<  Pagina Nondualitate radicală


Ce este nondualitatea (16)

Cu o uimitoare simplitate şi claritate, Richard Sylvester desluşeşte misterul nondualităţii pe înţelesul oricui. Nicio persoană, nicio semnificaţie, niciun scop. Atunci de ce să ne mai vorbim despre ceva ce nu există? "Dar de ce n-am vorbi?!", răspunde Richard.  Videoclipul subtitrat în limba română este încorporat la sfârşitul textului

„Sfârşitul oricărui sens şi scop”

Perceperea non-dualităţii aduce sfârşitul oricărui sens şi scop. Pentru că se recunoaşte faptul că nu există nimeni, nu există vreo persoană care să găsească vreo semnificaţie sau vreun scop. Nu există decât Asta, pur şi simplu, orice se întâmplă, orice apare.

Însă când există o persoană, senzaţia de persoană, când există senzaţia de separare, problema este că Asta – simplitatea a orice se vede, orice se aude, orice se trăieşte direct – tinde să nu fie suficientă, pare să nu aducă destulă împlinire. Persoana, din cauza contracţiei şi separării resimţite, simte adesea că: „A, dar lipseşte ceva, ar trebui să mai fie ceva, trebuie să pot găsi ce mai este”.

Una dintre modalităţile de a rezolva această aparentă problemă – o problemă ireală, deşi aparent reală – este să simţi că această experienţă, această viaţă, acest eu „ar trebui să aibă o semnificaţie, trebuie să aibă un scop”. Cu alte cuvinte, trebuie să conducă undeva. Sensul şi scopul sunt întotdeauna orientate spre viitor. Ele se referă întotdeauna la ceea ce încă nu este, dar ar putea fi într-o bună zi.

Aşadar, deşi acum mă simt izolat ca persoană, ca individ separat, deşi această condiţie nu e prea satisfăcătoare, totuşi, într-o bună zi, poate că totul va deveni sfânt sau totul va deveni foarte clar sau va fi dezvăluit un mare secret. Şi astfel, pot să-mi îndrept gândurile şi emoţiile mele de nemulţumire spre un viitor posibil – un viitor care, desigur, nu vine niciodată.

Iar poveştile despre sens şi scop pot avea un aspect metafizic, pot fi religioase, pot fi spirituale, pot fi poveşti despre o posibilă mântuire în viitor, poate, prin supunerea mea faţă de un Dumnezeu Creator sau, poate, datorită dezvoltării mele spirituale tot mai mari, voi atinge acea stare magică cunoscută sub numele de „iluminare personală”.

De asemenea, poveştile despre sens şi scop pot fi pur lumeşti, legate de intenţia sau speranţa mea de a crea o lume mai bună în viitor, poate, luptând pentru o lume mai dreaptă sau muncind hotărât pentru o lume mai bună.

Într-un fel, scopul chiar nu are importanţă. Cu adevărat important este că mi se pare că există un scop viitor spre care mă îndrept. El justifică cumva de ce simt această separare şi condiţia aparent nesatisfăcătoare a vieţii mele din acest moment.

Însă, unul dintre cele mai mari şocuri pe care le poţi avea – chiar şi numai într-o fracţiune de secundă de Trezire – este atunci când înţelegi brusc că nimic din toate astea nu se aplică, că nu există nicio semnificaţie şi niciun scop şi că nu există nicio persoană separată care ar putea atinge un anumit ţel în viitor. Pentru că tot ce există este Asta, nu există decât ceea ce apare chiar acum. Nu există decât aceste experienţe sau fenomene, sunetele, mirosurile, priveliştea a orice, aparent, „eu” pot vedea. Nu există decât această prezenţă directă şi imediată. Iar odată cu această apercepţie, ideea că ar putea exista vreun scop sau sens orientat spre viitor în viaţa acestui aparent eu din această aparentă lume, ideea asta se destramă, se prăbuşeşte, se evaporă.

Uneori, în timpul Trezirii, se poate declanşa râsul. Acest râs poate avea cauze diferite. Iar unul din motive este înţelegerea bruscă a faptului că poveştile care mi-au susţinut viaţa până în acel moment se revelează a fi doar nişte baliverne. Toată devoţiunea mea, poate, faţă de un Dumnezeu Creator exterior sau faţă de un guru care îmi va oferi mântuirea sau, poate, dedicarea mea pentru munca de îndreptare a karmei din multele mele vieţi anterioare şi orientarea karmei mele într-o direcţie pozitivă pentru multe – ori, dacă sunt norocos – pentru mai puţine vieţi viitoare, deci orice aş fi crezut, indiferent dacă avea un scop metafizic sau nu, ei bine, înţelegând adevărul, recunoscând brusc că ceea ce am luat foarte în serios este, de fapt, doar o fabulă, o naraţiune, o poveste – revelaţia asta îmi poate provoca o criză de râs sau măcar un zâmbet ironic.

Aşadar, Asta pune capăt oricărei semnificaţii. Este sfârşitul oricărui scop. Este sfârşitul poveştilor orientate spre viitor. Este sfârşitul speranţei în orice fel de mântuire metafizică. Iar, în schimb, rămâi captiv în ceea ce există de fapt, în Asta, în orice apare în realitate. Şi observi faptul că, în acest Întreg plin, nu mai este nevoie de nicio poveste despre o presupusă existenţă viitoare.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
1 august 2022

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=B0_fEG34Hy0

Traducerea de mai sus provine din canalul YouTube al lui Richard Sylvester, videoclip publicat pe 11 iulie 2022.