<  Cuprins "ISUS - Autobiografia mea"

Cap.6: Ajung acasă

- capitolul şase -

Ajung acasă

Ne apropiam de casă. Căpitanul navei, cu care petrecusem câteva zile vorbind despre ceea ce învăţasem şi despre ce se întâmplase în excursia mea, era un tovarăş plăcut. Eram ca şi când nu ne-am fi despărţit niciodată, iar călătoria de trei zile înapoi în oraşul portuar de lângă locul meu de reşedinţă a fost una cu multă bucurie şi comunicare. Am continuat să discutăm ceea ce învăţasem despre minte şi disciplină şi ce pot realiza acestea. Cu această ocazie, am putut aflat mult mai multe despre el şi despre călătoriile sale prin lume şi, fiindcă eu însumi fusesem în excursii, apreciam cu adevărat lungile sale călătorii, prin care şi-a aranjat sursele de aprovizionare cu bunuri şi servicii.

Se făceau cu greu aranjamente la distanţă în acele zile. Nu existau telefoane. Oamenii trebuiau să călătorească în diferite locuri şi să închege relaţii cu alţi oameni în care puteau avea încredere, pentru că erau mulţi bani implicaţi în acele tranzacţii. „Autostrăzile” vremii, adică liniile de-a lungul cărora călătoreau mărfurile, erau periculoase şi adesea bântuite de tâlhari şi hoţi. Mi se părea interesant ce spunea, după ce parcursesem o aşa distanţă şi vizitasem atâtea locuri, şi am căpătat o admiraţie mult mai mare pentru munca sa. Nu l-am privit ca pe vreun răsfăţat bogat căruia îi plăcea doar să se plimbe cu barca. Ajunsesem să înţeleg dedicaţia sa profundă faţă de munca sa.

Când am coborât în oraşul-port pe care îl vizitasem de multe ori în tinereţe, am fost foarte, foarte fericit şi, în acelaşi timp, neliniştit să fiu acasă. Vă puteţi imagina că, neexistând comunicaţii – fără scrisori, fără apeluri telefonice – mintea mea dorea să inventeze poveşti despre ce s-a întâmplat în lipsa mea şi cum voi fi primit. Dar, din cauza lecţiilor pe care le asimilasem, pentru că învăţasem atât de multe despre disciplinarea minţii, puteam să recunosc când se dezvoltă o poveste mentală şi să o opresc imediat, să o împiedic rapid să îmi provoace nelinişte sau teamă.

O scurtă lecţie: Antrenaţi-vă mintea

Aşa se întâmplă, dragii mei: Vă creaţi propriile frici. Vă creaţi propriul iad pe acest plan pe care îl numiţi Pământ, din cauza naturii indisciplinate a minţii voastre. Este ca un cal sălbatic în galop, pe care încerci să-l călăreşti. Te tot aruncă pe jos şi apoi te sui iar şi te duce în locuri unde nu doreşti să mergi. Este ca şi cum ai încerca să-ţi trăieşti viaţa încălecat pe un animal care are o voinţă proprie, deşi nu este chiar aşa! Mintea poate fi complet dresată. Mintea poate fi total concentrată la voinţă. Este foarte important să înţelegeţi acest lucru, deoarece mintea este forţa creatoare în viaţă. Mintea voastră creează pasiune şi emoţie, iar emoţia creează obiectele fizice.

Când te gândeşti la ceva fără pasiune, fără să implici nicio energie, nu prea are efect, dar când te gândeşti la ceva cu pasiune şi dorinţă sau cu frică şi ură intensă, atunci adaugi combustibil la foc. Iată ce trebuie să înţelegeţi: Urile şi temerile voastre, generate de o minte indisciplinată, se manifestă mereu în viaţa voastră sub forma unor elemente perturbatoare, cum ar fi oamenii care nu vă plac, care vă atacă, locuri în care nu doriţi să mergeţi (poate, serviciul vostru sau domiciliul într-un cartier prost) şi lucruri pe care doriţi să le evitaţi (boli, conversaţii neplăcute sau relaţii tensionate). Acestea sunt create de gândurile, credinţele şi emoţiile voastre, toate conlucrând. Menţionez acest lucru de mai multe ori în această carte pentru a vă întipări în minte importanţa sa, ca să înţelegeţi cu adevărat că de aici vine suferinţa voastră.

Crezi că suferinţa provine de la bolile tale, dar bolile provin din gândurile tale de frică manifestate de-a lungul deceniilor. Crezi că provine din relaţiile tale toxice şi din partenerii tăi dezagreabili, dar aceste fiinţe reflectă propria ta vibraţie, cauzată de gândurile tale de frică şi ideile tale anxioase. Crezi că este cauzată de munca pe care o consideri epuizantă, care nu ar fi la înălţimea pretenţiilor tale şi care te goleşte de energie. Dar aceste experienţe provin din lipsa ta de iubire-de-sine, lipsa de stimă-de-sine. Eşti incapabil să creezi o muncă frumoasă, plină de sens, creativă şi făcută cu bucurie, dacă nu crezi că o meriţi sau dacă nu te vezi capabil să atingi acest scop. Deci, iată că multe dintre credinţele voastre fundamentale au o manifestare concretă în lumea voastră.

Când am coborât din corabie, ştiam toate aceste lucruri fără umbră de îndoială. Le studiasem şi mă adâncisem în ele, iar aceste cunoştinţe mi-au permis să păşesc în orice mediu, ştiind că mă voi descurca bine, pentru că aveam controlul propriei mele minţi. Eram responsabil de propriile procese de gândire. Desigur, poate că acest lucru vă zăpăceşte, dacă aţi crezut poveştile despre sfârşitul vieţii mele, dar veţi înţelege mai clar pe măsură ce vom aprofunda această istorisire. Veţi înţelege procesul în care eram implicat spre sfârşitul vieţii mele. Dar nu vom sări la chestiunea asta chiar acum.

Reunirea

Am coborât din corabie pe un teritoriu familiar, iar asta a fost o mare bucurie pentru inima mea. Am văzut câteva prietene, tinerele care lucrau la docuri şi erau foarte fericite să mă vadă, pentru că le lăsasem o impresie de fiinţă iubitoare, care nu le judeca pentru viaţa sau munca lor, şi am petrecut o oră sau două discutând cu ele despre ce se schimbase. Unele dintre ele chiar şi-au schimbat „cariera” (folosesc acest cuvânt cu rezervă, desigur) către alte domenii. Spuneau că a fost rezultatul direct al conversaţiilor purtate cu mine şi am fost plăcut impresionat să aud că viaţa cuiva a fost influenţată, viaţa cuiva s-a schimbat în mai bine datorită unor informaţii pe care i le împărtăşisem. Acest lucru m-a bucurat foarte mult şi mi-a întărit hotărârea să ajut oamenii pe mai departe să se schimbe şi să aibă realizări superioare în viaţă.

Pe când urcam dealul de la ieşirea din oraş, m-am întors şi am privit peisajul. Am văzut oraşul situat la marginea apei şi dealurile prăfuite din depărtare şi am văzut concentrarea de oameni din acea zonă. M-am gândit pentru o vreme cât era de interesant că oamenii preferau să stea într-o aşa aglomeraţie, în ciuda vastităţii mediului înconjurător. Era clar că oamenii simţeau nevoia să fie împreună, că prosperau fiind aproape unii de alţii. Şi totuşi, capacitatea lor de a trăi împreună era profund compromisă de stilul lor certăreţ şi de minţile lor agresive, care le produceau un comportament agresiv. Am avut acest gând în timp ce m-am întors şi priveam şi am înţeles că ei s-ar fi putut împrăştia, ca să nu mai aibă de-a face unii cu ceilalţi, dar oamenii nu vor asta. Se strâng într-un spaţiu foarte mic, ca să nu fie singuri, pentru că mai există un aspect al minţii foarte puternic şi anume credinţa că am fi singuri.

Desigur, nu este adevărat. Dar această prelegere o voi susţine mult mai încolo, când o să vă povestesc despre modul în care am devenit iluminat. În acest moment, nu eram încă iluminat. Eram cineva care doar se autoeducase bine în privinţa minţii umane şi a proceselor de gândire şi văzuse, prin observaţie şi practici personale, cum gânduri diferite creează vieţi diferite şi cum comportamentul pleacă de la gânduri. Lucrul acesta mă fascina neîncetat şi, desigur, este întotdeauna interesant să vezi câte permutări şi tipare nenumărate ale acestui principiu se manifestă în lume. Mereu mă gândeam la asta şi ascultam vocile care nu încetau să-mi transmită informaţii.

Desigur, trebuie să înţelegeţi că vocile interioare nu erau ceva înspăimântător. Mă obişnuisem cu ele. De-a lungul timpului, a crescut frecvenţa şi calitatea comunicărilor şi, în timp ce mă plimbam, puteam auzi o voce în minte care-mi vorbea despre un anumit subiect sau principiu. Deci, când mergeam pe jos, părea că nu fac nimic special, dar de fapt, primeam educaţie din non-fizic, de la fiinţe non-fizice; primeam informaţii. Desigur, lucrul acesta nu era ştiut de persoanele care mă priveau, aşa că erau surprinse să audă unele lucruri care îmi ieşeau pe gură şi se întrebau de unde am primit informaţiile, căci nu erau întotdeauna informaţii disponibile în acel timp şi loc. Cu siguranţă, era un fenomen condamnat de multe doctrine ale religiei locului din acea vreme. De asemenea, mai erau acolo şi cuceritorii romani. Peste tot erau aşezăminte militare. Forţele nu erau numeroase, dar eram, cu adevărat, sub ocupaţia unor soldaţi, unor gangsteri, să zicem (aşa se comportau mulţi dintre ei cu oamenii obişnuiţi din această zonă). Dar divaghez.

Mergeam foarte încet prin peisaj, fiind foarte atent la acest loc drag şi minunat de unde plecasem de trei ani. Nu fusese o călătorie uşoară şi acum, în timp ce păşeam spre oraşul meu natal, începeam să mă îngrijorez. Sunt recunoscător pentru faptul că aveam ştiinţa că, numai rămânând în momentul prezent, concentrându-mă asupra a ceea ce doream să creez, voi rămâne senin şi pe pace. Dacă m-aş fi lăsat dus de minte acolo unde dorea ea să mă ducă, aş fi devenit foarte neliniştit şi nervos în legătură cu ceea ce urma să găsesc.

M-am apropiat de satul meu foarte precaut. Nu ştiam dacă nu cumva o voi vedea pe Maria căsătorită cu un alt bărbat şi nu ştiam ce se va întâmpla atunci. Când m-am apropiat de casa familiei sale, am văzut-o spălând ceva afară. Desigur, vă amintiţi că devenisem mai puternic, mă îngrăşasem şi avusesem mare grijă de mine în lunile anterioare pentru a mă prezenta înaintea ei cu un chip frumos şi puternic. Când şi-a ridicat capul şi mi-a recunoscut mersul – evident că m-a văzut venind de la distanţă – a renunţat la ceea ce făcea şi, ca în filmele voastre ce înfăţişează o astfel de scenă, a alergat spre mine foarte fericită.

Eram în extaz că sunt astfel întâmpinat. Crezusem că voi avea parte de furie, dar ce primeam era numai bucurie şi dragoste şi, când ne îmbrăţişam, nu ne păsa că ne priveau oamenii. Nu ne păsa dacă dam naştere la bârfe (căci asta era una dintre activităţile principale ale comunităţii din acel moment şi loc). Ne-am îmbrăţişat mult şi bine, iar emoţiile trezite în noi erau foarte puternice. Am simţit nevoia să o rog să se căsătorească cu mine. Am simţit nevoia să-i cer să devină soţia mea, pentru că acum eram un bărbat capabil de genul de angajament pe care îl cere această legătură. Era copleşită de emoţie şi lacrimi, aşa că nu mi-a putut răspunde, dar venind acasă la ea, ştia că eram complet dedicat relaţiei şi legăturii noastre. A fost un moment magnific – fără nicio îndoială – unul care iese în evidenţă în amintire mai presus de multe alte evenimente din viaţa mea.

Un străin într-un ţinut cunoscut

Era minunat să fiu acasă, să fiu în braţele iubitei mele şi să văd din nou feţe cunoscute. După ce fusesem plecat de ceva timp, nu prea mă mai interesa să văd feţe noi, ci îmi doream să văd unele vechi şi familiare, aşa că era un sentiment liniştitor să văd oamenii stând în aceleaşi locuri. Era ceva liniştitor să vezi fiinţele făcând aceeaşi muncă. Era liniştitor să vezi case cu o formă familiară.

Cu toate acestea, călătoria mă schimbase şi nu mai eram unul dintre aceşti oameni. Devenisem ceva diferit. Într-un fel, devenisem un guru. Devenisem cineva care dorea să predea, cineva care dorea să transmită cunoştinţe altora. Am simţit, adânc în inima mea, că aceasta va fi calea pe care o voi lua.

Am intrat cu Maria în casă. Mama ei era mult mai rece cu mine decât era Maria. Şi-a amintit de toate lacrimile şi durerile pe care le-a îndurat Maria când am plecat şi, sunt sigur, multă vreme după aceea. Poate că ştiţi sentimentul de a fi părăsit de dragostea vieţii tale. Mulţi dintre voi aţi trecut prin asta şi este o experienţă dureroasă. Nu crezi că acea persoană se va întoarce. Nu crezi că dragostea va mai reveni vreodată.

Dar iată ce aş vrea să înţelegeţi: dacă aveţi o legătură cu cineva în inimă, minte şi suflet, atunci foarte puţine lucruri ar putea-o distruge, cu excepţia urii şi a judecăţii, a neiertării şi a fricii. Acestea subminează relaţiile. Aşa distruge ego-ul ceea ce este sacru şi fericit. Şi, de asemenea, unul dintre motivele pentru care cei care citiţi această carte aveţi nevoie să înţelegeţi importanţa învăţăturilor din ea, este că aceste învăţături vă vor păstra vii relaţiile de dragoste. Aceste învăţături vă vor permite să creaţi legături pe viaţă şi puternice – nu dintr-acelea fragile şi precare cum înjghebaţi în vremurile actuale. Aceasta este o informaţie importantă şi voi reveni la ea ceva mai târziu. Dar, ascultându-mi această istorisire, este important să înţelegeţi că relaţia noastră a fost menţinută vie de permanentele mele gânduri pline de iubire pentru Maria, de permanenta mea încredere în ea şi de permanenta mea credinţă în relaţia noastră. Dacă mi-aş fi petrecut acei trei ani spunându-mi poveşti despre infidelitate şi frică, dacă mi-aş fi petrecut acei trei ani proiectând asupra ei tot ceea ce nu doream să se întâmple, atunci vă asigur că deznodământul ar fi fost diferit la venirea acasă. Ar fi simţit acele idei şi mi-ar fi reflectat înapoi exact gândurile pe care le hrănisem. Dar pentru că m-am concentrat doar pe dragostea ei şi pe devotamentul nostru unul faţă de celălalt, totul a mers bine. Şi aşa a fost întoarcerea mea la Maria.

Apoi m-am dus la părinţii mei, la mama mea. Au fost foarte bucuroşi să mă vadă, trebuie să recunosc. Şi ei au făcut gesturi exuberante de dragoste, alergând spre mine şi îmbrăţişându-mă în grup – căci fraţii şi surorile mele erau acasă când urcam pe drumul care ducea la casa părinţilor mei. Au venit toţi la mine. Fraţii şi surorile mele aveau o oarecare rezervă faţă de mine, căci erau mai tineri, dar îşi aminteau bine de mine şi m-am aşezat la masă alături de toate fiinţele pe care le iubeam atât de mult, mâncând şi bând.

Am început să le împărtăşesc poveşti despre călătoria mea, ceea ce a durat ceva timp. Am petrecut câteva zile împreună pentru a ne înţelege reciproc şi a reface relaţia pe care o avusesem şi pe care ne doream să o menţinem. Nu mă putem opri din povestit despre locurile pe unde fusesem, lucrurile pe care le văzusem şi oamenii pe care îi cunoscusem. Am simţit o mare bucurie să-mi amintesc acele poveşti.

Încep să lucrez

Mamei îi venea greu să creadă că poveştile mele erau adevărate. Uneori, se uita la mine şi parcă nu credea că mersesem atât de departe în lume, cât şi în interiorul meu. Am observat că înţelege foarte greu aceste teorii despre interiorul fiinţei şi, în timp ce îi vorbeam, îmi apăreau unele idei despre cum să i le comunic mai simplu. Dacă urma să împărtăşesc aceste informaţii oamenilor, atunci trebuia să le traduc în poveşti pe care ei să le poată înţelege; era nevoie să le traduc într-o limbă pe care să o înţeleagă. În lunile următoare, am început să elaborez ceea ce voi numiţi parabole sau pilde, diverse poveşti care cuprindeau principiile, dar erau mai uşor de digerat. Minţile acestor fiinţe cu care trăisem – cu vieţi simple, fără aventură – nu puteau înţelege aceste concepte, aşa că am început să-mi petrec ceva timp în fiecare zi pentru a imagina poveşti despre principii destul de sofisticate, pe care a trebuit să le transform într-un limbaj cotidian, folosind simboluri pe care fiinţele obişnuite le puteau înţelege.

M-am întors la muncă. Uneori lucram cu tatăl meu la tâmplărie. Totodată, îmi doream mai multă libertate şi mai multă acţiune după călătoriile mele, aşa că am început să mai şi pescuiesc. Îmi plăceau foarte mult: ieşirea în largul apei, comuniunea cu natura şi sentimentul libertăţii pe care îl avusesem în călătoriile mele. Îmi cultivasem acest sentiment în acea perioadă de trei ani şi aveam nevoie de el. Simţeam nevoia să mă îndepărtez de limitările vieţii în sat şi simţeam nevoia să scap de limitările femeilor – nu că le-aş fi judecat în vreun fel, pentru că iubeam femeile din viaţa mea cu intensă afecţiune – dar îmi venea greu, după călătoria mea solitară, să stau să le ascult pălăvrăgind despre activităţile lor zilnice şi vorbind tot timpul. Bărbaţii din jurul meu erau mult mai taciturni. Nu vorbeau atât de mult, dar erau mai închişi şi greu de abordat, aşa că timpul petrecut la pescuit devenise foarte preţios pentru mine, nu doar pentru că procuram hrană şi bunuri pentru comerţ şi vânzare, ci şi pentru că îmi permitea să rămân cu mine însumi, cu propria mea conştiinţă şi să intru în comuniune cu conştiinţele din non-fizic.

Mă aşez la casa mea

Am devenit destul de popular ca învăţător. Trecusem de la condiţia de tânăr delincvent, radical, indisciplinat, pus pe arţag, la condiţia de om înţelept, chiar dacă eram încă foarte tânăr. Mi-am petrecut următoarea perioadă bucurându-mă de întoarcerea acasă şi de relaţia cu Maria. Şi, bineînţeles, în această perioadă, în anul care a urmat întoarcerii mele din călătorie, ne-am căsătorit în modul tradiţional evreiesc şi ne-am mutat împreună.

Înainte de a ne căsători, am trecut prin pregătirile normale pentru căsătorie care se obişnuiau la acea vreme şi eram foarte fericiţi. Eram încântaţi că ne vom căsători. Am avut întotdeauna o relaţie fizică foarte strânsă şi eram dornici să stăm împreună după îndelungata şi dificila noastră separare. Nu voiam să mai stăm despărţiţi. Ne-am îndrăgostit unul de celălalt din nou şi aveam multă energie sexuală. Doream să fim căsătoriţi, ca să ne putem bucura de acea energie.

Într-adevăr, aceasta este partea din poveste pe care Biblia voastră nu o spune despre mine, pentru că a fost scoasă din scripturi. Aceste informaţii erau cunoscute şi fuseseră scrise de mulţi dintre cei care mi-au ştiut viaţa, dar au fost eliminate după moartea mea – după ce am părăsit planul fizic într-un mod vizibil – pentru că ar fi arătat că am fost un om obişnuit, iar Biserica nu a dorit asta. Aveau nevoie să creeze ceva divin din mine, ceva de neatins pentru fiinţa obişnuită. Acesta a fost scopul lor. Ştiau că, dacă aş fi fost o fiinţă obişnuită, aş fi devenit un model de comportament accesibil oamenilor. Ei au simţit că acest lucru le-ar fi dat oamenilor o speranţă şi o încredere în ei înşişi care i-ar fi împuternicit.

Desigur, exact asta încerc să fac în această carte. Vreau să spun adevărul: am fost o fiinţă obişnuită care doar şi-a aplicat puterea minţii la adevărurile realităţii. Nu realitatea pe care o vedeţi acum, pe care o consideraţi reală în cultura voastră. Nu este reală. Astea sunt straturi peste straturi de percepţii greşite şi neadevăruri care vă sunt predate şi care credeţi că sunt reale. Când spun „real”, mă refer la adevărurile universului şi la modul în care el funcţionează. Realitatea înseamnă modul în care funcţionează creaţia. În acest sens folosesc cuvântul „realitate” – realitatea minţii creatoare, realitatea iubirii, realitatea cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este un subiect care, desigur, mă supără destul de tare, din cauză că nu-mi place ca numele meu să fie asociat cu neadevăruri. Nu-mi place ca numele meu să fie asociat cu lucruri care îi rănesc pe oameni, aşa că de aceea vă spun această istorisire şi evoc aceste întâmplări.

Ne apropiem de secţiunea următoare, cu momentul iluminării mele, şi voi intra în poveştile pe care le-aţi citit în Biblia voastră. O să vă spun care a fost cu adevărat experienţa mea în privinţa acestor lucruri. Sper să pot include toate chestiunile care vă interesează şi sper să apreciaţi această poveste la valoarea ei reală şi să vă atingă sufletul, pentru că este adevărul-adevărat. Vorbesc prin această fiinţă, acest medium/channel, dar aceste idei şi concepte sunt amintirile pe care le am din viaţa mea de acum 2.000 de ani din planul vostru fizic. Am şi multe altele noi, despre care voi vorbi la un moment dat, dar deocamdată să clarificăm trecutul. Deocamdată, clarificăm învăţăturile pe care le-aţi citit şi denaturările lor pe care le-aţi asimilat şi care v-au provocat multă suferinţă în viaţă.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
22 martie 2021