Andreas Müller - Iluminarea persoanei nu va veni niciodată

Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului

Întâlnire pe Zoom, 4 mai 2025

Introducere

Ceea ce discutăm aici este destul de simplu într-un fel, deoarece realitatea naturală este tot ceea ce există și există doar ceea ce pare să se întâmple, iar simplitatea constă în faptul că se întâmplă deja. Faptul că stăm împreună aici, în fața ecranelor noastre, este realitatea naturală și fără efort. Este fără efort. Nimeni nu o face, nimeni nu o poate manipula, nimeni nu poate împiedica nimic să se întâmple, și se întâmplă absolut fără niciun efort.

Singura iluzie este că ar exista un sine separat, un sine separat aflat pe o cale către ceva mai mare. Împlinirea personală - asta ar fi ideea de ceva mai mare. Iar această impresie aparține energiei căutării. Eul este cel care caută, iar eul este impresia energetică a separării, automat. Definindu-se energetic ca fiind "ceva", se definește automat ca fiind separat. În momentul în care noi suntem "ceva", părem a fi separați de tot restul.

Deci, instantaneu, apare această impresie: eu și lumea, eu și gândurile mele, eu și corpul meu, eu și sentimentele mele. Şi nu este nimic în neregulă cu asta, desigur.

Totuşi, odată cu această impresie de a fi separat, pare să existe acest sentiment de a fi dat afară din paradis, ca și cum s-ar fi pierdut ceva foarte profund, o inocență, o pace, ceva foarte natural, de care, brusc, cineva a fost separat. Şi de aici provine căutarea, din nou spun, în mod natural.

Este firesc ca eul să caute. Doar că-i aparent inconfortabil. Există un disconfort care merge mână în mână cu această senzaţie de "eu sunt". Așadar, în mod natural, căutarea provine din acest disconfort.

Dar cum persoana poate doar experimenta, persoana fiind experimentatorul, ea nu poate căuta decât o altă experiență: împlinirea personală. Și cum această împlinire nu există acum şi aici, se presupune că va fi în viitor. "Să sperăm că va fi în viitor. Nu poate fi decât în viitor. În trecut ar fi trist, iar acum nu se întâmplă. Așa că trebuie să fie în viitor." Și astfel apare presupunerea că eşti pe o cale către acest ideal.

Și, de obicei, în lumea persoanei, singura întrebare este: cum pot deveni împlinit? Iar această întrebare îmbracă diverse forme: Cine sunt eu? Ce ar trebui să fac? Ce mă va face fericit? Ce îmi va oferi împlinire? Ce ar trebui să nu mai fac?

Și, de obicei, în lumea persoanei, există o mulțime de aparente răspunsuri la această întrebare. Cred că toată lumea de aici știe ce ar trebui să facă: să renunțe, să accepte totul... şi o mulțime de alte lucruri... "Fă mai mulți bani! Fii mai disciplinat! Fii mai prezent! Nu lua lucrurile atât de personal!" Şi toate acele îndemnuri... Cred că toată lumea de aici știe aceste lucruri.

Cu toate acestea, deoarece acest eu este o iluzie, este complet imposibil să faci aceste lucruri, în primul rând. Și, în al doilea rând, ele oricum nu vor aduce ceea ce persoana jinduieşte, din cauză că toată această idee de împlinire personală are loc doar în vis. Este doar o iluzie la care visăm: să devenim împliniți, iluminați, eliberați, să devenim un non-eu... orice crede persoana că îi va oferi împlinirea.

Ceea ce discutăm aici este că toată această dinamică, această impresie de a fi cineva și impresia de a căuta, de a fi pe o cale... de câștiguri și pierderi, dacă fac ceva, capăt ceva, dacă meditez, câștig un pic de pace, fac asta și primesc ceva în schimb - însă toată această dinamică este iluzorie. Ca o descriere, s-ar putea spune că este o realitate artificială. Chestia cu toate aceste ingrediente e că toate sunt visate.

Acesta este motivul pentru care persoana nu va ajunge niciodată la ele. Acesta este motivul pentru care, în ciuda tuturor încercărilor sincere, împlinirea nu a avut loc încă. Nu se poate, deoarece întreaga realitate este o iluzie.

Iar vestea bună este că acest tip de împlinire, această împlinire personală nu este deloc necesară. Ceea ce pare că se întâmplă este în mod natural întreg și complet, într-un mod foarte natural și obișnuit. Nu are nevoie de nicio experiență specială. Nu este nevoie ca vreunul dintre noi să fie sau să nu fie într-un anumit fel. Aceasta este libertatea despre care vorbim aici. Și, în același timp, este iubirea despre care vorbim aici. Aceasta este perfecțiunea liberă, care nu merge nicăieri, care nu are nevoie de nimic, care este necondiționată.

Deci asta este. Nimeni nu va ajunge şi nu trebuie să ajungă undeva. Eliberarea, în acest sens, ar fi doar dispariţia acestei impresii de a fi cineva, dar care nu se întâmplă cuiva anume.

Eul face mereu un pas înapoi. "Ok. Hai să vedem cum să ne descurcăm cu chestia asta. O! Acum se întâmplă asta. Să ne păstrăm calmul. Ce vom face acum?" Asta ar considera persoană că-i o reacție matură la evenimente. "Să ne îndepărtăm puțin de ele pentru a le ține sub control."

- Dar au existat şi momente, sunt sigur că și tu, când meditai, credeai că ai descoperit o nirvana indescriptibilă, dar era doar o altă descriere sau sentiment sau experiență.

Da.

- Nu era ceva real.

Deloc. Nu, deloc. Nu aș fi vorbit cu cuvintele tale, dar, da, prezența, descoperirea a ceva foarte prețios, un mod prețios de a te experimenta pe tine însuți ca fiind viața, prezent, plin de pace, stabil. Nu s-a dovedit atât de stabil pe cât am crezut, dar în acele momente așa simţeam. Da, desigur.

- Da, da, da.

Nu știu de câte mii de ori am crezut că găsisem răspunsul la chestiunea vieţii.

- Categoric. Categoric. Da, da, da.

Nu doar conceptual, ci și în modul de a fi, în modul cum experimentam lumea. Mă gândeam: "O, wow, asta este! Acest sentiment de a mă experimenta în acest fel, ăsta trebuie să fie răspunsul." Și desigur, imediat: "Cum pot rămâne acolo? Sau cum pot să păstrez asta pentru mine?"

- O, eu am trecut direct la predarea ei. O, cum pot să predau asta? O, Doamne! Dar să recunoaștem, există o întreagă industrie în această zonă de interes. Meditație, transă, toate astea, le-am făcut ani de zile și pe-astea. Ca proiect științific, nu căutare personală - aşa îmi spuneam eu mie. Dar da, da, căutarea...
există sau nu există, dar asta nu va fi niciodată recunoscută de către un eu. Nu poate fi niciodată recunoscută. Imposibil.

Da.

- Cine ar recunoaște-o? Scuze, n-am vrut să ridic vocea.

Exact. Și ce ar fi de recunoscut? Toată ideea asta că ar exista "un adevăr care trebuie recunoscut" face deja parte din vis.

- Nu puteai să-mi spui asta mai devreme?! 😊 Iar ideea asta nu poate fi procesată de intelect. Adică, din câte știu eu, nu prea cred asta.

Nu poate fi procesată de intelect, din cauză că intelectul este o altă aparență. Nu este real. Nu este undeva în afară, capabil de a procesa.

- "Ştiam că vei reuşi. Te-ai descurcat bine!"...😊 Mulțumesc, Andreas.

Mulțumesc şi eu.

Întrebare din chat:

"Deci nu există niciun răspuns la chestiunea vieţii. Toate metodele sunt în zadar. Sau există un fel de îmbunătățire aparentă?"

Ei bine, da, nu există niciun răspuns la viață. Asta-i chestia, Viața sau aparenţa este totul. Deci nu are o concluzie. Nu există 1) ce se întâmplă, și 2) eu să ajung la o concluzie despre asta. ASTA nu are un mesaj. Nu ne învață nimic. ASTA nu are nimic de spus. Pur și simplu este Ea însăși. Totul este doar Ea însăși.

În acest sens, toate metodele sunt, zadarnice. Nicio metodă nu are capacitatea de a aduce împlinirea persoanei. Pentru că ideea de a practica, ideea ca eu să încerc să fiu într-o anumită stare, să mă strădui să abordez viața într-un anumit mod de a fi e doar parte din această lume iluzorie a persoanei. Și în acest sens, nu există nici îmbunătățire.

Desigur, în cadrul aparenței, tot felul de lucruri se pot îmbunătăți. Îți poți calma gândurile, poate... pentru o vreme. Poţi învăța să joci șah, sau să cânţi la vioară, sau o altă limbă, sau altceva.

Există însă o singură îmbunătățire pe care persoana o caută de fapt: eu - să devin mai împlinit, eu - să mă apropii de împlinirea mea viitoare, eu - să mă îmbunătăţesc în acest sens. Dar asta, pur și simplu, nu se întâmplă, deoarece căutătorul care eşti acum, aparent - dacă există un căutător - este exact același căutător de acum 10 ani, 20 de ani, 30 de ani. Este aceeași dinamică, indiferent de cât de multe îmbunătățiri au fost în viața ta aparentă. Deci îmbunătățirea eu-lui nu se întâmplă.

- Într-adevăr, asta, da.

Da, și poate că, aparent, chiar ai învăţa să devii mai amabil. (Nu am idee cum ar funcționa asta.) Dar nu ţi-ar aduce ceea ce cauţi de fapt. Ar fi doar menținerea constantă a unei stări artificiale de calm și bunătate.

- Da, și nu va dura mult timp. E o mască.

Exact.

- Cât timp aici e o persoană, va fi doar acțiunea unei persoane.

Exact.

- Doar când iluzia dispare, poate apărea o schimbare, dar nu este atât de importantă.

Absolut, da, da. Și cred că ai spus-o foarte corect. Toate aceste metode aduc doar un rezultat momentan. Dar impresia mea este că în poveste, unii oameni se pot obișnui cu metodele lor. Și să simtă că asta-i o îmbunătățire. Nu se simte un entuziasm de genul: "O, funcționează! Minunat! Am fost bun." Ci devine ca o experiență naturală. Iar asta persoana ar putea considera a fi o îmbunătățire. "Îmi este mult mai ușor să rămân calm. Am nevoie de mult mai puțin efort." Dar, de fapt, e vorba tot de o strădanie. Sunt tot aceleași experiențe trecătoare.

- Exact. Te obișnuiești cu asta.

Exact. Te obișnuiești cu asta. Iar eu am avut parte de multe din astea. Și am fost atât de surprins cum toate îmbunătățirile mele psihologice și spirituale, pe care credeam că le am după 10 ani de căutări sincere și revelaţii și chestii d-astea, cum toate au dispărut aproape dintr-o dată când eul s-a dizolvat. Toată pacea artificială și bunătatea la care lucram au dispărut... 😊

- Da. Ca să vă spun adevărul, nicio metodă nu mă ajută. Dar când particip la aceste întâlniri, ceva se mișcă în interiorul meu. Și automat nu mai iau lumea în serios după ce particip la aceste întâlniri. Şi, de asemenea, nu durează mult. Dar metodele sunt absolut inutile pentru mine. Cred că aceste întâlniri sunt
mai utile decât orice metodă. Dar, ca să vă spun adevărul, efectul nu durează mult, poate două ore după întâlnire, și atât. Eul se întoarce din nou.

Da, e în regulă. S-a spus foarte deschis aici că aceasta nu este o metodă.

- Exact.

Da, contactul cu această energie sau cu acest mesaj poate aduce o eliberare, pentru o vreme, de această căutare și de energia personală. Cu toate acestea, nu este o cale. Nu încearcă să vă învețe să deveniți așa. Dar înțeleg perfect ce se întâmplă. Pare să aibă un impact sau un efect pentru o vreme. Și apoi căutătorul se întoarce.

- Da. Și nu o poţi avea. Și nu-ți dă niciun răspuns. Asta-i o nebunie. Vrei să ajungi acolo, dar nu poți.

Da, da.

- Cu toții ne-o dorim. De ce participăm aici? Fiindcă cu toții ne dorim asta. Dar nu se întâmplă în acest mod. Ori vine, ori nu vine, de la sine.

Da, şi această jinduire dispare. Nici măcar nu-i vorba că ceva ar veni sau nu, ci că însăşi aşteptarea ca "ceva să vină" se dovedește a fi iluzorie.

- Da, da.

Nimic nu va veni.

- Da, da, exact.

Va fi doar viața, dar fără această aşteptare. Nimic altceva nu se va schimba. Dar, desigur, după această dizolvare, unele lucruri s-ar putea schimba. Dar, în esență, e vorba de o viață obișnuită, fără dinamica unei permanente căutări.

- Frumos. este foarte frumos, Andreas. Mulțumesc foarte mult.

Mulțumesc și eu. Da, este mult mai simplu decât presupunerea că trebuie să se reveleze "Marea Întregire"
sau că trebuie să apară o Lumină mare, glorioasă, aurie, strălucitoare... Dar nu.

- Mulțumesc, Andreas. Mulțumesc foarte mult.

Mulţumesc şi eu.

- Deci spuneți că nu este nevoie de nimic.

Nu este nevoie de nimic.

- Da.

Dar ar putea fi o neînțelegere. Nu știu în cazul dv., dar deseori apare o neînțelegere. Eu nu spun că "nu este nevoie de nimic pentru a te simți împlinit". Cred că aşa se interpretează adesea. Ci eu spun că "Nu este nevoie de nimic. Nici măcar a te simți împlinit nu-i necesar".

Am auzit adesea în învățăturile spirituale că "Nu este nevoie de nimic pentru a te simți împlinit. Nu trebuie să percepi. Poți doar să exişti și să te bucuri de viață, sau să fii recunoscător." Dar asta nu funcționează.Doar "nu e nevoie de nimic".

Povestea mea a fost puțin amuzantă. 😊 Mă cam săturasem să tot încerc să le fac pe plac celorlalți...Dar când această iluzie a dispărut, s-a dovedit că nici măcar nu făceam multe dintre acele lucruri. Ci, aparent, există doar o politeţe de caracter. De aceea, ori de câte ori încercam să fiu nepoliticos, nici asta nu prea funcționa. 😊

Dar nici nu sunt o persoană drăguță. E doar o aparență. Oricum, nimeni nu este o persoană. Este doar ceea ce pare să se întâmple. Nimeni nu este cu adevărat nici bun şi nici rău. Este doar o aparență goală.

- Andreas, mi-am dat seama că, atunci când am venit prima dată la aceste discuții, era evident că doream să găsesc o ușurare de greutatea de a fi o persoană.

Da, asta urmăreşte căutătorul: doar o ușurare. O ușurare plictisitoare.

- O ușurare plictisitoare, spui?

Ei bine, persoana nu crede că este plictisitoare, dar de fapt este destul de plictisitoare. Dar nu contează asta... Deci căutai o ușurare...

- Vroiam să întreb dacă ușurarea din cazul tău e aceeași ușurare pe care o caută persoana.

Nu, deloc. Nu au nicio legătură.

- Eliberarea de aici micşorează persoana.

Nu este pentru persoană. Este, da, eliberarea de persoană.

- Da.

Și este foarte diferită.

- Da, complet.

Chiar nu există nicio legătură. Ceea ce caută persoana este "Ah, ah, acum pot fi... ah, mulțumesc Doamne!" De fapt, nu înseamnă nimic. Nu este greșit ce caută, dar nu are nici o valoare. Dar aşa funcţionează interesul îngust al persoanei, pentru că, în cele din urmă, doar pe asta e focalizată.

Pentru persoană, această întâlnire a fost una de succes atunci când aşa SIMTE ea la final.

Iar meditația a fost de succes atunci când aşa SIMTE ea la final.

Și conversația a fost reușită atunci când aşa SIMTE ea la final că a fost.

Iar cititul unei cărți a fost un succes atunci când aşa SIMTE ea la final.

Dar, în cele din urmă, este vorba întotdeauna despre aceeași... experiență. Nu este nimic nou sau special în ea. Și chiar dacă nu este nouă și specială, persoana trebuie să-şi demonstreze, din nou, "Uite că funcționează. Minunat, mă pot SIMŢI din nou așa!" Dar, de fapt, nu înseamnă nimic.

Nu despre asta este vorba în viață. De fapt, viața nu este despre nimic. Dar asta include și faptul că viața nu este NICI despre asta.

Iar asta este singura preocupare a căutătorului. "Dar de ce nu?!" Haide să fim serioşi...! 😊

Asta este ideea persoanei despre momentul când "nu mai există eu", când "sunt iluminat", când "sunt împlinit", când "sunt realizat". Întotdeauna este aceeași experiență pe care persoana o caută de fapt. Atât este de instabilă.

În acest sens, în poveste, este foarte simplu. Nu este nimic special sau ascuns în legătură cu energia persoanei. Este doar aceeași dinamică, iar și iar și iar.

Avem o întrebare în chat, una dificilă:

- Andreas, moartea eu-lui se simte ca o contopire cu totul?

Ei bine, am spus dificilă pentru că nu se SIMTE ca o contopire cu totul. ESTE însăşi contopirea cu totul. Deci acest moment al contopirii nu mai este SIMŢIT. În momentul în care există senzaţia de mișcare către ceva - și, bineînțeles, contopirea cu ceva ar putea fi o senzaţie de mișcare, o experiență de mișcare către ceva - ar fi încă în visul persoanei.

Dar da, este un fel de contopire în tot. Iluzia separării se prăbușește sau se dizolvă în neant. Da, asta este.

Ceea ce vorbim aici este ca și adormirea. Cred că este o imagine bună. Deşi nu poate fi comparată, eliberarea nu poate fi comparată cu nimic. Dar există momentul în care ești încă treaz și apoi există adormirea efectivă. Ceea ce nu seamănă cu nimic. Este sfârșitul oricărei experiențe, sfârșitul oricărei senzaţii.

- Înseamnă că nu există conștiință.

Da. Da. Conștiința de sine, conștiența de sine este iluzorie.

- Și contracția este, de asemenea, o iluzie.

Ei bine, cred că o mare parte din contracție vine din impresia de a fi cineva.

- Da, așa e.

O încordare. Dar impresia mea este că contracţia e un simptom al acestei iluzii.

- Da.

Deci, o adormire din care nu te mai trezești niciodată. Asta ar fi eliberarea sau moartea. Da. E același lucru.

- Şi nu ar fi acolo cineva care să ştie că nu s-a mai trezit.

Da, absolut. Oh, da. Da, da, da. Și cred că acesta este unul dintre marile dezavantaje ale acestor întâlniri, nume că s-ar părea că eu aş şti chestia asta. Ca și cum aici s-ar fi întâmplat adormirea și, dintr-o dată, cineva ar şti-o și acum o spune lumii. Oh, nu! Pur și simplu, nu va mai fi nimeni acolo. Și acesta este cazul aici. Și aşa va fi pentru oricine.

Și, desigur, s-ar putea transmite o informație seacă, factuală, anume că nu există nimeni sau că iluzia a dispărut. Dar ea nu provine niciodată de la cineva care se trezește şi priveşte înapoi și este fericit de genul "Iluzia a dispărut! Grozav, am reușit!". 😊 Oh, nu, se va stinge, pur şi simplu. Și nu se va ști nimic. Și nimeni nu va fi ajuns. Nimeni nu va fi ajuns la starea să "nu fie" cineva sau ceva. Nu va exista niciodată acel moment de realizare, de a cunoaşte, de a fi ajuns, de a fi devenit - pentru nimeni de aici. Inclusiv pentru mine.

Știu că pentru persoană este o idee foarte înfricoșătoare, pentru că tocmai acest moment este tot ceea ce a căutat toată viața. Să se uite în urmă și să știe: "Am făcut-o. Am ajuns. Acum știu.". Nu contează ce anume știe. Unii oameni cred că ideea de "Eu sunt" îi va aduce eu-lui împlinirea. Alţii cred că ideea de "Eu nu sunt" îi va aduce eu-lui împlinirea. Dar acest moment de conștientizare, de a deveni conștient de adevăr... nu se va întâmpla.

Eliberarea nu are nimic de-a face cu asta. Este atât de naturală și obișnuită și fără ierarhie, fără ca cineva să aibă ceva sau să nu aibă nimic. Este, în acest sens, cu adevărat impersonală... pentru oricine.

În regulă. Deci, nu există decât ceea ce, aparent, se întâmplă. Totul este la fel de întreg și complet, dar pentru nimeni. Şi nimeni nu știe dacă ĂSTA e întreg și complet. Însăşi ideea de "a fi complet sau incomplet" este doar o parte a unui vis. Pur și simplu, ASTA nu se cunoaște pe sine. Ceea ce se întâmplă este EA însăși, dar nu se cunoaște și nu are nevoie să se cunoască. Este EA însuși oricum. Nu-i pasă de nimic. Este, pur şi simplu, doar ceea ce este.

Mulțumesc mult pentru participare. Vă doresc o zi frumoasă. Mi-a făcut plăcere...

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
13 mai 2025

Link-ul: youtube.com/watch?v=AWnvEvUtMrU

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube "The Timeless Wonder - English" al lui Andreas Muller, videoclip publicat pe 4 mai 2025.