<  Cuprins "Channeling cu Jeshua"


De la ego la Inimă (I)

Capitolul "De la ego la Inimă I" din cartea dictată Pamelei Kribbe de către Spiritul lui Jeshua (Isus Cristos) „The Jeshua Channelings” (Channeling cu Jeshua).

Patru etape în transformarea conştiinţei | Stadiul unu: ego-ul nu te mai satisface

lightworker

Patru etape în transformarea conştiinţei

În capitolele anterioare, am descris contextul istoric al călătoriei lucrătorului pentru Lumină de la conştiinţa bazată pe ego la cea bazată pe Inimă. Această parte va fi dedicată în întregime caracteristicilor psihologice ale acestei transformări. Am împărţit acest proces în patru etape sau stadii, pe care le rezumăm din nou, pentru mai multă claritate:

1) Când nu mai eşti satisfăcut de ceea ce-ţi oferă conştiinţa bazată pe ego şi tânjeşti după „altceva”: începutul sfârşitului.

2) Când conştientizezi legăturile tale cu conştiinţa bazată pe ego, recunoşti şi te îndepărtezi de emoţiile şi gândurile care o însoţesc: mijlocul sfârşitului.

3) Când laşi să se stingă vechile energii bazate pe ego din interiorul tău, arunci coconul şi devii noul tău sine: sfârşitul sfârşitului.

4) Trezirea în tine a unei conştiinţe bazate pe Inimă, motivată de iubire şi libertate; ajutarea şi a celorlalţi care fac tranziţia.

Stadiul unu: ego-ul nu te mai satisface

Tranziţia de la conştiinţa bazată pe ego la conştiinţa bazată pe Inimă începe cu sentimentul unui vid interior. Lucrurile care obişnuiau să-ţi atragă întreaga atenţie sau situaţiile în care erai complet prins, acum te lasă nesatisfăcut sau indiferent. Cumva, lucrurile par să-şi fi pierdut semnificaţia şi scopul obişnuit.

Înainte de apariţia acestui vid interior, conştiinţa este stăpânită de frică şi de nevoia, care rezultă din ea, de a te reafirma mereu. Cauţi continuu validarea din exterior, deoarece nu eşti dispus să înfrunţi teama subconştientă de respingere şi de singurătate. Această teamă profundă şi nevoia de validare exterioară pot fi ascunse mult timp ca fiind adevăratul motiv pentru multe dintre acţiunile tale. Întreaga ta viaţă este construită pe baza lor, fără ca să fii conştient de acest lucru. Poate că eşti vag conştient de o anumită nelinişte sau tensiune interioară. Dar adesea trebuie să intervină un eveniment major, cum ar fi ruperea unei relaţii sentimentale, decesul unei persoane dragi sau pierderea unui loc de muncă, care să te invite să cercetezi ce-i cu această tensiune sau nelinişte.

Atunci când ego-ul este centrul fiinţei tale, conştiinţa şi viaţa ta emoţională se află într-o stare de crispare. Te strângi de frică şi în această poziţie eşti într-o permanentă defensivă. În stadiul de ego, simţi mereu o lipsă, o nevoie de mai mult. Motivaţia gândurilor, emoţiilor şi faptelor tale este ca o gaură neagră, un gol care nu poate fi niciodată umplut complet. Este o gaură a fricii, un loc întunecat, din cauză că refuzi să priveşti într-acolo. În acel întuneric, există un gol de care eşti vag conştient, dar nu vrei să-l cercetezi.

În acest stadiu, relaţia ta cu Dumnezeu sau cu Tot-ce-există este marcată de sentimente de separare. În adâncul sufletului tău te simţi singur şi abandonat. Te simţi ca şi cum ai fi un fragment desprins, lipsit de sens şi de scop. Şi fiindcă îţi ascunzi teama de acest aspect, îl simţi doar indirect, ca o umbră.

Oamenii sunt îngroziţi să se confrunte cu vidul interior cu deplină luciditate. Sunt îngroziţi să se întâlnească cu umbra interioară faţă în faţă şi să o cerceteze. Totuşi, chiar dacă nu o înfruntaţi, ea este acolo şi va trebui să dezvoltaţi „strategii de adaptare” pentru a vă face viaţa suportabilă. Strategia ego-ului este întotdeauna să abordeze problema pe ocolite, în loc să o abordeze direct. Ego-ul caută să rezolve problema întorcându-ţi conştiinţa spre exterior. Încearcă să amelioreze suferinţa interioară hrănindu-te cu energii exterioare. Energiile pe care le apreciază în mod deosebit sunt recunoaşterea socială, admiraţia, puterea, atenţia celorlalţi etc. În acest fel, ego-ul pare să răspundă la aspiraţia profundă a sufletului de unitate, siguranţă şi iubire.

Această aspiraţie este în întregime valabilă şi autentică. Este Dumnezeu care te cheamă. Este propria ta natură care te cheamă. Tu eşti Dumnezeu! Dumnezeu este energia unităţii, a siguranţei şi a iubirii. Toată lumea tânjeşte după iubirea necondiţionată şi îmbrăţişarea Energiei pe care o numiţi Dumnezeu. În esenţă, acest dor este dorinţa de a fi total conştient şi, prin urmare, de a fi una cu propriul Sine divin. Propria ta divinitate te introduce către iubirea necondiţionată. O poţi găsi doar trecând prin frica şi întunericul care o înconjoară, iar acest lucru îl faci întorcându-te spre interior, în loc să te orientezi spre exterior. O faci folosindu-ţi conştiinţa ca pe o lumină care alungă umbrele. Conştiinţa este lumină. Prin urmare, nu are nevoie să lupte cu întunericul; simpla ei prezenţă îl dizolvă. Întorcându-ţi conştiinţa spre interior, miracolele se vor întâmpla cu adevărat.

Însă ego-ul procedează exact invers. El observă nevoia de iubire şi siguranţă, dar caută să răspundă acestei nevoi fără a se confrunta cu întunericul interior şi cu frica. Pentru a realiza acest lucru, el foloseşte un anumit „truc”: transformă nevoia de iubire în nevoia de aprobare şi recunoaştere din partea altor persoane. Transformă nevoia de unitate şi armonie în nevoia de a excela şi de a fi mai bun decât ceilalţi. Odată ce crezi că a fi iubit înseamnă a fi admirat pentru realizările tale, nu mai este nevoie să cauţi dragostea în interior; pur şi simplu, trebuie să munceşti mai mult! În acest fel, ego-ul se străduieşte să pună capacul pe oala cu frică.

Aspiraţia iniţială către iubire şi uniune fericită a devenit acum deformată ca dorinţă de recunoaştere socială. Cauţi în mod constant validarea exterioară, care să-ţi ofere o oarecare siguranţă temporară. Conştiinţa este concentrată mai ales pe lumea exterioară. Te bazezi pe judecăţile altora şi eşti foarte sensibil la părerile oamenilor despre tine. Acestea sunt extrem de importante pentru tine, deoarece stima ta de sine depinde de ele. De fapt, simţul propriei valori scade din ce în ce mai mult, din cauză îţi cedezi puterea unor forţe exterioare care te judecă pentru performanţele tale exterioare, nu pentru adevărata ta fiinţă.

Între timp, sentimentul adânc înrădăcinat de abandonare şi de singurătate nu este deloc atenuat. Ba chiar, se înrăutăţeşte, deoarece refuzi să-l priveşti în faţă. Ceea ce nu vrei să vezi devine „umbra” ta. Frica, furia şi negativitatea bântuie în voie pe acolo şi te pot influenţa, intensificate de refuzul de a privi în interior. Ego-ul se poate încăpăţâna să nu-şi alunge anumite îndoieli, suspiciuni şi credinţe ale sale; nu va ceda controlul aşa de uşor.

Ceea ce percepi ca fiind „rău” în lume este întotdeauna rezultatul faptului că te agăţi de puterea personală. Al refuzului de a renunţa la control şi de a accepta frica şi întunericul interior.

Primul pas spre iluminare este să te abandonezi în faţa a „ceea ce este”. Iluminarea înseamnă că permiţi tuturor aspectelor fiinţei tale să intre sub reflectorul conştiinţei. Iluminarea nu înseamnă că eşti pe deplin conştient de tot ceea ce se află în tine, ci că eşti dispus să înfrunţi orice aspect în mod conştient.

Iluminarea este egală cu iubirea. Iubirea înseamnă că te accepţi aşa cum eşti.

Întunericul interior, acel sentiment de abandon din adâncul sufletului, de care te temi atât de mult, este temporar. Această etapă a ego-ului este doar un pas într-o dezvoltare şi desfăşurare amplă a conştiinţei. În acest stadiu, se face primul salt spre o conştiinţă divină individualizată.

Naşterea conştiinţei individuale, naşterea ta ca „suflet distinct”, este însoţită de sentimentul de a fi lăsat singur, de a fi separat de Mama/Tatăl tău. Este comparabilă cu trauma naşterii în lumea fizică. În pântecele mamei, copilul simte un sentiment oceanic de unitate cu mama. Când se naşte, devine o unitate în sine.

Din cauza acestei traume la naştere – ne referim acum la naşterea sufletului – sufletul păstrează o senzaţie de fragmentare; a trebuit să se despartă de tot ceea ce i se părea că i se cuvine.

Sufletul nou-născut tânjeşte după întoarcerea la starea de semi-conştienţă şi unitate din care a venit şi pe care o consideră a fi Acasă. Deoarece acest lucru este imposibil, sufletul simte o mare teamă şi sentimente de suferinţă şi îndoială. Această durere interioară şi dezorientare va forma treptat terenul propice pentru preluarea puterii de către ego. Sufletul trebuie să facă faţă fricii şi durerii, iar ego-ul îi promite o soluţie. Ego-ul îi prezintă conştiinţei sufletului perspectiva puterii şi a controlului. Sufletul, simţindu-se neputincios şi pierdut, cedează şi lasă ego-ul la comandă.

< Sus >

Ego-ul este acea parte a sufletului care este orientată spre lumea materială, externă. În esenţă, ego-ul este instrumentul sufletului pentru a se manifesta ca fiinţă fizică în timp şi spaţiu. Ego-ul oferă conştiinţei focalizare. El face conştiinţa să fie specifică în loc de oceanică, „aici şi acum” în loc de „peste tot”. Ego-ul transpune impulsurile interioare într-o formă materială concretă. Este acea parte din tine care face legătura între partea spirituală non-fizică şi partea fizică.

Pentru suflet, ca fiinţă spirituală non-fizică, este destul de nefiresc să fie fixat în timp şi spaţiu. Sufletul este, în esenţă, independent de orice formă materială. Atunci când visezi că zbori, intri în contact cu această parte independentă şi liberă din tine. Ego-ul, pe de altă parte, leagă şi fixează. Îţi permite să funcţionezi în realitatea fizică. Ca atare, ego-ul joacă un rol foarte valoros care nu are nimic de-a face cu „binele” sau „răul”. Atunci când funcţionează într-un mod echilibrat, ego-ul este un instrument neutru şi indispensabil pentru sufletul care locuieşte pe Pământ într-un corp fizic.

Însă când ego-ul începe să domine conştiinţa sufletului, în loc să funcţioneze ca un instrument al acesteia, sufletul se dezechilibrează. Atunci când ego-ul dictează sufletului (aceasta este caracteristica conştiinţei egotice), ego-ul nu doar va traduce impulsurile interioare într-o formă materială, ci va controla şi va filtra selectiv aceste impulsuri. Şi astfel, ego-ul îţi prezintă apoi o imagine distorsionată a realităţii. Ego-ul dezechilibrat este întotdeauna în căutarea puterii şi a controlului şi va interpreta toate faptele ca fiind pozitive sau negative în această lumină.

Este destul de instructiv să-ţi recunoşti motivaţiile de putere şi control în activitatea cotidiană. Încearcă să observi cât de des vrei să supui lucrurile sau oamenii voinţei tale, fie şi pentru o cauză nobilă. Cât de des te enervezi când lucrurile nu merg aşa cum doreşti? Este important să înţelegi că, sub nevoia de control, se ascunde întotdeauna teama de a pierde controlul. Aşadar, întreabă-te: ce risc renunţând la control, renunţând la nevoia de previzibilitate? Care este cea mai profundă frică a mea?

Preţul pe care îl plăteşti pentru a ţine lucrurile „sub control” este că atitudinea ta faţă de viaţă este una tensionată şi rezervată.

Atunci când îndrăzneşti să trăieşti conform inspiraţiei şi să faci doar ceea ce îţi aduce bucurie, o ordine naturală şi autentică se va instala în viaţa ta. Te vei simţi relaxat şi fericit, fără a fi nevoie să direcţionezi fluxul vieţii. Aceasta înseamnă a trăi fără teamă: să trăieşti cu încredere deplină în ceea ce-ţi aduce viaţa. Poţi să faci asta?

Pentru un suflet tânăr, este aproape inevitabil să cadă în capcana conştiinţei egotice. Ego-ul oferă o cale de ieşire din problema fricii şi a abandonului; el îţi mută atenţia de la „ceea ce există în interior” la „ceea ce poţi obţine din lumea exterioară”. Aceasta nu este o soluţie reală la problemă, dar pare să-ţi aducă o uşurare pentru ceva vreme. Exercitarea puterii şi a controlului asupra mediului înconjurător îţi poate oferi o satisfacţie temporară. Ai o scurtă senzaţie că eşti iubit, admirat şi respectat. Acest lucru îţi calmează suferinţa pentru puţin timp. Dar nu durează mult şi trebuie să cauţi apoi din nou să ieşi în evidenţă, să fii încă şi mai bun, mai drăguţ sau mai util.

Fii conştient că, sub stindardul ego-ului, poţi fi atât dulce, cât şi răutăcios, atât generos, cât şi receptiv, atât dominant, cât şi supus. De multe ori, dăruind aparent dezinteresat, ceri din partea primitorului, în mod subconştient, să fie atent sau iubitor cu tine şi să-ţi recunoască valoarea. Atunci când tot timpul îi îngrijeşti şi le dărui celorlalţi, pur şi simplu, te ascunzi de tine însuţi. Aşadar, pentru a înţelege ce înseamnă dominaţia ego-ului, nu trebuie neapărat să te gândeşti la tirani cruzi precum Hitler sau Saddam Hussein. Pur şi simplu, observă-te pe tine însuţi în viaţa ta de zi cu zi. Dominaţia ego-ului poate fi recunoscută prin nevoia de a controla lucrurile. De exemplu, vrei ca unele persoane să se comporte într-un anumit fel. Pentru a le provoca reacţia, afişezi anumite tipare de comportament. De pildă, eşti îngăduitor şi agreabil şi încerci să nu le răneşti niciodată sentimentele. În spatele acestui comportament zace o nevoie de control. „Pentru că vreau să mă iubeşti, nu mă voi opune ţie cu nimic”. Această linie de gândire se bazează pe frică. Este frica de a fi pe cont propriu, frica de a fi respins şi abandonat. Aparenţa de amabilitate este, de fapt, o formă de negare de sine. Aşa lucrează ego-ul.

Atâta timp cât ego-ul îţi conduce sufletul, vei avea nevoie să te hrăneşti cu energia celorlalţi pentru a te simţi bine. Ţi se pare că trebuie să meriţi asentimentul altora, a unei autorităţi exterioare. Însă lumea din jur nu este fixă sau stabilă. Nu te poţi baza niciodată pe ceva exterior, fie că este vorba de soţ, şef sau părinţi. De aceea, trebuie să „munceşti” tot timpul, fiind mereu în căutarea unor „porţii de încuviinţare”. Aşa se explică starea tensionată şi nervoasă a minţii, specifică oricui este blocat în stadiul egotic.

Ego-ul nu-ţi poate oferi iubire adevărată şi stimă de sine. Soluţia pe care o oferă pentru trauma abandonului este, de fapt, o groapă fără fund. Adevărata misiune a conştiinţei sufletului tânăr este de a deveni el însuşi părintele pe care l-a pierdut.

Fii conştient de faptul că structura vieţii pământeşti, adică procesul prin care începi ca un copil neajutorat şi apoi creşti până ce devii un adult autonom, te invită să faci exact asta. Adeseori, cheia adevăratei fericiri în viaţă constă în asta: să devii propriul tată şi propria mamă şi să-ţi oferi singur dragostea şi înţelegerea care ţi-au lipsit şi nu-ţi vin de la ceilalţi. La nivelul mai înalt, metafizic la care am vorbit, asta înseamnă să ajungi să înţelegi că eşti Dumnezeu, nu doar una dintre oiţele sale pierdute. Aceasta este înţelegerea care te va aduce Acasă. Aceasta este realizarea care te va aduce în Inima a ceea ce eşti, anume, iubire şi putere divină.

Sfârşitul etapei egotice este aproape atunci când sufletul îşi dă seama că repetă acelaşi ciclu de acţiuni şi gânduri la nesfârşit. Ego-ul îşi pierde dominaţia atunci când sufletul oboseşte şi se plictiseşte să tot lupte pentru o comoară de negăsit. Sufletul începe atunci să bănuiască că promisiunile jocului în care este angrenat sunt false şi că nu există cu adevărat nimic de câştigat. Atunci când sufletul oboseşte să tot încerce şi să fie mereu la comandă, el renunţă puţin la control.

Cu mai puţină energie dedicată controlului gândurilor şi comportamentului, se deschide un spaţiu energetic care permite experienţe noi şi diferite. La început, când intraţi în această etapă, s-ar putea să vă simţiţi doar foarte obosiţi şi goi pe dinăuntru. Lucrurile pe care le consideraţi importante înainte pot părea complet lipsite de sens acum. De asemenea, pot ieşi la suprafaţă temeri fără cauze clare sau imediate. Poate fi vorba de o vagă frică de moarte sau de pierderea celor dragi. De asemenea, vă puteţi enerva în legătură cu situaţii de la locul de muncă sau din căsnicie. Tot ceea ce părea de la sine înţeles este acum pus sub semnul întrebării. Se întâmplă exact ceea ce conştiinţa egotică voia să împiedice.

Treptat, se ridică capacul de pe oală şi ies la lumina conştientului tot felul de emoţii şi temeri incontrolabile, presărând îndoială şi confuzie. Până în acel moment, funcţionai mai mult pe pilot automat. Multe tipare de gânduri şi emoţii se derulau în mod automat; le lăsai să se manifeste fără să le pui la îndoială. Acest lucru conferea unitate şi stabilitate conştiinţei tale. Însă când conştiinţa ta evoluează şi se extinde, personalitatea se împarte în două. O parte din tine se agaţă de vechile obiceiuri; cealaltă parte le pune la îndoială şi te confruntă cu emoţii inconfortabile, cum ar fi furia, frica şi îndoiala.

Prin urmare, expansiunea conştiinţei care are loc la sfârşitul stadiului egotic strică distracţia vieţii dinainte, este ca un intrus care incomodează. Această nouă conştiinţă tulbură tot ceea ce părea evident înainte şi îţi trezeşte emoţii cu care nu ştii cum să te descurci. Atunci când începi să te îndoieşti de tiparele de gândire şi de acţiune bazate pe ego, o cu totul altă latură a fiinţei intră în conştiinţă. Este o parte din tine care iubeşte adevărul în locul puterii.

Este foarte coercitiv să trăieşti sub dictatura ego-ului. Slujeşti un mic dictator fricos care urmăreşte puterea şi controlul, nu doar asupra mediului înconjurător, ci mai ales asupra ta. El îţi blochează curgerea spontană a simţirilor şi intuiţiilor. Ego-ului nu prea-i place spontaneitatea. Te reţine să îţi exprimi liber simţirile, deoarece sentimentele şi emoţiile sunt incontrolabile şi imprevizibile, ceea ce pare periculos pentru ego. Ego-ul foloseşte mereu măşti.

Dacă ego-ul îţi porunceşte: “fii amabil şi atent, pentru a câştiga simpatia oamenilor”, îţi vei reprima sistematic sentimentele de nemulţumire şi furie. Dacă însă începi să te îndoieşti de eficienţa acestui ordin, emoţiile reprimate se ivesc din nou imediat. Emoţiile nu sunt eliminate dacă sunt reprimate. Ele continuă să trăiască şi câştigă în intensitate cu cât le reprimi mai mult timp.

Odată ce sufletul simte deşertăciunea şi îndoiala, care sunt caracteristice stadiului de sfârşit al ego-ului, este posibil să înfrunte toate sentimentele şi emoţiile ascunse în întuneric înainte. Aceste emoţii şi sentimente reprimate sunt poarta de intrare către Sinele Superior. Explorând ceea ce simţi cu adevărat, în loc de ceea ce ar trebui să simţi, îţi restaurezi spontaneitatea şi puritatea, acea parte din tine numită şi „copilul interior”. Intrând în contact cu adevăratele tale sentimente şi emoţii, o iei pe calea spre eliberare. Începi tranziţia către conştiinţa bazată pe Inimă.

< Sus >

Traducere de Răzvan A. Petre
7 martie 2022