<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (1)

Nondualitatea nu este o filosofie, ci o experienţă directă. Totuşi, Richard Sylvester, care este un filosof şi iluminat autentic, ne clarifică teoretic acest domeniu exotic al spiritualităţii. Am putea chiar să rămânem cu o stare aparte de relaxare şi dorinţa de a asculta tot mai mult. Asta înseamnă că deja „am intrat în gura tigrului”, de unde nu mai avem scăpare. Şi vom începe să ne reevaluăm toate credinţele de până acum. Conferinţa de faţă inaugurează un serial ce-şi propune să lămurească psihologic şi filosofic ce este nondualitatea. Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului

„Vacuitatea – percepţia că sunt nimic”

Ce este non-dualitatea? Non-dualitatea este un cuvânt care indică spre posibilitatea unei percepţii cu totul diferite.

Vom începe prin a spune că experienţa normală pentru majoritatea dintre noi, în cea mai mare parte a timpului, este că trăim într-o lume a dualităţii. Cu alte cuvinte, întotdeauna par să existe două aspecte în experienţa noastră.

Unul dintre aceste două aspecte este senzaţia mea puternică că sunt o persoană individuală, că trăiesc în ceea ce am putea numi „separare”, pentru că sunt separat de orice altceva, sunt separat de tot ceea ce mă înconjoară.

Al doilea aspect al experienţei obişnuite a dualităţii este că există o lume exterioară. De aici provine senzaţia de dualitate (dualitatea însemnând două lucruri). Am putea spune că întotdeauna par să existe două lucruri care se întâmplă. Primul este o lume exterioară, o lume plină de obiecte şi de alţi oameni. Iar al doilea sunt eu, eu însumi, un individ autonom, care pare că se mişcă prin acea lume exterioară. Iar în mişcarea prin acea lume, desigur, trebuie să interacţionez cu obiectele, dar şi cu acele fiinţe ceva mai problematice: oamenii.

Iar această senzaţie că aş fi un individ autonom care trăieşte într-o lume a separării aduce cu ea ceea ce am putea numi daruri sau blesteme, ori, mai bine zis, daruri şi blesteme. De exemplu, ca şi copil, pe măsură ce cresc şi sunt iniţiat de către adulţii din jur în ce înseamnă a fi un individ care trăieşte în această lume, probabil că mi se vor conferi anumite daruri minunate, care se pot dovedi, de fapt, a fi nişte blesteme. Iar aceste daruri ar include convingeri precum „Sunt responsabil de viaţa mea” şi „Sunt responsabil pentru mine însumi, pentru că am acest minunat liber-arbitru, prin care pot lua decizii cu privire la ce s-ar numi viaţa mea”.

Deci, dacă nu sunt un individ excepţional – şi există unii dintre aceştia – probabil că voi creşte cu sentimentul că am primit acest dar minunat: viaţa „mea”, fiinţa „mea”, individualitatea „mea”. Însă acest dar e însoţit de o mare responsabilitate, pentru că îmi revine ca sarcină să scot tot ce se poate din el, să-mi făuresc propriul destin.

Şi se pare că provin dintr-un trecut plin de nişte experienţe care mi s-au întâmplat; şi se pare că mă îndrept spre un viitor, un viitor asupra căruia am control. Deci liberul-arbitru, responsabilitatea, controlul şi existenţa ca identitate individuală sunt primordiale pentru experienţa de viaţă a celor mai mulţi dintre noi în majoritatea timpului.

Nondualitatea indică spre apariţia unei posibilităţi complet diferite, posibilitatea de a percepe că acel individ separat – despre care mi s-a spus că aş fi şi care chiar simt că există – că acea individualitate separată este, de fapt, o iluzie totală. Şi se sugerează că acea senzaţie că aş fi un individ cu liber-arbitru şi cu opţiunea de a alege şi un destin de împlinit (sau, poate, de a eşua în a-l împlini), acea senzaţie poate, pur şi simplu, să dispară. Şi poate apărea recunoaşterea faptului că nu există interior şi exterior, din cauză că nu există niciun eu care să simtă ceva în interiorul său.

Dacă această posibilitate se concretizează, dacă apare această percepţie, atunci putem spune că poate induce un şoc extraordinar. Adesea oamenii mărturisesc că este un şoc extraordinar. Pentru că această personalitate, acest ego, acest individ – puteţi numi cum vreţi ceea ce stă aşezat în acest scaun – e confruntat brusc cu înţelegerea faptului că toate credinţele sale, toate experienţele sale de viaţă de până atunci, aşa cum am spus, s-au bazat pe o iluzie.

Iar omul poate rămâne cu gura căscată de uimire, i se poate tăia respiraţia de la şoc când acest sentiment că ar exista o lume dualistă în care eu joc un rol şi ceilalţi oameni joacă un rol, când măcar pentru o fracţiune de secundă întrevede că nu este aşa. Şi, adeseori, cam asta se întâmplă prima dată când se percepe direct ceea ce descriu eu aici. Senzaţia de persoană poate dispărea pentru o fracţiune de secundă, apărând o recunoaştere instantanee a faptului că ceea ce a părut întotdeauna atât de solid şi atât de real aici – şi arăt intenţionat încoace, spre acest corp aparent – recunoaşterea bruscă a faptului că nu este nimic aici. Repet, literalmente, aici nu e nimic.

Nu vorbesc de acea desfirare sau rafinare sau transluciditate a persoanei, care poate apărea, de exemplu, în meditaţie sau în alte practici spirituale. Nu mă refer deloc la asta. Mă refer la posibilitatea recunoaşterii bruşte a faptului că acesta este în întregime vid. Din nou, arăt spre mine însumi: acesta este în întregime vid.

Iar această recunoaştere tinde să aducă cu ea o altă recunoaştere, şi anume că – iar acum arăt încolo, către lumea exterioară – că şi aceea este complet goală. Nu are substanţă. Acesta nu are substanţă, aceea nu are substanţă. Şi astfel poate apărea şi uluitoarea revelaţie că sunt la fel, pentru că, dacă nici una, nici alta nu au substanţă, înseamnă că nu există nicio diferenţă. Aşadar putem spune că se poate întrevedea în acel moment, chiar şi numai pentru o fracţiune de secundă, că eu nu exist, nu am existat niciodată, nu voi exista niciodată. Şi, dacă ceva pare că există, este doar un fel de strălucire evanescentă care pare să se ivească din nimic, iar apoi, la fel de misterios, se scufundă înapoi în nimic.

Cei care au avut această percepţie directă au bâjbâit după cuvinte ca să o descrie, de-a lungul secolelor ce par a fi trecut în aparenta istorie a omenirii. Dar am eşuat cu toţii, pentru că este, pur şi simplu, imposibil să pui în cuvinte adecvate acea primă percepţie că totul este vid: „Eu nu exist, eu sunt vid, existenţa este vidă, lumea este vidă”. Este imposibil să exprimi asta prin cuvinte. Şi totuşi, dacă apare această percepţie, chiar şi pentru o fracţiune de secundă, este de necontestat.

Ceea ce am descris aici este o primă întrezărire a Unimii.

Există o carte interesantă scrisă de un autor olandez, nu-mi amintesc numele lui, care se numeşte „A glimpse of nothingness” [n.tr. - O licărire a nimicului, de Janwillem Van De Wetering). Iar la începutul cărţii e dat un mic citat dintr-un învăţător zen: „Ceea ce cauţi este chiar asta, este asta, asta este ceea ce cauţi tu. Eşti ca un peşte care se plânge că îi este sete”. Îmi place această metaforă, pentru că am putea spune că noi, ca aparente persoane, suntem nimic înotând prin nimic. Însă noi credem că am fi cineva care se mişcă într-o lume exterioară reală. Şi de aici apar foarte multe dintre problemele noastre.

Menţionând câteva chestiuni în această scurtă conferinţă, nu ştiu dacă v-am trezit interesul, dar am pomenit nişte idei importante legate de liberul-arbitru şi de lipsa existenţei eului personal. Sunt sigur că voi reveni şi în alte conferinţe, când voi vorbi mai mult despre ele. Cam atât, deocamdată.

În concluzie, am vorbit despre percepţia vacuităţii, care pentru multe aparente persoane este prima revelaţie a faptului că nondualitatea nu este o filozofie, nu este o religie, nu este o cale spirituală, ci pur şi simplu este. Pur şi simplu, este. Data viitoare voi vorbi despre cealaltă posibilitate de percepţie în non-dualitate. Am vorbit despre posibilitatea ca aparentul individ să perceapă că nu este nimic, iar data viitoare voi vorbi despre posibilitatea ca individul să perceapă că este totul. Dar, deocamdată, ne oprim aici.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
mai 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=jXpeCZeHtKg

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 25 martie 2022.