< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Alexandru Petre
"Stai liniştit! Goleşte-ţi mintea!", spun învățătorii spirituali. Şi bietul om nu poate înţelege cum, nefăcând NIMIC, ar putea obţine CEVA spiritual. Este aparent normală prezumţia sa: din nimic, iese nimic.
În realitate, stând liniştit mental, el se lasă transformat de către agentul numit SPIRIT. Spiritul este o entitate activă şi foarte inteligentă, care ştie pe ce butoane cerebrale să apese pentru a produce anumite transformări spirituale. Dar trebuie lăsat să-şi facă treaba Lui. Şi pentru asta, omul va "sta liniştit", fără a urma firul gândurilor care, inevitabil, vor răsări în minte.
Dar, desigur, mai trebuie să aibă şi o atitudine elevată, să fie interesat de evoluţia sa spirituală, eventual să reflecteze la chestiuni de prim rang spiritual. Iar Spiritul va aduce energia divină să lucreze pe tăcute în trup.
De aceea se spune să "stai liniştit" mental: ca să permiţi să fii transformat de agentul schimbării, Spiritul.
< Sus >
Un tip de meditaţie este cea focalizată pe un subiect. I se mai spune şi concentrare (dharana, samatha). În prealabil, trebuie să alegi un subiect de meditaţie. Omul obişnuit, dar neobişnuit cu practicile meditative, ar fi bine să aleagă unul cât mai spiritual, ca să simtă şi un efect intelectual, nu doar psihic.
La ce chestiuni să reflecteze omul? Dacă nu găseşte subiecte spirituale la îndemână, are totuşi o sursă de inspiraţie binecunoscută. Este rugăciunea împărătească, "Tatăl nostru". Ea nu este o poezie sau un recitativ. Este o colecţie de teme de meditaţie. Isus se retrăgea în singurătate şi izolare pentru a medita la astfel de subiecte.
"Tatăl nostru" este un concentrat de filosofie perenă şi ne
oferă oricând teme spirituale pentru aprofundare:
1. Tatăl nostru care eşti în Ceruri
Este o adresare directă către Creatorul universului - privit sub aspectul său personal, având o enormă compasiune pentru creaturi.
Universul a fost creat din focul iubirii. Iubirea divină este căldura expansivă ce vrea să fie împărtăşită cu tot mai multe creaturi. Dar, pentru a putea exista lumea, iubirea este echilibrată de inteligenţa divină, care este rece şi limitativă, contractilă. Legile cosmice sunt expresia inteligenţei şi ele nu pot fi încălcate decât riscând o catastrofă.
Iubirea este aspectul personal al lui Dumnezeu, iar Inteligenţa, Înţelepciunea Sa este aspectul impersonal.
< Sus >
2. Sfinţească-se Numele Tău
Această exprimare poate fi înţeleasă în contextul tradiţiei iudaice, unde Numele lui Dumnezeu are o semnificaţie aparte. Nici măcar nu se rosteşte. A gândi sau a defini Divinitatea este un sacrilegiu, fiindcă limitează Infinitul la un aspect al Său. Mintea umană nu are cum să-L cuprindă.
Pe un nivel comun de înțelegere, orice om trebuie să vorbească cel puţin cu respect despre Dumnezeu şi să nu-I amestece numele cu jurăminte, înjurături sau alte expresii negândite.
< Sus >
3. Vie Împărăţia Ta, facă-se Voia Ta precum în Cer, aşa şi pe Pământ
"Să vie/ să vină" domnia Binelui şi Dreptăţii pe Pământ este idealul dintotdeauna al oamenilor de bine. În Sferele spirituale, legile divine se respectă total. Cerurile sunt separate prin frecvenţele de vibraţie, iar creaturile trebuie să se califice ca să poată avansa spre zonele mai înalte.
Dar pe Pământ, binele este amestecat cu răul şi asta provoacă mari suferinţe tuturor. Omul de bine, ce tânjeşte după Dumnezeu, va spera mereu ca toată lumea să trăiască frumos. Nu este o utopie, dar e nevoie de conjugarea eforturilor Cerului cu cele ale oamenilor înşişi.
Un mare sfânt al Bisericii interpretează acest pasaj prin "Să vină Duhul Sfânt asupra noastră să ne cureţe". Într-adevăr, până să ajungă întreg Pământul un paradis, putem încerca fiecare să devenim tot mai buni, printr-un efort personal zilnic şi cu sprijinul entităţilor Binelui. Cum se spune azi, "Fii tu schimbarea pe care o vrei în lume!"
"Facă-se Voia Ta" este un act curajos de subordonare a voinţei individuale în faţa Voinţei Divine, indiferent de consecinţe. Aşa s-a rugat Isus înainte de se preda ucigaşilor Săi. În general, oricât de dure ar fi condiţiile spre care ne îndreaptă ascultarea divină, oricum sunt mai uşoare decât ce am fi trăit în lipsa ei. Spunea Isus că "jugul Meu e bun şi povara Mea e uşoară".
< Sus >
4. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi
În altă variantă scrie "pâinea noastră cea întru fiinţă" sau, în litera originală, "pâinea suprafizică" , făcând referire la "hrana spirituală". Spunea Isus în alt loc: "omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu tot Cuvântul lui Dumnezeu". Adică, cu învăţătura înţelepciunii, cu spiritualitate.
Ne putem gândi chiar mai departe: omul ar putea trăi fără hrană solidă, numai cu Energia sfântă, dacă este foarte curat sufleteşte şi atrage această putere suprafizică a Divinităţii. Exemple de inedia sau "hrănirea cu aer": Therese Neumann, Bala Yogi şi alţii. (În acelaşi sens, puteți viziona și documentarul "Postul negru cu apă, o nouă terapie?")
Dar până a atinge această putere secretă, rămâne să invocăm Mila divină ca să ne ofere condiţiile minime de trai. Omul nu are nevoie de multe lucruri pentru a supravieţui. Doar o falsă ideologie ne-a făcut să credem că trebuie să devenim oameni de succes, cu vilă, limuzine, yahturi, renume, putere, bani. Dimpotrivă, Isus ne avertiza că "mai uşor trece un fir de cămilă prin ochiul acului decât intră cel bogat în Împărăţia Cerurilor".
Pentru a evolua spiritual, oamenii au nevoie, totuşi, de minime resurse de trai şi condiţii naturale optime, sănătoase.
< Sus >
5. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
Ce facem noi aici?! Îi cerem Divinităţii să renunţe la Dreptatea sa, care înseamnă pedepse pentru greşeli. Câştigând iertarea Sa, ne aşteptăm să nu mai suferim pentru ele. E corect din partea noastră?
Legile Cosmice nu pot fi evitate. Odată ce am creat o cauză rea, efectul rău urmează să apară peste un timp. Tot ce putem noi face este să ne grăbim să îndreptăm greşeala până nu vine pedeapsa. Metoda cea mai justă şi eficientă este să acţionăm pentru a corija dezechilibrul pe care l-am adus în economia naturii. Căi sunt nenumărate.
Iertarea "greşiţilor noştri" este una dintre căi, cam dificil de înţeles şi de aplicat. Cei care greşesc conştient pot fi iertaţi numai dacă se căiesc. Dacă nu se căiesc, ba chiar ar repeta oricând greşeala, nu trebuie iertaţi formal, demonstrativ, public. Poţi avea înţelegere pentru nevolnicia lor, dar păstreaz-o pentru tine, nu trebuie să le-o arăţi, ca să nu-i încurajezi în a greşi pe mai departe. Înţelegerea altuia este un prim pas spre detaşarea de patimile propriului ego şi mai este, deja, un fel de iertare interioară.
Iertarea este eficientă când operează din Iubire, nu din laşitate. Unii iartă prea uşor, dar nu înţeleg că astfel devin complici cu răul, din slăbiciune. Alţii sunt mai duri şi nu pot uita afronturile. Aici este o mare înţelepciune: Iertarea nu înseamnă uitare şi nu trebuie să ducă la încurajarea răului. Numai Inteligenţa şi Iubirea divină ne pot orienta în acest hăţiş de tendinţe contrarii.
În concluzie, suntem îndreptăţiţi să cerem scutire de pedeapsă numai dacă ne recunoaştem faptele urâte, rele şi ne căim sincer, adică ne decidem să nu le mai repetăm. Abia atunci am putea să primim iertarea Cerului (amânarea pedepsei sine die), ca o încurajare de a exersa faptele bune în continuare.
Dar aici este şi o cerere de a ne fi înţelese şi tolerate greşelile fără de voie. De acestea are parte tot omul. Cu alte cuvinte, prin orice acţiune, ne facem, vrând-nevrând, şi o karmă negativă. Foarte puţini oameni, numai înţelepţii, reuşesc să trăiască în deplină armonie cu restul fiinţelor din jurul lor, fără să aducă nimănui vreun prejudiciu. Prin graţia lor naturală, nu dăunează altcuiva.
Oare suntem noi capabili de empatie cu semenii noştri, le înţelegem slăbiciunile inerente condiţiei umane, putem trece peste neputinţele lor de a se ridica la un standard minim de decenţă, onoare, nobleţe, civilizaţie etc.?! Putem trece peste ofensele şi suferinţele pe care ni le aduc?! Toate astea nu sunt simple sau uşoare pentru ego. De aceea, este nevoie să ne autocunoaştem cât mai bine, pentru a-i putea înţelege pe cei de lângă noi. Odată ce dobândim o toleranţă lucidă faţă de "greşiţii noştri", am putea căpăta acelaşi tratament blând din partea celorlalţi.
< Sus >
6, Şi nu ne lăsa pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean
Varianta tradusă prin "nu ne duce în ispită" ne duce în eroare. Dumnezeu nu inspiteşte pe nimeni. Corect este "nu ne lăsa duşi în ispită". Invocăm puterea divină să ne apere de ispitele lui Michiduţă. (Catolicii au schimbat deja textul oficial al rugăciunii.)
La fel de potrivit este şi "nu ne lăsa în ispită". Dacă am căzut deja în păcat, invocăm puterea divină să ne ajute să ieşim din ea, fiindcă multe lucruri ne pot face să persistăm în greşeală, mai ales obişnuinţa.
Diavolul are mare putere pe Pământ şi el stăpâneşte lucrurile materiale. Numai orientându-ne şi spre lucrurile spirituale ("averea din Cer", care nu e distrusă de timp) ne putem proteja cu adevărat. Materialismul aduce cu sine multe ispite şi nefericire, fiind înclinaţia naturală a omului. Totuşi, materia fizică nu trebuie dispreţuită, căci are rolul şi necesitatea ei, ci doar subordonată Spiritului.
< Sus >
7. Că a Ta este împărăţia, slava şi puterea, a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh
Această încheiere este o dezvoltare a temei nr.2, un prilej de meditaţie profundă la calităţile incomensurabile şi perfecte ale Divinităţii. Dumnezeu are împărăţia, adică Cerurile superioare (nu poate fi găsit în Cerurile inferioare, unde este chiar hulit uneori). El are gloria sau slava, adică manifestă toate superlativele pozitive. El are şi puterea asupra Creaţiei, pe care însă nu o manifestă tiranic, ci discret şi conform propriilor Legi Cosmice, create cu inteligenţă perfectă.
Sfânta Treime nu este menţionată decât în varianta ortodoxă a rugăciunii. Totuşi, multe tradiţii orientale menţionează diverse Treimi divine, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că, într-adevăr, cifra 3 stă la baza Creaţiei. Dăm ceva mai jos un exemplu de Sfântă Treime hindusă.
< Sus >
Cât timp v-a luat să citiţi interpretarea de mai sus a acestei rugăciuni-meditaţie? 5, 10 minute? Ei bine, când veţi reflecta singuri, cu ochii închişi, la înţelesurile sale, vor trece, probabil, mai multe. Cam asta înseamnă să meditezi sau să reflectezi cu adevărat.
A recita o poezie nu înseamnă că te rogi. A te cruci grăbit şi, adeseori, strâmb, e doar o superstiţie. A merge la biserică este o tradiţie sau, poate, plăcerea de a te întâlni cu prietenii. Dar ca rugăciunea să îţi schimbe viaţa, trebuie s-o faci cu inima smerită. Iar când o faci şi cu creierul, se numeşte meditaţie. Trebuie să îi acorzi timpul şi respectul tău, în singurătate.
< Sus >
Indienii au mai multe Treimi Divine în panteonul lor. De exemplu Trimurti: Brahma (creatorul), Vishnu (susţinătorul), Rudra-Shiva (distrugătorul). Sau corespondentele lor feminine Sarasvati, Lakshmi, Kali. Carl Jung considera că aranjarea zeităţilor în triplete este un arhetip în toate religiile.
Să luăm acum Sfânta Treime shivaistă: ICCHA, JNANA, KRIYA. Sunt 3 puteri primordiale ale Creatorului Divin, în toate şcolile filosofiei Tantra. În traducere: Voinţa, Cunoaşterea şi Puterea de acţiune.
Cunoaşterea este pasivă, yin, iar Puterea este activă, yang. Înaintea lor există însă Voinţa creatoare, care nu intră deci în sfera dualităţii yin-yang. Voinţa creatoare este starea naturală a Divinităţii. Nu este încordată, precum Puterea. Nu este nici potenţială, precum Cunoaşterea. Voinţa este relaxată şi activă.
Divinitatea are o stare imanentă, intrinsecă de fericire expansivă. Ea este cauza entuziasmului de a crea Universul. Dacă fericirea nu ar fi proprie şi necondiţionată, ar însemna că apare accidental, imprevizibil. Sau că vine de undeva din afara Divinităţii. Ambele alternative sunt false.
Fericirea expansivă este starea naturală şi permanentă a Divinităţii. Ea nu poate fi modificată de nimic. La fel, entuziasmul creaţiei. EL creează cu entuziasm. Şi tot EL distruge lumile, când le vine sorocul, dar o face din compasiune, la fel cum fac doctorii eutanasia. Scrutarea cerului cu telescoapele moderne ne oferă cele mai credibile mărturii ale distrugerii unor lumi galactice, odată cu naşterea altora.
Fericirea expansivă este perfect controlată de EL. Poate alege să amâne momentul începerii unei creaţii, gustând pe cont propriu din fericirea Sa naturală. E timp destul pentru muncă.
Nu ştiu dacă la asta s-au gândit mai-marii Bisericii, dar constat că s-au aliniat cu legile Universului când au declarat Duminica drept prima zi a săptămânii. Omul laic consideră că săptămâna de lucru se sfârşeşte cu duminica, ziua de odihnă. Tot aşa scrie şi în Geneza din Biblie, că Dumnezeu întâi a creat, apoi s-a odihnit şi a savurat roadele muncii sale.
Mai corect ar fi ca Duminica să fie prima zi a săptămânii, pentru că în "ziua" de meditaţie şi interiorizare decide Dumnezeu să înceapă un nou ciclu de muncă intensă. EL nu are nevoie să se odihnească sau, şi mai rău pentru noi, să se retragă din activitate după ce creează lumea (conceptul de Deus Otiosus). Odată ce naşte lumea, EL o şi supraveghează continuu, nu merge la culcare.
Importantă nu este convenţia primei zi a săptămânii, ci entuziasmul total cu care Divinitatea trăieşte în noi, în fiecare creatură a Sa. Să regăsim, aşadar, entuziasmul vieţii, indiferent de cum decurge traiul nostru pământean. Bineînţeles că este imperfect! Dar putem să regăsim entuziasmul vieţii MEDITÂND la fericirea necondiţionată şi expansivă a Tatălui nostru.
Răzvan A. Petre
15 august
2018
< Sus >