< Cuprins "ISUS - Autobiografia mea"
Maria şi cu mine am devenit oficial soţ şi soţie. Hotărâsem să facem acest pas, pentru că Maria dorea să aibă copii şi venise vremea. Îmi văzusem de calea mea şi intuisem că nu trebuie să mă căsătoresc înainte de călătorie. Nu avea legătură cu relaţia noastră. Trebuia s-o fac pentru mine, pentru conştiinţa mea.
Din acel motiv amânasem căsătoria pentru atât de mulţi ani. În acele timpuri, căsătoria se făcea la vârste foarte fragede. Eram excesiv de bătrâni pentru acea vreme şi zonă, căci nu se mai auzise ca cineva să se căsătorească la douăzeci şi patru şi douăzeci şi şapte de ani. Dar oricum, eu nu eram un tânăr conformist, iar Maria se împrietenise cu mine tocmai din acest motiv. Oricât de mult s-au necăjit familiile noastre uneori, ne-am ţinut de convingerile noastre şi ne-am continuat relaţia, chiar dacă nu eram căsătoriţi atât de tineri pe cât ar fi preferat majoritatea. Acum, mulţi dintre voi, din societatea modernă, vor spune că nu este adevărat, că eu nu aş fi trăit în concubinaj. Dar trebuie să înţelegeţi că nu eram o fiinţă obişnuită. Nu eram un bărbat supus regulilor societăţii în acest sens. Mergeam pe drumul meu propriu, iar deciziile şi acţiunile mele nu se conformau tradiţiei. Multe evenimente descrise în Biblia voastră confirmă că nu eram deloc un om convenţional, aşa că nu vă miraţi că eram la fel de nonconformist şi înainte de acele evenimente menţionate.
După nuntă, Maria a rămas însărcinată destul de repede şi m-am bucurat foarte mult. A fost o experienţă minunată, minunată. Nu voi intra în detalii legate de copii, cum se numeau şi cine au fost. Este irelevant; nu pentru asta relatez această poveste. Vă spun povestea pentru a vă pune în ordine versiunea pe care o aveţi despre viaţa mea. Aşa că mă voi limita la atât – că am avut doi copii destul de apropiaţi ca vârstă şi că munceam şi trăiam ca un fericit cuplu căsătorit cu copii mici. Oricine are sau a avut această experienţă înţelege că a fost o perioadă aglomerată şi plină de bucurii. Naşterea copiilor a fost fără dificultăţi şi trebuie să recunosc că a fost o perioadă minunată, idilică a vieţii mele. A fost una dintre cele mai obişnuite perioade din viaţa mea, deoarece trebuia să mă achit de obligaţiile de tată, soţ şi întreţinător de familie. Totuşi, nu mi-am întrerupt practica de învăţător.
Au existat multe femei în viaţa mea, dar trebuie să fiţi circumspecţi faţă de poveştile interpretate prin ochii bărbaţilor cărora nu le plăceau femeile, nu le respectau şi nu le preţuiau. Vă redau povestea aşa cum am văzut eu evenimentele. Vreau ca oamenii să ştie ce s-a întâmplat şi aceasta să fie baza de discuţie, căci nu pot realmente dialoga cu cineva dacă nu are idee ce şi cine sunt şi de ce mă aflu aici. Dacă vorbesc cu nişte fiinţe care au în cap alte poveşti şi le spun ce sunt acum, ele nu mă aud clar şi nu mă văd clar. Deci, acesta este un lucru foarte important de înţeles. Nu scriu toate acestea ca să fac pe grozavul. Ci o fac pentru a vă ajuta să înţelegeţi cine sunt, ce sunt şi care este scopul meu real.
În acea perioadă şi zonă, Maria era la marginea a ceea se considera a fi societatea respectabilă, dar odată ce ne-am căsătorit, i s-a refăcut reputaţia. Eu nu agream deciziile arbitrare pe care oamenii le luau cu privire la valoarea altor persoane pe baza propriilor lor evaluări morale şi pe opiniile lor critice, de pe poziţii de superioritate.
Ştiam intuitiv că Maria era una dintre cele mai plăcute şi mai inteligente persoane spirituale pe care le-am întâlnit vreodată, şi întâlnisem destule până atunci. Ea avea un loc foarte special în inima mea şi doresc să afirm aici că poveştile care se spun despre ea sunt total neadevărate şi că mi-a fost un partener egal în misiunea mea spirituală. Am lucrat împreună, discutând itinerarii, acţiuni, filozofie şi principiile spirituale care îmi curgeau în minte pe când mă apropiam de iluminare. Studiam împreună chestiuni spirituale, citeam Tora împreună, ne rugam împreună şi meditam împreună.
După ce m-am întors din călătoria în Orientul Îndepărtat, am început o practică de meditaţie constantă şi intensă, care ne-a unit într-un mod mai strâns ca niciodată. Ne-a ajutat să ne deschidem minţile reciproc într-un mod pe care nu-l mai cunoscusem, iar dezvoltarea ei spirituală a fost incredibilă după întoarcerea mea. Avea o dorinţă nestinsă pentru acea înţelegere care vine odată cu practica spirituală constantă. Petreceam astfel multe ore în fiecare zi, de câte ori aveam timp între treburile zilnice. Simţeam foarte clar că munca ne întrerupea de la adevăratul nostru scop, care era acela de a studia şi de a preda.
Aveam întâlniri şi discuţii cu prietenii despre aceste chestiuni spirituale. Desigur, ei aveau oarecum tendinţa de a nu fi de acord cu autorităţile în materie de religie şi morală. Aşa că aveam întâlniri informale, dar nu m-am pretins a fi vreun învăţător spiritual. Ştiam doar că văd foarte clar ce fac oamenii cu viaţa lor. Vedeam foarte clar cum se stresau pentru lucruri care nu se întâmplaseră încă. Vedeam foarte clar cum comportamentul cuiva, bazat pe propriul său sistem de credinţă, putea jigni pe altcineva atât de profund, încât le distrugea relaţia definitiv. Acest lucru mă fascina şi am lucrat pe textul spiritual al Torei, alegând fragmente unde se manifesta ego-ul şi unde se manifestau adevăratele principii spirituale. Am început să notez acele lucruri care îmi transmiteau ceva. Am început să notez toate lecţiile desprinse din călătoria mea în Orientul Îndepărtat şi, de asemenea, am început să mă gândesc la ce voiam să fac cu viaţa mea.
Nu mă atrageau structurile în care trăiau oamenii. Am văzut cum organizaţiile religioase profitau de oameni, obligându-i să se comporte într-un anumit mod sau să doneze o anumită sumă de bani pentru a menţine statutul oficialilor la un nivel înalt şi oamenii muncii, într-o condiţie de sărăcie. Acest lucru mă supăra foarte tare şi nu-mi plăcea deloc. Am înţeles că oprimarea populaţiei venea din cauza credinţei în textele pe care le predau structurile religioase, iar acest lucru mă deranja foarte mult, aşa că am hotărât să ajut oamenii să înţeleagă ce se întâmplă şi să se elibereze de tirania impozitării şi cerinţelor Bisericii de a oferi un nivel ridicat de viaţă celor aflaţi în fruntea organizaţiei.
Deci, asta am făcut în perioada ce a urmat întoarcerii mele. Lucram cu tatăl meu ca tâmplar o parte din timp şi pescuiam o altă parte din timp. Asta îmi plăcea. După cum spuneam, apa devenise pentru mine un adevărat loc de contemplare. Înţelegeţi, desigur, că nu locuiam departe de apă. Ajungeam uşor acolo. Aşa că Maria şi cu mine am fost de acord că aşa îmi voi câştiga existenţa, că voi sta în sat o anumită perioadă de timp, lucrând la proiecte de tâmplărie, ajutându-i pe oameni să îşi construiască casele şi mobilierul şi astfel de lucruri. Îmi plăcea foarte mult această muncă, dar mă simţeam limitat în libertatea de mişcare, aşa că aveam nevoie şi de o muncă mai în natură pentru echilibru.
Pe parcursul lungii mele călătorii, îmi plăcuse foarte mult să pescuiesc. Nu era ceva nou pentru mine, desigur, dar după ce m-am întors, am înţeles legătura pe care o aveam cu natura şi cum mă hrănea ea şi cum mă făcea să mă simt echilibrat şi puternic. Şi îmi plăcea efectul asupra corpului. Îmi plăcea mişcarea. Mă bucuram de ocazia de a sta liniştit, cu apa clipocind şi soarele încălzindu-mă, şi aveam mult timp pentru contemplare, reflecţie-de-sine, meditaţie asupra principiilor şi, de asemenea, să primesc informaţii.
Această experienţă a primirii de informaţii şi învăţături a continuat şi mi-a umplut multe ore din săptămână. Nu înţelegeam la momentul respectiv ce implicaţii vor avea. Nu ştiam că eram pe cale să mă trezesc. Nu ştiam că trec printr-un proces de iluminare. Dar aş vrea să menţionez aici că procesul de trezire se petrece într-un mod ştiinţific. Este o experienţă vibraţională. Nu apare la întâmplare. Este oferită nu numai fiinţelor bune şi divine din punct de vedere obiectiv, ci şi fiinţelor care îşi ridică vibraţia prin practici care clarifică mintea şi o aduc într-o stare de pace.
Iar eu asta făceam zilnic. Îmi observam gândurile şi dorinţele şi vedeam că mă supăram când nu căpătam lucrurile de care credeam că am nevoie. Am început această disciplină internă. Pe baza informaţiilor pe care le primeam din invizibil, prin channeling, am început o disciplină a minţii şi să-mi monitorizez procesele interne foarte atent. Am început să integrez învăţăturile pe care le învăţasem în Orient cu informaţiile pe care le primeam datorită mediumnităţii.
Am colaborat cu Maria la aceste aspecte, dar ea nu avea chiar aceeaşi concentrare pe disciplină. Cred că mi-am dezvoltat această abilitate în călătorie. Călătoria îmi deschisese aspecte ale minţii şi conştiinţei pe care ea nu le experimentase. Dar nu am văzut acest lucru ca pe un neajuns. Ci am văzut că aveam un partener şi un sprijin. De fapt, atunci când cineva este profund adâncit în transformarea minţii, este bine să aibă alături o persoană practică şi mai împământată, care să fie atentă la ce se întâmplă în lume. Ea trebuie să fie vigilentă în chestiunile obişnuite, astfel încât fiinţa care este mai ocupată cu non-fizicul să se poată simţi în siguranţă şi confortabil.
Am căzut de acord că acesta va fi felul în care va funcţiona parteneriatul nostru, deoarece, deşi studiile spirituale îi făceau mare plăcere şi era o persoană foarte spirituală, totuşi, mi-a înţeles dorinţa profundă şi nepotolită de transformare. Mă sprijinea foarte mult şi înţelegea multe lucruri pe care le făceam, pe care probabil că alte soţii nu le-ar fi înţeles. Am avut o relaţie minunată în acei ani şi am ajuns la un parteneriat perfect şi o deplină înţelegere reciprocă. Aşa că, relaţia noastră a continuat în acest fel. Am economisit nişte bani, dar nu ne prea preocupam de acumularea de bunuri materiale. Eu înţelegeam că averea mea consta în liniştea sufletească. Bogăţia mea consta în capacitatea mea de a-i ajuta pe ceilalţi, aşa că acesta a fost obiectivul meu. Odată cu trecerea anilor, am devenit din ce în ce mai interesat de acest lucru.
M-am implicat în educarea tinerilor. Discutam cu ei despre principiile minţii, culturii şi religiei ori de câte ori mi se oferea ocazia. Era foarte important pentru mine şi a devenit raţiunea mea de a fi. Scopul meu nu era să câştig bani şi să duc o viaţă obişnuită. Scopul meu era să le învăţ şi să ajut fiinţele în procesul lor de trezire; cu toate acestea, nu aşa vedeam lucrurile atunci. Atunci voiam doar să dezvolt nişte lecţii care să le ajute să trăiască frumos şi să le uşureze suferinţa. Aşa s-a întâmplat în acei câţiva ani după întoarcerea acasă şi când copiii mei erau mici. A fost o perioadă de consolidare. A fost un timp al lucrurilor şi activităţilor obişnuite. Dar curiozitatea mea pentru viaţa religioasă şi pentru trezirea spirituală nu se sfârşea niciodată şi creştea mereu.
Făceau rumoare în societate zvonurile despre Ioan Botezătorul, care era o rudă a mea. Într-adevăr, el boteza oamenii şi discuta cu mine despre religie şi Dumnezeu şi despre acest gen de lucruri. Punctul său de vedere era radical, neortodox şi, uneori, destul de sălbatic. Stilul său de viaţă era foarte sălbatic, dar mă atrăgea, datorită pasiunii sale şi faptului că înţelegea principiile. Nu era deloc delicat. Nu-şi traducea învăţăturile pe înţelesul oamenilor. Ci le urla cu toată forţa şi era o experienţă intensă să fii în compania lui.
Cu acest interes profund şi puternic, am ascultat poveştile lui Ioan Botezătorul şi mi-am petrecut câteva zile, aş zice, privindu-l cum boteza oamenii în râu. Nu eram unul care să se arunce într-un astfel de ritual, pentru că mi se părea o abordare tradiţională a îndoctrinării religioase, dar eram fascinat de ceea ce îi atrăgea pe oameni să meargă acolo şi de lucrurile pe care le spunea. Era, într-adevăr, un orator puternic, dar abilitatea sa de a intra în sferele non-fizice depăşea capacitatea sa de a vorbi articulat despre ele, şi astfel apăreau unele incoerenţe şi întreruperi în ceea ce spunea. Vorbea despre non-fizic într-un mod foarte pasional. Dumnezeul Său era mult mai judecător decât al meu, aşa că am avut unele ezitări să devin unul dintre cei care se botezau în râu.
Dar într-o seară, pe când meditam, am primit informaţia că trebuia să mă duc a doua zi să mă botez în râu. Asta chiar a fost o surpriză. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Într-un fel, îi cam judecam cuvintele şi discursurile. Existau şi unele controverse în privinţa lui: Nu era mereu complet îmbrăcat, fapt ce îi supăra pe oameni şi provoca puţin deranj prin oraş, ca să zicem aşa, dar motivaţiile sale erau clare şi făcea totul intenţionat, după părerea mea. Doar că uneori mă cam deranja şi pe mine. În acea seară, meditam singur, când am primit această informaţie. Era foarte clară, aşa că nu am pus-o la îndoială.
Până atunci, avusesem o relaţie lungă şi mulţumitoare cu toate fiinţele invizibile care comunicau cu mine. Nu le ştiam numele şi nu-mi păsa. Doar că acum eram intrigat de această informaţie. Eram intrigat de acurateţea şi adevărul a ceea ce mi se transmitea în minte. Aşadar, în dimineaţa următoare, am plecat cu doi prieteni la râu pentru a participa la botez. Prietenii mei nu erau atât de dornici, aşa că le-am spus că ei nu trebuie să participe. Scopul vizitei noastre nu era ca ei să-mi calce pe urme. Nu acesta era scopul. Eu îmi urmam ghidarea pe care o primeam de mulţi ani.
M-am aşezat la rând. Înaintea mea erau aliniate douăzeci şi ceva de fiinţe, aşa că am avut ceva timp să reflectez la mediul înconjurător, la frumuseţea locului. Soarele strălucea. Era dimineaţa devreme şi încă nu era cald. Era o zi frumoasă, albastră, limpede. Dealurile erau acoperite de copaci scunzi – dintre care unii, măslini – şi tufişuri, iar unele plante erau înflorite. Râul era albastru, frumos, curgea calm şi primitor, aşa că mă bucuram pe când apa mi se învârtea în jurul genunchilor şi îmi umezea hainele. Mă aflam într-un loc foarte calm şi fericit. Nu simţeam nicio rezistenţă faţă de acest eveniment şi m-am gândit şi la asta, fiind surprins că mă simţeam aşa de bine apropiindu-mă de acea fiinţă atât de imprevizibilă şi la marginea societăţii, ca să zic aşa. El vorbea în limbi şi predica în timp ce boteza oamenii, lucru pe care îl făcea destul de repede, aşa că nu a durat mult până când mi-a venit rândul.
În timp ce stăteam unul în faţa celuilalt, Ioan Botezătorul s-a uitat în ochii mei şi m-a întrebat dacă sunt gata să intru în tărâmul îngerilor şi să mă conectez cu Dumnezeu într-un mod divin. Desigur că am răspuns că da, neînţelegând cu adevărat consecinţele. M-a scufundat în apă şi, în clipa în care am atins apa, s-a întâmplat ceva extraordinar: am fost infuzat cu o energie gigantică. Este greu de explicat. Am fost penetrat cu o forţă imposibil să o înţelegi dacă nu ai experimentat-o. Corpul meu s-a zguduit şi s-a smucit. Am ieşit din apă complet scăpat de sub control. Arătam de parcă aş fi avut un şoc; fără nicio îndoială.
Un flux continuu de energie îmi cobora prin creştetul capului, curgându-mi prin membre şi prin trunchi, şi eram într-o stare extatică. Dar sunt sigur că, privit din exterior, părea că mă doare foarte tare. Eram în starea a ceea ce voi numiţi beatitudine, conectat la tot ce există. Am avut un moment – zic doar un moment, pentru că a venit într-o clipită – de înţelegere completă, de înţelegere completă a totului! Înţelegeam totul şi este foarte dificil să vă explic această experienţă celor care nu aţi avut-o. Unii aţi avut-o, această clipă de înţelegere completă şi absolută a mişcării stelelor şi a organizării universului. Aceste lucruri mi-au copleşit mintea.
Mergeam clătinându-mă printre copacii din apropiere. Valea râului era foarte frumoasă în acea perioadă a anului, în care exista multă activitate în natură. M-am aşezat sub un copac după această experienţă. De fapt, experienţa a continuat multe ore după ce mintea, conştiinţa mi-a fost penetrată de acea explozie de energie. Aşa că, mă clătinam prin pădure, încercând cu disperare să-mi găsesc un loc unde să mă odihnesc în timp ce se petrecea această transformare a conştiinţei. Mi s-a părut că această stare de spirit, foarte fericită şi extatică, a durat mult timp, dar îmi era foarte dificil să-mi controlez corpul, căci valul masiv de energie de şoc îmi infiltra fizicul, mintea şi conştiinţa.
M-am aşezat şi încercam să observ obiectiv transformarea viziunii, conştiinţei mele. Parcă mă priveam de deasupra, ca o fiinţă separată; aşa mă simţeam. „Vechiul” Isus observa ce se întâmpla şi vedeam o transformare, într-adevăr, magnifică a viziunii. Am început să văd că lumea nu este solidă. Am început să văd că lumea este formată din energii; este alcătuită din lumină. Este formată dintr-o forţă pulsantă, care vibrează şi se mişcă mereu. Totuşi, este greu de explicat, deoarece vedeam pe două niveluri diferite. Pe de-o parte, viziunea fizică cu care sunteţi familiarizaţi, în care vedeţi obiectele în perspectivă şi ştiţi unde sunt amplasate în spaţiu. Dar după acest eveniment copleşitor, viziunea mi-a fost amplificată şi cu un alt aspect. Am început să-mi dau seama că, dacă mă concentram într-un anume fel - folosindu-mi împreună inima şi mintea pentru a-l căuta pe Dumnezeu, Divinul – viziunea mi se schimba şi vedeam natura interioară a oricărui lucru la care priveam.
Când această energie mă inunda, când priveam lucrurile, ele se schimbau şi se transformau. Mi-a devenit foarte clar destul de curând că, atunci când simţeam frică (ceea ce s-a întâmplat, uneori, deoarece acest eveniment a avut loc în acele câteva ore dar şi în următoarele zile. Vă imaginaţi că nu înţelegeam deloc ce se întâmplă), vedeam lucrurile altfel decât atunci când eram liniştit. Starea mentală alterna între pace şi frică, ca un flux şi reflux, ca un val cu urcuşuri şi coborâşuri.
Aşadar, pe parcursul acelei stări, am observat că obiectele se modificau în timp ce le priveam. Dacă mă concentram, puteam vedea clar în interiorul unui obiect, al unui copac sau unei pietre sau plante. Asta se întâmpla nu numai cu lucrurile vii, ci şi cu întregul peisaj. Întregul conţinut al realităţii mele era alcătuit din această „supă” de informaţii, lumină şi energie în continuă schimbare.
Am rămas să rătăcesc prin natură, iar timpul se scurgea foarte încet. Nu-mi doream să fiu în preajma oamenilor, deşi o parte din mintea mea ştia că Maria se va îngrijora, pentru că plecasem în sălbăticie cam de o zi ca să-l caut pe Ioan Botezătorul în mediul unde trăia şi să-l cercetez. De fapt, nu plănuisem să mă botez. O parte a minţii ştia că se va îngrijora, dar cea mai mare parte a minţii era purtată de avalanşa acestui aflux de informaţii.
Aceste informaţii nu doar că îmi schimba capacitatea de a vedea; mi se ofereau, de asemenea, un gen de informaţii şi o înţelegere pe care nu le mai avusesem până atunci. Mi s-a dat adevărata înţelegere a unităţii noastre. Mi s-a dat adevărata înţelegere a condiţionărilor minţii umane şi cum acestea ne limitează abilităţile creatoare. Mi s-a dat informaţia că toţi suntem sfinţi, că toţi suntem conectaţi la Creatorul divin. Că, din cauza proceselor noastre de gândire şi a minciunilor şi a înţelegerilor greşite pe care le-am învăţat de la oameni, noi ne-am deconectat de această stare naturală de creaţie divină minunată şi absolută.
Acum, totul sună foarte elaborat, dar trebuie să înţelegeţi că am ajuns la aceste concluzii într-o perioadă considerabilă de timp. Nu am ajuns la aceste concluzii în cinci minute. A fost un proces de câteva săptămâni de auto-analiză, câteva săptămâni în care am dat atenţie la ceea ce se întâmpla în corpul meu, în mintea mea şi în inima mea. Iar poveştile voastre din Biblie despre ispitirea din deşert nu sunt decât explicaţiile mele despre ceea ce s-a întâmplat în acel interval. Căci alternam între o înţelegere completă şi conştiinţa obişnuită – cea omenească, a fiinţei obişnuite care trăieşte în lumea obişnuită – şi în acele momente, uneori eram speriat. Eram îngrijorat că voi pierde tot ce câştigasem în viaţă. Eram îngrijorat că îmi voi pierde legătura cu familia, legătura cu Maria. De fapt, uneori, mă temeam chiar pentru viaţa mea, deoarece eram aproape detaşat de corpul fizic, dus în tărâmuri de lumină şi iubire pe care nu le mai întâlnisem până atunci. Uneori credeam că voi muri. Aceasta a fost ispitirea din pustie despre care aţi citit în textele voastre biblice. Nu era chiar un deşert, pentru că existau mulţi copaci şi plante, nu era un mediu atât de pustiu şi dificil. Am descris starea ca pe un deşert, în sensul că eram singur; nu puteam primi ajutor de la nimeni în acest proces. A trebuit să mă lupt cu mintea condiţionată, obişnuită şi a trebuit să integrez avalanşa de informaţii şi conştientizări de-a lungul acestor câteva ore după botez.
În timp ce rătăceam prin pădure, continuând să explorez ce mi se întâmplă, am început să integrez această experienţă în minte. Ea mi se întâmpla, în mod evident, pentru un scop. Aveam suficientă conştientizare şi legătură cu ideile şi conceptele non-fizice pentru a înţelege că mi se oferă informaţii extraordinare. Din sentimentele de fericire şi extaz ce însoţeau această transformare prin care treceam, ştiam că era un eveniment divin. Ştiam asta din toată inima şi din tot sufletul. Dar în acelaşi timp, încercam să-l asimilez şi să pricep cum îmi va schimba viaţa mea obişnuită.
Având aceste informaţii, nu mai puteam continua să trăiesc ca înainte. Simţeam cum mi se ivea în minte o forţă imperativă care mă împingea să împărtăşesc aceste informaţii. Căci era clar şi simplu: Oamenii gândeau într-un mod care îi împiedica să-şi realizeze adevăratul lor destin. Gândeau într-un mod care le provoca nenumărate suferinţe şi boli. Gândeau într-un mod care intervenea în capacitatea lor de a trăi liniştiţi împreună şi de a înţelege profund natura realităţii.
Asta mi s-a dat. Mi s-a dat înţelegerea naturii realităţii şi, într-adevăr, parcă mi se turnase în cap o găleată de apă. Aţi văzut şocul de pe faţa oamenilor când li se face asta. Aceasta era o versiune spirituală a acelui gen de peripeţie. Uneori, experienţa era copleşitoare şi terifiantă, şi chiar ciudată. Mă întrebam ce aş putea face cu aceste cunoştinţe. Ştiam că aş putea face orice îmi doresc cu aceste cunoştinţe. O parte din mintea mea a înţeles că aş putea manipula lucrurile în favoarea mea şi că aş putea schimba lucrurile ca să-mi servească propriilor interese.
Trebuie să înţelegeţi că exact asta se înţelege prin ispitele Diavolului. Când am vorbit despre această perioadă din viaţa mea, am folosit un limbaj pe care oamenii care mă ascultau să-l poată înţelege, iar ei înţelegeau conceptul de rău. Înţelegeau conceptele de egocentrism şi lăcomie şi aceste tipuri de comportamente. Aşa că am folosit acest limbaj pentru a-mi descrie transformarea din acea perioadă de izolare. Am folosit cuvinte adesea metaforice şi am folosit situaţii şi descrieri pe care fiinţele obişnuite le puteau înţelege.
Vedeţi voi, predicam unor oameni simpli, fermieri şi muncitori pe câmp. După ceva timp, au venit să mă asculte şi negustori şi meseriaşi, dar când îi învăţam acest gen de lucruri, mă preocupa în principal bărbatul obişnuit, care era într-un conflict permanent cu vecinul, femeia obişnuită, care era copleşită de viaţa ei domestică, acest tip de fiinţe. Pe acestea voiam să le ajut. Nu aveau niciun tampon financiar. Nu aveau niciun sprijin în viaţa lor obişnuită, de genul unor servitori care să-i ajute. Erau blocaţi în realitatea creaţiilor minţii lor. Pe aceste fiinţe le aveam în minte când îmi alegeam cuvintele.
Şi uite-aşa, am rămas în natură timp de cinci săptămâni. Era o perioadă a anului când vremea era plăcută. Nu erau vânturi reci sau ploi sau acele lucruri care-ţi fac viaţa neplăcută dacă dormi afară. Am suferit oleacă, pentru că nu am mâncat prea mult. Arătam deja cam jalnic când am decis, în sfârşit, că a venit timpul să mă întorc acasă. Părul îmi era murdar şi încâlcit; barba îmi era dezordonată şi mai lungă decât o purtam de obicei. Nu acordasem prea multă atenţie corpului meu fizic, pentru că lucrurile care se petreceau în conştiinţa mea depăşeau cu mult aceste preocupări.
Am luat-o înapoi spre oraş şi, intuitiv, m-am dus mai întâi la casa mamei. Când m-a văzut, s-a îngrozit, pentru că auzise că am dispărut. M-a băgat în casă. Nu m-am dus la Maria, pentru că ştiam că există o legătură specială între un bărbat şi o femeie, iar eu aveam nevoie de îngrijirea mamei; trebuia să vorbesc întâi cu ea. Simţeam nevoia să restabilesc legătura.
Ştiam că trecusem printr-o renaştere, începeam o a doua viaţă. Ştiam că mă născusem din nou. Ştiam că mă transformasem într-o fiinţă complet diferită. Conştiinţa bărbatului Isus era încă acolo, o ştiam pe mama şi unde să o găsesc, dar simţeam că trebuie să fiu cumva readus înapoi în mine. Simţeam că trebuie să fiu ţinut în braţe care iubesc necondiţionat, pentru că nu puteam oferi explicaţiile cerute de o soţie. Uneori, o mamă este mult mai înţelegătoare când îşi vede fiul căzând sau având dificultăţi, şi ea doar îl va strânge la piept şi îl va iubi. O soţie va pune, poate, şi unele întrebări la care nu puteam răspunde în acel moment. Aveam iarăşi nevoie de ceva timp. Petrecusem mult timp în deşert, în sălbăticie, pentru a integra aceste informaţii în fiinţa mea, dar acum trebuia să mă integrez înapoi în familia mea, în cultura mea, în condiţia mea umană. De aceea m-am întors la casa mamei.
Nu a fost prea mulţumită de mine – fără îndoială – dar aşa cum fac mămicile, m-a primit şi m-a îmbăiat şi m-a curăţat şi m-a certat pentru că sunt prea slab, toate aceste atitudini materne. Trebuie să mărturisesc că îmi suna ca o muzică în urechi, după ce stătusem singur atât de mult timp. Am rămas cu mama o săptămână. Fraţii şi surorile mele erau şi ei pe acolo, confuzi, un pic nedumeriţi, deoarece se cam îndepărtaseră de mine de ceva timp, din cauza stilului meu neobişnuit şi a intereselor vieţii mele. Lunga mea călătorie departe de familie îi bulversase. Nu mi-au înţeles motivaţia pentru a face aşa ceva. A fost un moment dificil pentru ei, dar în acea săptămână am început să-mi dau seama că pot influenţa oamenii foarte puternic prin noua vedere, noua viziune cu care fusesem înzestrat.
Stam într-o cameră şi vorbeam cu cineva şi, dacă îmi deplasam puţin conştiinţa, dacă mă concentram într-un mod diferit, începeam să văd corpul acelei persoane ca sistem energetic. Începeam să văd corpul fizic ca o esenţă vibrantă, schimbătoare şi în mişcare. Puteam vedea unde erau probleme. Puteam vedea unde erau articulaţii rigide. Puteam vedea o lipsă de mişcare, de vibraţie în structura câmpului energetic. Poate că aşa denumiţi voi acum aura, dar în viziunea mea, era mai puţin transparentă. Aveam o viziune a interiorului foarte solidă.
Asociam şi emoţii la această viziune. Simţeam energetic şi emoţia care cauza problema. Înţelegeam, de exemplu, că era o problemă cu ficatul, dar şi că era vorba despre mânie; că persoana ţinea vechi duşmănii sau judecăţi. Dacă erau probleme la inimă, vedeam blocajele din acea zonă, dar ştiam şi că este în legătură cu neiertarea dintr-o relaţie trecută. Aceste emoţii şi intuiţii veneau odată cu viziunea, aşa că am început să lucrez foarte tăcut şi cu grijă cu membrii familiei, pentru că puteam vedea imediat cum gândurile, furia şi resentimentele le afectau corpul fizic.
Era o experienţă fascinantă. Aş spune chiar că era ca în filmele voastre cu super-eroi, când cineva se transformă şi capătă calităţile altei creaturi. Mi s-a dat o viziune pe care nu o avusesem până acum, o înţelegere pe care nu o avusesem înainte şi am lucrat în linişte cu membrii familiei mele în săptămâna în care am stat cu ei pentru a-i ajuta să se înţeleagă şi să mă fac înţeles de ei în privinţa a ce mi se întâmplase.
În acea săptămână, mi-am dat seama că nu pot explica ce era această experienţă, această schimbare completă şi absolută a conştiinţei şi a vederii. Am început să înţeleg că trebuie să fiu atent la ceea ce spun. Oamenii nu puteau crede sau nu puteau înţelege ceea ce trăiam. Trebuia să găsesc alte cuvinte. Aşa că am început să vorbesc în acele pilde – de genul „culegi ceea ce semeni”, conceptul că gândurile sunt foarte puternice, astfel încât, chiar şi numai dacă te gândeşti la ceva, l-ai şi realizat, deoarece corpul reacţionează ca şi cum ar fi adevărat. De asemenea, am primit această înţelegere adevărată că, dacă te concentrezi pe ceva, îl aduci în viaţa ta, indiferent dacă este bun sau rău, nu contează. Dacă eşti supărat pe cineva, pui la lucru o forţă magnetică, se porneşte o atracţie magnetică şi, dacă urăşti cu pasiune, atunci are mai multă energie, mai multă densitate şi intenţie. Într-adevăr, mi s-a dat această conştientizare că fiinţele atrag spre ele lucrurile la care se gândesc, pe care le energizează prin gândurile, cuvintele şi faptele lor.
Desigur, am primit această conştientizare de-a lungul unei perioade mai lungi de timp şi, mai ales, când eram singur. Dar în acea săptămână petrecută cu familia, am văzut foarte clar că puteam să fac unele lucruri de care eram copleşit; mi-am dat seama că-mi va lua ceva timp să înţeleg cu adevărat ce mi se întâmpla. Trebuie să înţelegeţi că legătura mea cu nonfizicul devenise foarte profundă şi aveam nevoie să-mi petrec zilnic ceva timp în singurătate, ca să intru în comuniune cu acea energie, cu acea conştiinţă, căci era clar că îmi vorbeşte.
Am înţeles că este fiinţa lui Dumnezeu, dar nu chiar aceea era. Era o forţă plină de iubire şi conştiinţă; era o conştiinţă iubitoare care nu mă certa şi nu mă judeca, aşa cum era descris că acţionează Dumnezeul pe care îl ştiam eu înainte. Era forţa iubirii total necondiţionate şi, când eram singur – când intram în meditaţie, aşa cum învăţasem când călătorisem în munţii din India – intram în contact direct cu această conştiinţă. Mi se dădeau informaţii, mi se dădea cunoaştere şi mi se dădea o înţelegere profundă a învăţăturilor pe care le primeam şi a tot ceea ce mi se arăta.
A fost, într-adevăr, o perioadă magnifică, deşi mi-a cam speriat eul cel mic, care era acum cuprins în acest Eu mai mare. Şi mi s-a dat înţelegerea că aceasta va fi opera vieţii mele de acum înainte. Pentru asta fusesem conceput. Către asta mă condusese viaţa. Această înţelegere mi s-a dat: că, de fapt, mă antrenasem intens timp de treizeci de ani şi că acum eram gata să intru în rolul pe care mi-l asumasem pentru această viaţă.
Este foarte dificil să vă dau o idee despre cantităţile masive de informaţii pe care le primeam. Dar nu veneau sub forma unor rânduri de text sau în genul acesta simplu; veneau ca nişte concepte complete, universale şi copleşitoare uneori.
Mi-a fost greu să mă reintegrez în familie şi ei se simţeau oarecum deranjaţi că-mi doream momente de singurătate. După o săptămână în care am mâncat ce mi-a dat mama şi mi-am recăpătat puţin puterea, am ştiut că era timpul să mă întorc la Maria. Locuiam în alt oraş pe atunci, aşa că mi-a luat câteva ore de mers pe jos până am ajuns la casa noastră, timp în care am reflectat şi m-am pregătit.
Voi, bărbaţii căsătoriţi, vă puteţi imagina ce-mi trecea prin minte, pentru că eram un cuplu ca oricare altul. Relaţia noastră avea parte de multă dragoste, compasiune şi comunicare, dar ştiam că această situaţie – dispariţia mea pentru şase săptămâni cu totul – era inacceptabilă din punctul de vedere al unei neveste, aşa că mă pregăteam pentru ce-i mai rău. Dar, cunoscându-i înţelepciunea, inteligenţa şi firea ei profund conştientă şi spirituală, ştiam că va fi o uşurare şi pentru ea.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
25 martie 2021