<  Pagina Nondualitate radicală


Andreas Müller - "Eu sunt" este visul

Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului down

Întâlnire în Amsterdam, 6 octombrie 2024

Introducere

Vă promit că nimeni nu va câştiga nimic în această după-amiază, în esenţă, pentru că nu există nimeni. Acesta este visul, iluzia: că ar exista nişte eu-ri aici, că noi am fi eu-ri, că ar exista în corpurile noastre o conştiinţă sau o prezenţă, ceea ce suntem cu adevărat. Această experienţă, această senzaţie de prezenţă este iluzorie. „Eu sunt” este visul şi este singurul vis.

Şi toate căutările, toate ideile despre o realitate mai profundă, că ar mai fi ceva ascuns în ceea ce se petrece aici, vreo esenţă, sau că ar avea o valoare, un scop – toate aceste idei apar doar în cadrul acestui vis că „eu sunt”. Există speranţa că ar fi ceva mai mult decât doar ceea ce se întâmplă.

Şi, într-un fel, persoana presupune şi caută constant acest lucru. Persoana a venit aici ca să obţină ceva, un fel de împlinire. Caută înţelepciune, intuiţie, sentimente plăcute, gânduri interesante şi, desigur, în lume caută, de asemenea, ceva adevărat sau real, dragostea adevărată, libertatea adevărată, împlinirea adevărată, fericirea adevărată, poate iluminarea, adevărata claritate, ceva care să rămână definitiv, nu doar acele scurte momente de beatitudine sau de înţelegere sau de cunoaştere, ci ceva care, cumva, rămâne şi pe care se poate baza, care să fie mereu a ei.

Ceea ce spunem noi aici este că toate acestea fac parte dintr-un vis. Întreaga realitate personală este o iluzie.

*

- Absolut. Dar tocmai asta-i problema cu persoana, faptul că aşa percepe ea realitatea naturală. Pentru persoana care stă aici în cameră sună cam... „Da, bine, dar ce caut eu aici, totuşi? E frumos, dar...” Deci persoana este chiar acel sentiment de „Bine, sunt aici, dar ce se poate face?”. Persoana priveşte realitatea naturală ca pe ceva din care trebuie să se elibereze şi să se trezească într-o stare sau într-o experienţă mai bună.

Însă ceea ce vorbim aici este că Asta, ceea ce se întâmplă, este totul şi plin de viaţă, viu şi total. Dar este o totalitate în care persoana nu poate intra.

Şi da, unii consideră asta a fi ceva foarte negativ şi nihilism. „Nu-i nimic aici pentru mine”. E adevărat, nu-i nimic aici pentru persoană. Dar, oricum, persoana percepe viaţa într-un mod iluzoriu. Bineînţeles, Asta este totul. Nu lipseşte absolut nimic. Dar nu pentru că ar fi ceva bun sau pentru că ar fi o experienţă distractivă şi minunată şi plăcută. Ci este starea naturală, fără a fi nevoie ca cineva să O vadă.

Însă visul este: „Dar vreau să O văd. E inutil dacă nu O văd.” Aşa simte persoana. „Bine, Asta o fi totală şi măreaţă şi întreagă şi completă, dar ce rost are, dacă nu O pot vedea şi eu?”...

Nu poate fi folosită, nu este pentru utilizare practică.

- Nu

- Nu.

- Nu. Observatorul însuşi este visul. Făptuitorul şi observatorul. Observatorul este sentimentul de a fi separat de ceea ce este observat. Şi, după cum începuserăţi să întrebaţi, era acolo deja o speranţă... „Are mai multă valoare să fac asta decât aia?”. Şi asta vine la pachet cu observatorul. Nu există vreun observator neutru. În spiritualitate se spune că ar fi posibil. Însă observatorul nu este niciodată neutru.

- Nu, exact, pentru că încerci să faci un pas înapoi şi să observi Asta. Aşa speră persoana, că poate face un pas înapoi ca să vadă o imagine mai mare, dându-se chiar şi mai în spate ca să vadă un adevăr şi mai mare. Dar speranţa asta face parte din vis. Este fără speranţă. Sau aparent fără speranţă. 😊 Ce frumos...!

*
Atunci când spun „nu este necesar să fii aici”, persoana se gândeşte imediat „Aha, deci nu ar trebui să se întâmple”. Persoana se gândeşte imediat: „Bine, dacă nu-i nevoie să fiu aici, aş putea sta afară şi să mă
bucur de soarele după-amiezii..." Să caute nondualitatea prin parc.

Nu, există doar ceea ce pare să se întâmple, dar nu are niciun motiv. Deci noi stând împreună aici este ceea ce pare să se întâmple, fără vreun motiv. Nu pentru că ar fi nevoie să fie aşa, nu pentru că trebuie să fiţi aici. Nu. Nimeni nu trebuie să fie aici pentru vreun motiv, dar asta pare să se întâmple.

Iar dacă cineva se simte deschis şi atras aici, la fel, este ceea ce pare să se întâmple. Dar nu pentru că trebuie să fie aşa şi nu pentru că ar întâlnirea asta ar avea vreo valoare.

- Da, aşa este.

- Exact asta spun. Pentru persoană, cuvântul "inutil" capătă instantaneu o nuanţă negativă: „Dacă este inutil, nu ar trebui să existe”. Dar întregul univers este inutil şi se pare că există, nu-i pasă.

Aş mai adăuga că „inutil” ar fi interpretat de persoană ca ceva sec şi negativ, ceea ce nu-i ce sugerez eu.
Este, pur şi simplu, inutil, adică este libertate şi e minunat că este inutil. Doar că nu şi pentru persoană.

Este o mare libertate în faptul că nimic de aici nu poate fi folosit.

- Este o mare libertate în faptul că nimic de aici nu poate fi folosit. Persoana suferă deoarece crede că are nevoie de ceva din lume, din propriile gânduri, din propriile sentimente, din, ştiu eu, cumpărarea unei case sau orice altceva. Toate acestea sunt inutile.

*

- Da, dar încă mai aşteptam. Încă mai speram că... Nu eu am ales, considerând că ar fi cel mai bun lucru.
Încă mai credeam... încă mai speram la o altă zi.

- Oh, nu.

- Nu, nu a existat niciodată ceva numit „viaţa mea”. Era o iluzie. Nu. Nici nu-mi pot imagina ce ar fi "viaţa mea". Fiindcă asta nu s-a întâmplat niciodată. Nici măcar nu a existat vreodată. Şi, bineînţeles, această senzaţie că ceva lipseşte aparţine doar iluziei. Nu e adevărat că ar lipsi ceva.

Nimănui de aici nu-i lipseşte ceva şi nimănui de aici nu-i trebuie ceva. Ăsta-i visul, mereu. Nu lipseşte nimic, nimic din ce se doreşte.

- Oh, absolut.

- Da. Aici nu există nicio dorinţă să mai am vreo experienţă. Nu am nicio listă de dorinţe.

- Exact, eul nu experimentează nimic aici...

- Nu. E libertate...!!! 😊

- Bineînţeles. Păi, numai asta are, experienţe.

- Da, da. Cum spuneam, există întotdeauna acest sentiment: „Ei bine, nu pot pleca acum, sunt în mijlocul vieţii mele şi mă mai aşteaptă atât de multe evenimente în agendă, lucruri promiţătoare, desigur, sărbători şi, posibil, în viitor... noi parteneri, noi revelaţii...

- Mai multe întâlniri despre nondualitate...

- Mai multe absenţe superbe după ce l-am întâlnit pe Andreas... 😊

*

Nu-i nimic greşit în faptul că iluzia tot încearcă să scape de ceea ce se întâmplă, căutând mereu altceva.
Ce altceva ar putea ea face?! Şi nu o judecăm.

- Desigur, este o urare sinceră să ai o experienţă împlinită.

- Este doar o iluzie. Asta e drăguţ la căutător, că el nu vrea să aibă o falsă experienţă de iluminare. Caută sincer de a deveni un eu fericit şi împlinit. Este complet inutil, dar...

*

- Chiar aşa? 😊

- Nu, nu am suferit. Nu. Era o iluzie. Nu a fost nicio suferinţă. Nu este suferinţă nicăieri aici. Deci nu am suferit, era doar o ficţiune.

- Absolut, da. Nu a fost niciodată un fapt real. „Sunt neîmplinit” nu este niciodată un fapt. „Sunt un eu şi am nevoie de ceva de la viaţă”... Nu. Nimeni de aici nu a avut nevoie de nimic toată viaţa lui. Nu, nu. Nimeni dintre voi nu avea nevoie să devină iluminat sau să iubească cu adevărat sau să afle care-i rostul vieţii etc. Toţi aţi nimerit aici fără să aveţi realmente nevoie de aceste chestiuni.

Însă aveţi acest vis că „trebuie să găsesc ceva”. Se pare că a funcţionat până acum...

*

- Nu, este sfârşitul întâmplării, este momentul adormirii. Pentru prima dată, încetează să se mai întâmple ceva.

*

Eul e conştiinţa de sine, această impresie că sunt prezent aici ca entitate conştientă, mă simt pe mine însumi, sunt conştient de prezenţa mea. Atât de multe învăţături personale spun că "tot ce există este conştiinţă", prin asta spunând că „tot ce există sunt eu”, ceea ce este puţin cam arogant. Dar reflectă experienţa personală că „eu sunt totul”.

„Tot ce ştiu este că exist. De ce? Pentru că asta simt.” Este tot ce ştie: „Eu sunt”. Este imposibil altceva...
De aceea nu este ceva greşit sau o neînţelegere.

- Desigur, aşa gândeşte eul.

- Asta-i chestia amuzantă cu eul: nu se cunoaşte decât pe sine însuşi şi, astfel, răspunsul căutării nu poate fi decât el însuşi. „Sunt conştient, sunt neîmplinit, dar poate când voi fi mai conştient...”. „Am bani, dar poate că nu suficienţi, dar dacă voi fi conştient că am mai mulţi bani...”. „Mă trezesc în fiecare dimineaţă, sunt aici, dar poate că atunci când mă voi trezi cu adevărat, voi fi mai împlinit”. „Poate dacă voi fi mai prezent în relaţia sentimentală, la birou, în acest moment...”

- Este singurul lucru pe care îl are.

- Este singurul instrument pe care îl are: pe el însuşi.

- Da, desigur.

- Asta pare să se întâmple atunci când există iluzia de a fi cineva, aşa se simte şi nu există altă posibilitate.

*

- Oh, bineînţeles că nu. Nu, nu. Aşa cum spuneam, persoana nu ar alege niciodată asta. De ce ar alege persoana să nu existe? Nu are sens. De fapt, oricum nu este alegerea persoanei. Persoana nu joacă aici niciun rol, pentru că este o iluzie.

Dar persoana, desigur, vrea să continue să trăiască şi să spere la posibilitatea că... mâine ar putea câştiga ceva. Dar persoana nu poate înţelege, fiindcă nu e logic, că nu-i nimic de obţinut. Nu poţi convinge persoana că Asta e o aparenţă goală. Persoana va spune întotdeauna „Cine ştie? Poate că mâine voi deveni iluminat." "Nu s-a întâmplat până acum, dar cum poţi să-mi dovedeşti că mâine nu se poate întâmpla?!”

Şi este adevărat că nu se poate dovedi. Aşa că persoana va gândi întotdeauna: „Dacă pot alege, aleg să rămân pentru încă o zi". "Cine ştie, poate că...” „Ce pierd dacă mai încerc o dată, doar încă o zi, care-i problema?”.

Da, desigur. Şi nu afirm că persoana ar trebui să facă altfel. Nu spun că, prin dispariţia eu-lui, realitatea ar fi mai bună. Este aceeaşi realitate, acelaşi întreg, în ambele variante. Aşa că nu fac publicitate pentru nondualitate şi nici nu cred în ascuns că persoana ar trebui să vrea să dispară... nu, nu.

- Subiectul despre care vorbim aici nu este ceea ce caută persoana, nu asta doreşte şi tânjeşte ea.

- Da, ceva de genul ăsta. Cineva care a devenit "nimeni". 😊

- „Să navighez un pic mai uşor prin viaţă, pentru că acum nu mai sunt cineva.” Este inevitabil. Persoana va trăi în astfel de imaginaţii, despre o viaţă mai uşoară, mai împlinită. Născoceşte astfel de idei. Şi suferă pentru că nu le obţine, pentru că rămân doar speranţe, un ideal pe care nu-l va trăi niciodată.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
25 ianuarie 2025

Link-ul: youtube.com/watch?v=-L8xXTbCLzs

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube "The Timless Wonder" al lui Andreas Muller, videoclip publicat pe 11 decembrie 2024.