< Cuprins "ISUS - Autobiografia mea"
Când am decis că ajunsesem suficient de departe şi petrecusem suficient timp în locul pe care îl numiţi Tibet, acel loc din nordul Indiei în Munţii Himalaya, aveam douăzeci şi şase de ani. Era timpul să mă întorc acasă şi am început acea lungă călătorie înapoi. Ştiam că voi găsi drumul. Îmi imprimasem în minte într-un mod de neuitat fiecare parte a călătoriei şi urma să mă întorc repede, oprindu-mă mai rar şi pentru perioade mai scurte. Călătoria spre casă pare întotdeauna mult mai scurtă decât plecarea; eram dornic să mă întorc. E ceva obişnuit într-o călătorie. Aţi simţit şi voi acest lucru pe propria piele: Când pleci de acasă, ai o senzaţie minunată, revigorantă şi te simţi de parcă ai putea conduce sau merge pe jos pentru totdeauna. Apoi, vine un moment, după ce ai dormit pe destule pardoseli aspre şi pe destule plaje ciudate, când doreşti să revii acasă. Este firesc ca oamenii să dorească să trăiască acolo unde s-au născut sau împreună cu grupul de oameni de care sunt ataşaţi. Aşa că voi vorbi puţin despre asta, pentru că mulţi dintre voi, în lumea occidentală, aţi preluat această modă a călătoriei fără oprire ca o modalitate de distracţie, şi nu este benefică aşa cum o puneţi în practică.
Să vorbim puţin despre călătorie ca rit de trecere. Este genul de călătorie pe care o faceţi după ce terminaţi şcoala sau universitatea, când părăsiţi siguranţa financiară a cuibului părintesc şi pe oamenii pe care îi cunoaşteţi de mulţi ani, plecând într-o parte a lumii în care nu aţi mai fost, probabil, niciodată. Mulţi dintre voi aţi făcut acest lucru sau îl faceţi chiar acum. Aceste tipuri de călătorii sunt minunate pentru minte, pentru că nu îţi dai seama cât eşti de condiţionat mental până când nu păşeşti într-un oraş în care oamenii au un set complet diferit de valori sau până când nu vezi oameni care trăiesc sub standardele cu care eşti obişnuit sau peste standardele cu care eşti obişnuit în unele cazuri (deşi occidentalii, în general, nu prea au parte de a doua situaţie). Abia când cunoşti diversele manifestări ale vieţii, începi să vezi unde te încadrezi şi tu. Şi multe persoane care rămân în lumea lor occidentală, cocoloşite în casele lor scumpe cu maşini frumoase, nu înţeleg cât de mult sunt condiţionate.
Poate că citiţi această carte fără să vă daţi seama cum anume aţi fost condiţionaţi în cultura voastră, în oraşul vostru, în familia voastră. Oamenii cred că ceea ce ştiu ei este corect, şi asta îi face să aibă o minte îngustă, îi judecă pe ceilalţi cu superioritate şi le este teamă să-şi expansioneze conştiinţa. Drumeţia pe care am întreprins-o în anii tinereţii mi-a arătat limitele gândirii mele, că nu înţelegeam adevărata magnitudine a planetei pe care trăiam şi care era întreaga gamă de experienţe care-mi erau disponibile.
Petrecusem timp cu yoghini care erau în stare de lucruri de care fiinţele obişnuite nu erau capabile. Erau capabili să manifeste obiecte; erau capabili să trăiască, de obicei aproape dezbrăcaţi, în condiţii în care alţii ar fi îngheţat. În acel timp şi loc şi în acea excursie aventuroasă, am început să înţeleg mai mult mintea umană. Şi este adevărat că mi-aş fi dorit să-mi petrec restul vieţii în acel loc, dar aşa cum am spus la începutul acestei secţiuni, există un anumit motiv pentru care oamenii doresc să trăiască împreună cu familia şi prietenii şi acolo unde s-au născut. Ei s-au născut în acel loc dintr-un motiv şi s-au născut în apropierea acelor oameni dintr-un motiv.
Planul dinaintea naşterii tale – configuraţia ta karmică, să-i zicem – te-a adus într-o anumită familie, într-o anumită regiune şi într-un anumit sistem de valori, şi acesta este motivul pentru care eşti întotdeauna atras să te întorci la ceea ce cunoşti bine. Abia după ce ţi-ai făcut bine lucrarea şi ajungi să înţelegi ce era plănuit să-ţi ofere acea viaţă, devii cu adevărat liber să mergi mai departe. Unii dintre voi vă părăsiţi familia natală plini de dorinţa de a scăpa de ei, din cauza firii lor maliţioase sau a faptelor lor ignorante şi, totuşi, veţi continua să aveţi aceleaşi reacţii chiar şi atunci când ajungeţi într-un loc nou şi vă începeţi o viaţă nouă. Familia voastră de origine vă va influenţa mereu fie în ceea ce faceţi, fie în ceea ce vă repugnă.
Aceasta nu este libertate adevărată. Este o libertate a corpului, dar nu este libertatea minţii şi asta încerc să vă transmit prin aceste texte. Nu contează unde ţi-e corpul; contează unde ţi-e mintea. Dacă mintea este liberă, dacă mintea este aliniată cu dragostea şi dacă eşti conştient de ceea ce eşti – o fiinţă spirituală care are o experienţă fizică – atunci eşti liber cu adevărat. Dar trebuie să înţelegeţi acest principiu şi aveţi un drum lung de parcurs, fără niciun dubiu. Citirea unei cărţi nu e de ajuns. De fapt, cititul rareori e de ajuns. Nu înveţi din citit; ci prin experienţa personală. Cu toate acestea, trebuie să învăţaţi principiile pe care să le aplicaţi în viaţa voastră de la o înţelepciune care nu vă aparţine, pentru că majoritatea dintre voi nu trăiţi într-un mod înţelept. Cei mai mulţi dintre voi nu trăiţi în înţelepciune; trăiţi în ignoranţă şi condiţionare.
O drumeţie, o excursie în necunoscut, este o cale minunată de a începe să-ţi înţelegi limitele şi condiţionările minţii, pentru că te vei confrunta cu fiinţe care au viziuni ale lumii complet diferite şi sisteme de valori complet diferite, şi vei începe să înţelegi că a ta este doar o alegere dintre multe altele. Cu cât călătoreşti mai mult, cu cât mergi mai departe şi cu cât cunoşti mai multe culturi, cu atât îţi dai seama că cultura ta nu este chiar atât de reală. Experienţa ta ca om este reală, aşa cum experienţele oamenilor de pe planetă sunt reale. Asta vreau să vă explic: că nu sunt importante accesoriile culturii voastre – maşinile, casele, locurile de muncă şi carierele de care sunteţi atât de obsedaţi în lumea occidentală. Importante sunt experienţele umane de dragoste, creativitate, bucurie şi compasiune, precum şi preţuirea acelor experienţe.
Poate că aceste lucruri nu par prea intelectuale. Mintea voastră occidentală apreciază intelectul, latura masculină a minţii, dar asta pentru că cultura voastră este dezechilibrată într-un mod înşelător şi nu vă daţi seama de asta. Credeţi că totul este normal. Este normală distrugerea mediului. Este normală lipsa de preţuire a copiilor şi femeilor, chiar dacă li se acordă drepturi legale în societate. Încă există lipsă de respect şi reală apreciere a acestor laturi ale societăţii. Există un refuz de a oferi egalitate persoanelor de culoare. Acestea sunt câteva dintre aspectele din societatea voastră care trebuie analizate şi despre care vorbesc în această carte, ca să puteţi înţelege viaţa pe care am dus-o şi implicaţiile asupra vieţii pe care voi o duceţi.
Mulţi dintre voi credeţi că nu am nimic de-a face cu viaţa voastră, dar vă înşelaţi. Întreaga voastră societate este construită pe minciuni despre ceea ce sunt eu şi cine sunt eu şi ce a însemnat viaţa mea, aşa că trebuie să demontez astea. Trebuie să vă ajut să vă limpeziţi mintea. Asta mă simt îndemnat să fac, pentru că mulţi dintre voi aveţi concepţii total greşite. Acolo unde locuiţi acum este locul în care ar trebui să vă aflaţi dar, dacă simţiţi că nu sunteţi capabili să faceţi transformări, dacă simţiţi că sunteţi prinşi într-o reţea de condiţionări în afara controlului vostru de a le schimba, vă sugerez să plecaţi într-o călătorie. Poate fi chiar şi numai o călătorie limitată, dacă de munca voastră depind mulţi oameni. Cu toate acestea, vă sugerez să faceţi o călătorie într-un loc unde aţi dorit întotdeauna să mergeţi – nu ca un turist occidental la un hotel de cinci stele, aşa cum căutaţi mulţi dintre voi. Mergeţi într-o călătorie într-un loc care vă interesează, care v-a atras întotdeauna. Poate că sunteţi atras de o altă cultură, poate de un anumit oraş, poate de o anumită formă de exprimare – o comunitate artistică, ceva de genul acesta – sau poate de un ashram sau o comunitate religioasă. Indiferent de alegere, retrageţi-vă din viaţa voastră timp de o lună.
Justificaţi-vă cum credeţi că e mai bine. Oricum, explicaţiile voastre nu-i vor mulţumi pe cei care trăiesc cu voi. Ei vor trebui să-şi vadă de viaţă singuri, iar acest lucru este, uneori, de asemenea, un beneficiu pentru fiinţele care au devenit atât de ataşate una de cealaltă, încât nu mai au libertate. Dacă aveţi persoane care sunt dependente financiar de voi, faceţi tot posibilul pentru a le ajuta în luna respectivă. Este posibil să trebuiască să vă amânaţi plata facturilor pentru o perioadă de timp şi să spuneţi oamenilor că trebuie să vă ocupaţi puţin de sănătatea voastră psihică, dar vă sugerez să o faceţi.
Veţi auzi imediat voci care ţipă că asta nu se poate, dar veţi fi surprinşi de efectul benefic al acestei călătorii. Veţi fi surprinşi de efectul acestei separări de fiinţe care, poate, consideră că totul li se cuvine, inclusiv persoana voastră. Poate că tocmai de asta depuneţi atâta efort pentru alţii: simţiţi că nu sunteţi văzuţi, nici măcar de voi înşivă. La asta le recomand să se gândească cei care simt că au blocaje, cei care citesc această carte şi încep să înţeleagă că sunt condiţionaţi şi că nu se înţeleeg pe sine în mod clar. S-ar putea să se întrebe de ce am plecat eu într-o călătorie ca aceasta. A fost pentru iluminarea-de-sine şi a fost, de asemenea, pentru a realiza chemarea pământului, chemarea tribului în care m-am născut, căci acolo mă aşteptau lecţiile mele.
A trebuit să-mi fac lucrarea exact în acel mediu şi mulţi dintre voi trebuie să vă faceţi lucrarea în mediul familiei voastre, chiar dacă familiile voastre occidentale sunt uneori împrăştiate în lume. Puteţi face în minte lucrarea iertării şi lucrarea transcenderii. Voi intra în acest subiect ceva mai târziu, dar deocamdată luaţi notă şi începeţi să vă gândiţi la asta. Începeţi să vă gândiţi de ce vă aflaţi acolo unde vă aflaţi şi ce lecţii vă aşteaptă. Ce trebuie să învăţaţi în tribul în care v-aţi născut, tribul pe care l-aţi creat prin propria voastră familie?
M-am aventurat înapoi prin satele şi oraşele şi pe drumurile şi cărările pe unde călătorisem anterior, dar de data asta, călătoria a fost mult mai rapidă. Nu am mai stat şi nici contemplat atât de mult. Călătoream cu un scop, acela să ajung acasă. Deci, acest drum a fost mult mai scurt. Adunasem nişte bani prin diversele activităţi pe care le făcusem pe când mă oprisem pentru scurte perioade. Muncisem din greu şi studiasem din greu şi meditasem din greu. Dar lucrasem şi pentru bani uneori şi am ales întotdeauna să fiu plătit într-o monedă internaţională de aur sau argint, aşa că strânsesem ceva fonduri pentru a merge acasă şi nu mai trebuia să-mi petrec săptămânile lucrând, aşa cum făcusem la început ca să-mi plătesc călătoria. Mă îndreptam spre casă cu puţine economii şi le-am cheltuit foarte cumpătat. Drept urmare, când am ajuns în acel port de la Golful Persic, cum îl numiţi voi, eram destul de slăbit şi am hotărât să mai rămân puţin acolo.
Acest port era unul frumos, aşa cum spuneam mai devreme, şi am decis să-mi amenajez acolo un mic punct de odihnă. Vremea era fierbinte, aşa că aveam nevoie de un adăpost. Am început să lucrez pentru un tâmplar. Eram talentat la acest gen de lucrări şi el mi-a permis să muncesc alături de el. O perioadă de două luni, m-am odihnit şi am cheltuit nişte bani pe mâncare pentru a-mi reface puterile, pentru că nu doream să ajung acasă aşa de slăbit şi tras la faţă. Arătam ca unul dintre acei asceţi indieni: părul meu crescuse lung şi dezordonat, iar barba era lungă şi groasă. Am început să mă îngrijesc mai mult, în conformitate cu modul în care erau oamenii obişnuiţi să mă vadă şi am început să mă îngraş.
Aveam o conformaţie osoasă şi musculoasă, aşa că nu m-am îngrăşat prea uşor, dar munceam destul de intens cărând lemnele şi mânuind ciocanul, aşa că am făcut muşchi. Mi-a părut bine pentru asta. Era bine să te opreşti; era bine să faci o muncă obişnuită şi era bine să revii în lume, cum s-ar zice. Într-o mare măsură, fusesem într-o călătorie a minţii şi a conştiinţei, iar acum simţeam că trebuie să mă întorc în corpul fizic, în lumea mea, pentru că ştiam că, acasă, voi avea de lucru fizic. Ştiam că trebuie să fiu bine împământat în viaţa obişnuită a oamenilor. Deci, acesta a fost începutul revenirii înapoi în corp şi înapoi în mintea mea obişnuită, conştiinţa mea obişnuită (deşi conştiinţa mea se schimbase considerabil în această călătorie). Învăţasem practici şi principii diferite de ceea ce cunoscusem în tinereţe şi voiam să le aduc oamenilor pentru a-i ajuta să se înţeleagă pe sine.
Mi-am continuat călătoria după răgazul de două luni în acest minunat oraş portuar. M-am întors cu convoiul de cămile cu care călătorisem odată. Omul cu care călătorisem iniţial nu mai conducea caravana de data aceasta. El avea alte treburi la celălalt capăt al traseului, aşa că o conducea fiul său, cu care am format o prietenie similară. Această familie era în mod evident elevată, intelectuală şi cu o largă deschidere, datorită călătoriilor lor, iar fiul era la fel de plăcut ca şi tatăl.
Ne-am oprit din nou la oaze. Opririle nu depindeau de mine, aşa că am petrecut acolo tot atâtea zile ca şi înainte – trei sau patru zile în fiecare. Mi-am dat seama că aceasta era viaţa de familie şi viaţa socială a conducătorului de caravană. Avea o soţie într-unul dintre aceste locuri, aşa că era firesc să-şi dorească să stea acolo şi să nu lucreze tot timpul. M-am bucurat încă o dată de aceste locuri. Era un fel de întoarcere acasă, revenind în aceste medii familiare şi văzând că viaţa oamenilor continuase în mod identic. Am ţinut minte. Am înţeles că viaţa oamenilor rămâne aceeaşi, dacă nu li se impune o schimbare drastică.
Când vă analizaţi viaţa, trebuie să înţelegeţi că nu o puteţi schimba fără un mare efort al minţii. Puteţi să vă mutaţi în alt loc fizic, puteţi să vă schimbaţi hainele şi locul de muncă şi chiar partenerul, dar dacă nu vă schimbaţi procesul intern de percepţie, atunci nu puteţi schimba exteriorul, deoarece exteriorul reflectă cum sunteţi pe interior. Acesta este motivul pentru care viaţa celor mai mulţi oameni rămâne la fel, chiar dacă sunt foarte iritaţi de cum merg lucrurile sau de toate lecţiile de viaţă care se tot repetă. Viaţa voastră este o reflectare în exterior a stării interioare şi, dacă doriţi să o schimbaţi, trebuie să vă schimbaţi pe voi înşivă. Trebuie să vă schimbaţi percepţia şi judecăţile, şi trebuie să vă transformaţi urile şi temerile. Până când nu înţelegeţi acest principiu, nu veţi schimba manifestarea exterioară. Această revelaţie mi-a apărut în timp ce mă îndreptam spre casă prin aceste locuri.
Mi-am dat seama că mi-am putut schimba viaţa pentru că am insistat să-mi transform mintea. Am întâlnit puţine fiinţe pe parcurs care înţelegeau cu adevărat acest lucru. Desigur, înţelepţii din Orient o ştiau şi m-au învăţat lucruri şi mai profunde. Ei înţelegeau acest principiu, totuşi, erau complet fericiţi cu viaţa lor, pentru că ştiau că, dacă au nevoie, o pot schimba oricum doresc. Erau mulţumiţi de locul în care se aflau, văzându-şi liniştiţi de studiul conceptelor şi de practicile spirituale.
Viaţa obişnuită a persoanelor pe care le vedeam pe drumul spre casă se deosebea de cea a înţelepţilor prin faptul că cele mai multe nu erau mulţumite. Majoritatea erau înveninate de micile rivalităţi din familie sau cu vecinii. Am asistat la o mulţime de certuri, lupte şi nefericire şi multă tristeţe şi suferinţă. Mi-am propus să-mi reîntăresc convingerea pe care o aveam că pot ajuta oamenii să iasă din tristeţea, restricţiile şi modul lor limitat de gândire. Acesta era proiectul pe care îl planificam pentru întoarcerea acasă, aşa că mintea îmi stătea mereu la el. Am fost întotdeauna atent la această realitate, la această formă de manifestare şi suferinţă. Ştiam că oamenii nu se bucură de viaţă şi ştiam că aş putea schimba asta. Ştiam că îi pot ajuta în acea călătorie interioară.
M-am întors în portul de escală şi am fost întâmpinat cu cea mai mare căldură peste câteva zile, când a sosit prietenul meu. Se întreba ce se întâmplase cu mine, iar întâlnirea noastră a fost ca a unor fraţi care s-au despărţit de mult. S-a dat puţin în spate, ţinându-mă de umeri şi remarcând faptul că m-am transformat în bărbat. Când mă văzuse ultima dată, eram un tinerel, dar lunga mea călătorie, de aproximativ doi ani şi jumătate, mă transformase. El a văzut înţelepciunea din ochii mei şi puterea pe care o dezvoltasem în corp după acea călătorie lungă şi traumatizantă. Nu am intrat prea mult în istoria încercărilor şi a necazurilor mele, dar umblatul şi peregrinajul pentru atâta timp prin terenuri dificile – deşerturi fierbinţi şi teritorii muntoase – îmi dezvoltaseră o structură fizică şi o musculatură destul de impresionante la momentul întoarcerii. În ciuda naturii mele zvelte, structura de bază era puternică. Eram un om schimbat şi el a văzut asta când am reluat legătura.
Am petrecut două zile împreună făcând ceea ce fac fraţii când se reunesc: am mâncat. I-am povestit despre lucrurile pe care le învăţasem. Îi plăcuse dintotdeauna viziunea mea asupra lumii şi era fascinat de aceste lucruri, de aceste practici yoghine pe care ajunsesem să le pătrund. Era foarte atent şi fascinat când descriam lucrurile pe care le învăţasem şi locurile unde fusesem. El se considera a fi un om foarte umblat până m-am întors eu din călătorie, când şi-a dat seama că sunt o fiinţă foarte, foarte umblată şi că, prin comparaţie, el era un sedentar. Am glumit puţin despre asta.
În acel punct al călătoriei, am devenit mai nervos, întrebându-mă dacă nu cumva Maria mă părăsise şi începuse vreo relaţie cu un alt bărbat. Avusesem nişte viziuni în care o întâlneam având un prunc agăţat de şold şi un copil mic de mână. Ştiam însă că acestea erau doar fantezii ale fricilor care se manifestau în minte, aşa că m-am autodisciplinat să nu insist pe astfel de viziuni.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
21 martie 2021