< Înapoi la Cele 7 forme de yoga
Studiu de Răzvan Petre
Conform definiţiei date karmei yoga de Krishna în Bhagavad Gita, aceasta înseamnă „să acţionezi detaşat de fructul acţiunii tale, pe care să îl dăruieşti Divinităţii”. Rezultatul dobândit în urma acţiunii fără interes egotic este neacumularea de karmă personală în urma faptelor tale.
La modul ideal, dacă o fiinţă umană ar acţiona absolut fără egoism, dăruindu-şi total corpul şi sufletul lui Dumnezeu, ea ar putea deveni un canal perfect al Voinţei Divine. Vorbim aici de o misiune clară cu care este însărcinat Spiritul şi omul în care s-a încarnat acesta. În lipsa unei misiuni spirituale, cu greu am putea vorbi despre o karma yoga desăvârşită, fiindcă nu ar exista un ţel precis, o orientare a întregii vieţi, o viziune de mare orizont care să stimuleze în permanenţă un dialog interior cu Dumnezeu. Toţi marii Sfinţi şi Înţelepţi au fost şi karma yoghini, chiar fără a se gândi la acest lucru. În aceste condiţii, când omul este total devotat cauzei nobile pe care o apără, dar nu în mod fanatic, ci înţelept, putem presupune că Dumnezeu l-ar putea transforma în braţul său armat, in extremis producând chiar suferinţă oamenilor care se opun Planului Divin. Datoria karmică i-ar fi „ştearsă” printr-o intervenţie demiurgică de mare fineţe şi înţelepciune, inimitabilă.
Totuşi, noi oamenii obişnuiţi este bine să ţinem cont clipă de clipă de acţiunea nemiloasă a legii karmei, să nu ne îmbătăm cu apă rece că "ne scuză Dumnezeu, fiindcă am avut intenţii bune"... Duritatea, violenţa trebuie evitate, din principiu. Or fi fost ele intenţii bune în mintea noastră, dar ce certitudine avem că ele ne-au fost trimise de Dumnezeu şi nu de Satana?!
Uneori, impulsul către acţiunea inspirată de Sus este spontan şi acţiunea sa este firească, nepremeditată. Isus nu şi-a îngreunat karma blestemând smochinul neroditor, pentru că scopul Său a fost de a da o lecţie spirituală de neuitat, şi anume că omul trebuie să nu uite pentru ce a fost creat şi pus să trăiască. Dacă uită, înseamnă că e la fel de nefolositor ca şi pomul fructifer fără roade, adică inutil, steril, dispensabil. Gestul său, aparent răzbunător, a venit ca o inspiraţie cerească, nu dintr-un impuls egotic - pentru că Isus eliminase total egoismul din fiinţa Sa.
Alteori, are timp să raţioneze, aşa cum a făcut Isus în grădina Ghetsimani, când i s-a făcut cunoscut în mod clar ce îl aştepta a doua zi: crucificarea. Raţiunea divină, discriminarea între bine şi rău, între acţiunea egoistă şi cea de autosacrificiu a învins, iar actul său a fost unul grandios de karma yoga. Dacă Isus nu ar fi fost ghidat de înţelepciune, iar actul său de supunere în faţa morţii ar fi fost dictat de alte considerente, moartea sa ar fi putut fi echivalată cu o sinucidere şi pedepsită karmic foarte grav. Desigur că aceasta nu este nici măcar o ipoteză de lucru, ci doar o antiteză grosolană, ca să înţelegem diferenţa între autosacrificiu şi sinucidere...
Putem distinge două tipuri de misiuni divine îndeplinite prin karma yoga:
a) misiuni lumeşti: de conducere a unor popoare, acte de eroism, efortul de a inventa lucruri deosebite pentru omenire, de a crea capodopere artistice nemuritoare etc;
b) misiuni spirituale: de apropiere a omenirii de Dumnezeu (cum a avut Isus Cristos, Shankara, Buddha şi alţii).
Un exemplu minunat de încarnare a Purităţii Divine a fost Therese Neumann. Ea manifesta fenomenul paranormal numit „inédia”, constând în supravieţuirea corpului său fără a fi hrănit cu alimente, ci doar cu „lumina lui Dumnezeu”. Misiunea sa a fost să-şi uimească semenii, pentru ca ei să conştientizeze că, dincolo de materia fizică, există o Viaţă şi mai înaltă şi că puterea şi cunoaşterea lui Dumnezeu este infinită. Neutilizând materii grosiere pentru a supravieţui, ea a fost o încarnare a Purităţii. Puritatea ei, ecou al Divinităţii, se manifesta şi prin retragerea ei din lume, neamestecul cu păcătoşii, păstrând doar scurte perioade de contact dedicate stârnirii uimirii oamenilor şi dovedirii că zvonurile erau reale: nu a consumat alimente deloc, ani la rândul, toată viaţa. O misiune similară a avut, în India, Bala-yogi. În lipsa unei cvasitotale activităţi sociale, ei au avut totuşi un impact major asupra lumii.
Aducerea în fiinţa proprie a Purităţii divine (Shuddhi, în legătură cu activarea intensă a chakrei Vishuddha) îl poate izola pe adept de lume, aflată pe un nivel de vibraţie net inferioară, ceea ce îi poate provoca unele probleme familiale, cu prietenii, în social. Este nevoie ca cineva din anturaj să-i înţeleagă metamorfoza...
Am plasat karma yoga pe nivelul 5, pentru că am ţinut cont de puritatea deosebită care se cere unei persoane care acţionează în numele Domnului. Aici nu poate fi vorba de vreun şiretlic sau aparenţă de sfinţenie. Sinceritatea trebuie să fie deplină, pentru că dacă intervine egoul, apar şi urmele karmice. Egoul trebuie să fi fost purificat foarte bine în prealabil prin efort spiritual individual (în viaţa actuală şi în cele anterioare).
Putem totuşi vorbi despre karma yoga şi la nivelul oamenilor obişnuiţi, ca o metodă indicată pentru eliminarea treptată a egocentrismului. Metoda constă în realizarea unor fapte libere de egoism, servirea dezinteresată a semenilor, nu doar a membrilor familiei. Spre acelaşi lucru ne îndeamnă toate religiile şi chiar simţul moralităţii sociale. Prin aceasta, omul acumulează karma pozitivă, care va compensa karma sa negativă. Totuşi, trebuie spus că sunt foarte multe genuri de karmă, câte genuri de acţiuni. În principiu, chiar dacă ai o karmă generală bună, în anumite aspecte eşti deficitar, vulnerabil şi este probabil că te vei întâlni cu suferinţa în acel domeniu de viaţă grevat de datorii karmice. Dar faptele bune cu siguranţă că îţi vor diminua durerile şi amploarea pedepsei...
Orice activitate de-a noastră se înregistrează în memoria akasha universală. Totuşi, foarte multe acţiuni sunt neutre, neînsemnate. Pe lângă aceste lucruri mărunte se acumulează aşa-zisa karma pozitivă şi negativă. Karma pozitivă nu ne leagă în lanţul reîncarnărilor, este un premiu pe care putem să-l refuzăm. În schimb, karma negativă este cea care ne obligă la reîncarnare, ne obligă la îndreptare. Putem vorbi de o „pedeapsă”, deşi nu mereu apare sub această formă evidentă. Karma (pozitivă şi negativă) poate fi împărţită în două mari categorii: condiţionările psihice şi evenimentele necesare. Evenimentele neîntâmplătoare în viaţa noastră nu cad în puterea noastră, ele sunt conduse de Seniorii karmei, nişte entităţi spirituale înalte. Condiţionările psihice din inconştient sunt cele care alcătuiesc ceea ce numim EGO, în sensul său negativ. Purificarea egoului ar însemna eliminarea treptată a refulărilor, angoaselor, fobiilor, egoismelor din inconştient. Mersul la psiholog este opţional. Însă orice om se va confrunta cu experienţe amare care îl vor obliga la o reformulare a crezurilor personale, a filosofiei de viaţă. Aşa se evoluează spiritual în mod natural, lent, de-a lungul a zeci şi sute de vieţi umane. Este ca o partidă de şah fără limită de timp.
Se spune că, prin câteva meditaţii yoghine culminate cu samadhi (extaz), putem să ne ardem rapid karma. Procesul nu este unul mecanic, exterior. Yoghinul îşi află toate problemele karmice nerezolvate, este confruntat cu ele, într-un fel de simulacru al vieţii reale. Este ca o punere în scenă, în care, beneficiind de supraconştiinţa divină din starea „extatică”, el face faţă tuturor provocărilor, ispitirilor, ştergând astfel din inconştient tendinţele care îi marcau viaţa de până atunci şi îi condiţionau reacţiile psihologice. Este ca o partidă de şah rapid, „fulger”. Odată ce tendinţele subconştiente au fost eliminate şi egoul diminuat, nu mai este nevoie de evenimente exterioare care să îi dea motive de autoanaliză şi îndreptare. În aceasta constă „ştergerea” karmei: este o conştientizare, urmată de efortul de a rezista tendinţelor negative. După ce încercarea („cele 12 munci ale lui Hercule”) a luat sfârşit, un imens sentiment de uşurare îl stăpâneşte. Oare nu era mai bine dacă acţiona divin de la început, ca să nu mai muncească atâta pentru a înlătura efectele nedorite ale acţiunilor egotice? Acesta ar fi fost rostul karmei yoga la timpul potrivit.
Să mai spunem că, după trecerea definitivă a hotarului dintre viaţă şi moarte, sufletul este dus la „Judecata de Apoi”. Aceasta nu este altceva decât o experienţă similară stării de samadhi amintită, doar că nu este asumată de bunăvoie, ca în cazul yoghinului, ci impusă de Îngerii Judecători. I se pune în faţă filmul tuturor greşelilor, pe care trebuie să le înţeleagă ca atare, nu să se scuze ori să se târguiască (cum fac multe suflete la începutul Judecăţii). În primul rând, să îi fie clar că Îngerii nu îi doresc răul sau să-l facă de râs, ci să-l pună să-şi privească curajos propriile slăbiciuni. Odată ce sufletul a înţeles ce înseamnă „greşeală, păcat” din punctul de vedere al Divinităţii, el este eliberat de la Judecată şi lăsat să îşi găsească un foetus în care se va reîntrupa pentru a pune în practică lecţia învăţată.
Şi aici vedem că este vorba despre CONŞTIENTIZAREA plină de regret a erorilor împotriva legilor divine. Din păcate, acum lecţia este obligatorie, nu dorită şi autoimpusă, ca în samadhi, de aceea şi efectele sunt altele. Dacă în cazul omului ce vrea să evolueze rapid pe calea spre perfecţiune, Divinitatea îi oferă metode şi ajutor pentru a se perfecţiona chiar în cursul actualei vieţi, în cazul spiritului descarnat, această şansă îi este oferită în următoarea viaţă de om care i se propune. Dacă ar refuza încarnarea, ar rămâne în zona vibratorie de nivel relativ scăzut în care l-au adus experienţele triste din încarnările trecute. De aceea, toate spiritele care încă mai au karmă fizică abia aşteaptă să găsească ocazia reîntrupării şi să promoveze pe scara ierarhiei spirituale, mai aproape de Dumnezeu.
Pentru yoghinii obişnuiţi ca noi (prin „yoghin” înţelegând orice aspirant conştient spre Dumnezeu), karma yoga este în primul rând o atitudine, total opusă crezului că „valoarea omului se măsoară prin averea sa”. Se bazează atât pe evlavie interioară (ca în Bhakti yoga), cât şi pe înţelepciune (ca în Jnana yoga), ceea ce o plasează lângă cele două, necesitând un nivel de conştiinţă spirituală relativ ridicat sau cel puţin o aspiraţie sinceră de a evolua.
În privinţa neînţelegerii a ce este karma yoga de către oamenii fără pretenţii spirituale, să dăm doar un exemplu. Vorbind despre „acţiune detaşată” unii ar putea înţelege că, lăsându-te condus de pornirile de moment, înseamnă că eşti mânat de Duhul Sfânt. Criminalii în serie acţionează total detaşaţi de suferinţele victimelor, ca şi de propriul interes pur uman. Iar unii mai şi declară că „aşa le-a dictat Dumnezeu să facă”! Karma yoga înseamnă să te detaşezi de egoul propriu, dar aceasta dedicându-te conştient, programatic, constant lui Dumnezeu şi Sinelui tău înalt. Din păcate, oamenii neexperimentaţi, fără discernământ spiritual, pot confunda diversele înclinaţii şi influenţe exterioare cu glasul Spiritului...
În concluzie, karma yoga nu este un tip obişnuit de yoga. Nu are maeştri, iniţieri, efectele sale nu sunt vizibile, iar progresul personal nu poate fi cuantificat şi urmărit. Este mai mult o ATITUDINE prescrisă oricui, oricând, care promite o răsplată după moarte. A spune că, acţionând altruist, speri într-o răsplată aici, în lume, ar însemna că anulezi karma yoga, ar fi doar un troc, cu nimic legat de spiritualitate. În acest sens sunt şi cuvintele lui Isus „nu vă rugaţi ca fariseii, în văzul tuturor, căci ei şi-au luat deja răsplata!”. Spiritualitatea autentică priveşte lucrurile în desfăşurarea lor largă, dincolo de întinderea unei singure vieţi pământeşti. Meritele faptelor altruiste vor da repede roade chiar şi acum, în această viaţă, dar nu într-un mod în care ne aşteptăm, şi cu siguranţă că vor accelera evoluţia spirituală a celui care le face dezinteresat.
Uneori, privind retrospectiv la anumite fapte karmayoghine ale noastre, vom avea surpriza să constatăm că ele nu doar au folosit altora, ci ne-au fost de un folos personal neaşteptat. Ele ar putea fi încununarea unor aspiraţii neîmplinite din alte vieţi, cicatrizând astfel „răni” karmice, sau ar putea fi chiar compensări directe ale unor acţiuni anterioare negative, închizând definitiv capitole din istoria noastră spirituală.
Rugăciune de consacrare a fructelor
acţiunii noastre lui Dumnezeu
(de rostit înaintea unor activităţi mai importante sau
chiar a celor mai mărunte):
M-avânt în acţiune cu doruri
omeneşti...
Lumina Ta adu-mi-o din sferele cereşti,
În lumea zămislită din gândul Tău curat
Să fiu înţelepciunea şi braţul Tău armat!
Întreaga-mi bucurie Ţi-o dărui, Domnul
meu!
Iar grija şi mândria le-ntorc spre Dumnezeu.
Indiferent de roade, eu fapta Ţi-o închin.
Ai grijă tu de restul... Îţi mulţumesc! Amin.
R.P.
2008