< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan Alexandru Petre
Este cunoscut faptul că atunci când dorim să dăm comenzi subconştientului nu trebuie să folosim negaţia, ci doar comenzi pozitive. Îi trimitem, de pildă, gândul "Fă bine!", evitând forma "Nu fă rău!". Am putea presupune că a doua variantă, introducând un pas suplimentar – întâi trebuie definită afirmaţia, iar apoi să o negăm -, diminuează energia şi fermitatea comenzii. Totuşi, cred că explicaţia este alta, mai simplă.
Partea din subconştient pe care o abordăm ţine de planul astral (numit de mine în cartea "Modelul psihicului uman normal şi paranormal", planul ideo-afectelor). Acolo există doar imagini, deci construcţii pozitive, acţiuni directe. Nu există negaţii. Negaţia este un CONCEPT, prezent abia în planul superior, mentalo-cauzal, al abstracţiilor. În planul ideo-afectelor negarea, restricţia, interzicerea fie că nu este înţeleasă deloc, fie că este înţeleasă în sens invers (de exemplu, subconştientul pricepe doar cuvântul "rău" din fraza "nu fă rău!").
NEGAŢIA este prima ABSTRACŢIUNE, din orice punct de vedere am privi-o.
Primul demon a apărut în planul mental, al conceptelor şi inteligenţei rafinate, odată cu ideea de a nega Legile Firii. Spiritele inferioare, elementare, care duc la îndeplinire voia demonilor sunt simpli executanţi, inconştienţi de urmările de perspectivă. Iconografia religioasă ne înfăţişează diavoli înfricoşători, iar unor semeni de-ai noştri le apar viziuni cu draci arătând îngrozitor. Dar nici aceştia nu sunt cei mai periculoşi! Adevăratele satane nu au chip şi nu se arată muritorilor, ele acţionează pur mental. Niciun om nu este scutit de pericolul ideilor false, pretins interesante sau originale, dar profund dăunătoare, contrazicând ideile Divinităţii. Amintiţi-vă de ispitirile lui Isus din pustie!
În zilele noastre, oamenii de ştiinţă se joacă cu focul cunoaşterii şi al puterii demiurgice. Dar nu Ştiinţa în sine este rea, ci faptul că rezultatele ei pot încape pe mâinile unor dezaxaţi şi malefici, channels pentru ideile toxice.
Unii oameni imaginează întregi ideologii pe baza unor concepte satanice, neştiind ce sunt, de unde vin şi ce scop au. Pur şi simplu, au primit ideile şi comanda de a le pune în practică. Exemplele abundă, din păcate. Iată câteva:
- Este natural a pedepsi o greşeală. Dar a pierde din vedere alternativa iertării şi a căinţei sincere, transformând pedeapsa în regulă oarbă este o strâmbă ideologie. Aşa este şi jalnica Lege a Talionului, ce obligă la răzbunare.
- Sloganul "Femeia trebuie bătută preventiv, ştie ea pentru ce" face parte dintr-o ideologie a cruzimii şi misoginismului.
- Părerea că suprimarea fizică a unei etnii, rase, categorii sociale sau religioase ar fi soluţia miraculoasă şi rapidă la crizele societăţii slujeşte o ideologie antiumană şi antidivină.
- Acelaşi lucru putem spune despre planurile Ocultei mondiale privind depopularea drastică a planetei, sub pretextul că suntem prea mulţi şi resursele Terrei nu ne pot hrăni pe toţi. În realitate, planeta poate hrăni cu uşurinţă 80 miliarde de oameni dacă se aplică măsuri inteligente, în interesul tuturor.
În toate aceste exemple, influenţa satanică este puternică şi "eficientă". Victimele se numără cu milioanele. Iar totul începe cu o idee...
Satan a fost, întâi de toate, IDEEA de negare a contrucţiei Divine. Ulterior, această informaţie virusată* a căpătat energie**, adepţi, influenţă, s-a sofisticat şi generalizat.
* Viruşii biologici sunt expresia cea mai plastică a existenţei satanice. Virusul nu este viu (fiindcă, nefiind complet, nu trăieşte autonom, nu se poate reproduce singur), dar parazitează o celulă VIE, pe care o foloseşte pentru a se multiplica, producând daune ţesutului viu. Virusul simulează viaţa (fără a deveni vreodată viu), distrugând viaţa adevărată.
Exact aşa este şi cu Satan şi spiritele sale: el nu este creator, ci unicul său scop este distrugerea Creaţiei divine. Satan este un cod defect, incomplet, dar mândru de sine, de care trebuie să ţinem cont în economia naturii. Unii chiar susţin că lumea nu ar putea funcţiona fără Satan şi demonii săi! Aşa să fie?! Oare ar dispare celulele vii dacă nu ar exista viruşii paraziţi?!?...
** Unii ezoterişti sunt de părere că demonii se folosesc de energia "neutră", disponibilă în univers pentru oricine, dar o folosesc în exces, ca să dăuneze victimelor. Este vechea zicală "cu un cuţit poţi tăia pâine sau ucide". Explicaţia este valabilă, dar parţială. Cred că există o energie esenţială specifică demonilor, care nu este deloc agreeată sau uzitabilă de îngeri. Şi reciproc, energia specifică Divinităţii nu poate fi "înghiţită" de diavoli fără a-i transforma interior într-un mod profund. Acest tip de energie esenţială iradiază de la nivel de conştiinţă, cel mai subtil nivel al perispiritului, de unde influenţează restul nivelelor energetice.
Singura raţiune a demonilor este negarea manifestărilor divine de iubire, generozitate, blândeţe, frumuseţe, îngrijirea vieţii ş.c.l.. Nu căutaţi altă logică în comportamentele deviante de ură, invidie, agresivitate, urâciune, crime în serie ş.c.l.!
Înfumurarea este o caracteristică definitorie a demonismului. Sursa ei primară este orgoliul de a te opune Creatorului suprem, părând că în felul acesta te faci egalul Său. Te crezi mai presus de obedienţa Îngerilor... Ceva similar se petrece în societate atunci când un neica-nimeni, avid de celebritate, îi face un rău gratuit unei persoane publice, doar ca să-şi atârne numele în istorie alături de al ei.
Demonii se exprimă pe două căi esenţiale: făţiş şi disimulat.
Cultele şi indivizii satanici au ales să îşi dea pe faţă ura faţă de Creator, prin ritualuri şi fapte abominabile. Cruzimea, tortura, sacrificarea fiinţelor vii nu lipsesc din arsenalul acestora.
Dacă Dumnezeirea înseamnă frumuseţe şi armonie, prin opoziţie, dracii îşi arată intenţionat, în viziunile spirituale, aspectul dizarmonic, urât, dorind să provoace spaimă (frica diminuând protecţia naturală a omului, care devine mai uşor influenţabil spre rău). Nimic mai penibil decât un diavol respingător care nu trezeşte decât zâmbete! Ăsta ar fi singurul aspect pozitiv al sărbătorii de Haloween – persiflarea dracilor hidoşi şi a temerilor noastre nejustificate!...
Cealaltă cale, cea luciferică, este mai vicleană. Metaforic vorbind, inoculează picătura de otravă în hrana bună, stricând-o pe toată. Câteva exemple:
- Invocă Biblia, Coranul, învăţăturile religioase, dar le perverteşte, strecurând pe ici, pe colo inadvertenţe, false interpretări, exagerări, fanatism.
- În artă, sub pretextul libertăţii de expresie şi a dictonului "artă pentru artă", încurajează inutilitatea, decadenţa, dizarmonia, pastişa.
- Îndemnurile şi sfaturile luciferice au aparenţă binevoitoare, dar vin în momente sau forme nepotrivite, ceea ce le face dăunătoare. Alteori se folosesc de o logică prea simplificatoare, inoportună să rezolve o situaţie complexă.
- În sexualitate, tot ceea ce nu ţine de firesc face parte din arsenalul perversiunilor care degradează fiinţa umană.
- Entităţile luciferice se pot arăta în viziunile spirituale sub forma îngerilor de lumină, dar lumina lor este rece, dând fiori neplăcuţi, iar influenţa lor este nefastă. Însuşi numele Prinţului Întunericului – Lucifer - înseamnă "Lumină". Halal păcăleală pentru ocultişti!
Ce e de făcut împotriva lucrărilor malefice? Nu există nicio reţetă de-a gata. Fiecare om luptă cum ştie şi cum poate, ca să rămână deasupra mocirlei morale şi a emoţiilor dureroase în care îl atrag demonii. Acesta este câmpul de luptă spirituală al fiecărui om, iar orice victorie, cât de mică, îi înalţă rangul Spiritului în ierarhia Cerului. Dumnezeu este aliatul nostru sigur împotriva Duhului Înşelătorului. Deci, să negăm Negaţia, invocând Adevărul...!
După cum un spirit obişnuit se poate încarna, pe rând, în mai mulţi oameni, tot aşa un spirit de zeu poate avea denumiri diferite în alte zone geografice. De exemplu, invocarea zeiţei greceşti Afrodita chema acelaşi spirit ca cel al zeiţei romane Venus. Fiecare zeu era animat de un spirit (sau grup de spirite).
Primii creştini denigrau "idolii" la care se închinau romanii, grecii şi alte popoare antice. Îi contrapuneau pe Mântuitorul Isus şi pe Unicul Dumnezeu creator. Desigur că această exaltare exclusivistă era potrivită cu timpurile respective şi a avut rolul de a răspândi şi întări credinţa creştină monoteistă, în primele secole după Cristos.
Astăzi însă, omenirea civilizată încearcă să fie mult mai gentilă cu diversele credinţe. Numeroşi antropologi iau apărarea modurilor de viaţă tradiţionale, incluzând aici şi partea spirituală, shamanică. Congresele ecumenice şi dialogul interreligios apropie oamenii şi dezvoltă toleranţa reciprocă dintre religii, naţiuni, rase, culturi.
Deasupra tuturor, doctrina spiritistă explică toate diversele manifestări spirituale. Există o întreagă ierarhie de spirite ce aspiră la evoluţie, precum şi unele ce nu ascultă de nimeni. Toate vor să se amestece în viaţa oamenilor. Spiritele evoluate ne îndeamnă la fapte bune şi inspirate divin, ne ajută necondiţionat şi sub forme uneori miraculoase. Spiritele inferioare ne cer obedienţă, sacrificii dureroase, ne dau un ajutor limitat şi condiţionat de multe restricţii. Aşa erau zeii antichităţii greco-romane. Puterea lor a apus de mult, fiindcă nu au mai fost adoraţi. Dacă nu le mai dăm atenţie, puterea spiritelor scade.
Este valabilă şi reciproca: dacă inventăm un zeu şi îl hrănim cu energia noastră mentală, imediat va apare un spirit care îi va da realitate, putere, influenţă.
Astăzi sunt de actualitate entităţi malefice precum Lucifer, Baphomet, Satan, hrănite de aspiraţia unora de a le îndeplini voia pe Pământ. Mintea oamenilor este alunecoasă, ea poate fi uşor distrasă, păcălită, influenţată. Mulţi dintre adepţii satanişti nu au neapărat un spirit rău, sunt doar nişte teribilişti manipulaţi de concepte false şi aducătoare de durere. Există, desigur, şi spirite foarte malefice încarnate în oameni, nu multe!, dar care au puteri demoniace de a influenţa minţile slabe.
Dacă răul încă mai domină astăzi planeta, de vină sunt masele de oameni ce se lasă minţiţi, manipulaţi, marginalizaţi de câţiva lideri de opinie şi de forţă. Se spune că "fiecare popor are conducătorii pe care îi merită". Foarte adevărat! Liderii foarte luminaţi cu greu pot supravieţui într-o lume dominată de minciună, corupţie, violenţă, racile care sunt tolerate şi perpetuate de mase.
Nu putem învinovăţi demonii că sunt răi, dar putem să acuzăm populaţia "paşnică" de faptul că pactizează cu răul, sub diverse forme, începând cu banala toleranţă sau indiferenţă. Aici se dă lupta spirituală cea mare, pentru câştigarea sufletelor celor nehotărâţi, care formează majoritatea cetăţenilor. Şi de partea Binelui există oameni aleşi, dar numărul lor este destul de mic, ca şi în tabăra opusă. "Aleşii Cerului" sunt cei cu credinţă în suflet, care percep şi înţeleg învăţăturile spirituale, unii manifestând mari puteri paranormale. "Aleşii Iadului" au şi ei aceleaşi daruri, dar îndreptate şi primite de la Duşmanul lui Dumnezeu. "Aleşii", şi unii, şi alţii sunt războinici spirituali, conştienţi de lupta ce se dă astăzi. Marea parte a populaţiei este însă o masă de manevră pe frontul spiritual, sunt oameni fără convingeri ferme, care oscilează permanent între o extremă şi cealaltă, nefiind nici demoni, nici îngeri până la capăt. Ei îl cred mereu pe cel mai puternic sau pe cel care ia cuvântul pe ecranul televizorului. Sunt într-o continuă stare de hipnoză, aşteptând primirea unor ordine. O turmă în căutarea unui Păstor...
Răzvan Petre, 3 ianuarie 2012