În acest videoclip, maestrul iluminat ADYASHANTI ne explică că trezirea spirituală are trei nuanţe diferite, în funcţie de nivelul unde se manifestă Conştiinţa divină: nivelul capului, al pieptului şi al abdomenului. Conform yoga, sunt cele trei chakre importante: ajna, anahata şi manipura. Trezirea la nivelul inimii îndulceşte experienţa transcendentă de la nivelul capului, iar trezirea la nivelul pântecului îi dă o mare stabilitate. Poate că aşa se explică diferenţele dintre părerile şi relatările unor iluminaţi. (videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului).
«Petrecând timp în această stare, oferindu-i atenţie şi timp, dăruindu-i inima şi afecţiunea ta şi conştienţa ta – desigur, este ceva foarte puternic.
Mai există un element, motivul pentru care am vorbit despre iubire. Este un tip de realizare – nu ştiu dacă m-aţi mai auzit vorbind despre asta, dar nu voi intra în detalii, că ar dura prea mult.
Există mai multe moduri în care conştiinţa se poate manifesta şi o poţi experimenta, fiecare dintre ele având legitimitate în propria realitate.
Cu alte cuvinte, de multe ori auzim vorbindu-se despre conştiinţă ca fiind doar „nenăscutul, nemuritorul, spaţiul pur, conştiinţa pură”. Asta numesc eu trezirea la nivel de minte, dar asta nu înseamnă că e creată de minte, ci trezire din minte. Când eşti trezit la nivel de minte există conştiinţă deschisă, pură, necondiţionată. Poţi simţi asta fără să fii trezit la nivel de inimă, căci trezirea la nivel de inimă are o calitate diferită. Aici (sus), este deschidere, spaţiu, transcendenţă, nimic nu se întâmplă, nimic nu te răneşte, este un spaţiu în care totul apare şi dispare.
Dar la nivel de inimă, aici, fiindcă inima este de asemenea un organ de percepţie, şi aici este un loc unde poate veni conştiinţa şi să o folosească ca organ de percepţie. Deci la nivel de inimă, conştiinţa nu e doar vacuitate şi nimic, ci aici începem să simţim că acel vid, da, este gol, este pur, dar mai există o bogăţie, o intimitate, un sentiment de apropiere extraordinară. Cum a spus odată un maestru zen, este „absoluta intimitate cu cele 10000 de lucruri”. Simţi totul mai aproape decât aproapele.
Aici (sus) este transcendenţă, ivindu-se în cap, conştiinţa se trezeşte la nivel de minte. Iar (în inimă) este intimitate. Poţi avea una fără cealaltă, iar deseori oamenii chiar au una fără cealaltă.
Şi mai este, desigur, conştiinţa în zona abdominală, care are o calitate diferită aici, la nivel de abdomen. Şi aici este vacuitate, dar eu o numesc „un munte de vacuitate”, pentru că este un gen solid de calitate împământată a vidului infinit, când îl experimentezi de la acest nivel de abdomen. Nu e doar spaţiu, ci acum parcă spaţiul e gros şi solid ca pământul.
Ideal, toate acestea ar trebui să facă parte din experienţa individuală, dar deseori nu se manifestă aşa la început sau, cel puţin, ele nu funcţionează toate simultan în mod complet şi luminos de la început.
Dar mai întâi, să ştim că trezirea, acea prezenţă spirituală se poate manifesta într-un mod diferit la nivel de inimă.
Deci dacă aţi avut o experienţă a conştiinţei la nivel de minte, v-a rămas o întrebare: Cum se manifestă această expansiune infinită a conştiinţei când e percepută prin inimă? Este oare diferită şi în ce fel? Care sunt diferenţele de calitate şi care sunt schimbările subtile de percepţie?
Cum spuneam, cuvintele acelui maestru budist au fost „absoluta intimitate cu cele zece mii de lucruri”. Zece mii de lucruri însemnând totul. Aceasta e şi experienţa mea: o absolută intimitate, care cred că este o descriere mult mai bună decât unime, pentru că unimea este un gen de abstracţie – da, totul e una, dar ce înseamnă, de fapt, asta?
Nu rătăcim într-o stare de genul „O, ştiu că totul este una!” – asta nu înseamnă nimic. Experienţa este de totală intimitate. Iar când începi să o simţi aici (la mijloc), îţi modifică felul în care acţionezi şi are un efect profund asupra stării mentale, mintea, preocupările minţii.
Pentru că trezirea pe aceste niveluri diferite şterge tipuri diferite de neînţelegeri, tipuri diferite de condiţionări. La nivel de minte, trezirea va afecta un anumit tip, la nivel de inimă, va afecta un cu totul alt tip, iar la nivel de abdomen, un alt tip.
Când cobori cu conştiinţa la nivel de abdomen, mintea devine extraordinar de tăcută. Nu complet tăcută, căci asta ar însemna o minte moartă. Dar foarte, foarte, foarte tăcută.
Deci, începem să percepem de la nivel de inimă. Este foarte important, pentru că, cum se vede mintea, acea minte plină de naraţiuni, cum este ea?
La nivel de spaţiu este doar: „Ok, în conştiinţa infinită apare o stare condiţionată a minţii”. Conştiinţa n-are nicio problemă cu mintea, dar ocazional o foloseşte. Sau te poate prinde. Senzaţia asta poate penetra multe stări mentale, dar nu pe toate. Unele dintre ele continuă să se recirculeze, iar asta înseamnă că trezirea la nivel de minte nu are efecte asupra acestor stări mentale. Altceva trebuie să fie perceput.
La nivel de inimă, aici mintea este privită foarte diferit decât la trezirea la nivel de minte. La nivel de inimă există o spontană „absolută intimitate”. Deci percepţia din inimă este intimă, dă o senzaţie completă de iubire, apropiere şi acceptare. Nu spune, rece, „ignoranţă condiţionantă, neadevărată”. Nu aşa spune inima. Inima spune cam aşa „Ignoranţă condiţionantă, da, desigur, sărăcuţa de ea!”. Este o nuanţă de apropiere.
Şi mai există anumite momente când stările mentale şi, desigur, cele emoţionale foarte puternice, nu se vor linişti fără inimă, fără iubire. Transparenţa infinită nu va atinge unele dintre aceste stări mentale şi cu atât mai puţin unele stări emoţionale. Iubirea are un mod de a penetra lucrurile cu care nici măcar mintea trezită nu se poate compara. Aşa că începi să o simţi, cum simte inima…
- Deci, într-un fel, trezirea nu poate fi doar pentru minte, trebuie să apară şi la celelalte niveluri.
- Absolut! În cele din urmă, da. Poţi rămâne în minte, unii o fac, se agaţă de ea şi devine noua lor identificare: „Eu sunt expansiunea infinită a conştiinţei pure”. E minunat, mergeţi acolo, staţi acolo, poate fi beatific şi este libertate, fiindcă nu eşti condiţionat de timp şi spaţiu. Dacă chiar reuşeşti să te detaşezi acolo, este fantastic.
Dar, una la mână, nu este completă, e doar o parte a poveştii. Nu că n-ar fi adevărat, însă nu e complet adevărat. Şi, doi la mână, de obicei, oamenii se cam plictisesc acolo. Este libertate, dar apoi devine cam plictisitor, e cam uscat, cam deşertic. Mă înţelegeţi?
Şi atunci ceva din noi începe să meargă mai departe. Atunci conştiinţa spune „Ok, aici (la mijloc) e ceva mai mult.” Aceeaşi conştiinţă, nu alta, dar aici e mai mult ce poate fi realizat, ceva mai profund, ceva mai intim, ceva apropiat.
Şi ca să ajungi la el, pleci de aici, din detaşare, metaforic vorbind, conştiinţa trebuie să înceapă să se încline, se înclină puţin spre în faţă, intră în experienţă, în loc să fie doar expansiunea în care experienţa se întâmplă. Se aşază treptat în experienţă şi, până la urmă, intră complet în experienţă şi se experimentează pe sine, trezirea intră în experienţă şi în interiorul stărilor mentale.
Şi atunci, fiind pe acel nivel intuitiv, acele stări mentale şi viaţa ta emoţională înţeleg intuitiv, nu intelectual, că nici ele nu sunt separate de aceasta. Şi ele sunt alcătuite din aceeaşi substanţă, deci găsesc o cale de a se întoarce pe terenul lor comun.»
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
20 iulie 2020