<  Pagina Nondualitate radicală


"SPER SĂ MORI CURÂND" (6)

Richard Sylvester ne oferă cartea sa "SPER SĂ MORI CURÂND. Cuvinte despre non-dualitate şi eliberare", în propria lectură audio (orig. "I Hope You Die Soon. Words on Non-duality and Liberation). Aceasta este partea a şasea. Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

* * * 

O viaţă ruinată

În unele privinţe, eliberarea poate fi considerată o mare catastrofă care îţi poate ruina viaţa. Ţi se poate lua tot ceea ce anterior considerai a fi important, mai ales dacă ai dus o viaţă de căutător spiritual.

Căutarea spirituală satisface foarte multe nevoi. „Eul” poate găsi în ea un sens, scop, speranţă, ajutor, prietenie, sprijin şi organizare a vieţii, în timpul petrecut muncind pentru a-şi putea plăti următorul retreat spiritual. Iar în doar o fracţiune de secundă de trezire, toate acestea pot dispărea. După trezire, unii ar putea să-şi continue meditaţiile, să ia parte în continuare la meditaţiile pe Lună plină sau la adunările la picioarele guru-ului pentru bună-dispoziţia, prieteniile şi sentimentul de apartenenţă la comunitate pe care le aduc. Dar acest lucru poate fi riscant. Dacă ceilalţi adepţi simt că nu mai iei în serios căutarea, că nu mai tratezi gurul, mantra, ritualul sau credinţa cu o autentică devoţiune, atunci ai putea fi următorul sacrificat pe rugul public. Ori, cel puţin, expulzat din grup sau făcut să te simţi atât de inconfortabil, încât să te simţi obligat să pleci.

Şi totuşi, tânjim după eliberare. Ne dorim să pierdem totul, să fim goliţi, să cădem în vid. Asta sperăm, deşi nu ne putem imagina cum este. Ne dorim să dispărem.

Eliberarea este minunată, dar nu este minunată pentru cineva. Aşadar, nimeni nu câştigă niciun avantaj prin dispariţia sinelui.

Dispariţia persoanei este o moarte. Dispare definitiv şi irevocabil o mare parte din ceea ce mintea consideră că face parte din persoana respectivă – speranţe, amintiri, chiar şi nevrozele pe care le detestăm, dar cu care ne simţim, totuşi, confortabil de familiari. Relaţiile şi semnificaţiile iau sfârşit şi, dintr-o dată, se vede clar că această viaţă nu are niciun scop. Convingerile mele, importanţa mea de sine, senzaţia că mă îndrept către o destinaţie, toate se sfârşesc într-o clipă. Dispar speranţele mele de fericire personală şi de perfecţionare personală.

Acest lucru este deopotrivă foarte temut, cât şi profund dorit. Deşi nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa când nu voi mai fi sau chiar că ar putea exista o viaţă când nu voi mai fi, ceva din mine ştie că aceasta este singura eliberare şi mântuire posibilă. Trebuie să mor pentru ca durerea separării să ia sfârşit.

Iată de ce merită a fi repetată marea binecuvântare ce mi-a fost transmisă. Sper să mori curând!

 

Emoţiile naturale şi emoţiile nevrotice

Perceperea eliberării nu aduce nici o stare permanentă de beatitudine, nici sfârşitul suferinţei – ci doar sfârşitul suferinţei personale.

Orice poate apărea în eliberare, dar există tendinţa ca emoţiile nevrotice să se diminueze sau să dispară, în timp ce emoţiile naturale continuă să apară. Emoţiile naturale includ furia, tristeţea, frica şi fericirea. În eliberare, acestea apar şi dispar, pur şi simplu, şi sunt văzute exact aşa cum sunt. Ele pot deveni chiar mai puternice, din cauză că nu mai sunt atenuate de ego şi de nevroza sa.

Emoţiile nevrotice, cum ar fi vinovăţia, ruşinea, îngrijorarea sau iritabilitatea tind să dispară în eliberare, deoarece nu mai sunt susţinute de credinţa în existenţa unei persoane sau a vreunui sens ori în posibilitatea succesului sau eşecului personal.

Speranţa şi disperarea, desigur, s-au dus.

Deşi se poate ivi orice în eliberare, plictiseala este puţin probabil să apară. Plictiseala este o experienţă a minţii personale. În eliberare, totul devine fascinant – forma mâinii, gustul cafelei, sunetul cauciucurilor pe şoseaua umedă.

Plictiseala este în prezent necunoscută aici (la Richard).

După eliberare, care înseamnă, de fapt, moartea persoanei, încă rămâne un corp-minte funcţional, cu o personalitate şi tipare de comportament. Vor exista în continuare preferinţe şi interese, trăsături de caracter, poate excentricităţi şi slăbiciuni. Este posibil ca personajul să prefere să conducă mai degrabă o Honda decât un Ford, să îşi petreacă vacanţa în Franţa mai degrabă decât în Scoţia, să mănânce ouăle fierte în coajă mai degrabă decât fără coajă.

Ideea de fiinţă spirituală perfect echilibrată într-o detaşare calmă, fără simpatii sau antipatii, întâmpinând totul cu seninătate, este doar un alt construct al minţii. Este un basm spiritual urzit din nevoia de a privi iluminarea ca pe ceva special şi diferit, foarte departe de ceea ce sunt eu astăzi.

Este destul de uşor pentru tipul disciplinat şi ascetic să-şi cultive o anumită detaşare, care va atrage mulţi căutători. Acest ascetism detaşat îi va atrage pe cei care simt că pietatea şi disconfortul sunt mai aproape de divinitate decât libertinajul şi aşternuturile de mătase. Dar nu are nimic de-a face cu eliberarea.

După eliberare, personajul îşi poate păstra acelaşi temperament celebru de irascibil sau incredibil de leneş, sau poate insista să ajungă la aeroport cu trei ore mai devreme ca să fie sigur că prinde avionul.

 

Terapia şi meditaţia

Unii oameni, pe timpul căutării lor spirituale, vor merge la un terapeut. Este foarte posibil ca psihoterapia să facă persoana respectivă mai fericită, măcar pentru o vreme.

R. D. Laing considera că psihoterapia este o modalitate de a ieşi din închisoarea noastră. El încuraja terapiile care ne ajută să ne ridicăm şi să ieşim. „În orice caz, uşa închisorii este întotdeauna deschisă”, spunea el. El critica terapiile care ne încurajează să rămânem acolo şi să analizăm de ce ne aflăm în închisoare. El nu vedea rostul ca persoana aflată într-o închisoare cu uşa larg deschisă să spună: „Refuz să plec până când nu înţeleg în detaliu de ce anume am fost pus aici”. Se referea la terapiile care implică o examinare îndelungată a trecutului, sau mai degrabă a acelui „trecut” construit împreună de client şi terapeut.

De fapt, psihoterapia nu ne va scoate niciodată din închisoarea în care credem că ne aflăm. Închisoarea este senzaţia noastră de separare şi numai eliberarea ne poate revela că nu a existat niciodată o închisoare. Cu toate acestea, terapia poate face ca ireala închisoare să fie mai confortabilă, poate chiar mult mai confortabilă. Iar persoanei îi pare un lucru rezonabil să îşi petreacă timpul făcându-şi închisoarea mai confortabilă.

Oricum, terapia fie va avea loc, fie nu. Şi se poate observa că nu există nimeni care să poată decide în această privinţă.

Meditaţia este o altă modalitate de a face aparenta închisoare mai confortabilă. Meditaţia poate fi încântător de relaxantă şi poate reduce treptat nevrozele persoanei. Dar nu conduce nicăieri şi nu există un cineva care meditează. Nu există nimeni care să fie purificat sau adus mai aproape de iluminare prin ea.

Am predat meditaţia timp de mulţi ani şi ştiu bine că poate induce experienţe personale extrem de rafinate. Acestea vor fi probabil interpretate de către căutător ca fiind spirituale, ca semne că are loc o purificare şi că se apropie iluminarea. Dacă asta caută, asta ar putea găsi.

Deşi astfel de experienţe nu sunt mai valoroase decât să mănânci pâine prăjită, cu siguranţă că nu sunt nici mai puţin valoroase. Şi se poate observa că nu există nimeni care meditează sau mănâncă pâine prăjită.

 

Paradisul este Acum

Până când ne pierdem viaţa, ne-o petrecem pe toată căutând paradisul. Uneori, căutarea paradisului implică să ucidem mulţi oameni, să-i trecem prin sabie, să-i ardem pe rug sau să-i aruncăm în aer. Alteori, căutarea paradisului presupune să petrecem mult timp în genunchi, să ne flagelăm cu bice şi să mâncăm numai terci. Uneori, căutarea paradisului presupune să îngrijim bolnavii, să adoptăm orfani români sau să băgăm versiunea noastră despre Dumnezeu în capul populaţiilor păgâne. Adesea, căutarea paradisului presupune să muncim din greu la un serviciu care nu prea ne place, astfel ca să ne putem cumpăra un Mercedes, o casă la mare sau un ceas Rolex. Multe dintre aceste lucruri sunt nobile, multe dintre ele sunt dezonorante. Toate sunt divine.

Adesea, nu ne aşteptăm să găsim paradisul până în momentul morţii. Mintea creează poveşti minunate despre cum va fi atunci. Ea poate genera infinite versiuni ale acestor poveşti. Unele conţin mai multe fecioare şi câteva boluri de curmale. Unele conţin cântece de harpă şi venerarea nesfârşită a lui Dumnezeu. Adesea, ele prezintă peisaje frumoase. Cu nişte ani în urmă, am ascultat o emisiune radiofonică în care un bătrânel drăguţ din Tasmania povestea despre o experienţă de moarte clinică (NDE) pe care a avut-o când avea 14 ani. Povestea sa conţinea un peisaj verde luxuriant lângă un râu şi întâlniri cu rudele moarte. El l-a întrebat pe un străin de acolo foarte direct: „Dacă acesta este raiul, atunci unde este Isus?”, iar acesta i-a răspuns: „Aa, este acolo, lângă râu, vorbeşte cu nişte oameni”.

Dar o experienţă de moarte clinică nu este experienţa morţii. Şi nimeni nu e chemat să relateze la radio o astfel de experienţă la primă mână.

Întotdeauna ne aşteptăm că paradisul nu poate fi găsit decât în viitor. Rareori ne dăm seama că, prin definiţie, viitorul nu vine niciodată.

Mintea nu se poate abţine să nu caute paradisul. Aceasta este funcţia sa. Mintea este un dispozitiv care ascunde faptul că paradisul este acum, amânându-l la nesfârşit prin intermediul fenomenului de nemulţumire. Nu-i nimic rău că mintea face asta. Pur şi simplu, asta trebuie să facă atâta timp cât există o persoană.

În eliberare, se vede că Asta e deja paradisul. Tic-tac-ul unui ceas este paradisul. Gustul unui strugure este paradisul. Foşnetul frunzelor este paradisul. Căldura spumei din apa de spălat este paradisul. Senzaţia picioarelor ce se freacă de covor este paradisul. Ceea ce mintea consideră plictisitor este perceput ca fiind minunat.

Asta este un miracol care se schimbă mereu, dar rămâne acelaşi.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
19 ianuarie 2023

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=LmVSgH4AeD8

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 9 ianuarie 2023.