<  Cuprins "ISUS - Autobiografia mea"

Cap.2: Călătoria

- capitolul doi -

Călătoria

Să ne întoarcem la momentul când i-am spus Mariei că urma să plec într-o călătorie. La acea vreme, eram prieten cu un căpitan al unei nave dintr-un port pe care-l vizitasem. Eu şi grupul meu de prieteni călătorisem până acolo de câteva ori şi ne întâlnisem deseori cu acest om care avea o corabie. Am devenit prieteni buni în răstimpul unui an, aşa că nu mă avântasem fără o bună chibzuinţă. Căpitanul vorbea acelaşi dialect ca şi mine. De fapt, vorbea multe limbi, ceea ce mi s-a părut fascinant. Mi s-a părut foarte interesant că putea conversa cu atât de multe tipuri diferite de oameni.

Tocmai această relaţie m-a determinat să mă aventurez într-o călătorie în străinătate, ca să zic aşa. El a fost de acord să călătoresc cu el o perioadă de timp şi să vizitez nişte ţinuturi care nu-mi erau familiare, care nu erau familiare nimănui dintre cunoscuţii mei, în afară de el. Mi-a vorbit despre destinaţiile şi experienţele sale. Eram foarte intrigat, în special de experienţele legate de practicile religioase şi spirituale, căci asta era specialitatea şi pasiunea mea.

În ziua în care am plecat, Maria a fost foarte supărată. De fapt, nici n-a venit să-mi ureze rămas bun. Mi-am adunat câteva haine, nişte bani şi nişte mâncare, toate ambalate pentru drumeţia către oraşul-port, dar ea a rămas în camera ei, plângând. În ciuda eforturilor mele, nu m-a lăsat s-o văd. I-am spus că o iubesc şi că fac asta pentru binele superior al vieţii mele. Voiam să înţeleagă că mă voi întoarce cu informaţii care vor schimba modul în care vedem lucrurile, modul în care trăim împreună şi ne va îmbogăţi viaţa, dar nu putea înţelege. Desigur, în acele vremuri, femeile nu erau libere să călătorească aşa cum sunt astăzi. Erau încorsetate în constrângeri culturale. În ciuda stilului nostru neconvenţional, ea încă trăia ca o simplă femeie dintr-un orăşel, care era închisoarea sa esenţială. Reuşisem să ne strecurăm printre nişte reguli, dar structura de ansamblu a societăţii nu îi permitea să vină cu mine. Ar fi fost alungată complet şi pentru totdeauna din familia ei şi din orăşelul în care trăia.

Am decis să merg singur în această călătorie nu pentru că mi-ar fi făcut plăcere să o părăsesc, ci datorită iubirii pentru ea. Aş fi vrut să vină cu mine mai mult decât orice, dar nu ştiam în ce teritorii aveam să mă aventurez şi nu doream ca, la întoarcerea acasă, oamenii să nu-i mai vorbească, din cauză că nu ar mai fi privit-o ca pe o femeie respectabilă.

Înţelegeţi: miturile jertfei şi suferinţei

Aţi putea spune că am fost egoist plecând în aventura mea şi n-aţi greşi. La începutul practicilor voastre spirituale, când vă aventuraţi în această nouă lume a cunoaşterii, este nevoie să fiţi egoişti într-o anumită măsură. Există o învăţătură importantă care este folosită greşit şi asociată cu numele meu într-un mod definitoriu – ideea de sacrificiu şi ideea de suferinţă. Răstignirea, modul în care am murit descris în Biblie, a devenit o metaforă pentru vieţile tuturor şi a fost prescrisă în special pentru femei, această idee că, dacă suferiţi şi vă sacrificaţi, veţi ajunge în cer. Acesta nu este deloc mesajul răstignirii mele! Nu asta este semnificaţia poveştii. În niciun caz nu se poate face o asemenea asociere cu numele meu şi, cu siguranţă, nu se poate asocia suferinţa, chinul şi martiriul cu mersul în Cer. Nu au nimic de-a face cu asta. Este o totală şi absolută născocire.

Aici doresc să vă spun că cei care vă aflaţi deja pe o cale spirituală – sau care vă veţi aventura pe o cale spirituală după ce citiţi acest material – va trebui să vă concentraţi asupra propriei minţi, va trebui să vă concentraţi asupra voastră înşivă. Făcând asta, veţi deveni o persoană mult mai valoroasă, mai puternică şi mai plăcută. Aţi putea replica că ar fi mult mai valoros să nu vă concentraţi asupra propriei persoane, ci asupra celorlalţi, dar acest lucru nu este valabil pentru majoritatea dintre voi. În realitate, majoritatea dintre voi deveniţi foarte aspri când vă sacrificaţi pentru alţii. Cei mai mulţi deveniţi foarte nemulţumiţi şi acri atunci când sacrificaţi pentru alţii. Când te rupi de pasiunile şi bucuriile tale, devii bolnav şi deprimat, iar asta nu serveşte nimănui. Ajungi să fii o povară pentru alte fiinţe şi, de fapt, ajungi să nu fii de niciun folos. Iată, deci, alte afirmaţii blasfemice pe care doresc să le fac: Sacrificiul nu este necesar! Suferinţa nu este necesară! Martiriul nu este necesar!

Acestea nu au nimic de-a face cu realizarea stării de conştiinţă care vă va aduce într-o stare paradisiacă, de pace. Niciunul dintre aceste lucruri nu este necesar, dar structurile religioase din societatea voastră v-au spus acea poveste de-a lungul timpului pentru a-şi atinge propriile scopuri şi pentru a îndepărta oamenii de pasiunile şi sursa lor de putere, care este legătura cu Spiritul prin bucurie. Ei au folosit aceste principii în propriul lor interes şi beneficiu.

De aceea amintesc acest aspect al poveştii. Simţeam în inima mea, de la sistemul de ghidare pe care îl urmam de mulţi ani şi de la spiritele pe care le ascultam de mulţi ani (pentru că au continuat să vorbească cu mine în vise; au continuat să dialogheze cu mine mental) că eram împins să merg în această aventură. Şi asta am făcut.

Am părăsit oraşul cu inima grea şi cu capul plecat, făcându-mi griji pentru Maria. Dar avea o familie bună care o iubea, avea o muncă care îi plăcea şi avea să fie bine. Ştiam în inima mea. Trebuia să plec în această călătorie; ceva adânc din mine mă împingea să fac această lucrare, mă împingea să merg în această călătorie extrem de neobişnuită în ţări total necunoscute, pe care nu le văzusem niciodată.

Oraşul-port

Mi-a luat două zile să ajung la portul unde aveam să mă îmbarc pe corabie şi apoi a trebuit să mai aştept alte câteva până a sosit prietenul meu cu nava lui. Acosta regulat în acest port la fiecare două sau trei luni. Ne înţelesesem să ne întâlnim într-o anumită zi, iar el a întârziat puţin, dar nu foarte mult. Eram foarte nerăbdător să plec în călătorie şi m-am simţit bine în oraşul-port. Mi-a plăcut să discut cu oameni din diferite locuri. Mulţi vorbeau limba mea. Eu nu prea mă pricepeam să le vorbesc, dar am încercat să învăţ diferite limbi. Recunoşteam unele limbi pe care le-am întâlnit în mod repetat şi încercam să înţeleg unele cuvinte şi să spun câteva expresii. Am locuit într-un han destul de gălăgios, dar în acel moment, eram dornic să uit de suferinţa dragei mele Maria, aşa că m-am lăsat purtat de veselia locului.

I-am rămas credincios Mariei. În oraşele portuare existau, desigur, femei uşoare şi dialogam cu ele, pentru că nu le judecam. Ştiam că sunt obligate de societate, că multe dintre ele nu aveau de ales şi înţelegeam această condiţionare. O studiasem de mulţi ani. Ideea că fiinţele se comportă urât pentru că nu au de ales, date fiind constrângerile minţii lor şi ale învăţăturilor primite, această idee fusese un subiect la care meditasem profund.

Trebuie să înţelegeţi că primeam mereu instruire din non-fizic cu privire la aceste principii. Iluminarea şi trezirea completă şi deplină, pe care le-am căpătat mai târziu în viaţă, au reprezentat finalizarea unui proces desfăşurat pe tot parcursul tinereţii şi maturităţii mele. Mi se dădeau noi şi noi informaţii tot timpul – aşa cum acest medium primeşte informaţii tot timpul, care îi transformă conştiinţa şi capacitatea ei de a percepe adevărul despre fiecare om întâlnit.

Nu uitaţi: Apropiaţi-vă de oameni cu bunătate

Adevărul este că toţi oamenii funcţionează pe baza ego-ului. Din cauza acestui proces de condiţionare – care pleacă de la constrângerile timpului liniar, credinţa în trecut şi teama de viitor – deveniţi fiinţe greu de iubit. Dar când te concentrezi pe fiinţa din spatele comportamentului exterior, când percepi oamenii dincolo de ceea ce fac pentru supravieţuire şi intri în conversaţii cu ei şi le asculţi poveştile şi adevărurile, găseşti un element comun în toate fiinţele.

La asta aş vrea să vă gândiţi când citiţi această poveste. Nu mă priviţi ca pe o fiinţă specială care este mai elevată şi mai bună şi mai evoluată decât voi. Gândiţi-vă la mine ca la un om aflat într-o călătorie în care căpăta informaţiile pe care voi le auziţi acum. Nu eram diferit de voi. Mi se dădeau informaţii despre lumea pe care o observam. Mi se dădeau informaţii despre o lume pe care o puteam vedea, gusta, atinge şi simţi şi le aplicam când întâlneam alte fiinţe. Am văzut că, dacă sunt iubitor şi bun cu ei, puteam intra în acea parte a minţii şi inimii lor care nu era uşor accesibilă. Dacă îi abordam cu dorinţa de a mă folosi de ei sau cu judecăţi critice, păstrau în jurul lor o armură foarte greu de pătruns şi aproape că pierdeam legătura cu adevărata lor fiinţă. Studiam aceste lucruri. Despre asta discutaserăm mult timp, ca tineri, în întâlnirile noastre din deşert.

Am aplicat aceste principii în călătoria mea şi nu mi-a lipsit niciodată comunicarea cu străinii, pentru că ştiam să mă apropii de ei. Îi întrebam despre familiile şi pasiunile lor. Nu era nimic mai simplu decât să vezi cum omul îşi deschide inima, şi acesta este adevărul. Asta am aplicat în această călătorie şi nu am suferit niciodată de nimic. Nu am suferit niciodată de foame, de sete sau din lipsa unei bune companii şi mi se arăta calea de urmat. Primeam asistenţă din non-fizic, în sensul că mi se dădeau directive, intuiţii şi îndemnuri unde să merg, ce drum să iau, în ce case să poposesc şi pe care să le evit.

Şi vouă vi se dau acest fel de informaţii, dar când sunteţi cufundaţi în mintea ego-ului, nu le puteţi auzi, aşa că vă rătăciţi. Informaţiile care vin din mintea ego-ului vă fac să deveniţi confuzi, căci mintea egotică este uşor influenţată de opiniile unora, se simte repede jignită de afirmaţiile altora şi este derutată de informaţiile care provin din lumea materială. Există multe opinii şi multe căi posibile în lumea materială. Dacă ascultaţi ce zice lumea, vă veţi zăpăci. Vă veţi pierde şi nu veţi şti pe ce cale să o luaţi.

Răspândesc un mesaj de iubire de sine şi conştientizare de sine

Discutam cu tinerele care lucrau în zona docului. Erau derutate, pentru că nu doream să profit de serviciile lor, dar eram amabil cu ele şi le împărtăşeam unele lucruri pe care le învăţasem. Speram că aceste povestiri, aceste idei despre iubirea de sine şi conştientizarea de sine, le vor ajuta să găsească căi de a-şi face viaţa mai puţin periculoasă şi mai puţin dăunătoare sănătăţii, pentru că vânzarea corpului în scopuri sexuale este o treabă foarte gravă. E asociată cu multe boli şi vin bărbaţi periculoşi şi beţi. Aceste femei îşi riscau viaţa în fiecare seară şi doream să le ajut în orice fel aş fi putut. Dar nu le-am cumpărat serviciile. Făcusem un legământ faţă de Maria cu mulţi ani în urmă, iar această călătorie nu avea ca scop căutarea libertăţii sexuale. Căutam cunoaşterea spirituală. Era o aventură; era o călătorie pentru înţelegerea condiţiei umane şi a aventurii spirituale prin care trece fiecare om în timp ce străbate acest plan fizic numit Pământ. Desigur, habar n-aveam în ce mă băgasem. Nu aveam nicio idee încotro mă îndreptam sau ce voi învăţa. În cele câteva zile în care am stat acolo, m-am împrietenit cu ele şi ele cu mine. Acest lucru era ceva normal pentru mine, în sensul că nu judecam valoarea oamenilor după ocupaţia lor. Ajunsesem la această înţelegere după ani de studiu al Torei, al scripturilor religioase şi primind informaţii prin contactul cu entităţi non-fizice. Primisem mesajul că toate fiinţele sunt egale în ochii lui Dumnezeu, toate fiinţele sunt creatoare în ochii lui Dumnezeu şi toate fiinţele sunt la fel de preţuite în ochii lui Dumnezeu.

Mi s-a spus, de asemenea, că Dumnezeu nu este o persoană, aşa cum eram învăţaţi, nu este o fiinţă cu un ego care atacă şi distruge, ci o forţă care reflectă tot ceea ce gândim, tot ceea ce spunem şi tot ceea ce facem, care amplifică toate acestea şi ni le înfăţişează ca într-o oglindă. Am fost învăţat acest lucru de multe, multe ori în meditaţiile, visele şi conexiunea psihică directă cu non-fizicul. Aşadar, conform sistemului meu de valori, era normal să stau şi să vorbesc cu acele femei de proastă reputaţie. Nu mă simţeam umilit. Nu exista nicio urmă de judecată în mintea mea; inima îmi era plină de compasiune pentru acele femei, care erau forţate să-şi câştige existenţa în acest mod cumplit. Am înţeles că ele nu-şi puteau părăsi acel mod de viaţă decât dacă ar fi avut şi mijloacele de a o face, şi pentru asta mi-am petrecut cele câteva zile acolo: le-am vorbit despre minţile, preocupările şi condiţionările lor.

În acea epocă, structura patriarhală era foarte puternică, iar aceste femei aveau o influenţă foarte mică, deci existau limite în ceea ce puteau face. Dar învăţându-le că sursa lor creatoare era mintea, gândurile şi ideile lor, le-am trezit o oarecare putere, căci oricine are putere în această lume. Aveţi puterea de a vă transforma lumea prin lucrurile asupra cărora vă concentraţi. Asta am făcut în sprijinul acestor femei.

Când prietenul meu a sosit câteva zile mai târziu, făcea glume şi râdea pe seama mea, fiindcă noile mele prietene strigau şi chicoteau în urma mea când treceam pe lângă ele în orele serii. El credea că sunt un client al lor, ceea ce nu era cazul. Maria era draga inimii mele şi îi eram credincios. Îi eram loial din mai multe motive: îi iubeam inima, trupul, mintea şi sufletul; avea încredere în mine şi voiam să o pot privi în ochi când mă întorc acasă şi să ştiu că nu i-am trădat încrederea; şi că puteam să-i spun adevărul sincer, cu toată deschiderea şi din toată fiinţa mea. Desigur, ştiam la un anumit nivel că destinul meu e legat de ea şi nu doream să-l schimb. Voiam să mă întorc acasă, voiam să construim o viaţă împreună şi voiam să fiu cu ea. Ştiam că nu pot hoinări prin lume împreună cu ea. Dar ştiam şi că trebuie să plec în această călătorie. Ştiam că trebuie să am propria mea experienţă ca individ şi ca bărbat – era un rit de trecere, dacă vreţi să-i zicem aşa. Multe culturi prescriu un astfel de rit. La fel şi a noastră, dar eu alesesem o formă extremă. Şi mama fusese destul de supărată pe mine, dar era obişnuită să plec singur. Se despărţise emoţional de mine cu mulţi ani înainte, din cauza vagadondajelor şi nonconformismului meu, aşa că era mai puţin îngrijorată. Totuşi, o mamă este întotdeauna preocupată de copilul ei, iar ea nu diferea de altele.

Navighez către Africa

Ne-am îmbarcat pentru călătorie, prietenul şi cu mine. Stăteam la prova navei când a părăsit docul, într-o frumoasă şi caldă zi de primăvară şi ne-am îndreptat spre largul mării. Ne îndreptam către acel loc pe care îl numiţi Africa. Ne îndreptam spre coasta de nord, aşa că am plecat înspre sud, iar vremea era frumoasă. Desigur, întotdeauna este soare în acea parte a lumii, sau, cel puţin, aşa era pe vremea mea. Clima se schimbă. Acum a devenit mai aspră în acea zonă şi nu este un loc atât de plăcut pentru a trăi, dar în zilele mele, era mult mai blândă. Căldura era mai puţin brutală, iar vegetaţia – fructele şi legumele şi tot ce putea fi cultivat în acea zonă – era foarte luxuriantă. Era, în acest sens, o adevărată Grădină a Edenului.

Am început să vorbesc cu prietenul meu despre aventurile sale şi mi-a spus că fusese în multe locuri. Călătorise cu caravane prin deşert până în ţara numită India. El căuta surse de condimente şi alte materiale pe care să le vândă şi făcuse asta timp de mulţi ani. Acum lucra ca şi căpitan de navă, deoarece avea deja persoane de contact peste tot, iar tocmai acestea mă interesau pe mine foarte mult. Desigur, avea nume şi locuri ale prietenilor de încredere pe care şi-i făcuse de-a lungul anilor. M-a asigurat că, dacă voi intra în legătură cu aceste persoane, voi fi binevenit, primind ospitalitate şi informaţiile necesare pentru a fi în siguranţă în zona lumii în care mă voi găsi.

Am luat nenumărate notiţe. Mă pricepeam bine la scris şi am scris pagini şi pagini cu nume, locuri şi destinaţii. Mi-a spus în ce locuri să merg pentru a cunoaşte centrele religioase şi filozofice care mă interesau. Ajunsese acolo în călătoriile sale şi fusese el însuşi un discipol spiritual. Cu aceste sfaturi, am debarcat câteva zile mai târziu şi mi-am început călătoria de-a lungul ţărmului nordic al Africii.

El m-a lăsat în partea de est a ţării pe care o numiţi Egipt şi am început călătoria cu o caravană de persoane pe care le ştia şi care îl aşteptau. I-au transferat pe corabie bunuri şi servicii. Prin servicii, vreau să spun că transporta fiinţe care urmau să fie vândute ca sclavi. Desigur, treaba asta îmi repugna, dar era afacerea lor şi, în acel moment, nu încercam să schimb lumea. Aceasta este treaba mea acum; acum încerc să schimb lumea. Dar în acel moment, eram doar un tânăr plecat într-o expediţie.

Căpitanul a preluat acele fiinţe şi bunuri şi ne-am despărţit. Am fost trist să-l văd plecând, deoarece, coborând de pe nava lui, m-am simţit din nou singur, chiar dacă îi aveam alături pe tovarăşii mei non-fizici. Trebuie să înţelegeţi că vorbesc despre aceste fiinţe ca de nişte tovarăşi, pentru că asta erau. Ajunsesem să le cunosc. Într-un sens, făceam şi eu channeling, cum face această fiinţă-medium care vorbeşte în numele meu aici. Comunicau cu mine într-un mod foarte real, iar între noi s-a dezvoltat o relaţie de-a lungul anilor. Chiar făceam channeling. Nu o spuneam în gura mare prin oraşul meu natal, pentru că ar fi fost considerată o posesie malefică, dar asta făceam. Aceste fiinţe mi-au dat informaţii de o înaltă vibraţie şi m-au ajutat mereu în viaţă. Ele m-au ajutat să nu mă simt cu totul singur.

Înainte de a începe călătoria cu caravana, bunul meu prieten mi-a oferit o îmbrăcăminte mai potrivită. Avea acces la multe bunuri, desigur. Nu a acceptat să-l plătesc pentru drum, deoarece spunea el că prietenia noastră i-a oferit multe informaţii şi că înţelepciunea mea, chiar la o vârstă atât de fragedă, i-a oferit o sursă şi un conţinut valoros, cum l-a numit el. Aşa că mi-a dat nişte îmbrăcăminte potrivită pentru o drumeţie prin deşertul fierbinte: o ţesătură lungă şi cu pliuri, învelitoare pentru cap şi astfel de lucruri. Mi-a dat o frumoasă tolbă de piele plină cu fructe uscate suculente şi apă limpede. Mi-a mai dat şi nişte lucruri de schimbat pe drum şi nişte monede de aur. Mi-a dat bijuterii valoroase, obiecte sclipitoare de care nu prea aveam nevoie, dar a insistat. Gestul ăsta îl făcea să se simtă bine. Ştiam că, primindu-i aceste daruri cu recunoştinţă şi bună-cuviinţă, se va simţi şi mai bine. El încerca în acest fel să mă răsplătească pentru beneficiile pe care i le-a adus relaţia noastră şi ştiam că a le refuza ar fi însemnat să-l împiedic să primească ceva şi mai important, anume posibilitatea să se recompenseze. Despre asta voi vorbi în continuare.

O scurtă lecţie: darul de a şti să primeşti

Este minunat să faci lucruri pentru oameni. Este o mare bucurie să dai cadouri; este o mare bucurie să oferi înţelepciune fiinţelor şi este o mare bucurie să împărtăşeşti bunurile tale cu ele. Dar trebuie să înţelegi şi că este la fel de important să primeşti. Mulţi dintre voi aveţi probleme cu asta. Aveţi dificultăţi când vă aflaţi în postura de a fi receptivi. Există o parte a ego-ului căreia nu îi place să primească, percepând acest lucru ca pe o slăbiciune, într-un fel, ca pe o diminuare a puterii de caracter, dar nu este cazul. Adevărul este invers.

Universul – această forţă minunată, binevoitoare, care vă oferă întotdeauna abundenţă – operează în multe feluri, iar una dintre modalităţile prin care funcţionează este cu ajutorul fiinţelor din viaţa voastră. Cultura voastră vă învaţă să vă asiguraţi viitorul numai pentru voi, să munciţi din greu şi să aveţi singuri grijă de voi înşivă întotdeauna, fără să aşteptaţi sau să primiţi niciun cadou, dar aşa împiedicaţi universul să vă ofere în modul cel mai generos cu putinţă, şi anume, prin intermediul fiinţelor pe care le întâlniţi în cale, fiinţele existente în jurul vostru, fiinţele cu care lucraţi, şi prietenii şi familia voastră.

Aşadar, vă spun, lăsaţi oamenii să vă ofere lucruri şi primiţi-le cu recunoştinţă şi bunăvoinţă, pentru că aşa vă puteţi creşte abundenţa şi îmbunătăţi conexiunea cu universul. Dacă refuzi darurile lui, dacă refuzi ocaziile şi lucrurile materiale care îţi ies în cale sau care par să-ţi iasă în cale întâmplător, atunci întrerupi fluxul abundenţei din univers şi asta nu-ţi va fi de folos. Această atitudine nu-ţi va aduce ceea ce-ţi doreşti. Universul întotdeauna plusează. El îţi oferă din ce în ce mai mult şi mai mult, şi cu cât primeşti mai mult, cu atât înţelegi mai bine acest principiu şi vei putea accepta mai mult în inima şi în viaţa ta din tot ceea ce ţi se cuvine, tot ceea ce visezi şi tot ceea ce doreşti.

S-ar putea să nu-ţi dai seama, dar dacă cineva îţi oferă chiar şi ceva mic, dar tu îl refuzi, asta va reduce fluxul de energie către tine. Ţi se va oferi alt lucru mărunt şi, dacă-l refuzi şi pe acela, energia va fi redusă şi mai mult. Trebuie să înţelegeţi că: Toate dorinţele şi visele voastre, toate acele lucruri la care vă gândiţi şi pe care le doriţi în mintea voastră, dar consideraţi că ar fi lucruri prea mari, dincolo de puterea voastră de a le manifesta şi dincolo de abilitatea de a le înţelege, încep să vină la voi cu paşi mici. Dacă nu puteţi accepta acele mici sporuri, lucrurile cele mari nu vor mai veni. Dar dacă acceptaţi micile adaosuri cu recunoştinţă şi gentileţe, atunci veţi începe să primiţi şi lucrurile mai mari, obiectele mai mari şi experienţele mai mari destinate inimii voastre.

Acesta este un principiu foarte important de înţeles. Îl cunoşteam în acel moment, aşa că am primit toate darurile cu multă recunoştinţă şi amabilitate. Eram foarte frumos împodobit şi echipat când am pornit pe drumul meu prin deşert, alături de un convoi cu 10-15 cămile. Am uitat numărul exact.

Faptele se estompează, dar sentimentele rămân

Ştiu că multora dintre voi nu le plac aceste divagaţii, dar nu sunt aici pentru a vă convinge de experienţa mea. Nu asta încerc să fac. Încerc să vorbesc acelora cu minţi deschise şi inimi deschise care sunt interesaţi de această poveste şi de principii. Nu sunt aici pentru a convinge scepticii prin specificarea exactă a unor locuri, timpuri, latitudine şi longitudine. Dacă eşti sceptic, închide această carte. Nu-ţi face griji. Vezi-ţi de treabă, trăieşte-ţi viaţa şi revino la această carte când te-ai săturat să-ţi trăieşti viaţa ca un sceptic, cu lipsurile, negativităţile şi accidentele sale. Eu vorbesc celor care au priceput deja că, numai înţelegând principiile universului, vor putea trăi viaţa pe care şi-o doresc. De aceea nu intru în detaliile numelor locurilor: nu au nicio importanţă pentru această relatare. Ceea ce doresc să prindeţi voi sunt “detaliile” despre ţinta mea, “detaliile” trăirilor mele, ale lecţiilor şi învăţăturilor mele. Inexactităţile pe care mintea ego-ului le va critica în această poveste nu au nicio importanţă pentru mine. Nu-mi pasă de ele. Voi discuta orice doriţi să discutăm, dar nu voi insista pe acestea.

De fapt, când rememorezi poveşti de acum atâtea secole, detaliile se cam estompează. Nu asta îţi aminteşti când intri în non-fizic. Îţi aminteşti dragostea, îţi aminteşti relaţiile, îţi aminteşti principiile generale şi sentimentul pe care ţi l-au lăsat întâmplările. Îţi aminteşti ce ai învăţat, îţi aminteşti unde ai greşit, îţi aminteşti unde ai luat o decizie proastă şi îţi aminteşti unde ai întâlnit fiinţe de care te-ai legat. Aşa sunt amintirile din non-fizic. Prin urmare, aceste poveşti vor fi cam vagi pentru cei care caută dovezi. Însă ei pot apela la enciclopedii pentru asta. Această poveste nu îi va mulţumi, dar nu mă deranjează. Nu fac această afirmaţie cu înverşunare. Pur şi simplu, aşa stau lucrurile.

• • •

Aşadar, m-am alăturat acestui convoi de negustori şi servitori ai lor. Bineînţeles, exista şi un conducător, care era un om destul de bogat şi nobil. Am început să discut cu el principiile, pentru că, repet, aceşti comercianţi, aceşti conducători, aceşti oameni care călătoreau dintr-o ţară în alta vorbeau multe limbi. Timp de săptămâni, cât am călătorit prin deşert – fiindcă nu era o simplă drumeţie cea pe care o întreprindeam – am studiat o limbă pe care el mi-a spus că îmi va folosi mult şi am început să lucrez zilnic cu el, învăţând cuvintele. Compania mea îl bucura şi era fericit să fie însoţit de cineva care avea o dorinţă atât de nesăţioasă de înţelegere şi cunoaştere.

Aşadar, a început călătoria şi, cum s-ar zice, săream din oază în oază. Am trecut prin medii deşertice destul de dure, unde lipsea apa, cu excepţia acestor oaze.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
18 martie 2021