< Pagina Nondualitate radicală
Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
Maestrul spiritual Thich Nhat Hanh spunea că „adevăratul miracol nu este să mergi pe apă, ci adevăratul miracol este să mergi pe pământ”. Şi îmi place afirmaţia asta, pentru că îmi vorbeşte inimii despre ce este adevărata spiritualitate.
Ştiţi, când intrăm în toate aceste învăţături spirituale şi devenim căutători spirituali – aşa cum am fost eu timp de mulţi ani, eram parcă cel mai obsedat căutător spiritual din lume – este atât de uşor să ne lăsăm hipnotizaţi de toate acele învăţături despre perfecţiunea pură, imaculată, despre sfârşitul suferinţei şi despre transcenderea lumii şi intrarea în stări modificate de conştiinţă.
Este atât de uşor să uităm că suntem, de asemenea, fiinţe umane, că avem aceste corpuri animalice, că şi noi umblăm pe pământ; că suntem, de asemenea, fiinţe umane minunat de failibile, imperfecte, vulnerabile, sensibile, la fel de mult pe cât suntem pure şi perfecte şi divine, conştiinţă pură etc..
Aşadar, cred că există un aspect întunecat al spiritualităţii, iar experienţa mea a fost în special cu învăţăturile non-dualiste.
Timp de mulţi ani, am fost considerat un învăţător de non-dualitate – orice ar însemna asta – şi a cam trebuit să renunţ acum câţiva ani, să „demisionez din funcţia” de învăţător de non-dualitate, pur şi simplu, pentru că am constatat că acest cuvânt, non-dualitate, îi deruta pe mulţi şi devenea – vorbesc foarte sincer – simt că devenea un fel de cult, de genul „eu sunt non-dualist şi tu nu eşti” sau că „non-dualitatea este adevărul adevărat, adevărul absolut, iar toate celelalte puncte de vedere sunt inferioare”.
Am simţit că pentru mulţi oameni devenea o dogmă.
Desigur, există şi un adevăr frumos, minunat în învăţăturile non-dualiste. Este ceva ce nu trebuie să credeţi, ci puteţi căuta singuri şi pentru asta este minunată meditaţia, pentru a vă căuta pe voi înşivă.
La un anumit nivel, atunci când căutăm cu sinceritate, descoperim că în adâncul nostru suntem această conştiinţă – numiţi-o cum vreţi, cuvintele nu prea contează, toate sunt ca nişte degete ce arată spre Lună.
Eşti acest vast ocean de conştiinţă pură, neschimbătoare, nemuritoare, eşti atemporal, eşti fără vârstă, eşti spirit pur, divinitate pură. La cel mai profund nivel, eu sunt ceea ce eşti şi tu. Tu ai povestea ta de viaţă şi eu am povestea mea de viaţă, dar în adânc, amândoi suntem aceeaşi conştiinţă, aceeaşi prezenţă, acelaşi ocean. Apărem ca nişte valuri separate, dar suntem acelaşi ocean.
Aşadar, simplificând foarte mult, desigur, dar acesta este adevărul de bază al non-dualităţii: la cel mai profund nivel, eşti această conştiinţă pură, care este de nedescris, desigur.
Aşadar, pericolul non-dualităţii – şi asta am descoperit de-a lungul anilor – este că unii care se învârteau prin aceste cercuri erau atât de identificaţi cu a fi conştiinţa pură, încât asta devenise noua lor identitate. Ego-ul lor se agăţase de această idee că ei sunt conştiinţa pură. 😊
Şi dau asta în vileag, pentru că şi eu, timp de mulţi ani, am fost unul dintre ei, credeam cu toată puterea, din toată inima şi cu tot cugetul că „eu sunt conştiinţa pură”. „Nu sunt o minte, nu sunt un corp, nu sunt gândurile mele, nu sunt povestea mea, ci sunt conştiinţa pură.”
Există un adevăr minunat în această afirmaţie, dar există pericolul – şi am văzut asta la mine însumi, văd asta întâmplându-se la discipolii non-dualişti, am văzut-o şi la învăţătorii non-dualişti – pur şi simplu, devine o nouă poziţie, devine o nouă dogmă, devine o nouă identitate.
„Eu sunt conştiinţa pură” - iar pericolul este să cazi în capcana acestui loc intangibil. Devii această „conştiinţă pură de neatins” şi bineînţeles că nu asta eşti cu adevărat.
În profunzime, încă mai ai toate aceste sentimente umane, îndoieli şi temeri şi încă mai ai traume, dar le negi pe toate, le reprimi, pentru că noua ta identitate este „Eu sunt conştiinţa pură”.
Deci începe ca un frumos adevăr viu, dar pericolul este să devină doar o dogmă, o altă poziţie, un fel de „Eu sunt special”.
Ştiţi, făcând parte din „clubul învăţătorilor non-dualişti” timp de mulţi ani, am călătorit în jurul lumii şi am întâlnit o mulţime de învăţători non-dualişti, învăţători spirituali, învăţători de trezire - la conferinţe şi petrecând timp cu ei şi locuind la ei acasă.
Poate că nu ar trebui să spun asta, dar o voi face. În general, am fost foarte dezamăgit de-a lungul anilor de aceşti învăţători spirituali; şi permiteţi-mi să mă explic.
Cred că aveam această idee că toţi sunt fiinţe umane perfecte 😊, aşa că, de fapt, a fost foarte bine să îi cunosc şi să mă dezamăgească unul după altul, văzându-i în culise, petrecând timp cu ei când nu erau pe scenă, când nu se simţeau priviţi. Toţi, fără excepţie.
Şi i-am întâlnit pe unii dintre cei mai faimoşi învăţători spirituali de pe planetă, cei mai de succes. Cu toţii, fără excepţie, toţi aveau îndoieli, temeri, toţi erau stârniţi uneori, toţi aveau traume cu care se luptau. Am văzut o întreagă gamă de manifestări, dar în cel mai rău caz, i-am văzut cum îşi descărcau nervii pe partenerii lor, pe elevii lor.
Dar să ştiţi că nu vreau să judec pe nimeni. Nu spun astea pentru a critica. Ceea ce vreau să spun este că suntem cu toţii foarte profund umani. Pe cât de mult suntem prezenţă pură, conştiinţă pură, divină, la fel de mult suntem şi fiinţe umane. Suntem şi fiinţe umane supuse greşelii, imperfecte.
Fiinţe umane imperfecte.
Aşa că a fost chiar o binecuvântare faptul că aşteptările mele, proiecţiile mele au fost complet spulberate una câte una şi am început să realizez: „O, Doamne, suntem cu toţii doar nişte biete fiinţe umane, care facem şi noi ce putem mai bine”. Ceea ce a fost realmente o iluminare.
Şi am ajuns să-mi dau seama foarte, foarte profund că, ştiţi, putem crede în toate aceste concepte şi idei spirituale, dar oare ce înseamnă ele dacă nu le trăim pe deplin în viaţa noastră de zi cu zi?!
Aşa că asta mă interesează cu adevărat acum: să trăim cu adevărat aceste învăţături în viaţa noastră de zi cu zi şi să nu încercăm să fim perfecţi, să nu încercăm să fim cei mai iluminaţi, ci să ne acceptăm umanitatea profundă, să ne acceptăm imperfecţiunile, să ne acceptăm îndoielile. Acestea nu sunt lucruri ruşinoase, lucruri pe care să le ascundem.
Iar toţi aceşti învăţători spirituali pe care i-am întâlnit, ştiţi, unii dintre ei, binecuvântaţi să fie, erau cu adevărat deschişi în legătură cu imperfecţiunile lor, cu îndoielile lor, cu lucrurile cu care încă se luptau în viaţa lor, cu conflictele în relaţii şi dramele pe care le aveau, cu problemele familiale pe care le aveau.
Iar alţii dintre ei nu erau aşa. Unii dintre ei, indiferent de ceea ce le spuneai, pur şi simplu, se prefăceau că sunt perfecţi. „O, eu nu sufăr niciodată, nu simt niciodată durere, nu simt niciodată îndoială, nu simt niciodată furie, alea sunt ego, totul este o iluzie”, bla-bla-bla.
Dar ne apărăm în multe feluri, nu-i aşa?!
Repet, nu vreau să judec pe nimeni, căci am fost şi eu aşa. Am fost şi eu ca ei. Am tot spus-o de multe ori, de ani de zile.
Credeam că sunt cea mai perfectă fiinţă umană de pe planetă.
Credeam că sunt cea mai iluminată fiinţă umană de pe planetă. 😊
Credeam că nu aveam ego, că eram conştiinţă pură, că eram de neatins şi că realizasem sigur, sigur, sigur asta, iar toţi ceilalţi nu o făcuseră. 😊
Este chiar ironic că, în numele non-dualităţii, mă separam de toţi ceilalţi. De fapt, era ceva cât se poate de dualist.
Spun asta doar pentru a vă reaminti că este în regulă să fiţi imperfecţi şi umani şi să vă luptaţi cu dificultăţile, iar spiritualitatea, non-dualitatea, iluminarea – sau cum vreţi să o numiţi – nu înseamnă să eradicăm toate vulnerabilităţile noastre omeneşti.
Ci e vorba de a ne da permisiunea profundă, clipă de clipă, de a fi minunat de umani şi sensibili şi vulnerabili, de a face greşeli, de a o da în bară uneori, de a uita cine suntem uneori, de a avea răni care dor şi de a învăţa să le dăm atenţie, în loc să pretindem că suntem perfecţi şi că nu avem răni şi să pretindem că suntem o conştiinţă pură şi că trupul nu este real. Toate acestea sunt doar concepte.
Toate sunt doar concepte.
Şi am observat că adevărata libertate, adevărata bucurie şi adevărata pace au venit din renunţarea chiar şi la conceptele non-dualiste, „Eu sunt conştiinţa pură” etc.. Şi din predarea de sine în faţa momentului prezent, aşa cum este el, permiţându-mi să fiu imperfect. Am simţit atâta uşurare şi bucurie în a-mi permite să fiu imperfect.
În mod ironic şi paradoxal, acolo se găseşte adevărata non-dualitate, care nu este în război cu dualitatea. Nu se opune aparenţei dualităţii. Ea nu spune, „O, dualitatea este doar o iluzie. Chestiunile omeneşti sunt doar o iluzie. Sunt treburi inferioare.” Nu există nicio pretenţie de superioritate în nondualitate. Ea este oceanul, care nu se războieşte cu valurile sale, nu le respinge, nu spune, „O, toate valurile mele sunt o iluzie”, nu încearcă să scape de toate valurile sale. Nimic din toate acestea.
Este oceanul profund îndrăgostit de toate valurile sale, îmbrăţişându-le pe toate, fiind una cu ele. În ultimă instanţă, oceanul nu este separat de valurile sale. Şi nici non-dualitatea, în fond, nu este separată de aparenţa dualităţii. Totul este o singură mişcare.
De aceea a trebuit să renunţ să mai fiu învăţător non-dualist. 😊
Nu avea niciun sens.
Aşa că acum sunt extrem de profund îndrăgostit, mai mult ca niciodată, de minunata noastră umanitate, carnală, pământească, noroioasă, senzuală, imperfectă, vulnerabilă. Cu frumoasele noastre îndoieli, cu greşelile pe care le facem, străduindu-ne – binecuvântaţi să fim cu toţii – străduindu-ne atât de mult să facem lucrurile bine. Încercăm din răsputeri să fim buni şi aşa mai departe.
Iar eu, ştiţi, mi-am dat seama că spiritualitatea nu-i separată de lume. Nondualitatea nu este separată de dualitate, ci o pătrunde profund. Divinitatea mea infuzează profund pământul.
Este acolo, în rahatul de câine de pe trotuar.
Este acolo, în chipul copilului meu, în chipul partenerei mele.
Este acolo într-un nor, într-un fir de iarbă.
Este acolo, într-un copac.
Este acolo, în claxoanele maşinilor de afară.
Este aici, în trup, în carne, în bucurie, în tristeţe, în plictiseală, în claritate şi în îndoială.
Este în toate acestea, în toate, totul este sacru.
Totul este sacru.
Am făcut acest videoclip doar ca să arăt partea de umbră a spiritualităţii, sau a non-dualităţii. Pericolul este că devenim mai puţin oameni, ne uităm umanitatea. Devenim foarte, foarte serioşi, iar non-dualitatea devine o nouă dogmă. Şi începem să pretindem că suntem perfecţi. Şi acesta devine scopul: să fii perfect şi să nu suferi niciodată.
Şi atunci sfârşim prin a deveni reci şi robotici. Ceea ce este obositor. Şi ne facem rău unii altora. Pentru că, atunci când ne uităm propria noastră umanitate profundă, uităm umanitatea profundă a celui din faţa noastră.
De aceea, cu cât putem să ne îndrăgostim mai mult de propria noastră umanitate profundă şi să ne deschidem spre rănile noastre, să ne recunoaştem îndoielile şi temerile, cu atât îl putem simţi mai profund pe cel din faţa noastră.
Şi, cât de paradoxal, suntem unul, dar nu suntem la fel, aşa cum cântau U2 în piesa lor „One”. Suntem unul, dar nu suntem la fel.
Suntem cu toţii oceanul. Dar, în acelaşi timp, noi suntem aceste valuri unice, aceste expresii unice ale oceanului.
Şi cred că, uneori, pericolul non-dualităţii este că devenim atât de hipnotizaţi de asemănarea noastră, fiind cu toţii conştiinţa pură, încât ajungem să ratăm, sau să dezonorăm, sau, în cel mai rău caz, să desconsiderăm, sau, şi mai rău, să ne ruşinăm de natura noastră de valuri, să ne jenăm de diferenţele, de individualitatea, de umanitatea noastră.
Aşadar, acest videoclip este un apel de a uita toate conceptele despre non-dualitate şi de a vă îngădui să vă îndrăgostiţi de umanitatea voastră profundă. Acolo cred că veţi găsi adevărata non-dualitate, adevărata spiritualitate. Nici măcar nu e nevoie să folosim aceste cuvinte.
Adevăratul miracol nu este să mergi pe apă, care ar fi imaginea perfecţiunii. Adevăratul miracol este să mergi pe pământ.
Vă mulţumesc că m-aţi ascultat. Dacă acest videoclip v-a fost de vreun ajutor, nu ezitaţi să vă abonaţi la canalul meu. Voi face mai multe videoclipuri scurte, ca acesta, în viitor.
Multă dragoste pentru voi!...
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
3 iulie 2024
Link-ul: youtube.com/watch?v=b4i0Ne4r3uM
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube "Jeff Foster Official", videoclip publicat pe 31 mai 2024.