<  Pagina Nondualitate radicală


"SPER SĂ MORI CURÂND" (2)

Richard Sylvester ne oferă cartea sa "SPER SĂ MORI CURÂND. Cuvinte despre non-dualitate şi eliberare", în propria lectură audio (orig. "I Hope You Die Soon. Words on Non-duality and Liberation). Aceasta este a doua filmare. Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

* * * 

În poveste, perioada de trezire durează un an. În acest răstimp, simţul persoanei se reafirmă, uneori puternic, apoi se topeşte şi revine iar. Pentru o vreme, este un deşert în care durerea personală e la fel de intensă ca înainte, dar toate vechile consolări şi mecanisme de a-i face faţă şi-au pierdut sensul. Una din încurajări fusese credinţa că durerea avea sens, că era necesară pentru evoluţia mea spirituală. „Nu există câştig fără suferinţă”. Acum acel gând îmi pare de-a dreptul ridicol. Încep să înţeleg că această trezire este nemiloasă, înlăturând orice credinţă de care m-am agăţat vreodată. Acum nu mai există nicio barcă de salvare, nici măcar o bucată de lemn de care să mă prind.

Se spune uneori că Asta îţi distruge viaţa. Ei bine, îţi distruge ceea ce credeai că este viaţa ta. Şi îmi amintesc o vorbă acum. „De ce vrei eliberarea? De unde ştii că ţi-ar plăcea?”.

Doamne! Lucrurile s-au înrăutăţit, nu s-au îmbunătăţit. Înainte, măcar exista speranţa.

 

Eliberarea: Să vezi că „Eu” sunt Totul

În poveste, la un an de la trezire, mă aflu într-un magazin dintr-un oraş obişnuit de la ţară. Dintr-o dată, dar cu mare blândeţe, obişnuitul este înlocuit de neobişnuit. Persoana dispare din nou complet şi acum se vede clar că conştiinţa este pretutindeni şi totul. Senzaţia de sine localizată se dovedeşte a fi doar o aparenţă. Nu există nicio locaţie, nu există un aici sau un acolo. Există doar Unimea care apare ca fiind totul şi asta sunt „eu” cu adevărat. „Eu” sunt magazinul, oamenii, tejgheaua, pereţii şi spaţiul în care totul apare. Când eul dispare şi se percepe conştiinţa ca fiind totul, atunci vezi cu adevărat ceea-ce-există, o minunată hologramă susţinută de iubire.

La un moment dat în copilărie, conştiinţa pare să se coaguleze într-un spaţiu distinct, devenind solidă şi separată de orice altceva. Asta creează sentimentul de „eu”, cu speranţele şi temerile, iubirile şi responsabilităţile sale împovărătoare. Gândurile şi emoţiile şi fenomenele senzoriale – care doar apar în conştiinţă, şi atât – sunt acum deţinute de cineva, sunt acum resimţite ca aparţinând „mie”. Şi astfel începe drama de a fi o persoană.

Conştiinţa nu are altă locaţie decât „pretutindeni”. Există doar libertatea. Dar în această libertate poate apărea şi chiar apare senzaţia că „eu” nu sunt eliberat. Ea se manifestă ca senzaţia de separare, de a fi localizat aici şi nu acolo, separat de toţi ceilalţi oameni şi lucruri. Asta provoacă teamă, dorinţă şi speranţă şi este foarte persuasivă. Nu se poate observa pe ea însăşi şi poate continua timp de şaptezeci sau optzeci de ani, până când se termină la moarte. Sau se poate sfârşi mai devreme, oriunde, în orice moment.

* * * 

Eliberarea înseamnă eliberarea de povara de a fi o persoană care, în aparenţă, trebuie să facă alegeri şi să ia decizii; alegeri şi decizii care au consecinţe. Ce minunată uşurare e să vezi că nu există nici alegere, nici persoană, nici separare. Nimic din ceea ce ai făcut vreodată nu a condus la ceva, pentru că nu ai făcut niciodată nimic. Nimeni nu a făcut vreodată nimic, deşi se pare că s-au realizat multe lucruri.

Nu-i aşa că-i minunat că nu ai făcut niciodată vreo alegere în viaţa ta?! Nu ai nimic de regretat, nimic pentru care să te simţi vinovat. Nimic nu ar fi putut fi diferit, nimic nu ar fi putut fi altfel. Nu-i asta o uşurare?! Nimic nu contează. Nu trebuie să te duci nicăieri. Nu trebuie făcut nimic. Nu există nimic important şi nici principii morale. Nu există ajutor şi nici speranţă. Poţi lăsa totul să se ducă, poţi elibera toată tensiunea. Poţi începe să te bucuri de minunea lipsei de speranţă şi de darul lipsei de sens. Poţi începe să te bucuri de totala ta neajutorare.

În eliberare, se vede că nimic nu are vreo semnificaţie deosebită, ci este doar ceea-ce-este. Povestea ta nu se opreşte. Povestea continuă, dar acum se vede că este doar o poveste. Toate pasiunile din aparenta ta viaţă sunt doar nişte lucruri care se întâmplă. Conflictele, iubirile, luptele pentru control şi putere, victoriile şi înfrângerile sunt doar nişte fenomene care apar în Unime şi apoi se destramă, fără nicio importanţă.

Nimic nu are mai multă importanţă decât orice altceva şi nimic nu ar putea fi mai mult sau mai puţin. Războiul troian şi un pahar de bere sunt egale.

Dar nu şi în viziunea minţii, bineînţeles.

* * * 

Tu nu poţi câştiga eliberarea. Eu nu am câştigat eliberarea. Nimeni nu va câştiga vreodată eliberarea. Nu poţi deveni suficient de bun, nu poţi munci suficient de mult sau nu poţi fi suficient de sincer pentru a o merita. Eliberarea nu mi s-a întâmplat mie şi nici ţie nu ţi se va întâmpla. Şi totuşi, eliberarea există. Nu există decât libertatea. Perfecţiunea este deja aici. Ceea ce eşti este deja divin.

Căutarea nu te va duce nicăieri, dar nu-i nimic rău în a căuta. În acest aparent proces, ai putea auzi că nu are niciun sens să cauţi, dar nu vei putea renunţa la căutare până când ea nu se opreşte. Când se termină, apare percepţia că ceea ce căutai a fost întotdeauna cu tine, de fapt, a fost mereu chiar ceea ce eşti.

Dar sugestia să renunţi la căutare pentru a găsi libertatea este inutilă. Nu contează dacă te îmbeţi, meditezi, citeşti ziarul, stai cu gurul sau mergi la curse. Niciuna dintre acestea nu va face mări sau micşora şansele de eliberare. A căuta sau a nu căuta, a medita sau a nu medita, ideile astea nu au legătură cu eliberarea. Pentru că nu există nimeni care să poată alege să facă vreunul dintre aceste lucruri. Dacă meditaţia se întâmplă, se întâmplă şi va continua să se întâmple până când nu se va mai întâmpla. La fel e şi cu îmbătatul. Ar fi bine să renunţi la credinţa că poţi alege ceva, orice.

Doar că nici asta nu poţi face...

până în clipa când o vei face.

* * * 

Eliberarea este ceea ce rămâne atunci când eul dispare.

Dar eul este, pur şi simplu, libertatea care apare ca un sine limitat.

Eliberarea este tot ceea ce se întâmplă în timp ce tu cauţi eliberarea.

În interior, ştii deja acest lucru.

 

Să fii treaz şi să fii adormit sunt acelaşi lucru – cu excepţia cazului în care dormi

Când se percepe libertatea, se înţelege că a fi treaz în eliberare nu diferă de a fi adormit. Ambele sunt văzute, pur şi simplu, ca fiind Unimea ce se manifestă ca somn sau ca trezvie. În eliberare, sunt înlăturate toate confuziile despre iluminare şi se dezvăluie caracterul său absolut obişnuit. Munţii sunt văzuţi doar ca munţi.

Dar pentru căutătorul care încă doarme şi care, în somn, caută neobosit să pună capăt sentimentului de separare, pare să existe o prăpastie între stare sa şi eliberare. Eliberarea pare a fi un minunat premiu care trebuie dobândit, promiţând sentimente de fericire, salvarea de durere şi suferinţă, sfârşitul tuturor problemelor, poate puteri magice şi, desigur, admiraţia pizmaşă a prietenilor. Acesta este motivul pentru care căutarea eliberării poate fi atât de disperată şi întrebarea „O voi obţine oare?”, atât de intensă.

Tot ceea ce împiedică perceperea eliberării este gândul „nu sunt eliberat”. Prin urmare, unii spun că ceea ce trebuie să faci pentru a percepe eliberarea este să renunţi la acest gând. Dar nu există un cineva care să poată alege să facă asta. Gândul că „asta nu-i eliberarea” – care-i acelaşi cu gândul „sunt separat” sau „sunt în căutare” – continuă până când se dizolvă de la sine. Aparentul eu nu poate face nimic pentru a descoperi că el însuşi este o iluzie – o aparenţă nu poate descoperi realitatea.

Eliberarea este percepută fie în timp ce mintea-corp încă funcţionează, fie la moartea minţii-corp – şi nu contează care din cele două, decât în cadrul poveştii. „La moarte, există doar eliberarea. Numai că-i mai şic să percepi eliberarea când eşti în viaţă.”

În eliberare se vede că nu a existat niciodată nimic de căutat. Ceea ce cauţi a fost întotdeauna cu tine, ceea ce eşti a fost întotdeauna ceea ce eşti. Când se percepe asta, orice căutare se sfârşeşte.

 

Sper să mori curând

Odată ca niciodată, eram un căutător spiritual foarte dedicat. Meditam sincer, aveam grijă de karma mea, primeam shaktipat, chakrele îmi erau deschise şi purificate de guruşi binecuvântaţi, şi credeam că mă îndrept către undeva.

Apoi s-a produs catastrofa. L-am întâlnit pe Tony Parsons. Şi acela a fost sfârşitul a ceea ce credeam că fusese viaţa mea. Tony, cel care m-a îmbrăţişat la sfârşitul uneia dintre întâlnirile sale şi mi-a spus: „Sper să mori curând”. Tony, cel faţă de care simt cea mai profundă recunoştinţă, chiar dacă nu există nimeni.

Nu găsesc un mod mai potrivit de a încheia acest capitol. Permiteţi-mi să vă transmit binecuvântarea care mi s-a dat şi să vă urez „Sper să muriţi curând”.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
11 ianuarie 2023

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=odZKa1MgDpw

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 18 noiembrie 2022.