<  Pagina Nondualitate radicală


Ariana reflects - "Viaţa fără locaţie şi fără relaţie"

Cu o exuberanţă drăgălaşă, iluminata Ariana ne mărturiseşte că nu ne vede ca pe nişte persoane. 😊 Dacă n-ar fi aşa de simpatică, ar fi de-a dreptul înfricoşătoare pentru „eu”. Simplitatea şi sinceritatea ei mai atenuează cumva duritatea mesajului nondualist, total impersonal. Urmăriţi videoclipul subtitrat în limba română încorporat la sfârşitul textului.

Textul întâlnirii cu Ariana, la Londra

Bine aţi venit! E minunat că sunteţi aici. Totuşi, evident, nu există entităţi separate în cameră sau corpuri separate în spaţiu. Există doar Asta, care este doar Energie nelimitată, am putea spune. Deci cam asta ar fi sugestia, că există doar Energia nelimitată care se manifestă ca sunet, lumină, ceea ce pare a fi culoare, ceea ce pare a fi trafic, vorbire, stând pe scaun, totul.

Şi această Energie se poate manifesta ca o persoană separată, când te simţi ca un corp separat de restul mediului. Te simţi ca un corp separat de scaun. Percepi scaunul şi că există o graniţă între tine şi acesta. Dar asta-i o iluzie. De fapt, nimic nu este separat de restul.

Iar când te simţi ca un corp separat de restul mediului, atunci simţi o lipsă, un sentiment profund de nemulţumire, simţi că trebuie să ajungi undeva sau să obţii ceva sau să înţelegi ceva şi acesta-i imboldul căutării, că ar trebui să ştii, că ar trebui să obţii ceva.

Şi, de asemenea, când te simţi separat de mediu, atunci simţi că eşti separat şi de gânduri, de emoţii, de senzaţii. Prin urmare, poţi observa gândurile şi le poţi gestiona, poţi observa emoţiile sau senzaţiile şi le poţi accepta sau poţi încerca să scapi de ele. Şi tot acest joc de-a acceptarea sau ignorarea sau încercarea de a scăpa de ele vine din sentimentul că tu eşti separat de acel disconfort sau de orice altceva, iar apoi încerci să rezolvi cumva problema asta.

Atunci când te simţi ca o persoană separată, ai toate aceste simptome de a relaţiona cu ceea ce se întâmplă şi de a face faţă. Nu-ţi dau deloc o senzaţie de împlinire. În acelaşi timp, te simţi ca o entitate reală în lume. Dar sugestia mea este că această experienţă de a te simţi ca o entitate separată de restul camerei sau ca o entitate stând pe acel scaun sau cineva care priveşte o altă entitate, toată această experienţă de a fi o entitate este iluzorie, este doar o contracţie energetică. Şi nici măcar asta nu pot spune, pentru că, cumva, chiar şi această stare este tot Energia nelimitată. Deci a te simţi în orice fel este oricum aceeaşi Energie infinită.

Şi putem avea o discuţie interesantă, pentru că ar putea exista o agitaţie sau o nevoie de a pune întrebări, deci veţi dori să-mi puneţi întrebări. Poate că mă veţi întreba „care este experienţa ta? cum percepi tu lucrurile?”. Deci mi-aţi pune întrebări simţindu-vă o entitate şi privindu-mă ca pe o entitate care ar putea avea sau şti ceva în plus.

Dar ceea ce afirm aici este că nu suntem entităţi diferite, care să posede lucruri ce-i lipsesc celuilalt. Este un fel de sugestie bizară, radicală, neaşteptată, din moment ce senzaţia ta implicită este că ai fi o persoană într-o lume, care te compari cu alţii – poate că te compari cu cine crezi că aş fi eu, dar eu nu sunt nimic, nici nu exist, această formă umană nu diferă prin nimic de aer sau de cortină, totul este aceeaşi Energie. Este o sugestie cam bizară că putem avea un fel de discuţie, din moment ce nu poţi afla ceva care să te facă să pricepi nondualitatea.

Ai putea gândi că „O, dacă voi pune întrebarea potrivită sau dacă ea va explica mai altfel, poate că mi se va aprinde beculeţul sau piesele de puzzle se vor aşeza la locul lor şi atunci voi pricepe sau voi şti ceva”.

Însă toată această experienţă de genul „trebuie să înţeleg, trebuie să aflu ceva” nu ajunge niciodată la destinaţie, la un final sau la o înţelegere. Toată căutarea şi încercarea de a ajunge undeva, toată chestia asta a fost doar o agitaţie şi atât, iar acum se destramă.

Dar, într-un sens, nu văd nimic ca fiind real şi nici pe voi, ca pe nişte oameni reali – agitaţi sau nu, dorind să aflaţi ceva sau nu. Nu vă pot vedea. Efectiv, nu pot vedea nişte entităţi în faţa ochilor. Nu mă simt ca o entitate care priveşte ceva. Asta e.

Nu ştiu nimic. Aşa că puneţi-mi întrebări. Împărtăşiţi-vă opiniile.

* * *

- Spune ceva despre liberul arbitru.

Nu ştiu dacă există sau nu liberul-arbitru, dar pot spune că toată viaţa mea am simţit că aveam liber-arbitru, nu ca un concept, ci ca o senzaţie de liber-arbitru în corp, de genul „Nu, nu, uite că am liber-arbitru, uite, pot să-mi mişc braţul cum vreau, vezi?!” sau „Am liberul-arbitru să spun cuvintele pe care le doresc”. Aveam o senzaţie corporală de liber-arbitru, dar era un sentiment iluzoriu în corp. Nu era doar un concept. Nu era doar o credinţă în liberul-arbitru. Era senzaţia iluzorie că deţin şi revendic ceea ce se întâmpla.

De pildă, mergeam pe stradă şi revendicam cumva pentru mine acea acţiune. Revendicam şi apropriam toate acţiunile: făcutul unui sandviş, condusul unei maşini sau orice altceva, era senzaţia corporală că „eu fac asta”.

Dar când dispare această senzaţie corporală, care este un miraj iluzoriu, devine evident că toate acţiunile tale, fiecare sandviş făcut, când conduceai maşina, când te spălai pe dinţi, orice acţiune pe care ai făcut-o vreodată, „tu” nu erai acolo când se întâmplau astea. Se întâmplau automat.

Şi acum, când clatini din cap şi ridici sprâncenele a mirare, „tu” nici măcar nu faci asta, ci se întâmplă automat. Acum te întorci spre vecinul şi-l vezi cum îşi ridică sprâncenele. [Râsete] Deci totul se întâmplă automat şi nu există nişte făptuitori sau nişte entităţi încorporate care să facă toate astea.

[Râsete]

Acuma, nu deveniţi prea atenţi la voi înşivă! Dar nu aveţi de ales. Chiar şi când te intimidezi un pic [Râsete], nu „tu” faci asta. Doar se întâmplă în mod natural.

* * *

- Cum de se întâmplă să mă simt separat? Şi cum să nu mă mai simt aşa?

Este bizar că, deşi aud ce spui, nu te cred. Ai senzaţia de a fi separat, asta e realitatea pe care o trăieşti, te simţi separat, da, „ăsta sunt eu, am gânduri şi experienţe”, deci te simţi separat. Dar e bizar că, atunci când mirajul a dispărut, nu mai poţi crede că cineva ar fi separat, pentru că nu-l poţi vedea separat. Când senzaţia de entitate a dispărut aici, a dispărut din toţi. Deci nu pot vedea nicio entitate nicăieri. Ideea de „eu şi celălalt” se dizolvă cu totul. Nu-i vorba că dispari tu, dar vezi în continuare alţi oameni ca persoane separate, ci totul se destramă împreună. Însă acum m-am trezit din iluzia asta, de parcă toată chestia cu separarea a fost o poveste. Aş spune că nici măcar senzaţia de a fi separată nu era ceva real, cred.

Iar când spui acolo că te simţi separat, parcă aud un basm. Nu pot să cred asta, pentru că nu pot să văd acel corp separat de restul camerei. Este aceeaşi Energie, la fel ca aerul şi scaunele şi tot restul. Este o singură Energie infinită. Aceeaşi Energie nelimitată se manifestă spunând „mă simt separat”, apoi încercând să înţeleagă ce spun. Orice se întâmplă este doar o întâmplare fără sfârşit. Dar ce ştiu eu...

* * *

- Ai exprimat destul de clar ideea că nu ne vezi ca pe nişte indivizi, ci ca energie sau ca totul. Deci când vorbesc la microfon, nu vezi un individ separat sau nu vezi un corp?

E acelaşi lucru. Nu pot vedea acolo un Theo ce spune ceva diferit de o Ariana de aici. Totul este Energia infinită şi, astfel, orice vorbire este doar sunete fără semnificaţii, este Nemărginirea care se exprimă. Aşa că nu prea pot vedea o entitate Theo vorbind despre ceva anume. Totul este acelaşi cântec. Acea voce este aceeaşi cu această voce. Deci nu există o voce localizată care să iasă dintr-un loc precis. Această voce nu vine dintr-un punct localizat, acea voce nu vine dintr-un punct localizat. Este aceeaşi Energie infinită care se manifestă ca asta.

Deci nu există un ascultător localizat într-un corp, tu nu eşti un ascultător sau un văzător într-un corp. Totul este sunet şi lumină nelimitată. Nu ştiu, nu ştiu.

Aş spune că această senzaţie de separare ar putea fi diferită la alţii. Eu o simţeam ca o separare în tot corpul, din cap până în picioare. Unii oameni pot fi mai intelectuali, sunt centraţi mai mult în cap, iar corpul e mai mult un vehicul. Poate că alţii sunt mai mentali, iar ei se simt mai mult ca o minte separată. Însă eu, când simţeam separarea, aveam o senzaţie din cap până-n picioare că acesta ar fi un corp separat de restul lucrurilor. Mă mişcam prin spaţiu, la stânga, la dreapta şi aşa mai departe. Mă simţeam ca o bucată solidă de „eu” localizată, mişcându-se prin lume.

Dar nu e cazul. În realitate, nu există mişcare sau lucruri separate care se mişcă sau se întâmplă.

[Râsete]

- Nu mai am ce să adaug. Mulţumesc.

Da, mulţumesc. Dar nu ştiu, nu ştiu nimic cu adevărat.

* * *

- O mare parte din pălăvrăgeala mea mentală se referă la depăşirea acestei mari provocări, şi nu ştiu ce este, poate că este doar ceva mental, vreau să înţeleg la se referă non-dualitatea. Cred că, într-un fel, e o joacă a minţii.

Chiar nu pot să vă urmăresc pe niciunul dintre voi. Nu pot să vă urmăresc mai mult de două secunde, nu pot să vă urmăresc poveştile mai mult de două secunde, pentru că m-am trezit din beţia gândurilor şi nu vă cred pe niciunul dintre voi. Aud doar nişte basme care ies din fiecare. Nici măcar nu vă pot privi ca pe nişte entităţi localizate, cu vieţi reale. Aşa că nu pot să mă adâncesc în aceste poveşti şi să le analizez şi să le explic, pentru că, de la bun început, sunt lucidă. M-am trezit din beţia acestor flecăreli.

Văd ca o iluzie, ca un vis, tot acest flux de gânduri pe care îl aveţi, ca şi cum totul este un vis. Eram şi eu o idealistă, l-am citit şi urmărit pe Eckhart (Tolle) vorbind despre trezirea globală a conştiinţei şi înflorirea conştiinţei şi toate alea. Eram o idealistă în sensul de „Haideţi să fim cu toţii conştienţi şi să-l urmăm pe acest Eckhart şi atunci ne vom trezi cu toţii şi vom trăi într-o lume paşnică şi armonioasă”. Dar toată chestia asta era o amăgire. Era visul. Iar atunci când toată chestia asta idealistă de a avea o lume conştientă şi de a trăi în armonie, când ideea asta se dizolvă, atunci rămâne doar Asta, care nici măcar nu-i ceva.

Deci nicio colecţie de poveşti sau discuţii nu poate explica Asta – care nici măcar nu-i un obiect solid sau un subiect sau ceva anume. Părem că suntem aici, chiar dacă nu suntem aici, asta e. Nicio călătorie idealistă nu ajunge nicăieri cu adevărat. Iar ceea ce se spune, cum că „dacă toată lumea ar auzi acest mesaj nondualist, doar atunci poate am avea o şansă la armonie”, ei bine, hm, atunci evident că va exista doar Nemărginirea şi nicidecum nişte persoane sau corpuri separate care să se bucure de armonie. Şi orişicum, nu putem scăpa niciodată de durere şi de disconfort, pentru că aşa stau lucrurile, durerea este durere, asta e.

Nu mai există nicio raportare la nimic, este o viaţă fără relaţionare.

* * *

- Da, e minunat să auzi treburile astea, dar e şi înspăimântător. Poate că spun prostii, dar din perspectiva noastră sau din a mea, e destul de înspăimântător să aud aşa ceva. Totuşi, bănuiesc că, odată ce vezi cum stau lucrurile, nu mai simţi această anxietate, când toate aceste iluzii dispar. Aflându-te în acel spaţiu, e o senzaţie plăcută, ne poţi da un feedback de acolo?

Ce?

- Probabil că în lume întotdeauna va exista durere, suferinţă şi bucurie, fericire, tot felul de experienţe. Dar nu există nicio substanţă în toate astea, ci doar Energie care se manifestă, nu-i aşa?

Da, da, doar Energia care se manifestă acum. „Tu” nici măcar nu vorbeşti acolo!

- Din această aparentă discuţie, e cam înfricoşător să afli că nu există niciun control, nicio siguranţă. Ştii, povestea cu catolicismul sau capitalismul... Că faci o rugăciune şi te linişteşti, ştiind că de undeva, de sus, vreun zeu va avea grijă de tine. Dar, încet-încet, descoperi că lucrurile astea dispar pe rând. Până şi spiritualitatea este eliminată.

Poate că ai renunţat deja la ea. Eşti o persoană spirituală?

- Păi, cam fluctuez.

Bine, n-are importanţă, ascultă. Povestea eu-lui de anul trecut este complet diferită acum. Dar în urmă cu cinci ani? Şi mai diferită. Dar ieri? Cam la fel.

Deci nu faci decât să preschimbi povestea tot mereu. Povestea ta de acum cinci ani era la fel de iluzorie ca şi povestea de acum: „Mă aflu în această cameră, am găsit un mesaj mişto şi sunt la această întâlnire şi aş putea obţine ceva de aici”. Toate poveştile sunt la fel de iluzorii. Toate poveştile sunt la fel de iluzorii. Deci o poveste spirituală iluzorie sau o poveste iluzorie despre pacea mondială sau o poveste iluzorie despre extratereştri sau orice altceva, toate sunt egale între ele. Toate poveştile sunt iluzorii, toate poveştile sunt doar poveşti şi atât. Prin urmare, şi povestea că ai dat peste un mesaj special şi acum te îndrepţi spre undeva – pentru că spiritualitatea se dizolvă şi te scuturi de totul şi acum eşti ceva mai aproape – povestea asta este la fel de iluzorie ca oricare poveste a ta.

- Ştiu asta.

„Ştiu asta, DAR stai să-ţi spun ceva!” [Râsete]

- Din punctul tău de vedere, te simţi bine ştiind toate astea?

Vezi tu, aici pierdem conexiunea şi rămâne doar o mare trăncăneală. Din felul cum vorbeşti rezultă că vezi în mine o entitate şi simţi că ea trăieşte altfel de alte entităţi, pe când eu spun că nu-i diferită de nimic altceva. Aşa că, iarăşi, ne dăm cu capul de zid, dăm cu capu-n zid, deşi nu există niciun zid. [Râsete]

- Bine, o să renunţ.

Chiar nu pot să mă complic, pentru că nu mă pot îmbăta cu nimic. Dacă-mi pui o întrebare simplă, mă exprim. Dar când intri în toate aceste detalii, rămân cu gura căscată.

* * *

- Priveşti ştirile sau cum te distrezi?

Cum mă distrez? Nu ştiu, nu ştiu. Asta mă distrează. [Râsete] Îmi plac reacţiile, îmi plac reacţiile oamenilor când sunt provocaţi, unii zâmbesc sau devin contemplativi. Aşa că distracţia mea este să vă trag preşul de sub... nimic. Nu ştiu.

- Pastila roşie, pastila albastră. Ai simţit vreodată...?

Nu m-am uitat la filmul ăla.

- Ai simţit vreodată că ai luat-o pe un drum greşit sau că ai urcat pe muntele greşit? Ori eşti fericită cu orice faci?

Stai aşa, ce-i cu pastila roşie şi cu pastila albastră?

- Una este dacă vrei să realizezi adevărul, iar cealaltă, dacă vrei să rămâi în iluzie.

Şi ce culoare este pentru fiecare?

- Păi, e o întrebare bună. [Râsete] Deci cea roşie este adevărul... Se pare că tu ai ales pastila roşie.

Nu, nu, pastila roşie şi cea albastră sunt, de fapt, amândouă albastre, roşul e o iluzie.

- Ce frumos!

„Ăsta-i un concept mişto, pe care o să mi-l notez pe telefon!” [Râsete]

* * *

- Dacă amândouă pastilele sunt albastre, asta înseamnă că nu există nicio diferenţă între tine şi mine. Doar pare să existe o diferenţă, din cauză că eu îmi imaginez că tu pari diferită, pari împăcată ci sine. Aşa că mă întreb, ce pot să fac ca să fiu ca tine, să am ce ai tu? e cam aceeaşi întrebare.

Cred că asta ar vrea toată lumea să ştie. Nu ştiu, nu ştiu, pentru că nu te văd ca fiind separat de ceea ce există în cameră. Nu există vreun corp separat de ceea ce se întâmplă, e doar Energie infinită. J Deci, nu ştiu. Este Energia nelimitată care se manifestă ca toată această discuţie şi ceea ce se petrece aici.

Se pierde senzaţia de făptuitor, dar totodată se vede că, de la bun început, nu a existat niciodată vreun făptuitor. De pildă, acum apuc acest bidon cu apă. Altădată, simţeam că „eu” fac asta. Dar când acest miraj al făptuitorului s-a evaporat cumva, este limpede că întotdeauna au acţionat numai impulsurile. E doar un impuls, întotdeauna. Prin urmare, cum ar putea să dispară făptuitorul, dacă el deja nu există? Sunt doar nişte impulsuri, doar faptele în sine. Aşa stau lucrurile deja. Vă vorbesc despre situaţia de fapt, despre cum stau lucrurile deja.

Dar... nu ştiu. Această situaţie de fapt se poate manifesta şi ca încercarea de a o schimba. Şi atunci, noua situaţie de fapt devine încercarea de a înţelege ceva.

Tu vrei să pricepi ceva, nu-i aşa? Eu vorbesc însă despre sfârşitul nevoii de a pricepe ceva. Cum poţi pricepe aşa ceva?

- Înţelegând că nu ai nevoie de nimic.

Dar de ce ai avea nevoie să înţelegi că nu ai nevoie de nimic?! Orice înţelegere este doar un concept de doi bani, iar apoi vei trece la un nou concept peste o jumătate de secundă.

Nu există vreo poartă către altceva. Nu există nicio scăpare. Există doar ceea ce se întâmplă deja. Doar această Nemărginire.

* * *

- În viaţa de de zi cu zi, cum te raportezi la alţi oameni, când îţi dai seama că spunem o grămadă de prostii, că suntem în iluzie? Cum te descurci cu prietenii, cu familia în general. Îi tolerezi, pur şi simplu?

Sunt aşa cum mă vedeţi. Nu există altceva decât ceea ce vedeţi. Nu există o lume interioară sau o trăncăneală interioară care să ascundă ceva. Nu există o entitate interioară în acest corp care să ia decizii sau să facă ceva. Există numai ceea ce vă apare în faţa ochilor: vorbire, mers, alergat pe stradă, filmare. Este doar ceea ce se manifestă.

Cu alte cuvinte, nu există aici ceva în interior care să ia decizii sau să reflecteze sau să judece ce-i bun sau rău sau să viseze cu ochii deschişi la viitor. Întreaga lume interioară se prăbuşeşte, rămâne doar lumea exterioară, într-un fel, dar nu este chiar „exterioară”, pentru că nu există nici „interior”, ci doar Energia fără limite. Prin urmare, nimic nu-i ascuns, totul este expus, doar o exprimare imediată, nefiltrată, doar această voce, care nici măcar nu este localizată undeva, ci este însăşi Nemărginirea, este o exprimare netrecută printr-un proces de gândire înainte de a ieşi pe gură, ci simpla vorbire. Deci este exact cum vă apare.

- Deci nu ai probleme să te raportezi la ceilalţi...

Nu mă raportez la nimic.

- Doar îţi vezi de treaba ta.

Este o independenţă fără limite, pentru că nu simţi dorinţa, nu eşti ataşat sau nu ai nevoie să relaţionezi. Pe de altă parte, toate relaţiile sunt doar schimburi de poveşti. Poţi oare relaţiona altfel decât schimbând poveşti?! Nu. Şi fiind de acord cu poveştile celorlalţi.

Aparent, poate că simţiţi că schimbaţi impresii despre situaţia lumii, dar în realitate doar spuneţi poveşti şi iar spuneţi poveşti şi păreţi a fi de acord cu această realitate comună. Dar sunt doar nişte poveşti iluzorii, prin care păreţi că vă conectaţi şi relaţionaţi prin poveşti. De fapt, sunt doar nişte sunete.

Da, văleu, văleleu! 😊

Dar e foarte clar că nimeni nu vorbeşte despre acelaşi lucru. S-ar putea să vorbiţi despre armonie, s-ar putea să vorbiţi despre trezirea spirituală sau despre altceva. Dar este limpede că nimeni nicăieri, niciun aparent personaj nu vorbeşte, de fapt, despre acelaşi lucru. Nu vorbiţi amândoi despre pacea mondială. Unul are propriul său concept despre pacea mondială şi scoate prostii pe gură, iar celălalt are un alt concept, complet diferit despre pacea mondială şi scoate alte prostii pe gură. Deci nimeni nu vorbeşte despre o aceeaşi realitate comună. Nu există concepte comune sau o înţelegere comună. Cu adevărat, nu există niciun fel de înţelegere şi toată înţelegerea este o visare.

Astfel, de fiecare dată când simţi că relaţionezi cu cineva – fie că este vorba de politică sau de pacea mondială sau de problemele actuale ale lumii, de religie sau de orice altceva – de fiecare dată când ai impresia că relaţionezi cu altcineva într-o conversaţie, de fapt, amândoi ţineţi câte un monolog în care scoateţi pe gură propriile concepte iluzorii şi, de fapt, nu vorbiţi despre acelaşi lucru.

Sau într-o relaţie sentimentală, crezi că eşti foarte apropiat de cealaltă persoană cu care eşti în relaţie, aveţi amintiri comune, 10 ani de convieţuire şi experienţe comune sau credinţe comune – poate că sunteţi în aceeaşi religie. Deşi vorbiţi tot timpul, de fapt, niciodată nu vă referiţi la aceleaşi lucruri. Cei doi visează cu ochii deschişi la realitate, scoţând pe gură propriile interpretări şi imagini mentale despre ceea ce simt ei că ar fi amintirile relaţiei lor. Trăiesc în propriul vis cu ochii deschişi, crezând că au o relaţie.

Şi astfel, de fapt, nu sunt două personaje aflate într-o relaţie, pentru că nici nu există entităţi separate care să poată relaţiona între ele. Amândouă sunt doar expresiile aceleiaşi Energii, sunt nişte sunete şi nişte lumină, şi atât.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
27 august 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=xS66BhGmzy8

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Ariana Reflects, videoclip publicat pe 27 iulie 2022.