< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Capitole şi subcapitole:
Creaţia sacadată [Calculul probabilităţilor jigneşte Divinitatea]
Este
Dumnezeu pompierul cosmic?
Numai Creatorul are liber-arbitru
Iluminarea
n-are reguli
Excepţiile subminează domnia regulii
[Inteligenţa a inventat
legile, iar Libertatea, excepţiile]
Tehnica permisiunii
Libertate cuantică vs ordine atomică
[Absolutul haotic şi Absolutul ordonat]
[Inteligenţa ordonează limitele, nu şi
Infinitul]
2 Atenţie: textul conţine idei nondualiste radicale care vă pot afecta intelectual!
«În disputa dintre minte şi nondualitate, întotdeauna va învinge mintea.» (Richard Sylvester)
Autorul acestei afirmaţii se referă la mintea care contestă nondualitatea. Voi încerca să-l contrazic acum, atrăgând mintea de partea nondualităţii, chiar dacă nu va putea s-o înţeleagă! Este o ultimă tentativă de a scăpa de moartea iniţiatică, când mintea se predă complet Necuprinsului, renunţând să mai înţeleagă Incognoscibilul.
Lumea, Creaţia, Manifestarea – este o Aparenţă în sânul Realităţii nemişcate. Realitatea este ca un proiector ce trimite raze colorate pe un ecran, unde se pare că se petrece ceva. Razele, ecranul şi mişcarea sunt doar Aparenţă. Doar Sursa este reală, solidă.
Mişcarea aparentă se obţine prin succedarea unor fotograme. Nu există o mişcare continuă, ci un şir discontinuu foarte rapid, astfel că observatorul nu-şi dă seama de iluzia optică. Tehnic, aşa se întâmplă la rularea unui film, şi la fel se petrece cu întreaga Creaţie aparentă.
În lumea cuantică nu există mişcări continue, ci doar SALTURI. Electronul apare ici şi colo, dar nu şi într-un punct intermediar. Energia variază în trepte, pe niveluri. Timpul este o alăturare de clipe intermitente. Spaţiul este o alăturare de mici spaţii Planck indivizibile.
Absolutul emite raze colorate pe ecranul Conştiinţei Sale (akasha?), care formează aparentul univers. Fiecare emisie creează o fotogramă fixă a universului. În milisecunda următoare, Absolutul absoarbe razele dinainte şi apoi emite altele, astfel că universul apare uşor „mişcat”. Din interiorul Creaţiei, din perspectiva creaturii, mişcarea pare continuă, deşi e sacadată în Realitate.
Absolutul cunoaşte poziţia fiecărei particule. Nu s-a inventat încă un număr care să definească cât de multe particule sunt. Şi El are un plan pentru toate moleculele, fiinţele vii, planetele, sistemele stelare şi galaxiile, întregul univers. Atât este de inteligent Absolutul! Totul este precis prestabilit, infinitul e doar un punct în Absolut. Absolutul are un plan pentru întregul Univers aparent şi fiecare fiinţă din el.
Universul este chiar Absolutul. Inteligenţa Lui ţâşneşte din interiorul fiecărei particule, este un fel de inteligenţă spontană, naturală, interioară.
< Sus >
Conceptul de probabilitate contravine lui Dumnezeu. Nu există nimic (acţiune, influenţă, eveniment, obiect) care să facă mai probabilă o decizie divină. Deciziile înţelepte ale lui Dumnezeu nu ţin cont de probabilităţi. Totul este determinat precis pe baza intenţiilor Sale pe termen lung. El nu negociază cu creaturile şi nu-şi schimbă ideile după ce se mai întâmplă prin univers.
Că totul este predeterminat poate fi demonstrat de previziunile spectaculoase. Unii clarvăzători reuşesc ocazional, numai în scop demonstrativ, să ghicească numerele la loterie sau alte evenimente improbabile. Aceste demonstraţii au rolul divin de a convinge oamenii că totul este scris dinainte.
De pildă, magicianul Dynamo a prezis, la începutul Cupei mondiale la fotbal din 2014, ce evenimente importante se vor petrece.
Dynamo correctly predicts outcome of the 2014 World Cup!
Iar mentalistul Derren Brown a prezis corect numerele de la loteria regală britanică, în timpul unei transmisii în direct.
Derren Brown Predicts The Correct Lottery Numbers - How To Win The Lottery
< Sus >
Aici, în interiorul Creaţiei, totul pare ordonat de lanţul cauzelor şi efectelor, de liberul-arbitru, de logică. Omul poate crede că Dumnezeu „a fost” cel mult Cauza princeps, Big-Bangul iniţial, după care Legile conduc Universul. Pentru noi, fiecare efect devine cauză pentru clipa următoare, într-un lanţ nesfârşit. Nimic nu pare ieşit din lege, din logică. Nu e nevoie de Dumnezeu, Universul curge de la sine, nu solicită o Inteligenţă suplimentară faţă de ceea ce există deja în el.
Chiar când admit existenţa unui Dumnezeu din Ceruri, oamenii Îl văd doar ca pe Cel ce corectează erorile şi accidentele, care apar mereu. Dumnezeu ar fi un fel de „pompier cosmic” al universului scăpat de sub control...
Un astfel de Dumnezeu, dacă există, e mereu prins pe picior greşit, surprins, defazat înapoi. E asemenea legilor omeneşti, care sunt redactate mult timp după ce s-au comis primele infracţiuni. Infractorii sunt mereu înaintea poliţiştilor, fiindcă au iniţiativa. Aşa şi Dumnezeu, doar reacţionează la iniţiativele haotice ale creaturilor. Planul Său e constant în pericol. Aşa cum e şi cu democraţia: vulnerabilă la tendinţele tiranice ale mai marilor sau mai micilor.
Cum de poate fi Dumnezeu cel blând şi îngăduitor, în acelaşi timp, atotputernic?! E un paradox. Ori e atotputernic, şi atunci libertatea persoanei e doar de faţadă. Ori e blând, şi atunci e călcat în picioare de intenţiile creaturilor. Aşa gândeşte mintea duală.
Poate fi valabilă „calea de mijloc” în această chestiune atât de precisă? Adică, Dumnezeu să decidă soarta proiectelor mari, cum ar fi destinul unei ţări, dar să lase oamenii cu liber-arbitru la nivel individual? Iar în momentele-cheie pentru Proiect, să le încalce liberul-arbitru, trimiţându-le idei obligatorii? Oricât de tentantă ar fi acestă explicaţie, de fapt nu precizează nimic, ci doar ne lasă impresia că treburile sunt lămurite.
< Sus >
Toate lucrurile sunt o simplă Aparenţă bine ticluită de Mintea divină. Fiecare clipă de existenţă a Universului este opera minuţioasă a Creatorului. El produce Totul, în fiecare detaliu şi în deplină libertate. Misterul este că nimic nu pare produsul unei Voinţe conştiente, ci rezultatul unor cauze naturale.
Cu o excepţie: iluminarea, eliberarea de această iluzie, nu poate veni decât din afara iluziei. El a creat jocul, iluzia, visul cosmic. Şi tot El, în deplina Sa libertate, decide ca unii dintre noi, puţinii aleşi, să vadă simulacrul.
Fiecare clipă este perfectă, fiind o „fotogramă” a Divinului. Nu este nevoie de următoarea clipă. Totul e perfect aşa cum e ACUM, privind cu ochii Absolutului. La fel de perfectă este şi succesiunea clipelor, care, aparent, duc universul undeva, spre un scop ultim. Dar nu există niciun punct final. L-am putea inventa noi cu logica omenească, pentru că ne-am obişnuit ca totul să fie logic în Aparenţă, să aibă un scop...
De ce?
Pentru că deja s-au întâmplat în planul Lui. NU POŢI SCHIMBA NIMIC!
Şi ce pot să fac?
DOAR PRIVEŞTE ŞI ÎNVAŢĂ! Atunci lucrurile se fac prin tine, FĂRĂ TINE! Şi ies cel mai bine!
Şi ce trebuie să fac?
Doar lasă viaţa să curgă şi să fie aşa cum vrea ea, este tot ce trebuie să faci!
De ce?
Pentru că acolo unde va fi voia ta, va fi şi un adversar care ţi se va opune, cu forţa cu care tu doreşti. Acolo unde este un "eu" mai presus de toate, va fi şi pierdere. Unde este îndârjire, viaţa ţi se va împotrivi. Unde este "EU" MAI PRESUS DE TOATE, NU ESTE DUMNEZEU! Şi vei suferi. LASĂ LUCRURILE SĂ FIE DUPĂ VOIA DOMNULUI, ESTE TOT CE POŢI SĂ FACI!
(Marius Ghidel - Facebook 23 apr 2020)
< Sus >
Nu se poate găsi nicio regulă pentru obţinerea iluminării spirituale. Iar asta e foarte frustrant pentru minte, care caută o „logică” în toate. Creatorul are totala libertate.
Făcând statistica oamenilor care s-au iluminat, neo-advaitinii constată că Dumnezeu îşi manifestă libertatea de a oferi iluminarea oricui vrea El. Aparent, fără reguli, fără merite. Ceea ce ne arată, poate, că nu este realmente importantă. Sau e la fel de importantă precum starea de iluzie, de vis cosmic. Un joc, fără urmări serioase. Cum se spune în Orient: nirvana e acelaşi lucru cu samsara. Dar poţi spune asta abia după ce cunoşti nirvana. Până atunci, vei căuta ceva ce crezi că îţi va aduce încetarea căutării.
Iluminatul Andreas Müller, despre Nondualitate: «Nu e nicio chestie specială, e ceva atât de simplu, că nici nu ai ce spune despre Ea.»
Orice altceva decât iluminarea spirituală poate părea că este rezultatul unor cauze intrinseci ale universului: fie karma, fie liberul-arbitru, fie Satan, fie legile fizico-chimice, fie întâmplarea etc.. Dar eliberarea de ego este privilegiul Graţiei absolut libere, fără justificări. Trezirea provine indubitabil din afara Iluziei cosmice, pentru că te scoate din Iluzie.
Şi atunci, dacă cea mai profundă experienţă, "naşterea din nou", e acţiunea dovedită a Divinităţii, vrei să cred că orice altceva nu este?!
Discuţia aceasta despre iluminare nu va opri iluzia separării tale de restul. Cel mult, îţi va aduce mai multă claritate, înţelegere mentală – dacă îţi temperezi obrăznicia minţii. În schimb, eliberarea e ceva radical, indescriptibil şi imposibil de dobândit prin efort individual. Oricât ai vorbi sau asculta sau citi, oricât ai sta în preajma unui eliberat sau iluminat, nimic nu-L poate obliga pe Dumnezeu.
Nu-i minunată această libertate a Lui?! E libertatea Ta, a Sinelui divin, care te ascunzi de Tine... Nu-i blama bunul-plac sau „dictatura” Divinului, căci Tu eşti Divinul!...
< Sus >
Se crede că, pentru a obţine iluminarea, este nevoie de cunoştinţe spirituale, de merite şi de o practică spirituală. Pare rezonabil. Dar această regulă intuitivă este dată peste cap de acele cazuri de iluminare fără motivări de acest gen. Ce ne sugerează aceasta?
Mie îmi sugerează că regula este falsă. Prin asta NU spun că sunt bune ignoranţa şi lenea. Nu fac aici nicio recomandare şi nici judecăţi de valoare, ce ar fi bun şi ce ar fi rău. Încerc doar să pun de acord ideea de libertate absolută a lui Dumnezeu cu cea de determinism absolut al Creaţiei.
Astfel, să luăm de bună ipoteza că este mai probabilă iluminarea în prezenţa cunoaşterii şi acţiunii spirituale perseverente. Spun că, totuşi, acestea nu sunt cauzele adevărate, ci doar cele aparente ale iluminării.
Cu alte cuvinte, cauza adevărată este Voinţa Divină. Dar pentru ca aceasta să nu contravină legilor aparente ale cauzalităţii, tot Dumnezeu ne impulsionează în prealabil să ne informăm şi să acţionăm într-un mod “spiritual”. Făcând aceasta, Îi oferim o “acoperire” pentru Graţia Sa, Îi “mascăm” prezenţa invizibilă şi Voinţa atotputernică. Ne dă impresia că iluminarea este produsul legilor naturale şi eforturilor noastre, întrucâtva automat şi obligatoriu. De această impresie nu putem scăpa şi nu o putem păcăli acţionând invers.
Dar, pentru a ne deschide mintea, Dumnezeu vine apoi cu contraexemple sfidătoare la adresa logicii omeneşti. Ultimele persoane pe care NU le-am fi bănuit că s-ar putea ilumina, tocmai acelea se trezesc spiritual. Ceea ce ne buimăceşte, de nu mai înţelegem nimic. Poate că exact asta vrea Dumnezeu, să ne scoată din comoditatea gândirii repetitive. Să contrazică ideea, abia instalată în mintea noastră, că "în univers acţionează legi automate, în afara Gândirii şi Voinţei Divine".
Chiar şi când aparent acţionează Legile, de fapt, tot Dumnezeu acţionează DIRECT şi CONŞTIENT. Dar El respectă aparenţa că acţionează Legile. Iar pentru asta, pregăteşte “momentul zero” cu mult înainte, făcându-ne să cunoaştem şi să acţionăm, ca să avem impresia că tocmai acţiunile noastre au decis şi au realizat. Dar nu! ele sunt doar ACOPERIREA sub care Dumnezeu acţionează în secret, aşa cum planificase cu mult înainte. Sau, altfel spus, există doar o CORELAŢIE între acţiunile noastre şi realizările noastre, fără o legătură cauzală între ele.
Ştiu că asta contrazice tot ce ştii despre lume, dar nu mi-am propus aici să îţi confirm prejudecăţile. Destul îţi sunt întărite de mediul social, zilnic. Ca să te simţi mai liber, ar fi util să te hrăneşti intelectual din surse de informaţii neconvenţionale, tot zilnic. Şi să gândeşti “din afara cutiei”, nu zilnic, ci clipă de clipă. Aşa te vei apropia de Adevăr sau Dumnezeu. În general, mai târziu în viaţă, ajungem la concluzii opuse faţă de cele avute la tinereţe. Amândouă au fost corecte la timpul lor, dar concluzia înţeleaptă este că nu ne putem baza pe minte, trebuie s-o transcendem dacă vrem să ajungem la Adevăr. Sună cam ciudat şi abscons, dar aşa este!
Nondualitatea ne revelează un adevăr radical şi greu de înghiţit: trăim într-un vis cosmic bine gândit. În acest moment, un personaj din vis citeşte atent un articol scris de un alt personaj din vis despre cât de bine ordonat este visul.
Cineva din acest vis spune că vrea să afle cum este starea de veghe (adică, iluminarea). Conform logicii visului, niciun personaj nu se poate trezi separat de celelalte – ca să apară trezirea cuiva, trebuie să înceteze tot visul, cu toate personajele, cu tot. Numai că această logică funcţionează doar în vis. În realitate, există şi visul, şi trezirea, simultan. De neînţeles, nu-i aşa?!
Am dat exemplul cu iluminarea, dar putem extrapola la toate regulile şi legile care par a conduce lumea.
Nu există regulă sau lege care să nu fie contrazisă de măcar o excepţie. De exemplu, legile fizicii sunt contrazise de fenomenele paranormale. Mai târziu se descoperă o lege superioară, care cuprinde şi excepţia respectivă. Dar problemele nu se termină. Chiar şi noua legitate va avea excepţiile ei ş.a.m.d. într-un şir nesfârşit. Prin urmare, orice excepţie ne arată că, mai presus de ordinea gândită de mintea noastră, se află Voinţa Supremă, pe care nimic nu o poate limita. Nu există nicio lege cunoscută de om care să “lege” Voinţa Divină. Acesta e mesajul excepţiilor.
De exemplu, cum de există autotrofii (oameni care nu mănâncă niciodată, fenomen numit şi inedia), precum Bala Yogi, Therese Neumann sau Jasmuheen? Prin ei, Dumnezeu ne arată că El este atotputernic şi liber. Legile firii, stabilite tot de El, ne obligă să ne hrănim. Dar, dacă El vrea, nu mai trebuie să ingerăm hrană solidă.
< Sus >
Inteligenţa divină a inventat legile şi regulile. Libertatea divină a inventat excepţiile.
LIBERTATEA se poate manifesta în multe feluri în viaţa ta:
– Apreciezi oamenii ieşiţi din comun şi ideile neconvenţionale, care dau peste cap ideile vechi, serioase.
– Îţi plac paradoxurile, care năucesc mintea.
– Poţi trăi confortabil în incertitudine, suspansul e un ingredient al unui film bun. În schimb, ego-ul mental doreşte să facă ordine, ca să poată controla lucrurile, nesuportând incertitudinea.
– Îţi plac jocurile de cuvinte, care le dau sensuri neobişnuite.
„Gandind mai mult timp, esti mai putin timp.” La sfârşit, citeşte "tîmp", cu î din i. Aşa-i cu economia de diacritice...
– În general, îţi plac jocurile, fiindcă reproduc natura ludică a Creaţiei.
– Te amuză cum noile descoperiri ştiinţifice anihilează legile şi paradigmele anterioare. Declaraţiile mai de demult ale unor savanţi respectabili par astăzi ridicole.
– Te atrag fenomenele paranormale şi magia de spectacol, care te uimesc şi te stropesc cu parfumul libertăţii.
– Vezi instantaneu ambele laturi opuse ale lucrurilor şi găseşti justificări ambelor. Nu poţi deveni partizanul absolut al niciunei tabere.
– În general, vezi relativitatea lucrurilor în spaţiu geografic şi timp istoric.
– Schimbările sociale te amuză, fiindcă ele deranjează în mod zgomotos ego-urile. Vezi nemulţumirea constantă a ego-ului şi că dezamăgirile de tot felul ne eliberează treptat de prejudecăţi.
– Umorul, care relativizează totul, scoate în evidenţă mecanicitatea atitudinilor şi comportamentelor, schemele de gândire, este chiar un mod de a ieşi din plictiseala şi tristeţea egotică pentru oricine.
– Bulă, de ce se grăbesc şoferii?
– Pentru că au viaţa scurtă.
Umorul acestei glume provine din faptul că logică imediata aparentă este inversul logicii normale, anume: pentru că şoferii se grăbesc, de aceea fac accidente şi unii mor. Deşi subiectul e macabru, totuşi zâmbim, pentru că sesizăm incongruenţa logică, inversarea cauzei cu efectul într-un mod inocent.
Dar cam aşa mascăm şi noi logica divină. Logica noastră măruntă este una aparentă, dar în spatele ei se află planul divin, mult mai “logic” structurat şi pe o întindere cosmică. Probabil că şi Dumnezeu se amuză de naivitatea noastră!
Treptat, prin tot felul de exemple imposibile şi de încălcări ale normelor, Creatorul ne demonstrează că orice este posibil, CU EL. Nu cunoaşte limitări, nu se opreşte de la nimic, este libertatea absolută.
În prezent, ne simţim limitaţi tot pentru că aşa vrea El. Şi tot Supremul ne poate oferi cea mai mare libertate posibilă: să ne dispară simţul individualităţii separate. Prin iluminare, continuăm să trăim ca un corp-minte, în virtutea legilor naturale, ca şi până atunci. Dar nu mai există „acela” care se simţea îngrădit din toate părţile.
E un tratament radical. Deci, nu limitele şi durerile dispar, ci ego-ul care le simţea. Atunci eşti una cu Voinţa Divină atotputernică, cea care a decis în mod liber să se autolimiteze. Nimic nu te mai supără cu adevărat, toate îţi par perfecte. Aşa, aparent limitate şi aparent strâmbe, incorecte, dureroase. În acelaşi timp, te bucuri de libertatea absolută, care este iubire necondiţionată.
Toate acestea vin odată cu iluminarea, eliberarea de ego.
< Sus >
Îţi poţi grăbi eliberarea de ego dacă adopţi "tehnica permisiunii". Ea constă în a oferi libertate celor apropiaţi (rude, prieteni, partener, copii). Prea des ne bazăm pe propriile noastre prejudecăţi ca să le controlăm comportamentul şi alegerile. Vrem să-i "educăm", să-i "îndreptăm", să-i "ajutăm". De fapt, toate sunt pretexte pentru a-i manipula după mintea noastră. Observă-ţi iritarea când ei nu te ascultă! Cine se irită? Ego-ul tău.
Prin tehnica permisiunii, le putem propune un scenariu imaginat de mintea noastră, dar fiind conştienţi că este doar o variantă. Nu vom ţine cu dinţii să facă cum am spus noi. Dar dacă noi greşim?! Când vedem că se irită, nu insistăm, îi lăsăm să greşească după mintea lor. Măcar aşa vor învăţa ceva. Căci, dacă noi greşim, ei ne vor purta pică, fiindcă i-am indus în eroare şi le-am diminuat personalitatea. Haide să le dăm spaţiu de manifestare!
Chiar şi când încearcă ei să ne manipuleze după mintea lor (iar asta se întâmplă foarte des), îi lăsăm să îşi facă numărul, înghiţim găluşca şi le dăm dreptate, cel puţin pe moment. Nu ţinem neapărat să avem dreptate. Poate că prin gura lor ne vorbeşte chiar Dumnezeu în acel moment, vrea să ne înveţe El ceva. Le oferim libertatea de a crede, a spune şi a face ce vor, chiar dacă ne simţim lezaţi în dreptatea noastră. Este o falsă senzaţie, căci nimeni nu-ţi poate lua libertatea lăuntrică.
Te vei gândi, în primul rând, să le dai libertatea de manifestare, nu la interesul tău egotic. Vei vedea că, oferindu-le libertatea, ea se va întoarce la tine. Se vor răzgândi sau vor uita ce ţi-au "ordonat". Până la urmă, vei face tot cum vrei tu. Nu te pripi să-ţi dea celălalt dreptate. Că atunci când îţi dă dreptate, te vei răzgândi, de parcă ceva n-ar fi în ordine că ţi se dă dreptate. Aşa e mintea omului făcută.
Ai răbdare cu ceilalţi şi dă-le spaţiu, mult spaţiu! Bucură-te să-i vezi buimăciţi de noua libertate pe care o au acum! Ei nu te mai percep ca pe un obstacol în calea intenţiilor sau opiniilor lor.
Dacă eşti un educator sau conducător, nu vei putea aplica asta la serviciu. Dar când te întorci acasă, încearcă să-ţi laşi deoparte ticurile profesionale, oferindu-le celor dragi libertatea.
Aplică tehnica permisiunii şi vei vedea că cei din jur nu te vor mai deranja. Dar, cel mai important, te vei elibera de tine însuţi, care este cea mai mare fericire.
Permite-i celuilalt să gândească cum vrea, să decidă după capul lui, să acţioneze cum vrea (desigur, în limitele decenţei şi lipsei de pericol fizic!). Şi să nu te aştepţi la reciprocitate din partea lui. Pregăteşte-te să-i rabzi intoleranţa, agresivitatea. Dar tu aprobă-i independenţa, bucurându-te de libertatea lui. Spaţiul este infinit, lasă-i şi lui spaţiu. Bucură-te că eşti generos şi puternic, încât poţi să-l eliberezi!
< Sus >
«Din haos, Doamne, m-am născut şi m-aş întoarce-n haos», intuia Poetul. Dumnezeu este haosul.
Dar mintea atribuie haosului un sens negativ, fiindcă distruge ordinea lucrurilor. Mintea are oroare de anarhie, fiindcă ei îi place să controleze lucrurile, sau măcar să le ordoneze intelectual. De aceea, mintea nu poate înţelege Dumnezeirea, care este Libertate pură, aparent haos.
De fapt, mintea nu prea poate pune laolaltă conceptul de Inteligenţă divină cu cel de Libertate divină, care sunt evident contradictorii. Ele se împacă perfect numai în Nondualitate, în Dumnezeul Absolut. De aceea, probabil că niciodată nu va fi tranşată filosofic dilema „determinism sau libertate”.
Haide să folosim nişte concepte moderne, din fizica cuantică! Bieţii savanţi care se ocupă cu aşa ceva, sunt mereu puşi în situaţii jenante. Sunt scoşi cu forţa din comoditatea schemelor de gândire „ştiinţifice” şi, deseori, folosiţi drept paravan de cei preocupaţi de spiritualitate. Adică, ce fac şi eu acum.
Ce se ştie fără dubiu din fizica cuantică? Că la baza materiei stă o aşa-numită „spumă cuantică”, din care ies din când în când la suprafaţă particule fundamentale, aşa cum ies bulele de aer dintr-o supă ce fierbe. Astfel de particule sunt electronul, fotonul, cuarcul ş.a. Emisia de particule este stranie şi incontrolabilă. Este haosul primordial, creator.
Formarea nucleelor atomice este o saga în sine, încă greu de explicat. Dar ştim că nucleul atomic e format din protoni şi neutroni, care la rândul lor sunt formaţi din câte trei cuarci lipiţi cu gluoni, care, la rândul lor, naiba ştie din ce mai sunt formaţi. Nucleul atomic ar fi o etapă a creaţiei materiale.
În jurul nucleului sunt captaţi electroni. Se ştie din fizică şi chimie că există un număr exact de electroni, care se învârt pe orbite specifice în jurul nucleului. Fizica cuantică a descoperit însă că aceste orbite nu sunt doar nişte cercuri, ci au diverse forme circulare şi, mai ales, nu sunt traiectorii, ci norişori. Cu alte cuvinte, electronul se poate găsi oriunde în acel norişor. Şi mai interesant, electronul nu se mişcă continuu în acel norişor, ci apare şi dispare aleatoriu în diverse puncte ale orbitei.
Pe baza celor spuse anterior, pare destul de logic că NU este acelaşi electron în mişcare, ci de fiecare dată răsare un alt electron din spuma cuantică. Ar exista un fel de filtru sau sorb care atrage electronul (doar unul singur, cât e nevoie!) şi-l pune unde se nimereşte pe orbita prestabilită. Când electronul „expiră”, imediat e înlocuit cu altul. Dar imediatul ăsta înseamnă un timp oarecare, infinitezimal. Prin urmare, electronul există şi nu există în acelaşi timp. Vă aminţiţi ce scriam în primul capitol, despre Creaţia sacadată?
Şi aşa apare atomul, unitatea fundamentală a materiei fizice, începutul ordinii universului cunoscut. Care atom există şi nu există, odată cu particulele cuantice care îl alcătuiesc. Atomii se unesc în molecule, iar acestea se combină tot mai complex până formează celulele vii ş.a.m.d.
Am aflat deci cum apare ordinea din haos. Încă nu se poate spune ce este acel „filtru” care absoarbe electronii şi-i pune pe orbitele circumnucleare într-un număr exact. Dar am putea-o numi Inteligenţa divină. Care îşi are sediul tot în supa cuantică, căci numai ea există iniţial.
Deci:
– Libertatea divină (haosul primordial creator) coexistă cu Inteligenţa divină (ordonarea particulelor elementare).
– Materia există şi nu există în acelaşi timp.
– 99,99% din materie (ce pare „solidă”) este spaţiu gol, fiindcă particulele sunt extrem de mici, iar între ele există doar un „câmp” de forţe sau energie. Chiar şi particulele cu "masă" sunt create de bozonul Higgs, care n-are masă. Deci materia este vid.
Carevasăzică ştiinţa ne-a condus la nişte concluzii total absurde, contraintuitive şi inacceptabile. Dar fiind vorba de „ştiinţă”, mintea trebuie să înghită toate aceste „cuie pentru coşciugul” său.
< Sus >
Fig. Absolutul haotic şi Absolutul ordonat
TOT CE EXISTĂ e format din Absolut şi Energie, transcendenţă şi imanenţă, non-formă şi formă, Realitate şi Aparenţă (irealitate).
Partea eternă e formată din Absolutul suprem nediferenţiat, Absolutul diferenţiat (nucleele de spirite) şi Perispirite. Perispiritele, deşi eterne, sunt supuse schimbării, fac trecerea de la Absolut la Relativ. (Mediumii intră în contact cu perispiritele spiritelor, nu cu nucleul absolut al Spiritului.)
Partea temporală, mişcătoare, schimbătoare, efemeră, aparentă, „lumea” este energie ordonată de către Absolutul ordonat.
Prin iluminarea spirituală, omul îşi pierde ego-ul, lăsând în schimb să se manifeste nestingherit prin el Spiritul propriu, Absolutul diferenţiat. Senzaţia de unitate cu Totul vine din faptul că miezul Spiritului (Scânteia divină) este chiar Absolut.
În acelaşi timp, diferenţele de exprimare între iluminaţi provin din faptul că mintea e condusă direct de Perispirit, iar fiecare Perispirit a evoluat într-un mod original, deoarece fiecare Scânteie divină este un Atribut unic al Absolutului nediferenţiat.
Absolutul diferenţiat sau lumea spiritelor superioare sau lumea fără forme a fost descrisă de către unele persoane precum Ilie Cioară sau Marius Ghidel ca fiind un „spaţiu în care plutesc luminiţe identice”. Aceasta este probabil singura imagine ce poate descrie Absolutul diferenţiat. În Absolutul nediferenţiat nu există nici spaţiu, nici lumină şi El nu poate fi descris nicicum.
< Sus >
Memoria e o ghiulea atârnată de Conştiinţă, ca să nu zboare etern.
Să mai filosofăm puţin pe aceeaşi linie! Absolutul este Libertate pură. Când El se limitează într-un fel sau altul, automat apare ceva creat. Deci cuvintele creaţie şi autolimitare sunt sinonime. De pildă, când din infinitatea de „atribute” divine, El îşi delimitează unul singur, acela devine un spirit. Cu cât se limitează mai puternic, cu atât Creaţia devine mai complexă şi apare materia fizică. La încarnarea unui spirit sunt analizate extrem de multe informaţii despre karmă, destin cosmic ş.a.
Orice limitare apare prin coerciţia Gândirii divine. Cu cât sunt mai multe limitări, legi, reguli, cu atât apare mai multă ordine. Fără ordine, creaţia este periclitată. Ceea ce nu este nici bine, nici rău. Când dispare Creaţia, rămâne minunatul Haos Divin.
Am putea spune că Libertatea şi Ordinea sunt opuse, dar amândouă sunt dorite de Absolut şi coexistă. Libertatea este starea Sa naturală, iar Organizarea este starea Sa aparentă. De fapt, El nici măcar nu are dorinţe, ci aceste lucruri se întâmplă, pur şi simplu, fără ca mintea umană să le poată găsi un sens anume. De ce e Dumnezeu liber? De ce a creat Dumnezeu lumea? Poate că nici El nu poate răspunde la aceste întrebări sau nu şi le pune. De fapt, orice răspuns am afla, nu-i putem verifica „corectitudinea”...
La nivelul nostru de înţelegere, ordinea este preferabilă, fiind cea dorită de minte, care e creată ca să organizeze, să pună totul în sertăraşe. Totuşi, nu putem să nu observăm continua subminare a ordinii universale de diverse fenomene „anarhice”, „haotice”, „neprevăzute”, „entropice”, „satanice” etc.
În principiu, mintea este subalterna Ordinii, iar spiritul este subalternul Libertăţii. Indubitabil, când ţi se diminuează forţa ego-ului mental, te atrag tot mai mult semnele Libertăţii. Libertatea este expansiune, dezlimitare; este iubire necondiţionată (dincolo de bun şi rău); este simultaneitatea contrariilor; este continua depăşire a schemelor, prejudecăţilor, modelelor; este plăcerea jocului fără o finalitate pragmatică; este umorul detaşat etc. Inteligenţa devine tot mai ridicolă, pentru că ea exprimă limitări ale minţii. Ea nu poate simţi bucuria Libertăţii pure, ci vrea să se încarcereze în scheme, norme, obligaţii.
Desigur, asta nu înseamnă că oamenii iluminaţi şi eliberaţi sunt neapărat nişte „anarhişti”, nişte „libertini”, nişte „pierde-vară” ş.a.m.d. Fiecare este unic şi are locul său firesc, acolo unde l-a pus Dumnezeu. Pe de altă parte, filosofic vorbind: Dumnezeu este supremul hippie, supremul umorist, supremul geniu creator, suprema incertitudine, supremul paradox, suprema libertate...
A scrie despre libertate este o blasfemie. Căci gândurile şi cuvintele sunt nişte drastice limitări cu care încercăm să descriem Nelimitarea. De aceea se spune că Dumnezeul Absolut nu poate fi descris, nu poate fi cunoscut cu mintea, ci doar trăit. El iese complet din orice tipar mental. El a inventat din nimic inteligenţa, iar inteligenţa este un mod de a gestiona limitările. Ce nevoie mai ai de inteligenţă când nu mai există limite?...
< Sus >
Răzvan A. Petre
19 mai 2020