<  Cuprins "ISUS - Autobiografia mea"

Despre autor. Prefaţă

Despre autor

Tina L. Spalding

Tina Louise Spalding a crescut într-o familie care adesea vizita mediumi, aşa că nu era străină de lumea non-fizică. Traseul ei de medium a început în ziua solstiţiului de vară al anului 2012, când s-a culcat să tragă un pui de somn. În acea după-amiază, au început să curgă prin corpul ei nişte energii puternice, ce au condus-o la extaz, beatitudine şi o stare de conştiinţă modificată care a durat aproape o lună. Aceste stări au determinat-o să urmeze un curs de scriere automată, când a devenit conştientă pentru prima dată de existenţa grupului de spirite Ananda. Apoi a început să scrie ce-i dicta acest grup de învăţători non-fizici, veniţi să ajute omenirea în procesul de trezire spirituală.

Tina nu a început channeling-ul cu Isus decât abia în vara anului 2013, când el a apărut în cartea ei “Great Minds Speak to You”. S-a dovedit a fi o mare provocare nu numai să accepte misiunea pe care el i-a oferit-o – să-i pună pe hârtie această autobiografie – ci şi să se confrunte cu nenumăratele temeri pe i care le-a adus această experienţă neobişnuită. Tina a fost rugată să facă channeling pentru Isus în mod permanent şi ea oferă tuturor învăţăturile acestuia.

În prezent, Tina transmite mesajele lui Ananda ca medium de transă, oferind învăţături şi citiri personale acelora ce caută mai multă fericire, împlinire şi conexiune cu Spiritul. Ea şi-a dedicat viaţa scrisului şi ca să dea glas spiritului Ananda şi altor fiinţe non-fizice, împărtăşindu-ne înţelepciunea şi cunoaşterea lor spirituală.

Alte cărţi de Tina Louise Spalding

Carti de Tina Spalding

 

Prefaţă

În urmă cu aproape doi ani, Ananda, care este numele comun pentru ghizii şi învăţătorii mei non-fizici, mi s-au făcut cunoscuţi într-o călătorie interioară de o lună plină de stări energetice extreme, valuri de extaz şi înţelegeri personale profunde. Acest eveniment spiritual este numit trezirea lui Kundalini şi adesea anunţă începutul unor noi abilităţi psihice şi creative. Numele de Ananda înseamnă fericire şi, cu siguranţă, asta am simţit în timpul acelei iniţieri în channeling şi comunicarea de mesaje de la conştiinţele non-fizice, care a devenit munca vieţii mele.

În acea vară binecuvântată, i-am cunoscut pe Ananda ca fiind o unică conştiinţă, prieteni şi învăţători. Ei continuă să mă conducă pe calea neobişnuită a transmiterii de mesaje din tărâmurile non-fizice, unde ei trăiesc ca o conştiinţă colectivă de grup. Mă pot conecta cu ei în orice moment şi pot întreba orice despre viaţa mea personală, evenimentele mondiale şi, bineînţeles, preocupările spirituale arzătoare. Ei îmi dau, de asemenea, misiuni spirituale, care pot fi foarte dificile. Această carte este una dintre acele sarcini.

Când sunt channel pentru Ananda, mă relaxez, respir adânc şi îmi abandonez mintea conştientă, permiţându-le să vorbească prin mine şi să-mi folosească vocea, corpul şi energia pentru a transmite mesajele pe care vor să le auzim. După două cărţi şi sute de ore de sesiuni de channeling, mi-am dat seama că învăţăturile lor sunt ireproşabile şi că au o capacitate uluitoare de a comunica perioade îndelungate şi de a explica în detaliu multe subiecte cu uşurinţă, inteligenţă şi umor.

În vara anului 2013, Ananda m-au ajutat să primesc prin channeling şi să public cartea “Great Minds Speak to You”, o colecţie de eseuri şi mesaje de la douăzeci de personalităţi celebre decedate, din ultimele generaţii – nume pe care le-am iubit, le-am urât, le-am compătimit şi le-am invidiat. Mesajele lor ne vorbesc despre viaţă, moarte şi viaţa de apoi, încurajându-ne să ne deschidem şi să creştem, şi ne explică cum ne autolimităm şi cum neînţelegerile şi credinţele noastre greşite ne încetinesc evoluţia conştiinţei şi ne provoacă suferinţe prelungite şi inutile.

Ca medium, mi s-a părut dificil să mă abandonez faţă de atâtea energii diferite şi, uneori, era un pic deranjant; la urma urmei, în fiecare dimineaţă, timp de o lună, am fost purtătorul de cuvânt al câte unei fiinţe decedate care avea un mesaj pentru lume şi pe care voia să-l auzim. Dar Ananda a fost mereu alături, ţinându-mă de mână, încurajându-mă şi prezentându-mi fiecare dintre acele fiinţe uimitoare. Din acel grup eclectic şi neobişnuit de transcomunicări, una s-a remarcat în special, aşa că voi scrie puţin despre începutul acelei relaţii, ca preludiu al poveştii sale.

După ce primisem, prin channeling, poveştile lor de la circa cincisprezece celebrităţi, începusem să mă îngrijorez puţin despre cine va fi a douăzecea persoană. Aveam o senzaţie de nelinişte. Ştiam că va fi cineva important; trebuia să fie. La urma urmei, după channeling cu Marilyn Monroe, John F. Kennedy, Michael Jackson şi multe alte fiinţe faimoase sau infame, cu siguranţă că finalul trebuia să ne lase cu gura căscată! Ştiam doar că nu voiam să fie Isus, dar aveam senzaţia că el va fi.

În ziua dedicată ultimului capitol, Ananda – la fel de blând, logic şi amabil ca de obicei – mi-au prezentat ultimul participant. Desigur, era Isus. Ei m-au convins că era absolut necesar şi mi-au spus că acest ultim eseu era adevăratul scop al cărţii – să aflăm că moartea, aşa cum o vedem noi, este cea mai mare iluzie dintre toate şi că mesajul original al lui Isus, adus cu multe secole în urmă, este în continuare acelaşi. Viaţa veşnică ne este disponibilă tuturor. Am adăugat şi ultimul capitol la restul cărţii şi l-am trimis editorului. Totuşi, povestea nu se sfârşise – nicidecum!

Mi-am dat seama atunci că eram deja eleva învăţăturilor lui Isus de multă vreme, iar în mintea mea, încă uşor îndărătnică, a apărut înţelegerea că mă pregătisem pentru această misiune de–a lungul ultimului deceniu. Eram o veche elevă a “Cursului de miracole”, un document spiritual uimitor, primit prin channeling în anii 1970, care oferă în detaliu adevăratele învăţături ale lui Isus, fără distorsiunile provocate de ego, Biserică sau limitările umane. Timp de zece ani, fusesem o elevă şi practicantă dedicată Cursului, dar numai când am început să transmit prin channeling mai multe informaţii de la acea minte minunată, am înţeles cum fusesem condusă cu blândeţe pe calea de a deveni medium şi, în cele din urmă, de a relata povestea lui Isus.

Multe frici au început să răsară din adâncul minţii mele gândindu-mă la implicaţiile pe care le va avea materialul pe care îl transmiteam. Ştiam că mă avânt în ape periculoase. La urma urmei, pentru acest gen de acţiuni, oamenii au fost arşi, consideraţi nebuni sau martirizaţi – niciuna dintre acele variante nu mi se părea prea distractivă! Cum aveam să navighez singură prin astfel de ape?

La o săptămână sau două după dictarea ultimului capitol, cei doi fii ai mei, Alex şi Kieran, precum şi nora mea, Laura Jean, au venit să stea cu mine două săptămâni – şi a început o nouă învăţătură. În fiecare noapte, timp de zece zile şi ceva, am făcut channeling atât cu Ananda, cât şi cu Isus pentru aceşti tineri adulţi cu minte deschisă şi curajoasă. A fost preludiul educaţiei lor spirituale personale. După acea excursie intensă în spirit, îndrumaţi de Ananda şi Isus, au decis să se mute pe mica mea insulă şi să-şi înceapă propria odisee spirituală în învăţăturile nondualiste, care se transmiteau prin vocea şi corpul meu, dar cu siguranţă nu veneau din mintea mea. Şi ei studiază acum “Un curs de miracole” şi sunt pregătiţi pentru călătoria lor spirituală unică, îndrumaţi şi ajutaţi de minţi măreţe.

Am început să transmit textul pentru acest proiect în august 2013. Zilnic, intram în starea de pace care permite channeling-ul, iar Ananda îl introducea pe JC (termenul afectuos pe care îl folosim când ne referim la Isus) şi, din nou, el mă încuraja, mă calma sau mă lăuda ca să realizez sarcina de faţă. Mi-a luat aproape încă un an să finalizez această poveste neobişnuită. A trebuit să iau pauze şi să o las deoparte când mă simţeam copleşită de ideea în sine, dar am revenit la proiect, ştiind că eu sunt doar mesagerul – nimic mai mult. Ananda mi-au spus că va dura un an iar, în acel moment, nu puteam înţelege de ce aşa mult, dar acum înţeleg. Mintea trebuie să treacă printr-un anumit proces atunci când se confruntă cu astfel de schimbări uriaşe de conştiinţă, traversând graniţe interzise şi integrând toate aceste informaţii; pur şi simplu, este nevoie de timp.

Aşadar, vă ofer această carte cu onestitate şi fără urmă de înşelăciune. Nu-i pot verifica sursa. Nu pot dovedi că este adevărată. Tot ce ştiu este că povestea nu este inventată de mine; provine de la o altă conştiinţă decât a mea. Modificările pe care i le-am adus au fost extrem de minore.

Vă invit să citiţi această poveste fără prejudecăţi şi deschişi să auziţi ceva nou, ceva proaspăt. Eu am fost transformată de aceste învăţături care continuă să curgă, iar copiii mei, tineri, curajoşi şi spirituali au devenit ucenici entuziaşti şi harnici care merg pe calea păcii cu mine, Ananda şi JC.

Conştiinţa Cristică este accesibilă şi disponibilă pentru noi toţi. Isus a fost dăruit cu accesul la ea şi el a încercat să ne înveţe metodele pentru o atinge. Se pare că misiunea sa spirituală nu este încă finalizată: Încă mai are multe să ne spună.

Tina Louise Spalding,
20 iunie 2014

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
14 martie 2021