< Înapoi la Pagina index "Maria întreabă, spiritele răspund"
transcriere de Răzvan-Alexandru Petre
Este 23 martie 2013, ora 10 jumătate seara şi vreau să fac citirea pentru Alexandru cu următoarele întrebări. Cine poate să-mi răspundă la întrebare? Poate sunt cei care au fost data trecută?
Şi vin aceleaşi 3 entităţi. O parte feminină – aş interpreta-o ca fiind acea Ande – care este luminoasă şi o entitate de culoare neagră şi una de culoare gri. La entităţile de culori închise nu le percep faţa. Iar la entitatea de lumină albă îi percep numai faţa, vag.
Vă mulţumesc mult că aţi venit să îmi răspundeţi la întrebările pe care le avem în continuare. Alexandru a mai adăugat o întrebare pe care am numit-o 6.1, fiindcă răspunsul în legătură cu partea de creier ca sistem de informaţii n-a fost prea clar. El întreabă: Când ne naştem, avem deja un bagaj format de memorii (fie genetic, fie prin spirit) sau spiritul modelează în timp informaţia din creier şi îşi reflecta activitatea prin gânduri, sentimente şi idei? Înţelegi Ande ce a vrut Alexandru să întrebe?
Şi ea spune aşa: Ambele răspunsuri sunt valide, pentru că genetic se transmit în corp o serie de cunoştinţe care sunt ale mediului înconjurător, iar acestea sunt depozitate nu numai în creier, ci în orice parte a corpului. Deci noi ne naştem deja cu o serie de informaţii genetice.
Când te referi la informaţii genetice, la ce te referi, Ande?
La totul, ca un complex. De exemplu, ce trebuie să faci dacă îţi este frică – trebuie să alergi – sau ce este bine pentru organism – trebuie să păstrezi. Acestea sunt lucrurile de bază care te fac să supravieţuieşti. De exemplu, de ce nu păşeşti, ci sari peste o râpă – că automat ai cădea în gol. Toate aceste elemente de bază care te fac să supravieţuieşti sunt arhivate în gene, nu numai în creier, ci în tot corpul.
Eu cred că Alexandru se referea la informaţia pe care spiritul o plantează în creier, probabil a vrut să întrebe cum acţionează spiritul prin intermediul creierului.
Şi Ande răspunde aşa: Spiritul nu acţionează numai prin intermediul creierului, ci poate să acţioneze prin orice celulă a corpului nostru. Aş putea spune că locul primordial unde spiritului îi este mai uşor să se manifeste este inima şi nu creierul. Creierul este sistemul care depozitează şi prelucrează informaţiile primite de la mediul exterior prin simţurile pe care le aveţi. Acela este rolul creierului. Spiritul nu acţionează numai prin creier, ci prin toate celulele corpului, el nu este limitat. Are legătură cu creierul aşa cum are legătură cu orice celulă a corpului, nu este specializat pe creier. Şi, dacă ar fi vorba să percepem spiritul, nu-l percepem prin creier. Dacă ar fi să alegem un organ care percepe spiritul mai uşor, acela este inima.
Înţeleg bine, Ande?
Şi Ande dă din cap că da, înţeleg bine.
Întrebarea numărul 7: Utilizarea apei, ca sursa de viaţă, hrană a reprezentat o condiţie a omului de a se adapta vieţii de pe Pământ?
Şi Ande spune aşa: Apa este una din componentele principale ale Pământului. Este normal ca cine se adaptează acestor condiţii de viaţă să încorporeze în corpul fizic acele elemente care sunt primordiale pe Pământ. Deci este normal ca oamenii sau animalele sau plantele care trăiesc pe Pământ să încorporeze apa în ele, pentru că apa este unul din elementele de bază ale acestei planete.
Dar există planete, Ande, care nu au apa ca element de bază? Există entităţi care trăiesc acolo?
Şi spune Ande foarte repede: Sigur că da, există entităţi care încorporează în corpul lor fizic elementele componente ale locului respectiv, elementele de bază ale locului respectiv. Voi vă gândiţi că, într-un fel, sunteţi disociaţi de natură, dar în acelaşi timp sunteţi o prelungire a planetei voastre, a Pământului. Deci voi sunteţi un corp comun cu planeta în care trăiţi, cu elementele care se combină în acea planetă.
Să ştii că întotdeauna am vrut să te întreb asta, în afară de întrebările lui Alexandru: planeta Pământ are o conştiinţă aşa cum am eu?
Şi Ande râde: Întrebarea este foarte validă. Şi planeta Pământ are o conştiinţă, dar diferită de cea pe care o ai tu. În primul rând, planeta Pământ are funcţiuni diferite de acelea pe care le ai tu. Şi e normal că conştiinţa ei va răspunde la acele diferite roluri pe care ea le are de îndeplinit.
Dar Pământul percepe că noi suntem aicea, pe Pământ?
Sigur că vă percepe, dar într-un mod diferit de cum percepeţi voi Pământul. Fiecare din elementele componente, din moleculele care trăiesc viaţa materială pe Pământ – şi nu numai pe Pământ, ci în orice parte a Univers – au o conştiinţă care răspunde la nevoile lor, la modul în care ele percep viaţa. Planta pe care tu o rupi şi o mănânci are un tip de conştiinţă care bineînţeles că este diferit de conştiinţa ta.
Să înţeleg că fiecare celulă şi moleculă sau atom de pe Pământ are un sistem de conştiinţă, care, normal, este diferită de conştiinţa pe care o avem noi ca oameni?
De exemplu, voi sunteţi foarte similari cu regnul animal, asta îmi spune Ande, şi tot aveţi conştiinţa diferită şi percepeţi lucrurile şi gândiţi viaţa complet diferit, ca şi cum aţi fi entităţi complet diferite. Fiecare are o anumită, ce ai numit tu, "conştiinţă". Eu i-aş spune altfel, zice Ande, i-aş spune "informaţie". Ar fi mai adecvat pentru ca tu să înţelegi. De exemplu, tu ai o grămadă de informaţii despre tine însuţi, cum funcţionezi, cum te dezvolţi, cum dispari, pe care tu le numeşti conştiinţa ta. Acelaşi lucru are şi planta. Dar sunt diferite de ale tale, pentru că nevoile ei şi sistemul ei de viaţă, de apariţie şi dispariţie este diferit de al tău.
No, bine. Să mergem la următoarea întrebare, Ande, că sunt o grămadă. Alexandru te întreabă: 8. Care este viitorul religiilor: universalitate? diversitate? dispariţia religiei din punct de vedere instituţional?
Şi Ande râde şi spune: Din toate câte un pic. În primul rând, trebuia să specifice Alexandru, aşa spune Ande, la ce perioadă te referi când spui "viitor", la câţi ani de referi, peste un an, zece, o sută, o mie? Este foarte relativ şi dificil să-ţi dau un răspuns.
Ande, dă-mi un răspuns, de exemplu, ce se va întâmpla cu religia peste 100 de ani.
Şi Ande spune aşa: Dacă ar fi să raportez la 100 de ani ceea ce este probabil că se va întâmpla – şi accentuează probabil –, pentru că există probabilitatea de a merge în orice direcţie, în Universul tău finit este probabil că una din religii va încerca să fie dominantă.
Pot să te întreb care?
Şi ea spune: Muslim.
Înţeleg bine? Şi ea dă din cap că da.
Aceea va încerca să fie dominantă, dar asta va avea repercusiuni extrem, accentuează Ande, de negative. Pentru că ceea ce ajută în dezvoltarea voastră este tocmai diversitatea şi capacitatea voastră de a vă adapta la mediul nou şi diferit. A fi diferiţi şi a avea reacţii diferite, asta este puterea pe care voi o aveţi ca specie şi care vă ajută să vă dezvoltaţi aşa de rapid. A încerca să faci ca totul să fie universal este ceva, spune ea între ghilimele, „ilogic”, pentru că aşa ceva nu există. Sunteţi mult prea diverşi şi cu capacităţi disparate în toate direcţiile. Şi îmi dă o imagine: exact cum aş încerca, spune ea, să fac din forma rotundă pe care o are Pământul, cum se dezvoltă şi creşte el în toate direcţiile, să-l fac să crească turtit, ca un cilindru, într-o singură direcţie. Aşa ceva nu este posibil. Şi nu ajută pe nimeni, dar în lupta pentru putere şi supremaţie... (Înţeleg bine, Ande? Şi spune: "Da") fiecare încearcă să dovedească celuilalt că el are adevărul absolut, care ar trebui să fie urmat de toată lumea. Aceasta este foarte rău, pentru că nimeni nu deţine adevărul absolut. Fiecare este unic, fiecare are viaţa lui, fiecare are identitatea şi nevoile lui de acoperit, care sunt unice. Şi dacă s-ar face roboţi şi s-ar copia identic unul după celălalt, tot o să aibă elemente de diferenţă între ei. Cum îşi poate imagina cineva că voi, ca fiinţe umane, aşa cum v-aţi dezvoltat, aţi putea să fiţi la fel de identici, cópii? Aceasta este o imposibilitate, ca să n-o numesc o aberaţie, spune Ande.
No, bine, dar, să spunem, peste 1000 de ani, în anul 3013, cum o să fie religia?
Şi ea spune aşa: Predicţia pentru anul 3013 este că va fi o zonă de pace şi de înţelepciune. Veţi ajunge la a cunoaşte nişte adevăruri fundamentale. Veţi înţelege mai bine care este rolul vostru în Univers. Şi care este statutul vostru de egalitate cu ceilalţi. Dar voi veţi obţine acea egalitate doar în momentul când nu vă veţi mai măsura unul cu celălalt. Doar în momentul când fiecare va fi mulţumit cu ceea ce are şi cum este, oricât de diferit ar fi de celălalt. Acest lucru se va realiza numai în momentul în care societatea va percepe că diferenţele dintre oameni sunt perfect normale şi reale, iar încercarea de a-i face pe toţi să se scoale la aceeaşi oră, să meargă la servici la aceeaşi oră, să ia copiii de la şcoală la aceeaşi oră este foarte eronată, pentru că asta nu duce decât la oprirea expansiunii, la diminuarea diferenţelor, iar asta nu e posibil, pentru că voi sunteţi creaţi tocmai ca să aveţi aceste diferenţe.
Revenind la oile noastre, Ande: o să fie religie în anul 3000, deci peste 1000 de ani?
Nu. Nu va exista religie, pentru că religia este ceva care îţi este impus, este un cod de etică şi morală care îţi impune ceva din exterior. În 1000 de ani, acea religie va fi în interiorul vostru. Codul de morală şi de percepere vine din interiorul vostru către exterior şi nu invers. În acel moment este alegerea ta, tu ai ales acea direcţie, nu ţi-a fost impusă de către părinţii tăi sau de către bunicii tăi sau de societatea în care tu crezi. Aceea este adevărata religie. Este acel cod de morală şi etică şi de fericire, spune ea, şi mulţumire cu tine însuţi care îţi vine din interior şi nu-ţi este impusă de către societate. Că la voi societatea lucrează cam aşa: acum voi trebuie să bateţi din palme, acum voi trebuie să râdeţi, acum voi trebuie să vă uitaţi la televizor! E ca şi cum cineva te dirijează ca pe o păpuşă, din exterior, cu ce ai de făcut. Şi asta e foarte greşit, spune ea, pentru că voi sunteţi programaţi altfel. Voi trebuie să reacţionaţi din interior către exterior. Într-un fel, religia asta a fost foarte dăunătoare pentru că a încercat să vă controleze din exterior către interior.
Da, bine, mă pişcă limba să te întreb: Dar voi de ce nu aţi intervenit când aţi văzut că noi o luăm pe arătură şi religia face ceva ca să ne îngrădească şi nu ajută expansiunea pe care voi o doriţi? De ce nu aţi intervenit?
Şi spune: Noi am fi putut interveni din exterior, dar intenţia noastră şi sensul dezvoltării nu este de a crea roboţi care să facă ceea ce le spunem noi. Asta era cel mai uşor lucru de făcut, dar nu ajuta la expansiune. Expansiunea se face prin ceea ce simţiţi voi în interior, ceea ce sunteţi voi în interior, prin recunoaşterea potenţialului pe care voi îl aveţi în interior.
Când vorbeşti aşa, la ce potenţial te referi, potenţialul meu ca persoană fizică, deci materială, potenţialul meu ca spirit, la ce te referi, că nu înţeleg?
La potenţialul vostru complex ca o treime. Voi funcţionaţi din trei părţi, aşa cum spune de altfel şi în religie, şi niciuna nu este mai mare decât cealaltă şi astea trei părţi formează o unitate. În momentul când voi recunoaşteţi că sunteţi compuşi din acele trei părţi şi acordaţi aceeaşi atenţie funcţionîrii întregului precum funcţionării părţilor separate, fără să spuneţi că partea de Dumnezeu din voi este mai importantă decât orice, de abia atunci o să obţineţi şi o să îndepliniţi rolul pentru care noi v-am creat.
Asta nu-mi prea place cum sună, Ande, "pentru care voi ne-aţi creat"!
Îţi place sau nu, cred că putem exprima ideea la modul acesta: pentru care noi v-am creat.
Asta îmi dă un pic de..., ştii, că tot asociez "Eu sunt Dumnezeu" cu "noi v-am creat pe voi".
Asta nu are nimic cu Dumnezeu, voi aţi fost creaţi de către o altă entitate şi aţi fost creaţi să funcţionaţi ca o treime. Este simplu şi nu este nimica greşit sau ruşinos în asta.
Dar mie îmi dă un sentiment neplăcut, e ca şi cum eu aş fi un robot şi cineva mi-a pus nişte piese în mine şi eu trebuie să funcţionez aşa cum vrea acela.
Aici informaţia ta este incorectă. Este drept că noi am pus toate elementele componente împreună, dar v-am lăsat vouă posibilitatea să decideţi ce vreţi să faceţi cu ele. Şi de aceea aţi luat-o pe arătură, şi de aceea noi nu intervenim, pentru că voi aveţi acel liber-arbitru şi voi sunteţi cei care trebuie să hotărâţi unde schimbaţi, ce schimbaţi şi în ce direcţie să mergeţi. Voi nu sunteţi nişte păpuşi trase pe sfoară şi puse pe direcţie. Poate sunteţi traşi pe sfoară şi puşi pe direcţie de către religie sau de către guvernele pe care voi le-aţi creat. Dar noi aşa v-am creat pe voi şi ceea ce sunteţi voi acum şi o să fiţi în continuare: voi sunteţi unităţi care aveţi liberul-arbitru şi care puteţi să decideţi ce vreţi cu viaţa voastră.
No, bine. N-am înţeles prea mare lucru, dar poate cine ascultă o să înţeleagă mai mult. Întrebarea numărul 9: Care este rolul naţiunilor, limbilor diferite pe care le vorbim? Cum au apărut, care va fi evoluţia lor? Hai s-o luăm pe bucăţele. Întâi, cum au apărut limbile aşa de diferite, că voi aţi creat 300 şi ceva de mii de unităţi. Când au fost create unităţile alea, voi aţi dat o limbă sau darul de a vorbi într-o limbă la unităţile respective?
Şi spune: Nu este corect cum interpretezi tu. Noi, când v-am creat pe voi, v-am creat cu posibilitatea ca voi să dezvoltaţi limba, să dezvoltaţi vorbirea.
Înţeleg bine, Ande? Şi ea spune că da.
Deci vouă nu vi s-a dat o limbă universală pe care s-o folosiţi şi apoi s-o dezvoltaţi în altceva. Nu.
Bine, hai s-o luăm pe bucăţi, că nu pricep nimic, Ande. Deci voi aţi făcut unităţile respective, le-aţi făcut, dacă ţin bine minte, în decurs de 5 ani tereştri. Au fost făcute alea 375000 de unităţi umane.
Poţi să le numeşti aşa.
Acele unităţi umane, le-aţi făcut în diferite părţi ale globului sau pe toate în acelaşi loc şi le-aţi făcut să emigreze?
Nu. Au fost făcute în diferite părţi ale globului.
Deci voi aţi populat globul în primii ăia 5 ani cu toate unităţile respective?
Corect, poţi să interpretezi aşa. Dar, de exemplu, spune ea, noi nu am pus oamenii în condiţiile de la Polul Nord. Noi am pus oamenii să trăiască în condiţiile temperate, spune ea, de la vremea respectivă, care am crezut noi că sunt propice pentru oameni ca să supravieţuiască.
Bine, să zicem că într-un loc aţi făcut câteva mii de oameni. Cum comunicau între ei persoanele respective? Au vorbit de la început sau cum a fost?
Nu. Lor nu li s-a băgat în cap, prin intervenţia spiritului, ca să cunoască şi să dezvolte o limbă. Aceasta a evoluat în timp. Deci oamenii comunicau... – Înţeleg bine, Ande? şi spune că da – prin ţipete, onomatopee, care încet-încet se vor dezvolta într-un limbaj şi vor căpăta valoare de limbaj.
Bun. Recunosc că poţi să ai dreptate, Ande, scuză-mă că spun aşa, poate greşesc cum mă exprim, dar toţi oamenii de pe Pământ au dezvoltat sistemul de a vorbi şi au avut o limbă cu gramatică şi apoi o limbă scrisă, chiar dacă au folosit sisteme diferite. A fost ceva universal, dacă ştiu eu bine, că nici eu nu ştiu prea multă istorie, arheologie. Prea sunt similare unele cu altele. De exemplu, s-a dezvoltat un limbaj în care să fie numai cuvinte fără legătură între ele? Nu ştiu acuma, poate vorbesc prostii...
Şi Ande râde şi spune: Similarităţile de limbaj şi de scris, pe care le aveţi din faptul că voi aţi simţit nevoia să scrieţi, sunt ceva care a fost implantat genetic în voi, asta a venit din genele voastre. Noi n-am intenţionat "acuma luăm o genă şi o plantăm în voi ca să vorbiţi". Noi am făcut un sistem general de comunicaţie, care pentru voi a evoluat în limbaj şi scriere. Şi similitudinea aceasta universală pe Pământ, faptul că aţi construit comunicarea prin propoziţii, a venit de la faptul că voi aţi fost construiţi după acelaşi tipar. Diferenţele de limbaj au apărut datorită mediului diferit în care aţi trăit, datorită grupurilor diferite în care au trăit oamenii, mai exact, spune ea, în care oamenii aveau posibilitatea de comunicare între ei. Atunci distanţele erau foarte importante, iar un limbaj se păstra pe distanţa pe care un grup putea să meargă, vorbind acelaşi limbaj. Deci limbajele au fost determinate de capacitatea de mişcare a oamenilor, capacitatea de conectare a oamenilor între ei.
În fine. Nu ştiu dacă asta-i ce a vrut să întrebe Alexandru. Cum crezi că o să evolueze limbajul?
Hai s-o luăm din nou, spune Ande, pe perioade de ani. Cum întrebi acuma, întrebarea nu are sens pentru mine. Cum o să evolueze limbajul, pe ce perioadă? pe o jumătate de an, un an, 1000 de ani, 10000 ani? Şi încă o dată, ce pot eu să spun, accentuează Ande, acestea sunt posibilităţi şi probabilităţi ca ele să se dezvolte într-o anumită direcţie.
Vreau să te întreb ceva, Ande, vorbind de probabilitatea şi posibilitatea de a merge într-o anumită direcţie. Tu spui, într-un fel, că viitorul încă nu este determinat. E corect cum înţeleg?
Şi spune: Da. Noi putem să ştim că s-ar putea să meargă în direcţia asta sau în cealaltă. Una din ele este, după cum ştim noi, mai probabil să se întâmple decât cealaltă.
Bine, dar te întreb, dacă voi sunteţi aşa de fără timp şi fără spaţiu şi sunteţi o formă diferită de a noastră, nu puteţi să călătoriţi în timp? De exemplu, să mergi să vezi ce se întâmplă, să zicem, peste 10000 de ani pe planeta pe care trăim noi. Sau exact în locul în care sunt eu acuma.
Şi Ande râde şi spune aşa: Eu am posibilitatea să călătoresc în timp înainte şi înapoi, dar nu pot să ştiu, spune ea, prin ce plan călătoresc, pentru că, de fapt, voi existaţi într-o infinitate de realităţi. Şi eu nu ştiu exact în care realitate ai să fii tu.
Nu înţeleg.
Ea încearcă să îmi explice aşa: În acest moment, tu, ca persoană fizică, trăieşti într-o infinitate de realităţi.
Adică, eu sunt Maria dintr-o infinitate de Marii?
Într-un fel, am putea spune că-i aşa.
Stai, că tot nu înţeleg, deci există o infinitate de realităţi fizice?
Nu. Nu ştiu cum să-ţi dau o metaforă ca să înţelegi mai bine.
Hai s-o luăm aşa cum am văzut în filmele ştiinţifico-fantastice. Eu, Maria de acuma, care sunt aicea şi vorbesc cu tine...
Şi ea râde: Că mai sunt şi alte Marii. Şi îmi dă un număr, aşa: 1117 de Marii care vorbesc acuma cu mine.
Deci Mariile din 1117 planuri diferite vorbesc toate cu tine?
Da.
Şi celelalte o infinitate de Marii ce fac?
Şi ea râde: Fac tot ce poftesc, unele mănâncă, unele dorm, unele râd, una plânge.
Nu spune că plânge pentru copilul ei! Nu, vreau să fie numai Marii fericite în infinitatea aia de Marii, nu vreau să fie niciuna necăjită!
Hai să spunem că nu plânge niciuna. Sau, în orice caz, dacă plânge, spune că totul e în regulă. Că totul o să fie cum trebuie.
Stai, că nu înţeleg. Unde-i infinitatea aia de Marii? Există o infinitate de planete Pământ?
Nu. Nu este aşa. Este ca şi cum tu te-ai mişca într-o cameră care are o infinitate de oglinzi. Şi în infinitatea aia de oglinzi, tu te mişti şi poţi să faci lucruri diferite. Într-o parte a oglinzilor, o să vezi că iei un măr şi îl mănânci. În cealaltă parte a oglinzilor, poate dormi. În altă parte a oglinzilor, poate plângi.
Nu înţeleg.
Este greu de a percepe acest concept. Dar cea mai bună metaforă pe care pot s-o dau e asta. Tu eşti în centru, ca şi cum ai fi în interiorul unui glob care are o infinitate de oglinzi. Şi în fiecare oglindă, Maria din acea oglindă face ceva care, spune ea, este poate similar cu ceea ce faci tu sau, mai degrabă, în linii generale este asemănător cu ce faci tu în acest moment.
Dar spune-mi atunci, cine este reală, care-i persoană reală, sunt eu cea de acuma cu microfonul în mână sau sunt Mariile din imagini?
Şi ea spune aşa: Toate sunteţi la fel de reale.
Dar eu, de exemplu, pot să mă ating acuma cu mâna şi îmi simt corpul. Maria cea din oglindă care se atinge...
Şi ea îşi simte corpul.
Dar atunci, care e Maria cea reală?
Toate sunteţi reale.
Nu pot să înţeleg, Ande, poate că asta ar trebui să mai discutăm un pic. Probabil este un lucru mai greu, n-am nici nivelul de ştiinţă necesar. Dar eu vreau să ştiu care e realitatea.
Şi ea spune: Realitate sunt toate. Realitatea – aşa cum vrei tu să fie – unică, nu există. Realitatea este fluidă şi infinită.
Mie-mi place realitatea mea, aşa, când mănânc un măr, să ştiu că mănânc un măr, când sunt supărată, să ştiu că sunt supărată.
Asta-i o realitate corectă pentru una din Marii. Dar sunt o infinitate de Marii.
În fine, conceptul mă depăşeşte şi nu pot să-l înţeleg. Poate o să reluăm altă dată. Acuma cred că am să închid reportofonul pentru că mă simt foarte obosită. Şi aş vrea să dorm un pic. Ande, îţi mulţumesc mult de tot! E aşa o plăcere să discut cu tine. Şi să sperăm că o să putem să discutăm împreună şi cu Alexandru în direct, mai încolo, după ce mă obişnuiesc cu tine şi cu sistemul de comunicare cu tine. Să vorbim în direct, că poate obţinem informaţiile mai uşor sau mai concrete. Poate că, atunci când cineva din exterior întreabă şi se conversează direct cu tine, se obţin rezultate mai ample.
Şi Ande râde şi spune că totul este OK.
Ascultă Ande, sunt şi eu ca ţiganul ăla. O vezi pe Maria aia care plânge pentru copilul ei, aia din infinitate? Spune-i că totul este OK şi că nu se întâmplă nimica şi că totul este perfect pentru toată infinitatea aia de Marii!
Şi spune: Am s-o calmez. Şi am să-i trimit ceea ce simţi tu acum. Că e o stare fericită.
Dar vreau să te întreb, uite o întrebare bună, Ande, înainte de a adormi. Spune-mi, dacă eu acum mor, aici, pe Pământ, am terminat-o şi am plecat. Ce se întâmplă cu infinitatea cealaltă? Toate mor în aceeaşi zi, toate termină în aceeaşi zi?
Şi spune: Nu. Într-un fel, fiecare îşi trăieşte viaţa independent.
Stai un pic, asta nu-mi place. Deci dacă eu o mierlesc acuma, aici pe Pământ, celelalte Marii trăiesc bine mersi fără mine?
Şi ea râde: Da. Trăiesc bine mersi fără tine.
Păi, până când trăiesc?
În general, o viaţă limitată ca durată aproape de vârsta pe care o ai tu. Dar ele trăiesc independent de tine.
Cum adică trăiesc independent de mine, dacă noi suntem aşa de legate şi 1000 de Marii fac acelaşi lucru, vorbesc cu tine în acelaşi timp? Cum trăiesc independent dacă sunt aşa de apropiate şi urmează direcţii similare sau cât de cât în aceeaşi direcţie?
Şi spune: Aşa este posibil. Să nu crezi cumva că există ceva ca în exemplul pe care ţi l-am dat – în interiorul unui glob, o infinitate de oglinzi, o persoană în centru şi în jurul ei se întâmplă toate evenimentele, iar când persoana moare, totul se stinge şi s-a terminat. Nu. Universurile sunt paralele, unele într-altele. Şi comunică între ele, dar nu sunt dependente unele de altele. Deci fiecare poate să îşi aibă drumul lui. Iar asta este în legătură cu acea Expasiune, de care o să mai vorbim, spune ea.
No, bine, Ande. Mă duc să mă culc şi să ai o zi plăcută!
Şi ea râde: Îţi mulţumesc pentru exprimare, o să am o zi plăcută.
La revedere, Ande!
< Sus >