<  Cuprins "Channeling cu Jeshua"


Lucrătorul pentru Lumină (II)

Capitolul "Lucrătorul pentru Lumină II" din cartea dictată Pamelei Kribbe de către Spiritul lui Jeshua (Isus Cristos) „The Jeshua Channelings” (Channeling cu Jeshua).

Istoria galactică a lucrătorilor pentru Lumină | Naşterea sufletului | Dezvoltarea vieţii şi a conştiinţei pe Pământ | Evoluţia Conştiinţei: copilăria, maturitatea, bătrâneţea | Sufletele pământene intră în stadiul de ego; apariţia fiinţelor umane pe Pământ | Influenţe galactice asupra omului şi a Pământului | Rădăcinile galactice ale sufletelor lucrătorilor pentru Lumină | Sfârşitul etapei egotice a lucrătorilor pentru Lumină

lightworker

Istoria galactică a lucrătorilor pentru Lumină

Naşterea sufletului

Sufletele lucrătorilor pentru Lumină s-au născut cu mult înainte ca Pământul şi omenirea să fi luat naştere.

Sufletele se nasc în valuri. Într-un sens, sufletele sunt eterne, fără început şi fără sfârşit. Dar, într-un alt sens, ele se nasc la un moment dat. În acest moment, conştiinţa lor ajunge la o senzaţie de sine individual. Înainte de acest punct, ele există ca o posibilitate. Dar încă nu există conştiinţa de eu şi de celălalt.

Conştiinţa de „eu” apare atunci când se trasează cumva o linie de demarcaţie între tipurile de energii. Trebuie să revenim la metafore pentru a explica acest lucru.

Gândiţi-vă pentru o clipă la ocean şi imaginaţi-vă că este un câmp imens de energii care curg, de fluxuri care se amestecă şi se despart în mod constant. Imaginaţi-vă că o conştiinţă difuză străbate întregul ocean. Numiţi-o spiritul oceanului, dacă doriţi. După un timp, concentraţii de conştiinţă apar în anumite locuri din ocean. Conştiinţa de aici este mai concentrată, mai puţin difuză decât în împrejurimi. Peste tot în ocean, se petrece o diferenţiere continuă care duce la dezvoltarea unor forme transparente în interiorul oceanului. Aceste forme, care sunt puncte concentrate de conştiinţă, se mişcă independent de mediul lor. Ele se simt pe ele însele ca fiind diferite de ocean (spirit). Aşa se naşte un simţ rudimentar al sinelui sau conştiinţa de sine.

De ce au apărut puncte focalizate de conştiinţă în unele părţi ale oceanului şi nu în altele? Acest lucru este foarte greu de explicat. Puteţi intui, totuşi, că este ceva foarte natural?! Atunci când arunci seminţe pe un pat de pământ, observi că micile plante care răsar vor creşte fiecare în propriul lor timp şi ritm. Unele nu vor creşte la fel de mari sau la fel de repede ca celelalte. Unele nu vor creşte deloc. Există diferenţe pe întinsul câmpul. De ce? Energia oceanului (spiritul oceanului) caută intuitiv cea mai bună expresie posibilă pentru toate fluxurile sau straturile sale multiple de conştiinţă.

În timpul formării punctelor individuale de conştiinţă din ocean, o putere acţionează asupra oceanului din exterior, sau cel puţin aşa se pare. Aceasta este puterea inspiraţiei divine, care poate fi concepută ca fiind aspectul masculin al Celui care v-a creat. În timp ce oceanul reprezintă latura feminină, receptivă, aspectul masculin poate fi imaginat sub forma unor raze de lumină care intră în ocean şi intensifică procesul de diferenţiere şi de separare în porţiuni individuale de conştiinţă. Ele sunt ca razele soarelui care încălzesc patul germinativ.

Oceanul şi razele de lumină generează împreună o entitate sau o fiinţă care poate fi numită arhanghel. Este o energie arhetipală cu un aspect masculin şi unul feminin şi este o energie angelică care se manifestă sau se exprimă către voi. Vom reveni la noţiunea de arhanghel mai detaliat în ultimul capitol din partea I, intitulat „Sinele de Lumină”.

După ce sufletul se naşte ca unitate individuală de conştiinţă, el părăseşte încet starea oceanică de unitate care i-a fost cămin pentru o lungă perioadă de timp. Sufletul devine din ce în ce mai conştient de faptul că este separat şi pe cont propriu.

Odată cu această conştientizare, în suflet apare pentru prima dată un sentiment de pierdere sau de lipsă. Atunci când sufletul porneşte pe drumul său exploratoriu ca entitate individuală, va purta cu el un dor de întregire, o dorinţă de a aparţine la ceva mai mare decât el însuşi. În adâncul său, sufletul va păstra amintirea unei stări de conştiinţă în care totul este unul, în care nu există „eu” şi „celălalt”. Asta înseamnă „acasă”: o stare de unitate extatică, un loc de totală siguranţă şi fluiditate.

Cu această amintire ascunsă în cotloanele minţii, sufletul îşi începe călătoriile prin realitate, prin nenumărate câmpuri de experienţă şi de explorare interioară. Sufletul nou-născut este condus de curiozitate şi are o mare nevoie de experienţe. Acesta era elementul care lipsea în starea oceanică de unitate. Sufletul este acum capabil să exploreze liber tot ceea ce doreşte. Este liber să caute plenitudinea în tot felul de moduri.

În univers există nenumărate planuri ale realităţii care pot fi explorate. Pământul este doar unul dintre ele şi care a apărut relativ târziu, la scară cosmică. Planurile sau dimensiunile realităţii îşi au întotdeauna originea în nevoile sau dorinţele interioare. Ca toate creaţiile, ele sunt manifestarea unor viziuni şi reflecţii interioare. Pământul a fost creat din dorinţa interioară de a reuni elemente din realităţi diferite care se deosebeau radical. Pământul a fost gândit să fie un creuzet pentru o mare varietate de influenţe. Vom explica acest lucru mai jos. Deocamdată, este suficient să spunem că Pământul a apărut relativ târziu pe scena cosmică şi că multe suflete au trăit multe vieţi de explorare şi dezvoltare pe alte planuri ale realităţii (planete, dimensiuni, sisteme stelare etc.), cu mult înainte ca Pământul să se fi născut.

Lucrătorii pentru Lumină sunt suflete care au trăit multe, multe vieţi pe aceste alte planuri înainte de a se încarna pe Pământ. Asta îi deosebeşte de „sufletele pământene”, aşa cum vom conveni să le numim. Sufletele pământene sunt cele care s-au întrupat în corpuri fizice pe Pământ relativ devreme în dezvoltarea lor ca unităţi individualizate de conştiinţă. S-ar putea spune că şi-au început ciclul de vieţi pământeşti atunci când sufletele lor erau în stadiul de „copil”. În acel moment, sufletele lucrătorilor pentru Lumină erau deja „adulte”. Trecuseră deja prin multe experienţe, iar relaţia pe care o aveau cu sufletele pământeşti poate fi comparată cu cea dintre părinte şi copil.

< Sus >

Dezvoltarea vieţii şi a conştiinţei pe Pământ

Pe Pământ, evoluţia formelor de viaţă a fost strâns legată de dezvoltarea interioară a sufletelor pământene. Deşi niciun suflet nu este legat de o anumită planetă, s-ar putea spune că sufletele pământene sunt nativii planetei voastre. Aceasta, deoarece creşterea şi expansiunea lor coincide aproximativ cu proliferarea formelor de viaţă pe Pământ.

Atunci când se nasc unităţile individuale de conştiinţă, acestea sunt oarecum asemănătoare cu celulele fizice în ceea ce priveşte structura şi posibilităţile. La fel cum celulele au o structură relativ simplă, mişcările interioare ale unei conştiinţe nou-născute sunt transparente. Nu s-a stabilit încă prea multă diferenţiere. Le aşteaptă o întreagă lume de posibilităţi, atât fizice, cât şi spirituale. Evoluţia de la o unitate de conştiinţă nou-născută la conştiinţa autoreflexivă şi aptă să observe şi să reacţioneze la mediul înconjurător poate fi comparată, în linii mari, cu evoluţia de la un organism unicelular la un organism complex care interacţionează cu mediul înconjurător în multiple moduri.

Comparăm aici dezvoltarea conştiinţei sufleteşti cu dezvoltarea biologică a vieţii şi nu o facem doar ca o metaforă. De fapt, dezvoltarea biologică a vieţii, aşa cum a avut loc pe Pământ, ar trebui privită pe fundalul nevoii sufletelor pământene de explorare şi experimentare. Această nevoie spirituală sau dorinţă de explorare a dat naştere bogatei varietăţi de forme de viaţă de pe Pământ. Aşa cum am spus, creaţia este întotdeauna rezultatul unei mişcări interioare a conştiinţei. Deşi teoria evoluţionistă, aşa cum este îmbrăţişată în prezent de ştiinţa voastră, descrie corect, într-o oarecare măsură, dezvoltarea formelor de viaţă de pe planeta voastră, ea scapă complet din vedere impulsul interior, motivul „ascuns” din spatele acestui proces profund creator. Proliferarea formelor de viaţă pe Pământ s-a datorat unor mişcări interioare la nivel sufletesc. Ca întotdeauna, spiritul precede şi creează materia.

La început, sufletele pământene s-au întrupat în formele fizice care se potriveau cel mai bine cu simţul lor de sine încă rudimentar: în organisme unicelulare. După o perioadă în care au dobândit experienţă şi au integrat-o în conştiinţa lor, a apărut nevoia unor mijloace mai complexe de exprimare fizică. Aşa au fost proiectate în existenţă forme de viaţă mai complexe. Conştiinţa a creat forme fizice pentru a răspunde nevoilor şi dorinţelor interioare ale sufletelor pământene a căror conştiinţă colectivă popula Pământul de la început.

Formarea de noi specii şi încarnarea sufletelor pământene în membrii acestor specii reprezintă un mare experiment al vieţii şi al conştiinţei. Deşi evoluţia este condusă de conştiinţă, şi nu de accidente sau incidente, totuşi nu urmează o linie de dezvoltare predeterminată. Acest lucru se datorează faptului că însăşi conştiinţa este liberă şi imprevizibilă.

Sufletele pământene au experimentat cu tot felul de forme de viaţă animală. Au locuit în mai multe tipuri de corpuri fizice din regnul animal, dar nu toate au cunoscut aceeaşi linie de dezvoltare. Calea de dezvoltare a sufletului este mult mai fantezistă şi mai aventuroasă decât vă închipuiţi. Nu există legi deasupra sau în afara voasră. Voi vă faceţi legea pentru voi. Aşa că, de exemplu, dacă doriţi să experimentaţi viaţa din punctul de vedere al unei maimuţe, s-ar putea ca la un moment dat să vă treziţi trăind în corpul unei maimuţe, fie de la naşterea până la moartea ei, fie ca vizitator temporar. Sufletul, în special sufletul tânăr, tânjeşte după experienţe şi exprimare. Această dorinţă de a explora explică diversitatea formelor de viaţă care au înflorit pe Pământ.

În cadrul acestui mare experiment al vieţii, apariţia formei de viaţă umană a marcat începutul unei etape importante în dezvoltarea conştiinţei sufletului pe Pământ. Înainte de a explica acest lucru mai în detaliu, vom discuta mai întâi despre etapele de dezvoltare interioară a sufletului, în general.

< Sus >

Evoluţia Conştiinţei: copilăria, maturitatea, bătrâneţea

Dacă analizăm dezvoltarea conştiinţei sufletului după ce se naşte ca unitate individuală, aceasta trece, în linii mari, prin trei etape interioare. Aceste etape există indiferent de planul specific al realităţii (planetă, dimensiune, sistem stelar) în care conştiinţa alege să locuiască sau pe care să îl experimenteze.

1) Stadiul inocenţei („paradisul”)

2) Stadiul ego-ului („păcatul”)

3) Stadiul „celei de-a doua inocenţe” (iluminarea)

Aceste etape pot fi comparate metaforic cu copilăria, maturitatea şi bătrâneţea.

După ce sufletele se nasc ca unităţi individuale de conştiinţă, ele părăsesc starea oceanică de unitate, pe care şi-o amintesc ca fiind fericită şi perfect sigură. Ele continuă apoi să exploreze realitatea într-un mod cu totul nou. Încet-încet, devin mai conştiente de ele însele şi de unicitatea lor în comparaţie cu companionii lor de călătorie. În această etapă sunt foarte receptive şi sensibile, ca un copil mic care priveşte lumea cu ochii larg deschişi, manifestând curiozitate şi inocenţă.

Acest stadiu poate fi numit paradisiac, deoarece senzaţia de unitate şi siguranţă este încă proaspătă în memoria sufletelor nou-născute. Ele sunt încă aproape de casă; încă nu-şi pun la îndoială dreptul de a fi ceea ce sunt.

Pe măsură ce călătoria lor continuă, amintirea lui acasă dispare şi ele se cufundă în diferite genuri de experienţe. În stadiul de copil, totul este nou la început şi totul este preluat necritic. O nouă etapă se instalează atunci când sufletul tânăr începe să se perceapă ca fiind centrul lumii sale. Atunci începe să realizeze că există o diferenţă între „eu” şi „celălalt”. Începe să experimenteze cum poate influenţa mediul înconjurător din perspectiva noii conştientizări. Însăşi noţiunea de a acţiona pe baza propriei dorinţe este ceva nou. Înainte exista o receptare, mai mult sau mai puţin pasivă, a ceea ce apărea din fluxul vieţii. Acum apare în suflet un sentiment tot mai intens al puterii sale de a influenţa ceea ce trăieşte.

Acesta este începutul etapei ego-ului.

Iniţial, ego-ul reprezintă abilitatea de a-ţi folosi voinţa pentru a influenţa lumea exterioară. Reţineţi că funcţia originală a ego-ului este de a permite sufletului să se simtă pe deplin ca o entitate separată. Aceasta este o dezvoltare naturală şi pozitivă în cadrul evoluţiei sufletului. Ego-ul nu este „rău” în sine. Totuşi, are tendinţa de a fi expansiv sau agresiv. Atunci când sufletul nou-născut îşi descoperă capacitatea de a influenţa mediul înconjurător, se îndrăgosteşte de ego. Totuşi, în adâncul sufletului matur încă persistă o amintire dureroasă; acesta îşi aminteşte de acasă, îşi aminteşte de paradisul pierdut. Ego-ul pare să aibă un răspuns la această durere, la acest dor de acasă. Pare că-i dă posibilitatea sufletului să controleze realitatea. Îl intoxică pe sufletul încă tânăr cu iluzia puterii.

Dacă a existat vreodată o cădere din graţie sau o izgonire din paradis, atunci aceasta a fost: când conştiinţa sufletului tânăr a devenit vrăjită de posibilităţile ego-ului, de promisiunea puterii. Cu toate acestea, însuşi scopul naşterii conştiinţei ca suflete individuale este acela de a explora, de a experimenta tot ceea ce există: paradisul, dar şi iadul, inocenţa, dar şi „păcatul”. Aşadar, căderea din paradis nu a fost o „greşeală”. Nu există nicio vină în această privinţă, decât dacă voi credeţi că este. Nimeni nu vă învinovăţeşte de nimic, în afară de voi înşivă.

Atunci când sufletul tânăr devine matur, se produce o trecere la un mod de a observa şi de a trăi „centrat pe eu”. Iluzia puterii sporeşte separarea dintre suflete în loc să le unească. Din această cauză, în suflet se instalează singurătatea şi un sentiment de înstrăinare. Deşi nu este cu adevărat conştient de acest lucru, sufletul devine un războinic, un luptător pentru putere. Puterea pare a fi singurul lucru care îi linişteşte mintea – doar pentru o vreme.

Am distins mai sus şi un al treilea stadiu în dezvoltarea conştiinţei sufletului: stadiul de iluminare, „a doua inocenţă” sau bătrâneţea. Vom spune mai multe despre acest stadiu şi, în special, despre tranziţia de la al doilea la al treilea stadiu, ceva mai târziu în această serie. Acum ne vom întoarce la povestea noastră despre sufletele pământene şi vom clarifica modul în care ivirea stadiului de ego se corelează cu apariţia fiinţelor umane pe Pământ.

< Sus >

Sufletele pământene intră în stadiul de ego; apariţia fiinţelor umane pe Pământ

Perioada în care sufletele pământene au explorat viaţa vegetală şi animală a coincis la nivel interior cu stadiul inocenţei sau al paradisului. Viaţa a înflorit pe pământ sub îndrumarea şi protecţia fiinţelor spirituale din tărâmurile angelice şi devaice. (Deva-şii lucrează la nivelul eteric, adică mai aproape de lumea fizică decât îngerii). Corpurile eterice ale plantelor şi animalelor au fost receptive şi necritice faţă de energiile maternale grijulii şi hrănitoare provenind din tărâmul angelic şi devaic. Ele nu aveau nicio înclinaţie de a se „elibera” sau de a se separa şi a-şi găsi propriul mod de acţiune. Exista încă un intens sentiment de unitate şi armonie între toate fiinţele vii.

Însă apariţia omului-maimuţă a marcat un punct de transformare în dezvoltarea conştiinţei. În esenţă, prin mersul în poziţie verticală şi prin dezvoltarea creierului, conştiinţa care locuia în omul-maimuţă stăpânea mai bine mediul înconjurător. Conştiinţa întruchipată în antropoide a început să simtă cum este să aibă mai mult control asupra mediului. A început să-şi descopere propria putere, propria capacitate de a influenţa mediul înconjurător. A început să exploreze liberul-arbitru.

Această evoluţie nu a fost întâmplătoare. A fost un răspuns la o nevoie interioară a sufletelor pământene, cea de a explora individualitatea la niveluri şi mai profunde. Conştiinţa de sine în plină dezvoltare a sufletelor pământene a pregătit terenul pentru apariţia omului biologic, a fiinţei umane pe care o cunoaştem astăzi.

Când sufletele pământene au fost pregătite să intre în stadiul ego-ului, crearea omului le-a permis să experimenteze o formă de viaţă cu liber-arbitru. De asemenea, a înzestrat conştiinţa încarnată cu o mai mare conştientizare a lui „eu” în opoziţie cu „celălalt”. Odată cu aceasta, a fost pregătit terenul pentru posibile conflicte între „interesul meu” şi „interesul tău”, între „dorinţa mea” şi „dorinţa ta”. Individul se desprindea de unitatea evidentă, de ordinea naturală a lui „a da şi a lua”, pentru a afla ce alte căi mai erau disponibile. Asta a marcat „sfârşitul paradisului” pe Pământ, dar vă rugăm să nu priviţi acest lucru ca pe un eveniment tragic, ci ca pe un proces natural, aşa cum sunt anotimpurile. A fost o evoluţie naturală a lucrurilor, care vă permite astăzi să echilibraţi divinitatea şi individualitatea în cadrul fiinţei voastre.

Când conştiinţa sufletului pământean a intrat în stadiul de ego şi a început să exploreze „condiţia de om”, influenţele devaice şi angelice s-au retras încet pe fundal. Este în natura acestor forţe să respecte liberul-arbitru al tuturor energiilor cu care se întâlnesc. Ele nu îşi vor exercita niciodată influenţa dacă nu sunt invitate. Astfel, conştiinţei ego-ului i s-a dat frâu liber, iar sufletele pământene au cunoscut toate privilegiile şi dezavantajele puterii. Acest lucru a afectat şi regnul vegetal şi animal. S-ar putea spune că energia războinică a fost parţial absorbită de aceste tărâmuri non-umane, ceea ce le-a creat o stare de tulburare. Acest lucru este prezent şi astăzi.

Atunci când sufletele pământene tânjeau după noi locuri de experienţe, au devenit mai receptive şi la alte influenţe exterioare. Aici dorim să atragem atenţia în special asupra tipurilor de influenţe galactice extraterestre care au afectat în mare măsură sufletele pământene în curs de maturizare, dar încă tinere. Tot în acest moment al istoriei au intrat în scenă şi sufletele pe care le-am numit ale lucrătorilor pentru Lumină.

< Sus >

Influenţe galactice asupra omului şi a Pământului

Prin influenţe galactice sau extraterestre înţelegem influenţele exercitate de energiile colective specifice anumitor sisteme stelare, stele sau planete. În univers, există multe niveluri sau dimensiuni de existenţă. O planetă sau o stea poate exista în mai multe dimensiuni, de la cea materială la dimensiuni mai eterice. În general, comunităţile galactice care au influenţat sufletele pământene existau într-o realitate mai puţin „densă” sau materială decât cea în care trăiţi voi pe Pământ.

Tărâmurile galactice erau locuite de suflete mature, născute cu mult timp înaintea sufletelor pământene şi aflate în floarea vârstei ego-ului lor. Când Pământul a ajuns să fie locuit de tot felul de forme de viaţă şi, în cele din urmă, de fiinţe umane, tărâmurile extraterestre au urmărit această evoluţie cu mare interes. Diversitatea şi abundenţa formelor de viaţă le-a atras atenţia. Au simţit că aici se întâmpla ceva special.

Între diferitele comunităţi galactice se duceau de mult timp diverse lupte şi bătălii. Într-un fel, era un fenomen natural, deoarece conştiinţa sufletelor implicate avea nevoie de luptă pentru a afla toate consecinţele centrării pe eu şi ale puterii. Explorau mecanismele ego-ului şi, pe măsură ce „progresau”, deveneau foarte pricepuţi în manipularea conştiinţei. Au devenit experţi în a subordona alte suflete sau comunităţi de suflete propriei lor voinţe, prin intermediul unor instrumente psihice subtile şi mai puţin subtile.

Interesul pe care comunităţile galactice l-au manifestat faţă de Pământ a fost, în principal, egocentric. Simţeau aici oportunitatea de a-şi exercita influenţa în moduri noi şi intense. S-ar putea spune că, în acel moment, luptele intergalactice ajunseseră într-un punct mort. Atunci când vă luptaţi unul împotriva celuilalt la nesfârşit, după un timp, ajungeţi la un fel de echilibru, o împărţire a zonelor de putere, ca să spunem aşa. Vă cunoaşteţi atât de bine, încât ştiţi unde este loc de acţiune şi unde nu. Situaţia ajunsese într-un impas de acest gen, iar duşmanii galactici sperau la noi deschideri pe Pământ. Au crezut că Pământul ar putea deveni scena pentru reînceperea bătăliei şi depăşirea impasului.

Comunităţile galactice au încercat să-şi exercite influenţa asupra Pământului prin manipularea conştiinţei sufletelor pământene. Sufletele pământene care intrau în stadiul de ego erau deosebit de receptive la influenţa lor. Înainte de acest stadiu, erau imune la orice forţă exterioară motivată de putere, deoarece ele însele nu aveau nicio înclinaţie de a exercita puterea. Eşti imun la agresiune şi putere atunci când nu există nimic în interiorul tău de care aceste energii să se poată ataşa. Aşadar, energiile galactice nu au putut accesa conştiinţa sufletului pământean înainte ca el să decidă să exploreze energia puterii.

Trecerea la stadiul de ego le-a făcut pe sufletele pământene să fie vulnerabile, deoarece, deşi aveau intenţia de a explora conştiinţa ego-ului, erau încă în mare parte inocente şi naive. Aşadar, nu a fost dificil pentru puterile galactice să-şi impună energiile asupra sufletelor pământene. Modul în care au operat a fost prin manipularea conştiinţei sau controlul minţii. Tehnologiile lor erau foarte sofisticate. Aveau în principal instrumente psihice, cam ca spălarea creierului prin sugestii hipnotice subconştiente. Ei operau la nivel psihic şi astral, dar influenţau fiinţele umane chiar şi la nivelul corpului fizic. Ei au influenţat dezvoltarea creierului uman, restrângând gama de experienţe disponibile pentru fiinţele umane. În esenţă, ele au stimulat tiparele de gândire şi emoţie legate de frică. Frica era deja prezentă în conştiinţa sufletului pământean, ca urmare a durerii şi a dorului de acasă pe care orice suflet tânăr le poartă în el. Puterile galactice au folosit această frică preexistentă ca punct de plecare pentru a amplifica foarte mult energiile de frică şi supunere în minţile sufletelor pământene. Acest lucru le-a permis să controleze conştiinţa umană.

Ulterior, războinicii galactici au încercat să lupte cu inamicii lor galactici anteriori prin intermediul fiinţei umane. Lupta pentru putere din cadrul omenirii a fost o luptă între vechii inamici galactici, care au folosit fiinţele umane ca "oameni de paie".

Frageda senzaţie de individualitate şi autonomie a sufletului pământean a fost lovită în plin de această intervenţie violentă, de acest război pentru inima umanităţii. Cu toate acestea, intervenienţii galactici nu au putut să-i fure cu adevărat libertatea. Oricât de masivă ar fi fost influenţa extraterestră, esenţa divină din interiorul fiecărei conştiinţe sufleteşti individuale a rămas indestructibilă. Sufletul nu poate fi distrus, deşi natura sa liberă şi divină poate fi voalată pentru o lungă perioadă de timp. Puterea nu este, de fapt, reală. Puterea îşi atinge scopul numai prin iluzia fricii şi ignoranţei. Ea poate doar să ascundă şi să voaleze lucrurile; dar nu poate crea sau distruge cu adevărat nimic.

Mai mult, acest atac asupra sufletelor pământene nu a adus doar întuneric pe Pământ. El avea să iniţieze, în mod neintenţionat, o schimbare profundă în conştiinţa războinicilor galactici, o cotitură spre următoarea etapă a conştiinţei: iluminarea sau „a doua inocenţă”.

< Sus >

Rădăcinile galactice ale sufletelor lucrătorilor pentru Lumină

Cum se leagă noţiunea de suflete lucrătoare pentru Lumină cu această istorie? Înainte de a veni pe Pământ pentru a se încarna în corpuri umane, sufletele lucrătorilor pentru Lumină au locuit mult timp în diferite sisteme stelare. În ceea ce priveşte dezvoltarea în trei etape a conştiinţei, ele şi-au petrecut o mare parte din maturitate acolo. În acea etapă au explorat conştiinţa egotică şi toate problemele legate de putere. A fost perioada în care au explorat întunericul şi în care au abuzat foarte mult de puterea lor.

În acel stadiu galactic, lucrătorii pentru Lumină au fost co-creatori ai fiinţei umane, pe măsură ce aceasta se dezvolta. La fel ca şi alte forţe galactice, ei au avut intenţia de a folosi omul ca pe o marionetă pentru a câştiga dominaţia în alte părţi ale universului. Este greu de explicat tehnicile pe care puterile galactice le foloseau în luptele lor, deoarece nu se potrivesc cu nimic din lumea voastră, cel puţin nu cele pe care le-au perfecţionat. În esenţă, tehnologia războiului galactic se baza pe o ştiinţă nematerialistă a energiei. Ei cunoşteau puterea psihicului şi ştiau că conştiinţa creează realitatea fizică. Metafizica lor era mai apropiată de adevăr decât viziunile materialiste ale oamenilor voştri de ştiinţă. Deoarece ştiinţa voastră oficială concepe conştiinţa ca fiind un rezultat al proceselor materiale şi nu invers, ea nu poate înţelege puterile creatoare şi cauzale ale minţii.

În epoca Cro-Magnon, sufletele lucrătorilor pentru Lumină au împiedicat dezvoltarea naturală a omului la nivel genetic. Vă puteţi imagina acest amestec ca pe un proces de manipulare de sus în jos; ei au imprimat creierului/conştiinţei umane anumite forme de gândire care au afectat nivelul fizic, celular al organismului. Efectul acestor amprentări mentale a fost că în creierul uman a fost instalat un element robotic, mecanic, care a eliminat o parte din forţa naturală şi conştiinţa de sine a fiinţei umane. A fost un implant artificial care l-a făcut pe om un instrument mai potrivit pentru obiectivele strategice ale extratereştrilor.

Amestecându-se în acest fel în dezvoltarea vieţii pe Pământ, sufletele lucrătorilor pentru Lumină au încălcat cursul natural al lucrurilor. Nu au respectat puritatea sufletelor pământene care animau specia umană în plină evoluţie. Într-un fel, le-au furat liberul-arbitru recent dobândit.

Într-un sens, nimeni nu poate fura liberul-arbitru al vreunui suflet, contrar a ceea ce afirmam la sfârşitul paragrafului de mai sus. Cu toate acestea, în termeni practici, din cauza superiorităţii extraterestre la toate nivelurile, sufletele pământene şi-au pierdut într-o mare măsură auto-determinarea. Lucrătorii pentru Lumină priveau fiinţele umane ca pe nişte instrumente, ca pe nişte lucruri, care îi ajutau să îşi atingă scopul. În acel stadiu, ei nu erau pregătiţi să respecte viaţa ca o valoare în sine. Nu recunoşteau în „celălalt” (duşmanii sau sclavii lor) un suflet viu ca şi ei.

Desigur că nu are niciun sens să-i judecăm, deoarece totul face parte dintr-un mare şi profund proces de dezvoltare a conştiinţei. La nivelul cel mai înalt, nu există vinovăţie, ci doar alegere liberă. Nu există victime şi nici agresori; de fapt, nu există decât experienţe.

Voi, sufletele lucrătorilor pentru Lumină, care aţi folosit cândva aceste mijloace murdare de opresiune, v-aţi judecat după aceea foarte aspru pentru faptele voastre. Chiar şi acum purtaţi lăuntric un profund sentiment de vinovăţie, pe care îl conştientizaţi parţial ca fiind acel sentiment că nu aţi fi suficient de buni în ceea ce faceţi. Acest sentiment provine dintr-o neînţelegere.

Este important să înţelegeţi că „lucrător pentru Lumină” nu reprezintă un statut fix. Este ceva ce devii atunci când treci prin experienţe: experimentând lumina şi întunericul. Fiind lumina şi întunericul. Dacă ar fi să vă numim mai corect, v-am numi suflete Cristice în loc de lucrători pentru Lumină.

Aţi constatat vreodată că o greşeală pe care aţi făcut-o a schimbat până la urmă lucrurile într-un sens pozitiv şi neaşteptat? Ceva asemănător s-a întâmplat ca urmare a intervenţiei galacticilor asupra Pământului şi omenirii. În procesul de amprentare a sufletelor pământene cu energiile lor, forţele galactice au creat, de fapt, un mare creuzet de influenţe pe Pământ. S-ar putea spune că au fost implantate în rasa umană elementele antagonice corespunzătoare diferitelor suflete galactice, forţând astfel fiinţa umană să găsească o modalitate de a le uni sau de a le aduce la o coexistenţă paşnică. Deşi intervenţia a complicat grav călătoria sufletelor pământene, în cele din urmă a creat o şansă pentru progres, o cale de ieşire din impasul în care ajunseseră conflictele galactice.

Nu uitaţi că toate lucrurile sunt legate între ele. La un anumit nivel, sufletele pământene şi cele galactice au fost şi sunt conduse de o unică voinţă. Acesta este nivelul angelic. În miezul său profund, fiecare suflet este un înger. (Vezi capitolul "Timpul, multidimensionalitatea şi Sinele de Lumină"). La nivelul angelic, atât războinicii galactici, cât şi sufletele pământene au consimţit să ia parte la drama cosmică schiţată mai sus.

Amestecul galacticilor nu numai că a „ajutat” Pământul să devină creuzetul care trebuia să fie, dar a marcat şi începutul unui nou tip de conştiinţă al războinicilor galactici. Într-un mod neaşteptat, a marcat pentru ei sfârşitul stadiului egotic, sfârşitul maturităţii şi începutul a ceva nou.

< Sus >

Sfârşitul etapei egotice a lucrătorilor pentru Lumină

Războaiele intergalactice ajunseseră în impas înainte ca Pământul să intre în joc. Când bătălia a fost reluată pe Pământ, ea a fost, de fapt, transpusă pe Pământ. Odată cu această transpunere, ceva a început să se schimbe în conştiinţa galactică. Vremea războaielor galactice se încheiase.

Cu toate că au rămas implicate în mod activ cu omenirea şi cu Pământul, sufletele galactice s-au retras treptat în rolul de observator. În acest rol, au început să devină conştiente de un fel de oboseală în fiinţa lor. Simţeau un gol lăuntric. Deşi luptele şi bătăliile au continuat, nu le mai fascinau la fel de mult ca odinioară. Au început să îşi pună întrebări filozofice precum: care este sensul vieţii mele; de ce mă lupt tot timpul; oare puterea mă face cu adevărat fericit? Punându-şi aceste întrebări, moleşeala lor a crescut.

Războinicii galactici ajungeau treptat la sfârşitul stadiului egotic. Fără să-şi dea seama, ei au transferat energia ego-ului şi a luptei pentru putere pe Pământ, un loc deschis energetic la această energie. Sufletele umane abia începeau în acel moment să exploreze stadiul de conştiinţă egotic.

În conştiinţa războinicilor galactici, s-a creat un anumit spaţiu: un spaţiu pentru îndoială, un spaţiu pentru reflecţie. Ei au intrat într-o fază de transformare, pe care o vom descrie distingând următoarele etape:

1) Să nu mai fii satisfăcut de ceea ce-ţi oferă conştiinţa bazată pe ego şi să tânjeşti după „altceva”: începutul sfârşitului.

2) Să conştientizezi cât eşti de legat de conştiinţa bazată pe ego, recunoscând şi eliberând emoţiile şi gândurile care o însoţesc: mijlocul sfârşitului.

3) Să laşi să se stingă vechile energii interioare bazate pe ego, să părăseşti coconul, să devii noul tău sine: sfârşitul sfârşitului.

4) Trezirea în tine a unei conştiinţe bazate pe Inimă, motivată de iubire şi libertate; ajutarea celorlalţi să realizeze tranziţia.

Aceşti patru paşi marchează tranziţia de la conştiinţa bazată pe ego la cea bazată pe Inimă. Vă rugăm să nu uitaţi că atât Pământul, cât şi omenirea şi tărâmurile galactice trec prin această fază, doar că nu simultan.

Planeta Pământ face acum pasul 3. Mulţi dintre voi, lucrători pentru Lumină, parcurgeţi de asemenea pasul 3, în ton cu procesul interior al Pământului. Unii dintre voi încă vă chinuiţi la pasul 2, iar alţii aţi ajuns la pasul 4, gustând din deliciile bucuriei şi inspiraţiei provenite din Inimă.

Totuşi, o mare parte a umanităţii nu doreşte deloc să se elibereze de conştiinţa egotică. Ei nu au intrat încă în etapa 1 a fazei de tranziţie. Asta nu înseamnă că ar trebui să-i judecaţi, să îi criticaţi sau să vă întristaţi din această cauză. Încercaţi să priviţi chestiunea ca pe un proces natural, cum ar fi creşterea unei plante.

Nu judecaţi o floare pentru că este un boboc în loc să fie deja înflorită. Încercaţi să priviţi în această lumină. A emite judecăţi morale despre efectele distructive ale conştiinţei egotice în lume arată o lipsă de înţelegere a dinamicii spirituale. În plus, vă slăbeşte propria forţă, deoarece furia şi frustrarea pe care le simţiţi uneori urmărind ştirile sau citind ziarele nu pot fi transformate în ceva constructiv. Doar vă epuizează şi vă coboară nivelul de vibraţie. Încercaţi să vedeţi lucrurile de la distanţă, cu o atitudine de încredere în viaţă. Încercaţi să simţiţi intuitiv curentele subiacente din conştiinţa colectivă, lucruri despre care nu prea aveţi unde citi sau auzi în mass-media.

Nu are sens să încercaţi să schimbaţi sufletele care sunt încă prinse în realitatea conştiinţei bazate pe ego. Ele nu doresc „ajutorul” vostru, deoarece nu sunt încă deschise la energiile bazate pe Inimă, pe care voi – lucrătorii pentru Lumină – doriţi să le împărtăşiţi. Chiar dacă vouă vi se pare că au nevoie de ajutor, atâta timp cât nu-l doresc, înseamnă că nu au nevoie de el. Atât este de simplu.

Lucrătorilor pentru Lumină le place foarte mult să dăruiască şi să ajute, dar adesea nu prea au discernământ în acest sens. Asta îi conduce la o risipă de energie şi chiar la îndoială de sine şi dezamăgiri. Vă rugăm să vă folosiţi discernământul, deoarece dorinţa de a ajuta poate deveni o capcană tragică pentru lucrătorii pentru Lumină, care împiedică finalizarea pasului 3 al tranziţiei. (Noţiunea de „ajutor” este discutată în capitolul „Capcane pe calea de a deveni un vindecător”, din partea a II-a).

Vom încheia acum descrierea lucrătorilor pentru Lumină aflaţi la sfârşitul stadiului egotic. Aşa cum am spus, în acel moment, voi, ca şi alte imperii galactice, aţi intervenit asupra omenirii atunci când a luat formă fiinţa umană modernă. Când aţi început să jucaţi din ce în ce mai mult rolul de observator, aţi obosit să mai luptaţi.

Puterea pe care aţi urmărit-o atât de mult timp a dus la un tip de dominaţie care a anihilat calităţile unice şi individuale ale celor pe care i-aţi dominat. Astfel, nimic nou nu mai putea intra în realitatea voastră. Aţi ucis tot ceea ce era „diferit”. Acest mod de a proceda a făcut ca, după un timp, realitatea voastră să devină statică şi previzibilă. Când aţi devenit conştienţi de deşertăciunea luptei pentru putere, conştiinţa voastră s-a deschis către noi posibilităţi. A apărut un dor de „altceva”.

Aţi finalizat pasul 1 al tranziţiei către o conştiinţă bazată pe Inimă. Energiile ego-ului, care se desfăşuraseră liber timp de eoni, s-au liniştit şi au lăsat loc şi pentru „altceva”. În inimile voastre s-a trezit o nouă energie, ca o floare fragedă. O voce subtilă şi tăcută a început să vă vorbească despre „Acasă”, un loc pe care îl cunoşteaţi cândva, dar căruia îi pierduserăţi urma de-a lungul drumului. Simţeaţi dorul de Acasă.

La fel ca sufletele pământene, trăiserăţi demult starea oceanică de unitate din care se naşte orice suflet. Aţi evoluat treptat din acest ocean sub forma unor unităţi individuale de conştiinţă. Ca aceste „sufleţele”, aveaţi o mare poftă de explorare, purtând în acelaşi timp amintirea dureroasă a unui paradis pe care fuseserăţi obligaţi să-l părăsiţi.

Odată ce aţi intrat mai târziu în stadiul de conştiinţă egotică, această durere încă persista. În esenţă, aţi încercat să umpleţi acest loc gol din inima voastră prin putere. Aţi căutat să vă împliniţi jucând jocul luptei şi al cuceririi.

Puterea este energia care se opune cel mai mult unităţii. Prin exercitarea puterii, te izolezi de „celălalt”. Luptând pentru putere, te îndepărtezi şi mai mult de Acasă: de conştiinţa unităţii. Faptul că puterea te îndepărtează de Acasă în loc să te apropie de ea ţi-a fost ascuns multă vreme, deoarece puterea este foarte împletită cu iluzia. Puterea îşi poate ascunde cu uşurinţă adevărata faţă de un suflet naiv şi neexperimentat. Puterea creează iluzia abundenţei, a împlinirii, a recunoaşterii şi chiar a iubirii. Stadiul ego-ului este o explorare fără restricţii a domeniului puterii: a câştiga, a pierde, a lupta, a domina, a manipula, a fi agresor şi a fi victimă.

În această etapă, sufletul se simte sfâşiat pe dinăuntru. Stadiul egotic implică un atac asupra integrităţii sufletului. Prin integritate înţelegem unitatea şi imacularea naturală a sufletului. Odată cu apariţia conştiinţei bazate pe ego, sufletul intră într-o stare de schizofrenie. Îşi pierde inocenţa. Pe de o parte, sufletul luptă şi cucereşte; pe de altă parte, îşi dă seama că-i greşit să rănească sau să distrugă alte fiinţe vii. Nu este greşit neapărat în raport cu o lege sau un judecător obiectiv. Ci sufletul îşi dă seama în mod subconştient că face ceva care se opune naturii sale divine. Este în natura esenţei sale divine să creeze şi să dea viaţă. Când sufletul acţionează din dorinţa de putere personală, atunci apare un sentiment de vinovăţie în adâncul său. Din nou spun, nu un verdict extern îl declară vinovat. Sufletul însuşi îşi dă seama că îşi pierde inocenţa şi puritatea. În timp ce sufletul urmăreşte puterea asupra exteriorului, un sentiment crescând de nevrednicie îl macină pe interior.

Stadiul conştiinţei bazate pe ego este o etapă naturală în călătoria sufletului. Ea urmăreşte explorarea completă a unui anumit aspect al fiinţei sufletului şi anume voinţa. Voinţa constituie puntea de legătură între lumea interioară şi cea exterioară. Voinţa este acea parte din tine care focalizează energia sufletului tău asupra lumii materiale. Voinţa poate fi inspirată de dorinţa de putere sau de dorinţa de unitate. Asta depinde de starea conştiinţei tale. Atunci când un suflet ajunge la sfârşitul stadiului ego-ului, voinţa devine din ce în ce mai mult o extensie a Inimii. Ego-ul sau voinţa personală nu este distrusă, dar ea curge în armonie cu înţelepciunea şi inspiraţia Inimii. În acest punct, ego-ul acceptă cu bucurie Inima ca ghid spiritual. Integritatea naturală a sufletului este restaurată.

Când voi, sufletele lucrătorilor pentru Lumină, aţi ajuns în etapa 2 a tranziţiei de la conştiinţa bazată pe ego la cea bazată pe Inimă, aţi simţit dorinţa sinceră de a îndrepta ceea ce aţi greşit pe Pământ. Aţi realizat că aţi maltratat fiinţele umane de pe Pământ şi că aţi împiedicat libera exprimare şi dezvoltare a sufletelor pământene. Aţi realizat că aţi violat viaţa însăşi, încercând să o manipulaţi şi să o controlaţi în funcţie de nevoile voastre. Şi atunci aţi dorit să eliberaţi fiinţele umane de lanţurile fricii şi ale limitărilor care au adus mult întuneric în vieţile lor şi aţi simţit că puteţi face cel mai mult în această privinţă întrupându-vă voi înşivă în corpuri umane. Aşa că v-aţi întrupat în corpuri umane, a căror alcătuire genetică a fost parţial creată de voi înşivă, pentru a vă transforma creaţiile din interior. Sufletele care au venit pe Pământ cu această misiune au dorit să aducă Lumina în propriile lor creaţii manipulate.

De aceea, ei sunt numiţi lucrători pentru Lumină. Aţi luat decizia de a face acest lucru – şi astfel, să vă lăsaţi prinşi într-o serie întreagă de vieţi pământeşti – dintr-un simţ nou al responsabilităţii şi, de asemenea, din dorinţa sinceră de a lua asupra voastră această povară karmică, pentru a putea să vă desprindeţi complet de trecut.

< Sus >

Traducere de Răzvan A. Petre
5 martie 2022