<  Pagina Nondualitate radicală


"SPER SĂ MORI CURÂND" (3)

Richard Sylvester ne oferă cartea sa "SPER SĂ MORI CURÂND. Cuvinte despre non-dualitate şi eliberare", în propria lectură audio (orig. "I Hope You Die Soon. Words on Non-duality and Liberation). Aceasta este a treia parte. Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

* * * 

2. LUCRURILE CARE SE ÎNTÂMPLĂ

Limbajul

Un cuvânt nu este fenomenul pe care îl denumeşte. O descriere a mirosului de iarbă cosită nu este mirosul de iarbă cosită. Cuvintele pot indica către eliberare, dar chiar şi atunci, doar într-un mod înşelător. O descriere a eliberării – care oricum este o imposibilitate – nu ar putea transmite parfumul eliberării.

Cuvintele pot descrie doar fenomenele. Eliberarea nu este nici un fenomen, nici o colecţie de fenomene.

Cu toate acestea, dacă trebuie să existe un discurs despre ceva, inclusiv despre eliberare, acesta nu poate fi oferit decât în cuvinte.

Dar aici există şi tăcere. La fel cum literele negre au sens doar pentru că apar pe un fundal alb.

Orice limbaj este îndoielnic. Iar în această carte, următoarele cuvinte trebuie privite cu extremă suspiciune şi trebuie citite întotdeauna ca şi cum ar fi între ghilimele, deoarece premisa conţinută în fiecare dintre ele este falsă:

minte, persoană, trecut, viitor, acum, atunci, timp, loc, aici, acolo, eu, tu, mie, alegere, libertate.

Cuvântul „eu” din propoziţia „eu sunt fericit” are exact aceeaşi forţă ca şi impersonalul din propoziţia „plouă”. Nu plouă „cineva”. Nu există un „eu”. Ploaia cade, pur şi simplu. Fericirea apare, pur şi simplu.

Majoritatea scrierilor care se pretind a fi despre non-dualitate sunt total dualiste. Când un scriitor sugerează că există cineva care poate acţiona cumva pentru a aduce eliberarea, citiţi baliverne. Adesea, vor fi nişte baliverne extrem de bine articulate, fluente, complexe şi convingătoare.

 

Mintea

Dacă eliberarea este percepută, este percepută. Dacă nu, nu. Aşa stau lucrurile.

În Upanishade se spune: «Advaita nu este o idee. Ea ESTE! Fulgerul fulgeră, ochiul clipeşte... Şi apoi? Fie ai înţeles, fie nu ai înţeles... Dacă nu ai înţeles, păcat!».

Tare, nu-i aşa?!

Pentru minte, pare atât de nedrept că nu se poate face nimic.

Mintea poate deruta şi tot mintea poate clarifica. De cele mai multe ori, e buimacă. Ocazional, e lucidă. Mintea trăncăneşte neîncetat, insistând că prostiile sale au sens.

Mintea este ca o casetă audio care rulează toată ziua în buclă, având un singur mesaj înregistrat pe ea. „Vezi, am dreptate. Vezi, am dreptate.” Şi are în dotare un dispozitiv care elimină toate dovezile contrare.

Mintea insistă că ne poate conduce la iluminarea personală. Şi totuşi, trebuie să recunoască faptul că iluminarea încă nu a avut loc. Mintea nu-şi poate îndeplini niciodată promisiunea, aşa că zice că nu am meditat suficient sau nu am intonat suficiente mantre sau nu am dovedit suficientă devoţiune faţă de guru. Sau nu am fost suficient de sinceri sau nu am lucrat îndeajuns pentru a ne curăţa chakrele sau nu am îndeplinit suficiente ritualuri de purificare. Sau nu am căutat suficient de mult pentru a găsi secretul ultim. Sau, desigur, că am căutat prea mult.

Mintea crede în dreptate, în echitate. Mintea crede că virtutea şi efortul ar trebui să fie recompensate. „Dacă m-aş strădui mai mult să devin o persoană mai spirituală, a mea va fi fericirea.” Mintea crede că eliberarea trebuie să aducă o stare de beatitudine permanentă, deoarece vede eliberarea ca pe o recompensă pentru munca grea depusă, ca pe rezultatul unui har absolut meritat.

Şi astfel, moara de credinţe şi căi spirituale continuă să se învârtă şi guruşii prosperă.

* * * 

Atunci când se percepe pentru prima dată că nu există nimeni, mintea poate fi foarte zdruncinată. Dar, de obicei, ea îşi reia rapid controlul. Mintea nu poate vedea trezirea decât ca pe o experienţă personală. „Cu siguranţă”, spune mintea, „trebuie să existe o cale prin care să pot recrea această întâmplare minunată, să o menţin mai mult timp, să-i extrag esenţa, să trăiesc, în sfârşit, în ea pentru totdeauna”.

Eşecul minţii în a reuşi oricare dintre aceste lucruri poate duce la disperare.

* * * 

Atunci când are loc o trezire bruscă – dispariţia completă a persoanei pentru o fracţiune de secundă – toate grijile care au însoţit viaţa respectivă dispar imediat, pentru că, dintr-o dată, nu mai există nimeni care să se îngrijoreze. Într-o clipă, mintea este spulberată şi toată contracţia energetică legată de „trecut” şi „viitor” este eliberată. Se percepe atunci că nu există absolut nicio posibilitate pentru vreo suferinţă personală sau ca să conteze ceva, deoarece acum se percepe că persoana nu există. Depresia? Neliniştea în legătură cu un interviu de angajare? Speranţa că Louise mă iubeşte? Teama de rezultatele testelor medicale de săptămâna viitoare? Dintr-o dată, în vid, nu mai există nimeni care să aibă nimic din toate acestea.

Dar, o fracţiune de secundă mai târziu, este probabil ca sinele să se întoarcă cu toate grijile sale pentru sine.

* * * 

Acest personaj (Richard), în timpul perioadei de trezire, percepe fragilitatea absolută a aparenţelor. Străzile, oamenii, clădirile, câmpurile, dealurile, toate sunt văzute ca neavând nici substanţă, nici durată. Totul este doar un joc de culori, o peliculă de lumină suspendată în neant şi care nu durează nici măcar un moment. Un moment tot mai are o durată cu un început, un mijloc şi un sfârşit, dar aparenţa nu are nimic din toate acestea. Totul apare în două dimensiuni, ca o carte poştală cu imagini. Vocea de la telefon nu provine de la vreun trup – este tulburător să realizez că vocile prietenilor mei, atunci când îmi telefonează, sunt total imateriale.

 

Experienţele spirituale

Experienţele spirituale sunt, pur şi simplu, o formă personală de experienţă psihologică, emoţională şi fizică. Chiar şi în cele mai rafinate stări de transcendenţă există întotdeauna un cineva care trăieşte această experienţă. Totuşi, treaba asta nu poate fi observată până când nu se vede, chiar şi pentru o fracţiune de secundă, că nu există nimeni.

Experienţele spirituale pot fi provocate prin efort personal, la fel cum un perete poate fi zugrăvit prin efort personal. Dar ele nu pot fi susţinute pentru mult timp, aşa cum nicio experienţă nu poate fi susţinută pentru mult timp.

Mintea adoră să depună efort pentru a crea experienţe spirituale şi se bucură de recompensele pe care acestea le aduc. Minţii i se pare atât de corect. „Fac un anumit efort şi primesc o anumită recompensă.”

E la fel ca atunci când coacem plăcinte cu mere la cuptor.

Mintea spune că, „după ce voi depune suficient efort spiritual, iluminarea va fi a mea, poate peste încă zece vieţi”. Dar odată cu percepţia că nu există nimeni, se percepe că „eu” nu am depus niciodată niciun efort, „eu” nu am făcut nicio muncă şi nu mi se dă nimic ca răsplată. Niciun aspect al vieţii mele nu are cum să aibă vreo legătură cu „mine”.

Într-o fracţiune de secundă de trezire, toate satisfacţiile căii spirituale pot dispărea. Toate eforturile depuse, distracţia şi preocuparea de a face bagajele pentru a pleca în India, ashram-urile vizitate cu ardoare, traseele importante prin bazarul spiritual, trezirile lui kundalini şi shaktipat-urile (transmisiile energetice) primite pot fi percepute că nu au dus nicăieri şi că nu au contat pentru nimic.

Perceperea acestui lucru poate produce hohote de râs sau un pustiu de disperare. Căci, întorcându-mă după trezire, s-ar putea fie să fi înţeles gluma, fie să mă simt cu adevărat singur şi fără speranţă.

Asta poate conduce la o perioadă de pasivitate inertă. În râs sau disperare.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
13 ianuarie 2023

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=SnAEEPBPAj8

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 27 noiembrie 2022.