<  Pagina index Jurgen Ziewe


Răspunsuri despre Viaţa de Apoi (1)

Jurgen Ziewe este un explorator al lumilor invizibile în care vom ajunge după moarte. Făcând parte din grupuri de discuţii pe internet pe subiectul Vieţii de Apoi, primeşte diverse întrebări, la care răspunde cu competenţă şi înţelepciune. Pe canalul său de YouTube a postat multe videoclipuri pe acest subiect. (videoclipul nr.1, cu traducere, este încorporat la sfârşitul textului).

Afterlife Answers - Part 1 (videoclip tradus)

Un serial cu întrebări despre viaţa după moarte, la care răspunde exploratorul astral Jürgen Ziewe, prin amabilitatea grupului de Facebook Afterlife Research & Education

AŢI DISCUTAT CU CINEVA DIN LUMEA ASTRALĂ CE SE ÎNTÂMPLĂ CU OMUL OBIŞNUIT ATUNCI CÂND MOARE? ESTE ÎNTÂMPINAT DE CEI DRAGI?

Există multe relatări că, atunci când oamenii au o experienţă în apropierea morţii (NDE), inevitabil, sunt întâmpinaţi de cei dragi. Primul lucru pe care l-aş spune, e bine să înţelegeţi că viaţa de apoi nu este diferită de această lume. Arată, se simte şi este, mai mult sau mai puţin, la fel. Nici măcar din punct de vedere psihologic nu este diferită. Deci aş spune că este destul de firesc, dacă am fost separaţi de o fiinţă pe care am pierdut-o, deşi ea poate fi cu noi oricând doreşte, pentru că noi avem un corp astral – corpul nostru astral există pe nivelul astral, iar cei dragi nu au nicio problemă ca să ne vadă, nu văd corpul nostru fizic, ci sinele nostru astral. Aşa că pentru ei nu este o problemă, dar sunt dureros de conştienţi că noi nu suntem la fel de norocoşi ca ei, căci suntem limitaţi de simţurile noastre fizice. Prin urmare, când aud că trecem dincolo cu totul, trup şi suflet, atunci este o ocazie specială şi pentru ei, desigur. Inevitabil – aşa cum facem şi noi aici, jos, când nu am văzut pe cineva de mult timp, ne place să-l reîntâlnim – dacă avem oameni dragi pe partea cealaltă, cu siguranţă că vor dori să ne salute.

NU EXISTĂ O VIAŢĂ “DE APOI”. EXISTĂ DOAR VIAŢĂ.

Aşa cum am spus mereu, pentru mine nu există viaţă “de apoi”. Există doar moduri diferite de percepţie. Aici, jos, suntem limitaţi la simţurile noastre fizice. Iar ceea ce considerăm a fi viaţa “de apoi” este, practic, doar viaţa care se continuă. Deci nu vorbim despre o viaţă “de apoi”, ci tot despre viaţă, care pare separată de noi, din cauza incapacităţii noastre de a o percepe.

Desigur, mediumii nu au această problemă. Mediumii pot să-şi extindă conştiinţa, astfel încât să poată lua contact în continuare cu oamenii care au murit. Şi acesta este modul prin care majoritatea, cei din acest grup, obţineţi informaţiile.

Deci aceasta este prima chestiune. Viaţa nu se schimbă. Acel mare eveniment, despre care vorbesc mulţi oameni, este că s-ar întâmpla, chipurile, ceva dramatic, ceva cu totul diferit, că ne transformăm în globuri de lumină sau în bule fără corp.

Dar realitatea este atât de complexă şi atât de frumoasă şi atât de multidimensională, încât este aproape imposibil de înţeles. De fapt, percepţia nu se limitează la simţurile noastre fizice. Dacă intrăm într-o stare superioară de conştiinţă, putem să vizităm destul de uşor orice dimensiuni, orice tipuri de realităţi vibratorii, fără nicio problemă. Doar aici, jos, avem ideea că atunci când murim, dispărem de pe pământul fizic şi asta a fost tot. Ajungem oale şi ulcele şi nu avem ce face. Deci acesta este primul lucru de reţinut, că atunci când ajungem la nivelul astral, simţim că nu s-a schimbat nimic cu adevărat. Ideea că s-ar petrece ceva total deosebit este un fel de iluzie.

Bineînţeles, odată ajunşi acolo, începem să înţelegem multe lucruri, care ne deschid potenţialităţi de care înainte nu eram conştienţi. Viaţa şi percepţiile ni se extind şi ne deschidem către noi influenţe sau noi experienţe care nu erau posibile aici. Dar asta-i o altă etapă care, de obicei, ni se deschide treptat, după ce ne-am obişnuit, aclimatizat şi ne dezvoltăm, învăţăm, ne familiarizăm cu viaţa de dincolo.

< Sus >

ATUNCI CÂND MURIM, TRECEM PRINTR-UN TUNEL SAU PORTAL?

Se vorbeşte foarte des despre un tunel. Oare când murim chiar mergem printr-un tunel sau traversăm un portal? Nu neapărat. Consider că fenomenul de tunel apare atunci când trecem de la un anumit nivel vibraţional la un alt nivel mai înalt. Este ca şi cum am trece printr-o gaură-de-vierme, aşa cum se înfăţişează în unele filme ştiinţifico-fantastice. Ne schimbăm, literalmente, frecvenţa de vibraţie. Prin urmare, aceasta nu este o experienţă automată atunci când murim.

Am trecut prin unele experienţe de tunel în timpul meditaţiei, dar ele nu sunt asociate cu ieşirile în afara corpului. Mulţi oameni, de exemplu, în experienţele din apropierea morţii, când descoperă că au murit, de obicei, primul lucru pe care îl văd este corpul lor întins pe stradă sau pe masa de operaţie. Abia mult mai târziu pot trece printr-o experienţă cu lumină, trec printr-un gen de portal, ceea ce înseamnă, practic, că urcă pe un nivel vibratoriu mai înalt, într-o dimensiune superioară, care se simte ca şi cum ar trece printr-un tunel. Acel tunel poate fi un vid foarte întunecat, sau poate fi o lumină albă, sau poate fi un caleidoscop frumos de culori. Dar, de obicei, ceea ce implică acest portal este o schimbare de conştiinţă, o schimbare a stării noastre vibratorii.

< Sus >

SE ÎNTÂMPLĂ CA OAMENII SĂ SE POMENEASCĂ, PUR ŞI SIMPLU, ÎNTR-UN ALT MEDIU FĂRĂ NICIO EXPLICAŢIE?

Unul dintre lucrurile foarte interesante care se întâmplă atunci când murim este că mediul fizic extern ne dispare din conştiinţă şi devenim conştienţi de peisajul nostru interior, de emoţiile noastre, de sentimentele noastre. Şi primul lucru pe care îl descoperim este că lumea noastră interioară devine realitatea exterioară. Cu alte cuvinte, ceea ce simţim… de exemplu, dacă ne gândim la cei dragi, îi atragem într-un fel către noi. Sau dacă avem o stare foarte frumoasă sau chiar şi atunci când simţim uşurare că nu mai suferim – fiindcă suferinţa fizică cauzată de o boală lungă s-a încheiat, apare o uşurare în conştiinţă, simţim că, dintr-o dată, durerea dispare – atunci încep să se declanşeze emoţii minunate, prin eliberarea de durerile trupeşti, care în sine ne pot conduce într-un mediu foarte frumos după moarte.

Totuşi, nu trebuie să fie neapărat aşa, pentru că depinde foarte mult de starea fiecărui individ. Ne stabilim în acel tip de ambianţă cu care suntem oarecum obişnuiţi mental. De exemplu, dacă am avut o fire foarte pozitivă, mereu preocupaţi de ceilalţi şi ca totul să fie bine în jurul nostru, atunci mediul în care vom ajunge va fi o reflexie a atitudinii noastre interioare. Este foarte probabil să fie o zi luminoasă, frumoasă şi însorită şi alte aspecte de genul acesta. Şi încep să ni se întâmple tot felul de lucruri frumoase, pe care le relatează cei care au o experienţă în apropierea morţii. Suntem, pur şi simplu, atraşi în aceste medii frumoase.

Pe de altă parte, într-un caz diferit, dacă am fost într-o stare mentală foarte negativă, orientată foarte egotic, atunci vibraţia pe care o generăm este mult mai lentă şi, în consecinţă, mediul va fi de o natură mai întunecată, nu va mai fi atât de luminos, nu atât de pozitiv, poate vom găsi o zi ploioasă. Să zicem că am murit în Londra, este o zi ploioasă şi când urcăm dincolo, ne plimbăm pe străzi, norii acoperă cerul, sau ne putem trezi în casa noastră şi luminile nu funcţionează, tapetul se desprinde de pe pereţi etc. Deci lumea noastră interioară determină modul în care se va manifesta experienţa exterioară.

Aşa că starea mentală în care ne aflăm la moarte contează foarte mult. Dar, desigur, e bine să reţinem că ar trebui să ducem o viaţă igienică din punct de vedere psihologic, întotdeauna să găsim motive de apreciere şi să vedem lucrurile pozitive în loc să condamnăm. Să găsim aspectele pozitive, să nu fim prea critici, să nu fim prea egocentrici. Acestea sunt aspecte ale naturii noastre superioare, cu o vibraţie mai înaltă, care ne vor conduce inevitabil în medii mult mai plăcute.

< Sus >

SUNT OAMENII CONŞTIENŢI CĂ AU MURIT?

Aşa cum spuneam la început, ei nu sunt întotdeauna conştienţi de faptul că au murit, pentru că totul din jur poate arăta şi se poate simţi exact ca aici. Eu vorbesc pe baza experienţelor mele extracorporale, care mă conduc acolo unde se află şi cei plecaţi şi, de foarte multe ori, acea lume nu arată cu nimic diferit faţă de această lume. De exemplu, într-o dimineaţă, meditam şi – în cazul meu, când am o experienţă extracorporală, vine un moment în care îmi pierd conştiinţa, poate doar pentru o secundă şi apoi, de foarte multe ori, începe experienţa extracorporală şi asta s-a întâmplat, mi-am pierdut conştiinţa – şi, deodată, m-am trezit plimbându-mă pe plaja de la Brighton. Era o dimineaţă frumoasă şi însorită, valurile se spărgeau la ţărm şi soarele strălucea pe trotuare, era minunat. Iar primul gând care mi-a venit în minte a fost: “O, ce păcat că nu mi-am luat aparatul foto!”, atât de frumos şi de real era totul – căci atunci când ies în oraş, îmi iau şi aparatul foto. Dar apoi am devenit bănuitor: “Ia stai puţin! Unde mi-am parcat maşina?”. Nu-mi aminteam unde mi-am parcat maşina. Şi mi-am dat seama brusc că, de fapt, eu făceam o meditaţie şi că nu ar fi trebuit să fiu aici. Am încercat să mă lămuresc cum de ajunsesem aici, iar singurul mod prin care am putut stabili unde mă aflu în realitate a fost aplicând testul levitaţiei. Îl numesc testul plutirii. Desigur că, în viaţa reală, nu poţi zbura, dar singurul mod în care puteam deosebi între starea de dedublare astrală şi starea fizică a fost prin plutirea în aer. Aşa că m-am ridicat la doi metri în aer şi mi-am dat seama “O, da, am o experienţă extracorporală”, pentru că avusesem atât de multe, încât nu eram surprins de acest lucru. Asta arătă cât de asemănătoare sunt aceste două lumi. Bineînţeles, după ce mi-am dat seama, am început să fac tot felul de jonglerii pentru a mă bucura de acea stare astrală de libertate.

Oamenii care au murit se află într-o situaţie similară cu cea a exploratorilor astrali conştienţi, dar nu-şi pot da seama unde se află până când nu li se spune că au murit. Aşa că s-ar putea să nu fie deloc conştienţi că li s-a întâmplat ceva serios. Pot deveni treptat conştienţi de situaţie. Dacă nu sunt întâmpinaţi de cineva despre care ştiu că a murit, atunci poate dura o vreme până când pricep. Şi nu neapărat pentru că li s-a spus cum stau lucrurile.

De exemplu, am avut o experienţă personală cu soţul unei prietene a soţiei mele, care murise de cancer. L-am întâlnit în viaţa de apoi în timpul unei experienţe extracorporale şi l-am întrebat: “O, salut, Brian! Ce mai faci?”. El mi-a răspuns: “Am fost grav bolnav, dar acum mă simt mult mai bine. Cred că am învins cancerul. Poţi crede asta?”. Dar nu am avut inima să-i mărturisesc adevărul, şi se întâmpla la câteva săptămâni după ce murise. Dar nu era nimeni care să-i amintească. Şi-a petrecut tot timpul încercând să se facă bine, încercând să se obişnuiască cu ideea însănătoşirii. Poate că, mult mai târziu, a venit cineva care să-i spună: “Uite, Brian, îmi pare foarte rău, dar totul s-a terminat şi s-a ales praful. Poţi începe o nouă viaţă aici”.

Deci aşa se poate întâmpla cu unii oameni. S-ar putea să nu fie conştienţi de faptul că au murit.

< Sus >

EXPLORATORII ÎN AFARA CORPULUI RELATEAZĂ CĂ S-AU ÎNTÂLNIT CU PERSOANE DRAGI ȘI PRIETENI?

Da, o mulţime de oameni cu care am vorbit – eu mai fac parte şi dintr-un alt grup de exploratori în afara corpului – ei relatează adesea că îşi întâlnesc părinţii, tatăl, mama. Este un lucru destul de obişnuit. Acesta ar fi unul dintre marile beneficii ale abilităţii de a te proiecta în afara corpului. Şi este destul de firesc, pentru că, dacă ai o relaţie cu un om care a murit, atunci ai o motivaţie importantă de a te întâlni cu el. Unii supravieţuitori trec printr-o etapă de doliu atât de dureroasă, încât sunt catapultaţi în afara corpului şi au o experienţă spontană de ieşire din corp, doar pentru a li se oferi ocazia de a se reuni cu persoana pe care consideră că au pierdut-o.

< Sus >

AŢI VORBIT DESPRE FIINŢE CARE FAC TERAPIE PENTRU A-ŞI REZOLVA PROBLEMELE. NE PUTEŢI SPUNE MAI MULTE? AŢI VĂZUT VREUN SPITAL SAU CENTRU DE PRIMIRE?

Un lucru important pe care l-am descoperit călătorind în afara corpului este că adesea sunt dirijat de nişte forţe necunoscute pentru un motiv întemeiat, de multe ori fiind un prilej de a învăţa ceva. Iată un caz, când am ajuns într-un loc ce părea a fi un colegiu de artă. Când m-am apropiat, lipsea un perete şi am intrat direct în atelier. Şi acolo am văzut nişte opere de artă incredibile, unele erau înfricoşătoare, suprarealiste, dar altele erau foarte frumoase. Am discutat cu unul dintre lucrătorii de acolo, care mi-a spus: “De fapt, acest loc este destinat oamenilor care au suferit de boli mintale şi au murit sau s-au sinucis”. Ei se aflau în acest mediu de refacere, unde îşi puteau exprima anxietăţile, temerile şi erau consiliaţi de o mulţime de terapeuţi, care îi însoţeau prin traumele lor, folosindu-se de artă. Cred că motivul pentru care am fost condus acolo este că, la începutul carierei mele de artist, mă pregăteam să devin terapeut-prin-artă. Prin urmare, am fost foarte interesat de acest proces şi de ceea ce se întâmpla acolo. Procesul era foarte intens, deoarece oamenii îşi puteau retrăi experienţele pentru a se confrunta cu ele şi a le depăşi. Experienţa a durat destul de mult timp şi, când am ieşit din ea, am simţit că aş putea scrie o carte întreagă despre incredibilele facilităţi disponibile pe partea cealaltă pentru a-i ajuta pe oameni să îşi rezolve problemele.

Am mai văzut asemenea facilităţi în altă experienţă, când am intrat într-un spital, unde erau doi oameni, un bărbat şi o femeie, care zăceau într-un bazin cu apă, fiind acoperiţi cu alge. I-am întrebat “Ce se întâmplă aici?” şi mi-au spus că fuseseră salvaţi, avuseseră un accident cu barca şi căzuseră în apă. Şi în timp ce îmi explicau, cei doi oameni s-au apropiat de mine şi chiar credeau că au fost salvaţi fizic. Pentru a face totul mai credibil pentru ei, în loc să le dea vestea şocantă că, de fapt, se înecaseră, li se crease un mediu în care se simţeau exact cum îşi imaginau ei că ar fi salvaţi. Chiar şi hainele le erau încă ude. Şi erau foarte uşuraţi că au fost salvaţi. Prin urmare, “salvatorii” au pus totul în scenă, făcând tot posibilul ca decedaţii să nu simtă nicio traumă după accidentul lor cu barca.

Sunt atât de multe de povestit despre cum sunt îngrijiţi acolo cei care au trecut prin traume. Este absolut incredibil. Desigur, facilităţile sunt mult mai bune acolo decât cele pe care le avem aici, pentru că noi suntem atât de limitaţi.

URMEAZĂ PARTEA A DOUA

Aflaţi mai multe despre explorările interioare ale lui Jurgen, vizitând www.multidimensionalman.com

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
20 octombrie 2021

https://vimeo.com/611540856

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Jürgen Ziewe , videoclipul "Afterlife Answers - Part 1" publicat de autor pe 6 decembrie 2019.