< Pagina Nondualitate radicală
Lisa Cairns, despre problemele de adaptare a iluminatului la societate
Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
Discuţia de astăzi este: De ce este dificil cu oamenii şi societatea după ce ai avut o trezire spirituală?
Mai întâi de toate, voi defini ce este Trezirea pentru mine. În alte videoclipuri am vorbit despre diferite tipuri de Trezire ce pot avea loc. Şi voi defini din nou ce înţeleg eu prin Trezire.
Pentru mine, o mulţime de lucruri diferite pot fi considerate Trezire:
- Poţi avea o Trezire Kundalini.
- Poţi avea o Trezire a Vidului.
- Poţi avea o Trezire a Iubirii.
- Şi poţi avea Treziri intelectuale, înţelegeri mentale, în care vezi viaţa radical diferit, ceva este recunoscut şi vezi lucrurile diferit. Şi de-a lungul căii, vei observa că există multe Treziri sau dizolvări... a diferite idei, credinţe, energii, karme. Se pot întâmpla atât de multe.
- Mai poţi avea Trezirea chakrelor, cum ar fi deschiderea bruscă a celui de-al treilea ochi sau deschiderea chakrei coroană.
- Poţi avea Trezirea de siddhis, care sunt ca nişte puteri speciale, cum ar fi o empatie intensă. De pildă, intri într-o cameră şi simţi energiile altor oameni.
Există atât de multe lucruri diferite pe care le putem numi Trezire. Dar eu mă concentrez în discuţiile mele pe Trezirea la vid şi Trezirea la totul. Li s-ar mai putea spune: Conştiinţa şi Fiinţa.
Iar aceasta e o Trezire energetică, nu una intelectuală sau emoţională, deşi şi acestea se pot întâmpla, ci eliberarea energetică în care nu mai eşti o entitate separată care experimentează, adică "tu" experimentezi, ci se revine la calea naturală, în care Conştiinţa experimentează, dar Conştiinţa nefiind un lucru (nu este conştiinţa personală) şi fiind toate lucrurile.
Motivul pentru care poate fi dificil cu societatea şi cu oamenii după Trezire, chiar dacă ai doar o Trezire intelectuală, este fiindcă interacţionezi cu o societate care se bazează pe separare. Şi societatea, cred eu, este o reflectare a ceea ce credem noi în interior. Societatea, aşa cum am creat-o noi, este reflectarea... unei minţi separate. Legile, politica, lupta politică, extremele, stânga şi dreapta, economia, toate se bazează pe modul în care ne vedem pe noi înşine şi lumea.
Aşa că atunci când ai o Trezire spirituală, chiar dacă este doar intelectuală, când înţelegi că separarea nu poate fi temeiul pe care funcţionează viaţa, asta îţi va schimba fundamental toate relaţiile, inclusiv cu societatea. Şi relaţia cu munca, pentru că şi munca este bazată pe ideea de separare.
Comparând felul în care animalele lucrează cu modul în care noi, oamenii, lucrăm, este o mentalitate şi un mod de a fi atât de diferite. Noi lucrăm pentru viitor, şi animalele îşi adună hrană pentru viitor, dar altfel, într-un mod total diferit. Mai ales animalele sociale o adună împreună, în timp ce societatea noastră este atât de supercomplexă. O adunăm împreună, dar apoi avem tot acest comerţ şi bani şi separare.
Chiar şi simpla recunoaştere intelectuală va schimba fundamental totul. Iar apoi, când vor începe Trezirile energetice, lucrurile se vor schimba şi mai mult, pentru că nu mai eşti interesat de căutare, în timp ce toţi ceilalţi vin din căutare.
Astfel că, dacă intri într-o cameră cu mulţi oameni care caută ceva, interesul tău va fi foarte scăzut să interacţionezi cu ei. Dar nu pentru că ar fi răi, ci pentru că nu jucaţi acelaşi joc. Pentru tine, ceea ce este cu adevărat important în interacţiune, presupun, dacă ai avut Trezirea energetică, este conectarea energetică.
Ce înseamnă asta? Înseamnă să te conectezi din acest loc în care nu mai cauţi, un loc nonverbal. Şi apoi cuvintele vin ca o completare. Cel mai important este să te conectezi din acel loc de linişte. Şi asta este cu adevărat energizant. Când te conectezi cu cineva care îţi reflectă liniştea, cu adevărat eşti energizat. Da, când vă oglindiţi liniştea reciproc...
Dar nu vei avea interesul de a căuta ceva. Iar energia căutării, destul de probabil, te va vlăgui, dacă te implici prea mult, pentru că nu jucaţi acel joc. Cealaltă persoană încearcă să obţină de la tine confort sau siguranţă, în timp ce tu obţii confort şi siguranţă din Fiinţă. Şi astfel jocul decurge cumva ciudat. Reciprocitatea nu funcţionează.
Înainte, când sunt doi oameni identificaţi, amândoi joacă acelaşi joc, jocul ambilor este să obţină securitate sau iubire de la celălalt. Sau să fie mai bun decât celălalt, concurează pentru a se simţi superior. Sau să-şi verse emoţiile unul asupra celuilalt. Sau să convingă oamenii de ideile lor despre modul lor de viaţă sau de a fi. Sau să-şi umple singurătatea. Şi atunci se atrag energetic ca să-şi satisfacă reciproc jocurile căutării.
Dar atunci când începi să te trezeşti, asta nu te mai reîncarcă cu energie. Ceea ce te reîncarcă este liniştea şi fiinţa şi să oglindeşti iubirea. Deci nu mai există acel interes de a concura. Nu mai există acel interes de a obţine siguranţă de la cealaltă persoană, dintr-o poziţie de căutător.
Desigur, nici n-ai vrea să intri într-o cameră în care toată lumea ţi-e ostilă. Vrei siguranţă şi securitate, nu vrei o zonă de război. Dar încerc să sugerez că nu ai nevoie de astea de la alţi oameni. Dacă ei nu-ţi oferă siguranţă şi securitate, asta nu-ţi răpeşte libertatea. Deci nu te zbaţi să obţii asta. Există o linişte profundă în interior.
Şi va fi la fel cu societatea şi cu slujbele şi cu tot ceea ce se face dintr-o poziţie de separare. Pur şi simplu, nu vei mai rezona cu asta. Va fi o lipsă de interes. De asemenea, te vei îndepărta de interacţiunile care te secătuiesc de energie, care au multă energie de căutare în ele, prin care chiar încearcă să fie ceva.
Chiar şi o muncă foarte agresiv competitivă sau care priveşte viaţa prin prisma separării te va interesa mai puţin. Dar nu din cauza vreunei idei, ci va decurge natural. În fluxul tău natural, vrei deschidere şi expansiune. Şi vei dori să le găseşti şi să-ţi fie reflectate înapoi de alţi oameni. Dar găseşti aşa ceva în societate?! Asta e problema: câţi oameni în societate sau câte locuri de muncă pot face asta?
Deci asta poate fi o situaţie dureroasă după Trezire. Eşti cu inima, cu energia deschisă, iar ceilalţi oameni dorm. Într-un fel, trăieşti în ambele lumi. Există o cunoaştere profundă a adevărului, dar şi nevoia de a interacţiona cu o societate identificată cu ego-ul.
Dar ce se întâmplă dacă te trezeşti, dar adormi din nou, te trezeşti şi readormi? Asta înseamnă că te dilaţi, dar apoi apar vechile tipare de căutare şi te contracţi. Când se întâmplă asta, se va aplica acelaşi lucru. Ar putea reveni vechea nesiguranţă sau competiţia, apoi va reapărea brusc interesul pentru joc.
Iar pentru alţi oameni ai putea părea un pic haotic. Ai putea dori brusc ceva, iar apoi să-ţi pierzi interesul. Înainte spuneam că pari un pic schizofrenic, dar nu cred că este cuvântul potrivit, pentru că jumătate din timp eşti în linişte profundă şi apoi brusc te panichezi, de genul "ar fi trebuit să fac asta" sau "am făcut o alegere greşită". Această permanentă răzgândire este dificilă pentru cei din jurul tău, pentru că te schimbi foarte rapid.
De asemenea, oamenii nu vor să te schimbi, ceea ce poate fi incredibil de dureros.
Cred că cea mai mare parte a societăţii nu recunoaşte sau nu vede fericirea. Ceea ce consideră ei a fi fericire este entuziasmul. Acel entuziasm de genul "Ura, am câştigat!" este ceea ce majoritatea oamenilor consideră drept fericire. Şi nu prea recunosc la tine sentimentul de mulţumire şi de libertate şi de uşurinţă, pentru că îşi proiectează propria viziune şi asupra ta. Cu excepţia momentelor când ţipi "ehe, sunt fericit!" şi ţopăi de colo-colo, în restul timpului eşti ca o pânză albă pe care ei îşi proiectează viziunea. Şi interacţionează cu tine şi se comportă într-un mod care le este confortabil.
Iar dacă începi să te schimbi, atunci situaţia le pare ameninţătoare. Şi atunci poţi simţi multă rezistenţă din partea oamenilor din jur. Ceea ce este dureros... pentru că ei nu văd neapărat că ai devenit mai liber. Ceea ce văd ei este nesiguranţă, ceea ce văd ei este că îi respingi. Aşa că pentru ei, chiar dacă n-o spun aşa, eşti rău, faci ceva rău. Da.
Şi la fel e cu slujbele. Multe slujbe sunt foarte stresante, ca o situaţie de viaţă sau moarte. Şi dacă vrei să avansezi, trebuie să te forţezi şi să-ţi doreşti cu adevărat. Şi mai mult ca sigur că dorinţa va începe să dispară. Iar dacă nu-ţi dai sufletul pentru slujbă, atunci nu eşti pasionat. Iar ei nu recunosc ceea ce oferi prin calm, prin linişte. Poţi face o treabă la fel de bună, poate chiar şi mai bună, dar pentru că nu dai impresia că te omori după slujbă, oamenii nu-ţi recunosc meritele, uneori.
Acestea sunt câteva motive pentru care poate fi dificil cu oamenii şi societatea după trezirea spirituală. Dar mai există multe altele.
În ceea ce mă priveşte... după Trezire, marea mea Trezire, mi se pare foarte greu să mai intelectualizez mult. Aşa că n-aş putea face asta decât într-o măsură limitată pe zi, iar mulţi dintre noi, societatea şi sistemul folosesc conceptualizarea, cuvintele, gândirea şi vorbitul, multe se bazează pe astea şi mi se pare greu.
Pot să fac aceste discuţii online, chiar dacă par intelectuale, însă pentru mine nu este ceva intelectual, ci o expresie a Tăcerii. Uneori îmi poate fi greu să urmăresc ce spun interlocutorii. Şi observ că, pe măsură ce trec anii, îmi e din ce în ce mai greu.
Aşa că acum, când nu lucrez, nu pot face nimic conceptual. Când nu lucrez la calculator, sau nu lucrez la cărţile mele, sau nu pregătesc transmisiunile live sau vreo muncă tehnică, atunci în timpul liber nu pot să fac altceva decât să meditez sau să ascult muzică. Eu şi partenerul meu jucăm jocuri de masă, dar nu mă pricep la cele prea conceptuale, dar nici el, din fericire. Când mă joc, o fac mai mult lăsându-mă dusă de flux.
Şi, da, vorbesc cu partenerul meu şi vorbesc cu prietenii, dar nu prea mult. Eu şi partenerul meu avem o viaţă destul de extremă şi oamenii cred că sunt nebună. Cred că el se amuză auzind asta. Petrecem mult timp în tăcere împreună. E ca şi cum am trăi într-o mânăstire, păstrăm tăcerea până la ora 17:00 în fiecare zi. Şi uneori păstrăm tăcerea împreună două-trei zile la rând. Deci oamenii cred că sunt ciudată.
Dar reuşesc, chiar şi când stau cu mama, încerc să nu o jignesc când stau mai mult timp în linişte. Sau atunci când stau cu prietenii. Dar dacă nu o fac, mă doare fiziologic, simt că îmi tremură creierul. Corpul meu spune "nu" la prea multă conceptualizare. Şi a trebuit să renunţ la multe lucruri.
Îmi plac poveştile şi îmi place să citesc sau să ascult cărţi audio. Dar nu prea multe nici din astea. Aş putea mai multe doar dacă n-aş lucra nimic altceva online.
Deci întrebarea este dacă "merită" toate astea. Merită să te cunoşti pe tine însuţi şi să te simţi acasă?!
Cred că acesta este destinul oricărei vieţi: să te simţi acasă în mijlocul agitaţiei şi al întâmplărilor. Simt că dacă investeşti doar în viaţă şi doar în plăcere, atunci neapărat vei suferi, iar suferinţa va deveni din ce în ce mai rea.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
11 februarie 2025
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=jtq69HY-td0
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al Lisei Cairns, videoclipul publicat pe 1 februarie 2025.