Iluminatul şi învăţătorul de non-dualitate Peter Fenner descrie în câteva cuvinte cum simte cineva conştiinţa non-duală. (videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului).
– Vorbim cu Peter Fenner, aici în Vancouver, în partea a doua a conversaţiei noastre... Deci, nu trebuie să facem nimic...
– Cu ce?
– Cu orice.
– Nu prea înţeleg întrebarea, fiindcă în acest moment nu avem de ce să ne îngrijorăm.
Ceea ce noi facem (la Radiant Mind) este să descoperim o stare de conştiinţă în care e practic imposibil să creăm probleme. Asta se petrece.
Există multe straturi sau nivele diferite ale conştiinţei. Când ne identificăm cu stări de conştiinţă foarte condiţionate, ne raportăm la realitate în termeni de ataşament şi aversiune: "Vreau să se întâmple asta, e fantastic, vreau să continue!". Sau respingem lucrurile: "E teribil, nu suport asta, vreau ca asta să se schimbe imediat!". Asta se petrece la nivelul obişnuit al conştiinţei.
Ce facem noi (la Radiant Mind) e să cultivăm o stare mai rafinată ori să dobândim accesul la stări mai rafinate de conştiinţă.
Când ne deschidem spre o stare de conştiinţă necondiţionată, nu putem crea o problemă, ne este imposibil. Nu ne putem mobiliza energia ca să acţionăm corect sau greşit. Iar, într-un fel, asta este definiţia conştiinţei non-duale: A merge dincolo de abilitatea sau nevoia de a acţiona corect sau greşit.
– Super! Da. Da, asta clarifică... Mai am o întrebare.
– Te rog!
– Are de a face cu credinţa, credinţele oamenilor. Acest tip de muncă spirituală pe care o faceţi ajută credinţei oamenilor? Ce se întâmplă cu credinţa, credinţele şi ideile lor în această muncă?
– Într-un fel, totul continuă ca mai înainte, deoarece condiţionarea noastră continuă. Continuăm să gândim şi să simţim. Dar ce se întâmplă este că nu mai credem în gândurile noastre aşa cum credeam de obicei.
Interesant în privinţa gândurilor noastre este că gândim ceva şi ne vine aşa de uşor să credem ceea ce gândim. Gândim într-o manieră teribil de convingătoare pentru noi. Gândim: „asta nu ar trebuie să mi se întâmple”, şi o credem.
Deci când ne deschidem în non-dualitate, e posibil să apară aceleaşi gânduri, dar nu le mai credem neapărat. Ele doar trec prin noi ca o funcţie a condiţionării noastre. Şi fiind conectaţi cu spaţiul deschis liber, nu ne mai identificăm cu gândurile noastre.
– Deci problema e identificarea cu gândurile şi percepţiile?
– E identificarea, dar chiar mai mult decât atât, fiindcă în tradiţiile non-dualiste, noi nu presupunem că, deoarece gândim că existăm, asta înseamnă că şi existăm. Nu presupunem că, deoarece gândim "mie, eu, al meu, tu, al tău" de mii şi mii de ori pe zi, înseamnă că există un "Eu", că există un "Mine".
Una din tehnicile care vizează întrebarea ta e să folosim întrebarea "Cine sunt eu?". O formă tradiţională de interogaţie, pe care o găsim nu doar în non-dualismul buddhist, ci şi în cel hindus.
Deci căutăm CINE experimentează tot ce este trăit, CINE este cel ce gândeşte, CINE este cel ce simte. Şi privind astfel, este interesant ce se petrece: Nu ne putem găsi pe noi înşine.
Dacă încerc să aflu CINE vorbeşte cu tine în acest moment, desigur, există nişte cuvinte, apare o conştientizare a lor... Dar dacă încerc să aflu CINE vorbeşte sau CINE este conştient de ce se petrece aici în acest moment, nu mă pot găsi pe mine.
Mă deschid într-un mod care include tot ce există. Nu găsesc limita dintre mine şi lume. Nu găsesc un hotar între interior şi exterior, în sensul în care eu sau noi devenim fără centru. Nu putem găsi un centru. Iar acea stare fără centru include tot ce există.
– E foarte frumos! Maclone deseori cita filosofii medievali care spuneau că Dumnezeu este o entitate cu centrul pretutindeni şi circumferinţa nicăieri. E similar, e exact aceeaşi idee exprimată în alt limbaj, nu?
– Este.
– Spuneţi "fără centru", ei spun "centre pretutindeni".
– Da, sau centre infinite.
– Totul este conştiinţă dincolo de limitările noastre, oricum le-am numi.
– Da.
– Deci transmiteţi această învăţătură prin cuvinte, prin muncă experienţială? Cum lucraţi?
– Este experienţială, munca se desfăşoară ca un dialog contemplativ. Starea este contemplativă, e foarte organică şi blândă. Deseori intrăm în stări de meditaţie naturală, adică meditaţia începe nu dintr-o intenţie, nu e ceva ce pregătim, ci doar apare natural, cu un sentiment al deschiderii, seninătate adâncă, binecuvântare. Este meditaţia naturală care apare atunci când nu mai încercăm să ajungem undeva.
Deci nu ne mai implicăm în proiectul de a gândi că lucrurile au deficienţe, că lucrurile trebuie să fie altfel şi că trebuie să facem ceva.
Deci, într-un fel, prin ceea ce facem la Radiant Mind, noi desfiinţăm Calea spirituală. Sună ciudat, dar noi desfiinţăm Calea, ceea ce ne permite să fim la capătul Căii. Când desfiinţăm Calea, practic, nu mai putem spune unde suntem. Nu mai avem nevoie să spunem unde ne aflăm.
Ce putem spune este că nu avem unde merge mai departe, că nu mai suntem pe Cale. Putem spune că am ajuns la capătul Căii, fiindcă e imposibil să mai facem încă un pas.
Dacă am gândi: "pot face asta mai bine, pot îmbunătăţi asta cumva?", nu are sens, este imposibil. Nu mai putem atrage un astfel de gând.
"Cum să facem asta mai bine? Cum putem îmbunătăţi asta? Putem diminua asta?" Nu, nu putem... Şi asta semnalează că ne aflăm în starea de conştiinţă non-duală.
– Mulţumesc!
– Mulţumesc!
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
9 aprilie 2019