< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
În tradiţia budistă, boddhisattva este acel iluminat care refuză să se retragă în nirvana Absolutului până ce oamenii nu vor fi atins, cu toţii, iluminarea. Dincolo de romantismul acestui jurământ, el ne conduce la ideea că va veni o vreme când majoritatea, dacă nu chiar toţi oamenii vor fi iluminaţi.
Surprinzător, se desprinde aceeaşi concluzie şi din tradiţia creştină, care ne vorbeşte de Judecata de obşte şi Învierea neamurilor de la sfârşitul timpurilor. Ea este chiar motivul pentru care s-a sacrificat Isus pe cruce – mântuirea întregii omeniri.
Termenul de „înviere” este oarecum ambiguu, dar tradiţia ni-l lămureşte. Ea face diferenţa dintre judecata de apoi individuală şi judecata de apoi a neamurilor de la sfârşitul timpurilor.
Prima ar corespunde mărturiilor celor care au trecut prin moartea aparentă, clinică (NDE). Revelaţia lor comună şi indiscutabilă este că nu există moarte, că viaţa omenească este doar un mic capitol din viaţa veşnică de spirit. În acest sens, „învierea” reprezintă viaţa fără de moarte a oricărui suflet.
A doua corespunde unui fenomen mult mai grandios, care ar fi iluminarea sau trezirea spirituală. În acel moment, tot ce ştiam anterior îşi pierde semnificaţia, inclusiv ideea de timp, deci timpul ia sfârşit. Învierea creştină, în sensul său ultim şi suprem, este totuna cu iluminarea budistă.
Prin urmare, cele două mari tradiţii converg spre ideea că iluminarea, care în prezent este un fenomen individual şi rar, va deveni o caracteristică comună a omenirii viitoare.
< Sus >
Dar ideea că omenirea viitoare va fi iluminată, susţinută şi de Eckhart Tolle sau de Shunyamurti sau, oarecum, şi de Angelo DiLullo, nu întruneşte acordul tuturor iluminaţilor. Că ar fi, chipurile, o poveste, o fantezie. Că tradiţia nondualistă (advaita, zen) spune că iluminarea este extrem de rară, chiar şi printre discipolii cei mai devotaţi.
Ei bine, unui astfel de critic i-aş răspunde aşa: Dar faptul că tu te-ai iluminat nu este tot o poveste?! Că ai fost adormit şi, la un moment dat, te-ai trezit – nu-i tot o fantezie în visul cosmic?! Iluminarea îţi revelează că, în realitate, n-ai dormit niciodată...
Prin urmare, ca nondualist, nu poţi desconsidera „poveştile” altora decât ridiculizându-ţi, în acelaşi timp, propria poveste de iluminare. Ba chiar a tuturor poveştilor despre iluminare. În ciuda iluminării tale, nu ai distrus povestea lumii, ci continui să joci un rol în ea. Poţi doar fii conştient că-i o poveste.
Dacă faci din iluminare un „lucru” serios, real, atunci o vei considera ca pe ceva greu de realizat. Vei afirma, poate, că nu se va întâmpla decât dacă meditezi zilnic, de pildă, sau nu-ştiu-ce altceva. Dacă însă vezi că şi ea face parte din marele Joc, atunci vei admite că orice este posibil.
Deci o astfel de cârcoteală, chiar argumentată, arată că omul care o susţine are o anumită poziţie. Nu este perfect echilibrat sau neutru. Are o opinie, ceea ce nu este un lucru „rău”. Dar nu corespunde cu nondualitatea, care nu are nicio poziţie. Nu are nici măcar poziţia că toţi oamenii vor fi iluminaţi cândva, în viitorul post-apocaliptic.
* * *
La fel şi cu ego-ul. Face şi el parte din poveste. Ce-i rău în asta? E o fantomă, dar are efect. Cum să-i negi dreptul la existenţă şi la a-şi căuta fericirea?
La fel şi cu spiritele. Au propria realitate, deşi nu sunt mai reale decât oamenii. Iar despre oameni, nimeni nu se îndoieşte că ar fi reali.
Deci nu poţi nega fenomenele aparente, atâta timp cât trăieşti prin ele. Poţi nega doar autonomia fiinţelor care se cred separate de Dumnezeu sau Conştiinţă. Într-adevăr, totul este o minunată piesă de teatru, cu scenă (spaţiu), regie (timp), tramă (evenimente), recuzită (obiecte) şi actori (personaje, fiinţe fictive).
Nondualismul ne ajută să înţelegem că apărătorul tradiţiei (Vishnu păstrătorul) şi iconoclastul (Shiva distrugătorul) conduc lumea pe rând. Ba chiar şi inspiraţia de moment: acum sunt tolerant, acum sunt radical; acum resping iluzia lumii, acum mă las vrăjit de ea.
John Lennon a înfiinţat celebra formaţie The Beatles şi tot el a desfiinţat-o. Era, după propriile mărturisiri, un trouble-maker (un rebel, un scandalagiu).
«Cea mai mare barieră în calea trezirii este credinţa că ar fi ceva rar. Când această barieră este ridicată sau măcar începi să-ţi spui: «Chiar nu-mi dau seama dacă credinţa mea că trezirea ar fi dificilă este adevărată sau nu», atunci totul îţi devine instantaneu disponibil. Cum ea e tot ce există, nu poate fi nici rară şi nici dificilă, decât dacă insistăm noi să fie. Baza acestei învăţături nu este teoretică, ci experienţială. Nimeni nu m-a învăţat şi nimeni nu te poate învăţa nici pe tine.» ~ Adyashanti
< Sus >
În acest vis frumos al lumii, îmi păstrez opinia (bazată pe evidenţe faptice) că tot mai mulţi oameni se iluminează şi speranţa (bazată pe tradiţii solide) că va urma un efect în avalanşă. Acela este „sfârşitul timpului” sau „trecerea în 5D”, când oamenii percep că nu există nici timp, nici spaţiu. Lumea aparentă nu se va sfârşi în visul creaţiei, nici istoria Pământului, ci doar iluzia, în cugetul majorităţii pământenilor.
Nondualismul ne pregăteşte pentru viitorul în care iluminarea va fi regula, nu excepţia. Nu avem nicio garanţie personală, dar şansele ne cresc pe zi ce trece, căci spre asta ne conduc energiile cosmice ce transformă planeta. Facem parte dintr-un scenariu grandios, cu o poveste incredibilă şi fascinantă. Avem toate motivele să ne hrănim imaginaţia cu ea. Fără a pierde însă din vedere că iluminarea înseamnă trecerea dincolo de imaginaţie, ieşirea din minte.
Odată cu iluminarea, nu ne mai interesează cu adevărat ce se va petrece în viitor. Fiindcă viitorul este întotdeauna o poveste. Dar ne bucurăm intens de clipa prezentă, când se derulează povestea.
* * *
Celebrul yoghin şi filantrop Sadhguru a construit un monument măreţ dedicat lui Shiva, şi mai ales un simbol falic, Dhyanalinga, care, afirmă misticul, are puterea de a influenţa puternic pe cel care îi stă în apropiere. Omul cade spontan sub vraja dorinţei intense de eliberare, de a cunoaşte Adevărul cu orice preţ, de a se ilumina spiritual.
Au mai existat şi alţi mistici în India care au încercat să construiască un obiect magic puternic cu o asemenea încărcătură energetică, încât să producă de la sine iluminarea. Dar au eşuat cu toţii, din diverse motive. Sadhguru spune că este primul care a reuşit să construiască un asemenea simbol sacru, după 18 ani de imense eforturi. (Sursa: Sadhguru Explains Why He Came Back Again: Dhyanalinga)
Sadhguru şi Dhyanalinga
Ce înţeleg eu din toată povestea asta e că a sosit vremea când oamenii trebuie să se trezească în masă şi fără un efort special. Am observat că fenomenul se întâmplă deja în Occident, spontan, în tot mai multe persoane. Cu sau chiar fără preocupări spirituale! Desigur, în Orient, asta nu s-ar potrivi deloc, ci acolo e nevoie de mai multe poveşti şi magie şi multă devoţiune. Dar efectul e similar, fiind cel dorit de Absolut: iluminarea automată, lejeră, naturală (sahaja samadhi).
S-au dus vremurile când discipolul trebuia să-şi petreacă întreaga viaţă alături de un maestru ca, în final, să aibă doar o străfulgerare din Realitate, care să-i devină apoi o amintire preţioasă. Astăzi, oamenii nu doar că se trezesc un pic, ci se eliberează definitiv de micul eu. Desigur, e nevoie de un efort, dar nu pentru iluminare, ci pentru a integra noua viziune a Realităţii în mintea-corp, cum se spune, să întruchipeze Conştiinţa divină.
< Sus >
Acum, mi-aş nuanţa puţin afirmaţiile de mai sus. Există pe lume şi au existat mereu persoane care au luat contact cu realităţile superioare şi care s-au transformat profund – mediumii spiritelor superioare, exploratorii astrali (OBE), cei reveniţi din moarte clinică (NDE), precum şi alte forme de „răpire în duh”. Sau oamenii care s-au născut cu o misiune spirituală. Sau care au înrădăcinată în ei omenia, bunul simţ, altruismul, compasiunea. Şi aceştia sunt reprezentanţi de cinste ai viitorului.
Iluminarea poate îmbrăca forme mai puţin radicale, în care se păstrează rudimente ale eu-lui individual, dar mult domesticite sau fragmentate, încât nu mai reprezintă un pericol pentru nimeni – un ego mult diluat. Astfel de oameni fac Voia Domnului cu brio, chiar şi aşa, netreziţi pe deplin. Întruchipează spiritul chiar şi fără a-şi da seama. Primesc intuiţii şi informaţii, chiar dacă nu ştiu de unde. De fapt, cine ar putea şti?! Aşa este regia spectacolului lumii şi trebuie să acceptăm cum stau lucrurile.
Deşi încă acţionează în vis, sunt de partea „bună”, adică lucrează pentru Dumnezeul binelui – care este un ideal, nu o fiinţă. Nondualismul radical nu partizanează cu nimic. Deci nu se opune acestui tip de „iluminare în vis” sau proces evolutiv. Şi nici ignoranţei spirituale totale.
Toţi iluminaţii pe care îi cunosc sau cărora le intuiesc caracterul nu sunt oameni răi, în niciun caz nu agreează lucrurile rele, urâte. Preferă spontan binele şi frumosul. Sunt oameni normali. Dar aceasta nu-i dovada că Absolutul ar fi identic cu Dumnezeul binelui. Nu. Sau că numai oamenii care nu sunt răi la suflet se pot ilumina. Nu.
Sufletul este o metaforă, simbolizând Conştiinţa şi Voia Divină în creatură. De fapt, toate lucrurile sunt nişte simboluri, nişte idei divine, nu au o existenţă autonomă.
Absolutul este fundalul pe care se desfăşoară filmul vieţii, cu bune şi cu rele. Totul a ieşit din Absolut şi iese continuu, şi binele, şi răul. Nu avem cum înţelege asta. Mintea omenească vrea să-i găsească o noimă şi nu are cum.
Mintea nu poate înţelege nicidecum Iubirea necondiţionată a Divinului pentru tot şi toate. Şi totuşi, înţelegem foarte bine dedicarea medicilor pe timpul războiului, care tratează atât militari din tabăra proprie, cât şi prizonierii din cea duşmană. Se pare că omenia în orice condiţii ar fi un ecou al acestei Iubiri necondiţionate. Unii o critică cu rigoarea minţii, dar majoritatea oamenilor o simt aproape de suflet.
Mintea găseşte nişte legi ale universului, dar sunt viziuni parţiale, contrazise de realitate la un moment dat. Şi asta, pentru că nu are acces la toate faţetele „Minţii Divine”. Creatura prinsă în Matrix nu-l poate înţelege din interiorul său. Singura ei speranţă este să iasă în afara lui ca să-l priceapă.
Din păcate, este o speranţă iluzorie, după cum ne dovedesc iluminaţii (cei care au fost desprinşi din Matrix), care, spre surprinderea noastră, spun că nu ştiu nimic, nu pot explica nimic. Deşi sunt una cu Totul, nu ne pot lămuri misterul Creaţiei. Ce dezamăgitor!
Asta ne sugerează că este practic imposibil transferul Ştiinţei cosmice către mintea umană limitată. Sau că nu există nicio ştiinţă, ci Creaţia este spontană, haotică, având alte caracteristici decât raţionale. Este imposibil să introduci un cub sau cilindru într-o coală plată de hârtie. Îl poţi doar schiţa pe baza unor convenţii grafice, folosind iluzii optice.
< Sus >
Răzvan A. Petre
25 iunie 2023