< Pagina index "Ce este nondualitatea"
"Seeing I am nothing is wisdom, seeing I am everything is love." Nisargadatta Maharaj. Videoclipul subtitrat este încorporat la sfârşitul textului
«Voi începe astăzi cu un citat din Nisargadatta Maharaj. Nisargadata a spus: „Să văd că eu nu sunt nimic este înţelepciune. Să văd că eu sunt totul este iubire”. Aceste câteva cuvinte rezumă minunat esenţa perceperii non-dualităţii.
Când vorbeşte despre percepţia că „eu sunt nimic”, Nisargadatta se referă la acea sclipire a vacuităţii, în care se realizează că totul este gol. Că acesta – sinele – este vid, iar aceea – lumea exterioară – este de asemenea vidă. Iar pentru că ambele sunt goale, desigur, ele sunt identice. „Asta”, de fapt, nu există, în vacuitatea sa.
Ei bine, dar cum de se poate spune că a vedea vacuitatea tuturor lucrurilor, inclusiv vacuitatea mea, ar fi înţelepciune?!
Prima noastră presupunere ar fi că înţelepciunea constă în ceva, într-un fel de cunoaştere, un fel de intuiţie, cu alte cuvinte, ceva care se adaugă la „eu”. Poate că încep fiind un prost şi, prin practică sau noroc, devin înţelept.
Dar nu acesta este sensul acestei afirmaţii, nicidecum. Motivul pentru care se spune că cel în care s-a întâmplat perceperea vacuităţii este mai înţelept nu se datorează faptului că i s-a adăugat înţelepciune, ci pentru că i-a fost înlăturată nebunia. Cu alte cuvinte, ceva a fost eliminat, nu adăugat.
Când spun că „a fost înlăturată nebunia”, mă refer la faptul că „persoana” – cea care se simte separată, care se simte reală şi trăind într-o lume exterioară – tinde să poarte cu ea o mulţime de poveşti despre tot felul de lucruri, dar mai ales poveşti despre sensul existenţei. Pentru că cel care se simte separat, adesea, nu poate rezista tentaţiei de a ţese poveşti sugerând că existenţa „mea” are o anumită semnificaţie, existenţa „mea” este specială şi preţioasă.
Cunoaştem cu toţii unele sau multe dintre aceste poveşti. Unele sunt poveştile credinţelor religioase, altele sunt poveştile spirituale şi există şi poveşti filosofice.
Deci cel care se simte o „persoană” probabil că va căra după sine cel puţin una, dacă nu mai multe, ba chiar foarte multe astfel de poveşti despre sens şi scop. Ştiu că sună foarte dur, însă haideţi să suportăm următoarea afirmaţie: s-ar putea spune că toate aceste poveşti sunt o nebunie, din cauză că toate încearcă să descrie ceva indescriptibil şi toate încearcă să fixeze ceva care nu poate fi fixat, să definească ceva ce nu poate fi definit, afirmând nu numai că această existenţă are un anumit sens şi un scop, ci şi că „eu” – în calitate de preot, filozof, swami sau oricare altcineva – sunt capabil să ştiu care-i acel sens.
Am putea spune că orice afirmaţie că Asta – această Existenţă – are vreun alt scop decât să fiinţeze pur şi simplu este un fel de nebunie. Este o nebunie foarte populară, este o nebunie care, în istoria aparentă, a fost urmată şi i s-au dedicat mulţi filosofi, mulţi învăţători spirituali, mulţi lideri religioşi.
Dar chiar şi numai într-o fracţiune de secundă de percepţie a vacuităţii, este foarte probabil ca toate aceste poveşti să se prăbuşească, să fie demascate ca falimentare, din cauză că, percepându-se că nu există nimeni aici, în inima Existenţei, înseamnă că nu mai există nimeni pentru care vreo poveste să aibă sens sau căruia să i se aplice vreuna dintre ele. Când se percepe că nu există nimeni aici, atunci se percepe, de exemplu, că nu există nimeni care să facă mici paşi pe calea spre iluminare. Când se percepe că nu există nimeni aici, atunci se percepe, de exemplu, că nu există nimeni care să poată mulţumi sau nemulţumi pe vreun zeu creator prin acţiunile sau inacţiunile sale.
Astfel, ceea ce se întâmplă prin Trezire uneori – căci nu se întâmplă întotdeauna, dar se petrece suficient de frecvent pentru a merita discuţia – este că poveştile despre căi spirituale, scop şi sens, pe care le-am dus cu noi în mod conştient sau, uneori, doar subconştient – fiindcă am absorbit aceste poveşti în copilărie, de exemplu – probabil că aceste poveşti se vor destrăma, lăsând în locul lor un spaţiu gol. Un spaţiu care până atunci era umplut cu nebunie, iar care acum este un simplu spaţiu gol şi care poate fi umplut cu orice apare în câmpul percepţiei.
Deci, în loc de o poveste despre ce trebuie să fac pentru a linişti un zeu furios ca să nu fiu pedepsit şi să pot merge în rai, spaţiul care rămâne brusc în urma destrămării ei poate fi umplut, de exemplu, cu ceva foarte simplu care apare în Asta, cum ar fi o înghiţitură de cafea sau vederea unei păsări pe cer sau mirosul atrăgător al unei flori.
Prin urmare, „a vedea că eu nu sunt nimic” este înţelepciune, în sensul că nebunia tinde să se destrame. După perceperea nimicului, nu există nimeni mai înţelept, pentru că nu există nimeni, pur şi simplu. Cu toate acestea, e posibil să apară ceva mai multă înţelepciune şi ceva mai puţină nebunie.
Bun. A doua parte a citatului din Nisargadatta este „să văd totul este iubire”. Am mai vorbit despre asta cu altă ocazie, aşa că nu voi insista la fel de mult ca despre „să văd nimicul”. Dar a vedea Întregul înseamnă a vedea că eu sunt iubire. A vedea Întregul înseamnă a vedea că totul este iubire necondiţionată. (Mai arunc câte o privire pe sumarele notiţe pe care mi le-am luat înainte de începerea înregistrării, ca să nu uit citatul.) Deci a vedea Întregul înseamnă a vedea că totul este iubire necondiţionată. Asta – iar prin „Asta” mă refer la orice ar apărea în câmpul percepţiei – este, pur şi simplu, o revărsare de iubire necondiţionată.
Nu mă voi ocupa aici de cât de revoltător sună această afirmaţie pentru minte. Pentru moment, voi presupune că mintea a fost răsturnată de la putere, dar poate vom reveni asupra acestui aspect într-o altă discuţie. Deocamdată, mintea care a fost supusă vede că această creaţie aparentă – care este nimicul ce apare sub toate aceste forme – este însăşi iubirea creatoare.
Desigur, am putea să nu fim de acord în privinţa limbajului. Aţi putea replica aşa: „Să văd că eu sunt totul... Dar nu există niciun eu, deci cum aş putea vedea că eu sunt totul?”. Dar să lăsăm asta, ştiţi, limbajul este înşelător. Este imposibil să vorbim despre Asta fără să cădem în capcanele limbajului, într-o oarecare măsură. Haideţi să trecem cu vederea! Să avem bunăvoinţă faţă de cel care încearcă să comunice despre Asta, fie oral, fie în scris. Să recunoaştem că a vorbi şi a scrie despre non-dualitate este o sarcină imposibilă şi chiar un fel de nebunie.
Şi acum – după ce ne-am luat această rezervă şi, prin urmare, fiind îngăduitori cu privire la lipsurile limbajului – poate că vom accepta că există multă înţelepciune în ceea ce spune Nisargadatta. Am putea parafraza „să văd că eu sunt totul” prin „percepţia că tot ce există este un întreg”. „Eu” nu mai apare în propoziţie, pentru că „eu” nici nu exist. Aşadar: „Percepţia că totul este un întreg dezvăluie că totul este iubire necondiţionată”. Limbajul şi descrierile sunt atât de înşelătoare! Aş fi tentat să spun că totul „este plin” de iubire necondiţionată sau că totul „radiază” iubire necondiţionată sau că totul „este creat” din iubire necondiţionată. Însă toate aceste expresii sunt, desigur, cam derutante, dacă nu chiar foarte înşelătoare. Tot ce putem spune este că, atunci când Asta este percepută în plenitudinea sa, se percepe că natura sa este iubirea necondiţionată.
În concluzie, prin perceperea vacuităţii, se poate destrăma o mare parte din nebunie. Iar, în absenţa nebuniei, se poate manifesta înţelepciunea. Nu are nimic de-a face cu „noi”, nici cu „mine”, nici cu „tine”, ci, pur şi simplu, se poate manifesta de la sine. Multe lucruri care erau foarte neclare, foarte greu sau imposibil de înţeles pentru căutător, acum, brusc, se pot aşeza la locul lor sau se pot ticlui – dacă se percepe Vidul, chiar şi numai pentru o fracţiune de secundă.
Deci, datorită absenţei nebuniei, a apărut înţelepciunea. Nu are nimic de-a face cu „mine”, nimic de-a face cu „tine”, şi totuşi se poate întâmpla.
Iar apoi, prin perceperea Întregului, poate apărea minunata recunoaştere a faptului că acel vid perceput prin Trezire este un gol-plin, iar acea plenitudine este iubire necondiţionată. Şi astfel, „să văd că sunt totul”, adică percepţia că tot ce există este un întreg, este iubire.
Şi mă voi opri aici deocamdată.»
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
6 iunie 2022
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=w6p-bAYRujU
Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 19 mai 2022.