Videoclipul este încorporat la sfârşitul textului
Marius Ghidel a traduse poemele nondualiste ale misticului sufist Jalal ad-Din Rum, pe care le-a publicat în două cărţi: "A iubi înseamnă să ajungi la Dumnezeu" şi "Eliberarea de sine este fericirea toată". Gabriela Camelia Popescu a fost atrasă de învăţăturile lui Marius Ghidel, le aplică şi a constatat schimbări în bine în viaţa sa, precum şi o apropiere de înţelepciunea nondualistă. Ea l-a convocat pe Marius într-o serie de dialoguri online care au ca pretext versurile lui Rumi, dar se extind în chestiuni esenţiale de viaţă. Iată transcrierea dialogului dintre Marius (cu litere drepte) şi Gabriela (cu litere înclinate) din 5 iunie 2023. Citatele din Rumi sunt încadrate cu roşu.
Acest loc este un vis. Numai un visător ar putea să-l considere real. Apoi moartea vine cum vin zorile şi te trezeşti deodată râzând de tot ceea ce gândeai că ar fi durerea ta.
În această nouă dragoste mori şi drumul tău se va deschide în partea cealaltă, că vei deveni cer.
Loveşte cu toporul în zidurile închisorii şi eliberează-te. Apoi ieşi afară ca un nou-născut într-o altă culoare.
- Eul, ego-ul.
Eul e temnicerul şi închisoarea. Ne ţine închisoarea. Deci noi trebuie să înlocuim „eu” cu „El”. Dacă înlocuim pe eu cu El... Adică cauza tuturor lucrurilor să nu mai o punem într-un eu, adică în oameni, în exterior. Cauza tuturor lucrurilor este El, care îi pune pe oameni să ia anumite roluri. Atunci, dacă nu mai vezi rău şi vinovat niciunde, dispare supărarea, furia, ura, lupta pentru sine, toate dispar.
Când cauza lucrurilor este pusă în El, toată suferinţa noastră s-a dus. Şi suntem liberi.
Ăsta este Matrixul. Sunt aşa de deştepţi cei care au făcut chestia asta. Şi era normal să fie deştepţi, pentru că, dacă o viaţă întreagă gândeşti numai la lucrurile acestea, nu? o viaţă întreagă... îţi dai seama cum te perfecţionezi. Deci au pus Matrixul, eul, temnicerul, l-au pus în noi şi se numeşte „eu”. Ăla-i temnicerul. Şi dacă poţi să îl înlocuieşti... Că noi vorbim de spiritualitate şi aşa mai departe. Dar dacă nu-l înlocuieşti pe eul acela cu El, nu vei putea să-L simţi. Generăm continuu adversitate.
- Da. Deci Eul ăsta trebuie dat la o parte, ca să nu zic distrus.
Că oricum Dumnezeu îl distruge. Că neplăcerile asta fac. Mecanismul e automat. Dar mai bine îl faci singur, ca să nu o faci sub presiune. Oricum îl distrugem. Noi credem că e o glumă chestia asta cu Dumnezeu, îl vedem la distanţă, dar este exact ce-ţi vine din faţă.
Adică El controlează absolut totul. El pătrunde totul. Nu ne putem închipui de dimensiunea acestei înţelegeri. Este colosală.
Deci până nu scăpăm de eul acesta, noi nu ieşim din Matrix. Au pus microbul în noi. Este eul. Temnicerul, paznicul închisorii. Şi râd de noi, că „nu o să ieşiţi”. Atât cât vă exprimaţi în modalitatea de „eu fac, mie mi se face”, atunci eşti în eu. Şi nu ai cum să ieşi.
Noi vorbim despre Dumnezeu. Dar atâta timp cât punem cauzele lucrurilor în afară şi zicem că un eu suferă – „eu sufăr, mie mi se fac lucruri, eu sunt supărat” chestii din acestea – atâta timp cât ai un eu acolo, tu nu eşti liber.
Poţi să vorbeşti de spiritualitate cât vrei tu, de Dumnezeu, de religie, de Isus, de cine vrei tu. Atâta timp cât ai un eu acolo care se luptă şi se apără şi se pune pe sine pe primul plan, vei suferi. Pentru că vei crea adversitate, confruntare.
Bun, şi ce trebuie să faci? Să înţelegi că cauzele lucrurilor nu sunt în oameni. Sau nu sunt în exterior. Cauzele lucrurilor sunt în El. Adică El îi pune pe oameni să ia un rol, să vină să ne corecteze pe noi.
"Noi", care nici noi nu suntem. Este tot El, sub forma unui eu, un ego.
Când înţelegem că Dumnezeu este în toate situaţiile, nu mai avem eu. Fără eu nu mai există suferinţă. Nu mai există necaz. Şi rămâne numai fericirea.
Deci până nu ne eliminăm pe eul ăla din exprimările noastre...
Şi cum se face? Zici aşa:
"El face. El se supără. Lui îi se face. Lui i s-a produs o pagubă, o lipsă. El a fost certat. Nu eu."
Te scoţi din ecuaţie. Dacă nu te mai vezi niciunde, tu nu poţi să fii afectat. Nu poţi să fii afectat. Nu iei lucrurile personal şi nu poţi să fii afectat de nimic.
Se întâmplă o despărţire. Se întâmplă o înşelare. Nu eşti tu afectat. Este El care...
Capeţi o formă de nepăsare. O formă de dezinteres. Dar este o formă de fericire maximă. Pentru că, dacă tu nu eşti... nu ţie ţi se face ceva, nu tu suporţi ceva..., nu te mai poţi îngrijora. Şi nu mai poţi suferi nimic. Că nu ţi se întâmplă ţie pagubele, pierderile. Ci i se întâmplă Lui. El le suportă pe toate. El le duce pe toate. Şi atunci tu nu ai niciun fel de treabă. Când ai ieşit din ecuaţia aceasta, ai ieşit din Matrix.
Deci ne-au pus temnicerul în noi. Şi este eul. Şi nu ai cum să scapi de el.
Râd de noi. Dar sunt geniali. Lucrarea pe care au făcut-o a cuprins un pământ întreg.
Şi de aceea există stăpâni ai lumii, există războaie, rachete nucleare, foamete, frică. Din cauza eu-lui acesta. Fără eu, nu ar exista astea. Pentru că nu mai există luptă şi apărare. Nu mai ai ce să aperi. Fără apărare, rămâne numai iubire.
Adică nu trebuie să faci altceva decât să înlocuieşti eu cu El, în propoziţii. Dacă în propoziţii tu vorbeşti despre Dumnezeu, dar nu ai înlocuit eul, eul rămâne acolo. Păi, tu rămâi în continuare în închisoare. Adică vei crea în continuare karmă. Vei crea adversitate, lupte, războaie, duşmani în faţă. Vei crea duşmani. Îi vei vedea aşa. Vei vedea că "ăla îmi face ceva", indiferent de vorbele noastre frumoase, că „Dumnezeu există” şi mai departe. Dacă nu l-ai scos pe eul ăla de acolo, ai duşmanul în curte, în casa ta.
- Şi te vei înlocui cu El. "El face, Lui îi se face. El suportă totul."
Şi atunci când nu mai vezi rău şi vinovaţi niciunde, nu mai poţi să acuzi pe nimeni din afară. Nu oamenii îţi fac ceva, ci Dumnezeu îţi face ceva. Da. Dumnezeu ţi-a produs o pierdere. Dumnezeu ţi-a adus o despărţire. El a făcut.
N-am nicio treabă. Nu mai iau lucrurile personal. Când nu le mai iau personal, nu mai am eu. Fără eu, nu mai apare nefericire, că n-are ce să scadă la mine.
Nefericirea, boala, necazul, durerea, toate astea, trebuie să scadă un eu la tine, ca să-l dea afară pe temnicer.
Dar noi ce facem? Ne îndârjim. Aruncăm vina în afară şi luptăm cu ăla din afară, crezând că ăla este cauza lucrurilor.
Nu. Cauza tuturor lucrurilor este numai Dumnezeu. Limbajul nostru, ştiinţele pe care le-am creat, toate sunt liniare. Sunt derivate logice, pe linie, pe orizontală, unele din altele. Deci n-au nicio treabă cu Dumnezeu, în condiţiile în care cauza tuturor lucrurilor, întotdeauna fundamentală, este numai în El.
Asta înseamnă că nu poţi să spui că un om este vinovat, ci Dumnezeu l-a pus pe acela să ia un rol ca să te execute pe tine. Acela nu e vinovat niciodată. Nu ştie ce face.
I-a luat mintea şi îl execută. Pentru că îl conţine. Dumnezeu este în el. Are nişte programe care el le suportă şi duce programele acelea în conflicte. Pentru că situaţiile de viaţă se rezolvă numai prin conflicte. EL încearcă să-i dea posibilitatea omului să se dumirească că, de fapt, toate vin de la Divin. Încearcă lucrul ăsta în diferite forme, dar omul nu aude şi nu vede. Atunci Dumnezeu zice, „bine, prin suferinţă voi reuşi şi poate să fie chiar mai bine”.
- Nu ştiu cum să zic... Acolo repede pierdem, adică aproape instant se pierde amintirea lumii de unde venim. Pierzând amintirea lumii, nu mai avem eu.
Mai rulăm puţin cu un eu, că apar întrebări. Ne întrebăm, adică ne dăm seama, "măi, aici nu mai am nicio întrebare, uite că e totul infinit, mă uit sus, jos, stânga, dreapta, nu e niciun capăt, peste tot sunt numai punctuleţe care îţi clipesc şi este o stare de extaz"... Deci am o urmă de eu, ca o coadă, aşa, care până la urmă se stinge şi ea.
Când s-a stins, toate punctele acelea încep să se mişte şi intră spre tine, e un fenomen pe care nu poţi să îl gândeşti. Vine infinitul ăla, deci e mare, intră în mic, cum este posibil? „Punctul acela, mult mai mic ca boaba a spumii, e stăpânul fără margini peste marginile lumii”... Şi intră în mic, cu cât intră în mine toate punctele acelea, cu atât îmi pierd conştiinţa de sine. Pierd eul.
Şi atunci devin infinitul. Eu habar n-am ce se întâmplă atunci. Nu mai am conştiinţă de mine. Sunt El. El care trăieşte, El se exprimă, dar eu nu mai am conştiinţă de eu.
Acolo, la Prag, mai aveam conştiinţă de eu. La Prag am avut conştiinţă de eu. Adică aveam un eu, ne jucam, ne uitam, admiram soarele de iubire, înţelepţii aceia stăteau şi discutau şi căutau soluţia să salveze Pământul. Deci era un eu care funcţiona acolo.
Dar când am trecut dincolo de fluviul de gânduri, n-a mai fost niciun eu. De fapt, m-am pierdut în soarele de iubire. Este operaţia care mi s-a întâmplat când am trecut mai sus de Prag, am ajuns în faţa tronului Tatălui Ceresc, El s-a încruntat la mine, după care a zâmbit şi s-a transformat în soarele de iubire.
Când s-a transformat în soarele de iubire, am intrat în El. Deci am intrat în El, în supa aceea de puncte strălucitoare, şi am intrat în El când am depăşit fluviul de gânduri. Deci tot în El am intrat.
Şi a mai fost experienţă când am intrat în El deasupra capului meu. Deci s-a deschis deasupra capului meu. Acelaşi soare de iubire.
S-a mai întâmplat ca, în momentul în care mi-a căzut mintea, realitatea asta care sfârâie, să se transforme în camera mea, în propria mea cameră, a intrat soarele de iubire. Deci aveam camera aşa, în trei laturi, dar a patra latură, când mă uitam, era cer, bloc, dispărut. Şi sfârâiau punctele acelea care sclipeau.
Deci a ajuns şi în camera mea.
După aceea, aşteptând pe cineva odată, cerul, la un moment dat, a început să curgă, ştii? Şi în spatele lui apărea acelaşi spaţiu de puncte strălucitoare.
Deci în foarte multe situaţii poate să apară. În soarele de iubire. În mine, l-am văzut în mine, ca fumul acela galben strălucitor, din steluţe care pulsează. E în noi, e în afară, e deasupra, e dincolo de fluviul de gânduri, e dincolo de Prag... în toate poziţiile.
E în omul din faţă. Deci mergi pe stradă, chiar îmi ziceam aşa, eu un defect de vedere la noi că suntem preocupaţi de materie şi avem ţinte şi proiecte şi priorităţi din lumea aceasta şi de asta noi nu vedem.
Adică ne concentrăm pe materie şi materia devine mai importantă pentru noi. Dar dacă eşti desprins de materie... Din faţă vin zece persoane, o să vezi din pieptul lor, o să vezi... zic aşa, ipotetic, pentru că dacă pornesc razele alea de lumină din ei, nu mai vezi nimica.
Adică nu mai văd pe unde merg. Datorită luminii care porneşte, aia mă învăluie toată şi eu, de fapt, înaintez în interiorul soarelui de iubire, care vine din oameni acum. Şi indiferent cum sunt, dacă am în dreapta un cerşetor, este în faţa magazinului un cerşetor care stă acolo. Păi, şi din el iese soarele de iubire. Nu e un om mai sfânt decât alt om. Nu există. Toţi sunt sfinţi. E o mare minciună.
Apoi, miracole... Ce miracol poate să fie mai mare decât că orice om, şi cel mai nefericit om de pe stradă este tot divinul? E un miracol imens. Poate să existe ceva mai miraculos decât lucrul ăsta?!
Există oare cineva, o altă forţă supranaturală care te ţine în viaţă şi funcţionezi? Nu există.
Şi tot ziceam, inima ta nu are un Isus. Corpul tău, celulele tale nu au Isus. Creierul, la fel. Aerul nu are un Isus. Soarele nu are un Isus. Pentru că îi este suficientă prezenţa lui Dumnezeu care îl ţine în viaţă. E Dumnezeu în lucrare. Dumnezeu, în toată măreţia Lui, care se manifestă prin inima noastră, prin tot ceea ce există.
Păi, ce pot să spun? Ca să existe ceva mai puţin decât Dumnezeu este blasfemie. Da?
Deci întâi te despart, te divizează şi apoi pun ceva mai puţin decât Acela şi te-au despărţit. Iar despărţirea asta este cauza tuturor nefericirilor. Şi vine din eul acela. Se creează eul imediat prin despărţire.
Noi trebuie eul acela să-l scoatem. Dacă l-ai scos pe eul acela, nu mai vezi decât frumuseţea. Că nu mai poţi să vezi ceva urât. Sau ceva rău. Şi nimic rău nu ţi se mai poate întâmpla. E fain, nu?! Nu mai poate să existe boală, nu mai poate să existe suferinţă.
< Sus >
Fă asta acum. Ai uitat de Unul căruia nu-i pasă de egoismul tău şi care nu este deloc interesat să câştige ceva de la fiecare schimb cu noi.
Îndepărtaţi-vă de toţi acei oameni deştepţi care toţi spun cuvinte. Să arătăm numai ce doresc inimile noastre.
Ascultaţi! Este un iad al unui univers bun la următoarea uşă. Să mergem.
Prietene, tu ce gândeşti? Că L-ai pierdut sau că toată viaţa ta ai fost departe de El?
Plin de uimire, întotdeauna ai căutat cu înfrigurare pe afară să-L găseşti şi nu ţi-ai acordat niciun răgaz măcar să-L cauţi, doar puţin, în propria ta casă, în inima ta.
Oricine află dragostea în spatele suferinţei şi durerii va dispărea în gol şi va lua o mie de chipuri noi, pentru că nu poate să doarmă şi să compună muzică noaptea.
- Asta e. Suferinţa este tot El.
Partea negativă din viaţa noastră, răul care ne vine din faţă este tot El. Nu putem să ne închipuim. Deci nu ştim definiţia lui Dumnezeu. Dumnezeu e şi plus şi minus la un loc. Este şi bine şi rău. Nu este numai bine.
Este şi bine şi rău. Ziceam în altă emisiune, care miracol să fie mai mare de faptul că Dumnezeu este cauza tuturor lucrurilor şi El este bine şi rău. Deci nu există un mai mare miracol decât viaţa în sine. Cu bine şi rău. Nu, nu se poate să fie ceva mai presus.
La ce foloseşte o icoană care plânge?! O lumină care vine din cer?! Miracole şi minuni înseamnă că negi minunea care este deja viaţa ta. Negi minunea. Deci minunea aceasta nu poate fi egalată de nimic.
Nu te poate ajuta că vine o lumină din cer, că plânge o icoană. Nu te poate ajuta. Ci, din contră, îţi creşte împărţirea, îţi creşte divizarea.
Adică te diabolizează. În momentul în care pui ceva mai presus decât Dumnezeu, ceea ce există, Cel ce este ceea ce este, deja este, şi zici că ceva este mai perfect, aia este diabolizare. Cine se ridică pe sine mai presus decât toţi celalţi? Binele meu, adevărul meu, dreptatea mea? Diavolul.
Deci întotdeauna când pui ceva din lumea lucrurilor mai presus decât ceea ce este şi negi perfecţiunea lui Dumnezeu care este, atunci te diabolizezi. Este un mecanism de diabolizare.
Nu mai vorbesc de împărţirea la spovedanie în virtuţi, în nevirtuţi, în păcat, în nepăcat şi atunci nu mai poţi să iubeşti pe păcătos, că Dumnezeu vine şi sub forma păcătosului.
Sau a nefericirii, sau a nedreptăţii. Aici ce facem noi? Noi îl alegem pe Dumnezeu care ne face un bine, dar îl respingem pe Dumnezeu care ne face un rău. În condiţiile în care răul acela vine pentru că noi am absolutizat virtuţile.
Dacă nu absolutizam virtuţile, nu există rău în viaţa noastră.
Deci, dacă nu absolutizezi bărbatul care nu bea, nu mai e nevoie să devină un beţiv. Întotdeauna ceea ce absolutizăm va trebui să fie distrus.
De ce? Pentru că intrăm în conflict cu prima poruncă care zice: să nu ai alţi Dumnezei în afară de mine, să mă iubeşti din toată inima ta, din tot sufletul. Adică Eu absolut, nimic din lumea aceasta nu poate să fie mai presus decât Mine.
Nu există un salvator, un mântuitor, nu există ceva mai presus decât Mine.
Nu există un miracol. Miracolul este ceea ce este, cu viaţa, cu suferinţe, cu boală, cu durere, cu pierderi. Ăsta este miracolul. Că Dumnezeu este şi pierderea, este şi răutatea şi neplăcerea.
Deci, vine din faptul că noi suntem scindaţi... şi ne amplifică scindarea. Când pui un miracol mai presus decât toate, ni se amplifică despărţirea.
Ne vedem o fiinţă despărţită, o fiinţă divizată, separată. Şi noi nu suntem asta. Celulele noastre nu se văd separate.
Deci noi negăm principiul iubirii care ne ţine în viaţă. Noi negăm viaţa. Îl negăm pe Dumnezeu.
Punând un miracol mai presus decât toate, un salvator, un mântuitor, noi negăm principiul fundamental al vieţii care este iubirea, care ţine totul laolaltă. Îl negăm pe Dumnezeu. Adică negăm perfecţiunea care este El.
Tot ceea ce este şi ne înconjoară este El. Deci tot ce are formă, are margine, îl conţine pe Dumnezeu. Cum pot să spun eu că este ceva mai presus decât ceea ce este? Tot ceea ce este, este perfect în fiecare clipă, cu bine şi rău, aşa cum este.
Şi vine din faptul că noi nu ştim că Dumnezeu este şi plus şi minus la un loc.
Eu nu cred că există o scriptură în lume care să spună mai bine lucrul acesta: că Dumnezeu este şi plus şi minus. Abia aştept să găsesc aşa ceva şi aş fi recunoscător dacă aş vedea undeva scris că Dumnezeu este şi plus şi minus. Asta s-a spus...
Îţi dai seama, de la St. James în Anglia au fost peste 200 de variante schimbate de Biblie. Schimbarea unei variante, ce înseamnă? Am văzut, de exemplu, Biblia St. James. Ştii cum era? Uite, aşa era de groasă. Cred că avea 10.000 de pagini. Şi cum a ajuns? Aşa a ajuns. Păi, ce au scos de acolo? Au scos probabil lucrurile care i-au deranjat.
Şi dacă în Biblia asta, aşa ciuntită cum e, distrusă de nu se vede, totuşi găseşti câte o propoziţie care exprimă miracole... Sunt adevăruri aşa de puternice acolo, cum să nu-ţi vină să crezi?!
Am găsit în, nu ştiu unde am găsit-o, în Samson, că le frec toată ziua şi nu mai ştiu de unde sunt. Zice aşa, o chestie interesantă.
"În zadar trudirea, în zadar te scoli de dimineaţă să trudeşti, în zadar te culci după trudă, după o zi trudnică şi ai mâncat o pâine trudnică, tot efortul ăsta în zadar, pentru că Dumnezeu dă iubiţilor săi pâinea lor noaptea, în somn." Ne-a distrus complet. 😊
Asta înseamnă că noi mâncăm degeaba, că sensul mâncării nu este ăsta de a adăuga plăcere, sensul mâncării este altul, de a ne curăţa organismul, înseamnă că noi ne hrănim de fapt cu energia divină, pe care Dumnezeu ţi-o dă, pentru că tu ieşi din corp noaptea când dormi. Noi nu putem fără să dormim, adică nu putem fără să ne ducem în lumea de dincolo.
Trebuie să fie un echilibru aici între somn şi veghe.
Pe de altă parte, aşa cum am mai discutat noi, doar câteva secunde, nu poţi să stai prea mult în lumea asta materială, trebuie să te duci înapoi. Deci faci un fragment de câteva, rupi existenţa, o blochezi şi te duci înapoi, te încarci cu energie subtilă şi iar o iei.
Iar în capul nostru este un soft care le uneşte şi dă continuitate.
Noi avem impresia că mişcarea asta este continuă, ştii? Dar ea, nu, e fragmentată, dar softul ăsta le uneşte în capul nostru. E fragmentată. Totul e fragmentat. Pentru că în clipa aceea, în 3 secunde, în 2 secunde, în fracţiune de secundă, noi ne-am dus, ne-am încărcat cu energie şi iar am venit. Noi aşa facem tot timpul.
Şi culmea este că realitatea asta este iluzie. De ce este iluzie? Pentru că eu, când sunt în lumea de dincolo, când vin să reconstruiesc lumea de aici, eu pot să pun pe unul pe...
Să zicem că sunt într-o cameră cu nişte prieteni, de exemplu, ştii? Pot să îl scot pe unul să nu mai existe, ştii? 😊 Deci pun în camera mea ce pictură vreau eu, fac ce pictură vreau, pun ce vreau eu. Ştii?
Aşa am făcut atunci cu fumul acela la tavan, care râdea de mine că nu mai... Deci mă presa pe pat şi nu puteam să mă mişc. Şi uitasem tot, rugăciuni, chestii, uitasem tot şi râdea de mine. Şi ce-a făcut? Sufletul meu a făcut o operaţie fantastică. A făcut un pas, că el ştie foarte bine, că e în contact cu lumea de dincolo. A făcut un pas în afara creaţiei, a stat acolo câteva secunde şi, din poziţia aia, l-a şters pe ăla de acolo. L-a şters de la tavan şi l-a dat la o parte. Şi eu chiar mă gândeam, "uite ce interesant".
Spre exemplu vine cineva şi te atacă, te duci în fundal şi tu îl ştergi din peisaj. 😊
- Îl anulezi şi nu mai există.
- Deci în universul meu nu există decât iubire, nu mă interesează.
Aşa aş vrea să mor, în dragostea pe care o port pentru Tine, aşa cum bucăţile de nori se dizolvă în lumina soarelui.
Tu te gândeşti că eşti un cetăţean al universului şi crezi că aparţii acestei lumi de praf şi materie. Dincolo de această pulbere, ţi-ai creat o imagine personală şi astfel ai uitat esenţa originii tale adevărate.
Păstraţi-vă inteligenţa vie şi durerea vă va înţepa. Astfel, viaţa voastră va rămâne aprinsă.
Linguşirea şi ipocrizia lumii se prezintă ca o bucată dulce. Mănâncă mai puţin din ea, pentru că aşa v-aţi hrănit cu foc. În timp ce gustul se simte, focul ei este ascuns, dar până la sfârşit se va vedea cum iese fumul.
- Corect. Deci nu te duce spre lume că mănâncă din tine.
- Îţi ia din energie, îţi ia din viaţă, real. Ştii, când ne bucurăm, nu te bucuri tu. Îţi ia din viaţă şi îţi ia static.
Spre exemplu, maşina frumoasă îţi ia static. Casa mare şi frumoasă îţi ia static. Adică îţi ia continuu energie.
Recunoştinţa te aduce în locul unde Cel mult iubit trăieşte.
Deşi tu vezi groapa, nu poţi să o eviţi.
Singura frumuseţe care durează este frumuseţea sufletului. Pe cine caut eu? Sunt la fel ca El. Esenţa Lui vorbeşte prin mine. De fapt mă caut pe mine însumi. Nu te simţi singur. Întregul Univers este în interiorul tău.
Vina este a celui care acuză.
- Deja eşti El. De ce-ai nevoie de miracol din afară? Că tu eşti cel mai mare miracol. Gândeşte-te, 100 de miliarde celule să le administreze El. Păi ăsta e miracolul. Ce am nevoie să curgă din icoană, să plângă mir?! Să vină lumina din cerul ăla?! La ce foloseşte?! Nu-ţi poate egala miracolul care eşti tu. Nimic din lumea aceasta... miracolul existenţei. Faptul că exişti. Pentru că dacă n-ai exista, n-ai putea să fii uimit sau să te întrebi.
Deci, întâi eşti cel mai mare miracol şi apoi zici că există un alt miracol mai mare decât ăsta. Nu se poate aşa ceva. E o absurditate.
< Sus >
Nu te simţi singur, întreg Universul este în interiorul tău.
- Ne simţim singuri, că avem un eu acolo care se vaită.
Deci trebuie scos eul ăla, ăla, eul ăla, are toate necazurile din lume pe capul lui. Adică tot ce e rău, tot ce e rău e în el. El vede numai rău peste tot.
Ăla trebuie scos. Dacă l-ai scos pe ăla, vei fi fericit. Şi dacă nu-l ai pe ăla, nimic neplăcut nu mai vine spre tine.
Deci atâta timp cât ai un eu şi zici că lucrurile nu sunt bune, nu sunt în regulă, că sunt singură şi aşa mai departe, atunci trebuie să vină ceva care să te necăjească, să-ţi distrugă ego-ul acesta. Deci dacă absolutizezi căsătoria, vei fi singură. Poţi să ştii dinainte lucrul ăsta.
Şi nu poţi face nimic. Trebuie să înţelegi că şi în singurătate este Dumnezeu. Şi când te simţi confortabil cu singurătatea ta, deci cu Dumnezeu care vine sub forma singurătăţii, şi te simţi confortabil, atunci se schimbă situaţia de viaţă.
Şi numai atunci. Adică când nu mai împarţi în singurătate-nesingurătate. Când nu mai absolutizezi să fiu cu cineva, şi înţelegi că în a fi cu cineva sau a nu fi cu cineva, Dumnezeu e în ambele poziţii.
Deci eşti cu Dumnezeu continuu, exact cum a spus şi Rumi acolo, şi atunci nu mai ai de ce să te simţi singură. Şi Dumnezeu… Vei fi singură atât timp cât absolutizezi să fii cu cineva. Dacă nu mai absolutizezi să fii cu cineva, indiferent dacă eşti singură sau nu eşti singură, atunci Dumnezeu va rezolva problema.
Vei putea să fii cu cineva şi să nu te deranjeze. Că omul pierde energie şi prin faptul că se ataşează. Şi vei putea să nu te ataşezi.
- Că pui pe primul plan pe omul acela şi iarăşi apare desprinderea. Că nu-ţi dă voie să pui nimic pe primul loc... Încalci prima poruncă din Vechiul Testament. Alea funcţionează perfect, continuu, şi sunt distrugătoare. Adică trebuie să ajungi la nivelul în care să-L vezi pe Dumnezeu în toate, şi în bine şi în rău.
Când vezi că şi în spatele singurătăţii e tot El, când nu vei mai fi deranjată de sigurătate, va veni cineva.
- Nu aştepţi fericirea din afară, ci înţelegi că tu eşti deja fericit, că fericirea este nefericirea.
Deci tu, când eşti nefericită cu un eu, eşti fericită cu sufletul. Când eşti în singurătate, sufletul se bucură.
- Când vei fi indiferentă la bine şi rău şi la ce formă va lua viaţa, că eşti singură, că nu eşti singură, să fii indiferentă, atunci Dumnezeu rezolvă problema, pentru că ăsta a fost scopul Lui. Să te ducă să înţelegi că "Sunt şi acolo, nu mă respinge. Sunt şi în singurătate." Nu e diferită de a fi cu cineva. Nu e mai bine să fii cu cineva decât să fii singur. Nu. Este egal.
Pentru că este acelaşi Dumnezeu în ambele poziţii. În momentul în care, spre exemplu, absolutizezi a fi cu cineva, începe distrugerea relaţiei.
- Creşte ataşamentul, că absolutizezi. Nu te va lăsa niciodată să absolutizezi nimic. Cum pui ceva mai presus decât Dumnezeu, cum ţi-l distruge. Deci nu e de glumă cu Dumnezeu. 😊 Este distrugător.
Şi ziceam noi... Deci sufletul nostru vine împotriva noastră. Cum am trecut linia roşie subţire, ne-a terminat. Ne dă cu glastra în cap. 😊 Da?!
Sau îl pune pe unul să ne dea un pumn. Sufletul tău !
Bun. Dumnezeu face acelaşi lucru.
Îngerul păzitor nu ştie cum să-ţi facă mai mult rău. Care e îngerul care să te salveze? Că îngerul nu face decât să-ţi facă rău.
Ego-ul îţi face tot rău, pentru că el are nevoie de durere. Deci toată lumea nu ştie ce să mai facă ca să te scadă.
Toţi lucrează asupra noastră ca să nu absolutizăm nimic din afara noastră, să nu ne lipim. Ca să putem să-L punem pe Dumnezeu peste... toţi lucrează în toate modurile posibile.
Deci nu există ceva mai bun. În momentul în care credem că trebuie să facem ceva, să ajungem să fie mai bine, o să fie mai rău. De fapt, îl arunci pe omul acela în iad. Nu se poate.
Vindecătorii toţi sunt şarlatani. Nu se poate vindeca soarele de iubire care deja eşti. Trebuie doar să înţelegi că deja eşti soarele de iubire. Să nu vezi că ceva este mai bun decât altceva, şi atunci viaţa se ordonează singură. Atât trebuie să faci.
Deci nu poţi să vindeci nimic la nimeni. La soarele de iubire n-ai ce să vindeci. Nu este mai perfect nimic decât el.
Nu este ceva mai bine decât altceva. A fi cu cineva sau a nu fi cu cineva, nu este cu nimic diferit. Este acelaşi lucru, este acelaşi Dumnezeu peste tot.
Când înţelegi că Dumnezeu este şi în bine, şi în rău, şi în plus, şi în minus, în drept şi nedrept, atunci nimic rău nu mai poate să vină la tine, că nu mai faci diferenţe. Că nu mai ai un eu.
Deci ceea ce trebuie să înţelegem noi este că nimic nu este mai presus decât altceva. Totul este egal. Când ai unit contrariile, nu mai ai eu. Fără eu, nimic rău nu poate să vină. Asta este adevărata vindecare. Şi vindecarea asta nu se face decât de tine însuţi, în măsura în care înţelegi.
Nu poate altcineva să te vindece, să facă ceva în locul tău. El un singur lucru poate să facă. Să te înveţe că Dumnezeu e în toate poziţiile. Dacă înţelegi că Dumnezeu e peste tot…
Dar nu poate să te înveţe fără să faci tu lucrarea în sine. Îţi poate spune, dar trebuie să faci tu lucrarea. Să scoţi eul, să-l înlocuieşti cu El.
El face totul, El suferă totul. Când vezi că nu mai este niciun rău în lume, niciun rău nu mai poate să vină spre tine şi viaţa ta intră în armonie. Şi orice vis ţi se poate împlini.
Este poziţia asta neutră, de neutralitate, poziţia de zero, în care toate visele ţi se pot împlini. Este o poziţie maximă. 😊 Toţi oamenii ar dori să aibă această poziţie, în care doar să gândească ceva şi lucrul acela să se împlinească.
Însă, când atingi această stare de graţie, nu vei mai vrea nimic, pentru că dacă vrei ceva, iar se ridică ego-ul şi iar porneşte suferinţa. Deci eşti în poziţia în care orice vis să ţi se împlinească, dar nu vei vrea. Nu vei vrea. Pentru că îţi dai seama că, dacă vrei ceva, pac, vine şi te loveşte.
- Nu îţi mai doreşti. Eşti bine aşa cum eşti indiferent ce se întâmplă.
Ce înseamnă Dumnezeu? Indiferenţă la bine şi rău. Ce formă va avea viaţa, acela-i Divinul. Indiferenţă, nepăsare.
Atunci când tu vrei ceva, vrei cu un eu şi atunci va trebui să fie distrus.
Deci a nu vrea nimic, a sta comod, a sta bine, a te simţi bine şi în singurătate şi în lipsă de singurătate este soluţia ca să se rezolve toate situaţiile de viaţă. Pentru că atunci când eşti bine în negativ, în lipsă, când înţelegi că Dumnezeu există şi în singurătate, atunci nu mai este nevoie să fii singură. Pentru că a fi cu cineva nu te mai poate distruge.
Adică starea de indiferenţă la a fi cu cineva sau a nu fi cu cineva este cel mai important lucru posibil. Este cea mai mare comoară. Pentru că, dacă nu te mai deranjează să nu fii cu cineva, dacă asta nu mai e o problemă, atunci vei putea să fii cu cineva, deoarce nu te vei ataşa.
Deci nu-ţi dă voie să fii cu cineva atât timp cât tuai putea să te ataşezi. Şi ştie că te vei ataşa, pentru că absolutizezi, deja absolutizezi. A fi cu cineva este absolutul pentru tine.
Pă, atunci nu-ţi dă voie să fii cu cineva! Poţi să te duci la toţi vindecătorii de pe lume. Poa' să facă cu îngeri, cu nu ştiu ce, toate exerciţiile. Nimic nu se mişcă, că n-are cum să se mişte. Absolutizezi că a fi cu cineva e mai important. Adică zici că "faptul că sunt în singurătate nu e bine". Păi, stai puţin că eşti cu Dumnezeu şi în singurătate.
Când zici că ceva e mai bun decât altceva, acel ceva va fi distrus. Deci tu trebuie să ajungi la starea de indiferenţă. Că sunt, că nu sunt. Că e adevărat, că nu e adevărat. Că e bine, că nu e bine. Că sunt fericită, că nu sunt fericită. Înţelegi că eşti în divin. În nefericire, eşti tot în divin. Nu te-a părăsit.
În lipsă, eşti în divin. În singurătate, eşti în divin. Când stai confortabil în starea de singurătate şi nu ţi se mai pare a fi ceva groaznic, sau nu ţi se pare că a fi cu cineva este minunat, îţi este indiferent că eşti, că nu eşti cu cineva, atunci vei putea să primeşti pe cineva. De ce? Pentru că nu te mai poate omorî.
Deci fericirea vine când eşti cu cineva şi nu te vei mai putea ataşa. Dacă nu te ataşezi, nu este nevoie ca ceilalţi să vină împotriva ta să te desprindă. Căci nu oamenii te desprind. În situaţia asta de sigurătate, nu omul ne duce, ci Dumnezeu ne duce, pentru că absolutizăm a fi cu cineva. Căsătoria, sau relaţia.
Nu! Să ajungi la starea aceea de indiferenţă, să fii comod, să te simţi bine şi în singurătate, şi în lipsă, şi când ai de toate şi când nu ai nimic.
- Aia este divinul. Ăla trebuie să-l cauţi.
Nu a fi cu cineva trebuie să cauţi, ci starea aceea de pace. Adică să mă simt confortabil şi în singurătate, că şi acolo este Dumnezeu. Deci trebuie să unesc contrariile, să nu văd ceva a fi mai bun decât altceva. Când am unit contrariile, sunt în neutralitate. Şi atunci începe restaurarea vieţii tale. Numai atunci.
Păi, ai pus fericirea în afară, că a fi cu omul acela e cea mai mare fericire. Nu e adevărat. Tu eşti deja fericită când... Deci Dumnezeu e şi în singurătate.
Când înţelegi că Dumnezeu este în singurătate şi nu ţi se pare că ceva este mai bun decât altceva, atunci vei putea să primeşti fericirile lumii, pentru că nu te pot omorî. Dacă tu le pui pe primul plan, atunci te vei ataşa şi va trebui să te omoare, adică să-ţi producă necazul.
- Toată lumea păţeşte asta continuu. Toată viaţa, asta e viaţa noastră, e o luptă aiurea cu Dumnezeu, ştii? Eul nostru vrea ceva şi Dumnezeu zice, "băi, nu trebuie să vrei nimic ca să fiu cu tine, şi atunci vei avea totul".
Dar degeaba vei avea totul, că nu vei mai vrea nimic.
- Păi, poţi să meriţi fericirile acestei lumi, dacă nu le pui pe primul plan. Le meriţi, ele nu-ţi pot produce rău şi tu, nepunând toată viaţa ta în ele şi fiind indiferentă la ce formă va lua viaţa ta, nu ai aşteptări.
Deci ele nu pot... Atât timp cât noi absolutizăm exteriorul... va trebui să suferim ca să ne desprindă. Deci e prima poruncă, care nu te lasă. Este distrugătoare. "Să nu faci chip cioplit şi idol, să mă iubeşti din toată inima ta". Adică nimic din lumea asta să nu pui pe primul plan. Când pui ceva din lume pe primul plan, nu îl vei avea.
Ca să îl ai, trebuie să fii indiferentă la bine şi rău.
- Adică să înţelegi că a fi cu Dumnezeu e mai important decât a fi cu oamenii. Când a fi cu Dumnezeu este cel mai important pentru tine şi eşti cu El oricum, oricând, în orice situaţie, şi în bine şi rău şi în lipsă şi în plin, vei fi cu El.
Când înţelegi că eşti cu El şi nu l-ai pierdut niciodată şi că nu poate să existe o mai mare fericire în lumea asta decât a fi cu El, atunci fericirile lumii nu te pot distruge şi atunci le meriţi. Ele pot să vină la tine.
Ce le blochează? Dorinţa. Că vrei tu ceva pentru tine.
- Da, da. Trebuie să înveţi să nu vrei, să înveţi să te simţi bine aşa cum eşti, să înţelegi că Dumnezeu e şi acolo. Dar ca să poţi face asta, trebuie să scoţi eu ăla de acolo. Să-l înlocuieşti cu El. Să zici: "El face asta Lui însuşi, dar eu nu sunt acolo". Deci să nu fii tu cel care îl suportă. Cel care se îngrijorează. Cel care primeşte suferinţa. Nu eşti tu.
Lasă-l pe El. Dă-i în cârca lui Dumnezeu. El suferă, El face, El le duce pe toate.
Când faci chestia aceasta, nu mai e un eu care să sufere. Trebuie să scapi de eul ăla. Să ieşi din închisoarea asta de toate zilele. Ăsta e temnicerul. Eul.
L-ai înlocuit cu El. N-ai făcut nimica, n-ai luptat cu exteriorul. N-ai făcut miracole. N-ai făcut exerciţii, meditaţii. Nimic, nimic, nimic. Rugăciuni. Nimic. N-ai făcut decât să înlocuieşti pe eu cu El. Atât. Şi ai schimbat lumea. Ai schimbat lumea ta.
Dar trebuie să fii conştientă că tu nu pierzi nimic niciodată. El este cel care le pierde. El le face, El le trage, El le duce. El le ia, El... Deci El e în toate situaţiile. El le suferă. Deci nu eşti tu afectată de nimic. Să nu iei lucrurile personal.
Să nu crezi că "ţie" ţi se face ceva. Şi în momentul în care ai înlocuit eu cu El, atunci vei putea să acorzi circumstanţe atenuante. Pentru că numai eul vede rău şi vinovaţi peste tot şi acuză şi critică, învinuieşte, judecă. Eul.
Fără eu, dispar toate astea. Când dispare acuzaţia şi vinovăţia exteriorului (deci a lui Dumnezeu), atunci se opreşte, nu mai poţi să vezi cauza necazului în prietenul tău (care te-a părăsit). Dumnezeu a făcut asta ca să te desprindă, să te ducă în neutralitate. Păi, e bine ce a făcut.
Când înţelegi că totul este bine în fiecare clipă, nu mai pui cauzele lucrurilor în afară şi le pui în Dumnezeu, atunci nu mai poţi să iei personal, pierzi eul. Când ai pierdut eul, niciun rău nu poate să vină din faţă. Deci tu ai autoritate absolută asupra exteriorului când nu cauţi un bine pentru tine, când nu te aperi, când nu te protejezi, când îţi dai seama că nu eşti tu cel care face, ci El face prin tine, Lui îi se face şi tu nu eşti niciunde.
Când ai pierdut eul complet, nimic rău nu poate să se facă, că nu mai ai eu. Atunci toate lucrurile vor intra în armonie de la sine fără să le zici nimic. Faci o lucrare în interiorul tău, dar nu te lupţi să-l convingi pe acela de aia, de aia.
- Te-ai schimbat pe tine şi s-a schimbat exteriorul. Iar schimbarea interioară înseamnă să înlocuieşti eu cu El.
Altfel, degeaba. Deci tu poţi să faci orice lucrare spirituală, atâta timp când nu ai scos eul ăla de acolo, atunci cu un eu Îl vei privi şi pe Dumnezeu. Tu nu-L vei simţi pe Dumnezeu. Ca să-L simţi pe Dumnezeu, trebuie să înţelegi că El face, El desface. Lui îi se face, El face celuilalt. Care este tot El.
Deci El e în toate situaţiile. Când ai înţeles lucrul ăsta, eşti liber. Şi începe restructurarea şi refacerea situaţiilor de viaţă, soarta. Se schimbă soarta. Dacă nu l-ai înlocuit pe eu cu El, nu se schimbă.
Rămâne acolo şi vei vedea duşmani. Vei aştepta ca exteriorul să te facă fericit. Vei pune cauzele lucrurilor în afară.
Şi zici că numai a fi cu omul acela este cea mai mare fericire. Nu e adevărat. Tu trebuie să fii tot la fel de fericită şi în lipsa Lui. Cu El sau fără el, trebuie să fii fericită.
- Adică când te întâlneşti cu el... sau în alte situaţii de viaţă, să nu aştepţi ceva de la nimeni, că n-are cine ce să-ţi dea. Fericirea este natura noastră, porneşte din noi, nu depinde de afară.
- Păi, te laşi înfrânt. Aşa am întrebat: "Ce trebuie să fac, tu, Doamne? Să mă las pe mine tot timpul?" "Da, tot timpul." Păi, ţi-a dat secretul. În “Shangri-La” e propoziţia asta, ţi-a dat secretul vieţii.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
31 iulie 2024
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=nJ_Qz-E8HCg
Videoclipul de mai sus provine din canalul YouTube Gabriela-Camelia Popescu, publicat pe 5 iulie 2023.