Gary Weber: Nondualitatea are baze neuroştiinţifice

Studii de neuroştiinţă pun în evidenţă starea de nondualitate şi posibilele ei foloase în dispariţia suferinţei omeneşti. Oare învăţătorii nondualişti vor avea nevoie de acum înainte de certificări fMRI, care să demonstreze că sunt cu adevărat iluminaţi, prin scanarea creierului lor?!

Gary Weber este un iluminat savant, iar informaţiile aduse de el sunt de breaking news. N-am mai auzit pe niciun iluminat să spună că gândurile auto-reflexive încep să revină în situaţia unei glicemii scăzute sau lipsă de somn. Prezentarea a avut loc în 2015.

Textul videoclipului

Un dialog despre trezirea nonduală: Îmbrăţişând liniştea

Invitat: GARY WEBER, doctor în ştiinţe fizice, a lucrat în laboratoare naţionale, industrie, mediul academic, cercetare şi management. După multă practică spirituală, a trăit dizolvarea "eu-lui" (ego) şi dispariţia gândurilor auto-referenţiale, dorinţelor şi fricilor. A predat, a scris trei cărţi, un blog şi câteva articole, a făcut numeroase filmări, interviuri şi prezentări pe tema nondualităţii, meditaţiei şi neuroştiinţei. A fost subiect de studiu şi/sau colaborator în studiile de neuroştiinţe cognitive şi meditaţie la mai multe instituţii prestigioase din SUA.

Ce provoacă suferinţa? Poţi să-i pui capăt singur?

Călătoria mea a început încercând să pun capăt propriei mele suferinţe. Îmi făceam doctoratul şi mă plimbam prin campus, când am avut un moment epifanic şi am devenit martor la ce se întâmplă în acest conştient.
Şi nu era frumos, ci o nesfârşită bla-bla-bla despre nimic care să merite atenţie. Extrem de neproductiv şi epuizant. Cunoaştem cu toţii această imensă suferinţă, agravată de acest bla-bla-bla. Consumă multă energie şi timp, din cauza nenumăratelor frici, îngrijorări, dorinţe, şi se concentrează pe ataşamentele noastre.

Ending your suffering...
- Suffering arises from "blah, blah"
- Consumes energy & bandwidth
- Creates fears, desires, worries...
- Focused on attachments

Faptul că era dureros pentru mine nu este special. S-a făcut un studiu bun la University of Virginia, foarte recent, publicat în revista "Science", care a analizat cât de neplăcut li se pare oamenilor acest bla-bla-bla. Au luat 150 de studenţi de la U.VA şi i-au adus pe rând într-o cameră mare. Fără să aibă niciun dispozitiv la ei, nimic de făcut, decât să stea acolo singuri în liniştea propriilor gânduri. Dar s-a descoperit că nu erau deloc liniştiţi. Cele 12-15 minute în care au stat de unii singuri au fost chinuitoare şi dureroase pentru ei.

S-au gândit că ăştia erau studenţi, aşa că au luat şi nişte oameni din oraş. Dar acelaşi lucru s-a întâmplat. Şi aceştia au fost foarte nemulţumiţi că au rămas cu propriile lor gânduri.

Dar lovitura de graţie a fost când, la nişte studenţi, le-au pus o brăţară care avea un fir până la gleznă. Dacă apăsau pe brăţară, le producea un şoc electric dureros la picior. Dacă se simţeau prea duşi de bla-bla-ul din capul lor aveau posibilitatea de a se stimula ca să iasă din această rutină. Se presupunea că nimeni nu-şi
va produce un şoc dureros doar ca să-şi distragă atenţia de la bla-bla-bla. Dar, de fapt, majoritatea bărbaţilor
şi un sfert dintre femei au făcut-o. (Deci femeile sunt mai deştepte decât bărbaţii. 😊)

Concluzia este că oamenilor chiar nu le place. Aşadar nu este ciudat să căutăm un mod de a o elimina şi, dacă îl găsim, să ne micşorăm suferinţa.

«All of humanity's problems stem from man's inability to set quietly in a room alone.» ~ Blaise Pascal

Blaise Pascal, aţi auzit de el, probabil. Acesta este unul aforismele sale, anume că, dacă poţi să fii
împăcat cu tine însuţi stând de unul singur într-o cameră, este un bun indicator pentru tine, care îţi arată unde te afli pe calea ta. Doar să stai singur într-o cameră şi să vezi dacă te simţi confortabil. Îţi place ce observi la tine? Sau nu-ţi place, eşti foarte nefericit şi te simţi inconfortabil, pur şi simplu, fiindcă stai acolo de unul singur?

Planul meu a fost să văd dacă reuşesc să scap de asta în vreun fel. Nu ştiam dacă aceste gânduri pot fi oprite. M-am gândit că ar fi grozav dacă s-ar putea, dar nu ştiam dacă e posibil.

Aşa că m-am pornit, căutând o metodă laică, fără religie, fără filosofie, din surse contemporane. Nu doream scripturi transmise de-a lungul a mii de ani, trecute prin atâtea mâini şi prin atâtea limbi, pe care nu le înţeleg. Doream surse contemporane, filmări, scrieri ale persoanei în cauză despre ce anume a făcut. Şi doream să fie ceva foarte empiric, să fac exact aceleaşi experimente şi să văd dacă funcţionează pentru mine. Acesta era singurul meu criteriu. Asta am încercat.

Şi mai trebuia să funcţioneze în realitate. Adică îmi voi putea opri gândurile, narativul bla-bla-bla? Dar să şi funcţionez în lumea reală. Nu eram sigur că va fi posibil. Dar mi-am propus să o fac.

Am făcut nişte experimente foarte simple, aproape copilăreşti. Îmi observam gândurile timp de 5 minute. Puteţi face şi voi asta, chiar astăzi. Am observat că erau două găleţi cu gânduri: Una cu gânduri despre „eu, mie, mine” şi celaltă fără ele. Şi am văzut care găleată s-a umplut.

Ar fi fost posibil ca ambele găleţi să se umple. Dar am descoperit, deloc surprinzător, că prima găleată era plină ochi. Iar în a doua nu era nimic. Ne gândim numai la propria persoană, la ataşamentele, preocupările, îngrijorările, fricile, poveştile lui "eu".

Se pune întrebarea cum ne construim aceste "eu"-ri pe care le avem toţi. De exemplu, "eul" te face să-ţi fie ruşine când cineva ţipă la tine.

Cum ne construim"eul"?

Dacă aveţi copii, ştiţi că copilul nu are „eu” la vârsta de un an. Doar se distrează, îşi vede de ale lui, doar explorează lumea. Undeva pe la doi ani, doi şi jumătate, intră şi „eul” în scenă. Acest "eu" este generat de genetică, condiţionări, familie, prieteni, mediu, când şi unde v-aţi născut...

Acest stâlp central este unitatea de bază "eu", în jurul căruia zboară o mulţime de bileţele. Aceste bileţele fie se lipesc de stâlp şi alcătuiesc o memorie, care devine "eu, mie, mine" de acum înainte, fie nu se lipesc. Dintr-un număr imens de bileţele, doar foarte puţine se lipesc de acest stâlp. Şi ele devin cine suntem noi.

Şi puteţi recunoaşte că, după vârsta de 20 de ani, stâlpul e deja plin de bileţele de tot felul, care s-au adunat la întâmplare: poveşti despre tine de la bunica sau bunicul sau de la antrenorul de sport etc., ce formează ceea ce crezi că eşti.

Se pune întrebarea cum face creierul să aleagă care lucruri să se lipească şi care nu. Asta, pentru că experienţe similare vă pot afecta sau nu. „Nature”, o altă mare revistă ştiinţifică de popularizare, a publicat un studiu bun. Totul depinde de undele de frecvenţă theta care trec prin creier.

Dacă experienţa neuronală este defazată faţă de frecvenţa theta predominantă în acel moment, nu vei stoca amintirea, oricât de importantă ar fi fost. Creierul se comportă aşa în mod arbitrar şi unele sunt păstrate,
iar altele nu sunt păstrate. Iar tu nu ai niciun control.

Unde sunt stocate amintirile?

Mulţi avem acest concept că ar exista un fel de dosar sau biblioraft, sau un fel hard-disk gigantic undeva, înăuntru, care le stochează într-un singur loc, foarte sigur, astfel încât să scoatem întotdeauna aceeaşi amintire şi apoi s-o băgăm la loc intactă. Dar nu este deloc aşa. Creierul împrăştie amintirile peste tot în creier, în tot cortexul. Asta n-ar fi de mirare, pentru că avem amintiri senzoriale, amintiri motoare, tot felul de amintiri episodice de care suntem legaţi sufleteşte. Sunt stocate în locuri diferite.

Şi s-a descoperit, după multe cercetări, că creierul "iese la cumpărături", adică este ca şi cum creierul s-ar duce la supermarket şi apucă tot ce găseşte acolo şi le lipeşte împreună.

Să ne întoarcem în Africa de acum 60.000 de ani. Ajungeai la sursa de apă, dar nu conta ce anume exact văzuseşi data trecută. Conta doar ce amintiri negative aveai legate de acea adăpătoare. Creierul le grupa împreună ca un instrument de supravieţuire.

Dar nu avem capacitatea de a ne întoarce la un eveniment, de pildă la cel de la 11 septembrie 2001, şi să ne amintim exact ce am văzut, doi sau trei ani mai târziu. Este aproape de zero.

S-au făcut teste de rememorare pe 9/11, pe 9/12 şi la un an după 9/11. Subiecţii au fost întrebaţi, un an mai târziu: Cum vă simţeaţi pe 11 septembrie?

Conta doar cum se simţeau acum, nu cum se simţiseră atunci, pe 11 septembrie. Dacă erau fericiţi acum, credeau că fuseseră fericiţi şi pe 9/11. Dacă erau trişti şi deprimaţi acum, îşi imaginau că fuseseră trişti şi pe 9/11. Avem o memorie foarte slabă. Sistemul juridic ia asta în considerare şi este o mare portiţă pentru avocaţi.

Unde este acest "eu"?

Probabil că ştiţi că nu stă niciun pitic ascuns în centrul creierului sub forma unui "eu". Ci au loc multe, multe funcţionalităţi când "eul" apare şi se manifestă. Acestea sunt doar cele trei categorii diferite pe care Damasio, faimosul om de ştiinţă, le-a găsit.

Puteţi vedea diferite categorii de gânduri, diferite categorii de "eu" peste tot în creier. Nu există niciun "eu" nicăieri. Ci sunt doar unde electrice care străbat cortexul şi generează ad-hoc diferite senzaţii de "eu".

Puteţi face acelaşi mic exerciţiu, în care, de data aceasta, avem trei găleţi. Găleţile grupează gânduri despre trecut, gânduri despre viitor şi gânduri despre prezent. Dacă vă observaţi gândurile, veţi observa că gândurile despre trecut umplu la refuz o imensă găleată. Gândurile despre viitor, tot o imensă găleată plină. Gânduri despre acum - nu e niciunul. Exact ce spunea şi Eckhart Tolle, dar în altă variantă.

O puteţi constata pe cont propriu. Ceea ce s-a întâmplat acum o secundă nu e un gând din acum, ci e un gând din trecut. De acum o secundă. Observaţi-vă şi vedeţi dacă există vreun gând în acum...

Analizăm modul în care funcţionează creierul şi ne punem întrebarea „când sunt eu?". Deci, când eşti tu? Una din marile interogaţii de sine care am observat că funcţionează bine este de a întreba "când sunt eu?". Când este Charles? Când este Mary? Observă dacă vine aceeaşi Mary la fiecare întâlnire. Dacă te urmăreşti cu atenţie în decursul zilei, vei vedea că apare mereu o altă persoană. În funcţie de cel cu care stai de vorbă, ori că e partenerul, copiii tăi, şeful tău, cel mai bun prieten, vezi dacă este aceeaşi Mary. Păi, este o altă Mary, dintr-o categorie diferită, cu abilităţi diferite.

Pe măsură ce vezi că Mary se tot schimbă mereu, începi să înţelegi că "eul" nu este un ansamblu gigantic omogen. De fapt, este o grămadă de sute, poate mii... Virginia Wolf a spus că avem atâtea "eu"-ri câte relaţii avem.

Observă dacă eul chiar este real. Încercând să afli "când sunt eu?", vezi că te schimbi mereu. Deci cât de real eşti "tu"?

În imaginea de mai sus este o secţiune sagitală, care împarte craniul simetric. Se vede că aceleaşi două zone sunt folosite de creier şi pentru a-şi aminti trecutul, şi pentru a proiecta viitorul. Aceste două zone sunt foarte importante pentru ce vom discuta în continuare. Cea din spate aparţine Reţelei Implicite (vom vorbi despre ea imediat), şi la fel, cea din faţă. Foarte importantă în crearea "eu"-lui.

Folosim "eul" pentru a ne aminti trecutul şi a ne proiecta în viitor, aşa că nu e de mirare că aceste două centre sunt cele mai mari şi mai active. (Asta-i pentru lucrarea de control...! 😊)

De unde vin gândurile ?

O întrebare la care să vă gândiţi puţin este de unde vă vin gândurile. Aşa cum staţi acum, timp de 30 de secunde, observaţi-vă, cu ochii închişi sau ochii deschişi, şi încercaţi să vă preziceţi următoarele gânduri şi dacă puteţi vedea de unde vin. Le elaboraţi dinainte? Faceţi asta pentru 30 de secunde...

Bine, deci aţi găsit locul de unde v-au venit gândurile? Vă elaboraţi voi gândurile? Sau, pur şi simplu, apar neanunţate şi neprevăzute?

Iar dacă nu vă elaboraţi voi gândurile, de ce vă îngrijoraţi de ele?! Se nasc de la sine. Nu sunteţi responsabili de ele.

O altă credinţă puternică pe care o avem şi care este incorectă este că noi gândim ceea ce spunem. Că, dacă nu am avea în prealabil o naraţiune internă, am fi incapabili să vorbim. Toate experienţele arată contrariul. Dacă vă observaţi când vorbiţi cu oamenii, nu pre-gândiţi cele spuse înainte de a le spune. Doar le spuneţi, apar dintr-o dată.

Următorul studiu este făcut în Scandinavia, în 2014. Se numeşte testul Stroop, poate aţi auzit de el. Imaginea ne arată ce fac ei acolo. Pun cuvântul "roşu" dar te păcălesc şi îl colorează în verde. Şi tu trebuie să spui "verde". Ăsta e testul. Care este culoarea pe care o vezi? Nu cuvântul pe care îl vezi, ci culoarea cuvântului.

Scandinavul chelios are căştile pe urechi şi se uită la ecran. Şi răspunde în microfon: "verde. Asta văd eu, verde". Iar ei înregistrează cuvântul "verde".

Apoi îi prezintă a doua planşă. Îi arată cuvântul "verde", care e colorat în gri. Îl întreabă: "Ce culoare vezi?" ar el spune "gri". Dar ceea ce fac şmecherii de scandinavi este că îi pun la ureche vocea lui care spune "verde". Şi apoi îl întreabă: "Ce ai spus?". Iar el răspunde: „Am spus verde”. Dar el spusese în realitate "gri". Doar că ei l-au păcălit.

Aşa că noi nu ştim ce vom spune. Chiar şi în momentul când vorbim, dacă auzim altceva, vom crede că am spus acel altceva. Deci nu elaboraţi ceea ce spuneţi.

Dacă vă urmăriţi în cursul zilei, veţi vedea că asta o face creierul singur. Staţi foarte liniştiţi şi observaţi atenţi vă veţi convinge că nu ştiţi ce urmaţi să spuneţi. Vorba iese din voi foarte repede, o auziţi şi o ţineţi mine.

Or, dacă nu voi concepeţi ceea ce spuneţi, de ce vă îngrijorează ceea ce spuneţi?! Vine de altundeva, nu vă gândiţi dinainte. Nici măcar nu ştiţi ce veţi spune.

Eu am practicat o metodă clasică... M-am bazat pe Ramana Maharshi, o sursă contemporană, un mare înţelept al secolului XX. Henry Cotcher Brusson i-a făcut ultimele fotografii. Carl Young i-a scris prefaţa la una din cărţile sale. Revista "BBC Life", etc.

Nondual practices:

Who am I?

I am not this body.

Where am I?

When am I?

What is this?

Let go, let go, let go...

Who hears?

Întrebări foarte simple: Cine sunt eu? este o întrebare utilă, devenită deja clasică. Dar eu prefer: Unde sunt eu? Când sunt eu? Cine aude?. Am folosit mult timp Unde sunt eu? şi Cine aude?. Este uimitor ce profunzimi pot atinge aceste întrebări. Sunt foarte simple şi nu ar trebui să vă fie frică. Nu e nimic periculos în ele. Doar întreabă-te Unde sunt eu ?. Pare cel mai logic lucru.

Eram om de ştiinţă, iar un om de ştiinţă ar trebui să ştie. Eram în cap toată ziua, vorbind cu "mine", ţipând la "mine", urlând la "mine", judecându-mă, biciuindu-mă. Dar unde este acest "eu"? Pot să-l găsesc? Ar trebui să-l simt pe undeva, dar nu-l pot găsi. Şi nu e găsit în nicio lucrare de neuroştiinţă.

Gândurile bla-bla-bla s-au oprit

What happened?
- Self-referential thoughts, fears, desires fell away.
- Low-energy and blood sugar affects it.
- 90% of time:
● Stillness, "now, now, now"
● Higher creativity, cognition, functioning
● Speech, actions, emerge naturally

Şi iată ce s-a întâmplat: bla-bla-bla s-a oprit. Eram într-o postură de yoga, în cap aveam bla-bla-bla. Şi, dintr-o dată, s-a oprit.

La vremea aceea, lucrau pentru mine 1000 de oameni în laboratoare de cercetare cu un buget de un sfert de miliard de dolari. Şi se făcuse linişte înăuntru, aşa cum este şi acum. Linişte profundă, niciun sunet, doar tăcere. M-am întrebat: "Cum să mă duc azi la muncă şi să conduc mii de oameni dacă nu am nimic aici, sus?! Doar o mare linişte... Oare nu mă vor vedea cu vreo aură deasupra capului, arătând ca o creatură ciudată?!"

Dar, de fapt, nimeni nu a observat nimic. (Asta poate spune ceva despre managementul corporatist. 😊) Deci nimeni nu a observat.

Şi este aşa, practic, tot timpul. Am scris "peste 90% din timp", pentru a fi mai credibil. Dacă am energie scăzută şi hipoglicemie, gândurile se pot porni. Dar altfel, e linişte înăuntru, e foarte linişte.

Pot folosi în continuare gândurile, dacă am nevoie, pentru planificare şi rezolvarea problemelor. (Este un circuit diferit, o să vă arăt imediat.) Dar e foarte linişte înăuntru. Nemişcare. Este minunat. Şi devine foarte plăcut, aşa cum vă poate confirma şi Rich *.

Ramana Maharshi: «In samadhi there is only the feeling of "I am" and no thoughts», «There is a state when words cease and silence prevails.»

Nisargadatta Maharaj: «To be free from thoughts is itself meditation.»

Padrinho Paulo Roberto - ayahuasqueiro: «It's all about having no thoughts.»

Acest lucru nu este ceva nemaiauzit, după cum am aflat mai târziu. Iată ce a spus Ramana Maharshi despre lipsa gândurilor. Nisargadatta Maharaj, după cum ştiţi mulţi dintre voi, a spus acelaşi lucru. Şi mulţi alţii au spus acelaşi lucru.

M-am dus la cei doi maeştri Zen ai mei şi m-au luat la întrebări în dokusan [întrevedere privată]. Mi-au confirmat: „Eşti gata".

Eram la o conferinţă în Stockholm şi acest ayahuasquero, unul din conducătorii bisericii Santo Daime, a ţinut o conferinţă în plen la Stockholm. La finalul lungii sale conferinţe despre ayahuasca s-a oprit şi a spus că totul se rezumă la a nu avea gânduri. Ne-am întâlnit după aceea şi i-am spus: "Am fost foarte surprins că un ayahuasquero vine cu acest obiectiv pentru ayahuasca." Să nu ai gânduri, asta a fost concluzia lui.

Reţeaua Implicită (DMN)

În 2010, cercetarea fundamentală despre Reţeaua Implicită a fost realizată de Andrews şi Hannah, care era atunci la Harvard, acum e la Universitatea Colorado. Acest studiu caută sinele, ce anume alcătuieşte "eul",
cum creează creierul senzaţia de "eu".

El foloseşte aceşti 11 centri. Iar liniile semnifică cât de des comunică unul cu celălalt. Cei doi centri galbeni i-am prezentat şi mai devreme. Sunt cei doi cei mai importanţi: Posterior Cingulate Cortex - PCC şi anterior Medial Prefrontal Cortex - aMPFC, foarte adânc în creier, aproape la baza creierului.

Şi s-a descoperit că reţeaua se împarte în două sub-reţele. Sub-reţelele sunt puse în evidenţă pe desen. Prima creează senzaţia de "eu în timp". Tu în trecut, tu în viitor. Dacă dezactivăm această sub-reţea sau unul dintre cei doi centri galbeni, atunci pierzi senzaţia de "eu în timp". Există doar acum, acum, acum. Experienţa mistică clasică.

Cealaltă sub-reţea, pe de altă parte, creează senzaţia de "eu şi ceilalţi", tu şi persoana de lângă tine, tu şi partenerul tău... Dacă este dezactivată sau dacă centrii galbeni sunt dezactivaţi, pierzi acea senzaţie. Devine experienţa mistică de "totul este una”, cealaltă fiind experienţa de "acum, acum, acum". Experienţe mistice clasice, fie că e vorba de psihedelice, fie de meditaţie nonduală.

Creierul inventează asta, creierul creează senzaţia. Dacă dezactivezi acea parte a creierului, senzaţia dispare. Creierul a învăţat să facă asta în ultimii 75.000 de ani. Ne-am separat de cimpanzei acum 6 milioane de ani. Aceasta ţine de evoluţia noastră foarte recentă. Pe măsură ce am dezvoltat agricultura, mai mulţi oameni, organizaţii complexe, am dezvoltat logica simbolică, am dezvoltat limbajul şi am dezvoltat un "eu". Aproape toate limbile umane au un "eu" care face ceva cu un obiect.

Studii asupra efectelor meditaţiei

Primele cercetări serioase despre meditaţie şi Reţeaua Implicită au fost în 2007, la Universitatea Toronto, prin Folding Farb. Figura A) de sus prezintă oameni obişnuiţi care nu au practicat meditaţia. Şi s-a observat că aceleaşi două zone, care aici sunt colorate în albastru, acelaşi Posterior Cingulate Cortex şi Medial PreFrontal Cortex sunt centrii activi. Generează dialogul interior: bla, bla, bla...

În figura B) de jos, aceiaşi oameni, după o practică de două luni, 45 de minute pe zi de meditaţie simplă mindfulness, pe care toată lumea o face acum. Meditaţia activează o altă reţea, pe partea dreaptă a creierului: Lateral Prefrontal Cortex şi Posterior Parietal, pe partea laterală dreaptă a creierului.

Deci creierul a trecut de la reţeaua bla-bla-bla la cealaltă reţea [de Lucru], doar făcând meditaţie. Ea se activează în sarcini mentale şi meditaţie. Fără bla-bla-bla.

Trecem rapid la un studiu de la Yale în care am fost foarte implicat, iniţiat de Judd Brewer, publicat în PNAS în 2011. A studiat meditatori theravada după 10.000 de ore de meditaţie. Au fost cam 12, 13, 14. Cele trei bare de culori diferite reprezintă tipuri de meditaţie diferite theravada. Tharavadinii le cunosc bine.

În comparaţie cu martorii, la meditatori s-au închis cei doi centri ai "eu-lui". Cel încercuit în a) este MPFC înspre faţă, iar în secţiunea coronală din b) este cel din spate, Posterior Cingulate Cortex. Deci s-au dezactivat aceiaşi doi centri.

O chestiune deosebită descoperită în cercetarea de la Yale a fost că la aceşti meditatori de 10.000 de ore starea aceasta a persistat. Când au încetat să mai mediteze, ea nu a dispărut, ci a continuat. Centrii s-au păstrat închişi chiar şi în momentele când nu meditează. Cel puţin, în intervalul dintre măsurători, s-au păstrat închişi.

Şi pentru prima dată am observat că existau alţi doi centri care aveau grijă să îi păstreze închişi. Se pare că fac parte din circuitul de monitorizare şi control, care are grijă ca ceea ce a fost închis să rămână închis în continuare.

Reţeaua Implicită, cea de Control şi cea de Lucru

În 2014, Andrews şi Hannah au publicat un nou studiu mult mai sofisticat: o mie de studenţi de la MIT care se uită la tot felul de lucruri. Mult mai sofisticat decât cele dinainte, mult mai mult cuprinzător.

Cu albastru este aceeaşi Reţea Implicită. Iar cea din dreapta, cu roşu, este numită Reţeaua de Lucru, pe care aţi văzut-o că era localizată în partea dreaptă a creierului. Schema e mult mai complexă, arată şi cum comunică între ele.

Reţeaua verde din centru este cea care controlează care dintre acestea două funcţionează: fie Reţeaua Implicită (bla-bla-bla), fie Reţeaua de Lucru (fără bla-bla-bla), alternând între ele. Cunoaştem centrele care comută între partea dreaptă şi cea stângă.

Iată un studiu din 2013, care a studiat care reţea este cea activă. Un nou tip de statistică, numită Granger, analizează scanările fMRI şi stabileşte cine emite informaţia, cine are iniţiativa dialogului.

Săgeata roşie arată ce se petrece când Reţea Implicită este cea activă, iar Reţeaua de Lucru este diminuată: asta produce slabe performanţe la sarcini şi timpi de răspuns foarte lenţi. Nu-i nicio surpriză. Cu atâta bla-bla-bla, nu poţi rezolva prea bine sarcinile de lucru.

În cazul în care Reţeaua de Lucru este cea activă (săgeata verde), se întâmplă opusul: bla-bla-bla tace şi sarcinile se rezolvă fără piedici. Performanţa creşte, precizia creşte, timpul de răspuns scade.

Ce se întâmplă, totuşi, în ADHD este că nu tace deloc. Reţeaua Implicită continuă să vorbească bla-bla-bla când încerci să-ţi faci treaba şi nu-ţi poţi duce sarcina la bun sfârşit, din cauză că Reţeaua Implicită nu se închide.

Dar veţi spune, bine, dar atunci cum ne rezolvăm sarcinile de lucru, dacă bla-bla-bla este oprită, cum rezolvăm problemele? Sună ca o mare problemă... 😊

Conştientul e doar purtătorul de cuvânt

Dar se dovedeşte că evoluţia a creat un ciudat procesor foarte mic, care poate reţine în memorie maxim 7 elemente în acelaşi timp şi poate rezolva doar o singură problemă la un moment dat. Există un motiv evolutiv pentru asta. Dar acum arată cam depăşit, pentru că dedesubt există minunea universului: 100 de miliarde de neuroni, 50 de triliarde de interconexiuni, procesare paralelă de mare viteză, stocare mare de date etc. Iar deasupra se află acest mic procesor, o micuţă interfaţă care abia ţârâie în comparaţie cu procesorul gigantic de dedesubt.

Conştientul nu doar că e mai mic decât vârful aibergului, ci este chiar mai slab decât mahutul ce dirijează elefantul

Folosim metafora unui călăreţ pe elefant. Doar că, în realitate, călăreţul ar fi foarte mic, iar elefantul ar fi de sute de ori mai mare. Acest procesor enorm face toate lucrurile importante. Nimic important nu se face sus, în conştient. Nu-i decât purtătorul de cuvânt al corpului, care spune: „Eu am rezolvat această problemă”. Însă problemele se rezolvă în altă parte.

Rezolvarea problemelor complexe

Iată o altă lucrare bună, din 2009. A studiat rezolvarea unor probleme de genul "ce urmează în şirul 1 2 3 J K L 7 8 9 _ ?". E nevoie de o gândire colaterală, un salt în percepţie şi claritate pentru a rezolva acest tip de probleme. Nu se poate aplica doar logica liniară simplă.

Problema se rezolvă în zona din spate a craniului [în altă reţea], asta se observă şi cu EEG, şi cu fMRI. Iar după ce problema se rezolvă, mai târziu, semnalul se mută în zona din lateral dreapta, pe o frecvenţă mai mare. Aici, Lateral Prefrontal Cortex [din Reţeaua de Lucru], prezintă unde gamma. Iar după 6-8 de secunde mai târziu, suntem siguri că ne vei raporta: "problema a fost rezolvată". Noi ştiam dinainte că era rezolvată, până să ajungă la conştientul tău. Durează 6-8 secunde până să afle şi conştientul tău. Predicţia e întotdeauna 100% corectă. Tu ai impresia şi apoi anunţi: „Eu am rezolvat această problemă. Ce geniu sunt eu! Am abilităţile de a rezolva această problemă."

Dar asta nu-i decât bla-bla-bla despre ce s-a întâmplat. Soluţia a fost găsită de procesor, apoi a fost trimisă sus. S-a rezolvat această problemă şi iată răspunsul. Iar tu îl anunţi apoi pe şeful tău că ai "tu" rezolvat problema.

Efectul plantelor "magice"

Şi ajungem acum la specialitatea distinşilor mei colegi: psihedelicele. Iată ce rezultate are infuzia de ciuperci. S-a injectat intravenos psilocybin. Cel mai bun studiu din lume la această oră despre psilocybin făcut în Marea Britanie şi Danemarca (desigur, nu în SUA).

Puteţi vedea curba de răspuns în timp la infuzia intravenoasă (curba albastră). Au observat ce se întâmplă după infuzie, cât de mult se închide centrul nervos. E vorba de acelaşi Posterior Cingulate Cortex, cel care comandă Reţeaua Implicită. Se închide sau nu?

Se închide la fel ca în timpul meditaţiei. Psilocibyn a blocat Reţeaua Implicită la fel cum este oprită prin meditaţie. Şi, deloc surprinzător, s-au găsit efecte extrem de intense.

Prietenii voştri care au luat ciuperci ar putea să vă descrie cum se simte. Dacă niciunul dintre voi nu a făcut asta, probabil că prietenii vă pot spune ce experienţă au avut. Aceste efecte extrem de intense sunt date de ciupercile magice.

Ayahuasca... Prima lucrare de cercetare serioasă despre ayahuasca tocmai a apărut acum câteva săptămâni. Este în "PLos ONE". Şi au găsit acelaşi lucru pe care l-am văzut cu ciupercile magice.

Prietenii voştri care au luat ayahuasca şi ciuperci magice v-ar putea spune că experienţele sunt diferite. Dar, în esenţă, sunt aceleaşi două experienţe mistice de bază legate de oprirea Reţelei Implicite: "eu şi ceilalţi" şi "eu în timp". Toate se încadrează pe aceeaşi scală, interesant, fie că e vorba de meditaţie, psilocibyn, ayahuasca; pe scala de misticism Hood sunt similare.

Hood Mysticism Scale (32 - 160)
- Nonduals ~ 152 (9/36 @ 160)
- Psychedelics ~ 150
- Contemplatives ~ 143

S-a făcut un studiu pe această temă, o teză de doctorat. Au analizat cât de mistici sunt subiecţii, pe o scală de la 32 la 160. Oamenii ca mine, care au această linişte tot timpul, suntem la nivelul maxim de 160, adică în psihedelic, practic, tot timpul. Credeţi sau nu credeţi...

Dintre cei 36, 9 dintre noi au fost la acest nivel aproape tot timpul. Media nondualiştilor este de 152, cei cu psihedelice, 150, meditatorii, 143. Deci odată dezactivată Reţeaua Implicită, starea devine foarte psihedelică, fie că o obţii cu psihedelice, fie cu meditaţie.

Ce este mai plăcut?

Am cercetat ce este mai plăcut: sexul, drogurile sau rock-an'-roll? În acest caz: sexul, drogurile sau nondualitatea? Pe care o preferă cunoscătorii? Cei pe care i-am întrebat au avut toate aceste trei experienţe. (Sunt şi drogurile o versiune de psihedelice de second-hand. 😊 Ca şi rock-an'-roll... 😊)

Starea psihedelică este mai bună decât sexul. Se spune că Buddha ar fi remarcat că dacă nu ar fi fost aşa, nu ar mai fi meditat nimeni. Cei care au avut această experienţă sau trăiesc mereu în ea spun că e mai bună decât sexul. Greu de crezut, dar aşa este.

Metode de măsurare a dezactivării "eu"-lui

Şi, în final... Avem date neuro-feedback în timp real, iar cu o scanare fMRI (era la Yale) se poate urmări continuu funcţionarea PCC, cu o întârziere de circa 2 sau 3 secunde. Se vede cum intră şi iese din activare.

Cu eu, fără eu, cu eu, fără eu. Dacă este "cu eu", linia e roşie. Adică ai o activitate crescută a PCC, care activează sinele. Ce e marcat cu albastru arată diminuarea funcţionării Reţelei Sinelui, adică mai puţin bla-bla-bla.

La cei cu 10.000 de ore de meditaţie (experţi), graficul lor e arătat în figura din dreapta. Când meditează, se dezactivează foarte profund.

Atunci când nu fac nimic, aşa cum arată graficul meu. Deci este posibilă dezactivarea permanentă fie că faci ceva sau nu, fie că meditezi sau nu. Înregistrarea a durat cam patru minute. Stânga şi dreapta.

Ăsta e tipul de la Yale, acum la UMass Medical Center, montând o plasă din astea pe cap. Se cercetează foarte mult acum, toţi de la DARPA şi DOD până la investitori din Silicon Valley. Se caută un mod de a măsura cu costuri reduse, cu EEG. Un singur test fMRI costă un milion de dolari. De obicei, se fac trei teste, adică 3 milioane de dolari. Aşa că nu-ţi poţi permite unul acasă. Însă cu EEG ieşi mai ieftin. Instalaţiile EEG costă 100-200 de mii de dolari. Şi vor deveni mai ieftine şi mai bune. Nu suntem departe. Am folosit unul la Palo Alto. Se investesc o mulţime de bani în aplicaţii legate de chestia asta.

Acum trei ani, mindfulness nu însemna nimic. Acum toată lumea face mindfulness şi caută care ar fi următorul pas. Poate că acesta va fi...

Vrei să scapi de suferinţă ? Poţi renunţa la "eu" şi ataşamentele sale ?