Atracţia către Adevărul fiinţei este precum a moliei către flacără; molia nu va supravieţui acestui impuls incontrolabil. Şi nici „tu”. Şi totuşi, aparenţa corpului a rămas intactă. Jennifer Aldoretta a rămas... dar dansul ei este acum frumos şi liber, autentic aşa cum este, fără interferenţe egotice. Dar dilema rămâne: cum se descurcă un non-sine cu alţi oameni fără sine care se cred a fi un sine? Este un nou tip de existenţă care necesită un proces de învăţare, unul foarte omenesc. Întruchiparea trezirii e altceva decât idealurile spirituale. Site-ul autoarei: hollowb.one
Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
Mă simt foarte pornită astăzi. Așa că să ne lăsăm în seama inspiraţiei, să vedem unde ne duce, va fi distractiv.
Spiritualitatea este o vrăjeală. Spiritualitatea de pe piaţă este o vrăjeală. Nu există un cineva care să devină iluminat. Nici măcar nu știu ce naiba este iluminarea. Sinceră să fiu, nici măcar nu știu ce este trezirea.
De fapt, tot acest proces constă în a ajunge la un punct în care toate condiţionările sunt abandonate, când nici măcar nu le recunoşti a fi ale tale. Asta e chestia, nu sunt ale tale, ci ți-au fost transmise de societate, de familie. Nu sunt ale tale. Nu sunt ceea ce ești tu.
Și știm cu toții asta. Ne angajăm în locuri de muncă și în relații și în interacțiuni sociale într-un mod neautentic, care doar ne creează o contracție lăuntrică. Nu ținem cont de semnalele corpului și încercăm să afişăm o figură frumoasă sau să părem într-un anumit fel pentru ceilalţi oameni, ca să primim iubire şi validare şi să nu ne judece.
Deci, la un moment dat, mintea va... cel puţin pentru mine (voi vorbi doar din propria mea experiență), mintea mea credea că trezirea va fi într-un anumit fel. Dar este ceva nerafinat. Să fii real este al naibii de spontan. Există doar un simţământ, o intuiţie a ce anume trebuie făcut în orice moment.
Iar acest proces este atât de neşlefuit și de vulnerabil, pentru că, de multe ori, este în contradicție directă cu ceea ce credem noi că suntem, cu modul în care este viața noastră în prezent, cu condiționările care au fost îndesate în noi.
Spiritualitatea iubirii și luminii, spiritualitatea care te va face o persoană mai bună - astea sunt numai vrăjeli. Vei fi autentic. O să fii al naibii de autentic. Iar asta nu-i întotdeauna ceva fermecător. Devine absolut imposibil să fii fals, să te amăgești singur.
Cu cât procesul avansează, corpul și senzațiile, simţirea și intuiția, numai după astea te poţi orienta în orice clipă. Și pe astea le urmezi. Şi o faci indiferent de gândurile care ar putea veni, pentru că acea disonanţă, acea lipsă de armonie care este creată dacă nu le asculţi este foarte puternică, este atât de tare. Este atât de evidentă. Este chiar dureroasă.
Este dureroasă fizic. Dacă nu urmezi acele impulsuri intuitive, dacă nu spui adevărul care-ţi vine pe moment, devine dureros. Devine imposibil să nu fie autentic. Iar oamenilor nu le va plăcea asta. Probabil vei pierde unele prietenii sau relații sentimentale. Relațiile vor trebui să se schimbe. Poate, nu știu... Cel puțin ăsta a fost cazul aici.
Toate felurile de a mă orienta în viaţă au dispărut. Fiecare mască pe care mi-o puneam încercând să fiu ceva, încercând să mă fac plăcută, încercând să fiu drăguţă, să fiu amabilă, încercând să susțin o idee despre cine voiam să fiu, despre cum voiam să fiu percepută - totul s-a prăbuşit. Totul a fost dărâmat. Şi din asta a răsărit autenticitatea.
Şi dacă putem caracteriza trezirea sau iluminarea în vreun fel, ăsta este: autenticitate. Realitatea. Și când vezi autenticitatea, o recunoști pe loc. Dar nu este întotdeauna frumoasă, nu este întotdeauna grațioasă. Poate fi feroce.
Nu sunt prea familiarizată cu detaliile altor tradiții, dar există niște zei sau idoli în diferite tradiții... Gândiți-vă la Buddha, de exemplu, există Buddha cel furios, Buddha cel iubitor, Buddha cel plin de compasiune, toate sunt fațete diferite ale aceluiaşi lucru, pentru că toate sunt Asta. Asta se înfăţişează sub fiecare astfel de formă.
Este autentică. Nu își cere scuze pentru cum se înfăţişează. Este totul, este tot şi toate.
Iar a fi real înseamnă a te menţine în adevăr. Dar este al naibii de inconfortabil și-ţi va pune la încercare tot ceea ce credeai că ai fi, fiecare mod în care crezi că te cunoști. Dar, în realitate, fiecare mod în care ai funcţionat a fost doar condiționare. Adică nimic din toate astea nu ești tu.
Nu există niciun tu, este doar un pachet nenorocit de condiționări și pe măsură ce îndepărtezi acele straturi, îți dai seama că nu e nimic sub ele. Nu există nimic sub aceste condiționări pe care să-l poți numi "tu" însuți, pe care să-l poţi numi "eu", pe care să-l numesc Jennifer.
Nici măcar nu pot pretinde nimic din ele. Nu este nimeni aici care să revendice vreuna dintre ele, ci sunt doar nişte fațete diferite care apar în diverse momente. Şi sunt libere să apară și libere să se exprime. Și libere să fie. Toate sunt libere.
Chiar și iluzia este liberă să apară. Chiar și condiționarea este liberă. Totul este liber. Confuzia este liberă să apară. Totul este deja liber să fie.
Dar a fi autentic nu-ţi va aduce nimic, nu te va ajuta să promovezi în viață, nu-ţi va oferi o fericire nesfârşită. Este liberă. Este libertate. Această viață este liberă aşa cum nu mi-aș fi putut imagina niciodată. Şi n-aș schimba-o niciodată cu altceva. Nu m-aș mai întoarce niciodată. Niciodată.
Dar nu este ușor. Desigur, există o ușurință în a urma ceea ce este evident pe moment. N-ai decât a-ţi urma intuiţia și, implicit, a avea încredere în ea. Și să o laşi să fie așa cum este, în loc să te lupți cu ea, în loc să i te împotriveşti. Este vorba să renunți la acea rezistență faţă de intuiţie. Rezistența este iluzia. Cine crezi tu că ai fi este rezistența.
Ceea ce credeam eu că ar fi Jennifer nu era altceva decât rezistență, o condiționare. Iar condiționarea se împotriveşte la ceea-ce-este, la viața așa cum este ea. Este doar un fel de încercare constantă de a lupta cu viața așa cum se înfăţişează.
Deci sunt urmate aceste impulsuri, senzațiile, intuiția, nici măcar nu știu cum să o numesc. E ca o cunoaștere, într-o situaţie... într-o circumstanță, ştii ceea ce trebuie să faci.
Iar uneori această cunoaștere este mizerabilă. Pentru că ar putea fi cunoașterea faptului că o relație trebuie să se încheie. Şi asta poate fi foarte dureros.
Dar ajungi să ai încredere în viață automat. Nu mai încape nicio discuţie. Rezistența a dispărut. Dar asta nu înseamnă că dispare durerea, tristețea, durerea sau mânia. Lupta este cea care dispare, ideea că viaţa ar trebui să fie altfel decât este.
Încercarea de a zâmbi, chiar dacă sub zâmbet se ascunde furia, sau chiar dacă sub zâmbet e tristețe - această încercare încetează. Nu te mai prefaci. Nu mă mai pot preface.
Iluminarea nu este ceea ce crezi tu. Nu este ceea ce gândește mintea. Nu este ceea ce mintea vrea să fie, însă este libertate. Este tot ceea ce ți-ai dorit vreodată, dar nu ceea ce crezi tu că ar fi. Este un paradox ciudat. E ciudat...
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
14 aprilie 2025
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=Uefv5PGVDt4
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube Hollow Bone Ranch, videoclip publicat pe 14 februarie 2025.