< Pagina Nondualitate radicală
David Shai este un învăţător spiritual care a virat treptat spre nondualitate după ce a simţit nevoia să predea "Un curs de miracole" şi s-a întâlnit cu învăţătura nondualistă a lui Ramesh Balsekar. În acest videoclip el dezvăluie trucurile prin care mintea ne împinge să continuăm căutarea spirituală la nesfârşit.
Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
Bună ziua, prieteni ! Astăzi, Viaţa vrea să vă împărtăşească un răspuns pe care l-am scris cuiva şi care sper că pune în lumină modul în care funcţionează mintea căutătoare. Pentru că, vedeţi, această căutare chiar crede că vom ajunge la ceva, că va fi realizat un adevăr - de fapt, Adevărul, nu orice fel de adevăr. Şi că există un fel de perspectivă corectă, un mod corect de a vedea lucrurile, punctul de vedere suprem, perspectiva corectă... la care vrea să ajungă.
În povestea "mea", căutarea asta m-a înnebunit, efectiv, a atins aşa o intensitate, încât mi-am dat seama că nu mai sunt sănătos la cap. Mă îndoiam de sănătatea mea mintală. ÎMI PIERDEAM MINŢILE.
Ai o senzaţie de progres... de genul "eu cresc, eu învăţ şi acumulez mai multe cunoştinţe şi am mai multe experienţe spirituale şi învăţ despre alte tărâmuri, despre asta, despre aia"... Încerci să capeţi o viziune generală asupra tuturor lucrurilor, pentru că, probabil, asta crede mintea că ar fi eliberarea sau adevărul. Sau, pur şi simplu, cauţi "modul corect de a fi".
Însă nu există nici "adevăr" şi nu există nici "corect", ci există doar ceea ce se întâmplă. Daniel vorbeşte, iar "voi" îl ascultaţi acum.
Daţi-mi voie să citesc răspunsul pe care i l-am scris unei persoane care zice că şi-a bazat întreaga viaţă pe tărâmul gândirii. Şi-a dat seama că făcea totul pornind de la un gând, o perspectivă. Aşa că, dacă viziunea pe care o am este cea care mă impulsionează, atunci ar fi bine să o am pe cea mai bună.
Dar permiteţi-mi să vă stric finalul, spunându-vă că îmi vine să râd de ideile astea despre felul "corect de a fi" şi "Adevărul" şi "evoluţia", pentru că nu există nimeni care să facă toate aceste lucruri. La nivel relativ, sigur că putem vorbi despre astfel de lucruri, dar în realitate există doar ceea ce se întâmplă. Deci spre ce evoluezi tu? Există doar asta. Spre ce evoluezi, ce ar trebui să se întâmple ?
Vedeţi, acest "eu" vrea să deţină acea perspectivă, un fel de perspectivă "supremă"... perspectiva "corectă", modul "corect" de a vedea lucrurile, "Adevărul". "Vreau să îl am pentru mine". "Eu voi fi iluminat"... şi asta-i gluma, înţelegeţi. Asta e gluma.
«Începi, în sfârşit, să vezi dincolo de minte.» Căci înţelegând că toată viaţa ta era bazată pe minte înseamnă că acum începi să vezi dincolo de ea, stai cumva în afara ei şi priveşti prin ea.
«Când te iei după minte în scopul de a te trezi, ajungi mereu la confuzie. Mintea încearcă să capete răspunsurile, dar oare ajunge la răspunsuri sau doar la teorii ?! Şi oare aceste noi teorii sau aşa-zise "răspunsuri" nu cumva duc doar la şi mai multe întrebări ?! Dar mintea spune mereu că "asta e ultima întrebare, după care nu voi mai avea niciuna." Ce mai mincinoasă ! Mintea nu se opreşte niciodată... Ca un bun vânzător, vinde "Fă asta şi totul va fi clar". Întotdeauna mai e ceva la care să te gândeşti sau pe care să-l faci şi vei rezolva întregul puzzle şi totul va avea sens.» N-aţi simţit şi voi asta, cum zice mintea?! "Trebuie să pricep chestia asta, cum se potriveşte asta în imaginea de ansamblu şi atunci voi avea o imagine completă şi voi înceta să mai caut." De fapt, ăsta-i trucul minţii, prin care te face să cauţi în continuare.
«Şi oare nu-i ironic că încercarea minţii de a ajunge la claritate duce la o şi mai mare confuzie ?!» Oare nu aşa aţi simţit şi voi ?! Ia gândiţi-vă !
«Gândurile sau ideile sunt concepte, etichete, categorii, definiţii, credinţe... am putea continua la nesfârşit despre ce sunt gândurile. Dar în contextul căutării spirituale, de obicei, sunt teorii despre Viaţă, Sine, Dumnezeu, Realitate. Sau sunt promisiuni deşarte despre stările pe trebuie să le atingi, care vor fi "salvarea" ta. "Cum anume să fii" pare a fi una dintre întrebările esenţiale la care mintea încearcă să răspundă.
Iar când ţi se spune să "fii aşa cum eşti", aşa cum spun mulţi învăţători, mintea consideră că acest răspuns nu este suficient de limpede. De ce ? Pentru că mintea vrea să ştie care este calea "corectă" de a fi. Or "corect" este un concept. "Calea cea corectă" este de negăsit, pentru că este arbitrară şi subiectivă. Dar mintea caută un răspuns absolut şi adevărul absolut. Însă cum să găseşti calea absolut "corectă" când nu există ceva "corect", nici măcar o "cale", ba, mai mult decât atât, nici măcar un "tu" care ar putea avea dreptate sau nu.»
Nimeni nu acţionează corect, nimeni. Şi nimeni nu acţionează greşit. E doar Viaţa care trăieşte. Odată ce ai mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, acum suprapui peste Viaţă aceste definiţii despre ce este bun şi ce este rău, ce-i corect şi ce-i greşit. Dar nu există decât desfăşurarea vieţii. Nu există un mod corect de a fi. Toate conceptele noastre despre cum arată iluminarea nu ţin seama că iluminarea însăşi este un concept, ca şi non-iluminarea. Există doar ceea ce se întâmplă, "Asta", Viaţa care se desfăşoară.
«Într-adevăr, problema esenţială când urmezi mintea este că "eu" sunt mereu în centrul fiecărui gând, ca şi cum "eu" urmează să aflu "adevărul".» Aşa cum spuneam, "eul" vrea să deţină ceva. Eul crede că există cu adevărat. E o senzaţie energetică de parcă chiar ar exista. Şi nu se simte a fi complet, căutându-şi împlinirea. Crede că, poate, prin obţinerea unei noi cunoştinţe va găsi acea plinătate, o va poseda şi atunci va fi complet. Dar nu asta e trezirea, nu e vorba ca "tu" să devii complet, îmi pare rău. Voi continua lectura şi veţi vedea despre ce este vorba.
«Urmând mintea, omul nu găseşte satisfacţia sau mântuirea promisă de minte. Dacă ai noroc, îţi vei da seama de asta şi nu vei mai lua mintea în serios. Acum rolul ei în viaţa ta devine mai practic.» Adică, în loc să conducă spectacolul, te ajută să funcţionezi în lume. Într-un fel... se aşază pe scaunul din spatele maşinii.
«Deci mintea nu este un guru, nu are răspunsuri.» Efectiv, nu le are. «Iar unul dintre cele mai înţelepte gânduri pe care le poate avea este "Nu ştiu". Dar când eşti cu adevărat liber de minte, acest "nu ştiu" e însoţit de un "cui îi pasă?" şi de un "n-are rost să mă deranjez cu această întrebare". Adică, atunci când nu mai există căutare, chestiunile care păreau atât de importante a fi înţelese şi analizate şi studiate şi găsirea unui răspuns acum nu ne mai ispitesc în niciun fel. Chiar şi lucrurile cărora le-ai dedicat toată viaţa şi toată energia pentru a le înţelege acum sunt doar ca nişte păsări care zboară pe cer - minunat de lipsite de sens. Nevoia de a şti a dispărut. Mulţumeşte-i Domnului şi laudă-L, pentru orice eventualitate...
Să fii dezamăgit de minte este un lucru minunat. Mintea nu poate cunoaşte decât concepte. Orice au rostit toţi înţelepţii vreodată au fost concepte. Iluminarea este un concept. Numiţi un singur lucru care nu este un concept ! Nu puteţi.
Gândul apare într-un context. Însăşi ideea de a fi om înseamnă că veţi avea concepte diferite de cele ale copacilor. Copacii nu se gândesc dacă să ia prânzul la Wendy's sau McDonald's. Nici mulţi oameni din restul lumii, dar americanii se gândesc. Se pleacă de la conceptul de fiinţă umană, apoi de care sex aparţii, apoi de care naţiune... Acestea sunt concepte fundamentale legate de identitate. Pe ele se aşază un strat gros de gânduri care pot jongla în cadrul acestei identităţi fundamentale.» Deci, odată ce ţi-ai stabilit identitatea - "ăsta mi-e numele, sexul, corpul, asta mi-e familia, naţiunea, personalitatea, asta mi-e moştenirea, trecutul... astea-mi sunt speranţele şi visele de viitor, astea sunt lucrurile care nu-mi plac..." - este ca şi cum s-a pus o fundaţie a sinelui peste care se construiesc o grămadă de poveşti. Asta scriam aici.
«Pe acest strat de identitate se aşază un strat gros de gânduri care pot jongla în cadrul acestei identităţi fundamentale. Şi pe acest strat, un alt strat şi încă un strat şi încă un strat... Dar dacă îndepărtezi gândul de la baza tuturor, întregul templu se prăbuşeşte. Oare asta a vrut să spună Isus prin "distrugerea templului" ? În orice caz, acel gând fundamental este gândul de "eu". Adică, eul sau sinele, ca o identitate separată de Viaţă.» Deci e vorba de acel prim gând de separare de Viaţă. Iar acum, că există un eu care-i separat de ceea ce se întâmplă, pe acesta se construieşte tot restul, întregul templu al sinelui.
Şi legat de aluzia la Isus, el a făcut vraişte în templu pentru că... - cel puţin asta spune povestea - era furios şi a început să răstoarne mesele... pentru că templul nu era clădit pe adevăr, ci pe bani şi lăcomie şi orice altceva. Indiferent dacă s-a petrecut chiar aşa sau nu, metafora e grozavă... A răsturna templul, a distruge templul care se bazează pe o noţiune falsă, un gând fals, o idee falsă despre sine.
«În momentul în care acest gând de "eu" fundamental este transcens, nu este nevoie de răspunsuri, fiindcă toate întrebările s-au topit.» Deci dacă nu există cel care întreabă, nu există nici întrebări, e simplu. Cu excepţia chestiilor practice din viaţa de zi cu zi. Dar să înţelegi filozofia universului şi câte dimensiuni există şi în ce dimensiune ne aflăm acum şi unde mergem şi dacă ne înălţăm şi vom avea o viaţă după moarte şi ce se va întâmpla atunci şi toate aceste lucruri... Nu te mai preocupă nimic în acest sens. Chiar dacă un astfel de gând vine, nu e nimeni căruia să-i pese de el.
«Nu e nimic de ştiut, nu există decât întâmplările vieţii. Nevoia de a şti exista din cauză că omul s-a înşelat sau s-a confundat a fi o entitate separată care nu este "acasă" şi trebuie să meargă "acasă". Când te simţi a fi într-o călătorie spre mântuire, moksha, eliberare, iluminare - alegeţi-vă singuri cuvântul - ţi se pare că lipseşte o bucată de cunoaştere, pe care "dacă aş putea să o dobândesc, aş fi bine...". Dar tocmai convingerea că nu ai fi bine la modul fundamental în această viaţă (tu nefiind altceva decât însăşi Viaţa), această credinţă dirijează totul. Este o căutare a desăvârşirii. Odată ce vezi că nu-i vorba de desăvârşirea "ta", "sfârşitul" este aproape.» Şi am pus "sfârşit" între ghilimele, pentru că... unde a fost "începutul"? Nu a existat niciodată vreo separare.
«Aşa că nu există niciun "tu" separat de Viaţă, fie complet, fie incomplet. Iar Viaţa însăşi este întotdeauna desăvârşită şi completă, dar nu după definiţiile minţii noastre, ci indiferent de ele. În definitiv, nu există aşa ceva ca mintea "mea" şi mintea "ta". Viaţa este gânditorul, sau, mai degrabă, însuşi actul gândirii în clipa producerii sale. Viaţa e vie, este un verb. Există o singură minte, tot ce există este Viaţa întâmplându-se. "Tu" eşti parte a acestei întâmplări, precum pasărea care zboară pe cer şi ca acest gând care îţi trece prin minte. Era o emisiune cu Bill Cosby numită "Copiii spun lucruri trăznite". Puteţi înlocui cuvântul "copii" cu gânduri sau viaţă. Într-adevăr, viaţa spune cele mai trăznite lucruri.
Se mai întâmplă ca gândul să indice spre adevăr, dar adevărul în sine nu poate fi rostit. Nu este un concept. Şi dacă se întâmplă ca gândul să spună ceva care se corelează cu ceva adevărat - cum ar fi că "există o viaţă după moarte" şi care se dovedeşte a fi adevărat la moarte - totuşi, acest gând tot nu este de încredere. Din cauză că acest tip de gând este o credinţă şi credinţa există numai în dualitatea Credinţă-Îndoială.
Şi astfel, cea mai bună concluzie la care poate ajunge gândul este: POATE... Cei care se bazează pe convingerile şi pe mintea lor trăiesc într-un mare POATE. POATE că e aşa... şi chiar dacă o crezi cu tărie, în spatele Credinţei tale, Îndoiala se relaxează şi fumează tacticos o ţigară. Te aperi de această ticăloasă malefică care abia aşteaptă ca puterea Credinţei tale să se clatine. Şi te aperi împotriva ei în multe feluri, cum ar fi înconjurându-te de alţi credincioşi sau ucigându-i pe cei care se împotrivesc.» Există întotdeauna o sămânţă de îndoială în orice credinţă. De aceea, credinţele te solicită foarte mult să le poţi menţine, trebuie să lucrezi la ele zi de zi... Şi probabil că vei căuta o comunitate de oameni care cred aceleaşi lucruri, ei te vor ajuta să-ţi întăreşti convingerea, pentru că, în clipa în care vei şovăi, vor veni îndoielile - o ştii bine - şi vei încerca să te ascunzi de tine însuţi şi să te minţi dar, odată cu credinţa, vine şi îndoiala...
«Tot ce avem în orice moment este doar acest moment, exact aşa cum ne este dat. Întotdeauna este ce este. Ce altceva să mai fie ?! Asta e tot ce există. Iar dacă te îngrijorezi de ce va veni mai târziu, ei bine, ceea ce va urma va fi tot Asta. Iar dacă, după ce vei muri, vei merge în Ceruri să cânţi cu un cor de îngeri, aceea va fi tot Asta. Tot ce ai vreodată este Asta. Direct, iminent, imediat - Asta - ceea ce se întâmplă... care este Viaţa. Dar gândul caută mereu altceva, nu Asta, ci un fel de Aia. Însă nu-i nevoie de o destinaţie sau un răspuns. Este sfârşitul.
Nu este nevoie de o destinaţie sau un răspuns - ăsta-i sfârşitul tiraniei minţii. O numesc "tiranie", deşi a fost bine intenţionată.» Eu nu văd mintea ca fiind rea sau ceva de genul ăsta. Doar că pui la treabă lucrătorul nepotrivit ca să-ţi găsească eliberarea, pentru că n-o ştie, nu ţi-o poate da.
«Dar în cele din urmă, gândurile sunt doar gânduri - un ciripit de păsări... sunetul crocant când mănânci chipsuri, divertismentul unei emisiuni TV fictive, colorant alimentar şi aromă, poate puţin zahăr, un pic de condiment, un pic de amărăciune, în funcţie de gând. Şi asta nu-i nimic special, căci şi senzaţiile colorează experienţa imediată în mod similar. La fel fac şi imaginile, mirosurile şi gusturile. Totul este o percepţie. Prin urmare, gândul este o bucată din capodopera care este Asta - aici, acum, prezenţa, experimentarea Vieţii trăind.
Vorbim de simţuri diferite, dar momentul este o singură simţire. Când vorbim despre această experienţă imediată, o putem împărţi în gânduri, senzaţii - această senzaţie, acel tip de senzaţie - dar, de fapt, este una singură. E un pachet cu de toate. Vine aşa cum este. Nu trebuie să spui vieţii "Vino aşa cum eşti !", o face deja. Problema este că vrei să vină aşa cum NU este şi nu cum este. Vrei Aia, nu Asta.
Totuşi, Viaţa există în proprii ei termeni. Viaţa nu se agită întrebând 8 miliarde de personaje diferite dacă toţi sunt de acord cu termenii săi. Care este rostul ca mintea să analizeze viaţa şi moartea ? Pentru ce ? Păi, nu are niciun rost. Dar şi această analiză inutilă face parte tot din viaţă. Poate, la fel cum ţânţarii fac şi ei parte din această viaţă. O agitaţie în cap enervantă, sâcâitoare, epuizantă... Dar pe asta n-ai cum s-o plesneşti, ci trebuie să-i înţelegi absoluta inutilitate.
Majoritatea personajelor trăiesc ca şi cum viaţa s-ar petrece în cap, fermecaţi şi hipnotizaţi de gânduri. Dar Viaţa este aici, înăuntru ca şi în afară. Dacă nu dai prea multă importanţă şi atenţie gândirii, vei putea să observi o floare deosebită crescută într-un loc neaşteptat pe marginea drumului unde conduci maşina şi poţi să te opreşti să o apreciezi. Sau privind în sus, vei vedea frunzele unui copac dansând pe un fundal de lumină albastră. Şi ai tot spaţiul interior pentru a observa gloria. Cu adevărat, dacă nu te identifici prea mult cu gândul, poţi vedea şi auzi şi mirosi şi gusta şi să apreciezi mult mai multe din acest moment prezent.»
Sper că acestea au aruncat puţină lumină asupra minţii. Nu prea mai am nimic de adăugat. Se întâmplă aici un singur lucru, e acelaşi lucru care se repetă la nesfârşit. Se întâmplă doar Viaţa, dar nu ţi se întâmplă "ţie". Nici măcar nu se întâmplă pentru "tine", de fapt. Se manifestă sub forma ta şi a mea şi pasărea de pe cer şi sângele care curge prin venele noastre chiar acum, şi inima care pompează sângele şi acest sunet în aceste clipe şi senzaţia de rece sau de cald. Punerea ei în cuvinte împarte această experienţă unică în toate aceste lucruri diferite. Dar e numai o singură întâmplare. Nu e nimic separat în ea, totul e aceeaşi Viaţă.
Aşa că nu vei ajunge la altceva. La orice ai ajunge, întotdeauna va fi Asta. Deci chiar dacă există o viaţă după moarte, pur şi simplu, nu-mi pasă, pentru că orice ar veni va fi Asta. Dar în minte are loc un război al perspectivelor... Pe măsură ce te dezvolţi spiritual, înveţi ba despre această perspectivă, ba despre acea perspectivă... Este o iluzie nebună că această creştere ar conduce la un sfârşit, ca şi cum ar exista o culme, un scop. Nu, nu există. Poate că se întâmplă o evoluţie sau nu, dar nu duce nicăieri. Pur şi simplu, e viaţa care evoluează...
Din nou spun, e real doar ceea ce se întâmplă. Nu există un "tu" care trebuie să ajungă undeva. Nu există un "tu" care să aibă nevoie de împlinire. Viaţa este deja completă, oricum ar apărea. Cine ştie dacă e bine sau rău, dacă ar trebui să fie altfel ?! Cine ştie ? Cine e acel cunoscător ? Această nevoie neîncetată de a şti şi a găsi perspectiva potrivită, acea perspectivă care mă va răsplăti cu cea mai mare fericire şi plăcere şi dragoste şi recunoaştere ş.a.m.d. este doar "eul" care doreşte, care se ataşează, care se agaţă, atâta... Orice perspectivă s-ar întâmpla în acest moment, asta e şi gata.
Nu există cineva care alege perspectiva. După cum repet la nesfârşit şi în cartea mea, nu există niciun făptuitor, deci nu există niciun alegător, nu există niciun gânditor separat. Viaţa însăşi gândeşte. Aşa că perspectiva pe care o dorim e dorită de Viaţa însăşi. Nu e nevoie să ne agăţăm de nicio perspectivă...
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
3 aprilie 2024
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=oCiAjtOLop0
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Daniel Shai, videoclip publicat pe 1 noiembrie 2022.