<  Pagina Nondualitate radicală


"SPER SĂ MORI CURÂND" (5)

Richard Sylvester ne oferă cartea sa "SPER SĂ MORI CURÂND. Cuvinte despre non-dualitate şi eliberare", în propria lectură audio (orig. "I Hope You Die Soon. Words on Non-duality and Liberation). Aceasta este partea a cincea. Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

* * * 

Căutătorul nu se poate abţine să nu vadă eliberarea ca pe ceva magic şi să nu-şi creeze închipuiri fantastice despre ea. Tânjim după darurile pe care credem că ni le va aduce eliberarea. Iar asta ne poate face să cădem în plasa oricărui guru, învăţător spiritual şi vânzător de mantre pe care-l întâlnim.

Dar, în eliberare, se vede că eliberarea este cu totul obişnuită, dar şi minunată. Este un paradox. Eliberarea este percepută, pur şi simplu, ca fiind viaţa de zi cu zi – veveriţa căţărându-se în acel copac – dar fără vălul căutării peste minte. Caruselul minţii nevrotice se transformă într-o blândă minunare.

Dar minţii s-ar putea să nu-i placă să-şi piardă nevroza.

* * * 

Gândurile creează aparenţa unei persoane care are o minte. La căutătorul conştient de sine, multe dintre aceste gânduri se pot referi la aflarea a cine sunt „eu” cu adevărat. Dar aparenta persoană care pare să aibă aceste gânduri nu există, iar gândul nu-şi poate descoperi propria natură. N-are nicio natură de descoperit.

În eliberare, se percepe că gândurile se ivesc din gol, din nimic şi de nicăieri. Ele apar şi dispar, pur şi simplu. Gândurile nu se îndreaptă nicăieri şi nu conduc la nimic. Ele nu au nicio semnificaţie.

În funcţie de tiparele corpului-minte, încă mai pot apărea opinii, tendinţe, prejudecăţi şi credinţe atunci când se percepe eliberarea.

Dar este puţin probabil ca acestea să mai fie luate în serios.

* * * 

Trezirea înseamnă a percepe goliciunea vidului.

Eliberarea înseamnă a percepe plinătatea vidului.

 

Contracţia şi localizarea

Prin explozia produsă de perceperea eliberării, contracţia ia sfârşit. Acest lucru nu înseamnă însă că senzaţia de persoană contractată nu ar putea reveni, deoarece în eliberare totul este posibil. Dar există o tendinţă puternică ca, odată ce eliberarea a fost percepută, contracţia să nu se mai producă.

Cu toate acestea, localizarea, acea senzaţie că mintea-corp există într-un anumit loc, este ceva diferit de contracţia psihologică şi emoţională. Pentru acest corp-minte (Richard), atunci când s-a perceput eliberarea, senzaţia de localizare a luat sfârşit, pentru o vreme. Conştiinţa era percepută ca existând pretutindeni. Camera în care se stătea în picioare, strada pe care se mergea, oamenii şi stâlpii de iluminat şi băncile şi spaţiul în care apăreau nu aparţineau de altcineva decât acest braţ, acest proces de gândire, această vedere, aceste picioare păşind pe trotuar. Nu exista senzaţia că cineva trece pe lângă ceva sau de-a lungul unui spaţiu. Totuşi, era clar că trupul era capabil să-şi negocieze propriul aparent spaţiu şi timp fără a se ciocni nici de pereţi, nici de viitor.

După ceva timp, senzaţia de localizare a revenit, resimţindu-se din nou ca un corp care ocupă o dimensiune în spaţiu-timp. Dar senzaţia de contracţie (psihică) – care fusese o constantă a acestei vieţi, chiar şi după trezire – acum dispăruse.

* * * 

Odată cu eliberarea, se constată faptul că există doar iubire necondiţionată, manifestată ca tot ceea-ce-există. Nu există nicio explicaţie de ce este aşa, deşi mintea va căuta una. Pur şi simplu, asta este.

Când „eu” sunt perceput ca fiind totul, nu există nicio altă posibilitate în această viziune decât de a înţelege că totul este iubire.

 

Moartea şi religia

Întrebare: Cum afli ce se întâmplă după moarte?

Răspuns: Întrebi pe cineva care a murit.

* * * 

Noaptea trecută visam că luam cina într-un restaurant cu un vechi prieten. Am cerut nota de plată, dar înainte să vină, m-am trezit. I-a rămas prietenului meu datoria să plătească nota de plată?

E uşor de priceput că întrebarea despre visul meu este absurdă. La fel se întâmplă şi cu întrebarea „Ce se întâmplă cu mine după moarte?”. Întrebarea dispare de la sine atunci când se percepe că eu sunt un personaj visat. Atunci se vede clar că nu există niciun „eu” care moare, niciun „după”, căci timpul este creat doar în mintea visată, şi nicio „moarte”, deoarece moartea este doar trezirea din vis.

Dacă ar exista cineva care ar putea alege să nu se îngrijoreze, i-aş spune aşa: „Nu-ţi face griji. Totul va fi bine.”

Dar mintea nu-şi poate imagina propria ei anihilare. În vis, confruntată cu aparenţa morţii, mintea creează poveşti despre continuarea existenţei sale după moarte. Toate aceste poveşti sunt ca nişte răspunsuri la întrebarea „Cine plăteşte nota de plată a visătorului care se trezeşte înainte de a i se înmâna nota de plată?”.

Cunoaştem cu toţii foarte multe astfel de poveşti. Cele mai multe oferă o anumită răsplată pentru o viaţă bine trăită, orice s-ar înţelege prin asta, şi o pedeapsă pentru o viaţă de fapte rele. Ele sunt deopotrivă ademenitoare şi înfricoşătoare, fie promiţându-ne bogăţii spirituale, fie ameninţându-ne cu chinuri cumplite.

De fapt, există miliarde de astfel de poveşti, deoarece fiecare este specifică personajului din vis care o spune. Versiunea mea legată de mântuirea prin sângele mielului va fi diferită de a ta. Versiunea ta despre renaşterea sub forma de zeu, om, animal, fantomă înfometată sau demon va fi diferită de cea a budistului care meditează lângă tine.

În majoritatea poveştilor despre moarte urzite de minte există câteva teme comune: Nişte reguli trebuie respectate. Un anumit efort trebuie depus. Nişte acţiuni rele trebuie evitate şi nişte acţiuni bune trebuie îndeplinite. Nişte recompense pot fi câştigate urmând instrucţiunile pastorului, preotului, lama, guru, yoghin sau swami. Pot fi invocate numele lui Buddha sau Isus sau Krishna pentru a justifica aceste reguli.

Există şi ameninţări cu pedepse viitoare, adesea cu torturi extreme, pentru a te încuraja să continui pe cale. În unele versiuni ale acestor poveşti, de exemplu în cea mai crudă dintre cele creştine, aceste pedepse durează întreaga veşnicie. În alte versiuni ceva mai pline de compasiune, cum ar fi unele din budism, ele durează doar o perioadă inimaginabil de lungă. Într-unele din aceste poveşti, nu-i nevoie să masacrezi o mânăstire de călugăriţe sau să participi la o orgie nebună cu droguri pentru a-ţi distruge orice şansă de a avea o viaţă de apoi fericită. După unii, simplul fapt de a dansa în ziua de duminică este de ajuns.

Structura unor minţi poate chiar manifesta apariţia unor demoni, fantome, moroi şi spirite. Acestea ajută mintea să fie convinsă că va continua să existe şi după moarte.

Pentru mulţi căutători, cea mai atrăgătoare dintre poveştile despre moarte este cea despre karmă şi reîncarnare. Ea atrage în special mintea căreia îi place dreptatea, deoarece această poveste face ca totul să pară corect şi, astfel, suferinţa personală pare mai suportabilă.

Povestea karmei spune că fiecare faptă şi gând are urmări exact conform naturii sale. În mod evident, nu se referă la viaţa curentă, unde adesea se vede că cei „răi” prosperă, iar „sfinţii” au de suferit. Aşadar, povestea karmei include, de obicei, şi povestea renaşterii. Orice aparentă nedreptate este explicată şi desfiinţată de această poveste, începând cu handicapurile din naştere, până la miliardele acumulate de despoţi şi până la piciorul rupt când cineva se împiedică şi cade pe scări. Mintea este extrem de satisfăcută cu această poveste. „Dacă cel care m-a abuzat o duce bine în această viaţă, va suferi în alta, când va renaşte ca un om detestabil. Dacă bunătatea, autodisciplina şi sacrificiul meu de sine nu vor fi răsplătite în această viaţă, măcar voi căpăta o renaştere favorabilă. Poate că atunci voi avea un imens nimb auriu care va atrage adepţi cărora le voi putea preda calea spre iluminare.”

Ideea de karmă şi reîncarnare apare din credinţa persoanei în acţiunea volitivă. Acţiunea volitivă înseamnă alegerea de a face ceva, de a-ţi exercita liberul arbitru. Dar când se percepe că nu există nimeni, se înţelege că nu există posibilitatea vreunei acţiuni volitive. Nu există un cineva care să facă vreo alegere de orice fel. Cauza şi efectul dispar atunci când se vede că toate aparentele acţiuni se ivesc din neant, pur şi simplu, fără voinţa cuiva.

Cu toate acestea, dacă dorim o explicaţie a suferinţei personale care să ne satisfacă mintea, există un imens depozit de credinţe religioase din care putem alege. Există suficiente religii pentru a satisface gusturile oricui, de la cele mai ascetice, la cele mai luxuriante. Putem să ne îmbrăcăm în cămăşi de păr şi să ne flagelăm cu bice sau să ne îmbrăcăm în haine stacojii şi să ne desfătăm ochii cu statui de aur. Putem să venerăm bărbaţi celibatari care ne instruiesc cum să ne ducem viaţa sexuală sau să aşteptăm cu nerăbdare acel paradis în care vom privi bucuroşi cum ard duşmanii noştri în iad.

Există chiar şi religii laice, cum ar fi Să Salvăm Planeta sau Socialismul. Sau putem combina secularul şi spiritualul şi să ne inventăm propria religie, cum ar fi Politica Transcendentală, Budismul Psihoterapeutic sau Ecologismul Verde Tantric.

Orice religie poate să ne satisfacă dorinţa de sens şi scop şi să ofere o explicaţie pentru suferinţa personală. Dar nimic din toate acestea nu are nicio legătură cu eliberarea.

* * * 

Ceea ce se va întâmpla la moarte nu poate fi înţeles până când nu mai rămâne nimeni care să înţeleagă.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
17 ianuarie 2023

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=NTJoEao6N1U

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 12 decembrie 2022.