dintre noi, până la împlinirea ţelului final al existenţei noastre. Vieţile noastre succesive au un rol evolutiv evident, spaimele şi suferinţele noastre nu sunt veşnice, ci ne împing să progresăm spre infinit. Acesta este mesajul salvator al filosofiei indiene vedantice non-dualiste, întărit, susţinut de către practica yoga individuală. Înţelepciunea cărţilor sfinte indiene este reiterată de realizarea personală a acestor adevăruri de către mari maeştri spirituali, cum a fost, incontestabil, Sri Yukteswar (guru-l lui Paramahamsa Yogananda).

Sri Yukteshwar (1855-1936)

Nu ne propunem să convertim cititorii spre disciplina Advaita-Vedanta (non-dualismul spiritualist), pătruns deja în Occident, dar care se pare că nu are destulă vlagă – cel puţin deocamdată. Cu atât mai puţin nu îndemnăm pe nimeni să-şi schimbe religia. Lumea merge înainte, şi noi odată cu ea. Dorim însă a scoate la lumină giuvaeruri de gândire spirituală care ne pot ajuta în propria noastră dezvoltare personală. Faptul că universul este bine aşezat, că putem avea parte de o sclipire din planul divin care a creat lumea, că avem idee de etapele următoare ce ne aşteaptă, că le putem chiar grăbi în mod ştiinţific, că trebuie să fim optimişti în legătură cu viitorul planetei şi omenirii, că avem toate motivele să-L iubim pe Dumnezeu şi să-L manifestăm în faptele noastre – toate acestea şi multe altele reies din studiul „Învăţăturii sacre”, ceea ce o recomandă spre lectura celor avizi de cunoaştere spirituală.

Iată temele principale cuprinse în schema tabelară a „Învăţăturii sacre”, între care s-au trasat corespondenţe sau analogii:

• CREAŢIA LUMII
• PLANURILE DE EXISTENŢĂ
• TREPTELE DE EXTAZ
• EPOCILE DE CONŞTIENTIZARE GLOBALĂ
• CREAREA OMULUI
• TREPTELE DE EVOLUŢIE FIZICĂ

(Sri Yukteshwar Giri - Introducere la "Învăţătura Sacră", Ed. Herald 2001)

***

CREAŢIA LUMII

"Creaţia este un joc de idei în Substanţa Eternă care este Dumnezeu Tatăl."

Primele sutre se referă la crearea lumii de către Dumnezeu cel nemanifestat. Conform învăţăturii indiene, primele 4 idei originare pe care le-a gândit Dumnezeu au fost: vibraţia primordială AUM, din care au ieşit Spaţiul, Timpul şi Atomul (particula). Acestea 4 sunt omniprezente în veşnicie, constituind fundamentul ideatic al universului. Toată Creaţia rezultă din aceste 4 idei originare!

Savanţii zilelor noastre studiază în cadrul fizicii relativiste continuumul Spaţiu-Timp, iar în cadrul fizicii atomice dualitatea corpuscul-undă (Atom-Vibraţie). Prevedem că fizica va înregistra un salt calitativ decisiv atunci când va reuni toate cele 4 noţiuni esenţiale într-una singură.

Dintr-o perspectivă metafizică - atât cât putem intui şi pune în cuvinte - Spaţiul este creat prin deplasarea vibraţiei primordiale AUM fără oprire. Tot ce este atins de această vibraţie devine Spaţiu, durata acestei vibraţii devenind Timp. Tot Vibraţia creează iluzia atomului – particulele elementare sunt o vibraţie de un anumit tip, menţinută constantă. Putem deci reduce cele 4 idei la una singură, primordială: vibraţia AUM. Ea este dorinţa Creatorului de a se manifesta ca ceva limitat. Prin Timp, Cel neschimbat creează schimbarea. Prin Spaţiu, Unicul indivizibil creează diviziunea, separarea. Prin Atom, Cel Atotştiutor îmbracă o parte din Sine (o mică zonă Spaţială) în ignoranţă (Avidya) pentru o perioadă limitată de Timp.

Cele trei atribute ale Divinităţii sunt Sat-Chit-Ananda:

1.     SAT (existenţa veşnică)

2.     CHIT (cunoaşterea absolută) - se citeşte "cit", ca în "citire".

3.     ANANDA (beatitudinea netulburată)

CHIT este puterea divinităţii de a simţi, adică Conştiinţa. Din ANANDA apare puterea divinităţii de a crea (numită Shakti, sau Prakriti). Aceasta înseamnă că Dumnezeu a creat lumea din preaplinul bucuriei sale de a fi, pentru a-şi multiplica iubirea şi fericirea. Suferinţa creaturii este preţul plătit pentru a regăsi Beatitudinea din care a fost creată.

Creaţia se mai numeşte şi MAYA (iluzia cosmică), în sensul în care toate fiinţele resimt ruperea, separarea lor de Tatăl Ceresc. Când se referă la un individ, iluzia cosmică se numeşte AVIDYA (ignoranţa spirituală privind natura divină a Conştiinţei individuale).

Primele 4 idei originare stabilesc cadrul general al creaţiei (Vibraţia AUM, Spaţiul, Timpul şi Atomul). Atomul sau ANU se referă atât la mulţimea de particule elementare ce formează materia, dar şi la orice in-divid, organism format dintr-o mulţime de atomi şi submulţimi de atomi. Astfel, omul este el însuşi un ANU. Cele 4 idei originare se numesc împreună CHITTA (Inima creaţiei), punctul de pornire a manifestării cosmice. Din acesta este emanată lumea mentalo-cauzală, alcătuită din combinarea celor 5 tattve (numite simbolic „pământ, apă, foc, aer, eter”, respectiv în sanscrită „prithivi, apas, tejas, vayu, akasha”). Această lume mentalo-cauzală, în care obiectele şi fiinţele nu au formă, se cristalizează mai departe în trei grade diferite de densitate (corespunzând celor 3 gunas: sattva, raja, tama - asemenea aburului care, răcindu-se, devine lichid şi, îngheţând, devine solid): lumea astrală, apoi cea eterică, şi în final cea fizică.

Unii filosofează astfel: "Oare de ce Dumnezeu este atât de crud şi nu ne împiedică să greşim, ca să fim perfecţi şi să nu mai suferim?". Iată mai jos un răspuns cât se poate de logic:

Atributele CHIT (cunoaşterea absolută) şi ANANDA (beatitudinea netulburată) ale Existenţei Divine (SAT) sunt inseparabile, coexistente. Dumnezeu ne-a făcut "după chipul şi asemănarea Sa", ceea ce, printr-un joc de cuvinte, ar putea fi rescris "după chit-ul şi ananda Sa". Omul este un dumnezeu la scară redusă... Bucuriile omului sunt scurte străfulgerări ale Prea-fericirii divine (ananda). Conştiinţa omului este un ecou îndepărtat al Totalei Conştiinţei divine, care are ca atribut natural LIBERTATEA; Conştiinţa divină nu poate fi restrânsă, mărginită de nimic. De aceea, omul este dotat şi el, volens-nolens, cu liber-arbitru. Deseori, el trebuie să aleagă între mai multe opţiuni, sub care se deghizează binele şi răul. Angrenarea liberului-arbitru nu se face, desigur, la întâmplare, ci prin utilizarea cunoaşterii şi a intuiţiei - datorate aceleiaşi Conştiinţe din om. Într-adevăr, pentru a putea fi cândva, sau mereu, fericit, omul este "condamnat" la libertate. Noţiunea de perfecţionare, îmbunătăţire a omului nu se poate separa de noţiunea de libertate. Planetele se mişcă extrem de exact pe orbitele lor, atingând aproape perfecţiunea. Dar ele nu sunt fericite (ananda) de această realizare, fiindcă le lipseşte conştiinţa (chit).

7 PLANURI DE EXISTENŢĂ

Odată ce lumea a fost creată, ea este delimitată în 7 nivele de existenţă diferite. De fapt, există foarte multe nivele intermediare, dar schema se referă la marile demarcaţii:

1. Cele trei lumi nemanifestate (Satyaloka, Tapoloka, Jnanaloka), care sunt divine.
2. Un plan intermediar (Maharloka), care face legătura cu lumea creată.
3. Lumea creată (Swarloka, Bhuvarloka, Bhuloka)

Lumea subtilă (Bhuvarloka) este alcătuită din 5 tanmatras (obiecte ale simţurilor), materii subtile.

5 TREPTE DE EXTAZ

Cele 7 lumi nu sunt simple speculaţii filosofice. Ele pot fi vizitate, în duh, de către omul dedicat acestei activităţi, după cum specifică Yoga-sutras de Patanjali. Vizitarea acestor lumi invizibile este posibilă în starea de extaz yoghin (samadhi). În tabel am trasat o corespondenţă aproximativă între planurile vibratorii şi nivelele de conştiinţă atinse în transa extatică.

4 EPOCI CICLICE DE CONŞTIENTIZARE GLOBALĂ

Dacă atingerea celor 7 planuri este accesibilă numai celor iniţiaţi, dedicaţi şi care au parte de graţia divină, în schimb Sri Yukteshwar, care era şi astrolog vedic, a calculat epocile în care întreaga populaţie de pe Pământ are acces la aceste lumi. Rezultatele sale contrazic tradiţiile hinduse, dar au o justificare astrologică modernă, confirmată recent de ştiinţă. Iată un fragment din cartea marelui yoghin, care descrie modul prin care a calculat durata epocilor.

În prezent ne aflăm în Dwapara yuga, epoca când omul a început să stăpânească fenomenele lumii eterice: energia electrică şi toate fenomenele studiate amănunţit de fizică şi chimie. În ultimele decenii, oamenii s-au familiarizat tot mai mult cu fenomenele paranormale, legate de lumea eterică şi astrală. Pe viitor se prevede o accelerare a descoperirilor revoluţionare şi o repudiere generală a doctrinelor materialiste, ce au limitat gândirea omenească de atâtea secole încoace.

CREAREA OMULUI... 5+1

"Celebra" divizare a omului în cele 5 învelişuri (koshas), preluată de teosofie şi parapsihologie, necesită unele menţiuni (vezi figura 1, de mai jos).

Purusha (sau Atman) este Sinele separat de Dumnezeu, este conştiinţa pură individualizată. În sus, îl aşteaptă unirea cu Tatăl într-o unică fiinţă. În jos, el este aruncat în manifestare, este creat ca spirit liber.

Aici se înconjoară cu primul înveliş protector, numit "perispirit" (Anandamayakosha). Din comunicările spiritiste, se ştie că în general perispiritul este compus din energii de toate nivelurile, astfel încât spiritul are acces şi la lumile inferioare. Totuşi, în schema koshas-urilor, deoarece învelişul Ananda este cel mai de sus, perispiritul ar corespunde unui spirit foarte evoluat, care are acces la Maharloka, prin dezbrăcarea de celelalte energii inferioare. Spiritele inferioare nu pot scăpa de lestul energiilor mai grosiere pentru a se înălţa până în această sferă înaltă. Deci am putea spune că, în exclusivitate, Anandamayakosha este primul strat, cel mai rafinat, al perispiritului.

Încarnarea spiritului liber într-un trup de om se face la nivelul lui Vijnanamayakosha (planul mentalo-cauzal). De la acest nivel în jos începe alcătuirea organismului uman. Aici găsim şi principiul intelectual, Buddhi, care ajută omul să discrimineze între bine şi rău, să scape de Avidya (ignoranţa spirituală) şi îl sprijină în eforturile sale de rafinare a vibraţiei conştiinţei.

Manomayakosha este structura astrală, din care originează senzaţia şi dorinţa. Aici se află şi cele 5 Jnanedriyas (organe subtile de simţ) corespunzătoare văzului, auzului, mirosului, gustului şi atingerii tactile. Numele acestui nivel provine de la Manas, care este principiul mental, orientat spre obiectele simţurilor şi a naturii exterioare. Manas mai este numit şi anandatva (a doua, falsa fericire), adevărata fericire fiind de găsit doar în lumile superioare. Dorinţele grosiere, care formează materia primă a psihicului, sunt de fapt o „bucurie coruptă”, după spusele lui Paramahamsa Yogananda. Omul aspiră spre Ananda (fericirea netulburată de nimic), dar este captat de aceste dorinţe care îi promit Fericirea, nereuşind decât o satisfacţie scurtă şi superificială, mai apoi el pornind iarăşi în căutarea fericirii pierdute.

Din punctul de vedere al căutătorului Adevărului, Buddhi este polul evoluţiei, al revelaţiei spirituale, iar Manas este polul cufundării în iluzia spirituală (Avidya). Desigur, rolul pragmatic al minţii (Manas) omului prins în vârtejul lumii nu este pus la îndoială nici un moment, ci doar supremaţia absolută pe care şi-o arogă. Datorită acestei orbiri, cei mai mulţi oameni sunt înclinaţi să creadă că doar creaţia materială există (defectul spiritual numit abhinivesha) şi îşi identifică Sinele spiritual cu corpul cel trecător (defectul spiritual numit asmita) devenind astfel egoişti.

Acţiunea organelor de acţiune fizică (cele 5 karmendriyas: gura, mâinile, picioarele, organul genital, organul de excreţie) originează din Pranamayakosha, adică planul eteric. Afirmaţia poate părea ciudată. Totuşi, putem s-o explicăm astfel: Comenzile motorii către muşchi vin pe cale neuronală. Or, funcţionarea nervilor este de natură eterică - fie că ne referim la fluxul electric transmis de neuron, fie că ne referim la energia eterică, mai rafinată care hrăneşte, întreţine şi reface neuronul.

 
Figura 1 - © Răzvan Petre

6 TREPTE DE EVOLUŢIE FIZICĂ

Evoluţia lumii vii parcurge mai multe trepte evolutive, care pot fi puse în corespondenţă cu nivelele vibratorii menţionate.

Regnul mineral (culoarea indigo) poate fi descris ca având drept caracteristică evidentă pasivitatea materiei fizice; celelalte tipuri de vibraţii sunt încă în stare latentă sau foarte slabe, ascunse în „miezul” materiei.

Trecerea la regnul vegetal (culoarea roşie) se face prin manifestarea tot mai pregnantă a materiei eterice, care determină în primul rând o anume acţiune în mediu şi asupra mediului.

Animalul (culoarea orange) are caracteristică esenţială simţirea şi dorinţa (nivelul astral), iar acţiunea sa asupra mediului este şi mai pregnantă. Filosoful danez Martinus spune că suferinţa atinge apogeul la nivelul regnului animal. Aici apare Manas, o conştiinţă egotică absolută care amplifică durerile fizice şi le dublează cu cele psihologice. Culorile din desen corespund celor utilizate de Martinus în cartea sa „Al treilea testament” pentru a desemna aceleaşi regnuri.

Regnul uman (culoarea galbenă) este caracterizat de o dezvoltare fulminantă a nivelului mentalo-cauzal, al raţiunii, sentimentelor nobile şi este începutul vieţii spirituale (tendinţa buddhică). Nu toţi oamenii pot fi plasaţi pe de-a-ntregul în regnul uman, unii atârnând încă pe muchia dintre animal şi om.

Anumiţi oameni dobândesc puteri supranaturale (siddhis), şi sunt numiţi de ceilalţi „supraoameni, zei sau îngeri”. Alcătuind un sui-generis regn angelic (culoarea verde), supraomul are acces la lumea spiritelor libere, devenind un egal al lor. Totuşi, evoluţia sa nu a luat sfârşit.

Ultima treaptă ce poate fi atinsă în viaţa pământească este condiţia de eliberat (sannyasi, sau jivanmukti). Acum omul şi-a cunoscut pe deplin Sinele divin (purusha, atman – triunghiul albastru) şi nu mai poate fi păcălit de iluzia cosmică (Maya), pentru că a dobândit definitiv Vidya (cunoaşterea realităţii Sat-chit-ananda) şi libertatea totală de a se manifesta ca centru creator. Acum el conştientizează că este creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” şi ne-o spune şi nouă, chiar dacă încă nu-l putem înţelege.

Există atât de puţini eliberaţi spirituali pe planetă încât nu putem vorbi de constituirea unui regn distinct, ci mai mult de „accidente” fericite. Acest nivel nu face parte deocamdată din ordinea naturii, căci, dintr-un punct de vedere filosofic, ar însemna o negare în bloc a iluziei cosmice; iar din punct de vedere practic, nu este posibil în mod obiectiv. Aceste "excepţii", mari exemple de vieţuire duhovnicească, sunt necesare treptelor inferioare de evoluţie pentru a le arăta drumul fiinţelor umane ce aspiră spre înalt, dar care nu ştiu unde şi cum să caute. Ei sunt maeştrii spirituali, guru, învăţaţi desăvârşiţi, mântuitori ai sufletelor însetate de lumină şi adevăr...

5 CAUZE ALE SUFERINŢEI,
3 MOTIVE ALE FERICIRII

Din Maya decurg cele două aspecte: puterea de întunecare (spirituală) şi puterea de polarizare.

Puterea de întunecare crează Asmita (egocentrismul), prin care Sinele este identificat eronat ca fiind corpul muritor, şi Abhinivesha, prin care omul crede că real este doar ceea ce el vede şi pipăie. Puterea de polarizare creează Raga (ataşamentul pentru ceea ce produce satisfacţie, plăcere) şi Dvesha (aversiunea pentru tot ceea ce aduce neplăcere). Acestea 4 sunt pricinile suferinţelor omului, pe care înţeleptul se străduieşte să le învingă. Din Avidya izvorăsc toate 4, deci ea este sursa principală a suferinţelor. Pentru a lupta împotriva suferinţei personale, omul înţelept caută să alunge Ignoranţa spirituală – mama tuturor relelor. Desigur că aceasta nu elimină durerile celorlalţi, dar Yoga este o cale de mântuire individuală, nu în grup. De altfel, nu există nicăieri noţiunea de "mântuire colectivă"!

Dacă pentru cei mai mulţi cititori este destul de uşor de înţeles ce înseamnă să-ţi diminuezi egosimul şi să crezi în existenţa lucrurilor invizibile, mult mai dificil pare să înţelegem cum ne-am putea sustrage principiului psihic al plăcerii-neplăcerii (raga-dvesha), care este plasat la baza inconştientului fiinţei animale. Această neutralitate nu poate fi obţinută prin voinţă, ci ridicându-ne nivelul conştiinţei până când găsim plăceri superioare după care să ne conducem viaţa. Martirii lui Cristos asta au dovedit prin sacrificiul lor. Nu poţi renunţa la principiul firesc al plăcerii-neplăcerii decât suprapunându-i un principiu superior, care să îi controleze supremaţia sa de până acum. Şi asta se obţine treptat, cu răbdare, prin practica spirituală în viaţa de zi cu zi...

Eliberarea de suferinţă fiind ţelul omului, trebuie recunoscute şi cele 3 nevoi reale ale sale. Ele nu sunt de găsit în afara Sinelui şi sunt Sat, Chit şi Ananda. În prima etapă, satisfăcându-şi toate dorinţele sufletului, eliberatul dobândeşte Ananda, adevărata fericire. Apoi, inima fiind pe deplin mulţumită, se dezvoltă Chit, Conştiinţa tuturor modificărilor Naturii (Prakriti), până la prima sa manifestare: vibraţia AUM. Înţelegând natura creaţiei (Maya), omul eliberat de iluzie vede că propriul Sine este Substanţa reală indestructibilă şi pururi eternă, Sat. Aceste realizări ultime nu sunt posibile fără Graţia divină, care nu poate fi nicicum forţată sau păcălită. De aceea, orice practică spirituală trebuie să fie susţinută de smerenie şi devoţiune sinceră faţă de Supremul Creator...

Nici măcar un Guru în carne şi oase, socotit a avea puteri divine, nu îşi poate impune voinţa asupra destinului nostru. El ne arată drumul, dar nu merge în locul nostru. Iată cum explică Sri Yukteshwar acest lucru discipolului său Swami Satyananda: "Uite ce este, nu are rost să crezi orbeşte că, după ce te voi atinge cu puterea mea, vei fi deja mântuit, sau că te va aştepta un car din Cer să te ia. Atingerea sacră a unui guru realizat spiritual te ajută să-ţi dezvolţi Cunoaşterea şi, din respect că ai primit această Cunoaştere, trebuie să devii tu însuţi un înţelept, mergând pe cărarea elevării Sufletului şi utilizând tehnicile date ţie de Guru."

PARABOLA CINEMATOGRAFULUI

De asemenea, putem descrie misterul vieţii şi al evoluţiei prin alegoria unei săli de cinematograf...

Să ne imaginăm un imens ecran de proiecţie, înalt şi lat cât universul. Pe acesta este proiectat un film – filmul vieţii -, un imens şi orbitor fascicul luminos ieşind cu putere de sus, din cabina de proiecţie. Pe ecran apar simultan toate personajele filmului, care realizează diverse acţiuni.

Spectatorul este invitat în sala întunecoasă, în care filmul a început deja de mult timp, şi condus la locul său. Aproape orbit de imaginile luminoase de pe ecran, pipăind scaunul pe care se va aşeza, dă peste o lanternă micuţă, cu lumină de tip laser, folosită la prezentările publice pe post de arătător. I se spune să îşi aleagă un personaj şi să-l urmărească pe ecran cu lumina roşie, subţire şi focalizată. Spectatorul este prins de acţiunea filmului, trăind la unison cu personajul său diverse stări paroxistice, foarte solicitante nervos, sau plictisindu-se în lungile perioade de apatie ale personajului. Pentru că sala este în beznă, nu-şi dă seama că, alături de el, mai sunt nenumăraţi alţi spectatori, aţintind spotul roşu pe ecran, fiecare pe câte un alt personaj.

După o vreme, lumina lanternei începe să-şi schimbe culoarea spre verde... iar spectatorul observă că începe să intuiască următorii paşi ai personajului din film, că bănuieşte care este direcţia tramei. La un moment dat, când lumina spotului devine albastră, spectatorul este invitat să vină sus, chiar în cabina de proiecţie. Aici este doar o uşoară semi-obscuritate, el putând vedea alte siluete de oameni, fiecare cu haine şi tunsori diferite, dar nedistingându-le prea bine feţele. Spectatorii continuă să urmărească cu lanternele cu spoturi albastre aceleaşi personaje, dar mai au timp să schimbe şi impresii între ei, să se împrietenească. Filmul este la fel de antrenant, dar atmosfera creată de colegii-spectatori este mai calmă, mai degajată decât jos, în sală. Spectatorul nostru constată că acţiunea personajului se aseamănă tot mai mult cu dorinţele sale, cu gândurile sale. Simte că, acum, el nu doar intuieşte mersul acţiunii, ci chiar îl provoacă – este propriul său actor şi scenarist! Asta dă un plus de savoare şi de interes, nu atât pentru film, cât pentru interacţiunea dintre mintea sa şi proiecţia de pe ecran.

Lumina lanternei devine acum din ce în ce mai albă. Spectatorul începe să distingă feţele colegilor, ba chiar şi pe cea a regizorului, care se află alături de ei, în cabina de proiecţie. Este uimit să afle că regizorul poate modifica acţiunea întregului film, chiar în timpul derulării sale. Totuşi, înţelege bine acest lucru, pentru că ştie că şi el poate schimba traiectoria personajului său. Dar, ceea ce îl şochează este faptul că, privind foarte atent, vede că toţi cei prezenţi au aceeaşi figură! Este figura sa!!! Aceeaşi. Reprodusă la miliarde de inşi diferiţi. Cutremurător şi extatic... El este creatorul filmului, şi spectatorul, şi actorul...

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Nu devenim automat mai spirituali dacă citim despre această concepţie Jnana-yoghină asupra Cosmosului. Rolul său poate fi acela de a ne oferi un suport teoretic pentru aspiraţia şi practica personală. Poate şi mai mobilizante sunt pentru noi mărturiile directe ale marilor realizaţi spirituali, care ne indică drept suprem ţel al căutării religioase unul şi acelaşi pentru toţi copiii Pământului: vederea lui Dumnezeu în slavă şi manifestarea Sa prin fiinţa noastră, nestânjenită de micul ego. Nu este un lucru la îndemâna oricui să asimileze în forul său lăuntric aceste învăţături sacre de Jnana-yoga, prezente şi în alte forme religioase. Dar, odată sămânţa aruncată, poate va găsi un sol fertil unde să dea rod!

Răzvan Petre
2 august 2008

Citiţi şi studiul CELE 7 TREPTE DE LUMINĂ