<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre

AVEM NEVOIE DE MIRACOLE?

Babaji: „E uşor să crezi când vezi;
atunci nu mai e nevoie să cauţi din tot sufletul.”
(Paramhansa Yogananda - Autobiografia unui yoghin, cap.34)

Mulţi oameni se întreabă aşa: „De ce Dumnezeu nu se revelează pe de-a-ntregul, în văzul tuturor, ca să elimine incertitudinea scepticilor şi materialiştilor? Desigur că i-ar fi uşor să o facă, dacă ar vrea...”

Ei bine, Dumnezeu nu are pe agenda sa de lucru eliminarea scepticismului din lume. Este libertatea fiecăruia să gândească corect sau nu şi este problema scepticilor, nu a lui Dumnezeu. El doreşte ca veneraţia să se nască din libertatea de gândire, acordată de El tuturor oamenilor. Nu din groază sau obligaţie, ci din iubire şi înţelepciune se hrăneşte credinţa care îi place Lui. Libertatea de gândire este ceea ce-L preocupă în primul rând, este valoarea supremă şi „condamnarea” noastră veşnică. Fără această libertate nu am putea spune că suntem creaţi „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Desigur că El ar prefera să gândim corect şi performant, dar se pare că mintea omenirii este încă necoaptă pe de-a-ntregul...

A hrăni simpla curiozitate intelectuală nu este suficient pentru o transformare de conştiinţă. Mintea agitată nu va zăbovi prea mult asupra însemnătăţii revelaţiei. Mai departe, va continua să ceară alte semne şi minuni, dintr-o sete neostoită de informaţii, fără însă a-şi schimba obiceiurile mentale. În schimb, din aşteptarea tensionată, din căutarea nesatisfăcută temporar, mintea se antrenează în cercetarea ideilor înalte şi se purifică, iar revelaţia o găseşte pregătită de o schimbare profundă. Atunci afirmaţia că „Dumnezeu există” se transformă, dintr-o ipoteză discutabilă, într-un stimul al metamorfozei interioare. De fapt, Dumnezeu nu ne lasă fără semne, dar ele nu sunt aşa de evidente, ci se adresează doar ochiului format şi urechii care ştie să asculte. Trebuie să ne ascuţim intuiţia, sensibilitatea mentală, pentru a le sesiza şi a le da importanţa cuvenită. Evoluţia spirituală nu este posibilă fără dezvoltarea intuiţiei şi discernământului, iar acestea se pot exersa şi prin depistarea „semnelor” subtile, întâmplărilor şi coincidenţelor semnificative.
 

Isus: „Neam viclean şi adulter cere semn
şi semn nu se va da lui...” (Matei 16:4)

Avem parte frecvent de semne rafinate şi ambigue din partea Divinităţii. Dar oamenii îşi doresc „miracole” - adică semne clare, majore, care impresionează pe oricine. Oare pot acestea converti la credinţă chiar pe oricine? Desigur că nu. Poate apare îndoiala şi explicaţiile paralele („a fost hipnoză colectivă, autosugestie”), respingerea probelor fără drept de apel, batjocura şi uitarea. Miracolele se ciocnesc de minţile blocate în prejudecăţi, iar efectul spiritual poate că nu se va ivi în marea masă a martorilor, aşa cum era dezirabil. Conform unei pilde, ţăranul român care vedea pentru prima dată o girafă a spus „Un asemenea animal nu poate să fie, deci nu există.” De aceea, putem spune că miracolele întăresc credinţa (cui o are, chiar dacă ascunsă în meandrele sufletului), dar rareori o provoacă. În lipsa intuiţiei, raţiunea ar putea găsi diverse alte explicaţii şi ipoteze, pe care desigur că nu se va obosi să le şi verifice sau demonstreze...

Minuni pot produce şi adevăraţii magicieni, dar ei merg doar până la jumătatea drumului. Într-adevăr, ei ne uimesc, ne blochează mintea, ne vădesc limitele cunoaşterii şi înţelegerii comune. Pentru a merge până la capăt ar mai fi nevoie însă de o învăţătură spirituală, de o minimă iniţiere teoretică în Magia practicată de Dumnezeu asupra Universului.

Miracolele produse de magicieni creează un precedent, unde mintea s-ar putea refugia din faţa unei noi provocări. „A, ştiu! Este magie. Am mai văzut aşa ceva.”, îşi va spune omul, ca şi cum chestiunea ar fi rezolvată de această sentinţă. Şi mintea va trece mai departe la alte gânduri cotidiene... Pentru ca miracolul să producă transformări lăuntrice, mintea trebuie să zăbovească, să nu-şi găsească pacea, să întoarcă problema pe toate părţile, cedând în final singurei explicaţii plauzibile: miracol, cu alte cuvinte „semn primit de mine personal pentru a îmi certifica existenţa forţelor supranaturale divine.”

Mai sunt unii care se folosesc de aparenţa unor miracole, sau chiar de unele abilităţi paranormale, pentru a profita de credulitatea oamenilor şi a-şi umple buzunarele. Până la urmă, ar putea fi desconspiraţi, iar prestigiul miracolului să scadă printre cei păcăliţi sau cei informaţi. „Profeţii mincinoşi” periclitează prestigiul adevăratei profeţii, cuvântul lui Dumnezeu. „Comerţul cu minuni” poate fi o altă cauză a zgârceniei cu care Dumnezeu apelează la miracole, pentru „a nu da mărgăritare la porci, ca să nu cumva să le calce în picioare”(Matei 7:6)...

“Economia de mijloace” este un principiu universal. Dacă poţi obţine rezultate bune cu mijloace obişnuite, de ce atunci să angrenezi forţe speciale? Aşa gândeşte Dumnezeu şi, odată cu El, toţi cei care caută înţelepciunea. Miracolul necesită condiţii speciale de manifestare, atât din partea oamenilor care îl cer, cât şi a îngerilor care îl produc. Când cele două seturi de condiţii se întâlnesc, atunci un miracol poate fi posibil, dar nu întotdeauna se şi produce. Rămâne oricând deschisă opţiunea normalităţii, care este de obicei preferată de îngeri. Doar în situaţii limită, când s-au epuizat toate mijloacele posibile de acţiune, ne putem aştepta la miracole, dar numai dacă merităm să fim exceptaţi de la legile fireşti. Să nu uităm că, fiind ispitit de diavol să îşi manifeste neîngrădit şi orgolios puterile demiurgice pe care le deţinea, Isus a preferat smerenia şi subordonarea voinţei proprii omeneşti unei Voinţe mai largi, înţelepte, dumnezeieşti.

În sinteză, iată de ce nu avem parte frecvent de miracole:

1. Dumnezeu preţuieşte mai mult libertatea de gândire a oamenilor decât veneraţia care I se cuvine din partea lor. Scepticismul oamenilor ar putea dispare cu timpul, de la sine, dar neforţat de Inteligenţa Supremă, ci prin folosirea la maximum a raţiunii şi intuiţiei.
2. Intuiţia spirituală poate creşte prin cercetarea semnelor mărunte, prin analiza coincidenţelor semnificative. Revelaţia se adresează nu atât raţiunii (care operează cu ipoteze), cât mai ales intuiţiei (care operează cu certitudini), dacă ea este deja pregătită, antrenată.
3. Miracolul se poate ciocni de prejudecată, învingând cel mai puternic, conform tiparelor personale de gândire. Miracolul poate întări credinţa, dar destul de rar o generează (lucru constatat în practică).
4. Dumnezeu este zgârcit cu minunile şi din cauza “comerţului cu miracole” pe care unii falşi profeţi îl practică.
5. Dacă poţi obţine rezultate bune cu mijloace obişnuite, de ce atunci să angrenezi forţe speciale?

Albert Einstein: „Sunt două feluri de a-ţi trăi viaţa:
unul este să crezi că nimic nu este miracol;
celălalt este să crezi că totul este un miracol.” 

Simplul fapt că nu sunt comune atestă că miracolele nu sunt imperios necesare pentru desfăşurarea vieţii. De fapt, „miracol” este totul în jurul nostru, de la firul de iarbă până la complexa fiinţă umană şi la galaxii. Doar că - din obişnuinţă şi orbire spirituală - le considerăm normale, cuvenite, banale. Tot ce există în jurul nostru este o bijuterie cosmică, o minune. Dacă am avea ochii deschişi spre miracolul vieţii, ne-am satura sufletul clipă de clipă cu minunile dumnezeieşti de pretutindeni. Noi vrem însă altceva, vrem chestii noi, şocante, teribile (precum ni se oferă în “Castelul groazei” din parcul de distracţii)… ca să trăim senzaţii tari, să fim zguduiţi. Într-adevăr, omul modern şi-a pierdut sensibilitatea şi are nevoie de zguduiri emoţionale ca să-şi revină din amorţeala spirituală. Este şi motivul pentru care Dumnezeu îngăduie din când în când înfăptuirea unor miracole, ca oamenii să nu fie complet înghiţiţi de sentimentele negre de însingurare, inutilitate, întristare, abulie, akedia.
 

Isus: "Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede." (Ioan 4:48)

Oamenii cer mereu miracole de la Dumnezeu... Iar in mila Sa imensă, Dumnezeu le oferă din când în când, pentru ca oamenii să nu deznădăjduiască, să se întărească în lupta cu tentaţiile materialiste şi cu ideologiile nihiliste.
 

„O minune nu ţine decât trei zile.”

Isus a săturat cu două pâini şi cinci peşti mii de oameni, pentru o zi. Minunile nu pot suplini utilizarea justă a legilor planului terestru. El nu a organizat o cantină pentru săraci, unde să facă miracole pe bandă rulantă. Minunile se adresează minţii şi sufletului omului, nu sunt destinate să înlocuiască activităţile fizice obişnuite ale oamenilor. Ele urmăresc o schimbare de atitudine lăuntrică, nicidecum rezolvarea problemelor urgente. Oamenii au toate instrumentele necesare pentru a face lumea mai bună. Lumea ar fi chiar foarte bună, „minunată”, dacă oamenii ar manifesta în majoritate calităţile divine de altruism, compasiune, modestie, cinste, moderaţie etc. Rostul marilor miracole este de a influenţa psihicul uman, înspre binele omului.

2.

În prezent, se pare totuşi că nu mai este o miză atât de mare convertirea conştiinţelor în a accepta mental existenţa fenomenelor paranormale. Nu. Deja lumea este bine informată şi nu mai crede în promisiunile mincinoase ale savanţilor materialişti. În tabăra „scepticilor”, majoritatea sunt nişte ipocriţi cu interese ascunse. Prin urmare, problema reală ar fi acum împărţirea celor care „cred în paranormal” în două grupuri: grupul celor dispuşi să pună paranormalul în slujba Divinităţii şi grupul celor interesaţi să manipuleze societatea prin fenomenele paranormale, dar urmându-şi doar propriile interese egoiste. Astăzi, paranormalul este o preocupare serioasă, chiar de elită, dar separată de religie.

Umblă vorba că trăim în „vremurile de pe urmă”, când vor ieşi la iveală falşi dumnezei, magicieni negri, demiurgi demonici, care, cu forţa supranaturală provenită de la Anticrist, vor promite rezolvarea marilor probleme ale omenirii dacă ne vom supune de bunăvoie dominaţiei lor „salvatoare”. Desigur că astfel de persoane malefice au existat mereu de-a lungul istoriei, ca o contrapondere în faţa mesagerilor divini. Să vedem prin ce ar diferi miracolele lor de cele poruncite de Dumnezeul Iubirii. Sunt doar nişte repere aproximative, ce nu trebuie generalizate.

Spre deosebire de Dumnezeu, Anticrist îşi doreşte veneraţia oamenilor chiar în dauna libertăţii lor de gândire. „Scopul scuză mijloacele” este o deviză anticristică prin excelenţă. Anticrist găseşte o mare plăcere să îşi impună prezenţa şi să convingă că puterile sale sunt reale şi de neînvins. Dacă i se va permite, Anticrist îşi va da drumul la tot arsenalul de mijloace oculte pentru a se preamări.

Anticrist nu este interesat de dezvoltarea personală a tuturor oamenilor, ci numai a celor devotaţi lui. Nu urmăreşte binele societăţii, care e cel mult un slogan mincinos în gura lui. E mai degrabă interesat în menţinerea oamenilor în ignoranţă şi teamă. Teama este aliatul său principal, cu ajutorul căruia manipulează conştiinţele.

Dacă poate obţine rezultate imediate prin forţele sale speciale, Anticrist nu va aştepta ca timpul să le rezolve pe toate, ci va face toate miracolele care îi stau în putinţă. Omul va fi astfel copleşit emoţional şi nu va mai putea reacţiona raţional, ci impulsiv, isterizat. Anticrist nu are răbdare, se grăbeşte, ştiind că timpul nu lucrează în favoarea sa, ci a înţelepciunii şi compasiunii, conform planului divin.

Există un echilibru în univers, pe care toţi trebuie să îl respecte, şi Dumnezeu, şi Anticrist. Un exces dintr-o parte va atrage neîntârziat o reacţie similară ca putere din cealaltă parte. De aceea, în ciuda bunăvoinţei îngerilor, ei nu vor acţiona decât înţelept, adică ştiind la ce contrareacţie să se aştepte din partea demonilor. De fiecare dată, se analizează profund avantajele şi dezavantajele unei acţiuni supranaturale, analiză care depăşeşte cu mult preocupările şi înţelegerea umană. Aşa că, dacă Anticrist va începe o campanie de înspăimântare a omenirii cu puterile sale oculte, să fim siguri că reacţia divină nu va întârzia, superioară ca efect şi durabilitate.

În privinţa previziunilor, fanii Anticristului aleg veştile îngrozitoare, spuse tranşant, spre a induce disperarea şi grija. În schimb, previziunile inspirate divin, dacă menţionează veşti triste, sunt spuse mereu cu o undă de incertitudine, cu posibilitatea îndreptării sau modificării lucrurilor prevăzute. Omul are liber arbitru, şi pentru asta îi dă Dumnezeu prognoze nefaste, ca să se poată feri de ele. Voinţa omului nu trebuie anihilată prin inducerea unui sentiment de fatalism, de soartă obligatorie, pentru că lucrurile nu sunt niciodată bătute în cuie. Predestinarea nu este tot una cu viaţa. Predestinarea este un proiect al ursitoarelor divine, dar ea poate fi deviată de evenimente, ori chiar de forţele adverse. Aşa că, înţeleptul acceptă valoarea relativă a oricăror previziuni. În schimb, profeţii neînţelepţi privesc viitorul ca pe ceva fix, imuabil, de care nu ne putem feri. Voinţa omului nu are valoare pentru ei, ba chiar îi batjocoresc pe cei care îndrăznesc să le reziste mental. Ei preferă profeţiile dureroase, având plăcerea sadică de a produce suferinţă în sufletul audienţei, chiar dacă nu ar fi decât produsul imaginaţiei lor bolnave. Adevăratul clarvăzător preferă să dea sfaturi legate de evitarea posibilelor pericole la care omul este vulnerabil, nicidecum să dea verdictul că „ţi se va întâmpla sigur nenorocirea”.

În privinţa revelaţiilor spirituale, care abundă pe internet, iată care ar fi o diferenţă. „Revelaţiile” inspirate din hrubele universului ne vorbesc despre lucruri greu de verificat, destinate mai ales minţilor exaltate, dispuse să creadă orice este mai ciudat. Aceste „revelaţii” nu preaslăvesc niciodată pe Dumnezeul Creator, ci pun, de exemplu, accentul pe fiinţele umanoide de pe alte planete. Este un fel de „umanism cosmic”, fără Dumnezeu. Adică, se însinuează că, prin ajutorul extratereştrilor, vom ridica planeta pe o nouă treaptă de civilizaţie, fără ajutorul Divinităţii. Alt aspect este că revelaţiile demonice caută să îndepărteze omul de viaţa obişnuită, nu îl ajută să integreze spiritualitatea în evenimentele şi faptele sale cotidiene. Şi poate cel mai important, caută să îi exacerbeze egoul spiritual, pe baza cunoştinţelor vaste despre lucruri măreţe, dar deocamdată inutile şi, mai ales, lipsite de compasiune pentru mărunta fiinţă umană. După cum ştim, toată cunoaşterea este inutilă dacă ne lipseşte iubirea de semeni, după cum spunea Apostolul...

La început, poate că mesagerii răului ar face miracole spunând aşa: „Am făcut acest miracol evident cu puterea lui Dumnezeu. Eu vin de la El, aşa că trebuie să mă ascultaţi în toate. Pune-ţi-vă viaţa în mâinile mele grijulii! Dormiţi liniştiţi!” Totuşi, faptele sale contradictorii îl vor da de gol şi, mai devreme sau mai târziu, va fi demascat. Dar până atunci, va face unele victime printre oamenii creduli şi slabi de înger. Simultan, poate că vor veni alţi confraţi de-ai lor care vor nega făţiş puterea lui Dumnezeu. „Eu fac miracole cu puterea lui Lucifer, cel care stăpâneşte Pământul, după cum a recunoscut chiar şi Cristosul vostru. Miracole mai mari decât acestea nu poate face nimeni. Eu am puterea să vă ajut cu adevărat, instaurând ordine printre pământeni. Libertatea şi toleranţa proclamată de creştini au adus lumea la haos. E nevoie de o mână forte, care să asigure tuturor hrană, adăpost şi loc de muncă în folosul societăţii. Am nevoie doar de teama şi respectul vostru, iar pentru restul nu vă faceţi griji! Daţi-mi mie frâiele lumii şi nu vă împotriviţi, că oricum nu aveţi nici o şansă!”

Nu vă temeţi, oameni buni! Mai sus am prezentat doar un scenariu inspirat din Apocalipsă şi din unele informaţii alarmiste actuale. În general, trebuie să fim informaţi, pentru a ne feri. Sunt semne că timpul se grăbeşte, dar nu ştim cu certitudine cum vor evolua lucrurile pe acest glob. Sunt multe zvonuri, dar numai Dumnezeu din Ceruri ştie care sunt planurile Sale cu această planetă tulburată. Oricum, să fim pregătiţi pentru orice, chiar şi pentru o lume mai bună!...

Revenind la titlul acestui articol: AVEM NEVOIE DE MIRACOLE?

3.

Nick, un om fără nici o speranţă, avea cu adevărat nevoie de un miracol. Iar Dumnezeu l-a făcut. Dar nu în forma aşteptată de el, ci cu un impact mult mai mare. Iată povestea sa, în filmuleţul de mai jos…

9 iunie 2009