<  Cuprins "Channeling cu Jeshua"


De la ego la Inimă (II)

Capitolul "De la ego la Inimă II" din cartea dictată Pamelei Kribbe de către Spiritul lui Jeshua (Isus Cristos) „The Jeshua Channelings” (Channeling cu Jeshua).

Explorarea rănilor interioare | Meditaţia 1 şi meditaţia 2

lightworker

Explorarea rănilor interioare

Am distins patru paşi în transformarea conştiinţei bazate pe ego în conştiinţă bazată pe Inimă.

1) Nemulţumirea faţă de ce-ţi oferă conştiinţa bazată pe ego şi jinduirea după „altceva”: începutul sfârşitului.

2) Conştientizarea legăturilor tale cu conştiinţa bazată pe ego, recunoaşterea şi eliberarea emoţiilor şi a gândurilor care o însoţesc: mijlocul sfârşitului.

3) Stingerea vechilor energii egotice din interiorul tău, ieşirea din cocon, devenind un nou sine: sfârşitul sfârşitului.

4) Trezirea conştiinţei bazate pe Inimă, motivată de iubire şi libertate; ajutarea celorlalţi să realizeze tranziţia.

În acest capitol, vom discuta despre pasul doi.

Atunci când nu te mai identifici cu ego-ul, intri mai întâi într-o stare de confuzie cu privire la cine eşti. Această confuzie poate fi profundă şi de natură foarte filozofică. Ajungi să îţi pui întrebări despre sensul vieţii, despre bine şi rău, despre ceea ce simţi şi gândeşti cu adevărat în contrast cu ceea ce te-au învăţat alţii să simţi şi să gândeşti. Aceste întrebări devin dintr-o dată foarte importante pentru tine şi îţi influenţează direct deciziile de viaţă. Te uiţi la tine şi te gândeşti: acesta sunt eu? Este asta ceea ce îmi doresc? Este greu să faci alegeri acum, deoarece nimic nu mai este foarte clar.

De fapt, acum faci un pas înapoi, un pas în adânc, un pas în interior. Devii conştient de părţi mai profunde din tine, părţi mai puţin condiţionate de educaţia primită de tine şi de societate. Ai străfulgerări despre cine eşti cu adevărat: despre unicitatea ta, individualitatea ta. Îţi aminteşti că există o parte din tine care nu depinde de nimic din jurul tău, de părinţii tăi, de munca ta, de relaţiile tale, nici măcar de corpul tău. Acesta este momentul în care – în mod vag – îţi simţi divinitatea, partea din tine care este complet liberă şi eternă.

De fapt, sunteţi cu toţii fiinţe multidimensionale; vă puteţi manifesta şi chiar vă manifestaţi în mai multe realităţi diferite în acelaşi timp. Nu sunteţi legaţi de un cadru temporal liniar. Personalitatea voastră actuală este doar un aspect al entităţii multidimensionale care sunteţi. Oricând vă daţi seama că expresia voastră actuală ca fiinţă umană fizică este doar un aspect al vostru, atunci treceţi dincolo de ea şi puteţi intra în contact cu Sinele mai mare care sunteţi.

Dar înainte de a ajunge acolo, trebuie să vindecaţi părţile rănite din voi.

Trăind după poruncile şi cerinţele ego-ului, au apărut nişte răni psihologice. Renunţarea la conştiinţa bazată pe ego îţi creează iniţial confuzie, îndoială şi dezorientare. După acest prim pas, intri într-o nouă etapă: este etapa de observare, înţelegere şi vindecare a rănilor interioare. Vom vorbi acum despre această etapă.

Cu ego-ul la comandă, acţiunile şi gândurile tale s-au bazat pe frică de mult timp. Într-un sens, ţi-ai urmărit fără milă dorinţa de putere, recunoaştere socială şi control. Prin aceasta, ţi-ai dezminţit propria natură. Comportamentul tău s-a bazat pe standarde exterioare în loc să se bazeze pe nevoile tale adevărate. De asemenea, nu ai reuşit să iubeşti cu adevărat pe altcineva, deoarece iubirea este complet opusă nevoii de a controla sau de a domina. Toată această stare de conştiinţă ţi-a atacat integritatea sufletului. Sufletul a suferit sub stăpânirea ego-ului.

Atunci când te desprinzi din strânsoarea ego-ului, această durere interioară devine mai vizibilă. Ţi se expune goală şi nefardată, fără nicio mască. Însă nu ştii cum să-i faci faţă încă, din cauza confuziei şi dezorientării. De cele mai multe ori, treci printr-o etapă în care îţi judeci rănile interioare, pentru că par să te conducă spre comportamente negative: dependenţă, depresie, schimbări de dispoziţie incontrolabile, probleme de comunicare, dificultăţi în relaţiile intime.

Această judecată îi provoacă şi mai multă durere sufletului, care abia a început să se întoarcă spre Lumină. Sufletul renunţă la nevoia de putere şi de control, devine mai sensibil... dar apoi este prins în judecăţi de sine aspre.

Mulţi oameni rătăcesc în acest tărâm al nimănui dintre ego şi Inimă. Ei caută o realitate mai iubitoare, dar încă sunt atinşi de biciul ego-ului.

De fapt, nu durerea interioară este cea care te face să cazi pradă la ceea ce consideri a fi nişte „trăsături negative”. Judecăţile tale asupra durerii îţi provoacă negativitatea. Dacă te priveşti cu o atitudine de acceptare, atunci nu vei vedea o persoană dependentă sau deprimată sau ratată. Vezi doar o durere interioară care trebuie îngrijită cu toată blândeţea şi bunătatea.

Cel mai important pas în etapa a doua a tranziţiei de la ego la Inimă este să fii dispus să îţi înţelegi durerea interioară: să o accepţi, să îi înţelegi sursa şi să îi permiţi să existe.

Dacă poţi percepe nucleul de frică inerent în toate expresiile conştiinţei centrate pe ego, deja ai intrat în realitatea conştiinţei bazate pe Inimă. Oricât de reprobabil ar fi un comportament, dacă recunoşti durerea, singurătatea şi nevoia de autoprotecţie de la baza sa, atunci vei intra în contact cu sufletul care afişează acel comportament negativ. De îndată ce percepi sufletul înspăimântat, devii apt să ierţi. Acest lucru se aplică în primul rând în privinţa ta însuţi.

Ia ceva din tine ce deteşti cu adevărat, ceva care te enervează şi de care crezi că ar fi trebuit să scapi de mult timp. Poate fi vorba de nesiguranţă, de lene, de nerăbdare sau de o dependenţă: orice simţi că nu ar trebui să existe. Acum încearcă să înţelegi motivul real din spatele acestei trăsături sau tendinţe. Ce anume te împinge să simţi sau să faci acest lucru iar şi iar? Poţi percepe o teamă în motivaţia ta?

Vei observa că, de îndată ce-ţi dai seama că există o frică, te înmoi pe interior, simţind ceva de genul: „O, Doamne, nu ştiam că ţi-era atât de frică! Te voi ajuta”. Devii tolerant acum. Apare iubirea şi iertarea.

Atâta timp cât declari un comportament bazat pe frică – cum ar fi agresivitatea, dependenţa, supunerea, vanitatea etc. – ca fiind „rău”, „păcătos” sau „prostesc”, atunci tu judeci. Dar însăşi judecata se bazează pe frică. Ai observat că, atunci când judeci, devii aspru şi dur lăuntric?! Ceva se strânge, cum ar fi buzele care se strâng una de alta şi ochii care devin reci. De unde nevoia asta să emitem judecăţi?! Ce-i cu acest impuls de a reduce lucrurile la bine şi rău?! Ce teamă se ascunde sub nevoia noastră de a judeca? Este teama de a ne confrunta cu propriul nostru întuneric interior. În esenţă, este teama de a trăi.

< Sus >

Renunţând la conştiinţa bazată pe ego, vei dori să manifeşti un mod cu totul nou de a privi lucrurile. Acest mod de a privi poate fi descris cel mai bine ca fiind neutru, ceea ce înseamnă că doar observi ceea-ce-este şi nu eşti interesat de cum „ar trebui să fie” lucrurile. Observi cauzele şi efectele comportamentului bazat pe ego, recunoşti nucleul de frică lăuntrică şi astfel, ego-ul capătă transparenţă. Când ceva devine transparent pentru tine, poţi renunţa la el, dacă doreşti.

Orice fiinţă umană cunoaşte frica. Fiecare dintre voi cunoaşte întunericul şi singurătatea stării de frică. Atunci când frica se arată în mod deschis pe faţa unui copil, majoritatea oamenilor reacţionează instantaneu întinzându-i mâinile. Dar atunci când frica se arată indirect, sub masca violenţei şi brutalităţii, pare de neiertat. Cu cât comportamentul este mai distructiv şi mai crud, cu atât este mai dificil să percepeţi frica şi nefericirea din spatele lui.

Şi totuşi, puteţi s-o faceţi.

Din adâncurile propriilor experienţe cu frica şi nefericirea, puteţi înţelege frica profundă din sufletele criminalilor, violatorilor şi infractorilor.

Este posibil să le înţelegeţi acţiunile. Şi dacă o faceţi pe baza experienţei cu umbra proprie, puteţi să o lăsaţi să existe, fără nevoia de a judeca. Dacă înţelegeţi ce putere are frica, pe care o cunoaşteţi temeinic prin experienţa voastră de viaţă, puteţi renunţa la judecăţi. Frica nu este nici bună, nici rea. Frica EXISTĂ şi are un anumit rol de jucat.

Într-un fel foarte greu de exprimat în concepte umane, frica este o binecuvântare, ca şi o tortură. În orice caz, nu altcineva a permis fricii să intre în realitatea voastră. Voi aţi fost Zeii, ca să zicem aşa, care i-aţi permis fricii să joace un rol de bază în realitatea voastră. Aţi făcut acest lucru nu pentru a vă tortura, ci pentru a crea, pentru a crea o realitate care are mai multă substanţă, mai multă „încărcătură” decât o lume bazată exclusiv pe iubire. Îmi dau seama că pare incredibil, dar poate că veţi intui ceea ce încerc să spun aici.

Frica este o parte viabilă a creaţiei. Acolo unde este frică, nu este iubire. Dar unde nu există iubire, ea poate fi găsită în moduri noi şi imprevizibile. Poate fi explorată o întreagă gamă de emoţii, create chiar de absenţa iubirii. Absenţa iubirii poate fi resimţită într-o varietate de moduri. Prezenţa distinctă a iubirii poate fi simţită doar pe fundalul fricii. Altfel, ar fi atotcuprinzătoare şi nu aţi mai observa-o.

Astfel, creând frica, aruncându-vă în afara oceanului de iubire care vă înconjura, aţi făcut posibil să simţiţi iubirea pentru prima dată.

Înţelegeţi?

Nu voi aţi creat iubirea, ci aţi generat simţirea iubirii. Pentru asta, aveaţi nevoie de un opus, altceva decât iubirea şi aţi folosit frica ca instrument. Noi, de cealaltă parte a vălului, putem vedea clar rolul spiritual pe care îl joacă frica în realitatea voastră. De aceea, vă implorăm, din nou şi din nou, să nu judecaţi. Vă rugăm să nu judecaţi frica şi întunericul pe care ea îl aduce fie în voi înşivă, fie în alte fiinţe. Sunteţi cu toţii creaţi din iubire şi la iubire vă veţi întoarce.

Când intri în etapa a doua a procesului de transformare de la ego la inimă, te confrunţi cu durerea interioară, cu frica ta şi eşti invitat să o priveşti cu înţelegere şi îngăduinţă.

După ce ai devenit conştient de durerea şi frica interioară, este posibil să treci la început printr-o perioadă de autojudecată, în care să manifeşti un comportament distructiv. S-ar putea să ţi se pară că dai înapoi în loc să avansezi. În acel moment, te afli într-o zonă periculoasă, acel tărâm al nimănui dintre ego şi Inimă. Ştii că vrei să scapi de vechi, dar încă nu poţi îmbrăţişa nici noul, aşa că eşti pradă îndoielii de sine şi judecăţilor de sine. Punctul de cotitură este atunci când încetezi să te mai judeci – măcar pentru o vreme.

Doar când eşti pregătit să te priveşti pe tine însuţi cu o atitudine de interes şi deschidere, atunci poţi intra în realitatea conştiinţei bazate pe Inimă. Înainte de asta, nu faci decât să te compari cu un standard artificial sau cu un ideal pe care, de cele mai multe ori, nu reuşeşti să-l atingi. Te învinovăţeşti pentru asta şi apoi te forţezi din nou să intri în tiparul pe care ţi l-ai creat în mintea ta.

Acest tip de perfecţionism, vă spun eu, este o armă criminală. Este exact opusul iubirii. Adevăr grăiesc, iubirea nu compară şi, mai important, nu vrea niciodată să te forţeze să faci ceva sau să te schimbe în vreun fel. Iubirea nu este interesată de ceea ce ar trebui să fie. Însăşi noţiunea de „ar trebui” lipseşte din conştiinţa Inimii. Văzute din Inimă, categoriile morale sunt doar moduri de interpretare sau de „împărţire” a realităţii. Ele sunt doar nişte idei în cap şi, după cum ştiţi, pot fi foarte diferite de la un cap la altul. Însăşi nevoia de a stabili standarde şi de a defini binele este precursoarea conflictelor şi a războaielor. Nu atât ideile, cât mai ales nevoia subiacentă de a controla şi de a fixa definitiv lucrurile este cea care provoacă agresivitatea şi conflictul.

Idealurile politice, personale sau spirituale, standardele de sănătate, de frumuseţe şi de sănătate mintală, toate acestea vă oferă modele despre cum ar trebui să fie lucrurile, despre cum ar trebui să vă comportaţi. Toate încearcă să fixeze şi să definească ce este Binele.

Dar Iubirea nu este interesată să definească Binele. Nu este interesată de idei, ci de realitate. Iubirea se ocupă de ceea ce este real.

Inima este interesată de tot ceea ce există, de orice manifestare reală a ta, atât distructivă, cât şi constructivă. Iubirea doar ia act; doar este prezentă, te înconjoară cu prezenţa sa, dacă o laşi.

Dacă te deschizi la realitatea Iubirii, la realitatea Inimii, atunci renunţi la judecăţi. Te accepţi aşa cum eşti în acest moment. Îţi dai seama că eşti ceea ce eşti datorită unei multitudini de motive, pe care acum eşti gata să le analizezi şi explorezi.

Când soseşte acest moment, este o mare binecuvântare pentru suflet. De acum devii capabil să te vindeci singur. Din când în când, vei mai recădea în judecata de sine, dar acum ai şi amintirea stării de iubire. Şi odată ce ai asta, te vei întoarce să o regăseşti, pentru a gusta din nou parfumul dulce de Acasă.

În cea de-a doua etapă a tranziţiei de la ego la Inimă, intri în contact mai strâns cu tine însuţi. Priveşti mai atent la bagajul trecutului. Retrăieşti amintiri dureroase din această viaţă sau poate şi amintiri din vieţile trecute. Identitatea ta actuală este constituită din bagajul psihologic provenit din toate vieţile tale, până în prezent. Poţi privi acest bagaj ca pe o valiză plină de haine. Ai jucat multe roluri în trecut, ai îmbrăcat multe identităţi, la fel ca pe nişte haine. Ai crezut atât de mult în unele roluri, încât ai ajuns să le consideri ca făcând parte din identitatea ta. „Acesta sunt eu”, te gândeşti la acele roluri sau „haine”.

Totuşi, când analizezi cu adevărat ce legătură au aceste roluri cu tine, atunci vei descoperi că nu eşti tu. Nu eşti rolurile sau identităţile psihologice pe care ţi le asumi. Nu eşti hainele tale. Te-ai folosit de aceste roluri, din nevoia sufletească de a experimenta.

Sufletul se bucură de toate experienţele, pentru că ele fac parte din procesul de învăţare în care s-a angajat. Toate experienţele sunt utile şi valoroase din acest punct de vedere.

Când îţi analizezi mai atent rolurile sau identităţile, observi curând că unele experienţe dureroase, chiar traumatice din trecut au rămas „lipite” de tine. Pari incapabil să renunţi la ele. Au devenit ca o „a doua piele” a ta, în loc să fie o simplă haină.

Acestea sunt elementele dificile din trecutul tău, piesele care te împiedică acum să trăieşti cu adevărat şi să te bucuri de viaţă. Te-ai identificat atât de mult cu aceste părţi, încât crezi că ai fi acestea. Din acest motiv, simţi că eşti o victimă şi tragi de aici concluzii negative despre viaţă. Dar aceste concluzii nu sunt valabile pentru viaţă în general; ele sunt valabile doar pentru părţile traumatizate din conştiinţa sufletului tău.

Aceste părţi au acum nevoie de vindecare. Poţi face acest lucru mergând din nou în trecut, dar cu o conştiinţă mai iubitoare şi mai înţeleaptă decât ai avut vreodată. În cea de-a doua etapă a procesului de transformare de la ego la Inimă, vindeci episoadele din trecut, încercând să le îmbrăţişezi cu conştiinţa ta actuală. Retrăindu-le în prezent, dintr-o poziţie centrată pe Inimă, vei renunţa la părţile traumatice ale trecutului.

Trauma apare atunci când trăieşti o mare pierdere, durere sau rău şi nu poţi înţelege de ce ţi se întâmplă asta. Cu toţii aţi trecut prin traume în multe dintre vieţile voastre. De fapt, conştiinţa sufletului în timpul stadiului egotic este traumatizată încă de la început: din cauza pierderii de neînţeles a Unităţii sau Căminul de care îşi aminteşte.

Atunci când te întorci în imaginaţie la evenimentul traumatic iniţial şi îl îmbrăţişezi cu conştiinţa Inimii, modifici reacţia iniţială la acel eveniment. O schimbi de la oroare şi neîncredere la simpla observare detaşată a ceea ce se întâmplă. În regresie, doar iei act de ceea ce s-a întâmplat, iar asta face loc pentru înţelegere, loc pentru o înţelegere spirituală a ceea ce s-a întâmplat de fapt în acest eveniment. Atunci când există acest spaţiu, redevii stăpânul realităţii tale. Eşti acum apt să ajungi la o acceptare a întregului episod, deoarece înţelegi din Inimă că există un sens şi un scop în tot ceea ce se întâmplă. Poţi simţi din Inimă că există o liberă alegere în tot ceea ce se întâmplă, şi astfel îţi accepţi propria responsabilitate pentru acest eveniment. Atunci când îţi accepţi propria răspundere, capeţi libertatea să treci mai departe.

Doar când te raportezi la identităţile din trecut aşa cum actorii se raportează la rolurile lor, atunci eşti liber să mergi unde vrei. Atunci eşti liber să accezi la conştiinţa Inimii. Nu te mai agăţi de niciun aspect avut în trecut: victimă sau agresor, bărbat sau femeie, negru sau alb, sărac sau bogat etc. Când poţi să nu mai iei aşa de în serios aspectele dualităţii şi, pur şi simplu, le foloseşti când îţi aduc bucurie şi creativitate, atunci ai înţeles sensul vieţii pe Pământ. Vei simţi o mare fericire şi un fel de întoarcere Acasă. Se întâmplă asta, pentru că intri în legătură cu conştiinţa care stă la baza diferitelor tale roluri şi identităţi. Iei din nou contact cu propria-ţi conştiinţă divină, conştientizezi faptul că totul este una: pe scurt, este realitatea Iubirii.

Vom încheia acest capitol oferindu-vă două meditaţii care vă pot ajuta să intraţi în contact cu curentul Unităţii, acel curent de conştiinţă divină care se află la baza tuturor experienţelor voastre.

< Sus >

Meditaţia 1

• Ce caracteristici psihologice pe care le consideraţi esenţiale pentru voi vă cauzează cele mai multe probleme în viaţă? Numiţi două astfel de caracteristici.

• Concentraţi-vă asupra opuşilor acestor caracteristici. De exemplu, dacă aţi ales „nerăbdarea” sau „nesiguranţa”, acum concentraţi-vă pe contrapărţile lor: răbdarea şi încrederea în sine. Simţiţi pentru o clipă energia acestor caracteristici.

• Mergeţi în interior şi căutaţi aceste energii lăuntrice. Numiţi trei cazuri când aţi manifestat aceste caracteristici pozitive.

• Acum, că sunteţi în contact cu aceste caracteristici pozitive, lăsaţi energia lor să curgă prin voi şi simţiţi cum vă echilibrează.

Meditaţia 2

• Relaxaţi-vă şi călătoriţi în imaginaţie înapoi în timp, la un moment în care v-aţi simţit foarte fericiţi. Luaţi prima amintire care vă vine în minte. Simţiţi din nou fericirea.

• Acum mergeţi la un moment în care v-aţi simţit extrem de nefericiţi. Simţiţi esenţa suferinţei de atunci.

• Sesizaţi ceea ce este comun la ambele experienţe. Simţiţi ceea ce este la fel în ambele momente.

Ambele meditaţii au scopul de a vă face conştienţi de conştiinţa fundamentală, acea senzaţie de „eu” mereu prezentă în toate experienţele. Acest vas al conştiinţei mereu prezent, purtător al experienţelor, este divinul Eu. Este poarta de acces în realitatea de dincolo de dualitate: realitatea Inimii.

< Sus >

Traducere de Răzvan A. Petre
8 martie 2022