< Cuprins "ISUS - Autobiografia mea"
Acesta este începutul, nu sfârşitul. Să nu credeţi că nu voi continua acest dialog. Aceste discuţii vor avea loc în public cu foarte multe fiinţe. Vom împărtăşi aceste informaţii cu multe, multe fiinţe în următorii ani. Acesta este începutul. Abia am apăsat pe clanţa uşii. Uşa este deschisă acum şi putem să vă aducem informaţii despre care sunteţi curioşi – informaţii despre cum să vă schimbaţi lumea. Cum să vă schimbaţi lumea? Schimbându-vă mintea.
De-a lungul întregii voastre istorii, aţi primit comunicări din non-fizic. Ele au fost inhibate în cultura voastră, de teama acestui tip special de comunicare, structurile voastre religioase numind-o “demonică”. A avut loc o mare înşelăciune în societatea voastră, care a fost instaurată prin tehnici groaznice de ucidere şi pedepsire în diferite forme şi modalităţi. Dar acum a venit timpul să înceteze această ignoranţă a lumii voastre. Este timpul să vă luaţi înapoi puterea – nu pentru a-i lovi pe alţii, nu pentru a-i controla pe alţii, ci pentru a conştientiza puterea pe care o deţineţi ca fiinţă creatoare divină. Sunteţi, de fapt, o fiinţă creatoare divină. Vi s-a dat mintea creatoare a unui zeu. Nu vi s-a oferit această informaţie în cursul educaţiei voastre, aşa că v-o spunem noi acum.
Lumea s-a schimbat în ultimele decenii. Fricile voastre şi manevrele de care s-a folosit Biserica timp de atâtea secole s-au estompat, iar oamenii încep să vadă că li s-au spus nişte minciuni sfruntate. Iar acum puteţi vedea ce consecinţe au produs în lume multe dintre aceste minciuni, anume războaiele, judecăţile şi agresiunile asupra altor fiinţe prin mijloace foarte, foarte dureroase. Da, vorbim despre cei care profită financiar de alţii şi se folosesc de ignoranţa oamenilor pentru a-i manipula şi profită de ignoranţa şi fricile oamenilor pentru a-i domina. Vedeţi războaie iscate din lipsa de înţelegere a naturii voastre divine. Vedeţi durere şi suferinţă complet inutile, bazate pe acele neadevăruri într-o mare măsură.
Nu vedeţi legătura. Nu înţelegeţi că, dacă vă credeţi o fiinţă măruntă, deveniţi înfricoşaţi şi vreţi să atacaţi. Când vă învăţaţi nişte neadevăruri şi credeţi în fragilitatea voastră, atunci credeţi în moarte, credeţi în separare şi deveniţi periculoşi. Prin acele neadevăruri, hrăniţi mintea egotică. Continuaţi să amplificaţi mintea ego-ului, aducându-i lucruri pentru a se proteja: arme, case mari pentru a vă ţine departe de alţii şi astfel de lucruri. Acestea sunt consecinţele neadevărurilor care v-au fost implantate în minte, dar nici că vă daţi seama.
Nu vă daţi seama că firea voastră temătoare, bolile din corpurile voastre şi relaţiile voastre agresive se bazează pe aceste neadevăruri, perpetuate prin implantarea lor în minte în cultura voastră în şcoală, grupuri religioase şi altele. Nu sunteţi conştienţi de ele. Au devenit normale, dar nu sunt naturale; nu fac parte din sinele vostru natural. Ele nu reflectă starea voastră naturală de a fi, care este iubirea.
Sunteţi o idee în mintea lui Dumnezeu şi, prin urmare, trebuie să fiţi ca acea Forţă, care este iubitoare, mereu darnică, mereu în expansiune, creativă şi bună. Când nu acţionaţi în acord cu acea natură, cu acel sine natural care sunteţi, vă simţiţi prost. Aţi fost învăţaţi să remediaţi acea stare proastă atacându-i pe alţii, cumpărând diverse bunuri şi făcând multe alte lucruri, dar vă spun să încetaţi cu acestea. Vă spun să vă conectaţi cu Sursa divină de energie, să intraţi în liniştea sufletului şi să cereţi legătura cu Divinul, dar fiind conştienţi că această legătură nu are nimic de-a face cu dumnezeul religiei voastre, cu propaganda prin frică la care aţi fost supuşi despre posedarea de către cel rău. Nicio astfel de negativitate nu se va manifesta la conectarea voastră cu Mintea superioară, dacă o invocaţi într-o stare de curiozitate liniştită şi iubitoare sau într-un mod specific rugăciunii, concentrat şi cu respect de sine. Nu o transformaţi într-un joc, un joc de societate desfăşurat în camere întunecate, unde se încearcă conectarea cu Spiritul prin alcool şi droguri. Nu aşa se face; alea vă vor duce în tărâmurile cu vibraţii inferioare.
Vrem să vă conectaţi cu fiinţe cu vibraţii superioare prin intermediul dispozitivului de comunicare care este mintea. Veţi vedea că veţi ajunge la acele fiinţe cu vibraţii superioare. Suntem cu toţii aici, gata să vă ajutăm, gata să comunicăm cu voi şi să vă ajutăm să vă înţelegeţi adevărata natură. Sunt aici pentru a risipi minciunile care s-au spus despre mine şi pentru a scoate, în sfârşit, la lumină adevărul despre natura voastră divină şi despre înşelăciunile cu care aţi fost îmbrobodiţi.
Este timpul să începeţi să acţionaţi în concordanţă cu ceea ce sunteţi, adică un aspect divin al Minţii lui Dumnezeu. Sunteţi o idee în Mintea lui Dumnezeu. Aveţi un sistem de ghidare infailibil, care vă poate duce oriunde doriţi să mergeţi, dar trebuie să înţelegeţi cum funcţionează. Trebuie să înţelegeţi că, atunci când vă simţiţi rău, înseamnă că aţi avut un gând care nu se aliniază cu adevărul. Trebuie să înţelegeţi că sistemul de ghidare vă conduce prin pasiunile voastre, prin starea de bine, prin sentimentul de fericire. Dumnezeu vrea să fiţi fericiţi.
Această Forţă binevoitoare nu este o fiinţă. Este o vibraţie. Când sunteţi în acord cu această vibraţie – iubind ceea ce faceţi, iubind fiinţele din jurul vostru şi iubindu-vă pe voi înşivă – atunci vă simţiţi bine. Când nu sunteţi în acord cu această vibraţie – judecându-i pe alţii, ascunzându-vă de viaţă şi urându-vă pe voi înşivă – atunci vă simţiţi rău. Deci iată ce trebuie să înţelegeţi: când vă simţiţi bine, înseamnă că vă aflaţi în locul potrivit şi faceţi ceea ce trebuie. Când vă simţiţi rău, înseamnă că aţi ieşit de pe calea cea bună şi sistemul vostru de ghidare – acest dispozitiv divin, ca o oglindă, care vă spune cât de bine vă descurcaţi în călătorie – vă va anunţa că aţi ieşit de pe cale şi o va face printr-o emoţie negativă. Este un principiu foarte, foarte simplu, pe care îl puteţi urma începând chiar de azi, când citiţi acest material. Puteţi începe să vă ascultaţi mai mult sistemul de ghidare, dar trebuie să înţelegeţi şi ce vi s-a făcut. Trebuie să recunoaşteţi ideile eronate care v-au fost implantate în minte, pe care le puteţi confunda cu sistemul de ghidare.
Prin practica “Cursului de miracole” – această minunată explorare psihologică a sinelui şi a Minţii Divine – şi prin studierea acestui material de faţă, vă veţi clarifica mintea şi veţi ajunge la înţelegerea a cine sunteţi cu adevărat. Veţi putea apoi să accesaţi aceste puteri divine şi această Forţă iubitoare care curge mereu către voi şi care vrea să vă ofere abundenţă şi sănătate. Fiindcă sunteţi puternici şi fiindcă şi voi sunteţi creaţi pentru a fi creatori, aveţi capacitatea de a opri această Energie să curgă spre voi. Prin idei inferioare, gânduri de ură, comportamente agresive, cuvinte răutăcioase şi toate aceste manifestări de vibraţie joasă ale minţii, puteţi opri această energie să curgă către voi. Vor provoca boli în corpul vostru. Vor face să aveţi parte doar de puţină abundenţă. Acestea sunt consecinţe, nu pedepse de la vreun zeu din ceruri care spune că nu sunteţi buni; totul ţine doar de vibraţie. Trebuie să vă aliniaţi la vibraţia iubirii şi toate vor veni la voi. Toate ale voastre vor prospera - nu numai corpul vostru, ci şi relaţiile, finanţele, mediul înconjurător şi orice altceva. Şi totul va proveni din voi înşivă.
Tu eşti creatorul. Fiinţa de lângă tine este o expresie a sinelui tău care îţi este arătată în faţă. Şi dacă vei iubi acel sine pe care îl vezi în faţa ta, atunci te vei alinia cu cine eşti tu cu adevărat. Când judeci persoana de lângă tine, când o urăşti sau când eşti rău faţă de ea, ţi-o faci ţie însuţi. “Nu judeca, ca să nu fii judecat.” La asta mă refeream.
Sunteţi cu toţii conectaţi. Trăiţi în propriile voastre vise şi, dacă atacaţi în vis, deveniţi tot mai pierduţi în vis, pentru că îl credeţi; credeţi că ar fi real. Devenind mai înţelepţi – pe măsură ce aceste noi învăţături vă intră în minte şi începeţi să vă aliniaţi cu dragostea, ştiind că ea este scopul vostru şi este ce ar trebui să faceţi – atunci vi se vor revela mai multe. Pe măsură ce deveniţi mai înţelepţi, pe măsură ce canalul deschis către aceste informaţii începe să se lărgească şi să vă ofere tot mai multe cunoştinţe, veţi putea deveni tot mai mult din acea Fiinţă divină care sunteţi deja.
Pur şi simplu, nu conştientizaţi ceea ce sunteţi. Vi s-au spus multe, multe minciuni care menţin canalele de comunicaţie închise şi care vă fac să vă simţiţi mărunţi, defensivi şi temători. Dar, înţelegând ceea ce sunteţi şi acţionând în acord cu această nouă înţelegere, veţi începe să aveţi noi experienţe. Deschizându-vă către noi experienţe, expansionându-vă mintea şi cunoaşterea de sine, atunci veţi începe să vă conectaţi cu noi şi să aveţi experienţe spirituale care vă vor aduce cunoştinţe la care nu aveţi acces atâta timp cât vă menţineţi în acest sine defensiv, mărunt, condus de ego.
Noi, cei din partea aceasta, nu vă judecăm. Vă iubim; de aceea suntem aici. Suntem aici pentru a vă aduce aceste informaţii, astfel încât să puteţi deveni ceea ce căutaţi să fiţi, adică un creator divin al unei lumi pline de iubire, exprimare de sine, bunătate şi ajutor reciproc. Aveţi capacitatea de a face acest lucru. Asta am predicat când am trăit în planul fizic cu atâţia ani în urmă. Asta am predat întotdeauna şi voi continua să predau.
Am dori să împărtăşiţi aceste informaţii cu acele fiinţe pe care le iubiţi. Faceţi-o prin exemplul personal. Împărtăşiţi aceste idei acţionând conform vibraţiei lor – adică prin iubire, iertare şi bunătate – şi dacă faceţi asta, lumea voastră se va schimba. Se va schimba într-un mod care depăşeşte puterea voastră de a înţelege de acum. Se vor petrece miracole. Lucrurile, relaţiile şi chiar evenimentele globale se vor schimba atunci când veţi începe să vă îndreptaţi cu toţii către vibraţia iubirii – iubind nu doar fiinţele care acţionează în conformitate cu dorinţele voastre, ci pe toţi tovarăşii voştri de călătorie din acest plan fizic.
Suntem cu toţii împreună. Mergem cu toţii pe drumul către cer sau către iad. În fiecare zi, alegeţi în care direcţie mergeţi. Alăturaţi-vă nouă în direcţia spre lumină, spre iubire, spre acceptare de sine şi spre preţuire de sine, prin practica iertării şi practica abandonării neadevărurilor din minte. Iertarea înseamnă atât: Îţi aminteşti doar ceea ce a fost plin de iubire, îţi aminteşti doar binele din trecut şi alegi să iei doar acestea cu tine şi să le oferi tovarăşilor tăi, fraţi şi surori.
Această practică simplă de a renunţa la negativitate, la frică şi neadevăr vă va transforma corpul, vă va transforma mintea, vă va transforma viaţa şi vă va transforma capacitatea de a accesa puterile creatoare pe care vi le oferă această Forţă binevoitoare, care vrea să rezonaţi cu vibraţia sa iubitoare, atât de iubitoare.
Isus, 2014
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
15 aprilie 2021