Jurgen Ziewe este un explorator al lumilor invizibile în care vom ajunge după moarte. Pe canalul său de YouTube a postat multe videoclipuri pe acest subiect. (videoclipul nr.26, cu traducere, este încorporat la sfârşitul textului).
Un serial cu întrebări despre viaţa după moarte, la care răspunde exploratorul astral Jürgen Ziewe.
"Este posibil ca, după ce mor, oamenii să ajungă direct în sferele superioare pe care le-aţi descris? Ce ziceţi de budiştii care îndeamnă oamenii să meargă direct în Vid şi să evite foştii prieteni şi rude pentru a nu se lăsa prinşi în capcana unei alte încarnări umane?"
Acesta este un lucru foarte interesant, pentru că unii oameni care duc vieţi frumoase şi armonioase, total altruişti, preocupaţi doar de slujirea altor oameni, cum ar fi, poate, budiştii sau unii sfinţi, aceştia nu mai sunt interesaţi să ia parte la jocurile în care ne lăsăm noi prinşi. Au evoluat peste acest nivel şi nu mai vor să ia parte la aceste jocuri lumeşti, ci vor doar să se reunească cu Sursa conştiinţei lor. Şi o pot face. Ei intră într-o stare de samadhi în care transcend toate aceste niveluri energetice care ne separă de dimensiunea superioară şi pot intra direct în conştiinţa unităţii. Aceasta este experienţa supremă a vieţii, suprema întoarcere Acasă.
Şi vreau să subliniez asta: cu cât urcăm mai sus prin diferitele straturi dimensionale, cu atât ne simţim mai Acasă. Cu cât conştiinţa noastră este mai înaltă şi se extinde mai mult, cu atât ne simţim mai aproape de Căminul nostru şi cu atât suntem mai bucuroşi, mai beatifici.
Unii oameni se gândesc “Da, dar nu este cam plictisitor?”. Nu, nu este, pentru că ne simţim împliniţi. Aici ne lipseşte tocmai împlinirea. Dar când atingem starea supremă a conştiinţei, împlinirea este totală, suntem scăldaţi în ceea ce eu numesc esenţa vieţii, care este beatitudinea. Această stare de conştiinţă nu poate fi reprodusă aici, pe Pământ, decât dacă intrăm într-o stare profundă de samadhi.
Deci, desigur, budiştii care practică aceste tehnici de-a lungul întregii lor vieţi şi care şi-au pierdut orice interes pentru lume şi doresc să se întoarcă la starea lor de Acasă, o pot face.
Dar acum intervine o altă chestiune. O parte din învăţătura budistă spune că un Buddha nu va dori să se întoarcă în starea sa de Acasă cât timp alţi oameni încă mai suferă. Compasiunea şi iubirea lor sunt atât de imense, încât nu pot suporta să fie în starea de beatitudine în timp ce alţi oameni încă suferă. Şi astfel, învăţătura budistă a creat termenul de “bodhisattva”. Bodhisattva se întoarce apoi la nivelurile inferioare, pentru a-i sluji pe cei care au rămas în urmă.
Aşa se explică de ce există un număr atât de mare de ajutoare în lumea astrală. Există nenumărate călăuze, pentru că mulţi oameni au ajuns în această stare înaltă de conştiinţă şi nu-i lasă inima să rămână acolo. Aşa că se întorc şi fac tot felul de servicii. Nu înseamnă neapărat că trebuie să se întoarcă la nivelul cel mai de jos. Ei pot fi învăţători la un nivel foarte înalt de conştiinţă, în Raiul cel mai pur, dar pot coborî şi în stări de conştiinţă mai joase şi pot învăţa oamenii de acolo.
Personal, am avut o experienţă foarte interesantă. În 2017, am fost cu un prieten la Muntele Athos din Grecia, într-un fel de pelerinaj de 10 zile şi am ajuns la o mânăstire. Şi m-am împrietenit cu un călugăr de acolo. Zile întregi, am discutat, ne-am rugat, am meditat şi aşa mai departe. Iar într-o zi, mi-a spus că mă va duce într-o capelă, pentru că mă arătasem interesat de icoane. Este un lucru interesant, pentru că nu sunt catolic, nici măcar creştin. Dar am discutat lucruri atât de profunde, încât mi-a spus “Trebuie să-ţi arăt această icoană a unuia dintre sfinţii noştri”. Aşa că am intrat în capela respectivă şi mi-a arătat o icoană a unei sfinte numite Anastasia, care a fost ucisă de romani în secolul al III-lea. Nu ştiam mai nimic despre ea, dar în momentul în care mi-a arătat această icoană, am intrat într-un fel de transă şi am fost copleşit de o iubire incredibilă din partea acestei prezenţe, pe care am simţit-o concret.
Ca să scurtez povestea, a doua zi m-am întors la capelă şi am avut mari probleme să intru acolo, deoarece călugării nu mă lăsau să intru, din cauză că trebuie să fii călugăr hirotonit pentru a intra în aceste capele sfinte. Dar, în cele din urmă, cineva care m-a recunoscut a venit în ajutorul meu şi mi s-a permis să mă întorc. Acolo am meditat timp de aproximativ o oră şi am intrat din nou în contact cu această prezenţă. Iar după aceea, era suficient doar să mă gândesc la ea şi îi şi simţeam prezenţa, fenomen care a durat cam şase luni.
Într-o zi, am rugat-o “Poţi să-mi arăţi unde locuieşti?” şi mă aşteptam să mă ducă într-un fel de tărâm ceresc. În schimb, m-a dus într-o mahala îngrozitoare, cel mai cumplit lucru pe care l-am trăit vreodată. Şi i-am spus “Ce faci? Du-mă la casa ta”. Iar răspunsul a fost “Casa mea este acolo unde este cea mai mare nevoie de mine”. Şi asta a fost tot.
Deci aceasta este atitudinea fiinţelor care transcend în cea mai înaltă stare de conştiinţă. Vin înapoi aici şi nu vor altceva decât să fie de folos. Asta este prioritatea lor numărul unu.
A fost un mic episod pe care am simţit că trebuie să vi-l împărtăşesc, pentru că a fost o experienţă atât de frumoasă.
Mai avem o întrebare: "Se plictisesc oamenii în rai?"
Este o întrebare foarte bună şi se leagă puţin de ceea ce tocmai am spus.
În primul rând, cu cât conştiinţa noastră se extinde, cu atât viaţa devine mai împlinită şi mai variată şi cu atât avem mai multe ocazii de a explora şi de a cerceta. Nu există limite în ceea ce putem face, decât cele pe care ni le pune imaginaţia noastră mărginită.
Să vă dau un exemplu. Dacă am vrea să vedem cum era viaţa în secolul al XV-lea, e suficient să ne conectăm la înregistrările akashice şi orice aspect de acolo asupra căruia ne concentrăm prinde viaţă, oferindu-ne o experienţă în aici şi acum. Nu-i deloc ca atunci când privim la un film, aşa cum se spune, sau când citim o carte. Unii spun “O, da, ştiu, înregistrările akashice sunt ca o bibliotecă şi ca o carte”. Nu. Este doar o metaforă, comparaţia cu o bibliotecă.
Iată experienţa mea. Înregistrările akashice le-am văzut ca pe un nor. Pe măsură ce mă apropiam de acest nor, fiecare picătură din nor era ca un cristal. Şi când mă concentram asupra cristalului, la început vedeam nişte imagini. Pe măsură ce făceam zoom de apropiere, deveneau nişte imagini vii. Iar dacă mă apropiam şi mai mult, dintr-o dată, mă trezeam în mijlocul unei imagini vii.
Astea sunt înregistrările akashice, intri într-o lume reală. Tot ce s-a întâmplat cu orice persoană este înregistrat în urzeala cosmică şi poţi avea acces la acele informaţii. Iar accesul se face, de obicei, prin atracţie sau afinitate. De exemplu, dacă ai o curiozitate, atunci te concentrezi asupra a ceea ce vrei să cercetezi şi legea atracţiei te conduce în acea zonă a înregistrărilor akashice unde poţi trăi efectiv ceea ce te interesează. Poţi experimenta în detaliu, ceea ce este dincolo de orice imaginaţie.
Să zicem că ne aflăm pe un câmp de luptă, unde este Cezar sau orice alt comandant. Putem privi armata din orice poziţie, din poziţia oricărui soldat, chiar şi din poziţia calului. Putem trăi direct. Şi nu există nicio limită a ceea ce putem experimenta. Nu cu mult timp în urmă, am avut experienţa unui gheţar. Ştiu că sună nebunesc şi stupid, dar în acel moment, când am intrat în starea de fiinţă a gheţarului, am putut simţi tot ceea ce simţea gheţarul.
Trebuie să înţelegem că universul în care trăim nu este o materie moartă, ci conştiinţă. Tot ceea ce vedem, oricât de nesemnificativ ar fi, este conştiinţă. Nu există nimic în afara conştiinţei. Şi asta ne permite să intrăm în obiectul asupra căruia ne concentrăm şi să trăim realitatea din acel punct de vedere.
Şi mai există, de asemenea, chestiunea timpului. Noi încadrăm în timp experienţele noastre de aici, pentru că tot ceea ce trăim aici se întâmplă secvenţial. Dar această succesiune nu există în realitate. Să vă dau un exemplu, stăteam de vorbă cu soţia şi fiica mea, eram în seră. Şi pentru o fracţiune de secundă, m-am trezit într-o stare superioară de conştiinţă şi am avut cunoaşterea totală a tot ceea ce există. M-am pomenit brusc într-un spaţiu al cunoaşterii totale. Dar s-a întâmplat atât de repede, încât nici măcar nu mi-am întrerupt fraza. Nici măcar nu am făcut pauză şi nimeni nu a observat nimic. Dar a fost un moment când m-am aflat în veşnicie. Şi este un aspect foarte important de reţinut, că ceea ce vedem aici se întâmplă într-o succesiune temporală, dar în stările superioare de conştiinţă acest concept nu se mai aplică.
Primesc o mulţime de întrebări în care oamenii mă presează să le răspund “Da, e frumos ce spuneţi, dar când suntem în această stare de conştiinţă superioară, mai putem fi alături de familia noastră, mai putem să ne urmăm hobby-urile, mai putem juca fotbal?”. Şi nu ştiu cum să răspund la astfel de întrebări, pentru că este o stare de conştiinţă diferită. Anumite lucruri pe care le preţuim aici, în viaţa noastră tridimensională, acolo devin banale şi irelevante şi ne pierdem imediat interesul pentru ele. Este ca atunci când ieşim, să zicem, de pe o alee întunecată, unde abia dacă putem vedea ceva şi intrăm într-un parc la lumina zilei. Chiar vrem să ne întoarcem pe aleea întunecată?! Nu. Conştiinţa noastră se expansionează şi lăsăm în urmă persoana care am fost, ne desprindem de ea. Este ca atunci când ne desprindem de corpul fizic atunci când trecem la nivelul astral. Şi în cele din urmă, ne desprindem şi de corpul astral.
Iar asta ne conduce la o altă întrebare: “Există o dată de expirare a corpului astral? Şi atunci, suntem obligaţi fie să progresăm, fie să ne reîncarnăm?”
Corpul astral este doar un câmp energetic de care suntem înconjuraţi. El ne permite să adunăm experienţe pe tărâmul energetic care este în acord cu corpul nostru astral. În momentul în care nu mai suntem interesaţi să adunăm experienţe la acest nivel de realitate, pur şi simplu, părăsim corpul astral şi conştiinţa noastră se translatează complet şi fără probleme la un alt nivel energetic. Iar corpul astral dispare cu un fâsâit sau un mic pocnet.
Am citit într-o carte scrisă de un teosof, Leadbeater, că zac prin astral astfel de învelişuri sau cochilii astrale, fostele corpuri astrale, care se dezintegrează treptat. Eu, personal, nu am văzut aşa ceva, dar îmi imaginez că atunci când energia şi conştiinţa se retrag din corpul astral, acesta se estompează, se stinge. Nu observăm nimic. La fel cum nu observăm nimic atunci când murim. Conştiinţa noastră se translatează la un alt nivel energetic. Şi, din punctul nostru de vedere, nu suntem deloc morţi. De aceea, spun mereu că nu există viaţă după moarte, ci există doar viaţă, pentru că trecem foarte lin de la un nivel de conştiinţă la nivelul următor, fără a suferi niciun efect negativ.
Bineînţeles că intervin şi alte aspecte: felul în care trecem dincolo, faptul că atenţia ne este captată de anumite lucruri pe care le-am trăit, influenţa mentalităţii noastre şi multe altele. Dar, cu certitudine, nu murim. Ci ne translatăm punctul focal al conştiinţei. La Institutul “Robert Monroe”, acolo se vorbeşte despre nivelurile de focalizare, nici măcar nu folosesc terminologia pe care o folosim noi – viaţa de apoi, viaţa de după moarte – ei vorbesc doar de niveluri de focalizare, unde anume se focalizează atenţia, şi are mai mult sens aşa.
Aflaţi mai multe despre activitatea lui Jurgen, vizitând www.multidimensionalman.com
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
13 ianuarie 2022
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Jürgen Ziewe, videoclipul "Afterlife Answers - Part 26" publicat de autor pe 22 decembrie 2020.