<  Pagina Nondualitate radicală


Alan Watts - "Să zicem că eşti Dumnezeu, visând visul Lui"

Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului down

Textul videoclipului cu Alan Watts

Să zicem că eşti Dumnezeu. Să zicem că ai la dispoziţie tot timpul, toată eternitatea şi toată puterea. Că ţi s-ar da puterea de a visa orice vis pe care ai vrea să-l visezi în fiecare noapte. Tu ce ai face?

Ai putea visa orice interval de timp: ai putea visa 75 de ani într-o noapte, o sută de ani într-o noapte, o mie de ani într-o noapte. Şi ar putea fi orice ţi-ai dori. Te hotărăşti înainte să te culci: „În seara asta am să visez aşa şi aşa.”

Ei bine, normal, ai începe prin a-ţi îndeplini toate dorinţele. Ai avea parte de toate plăcerile pe care ţi le poţi imagina, cele mai minunate mese, cele mai încântătoare aventuri de dragoste, cele mai romantice călătorii. Ai putea asculta muzica pe care niciun muritor nu a auzit-o şi vedea peisaje dincolo de cele mai îndrăzneţe vise ale noastre.

Şi pentru câteva nopţi – poate pentru o lună întreagă de nopţi – ai continua aşa, distrându-te de minune. Dar apoi, după o vreme, ai începe să te gândeşti: „Ei bine, am văzut destule. Hai să mai condimentăm. Să avem parte de puţină aventură.” Şi, prin urmare, ai visa că eşti ameninţat de tot felul de pericole. Ai salva domniţe de balauri, te-ai angaja, poate, în bătălii remarcabile, ai fi un erou. Şi odată cu trecerea timpului, ai îndrăzni să faci lucruri din ce în ce mai scandaloase.

Iar la un moment dat în joc, ai spune: „În seara asta am să visez în aşa fel încât să nu ştiu că visez.” Ca să iei experienţa visului drept realitate absolută. Şi ce şoc când te vei trezi! Şi chiar te-ai speria singur.

Şi apoi, în nopţile ce urmează, poate că ai îndrăzni să experimentezi cele mai extraordinare lucruri, doar pentru contrastul faţă de starea de trezie. Ai putea, de exemplu, să te visezi în situaţii de sărăcie extremă, boli, agonie. Ai putea, cum s-ar zice, să lucrezi cu vibraţia suferinţei până la cel mai intens punct al ei, iar apoi dintr-o dată – vup! – să te trezeşti... şi să descoperi că, până la urmă, n-a fost nimic altceva decât un vis şi totul este perfect în regulă. Şi ai spune: „Uau, omule! Asta a fost super tare!”

Păi, de unde ştii că nu asta faci deja?! Tu, care stai acolo cu toate problemele tale, cu toată situaţia ta complicată de viaţă, ascultând-mă. S-ar putea să fie chiar visul în care te-ai decis să intri. Dacă îţi place, super tare! Dacă nu-ţi place, ce distractiv va fi când te trezeşti!... 😊

extras din "COSMIC DRAMA ESSENTIAL LECTURES, PROGRAM 5," 1972, de la 00:05:29

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
9 noiembrie  2025

Link-ul: youtube.com/watch?v=cqFuYDou8lo