<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (14)

Când se percepe că sunetul şi liniştea sunt acelaşi lucru, că mişcarea şi neclintirea sunt acelaşi lucru, atunci locurile sunt la fel de speciale pretutindeni sau nicăieri. Videoclipul cu iluminatul Richard Sylvester, subtitrat în limba română, este încorporat la sfârşitul textului

„Oriunde este un loc la fel de sfânt”

Se spune uneori, în tentativa de a descrie percepţia non-duală – care oricum este o încercare de a descrie indescriptibilul – că tăcerea şi sunetul sunt acelaşi lucru, iar nemişcarea şi mişcarea sunt acelaşi lucru. Desigur, asta sună ca o contradicţie flagrantă sau, cel puţin, ca un paradox extrem. De fapt, nu-i niciunul dintre acestea, ci doar o încercare de a pune în cuvinte o percepţie, care, desigur, nu poate fi exprimată în cuvinte.

Deci aceste două propoziţii sunt o încercare de a descrie ceea ce se percepe efectiv în trezirea non-duală, anume că există doar tăcere şi nemişcare, dar că ele se manifestă ca sunet şi mişcare. Deci, oricât de mult sunet şi mişcare ar fi, există întotdeauna şi tăcere şi nemişcare.

Iar această percepţie demască ca fiind un nonsens ideea că eu, ca persoană, trebuie să caut liniştea şi nemişcarea în locuri speciale, pe care le-aş considera mai sfinte, pentru că e mai multă pace acolo, pentru că au mai multă linişte şi neclintire. Dezvăluie ca fiind o simplă poveste ideea că aş avea nevoie să merg într-un loc sfânt – să zicem, în India – pentru a găsi liniştea şi nemişcarea, când ele există pretutindeni de fapt.

Astfel, e posibil să observ că, stând în cea mai aglomerată parte a celui mai aglomerat oraş, există acolo la fel de multă linişte şi nemişcare ca într-o mânăstire. Dacă stau în Piccadilly Circus din Londra, unde maşinile se învârt în jur şi pietonii trec grăbiţi pe lângă mine, acolo este la fel de linişte şi nemişcare precum în cea mai sfântă mânăstire din Japonia sau în cea mai sfântă cameră de meditaţie din India.

Ram Tzu, pseudonimul lui Wayne Liquorman, scria că, atunci când suntem căutători, credem că iluminarea poate fi găsită doar într-un loc cu WC-ul în curte. Este un alt mod de a exprima ceea ce încerc să spun aici. Când suntem aspiranţi spirituali, avem tendinţa de a crede că o realizare specială poate fi găsită doar într-un loc foarte special.

Cineva mi-a spus odată, pe un ton de maxim respect, că există un templu în Japonia unde se intonează rugăciuni neîntrerupt de 800 de ani, şi repet, omul îmi vorbea cu o atitudine de extremă admiraţie. Când apar poveşti de acest gen, se sugerează implicit, şi uneori explicit, că există locuri speciale, deosebit de sfinte, unde, prin urmare, putem fi atinşi de o graţie spirituală.

În realitate, pretutindeni şi nicăieri este la fel de special, pretutindeni şi nicăieri este tăcere, pretutindeni şi nicăieri este nemişcare. Pretutindeni se revarsă iubirea necondiţionată.

Aşa că nu-i nevoie să căutăm o linişte specială, o nemişcare specială şi locuri sacre speciale, deşi, dacă ne simţim atraşi să facem asta, bineînţeles că nu-i greşit s-o facem. Şi dacă suntem atraşi s-o facem, poate foarte bine să se întâmple.

Şi totuşi, se poate observa că, mergând prin cea mai aglomerată parte a celui mai aglomerat oraş sau, poate, conducând chiar pe cea mai aglomerată autostradă, există tot atâta linişte şi nemişcare cât ar putea fi oriunde. Pentru că numai ea există şi a existat vreodată, manifestându-se ca tot ceea ce, aparent, se petrece în lume.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
28 iunie 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=Mv7tC9uwmB4

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 24 iunie 2022.